Populaţia Structura

Structura populației poate fi privită din perspectiva:

- Genetică:
- Se referă la distribuția alelelor și implicit
haplotipurilor în genofondul populațional
(totalitatea genomurilor indivizilor componenți)
- Expresia structurii genetice poate fi evidentă în
cazul populațiilor polimorfice, în care diferite
morfe (forme) au o valoare adaptativă diferită.
Morfele contribuie la perpetuarea populației
atunci când au loc modificări ale condițiilor de
existență (ex. molia mesteacănului, forma
melanică a permis perpetuarea populațiilor în
contextul melanismului industrial
http://en.wikipedia.org/wiki/Peppered_moth_evol
ution )
- Poate avea implicații ecologice în sensul în care
reducerea diversității genetice din cauze
ecologice (ex. scăderea dimensiunii populației)
contribuie la extincție
- Ecologică: poate fi de:
- Vârstă
- Sex
- Spațială
Populaţia Structura de (pe) vârstă (-e)
= proportia în care sunt reprezentate diferite grupe sau clase de vârste faţă de
efectivul total al populației

Criteriul cel mai important dpdv populațional de delimitarea claselor de vârstă

este participarea la reproducere a indivizilor componenți  3 clase de vârstă:
- Prereproductivă (juvenilă). Durează de la formarea zigotului din care se
formează individul şi până la prima reproducere (fără să o includă).
- Reproductivă(de maturitate). De la prima reproducere până ultima.
- Post reproductivă (senescentă). După ultima reproducere până la moarte.

La unele speciile de animale cu strategie r, viața adulților se încheie cu

reproducerea (efemeroptere, polichete, somoni) și astfel vârsta postreproductivă
lipsește. Avantajul adaptativ constă în evitarea competiției pentru resurse între
indivizii de generații diferite și a canibalismului. La alte specii din aceeași
categorie dar cu generații suprapuse, relațiile antagonice dintre generații se
rezolvă prin ocuparea unor nișe spațiale sau temporale diferite (Naja pallida adulți
nocturni, juvenili diurni; Ophiophagus hannah femela părăsește cuibul înainte de
eclozare și vânează în alte zone).

La speciile cu strategie k indivizii care nu participă la reproducere contribuie la

educarea juvenililor prin transmiterea experienței acumulate pe parcursul vieții
(femela cea mai bătrână sau matriarhul conduce turma de elefanți)
Populaţia Structura de (pe) vârstă (-e)
În populaţia de plante se disting 6 clase de vârste caracterizate după faza de
vegetaţie şi stadiul funcţiei reproductive :

1. plante în repaos (forme de seminţe, tulpini subterane, forme de rezistenţă)

2. plante care germinează
3. plante imature, juvenile – incomplet dezvoltate vegetativ şi din punct de
vedere al organelor sexuale
4. plante virginale – complet dezvoltate vegetativ dar cu organele sexuale
incomplet dezvoltate
5. plante reproducătoare – complet dezvoltate vegetativ şi sexual
6. plante senescente – mai sunt capabile să vegeteze sau nu mai sunt capabile de
reproducere.
Populaţia Structura de (pe) vârstă (-e)
Structura pe vârste se reprezintă grafic printr-o
diagramă numită piramida vârstelor. Din analiza
structurii pe vârste la diferite specii s-au putut
evidenţia 3 tipuri de piramide ale vârstelor:

1. piramida cu bază largă

Cuprinde cel mai mare număr de indivizi în stadiu
juvenil şi caracterizează populaţiile aflate în
creştere rapida.

2. piramida normală
Are forma de clopot şi exprimă un raport
echilibrat între diferitele grupe de vârstă.
Caracterizează populațiile aflate în creştere
staţionară (natalitatea = mortalitatea).

3. piramida cu baza îngustă

Reflectă un număr mic de indivizi tineri şi o
dominanţă a adulților. Caracterizează populaţiile
aflate în declin numeric.

Aceste predicții trebuie făcute doar considerând și

alte aspecte demografice (ex. dimensiunea pop.,
graficele de mortalitate / supraviețuire, strategii
de reproducere / supraviețuire).
Populaţia Structura de (pe) sex (-e)
= proporția sexelor în populație = raportul dintre sexe sau sex ratio =
masuculi:femele

- Sex ratio primar: la momentul concepție; este de 1:1

- Sex ratio secundar: la naștere / eclozare; este de 1:1, dar există numeroase
exemple de dominare a unuia dintre sexe
Ex.: la aligatori incubarea ouălor la temperaturi mai scăzute (27.7-30oC)
 femele; iar la temperaturi ridicate (33.2-33.8oC)  masculi
(determinism sexual dependent de temperatură)
- Sex ratio terțiar: la atingerea maturității sexuale; este cel mai adesea balansat
în favoarea unuia dintre sexe
Ex.: sex ratio secundar unei generații de reni a fost de 1:1 ; sex ratio
terțiar al aceleași generații a fost de 3:5
- Sex ratio cuaternar: în clasa postreproductivă
Populaţia Structura de (pe) sex (-e)
În general sex ratio terțiar indică o predominare a femelelor la mamifere și o
predominanță a masculilor la păsări. 3 ipoteze:

- Ipoteza cromozomială: sexul homogametic (femele XX la mamifere, masculi

ZZ la păsări) are o vigoare genetică mai ridicată decât cel heterogametic
(masculi XY la mamifere, femele ZW la păsări), datorită prezenței genelor
majore în doză dublă.

- Ipoteza mortalității: femelele sunt mai vulnerabile în timpul clocitului, masculii

poligami folosesc energie pentru atragerea și paza femelelor de alți masculi
ceea ce îi face să fie mai vulnerabili față de prădători.

- Ipoteza competiției intraspecifice: unul dintre sexe domină în competiția

pentru resurse. La unele populații de păsări s-a observat o predominare a
masculilor odată cu creșterea densității populaționale. Masculii mamiferelor
(elan) care nu-și apără resursele au de suferit deoarece talia mai mare a
acestora presupune cheltuieli energetice mai ridicate.

Multe situații sunt explicate parțial de mai multe ipoteze.

Au fost observate și excepții de la aceste generalizări. La multe păsări, masculii
sunt mai vulnerabili din cauza unei vizibilități mai ridicare (penaj cu culori
contrastante, cântec complex reperabil de la distanțe mari).
Populaţia Structura de (pe) sex (-e)
Sex ratio operațional: raportul dintre masculii competitori, gata de reproducere și
femelele competitoare, gata de reproducere.
- Diferă de sex ratio fizic prin faptul că nu ia în considerare indivizii sexual
inactivi sau care nu intră în competiție pentru parteneri de reproducere.
Sex ratio operațional prezintă importanță pentru
- Selecția sexuală: sexul predominant este supus unei competiții mai puternice
pentru parteneri de reproducere și implicit unei selecții sexuale mai puternice.
Selecția sexuală poate fi intrasexuală (competiție între indivizi de același
sex) și intersexuală (realizată de către indivizii de sex opus prin
selectarea unui partener de reproducere). Selecția sexuală favorizează
purtătorii unor caractere ce contribuie la succesul în competiția pentru
partenerii de reproducere. Aceste caractere pot însă crește vizibilitatea
și vulnerabilitatea purtătorilor, motiv pentru care purtătorii unor
caractere exagerat de dezvoltate deși avantajați de selecția sexuală sunt
eliminați prin selecție naturală.
- Intensitatea competiției: la indivizii din sexul mai abundent competiția este
mai intensă, în timp ce indivizii celuilalt sex devin mai selectivi în alegerea
partenerilor.
- Paza partenerilor: pe măsură ce sex ratio operațional se modifică în sensul
unuia dintre sexe, cresc șansele ca partenerii sin sexul mai puțin abundent să
fie păziți de competitori.
Populaţia Structura de (pe) sex (-e)
Devierile de sex ratio de 1:1 pot fi compensate prin adoptarea unor tipuri diferite
de sisteme de împerechere care prezintă avantaje evolutive corespunzătoare.
Sisteme de împerechere:
- Monogamia: poate fi sezonieră (Anas acuta) sau permanentă (coiot, gâște
canadiene). Partenerii nu mai cheltuie energie pentru formarea perechilor și
sunt mai puțin vulnerabili față de prădători. Partenerii pot avea relații sexuale
și înafara cuplului (lebădă).
- Poligamia:
- Poliginia: gorile, babuini, elefant de mare, fazan, cerb, elan, om; femelele
îngrijesc descendenții; costuri – diversitate genetică redusă, atacuri din
partea masculilor competitori; beneficii – abilitate de supraviețuire și
succes reproductiv ridicate ale masculului posesor de harem
- Poliandria: la caradriiforme poate ajunge la 6:1, masculii preiau rolul de
îngrijire a descendenței iar femelele intră în competiție pentru parteneri
de reproducere. Costuri – diversitate genetică redusă; beneficii – abilitate
de supraviețuire și succes reproductiv ridicate femelei.
- Poliginandrie: 2 sau mai mulți masculi au relații sexuale exclusive cu 2
sau mai multe femel; beneficii - diversitate genetică mare, competiție
intersexuală redusă, îngrijirea descendenților mai eficientă; la Prunella
modularis.
- Promiscuitatea: împerecherea nediscriminantă, fără relații stabile. Multe specii
social monogame practică relații extraconjugale
Populaţia Structura de (pe) sex (-e)
Există specii la care sex ratio are o valoare informativă redusă deoarece au
sisteme de reproducere partenogenetică sau hermafrodită.
La afide se succed generații de femele partenogenetice, masculii apărând la
finalul perioadei de activitate.
Hermafroditismul secvențial: protoandrie (masculi  fenele) ex. peștele claun,
protoginie (femele  masculi) ex. unii pești, Rana temporaria
Hermafroditismul simultan: un adult cu organle sexuale mascule și femele în
același timp; melci, râme.

Reprezentarea grafică a structurii pe sexe se face în cadrul piramidei combinate

de sex și vârstă. În general prezența ambelor sexe în toate clasele de vârstă
indică o populație viabilă, iar predominanța sexului femel poate indica o creștere
numerică a efectivului.
Populaţia Structura spațială: dispersia
Modul de distribuţie e în strânsă corelaţie cu limitele de toleranţă pe care le au
indivizii faţă de factorii abiotici, cu interacţiunile acestora cu alte grupe de
organisme şi cu comportamentul lor. Distribuţia spaţială influenţează densitatea
populaţiei, cunoaşterea sa fiind importantă pentru descrierea mărimii şi dinamicii
populaţiei.

Distribuţia uniformă
- existenţa unor distanţe aproximativ egale între indivizi.
- se poate întâlni în acele medii care satisfac cerinţele speciilor în orice punct în
aceeaşi măsură.
- se întâlneşte rar în natură, poate apărea ca rezultat al competiţiei pentru hrană
şi spaţiu. De exemplu: arborii dintr-o pădure matură se distribuie la distanţe
aproximativ egale datorită comportamentului uniform faţă de factorul lumină
care duce la o concurenţa între indivizi, având ca rezultat menţinerea unei
distanţe egale între aceştia.
- în cazul populaţiilor animale o astfel de distribuţie se întâlneşte la speciile care
au comportament de teritorialitate. Teritoriul unui individ sau grup având o
suprafaţă egală cu teritoriul altui individ din aceeaşi specie.

Distribuţia întâmplătoare
- aranjare neuniforma a indivizilor unei populaţii în habitat.
- la speciile care trăiesc în medii omogene dar care nu au tendinţe de
teritorialitate şi nici gregare. De exemplu : păianjen, insecte galicole,
protozoare.
Populaţia Structura spațială: dispersia
Distribuţia aglomerată (grupată, contagioasa)
- este cea mai răspândita în natura.
- indivizii sunt repartizaţi în habitat în grupuri de mărimi diferite, grupuri dispuse
uniform sau la întâmplare. De exemplu: afidele (păduchi de plante) distribuţia
grupată e determinată de comportamentul gregar al indivizilor care caută să
trăiască în apropierea semenilor lor şi e determinată şi de variabilitatea
condiţiilor de biotop, indivizii fiind atraşi de acele locuri unde condiţiile de viaţă
sunt optime.

Reprezentarea schematică a celor trei tipuri majore de

distribuție spațială: (a) randomică sau întâmplătoare, (b)
uniformă sau regulată, (c) grupată.
Populaţia Structura spațială: dispersia
Cauze:

Repartiția spațială a resurselor.

- uniformă => orice tip de dispersie
- concentrată, insulară => dispersie grupată

Modul de înmulțire
- înmulțirea vegetativă => dispersie grupată

Instinctul social
- animalele cu instincte sociale adoptă o dispersie grupată (permanentă
sau temporară)
Populaţia Structura spațială: dispersia
Comportamentul teritorial

Modul de viață izolat al animalelor este legat de teritorialitate.

Avantaj adaptativ: absența competiției pentru resurse.

Teritoriul: spațiul ocupat și apărat împotriva altor indivizi conspecifici.

Domeniul: reprezintă spaţiul mai larg vizitat de un individ în mod cotidian pentru
a-şi asigura hrana.
Spaţiul vital: reprezintă întreg spaţiul de desfăşurare a vieții din momentul
naşterii şi până la moarte ; e mai mare decât domeniul.

Clasificare:
- După nr. rezidenților: individual, familial, tribal.
- După rol: de reproducere, de hrănire (temporare); între acestea pot avea loc
migrații.

Dimensiunea teritoriilor este corelată cu nevoile animalelor și implicit cu talia lor.

Populaţia Structura spațială: dispersia
Comportamentul teritorial

Teritorialitatea: orice mecanism activ de izolare a indivizilor.

La plante: alelopatia (eliminarea în mediu a unor compuși de metabolism toxici

pentru alte specii potențial concurente).

La animale teritorialitatea se realizează prin interacțiuni directe și indirecte.

- Directe: comportamente agresive, luptă rituală sau propriu-zisă.
- Indirecte – marcarea teritoriului folosind comunicare:
- Chimică: substanțe olfactive secretate de glande speciale, urină, fecale.
- Auditivă: stridulații (greieri), vocalizări, individuale sau grupale (haita
lupi). Unele sunete se propagă la distanțe considerabile (ultra-,
infrasunete).
- Vizuală: indicii vizuale (scrijelirea scoarței copacilor la ursi).
Populaţia Structura spațială: dispersia
Agregarea

Principalul avantaj la plante și animale constă în realizarea efectului de grup.

La plante efectul de grup asigură:

- rezistență la acțiune factorilor mecanici (vânt)
- creează microclimat mai umed prin reducerea evapo-transpirației

La animale efectul de grup asigură:

- Întâlnirea între sexe
- Procurarea mai ușoară a hranei
- Construirea adăposturilor
- Apărarea mai eficientă
- Hrănire mai eficientă

Pot să apară specializări funcționale temporare sau permanente (ex.: „santinele”,

„soldați”).

Principalul dezavantaj: competiția!

Atenuarea se poate realiza prin stabilirea unei ierarhii de grup.

Unele animale trec la o dispersie agregată în perioade dificile. Ex.: lupii formează
haite iarna, păsările călătoare formează stoluri înainte de începerea migrațiilor.
Populaţia Dinamica
Dinamica populaţiei: modificări ale efectivului şi structurii în timp.

Este reflectată de modelele de creştere:

Model: descriere verbală, pictorială (grafică) sau matematică a unui fenomen.

Creşterea se datorează diferenţei dintre natalitate şi mortalitate

Modele de creştere:
-Deterministe – predicţia unui rezultat exact
-Stocastice (probabilistice) – predicţia unei multitudini de rezultate posibile,
fiecare cu probabilitatea sa de apariţie

Modele deterministe:
-Creşterea exponenţială
-Creşterea logistică
Populaţia Dinamica
Creşterea exponenţială
-Iniţial, efectivul creşte modest
-Urmează o creştere rapidă
-La speciile cu viaţă scurtă ce utilizează
rapid resursele de mediu
-Apare pt. o perioadă limitată la:
- populaţii aflate în zona optimului
ecologic
- populaţii ale unor specii exotice
- populaţii supuse unor măsuri de
protecţie eficiente

Caracteristică
populaţiei umane

În general mediul
se opune creşterii
exagerate
Populaţia Dinamica
Populaţia Dinamica
Creşterea logistică K
-Iniţial, efectivul creşte modest
-Urmează o creştere rapidă
-Viteza de creştere se reduce
-Se atinge starea de echilibru la
capacitatea de suport a mediului (K).

Unele ipoteze presupuse de creşterea

logistică nu se verifică în natură:
-Fiecare individ nou în populaţie nu
determină o scădere corespunzătoare a
ratei de creştere a populaţiei
-Adesea, apar perioade de latenţă mai
ales la speciile cu cicluri complexe de
viaţă (gestaţia lungă a mamiferelor)
-K poate varia în funcţie de climat sau
sezon
-Adesea, doar o parte din indivizii
populaţiei participă la realizarea
reproducerii
-În multe populaţii au loc emigrări sau
imigrări
Populaţia Dinamica
Creşterea logistică fie
Variaţiile perioadelor de latenţă r=1.1
influențează modul şi viteza cu care o K=1000
populaţie poate atinge echilibrul. N=900
dN  N  900 
Dacă există o latenţă τ (tau) dintre  rN 1    1.1 9001    99
modificarea dimensiunii populaţiei şi
dt  K  1000 
efectul acesteia asupra ratei de creştere Atunci efectivul populaţiei va fi 900+99=999.
a populaţiei, atunci creşterea populaţiei
la momentul t este controlată de Dacă există o latenţă a manifestării efectelor
efectivul acesteia la momentul anterior supraaglomerării în sensul că atunci când efectivul
t – τ. este 900 interacţiunile competitive se resimt ca şi
cum populaţia ar avea 800 de indivizi, atunci

dN  N t   dN 
 1.1 9001 
800 
  198
 rN 1   dt  1000 
dt  K  iar efectivul va fi 900+198=1098

Deci perioada de latenţă poate explica

observaţiile conform cărora efectivul populaţie
depăşeşte capacitatea de suport (K).
Populaţia Dinamica rτ mediu (0.368-1.57)  oscilaţie descrescătoare
Creşterea logistică
Efectul perioadei de latenţă asupra populaţiilor N
depind şi de timpul de reacţie populaţional care
este invers proporţional ratei intrinseci de creştere K
(r). Deci populaţiile cu viteză mare de creştere au
o reacţie rapidă 1/r. Raportul dintre latenţă şi
reacţie sau rτ controlează creşterea populaţiei

rτ mic (<0.368)  reacţie uniformă t

N
rτ mare (>1.57)  oscilaţie stabilă
K
Perioada=4 τ
N

K
t
Populaţiile cu latenţa de 1
an (care se înmulţesc
anual) realizează creşteri t
numerice din 4 în 4 ani.
Populaţia Dinamica r medie (2.449-2.570)  oscilaţie complexă
Creşterea logistică
În cazul populaţiilor a căror generaţii nu se N
suprapun, latenţa este întotdeauna 1.
Deci creşterea populaţiei este controlată exclusiv K
de r.
r mică (<2)  reacţie uniformă
N
t
K

r mare (>2.570)  haos

t N
r mică (2-2.499)  oscilaţie simplă
N
K
K

t
t
Populaţia Dinamica
Creşterea probabilistică p
Modelele stocastice au la bază teoria
probabilităţilor.
În loc să se considere o descendenţă de exact 2
indivizi, se poate presupune că o femelă poate da
naştere la 2 indivizi cu o probabilitate de 0.5, 3
indivizi cu o probabilitate de 0.25 şi 1 individ cu o
probabilitate de 0.25. Fiecare femelă din
descendenţă va da naştere la un anumit număr de
indivizi cu o anumită probabilitate. 1 2 3
- Permite estimarea şansei ca o populaţie să Nr. descendenţi
dispară conform relaţiei:
N0 Traseu
m probabilistic
probabilit atea   
n

Densitatea pop.
m – rata mortalităţii
n – rata natalităţii Traseul cel
N0 – efectivul la momentul estimării mai
probabil =
traseul
Dacă n=0.75, m=0.25, N0=10, p=0.0000169 determinist
Dacă n=0.55, m=0.45, N0=10, p=0.1344

Deci populaţiile mici în care n-m este mică sunt Extincţia

mai puţin rezistente la extincţie. timp
Populaţia Reglarea
Reglarea populaţională reprezintă Factorii de mortalitate
procesul de restabilire a numărului de Cei care provoacă mortalitatea cea mai mare într-o
indivizi la valori optime, de echilibru. generaţie se numesc factori cheie.
Importanța fiecărui factor de mortalitate:
Factorii care influenţează dinamica populaţională: k=logNt-logNt-1
-Ai fluctuaţiei  schimbări temporare Mortalitatea unei generaţii:
-Ai reglării  schimbări în sensul atingerii K=k1+k2+k3+...+kn
efectivului optim
Factorul cheie este cel care are valoare k cea mai
mare sau cel a cărui evoluţie în timp este cea mai
puternic corelată cu evoluţia lui K.

Analiza
factorilor
de
mortalitate
la molia
stejarului
 Ex: Mecanisme de autoreglare la insecte: scăderea natalităţii, canibalism, competiţia interindividuală,
diapauza.

Teoria lui Milne.

Clasificarea factorilor în funcţie de dependenţa de densitate a populaţiei:
(factori abiotici)
(competiţia intraspecifică)
(competiţie interspecifica, prădătorism, parazitism).
Ultimele două categorii pot fi la rândul lor direct proporţionali sau invers proporţionali cu densitatea
populaţiei.
Unii factori determină efecte întârziate. Ex:
Trialeurodes (gazdă) şi Encarsia (parazit).
Efectul advers al factorilor %

Invers proporţionali

% parazitare

Direct proporţionali

Densitatea pop. Densitatea pop. gazdă

Metapopulaţia
Reprezintă o serie de populaţii mici care interacţionează reciproc.
Dacă o populaţie dispare, indivizi din populaţiile alăturate, rezistente, o pot recoloniza în condiţii
favorabile de mediu.
Prin metapopulaţii, populaţiile componente se pot menţine datorită echilibrului dintre colonizare şi
extincţie.
Modele:
centru-satelit
clasic Existenţa depinde de
o populaţie centrală,
rezistentă la
exctincţie

nonechilibru
Nu există recolonizare
Caracteristic
populaţiilor fragmentate
aflate în declin.

Populaţie
dispersată
Persistenţa depinde
de dispersia continuă
a indivizilor
Modele conceptuale de control populaţional
Au fost imaginate pentru a reda care categorii de factori de mortalitate sunt mai importanţi şi în ce tip
de ecosisteme.
Modele:
De jos în sus (bottom-up): controlul populaţiilor este realizat de resurse (ex. hrana) care acţionează
de la baza lanţurilor trofice.
De sus în jos (top-down): controlul populaţiilor este realizat inamicii naturali (ex. prădători, paraziţi)
care acţionează dinspre vârful lanţurilor trofice.
Colimitării de către resurse şi inamici naturali (combină primele două modele).
plante plante+ plante+ ierbivore+ plante+ ierbivore+
ierbivore carnivore Carnivore+Carnivore II

Plate limitate
prin competiţie

Plate limitate de ierbivore

Biomasa

Ierbivore limitate prin competiţie

Plate limitate prin competiţie
Ierbivore limitate de carnivore
Carnivore limitate prin competiţie
Plate limitate de ierbivore
Ierbivore limitate prin competiţie
Carnivore I  Carnivore II
Carnivore II limitate prin competiţie

Productivitatea mediului
Modele conceptuale de control populaţional
Efectele indirecte în lungul lanţurilor trofice se numesc cascade trofice:

+ + - + Efecte
plante ierbivore carnivore indirecte
- -

Efecte
directe

Modelul stresului exercitat de mediu

Postulează că eficacitatea factorilor de mortalitate este guvernată de stresul exercitat de factorii de
mediu.
În habitatele stresante, extreme, nivelurile trofice superioare exercită un efect redus deoarece sunt slab
reprezentate. Plantele sunt controlate mai ales de factorii stresanţi.

Modelul se pretează pentru comunităţile:

-Intertidale: producătorii supravieţuiesc în funcţie de abilitatea de a se fixa pe stânci iar prădătorii sunt
rari.
-Mlaştinile sărăturate din zonele costiere: au productivitate similară pădurilor tropicale şi recifurilor
de corali; principalul stres se datorează fluxului de apă sărată; nivelul herbivoriei este redus ceea ce
este în acord cu ipoteza stresului ambiental.