a

i Pan

imfă

roască-n păr răsai din papură,

prindă şi nisipuri prind să fiarbă.

evăzută amforă rotundă
die trupul gol în iarbă.

a tâmple îmi zvâcneşte

leneşe şopârle
e-n soare,
mi-adie murmur de izvoare.

dă eu te-aş frânge,
mi-azvârle clipe dulci în sânge.

nd să fiarbă.

tă

se joacă
ei,
vie

cât
urate
irate

nori
i
 aier
a cum toamna
er

uri
or nuci.

prin codri mânăstirile,

clipirea unei cruci.

ul lui lăstunii
m
o toacă.
de vecerne Pan e trist.
e trece umbra
unii

şi sunt plin de scai.

cândva un cer de stele

din nai.
ncoardă struna.
ate-n grota mea
n,
ndrele pestrite vin

cile sădite pe cărări

r-o peşteră.
de-astâmpăr se-mbulzeau
au cu coatele s-ajungă pân’ la el.
 avea,
njen singurel.
cuţul îşi ţesuse mreaja de mătase
ui.
re bun
ari celui din urmă prieten ce-i rămase.

oană toamne cu căderi de stele.

şi cioplea
nuia de soc.
oc
pe mână.
ri de putregai
ri mirat
avea pe spate-o cruce.
încremeni fără de grai
u căderi de stele
urerat,
-a-ncreştinat.

a-nchis coşciugul ochilor de foc.

cu promoroacă
obora din sunetul de toacă.
ămase fluierul de soc.