Lista subtanţelor interzise pentru

care laboratoarele trebuie să raporteze rezultate cantitative

Cafeină > 12 micrograme/ml
Carboxy-THC > 15 nanograme /ml
Catină > 5 micrograme/ml
Efedrină > 10 micrograme/ml
Epitestosteron > 200 nanograme/ml
Metilefedrină > 10 micrograme/ml
Morfină > 1 microgram/ml
19-norandrosteron >2 nanograme/ml la bărbaţi
19-norandrosteron > 5 nanograme/ml la femei
Fenilpropanolamină > 25 micrograme/ml
Pseudoefedrină > 25 micrograme/ml
Salbutamol
(ca stimulent) > 100 nanograme/ml
(ca agent anabolic) > 1000 nanograme/ml

T/Epit > 6
I. Clasele de substanţe dopante
A. Stimulente
Din această grupă fac parte următoarele substanţe medicamentoase
care, din punct de vedere farmacologic, pot fi clasificate în:
A.1. Stimulente psiho-motorii;
A.2. Amine simpatomimetice;
A.3. Stimulente ale sistemului nervos central.
A.1. Stimulente psiho-motorii (amfetamine, cocaina, etilamfetamine,
metilfenidat, fenmetrazina, fentermin, cofeina).
Efectele lor farmacologice constau în diminuarea senzaţiei de
oboseală cu instalarea unei sări de euforie, manifestată prin intensificarea
activităţii senzative şi psihomotorii; după faza de excitaţie nervoasă
centrală, în care funcţiile discriminatorii sunt perturbate, aceste droguri
induc o fază depresivă, de decompensare, cu simptome accentuate de
oboseală, expresie a epuizării neurohormonale şi enzimatice. Epuizarea
nervoasă, cu suprasolicitare cardiovasculară şi suprarenală pot produce
uneori accidente. În cazul cofeinei o probă va fi considerată pozitivă când
concentraţia în urină va depăşi 12 micrograme/ml.
Universitatea SPIRU HARET
131
A.2. Amine simpatomimetice (efedrina, metilefedrina, izoprenalina,
fenilefrina, nafazolina).
Acestea sunt substanţe care acţionează asupra receptorilor
adrenergici de la nivelul muşchilor netezi, muşchiul cardiac şi glandelor
secretorii, reproducând efectele stimulării fibrelor simpatice corespunzătoare.
Asupra SNC au acţiune stimulatoare. Produc creşterea tensiunii
arteriale, stimulează frecvenţa şi forţa contracţiei cardiace, iar în
anumite condiţii, pot avea efect bradicardizant.
Simpatomimeticele stimulează muşchiul striat, scăzând oboseala,
ameliorând conducerea la nivelul joncţiunii neuro-musculare, produc
hiperglicemie şi diminuează creatinuria.
Această grupă de medicamente, folosite fără indicaţii medicale, pot
provoca diferite tulburări cardiovasculare neurologice, tulburări de
vedere, digestive şi urinare. Deşi aceste substanţe (de exemplu efedrina)
sunt utilizate în tratamentul astmei şi dificultăţilor respiratorii, ele sunt
interzise. Este permisă numai utilizarea a beta-2-antagoniste sub forma de
aerosoli (salbutamol, bitolterol, rimiterol ş.a.).
A.3. Stimulente ale SNC (amifenazol, bemegrid, niketamid,
stricnină, etamivan, picrotoxină).
Stimulentele bulbare, numite şi analeptice bulbare sau cardiorespiratorii,
acţionează predominant asupra centrilor bulbari, mai
evident când aceştia sunt deprimaţi, producând creşterea amplitudinii
mişcărilor respiratorii, tahicardie, hipertensiune arterială. Nu
acţionează direct asupra miocardului, coronarelor şi vaselor sanguine.
Stimulentele medulare produc hiperreflectivitate medulară. Iniţial
excitanţi slabi, produc efecte motorii intense, iar ulterior, convulsii
tetanice. Acţionează prin blocarea transmiterii influxului inhibitor de la
celula Renshaw la motoneuroni. Stimulentele medulare produc creşterea
tonusului centrilor bulbari (respirator, vasomotor), stimulează cortextul
senzitiv. Ca efecte secundare enumerăm stările de hiperexcitabilitate,
anxietate, fenomenele tonice prin excitarea nucleilor subcorticali.
B. Narcotice (morfina, heroina, metadona, codeina, hidrocodona,
petidina). Sunt compuşi naturali semisintetici sau sintetici care acţionează
la nivelul talamusului şi scoarţei cerebrale, diminuă sau suprimă senzaţia
de durere, dar influenţează şi fenomenele psihice care o însoţesc, ceea ce
Universitatea SPIRU HARET
132
duce la apariţia euforiei şi la nevoia de a repeta administrarea, consecutiv
instalându-se toleranţa şi apoi toxicomania.
Efectele adverse ale acestei grupe de medicamente sunt
importante mai ales la nivelul SNC (tremurături, insomnie, delir,
convulsii) şi la nivelul tubului digestiv (greţuri, vărsături, constipaţie).
Supradozajul duce la intoxicaţie acută manifestată prin deprimarea
respiraţiei, cianoza extremităţilor, mioză accentuată, transpiraţii reci
tegumentare, hipotonie musculară, inhibiţie intensă a SNC, până la comă.
C. Agenţi anabolici (metandionona, metiltestosteron, nandro-lon,
stanozolol). Sunt compuşi cu structură chimică puţin diferită de cea a
hormonilor androgeni naturali, reprezentaţi printr-o gamă de derivaţi
sintetici ai testosteronului şi nortestosteronului, având acţiuni predominant
anabolizante, important virilizante şi slab psihotone. Aceste
substanţe sunt folosite de sportivi în scopul creşterii masei musculare şi
prin aceasta, a performanţei.
Latura folositoare a medicaţiei cu steroizi anabolizanţi este
cunoscută datorită efectelor specifice şi nespecifice manifestate în
tratarea osteoporozei, distrofiei musculare, în anemia hiporegenerativă
cu scopul de a mări nivelul hemoglobinei sanguine.
Universitatea SPIRU HARET
133
Efectele benefice ale medicaţiei anabolizante sunt, deci, consecinţa
acţiunii de stimulare a biosintezei proteinelor şi îmbunătăţirii bilanţului
mineral (în special al potasiului, calciului, fosforului, magneziului şi
fierului).
Nu trebuie neglijate efectele adverse ale acestei grupe de
medicamente, care, în urma utilizării în doze crescute şi timp
îndelungat, produc reacţii de hipersensibilizare hepatică, modificări
fiziologice, afectează sub diferite forme sistemul nervos central,
modifică meta-bolismul lipidic şi al hidraţilor de carbon.
La bărbaţi administrarea îndelungată a steroizilor anabolizanţi
are efecte inhibitoare asupra secreţiei de hormoni gonadotropi
hipofizari, iar la femei produc efecte virilizante evidente. La sportivi,
concomitent cu creşterea masei musculare şi a capacităţii de lucru a
muşchilor are loc o rămânere în urmă a tendoanelor şi ligamentelor,
ceea ce conduce la creşterea frecvenţei traumatismelor.
D. Diuretice (acetazolamidă, benzthiazidă, bumetanidă, canrenone,
dichlorfenamida, furosemid, spironolactonă, trianterene ş.a.).
Diureticele pot fi clasificate după diferite criterii: structura
chimică, tipuri de diureză, aplicaţii terapeutice. După mecanismul de
acţiune, substanţele care pot influenţa debitul urinar se clasifică în
următoarele grupe:
I. Substanţe care cresc filtrarea sodiului, clorului sau ambilor ioni;
II. Substanţe care împiedică reabsorbţia sodiului, clorului sau
ambilor ioni.
Substanţele diuretice sunt utilizate de către sportivi, uneori abuziv,
din două considerente principale: obţinerea unei reduceri rapide de
greutate în sporturile unde categoriile de greutate sunt bine stabilite,
reducerea concentraţiei de substanţe medicamentoase în urină prin
producerea unei excreţii mai rapide a urinei în scopul reducerii
posibilităţii de detectare a substanţelor dopante. Nu există nici o
justificare medicală pentru scăderea rapidă în greutate la sportivi.
Folosirea diureticelor, prin efectele secundare serioase pe care le
produc, reprezintă un mare factor de risc pentru sănătatea sportivilor.
Pe de altă parte, este evident că aceste tentative contravin eticii
sportive, raţiune pentru care Comisia Medicală a CIO a decis
includerea diureticelor pe lista substanţelor insterzise.
E. Hormoni peptidici şi analogi
Gonadotropina corionică (HCG – gonadotropina corionică
umană). Administrarea HCG şi a compuşilor înrudiţi este considerată
Universitatea SPIRU HARET
134
echivalentă cu utilizarea testosteronului exogen, deoarece conduce la
stimularea secreţiei de hormoni androgeni naturali.
Corticotrophine (ACTH) – administrarea sa este apreciată
echivalentă cu administrarea orală, intramusculară sau intravenoasă a
corticosteroizilor.
Hormonul de creştere (HGH – somatotrophine) – datorită efectelor
secundare diverse cum sunt reacţiile alergice, efectele diabetice şi
acromegalia, în cazul utilizării unor doze crescute, utilizarea HGH de
către sportivi este considerată dăunătoare şi interzisă.
De asemenea, este interzisă utilizarea de către sportivi a tuturor
factorilor de eliberare a hormonilor sus menţionaţi.
Eritropoietina (EPO) este un hormon glicoproteinic produs de
rinichiul uman, hormon ce reglează prin retro-acţiune viteza de sinteză
a erythrocitelor.