Prof .

Maria Cotea
SUPORT DE CURS
NURSING COMUNITAR
Ingrijirea comunitara presupune implicarea si responsabilitate sociala, angajare si devotement
pentru oameni si sanatatea lor.
Sanatate publica ca stiinta si arta de a preveni imbolnavirile si de a prelungi viata isi
organizeaza eforturile in urmatoarele directii: controlul imbolnavirilor, educarea in vederea pastrarii
igienei personale, organizarea de servicii medicale si de nursing pentru stabilirea diagnosticului si
aplicarea tratamentului preventiv, dezvoltarea unui angrenaj social care sa poata asigura fiecaruia un
standard de viata adecvat in vederea mentinerii starii de sanatate si a cresterii duratei de viata a
individului.
Semantica referitoare la obiectivele sale s-a schimbat in timp pornind de la perioada definirii
sanatatii publice. Hanlon si Picket (1979) defineau relatia dintre starea de sanatate a individului si
sanatatea publica dupa cum urmeaza: " Sanatatea este o expresie a functionarii fiziologice si
psihologice efective a persoanei. In acelasi timp ea are si semnificatia de sistem de ingrijire
conditionat de cultura, economie, legi si guvern ce poate functiona intr-un cadru privat sau public".
Scopul ingrijirilor comunitare este de a promova spre binele oamenilor, cel mai inalt nivel
de functionare mintala, fizica si sociala. Conceptul de persoana se refera in sens larg la toate fiintele
omenesti. In teoriile nursingului, el a capatat complexitatea sa reala conferita de componentele sale
biologice, psihologice si sociale. Pornind de la ea asistentele sunt acelea care se ingrijesc de
aspectele complexe ale vietii oamenilor (Ruth si Partridge, 1978).
Cel de al doilea concept major il reprezinta mediul, care include toti factorii care afecteaza
oamenii din interior si exterior. Indivizii pot reactiona in mod diferit fata de stimuli ambientali
interni/externi. Conceptul de mediu include de asemenea aspectele intelectuale, psihologice si
interpersonale ale individului care pot influenta reactiile ambientale.
Al treilea concept major sanatatea, poate fi privita ca fiind intr-o continua dinamica si
schimbare. Ea este dependenta de modul in care individul se adapteaza continuu la factorii de mediu
si de stres. Deoarece teoreticienii nursingului cred ca sanatatea este influentata de multi factori,
definitiile date acesteia sunt mai putin consistente decat cele, destinate celorlalte concepte.
Standardele de nursing comunitar sunt orientate mai mult spre activitatea practica si
cuprind etapele de analiza, planificare, implementare si evaluare pe baza planului de nursing.
Fiecare asistenta comunitara dezvolta o filozofie de nursing bazata pe pregatirea, activitatea
ei profesionala si propria personalitate. La ea mai contribuie experienta de lucru, colaborare
complexa cu clientul, familial, comunitatea, cu ceilalti membri ai echipei precum si studiul
permanent. Filozofia nursingului comunitar este bazata pe "valoarea si demnitatea individuala".
Ingrijirea in comunitate trebuie sa ofere confort si liniste, sa ajute persoanele cu probleme de
sanatate sa-si vindece corpul sau sa-i ajute sa traiasca demnitate cu propriile infirmitati.
In urma analizei definitiilor de mai sus s-au desprins urmatoarele standarde pentru practica
de nursing comunitar:
1. Culegerea de date despre starea de sanatate a pacientului/clientului este continua si sistematica.
2. diagnosticul de nursing deriva din datele culese.
3. Planul de nursing include scopuri ce rezulta din diagnosticul de nursing.
4. Planul de nursing stabileste prioritatile de ingrijire in functie de diagnosticele de nursing.
5. Interventia de nursing presupune si participarea pacientului la promovarea starii sale de sanatate, a
recuperarii si mentinerii sale.
6. Actiunile de nursing ajuta pacientul sa - si mareasca potentialul de sanatate.
7. Progresul pacientului in atingerea scopurilor propuse este realizat prin participarea comuna a
nursei si a sa.

1
8. actiunile de nursing implica evaluari repetate, stabilirea/reorientarea prioritatilor, definirea noilor
scopuri si revizuirea permanenta a planului de nursing.
Integrarea
Una dintre dimensiunile asistentei comunitare o reprezinta integrarea sa cu celelalte serviciile
de sanatate mintala. Pentru realizarea ei a fost necesara introducerea cunostintelor de psihologie
comportamentala si de dezvoltare in pregatirea asistentelor si recunoasterea de catre comunitate a
responsabilitatilor ce le revin in raport cu dereglarile/modificarile emotionale ale cetatenilor precum
si a valorilor rezultate din relatia asistenta - client si asistenta-familie.
Multi membrii ai diferitelor clase sociale sau apartinand grupurilor economice au inceput sa
fie preocupati de valoarea mentinerii starii de sanatate a fiecarui individ. S-a recunoscut faptul ca
sanatatea nu este un privilegiu al acelora care pot plati pentru ea, ci un drept al fiecaruia.
Formele nursingului
Serviciile de ingrijire la domiciliu sunt acele servicii acordate indivizilor de toate varstele. Ele se
adreseaza varstnicilor, suferinzilor cu diferite dizabilitati, bolnavilor aflati in convalescenta care
necesita ingrijiri de scurta/lunga durata. Serviciile de ingrijire a domiciliu pot fi specializate si
depind de natura si dimensiunea nevoilor de ingrijire ale clientului.
Majoritatea spitalelor din Europa si nu numai, au astazi propriile case de ingrijire programe de
planificarea si coordonarea ingrijirilor la domiciliu furnizate dupa externarea din spital.
Regulile nursingului comunitar
Literatura de specialitate a pus in evidenta unele reguli ce tin de derularea in bune conditii a
activitatii de nursing comunitar:
1. Nursing comunitar reprezinta o activitate bine stabilita, bazata pe recunoasterea nevoilor de
ingrijire si functionarea pe baza de programe. Ca o activitate ce are ca scop recunoasterea nevoilor
de sanatate ale comunitatii, nursingul este parte integrala a programelor de sanatate publica.
2. Agentiile de nursing comunitar au definite foarte clar obiectivele si scopurile serviciilor lor.
3. Un grup de cetateni activi, reprezentanti ai comunitatii vor face parte integranta din programul de
nursing.
4. Serviciilor de nursing comunitar li se permite sa obtina informatii cu privire la resursele
economice, culturale, sociale din aria de referinta.
5. In nursingul comunitar familia si clientul/pacientul sunt parteneri al echipei de ingrijire.
6. Educarea, promovarea sanatatii si sfatuirea clientului, familiei, comunitatii sunt parti integrale ale
nursingului comunitar.
7. Asistenta este instruita profesional ca sa lucreze ca furnizor de servicii de sanatate in comunitate.
8. In cadrul activitatii de nursing comunitar asistentei ii revine sarcina de a face evaluari periodice
privind de sanatate a comunitatii a familiei, a clientului.
9. Asistenta comunitara este membru al echipei multidisciplinare. Pentru buna functionare a echipei
fiecare trebuie sa recunoasca contributia celorlalti ai echipei in atingerea scopurilor si obiectivelor
propuse, ce constau in mentinerea starii de sanatate, siguranta si confort pentru client si comunitate.
10. Asistenta comunitara desfasoara activitati de nursing la indicatia medicului responsabil de
ingrijirea medicala si de supervizarea activitatilor.
11. Activitatea de nursing a personalului este supervizata de un personal calificat (exemplu, asistenta
sefa, directorul de nursing)
12. Organizatiile de nursing, agentiile, elaboreaza permanent programe de educatie continua pentru
personalul de ingrijire.
13. Asistenta comunitara este direct responsabila de propria instruire profesionala perioadica.
Ingrijirile la domiciliu fac parte integranta din marea categorie a ingrijirilor comunitare si
ele pot fi descrise ca ingrijiri si ajutor acordat acasa, in familie, celor ce au nevoie. Scopul principal
al acestui model de ingrijire este acela de a face posibil ca oamenii sa-si mentina gradul de
independenta si sa-si continue viata acasa cit mai mult timp posibil.

2
 De obicei, asistenta comunitara isi petrece majoritatea timpului de lucru la domiciliul
clientilor. Volumul ingrijirilor la domiciliu a crescut semnificativ, mai ales a celor de tip geriatric,
datorita imbatranii populatiei, a cresterii procentajului de batrani, majoritatea ramasi singuri acasa, a
maririi incidentei bolilor cronice, cu precadere a cancerului si a bolilor cardiovasculare, la care
imbunatatirea tratamentului, desi a slava multe vieti, nu a impiedicat aparitia unui numar important
de sechele, dizabilitati ce impun la randul lor semnificative interventii de reabilitare resocializare.
In contactul cu clientul si familia sa in procesul ingrijirii, asistenta dezvolta nu numai
oportunitati si planuri de interventie preventiva ci si activitati practice de ingrijire.
Odata ajunsa la domiciliu, ea devine responsabila pentru educarea clientului, a membrilor
familiei acestuia si a celorlalte persoane disponibile/angajate in ingrijirea zilnica a acestuia, pentru a
le oferi competenta necesara. Intr-o anumita masura ea devine responsabila si pentru sanatatea
celorlalti. In interventia comunitara ea poate deveni responsabila pentru sanatatea celor incredintati
din scoli, policlinici, platforme industriale sau alte locuri de munca.

DEFINIREA INGRIJIRILOR DE SANATATE COMUNITARA

Definitia A.N.A. :
A.N.A. (American Nurses Association) da urmatoarea definitie pentru nursingul comunitar:
„Nursingul comunitar nu este numai o sinteza a practicii de nursing si a educarii in domeniul
sanatatii, ci are scopul de a mentine si a stimula sanatatea populatiei.
Ingrijirile au un caracter continuu. Ingrijirea este orientata asupra individului, a familiei sau a
grupului si contribuie astfel la sanatatea intregii populatii a zonei respective (sau oras).
Nursa aplica diverse metode pentru a mentine si stimula sanatatea, coordoneaza activitatea in
acest domeniu si stimuleaza continuitatea. Scopul ei este si acela de a-i apropia pe indivizi, familie
sau diverse grupuri.
Din aceasta definitie reiese ca interventiile nursei nu se orienteaza doar spre pacientii
individuali, ci cuprind si mediul social, afectiv si fizic al acestora.

Elementele practicii sanatatii comunitare:

1. Promovarea unui stil de viata sanatos.
2. Tratarea tulburarilor si afectiunilor prin interventii directe si indirecte.
3. Promovarea recuperarii.
4. Sprijinirea serviciilor comunitare.
5. Susţinerea serviciilor primare de ingrijire a sanatatii.
6. Aprecierea nevoilor si evaluarea serviciilor.

Preceptele ingrijirii sanatatii in comunitate: activitate stabilita pe baza nevoilor si a

planului general de sanatate, scopuri si obiective clare, integrarea cetăţenilor in servicii pentru
intreaga comunitate, familia ca unitate de baza, promovarea sanatatii si educatia pentru sanatate,
implicarea familiei si indivizilor in luarea deciziei, aprecierea periodica si continua a starii de
sanatate, buna pregatire a asistentului medical, asistentul - membru activ al echipei de ingrijire,
acordarea ingrijirilor conform recomandarilor medicale, utilizarea inregistrarilor, dirijarea clientului
si familiei catre resurse comunitare, supravegherea personalului de ingrijire, planificare programelor
de educatie continua si asumarea responsabilitatii.

Rolul familiei
Un membru important in actiunea de ingrijire este familia, reprezentata de orice persoana din
grupul familial care ajuta direct la ingrijire sau care asista clientul la domiciliu in rezolvarea de catre
el insusi a nevoilor sale de autoservire si de ingrijire, adica realizarea igienei personale

3
corespunzatoare, prepararea mancarii si administrarea medicatiei. Ele rezolva acest tip de nevoi pana
la sau intre vizitele personalului de specialitate.
Scopurile clientului sunt raportate la principiile ingrijirilor primare privind maximizarea (cresterea)
gradului de independenta. Asistentele care ofera ingrijiri la domiciliu pot asista clientul pentru a
functiona la cel mai bun nivel posibil, preintampinand astfel dependenta. Acest timp de asistenta se
poate exprima prin instruirea acestuia sau prin crearea de legaturi intre client si alte institutii
comunitare care efectueaza servicii ce-i pot fi necesare pentru a ramane acasa, neinstitutionalizat.
In plus, se realizeaza prevenirea complicatiilor posibile la persoanele cu probleme cronice ca si
micsorarea riscurilor de recadere. Complicatiile ce pot apare in cazul suferintelor indelungate pot fi
preintampinate prin acordarea unor interventii adecvate la domiciliu. Bolile terminale pot fi
monitorizate la domiciliu mai bine decat spital, daca acest lucru este acceptat de client si familia sa.
Planul de ingrijiri alcatuit initial poate sa intampine o serie de rezistente de ordin psihic
prin:
1) mecanismele de aparare psihice inconstiente ale pacientului ca negarea, evitarea, rationalizarea,
distorsionarea, care il impiedica sa accepte rezervat rolul de bolnav, de persoana asistata, precum si
interferenta actiunilor sau procedurilor propuse cu valorile morale, credintele religioase, opiniile si
prejudecatile proprii si ale grupului familial.
2) Refuzul pasiv de implicare prin demisie depresiva, pacientul fiind coplesit de stresul anterior boli,
produs de alte evenimente psihotraumatizante.
3) Boala fizica acuta poate duce la regresiune, dependenta, pasivitate fata de starea patologica
actuala. Si in tulburarile mental organice, caracterizate prin deteriorarea functiilor intelectuale si
emotionale, clientul poate neglija semnele lor ca si consecintele pe diferite planuri, cum ar fi nevoia
de tutela juridica.
Esecuri
Situatiile de stres legate de raspunsul inadecvat al sistemului social de ocrotire sunt legate de
complexitatea, lipsa de flexibilitate, incapacitatea de a raspunde nevoilor si circumstantelor specifice
fiecarui pacient si familiei sale. Numarul mare de factori cu potential contradictoriu pozitiv sau
negativ, implicati in fiecare sistem, impune dezvoltarea unor abilitati speciale de evaluare si
coordonare a actiunilor de nursing din partea asistentei.

MODELE CONCEPTUALE

Procesul de nursing, se defineşte ca un proces dinamic, adaptabil la cerinţele individului şi

trebuinţele societăţii, mentinându-şi nealterat obiectivul principal, obţinerea unei mai bune stări de
sănatate pentru individ, familie, comunitate.
Astăzi procesul de nursing a căpătat valenţe noi, rolul asistentului medical a devenit mai
complex, în sensul lărgirii sferei de activitate, una dintre îndatoriri fiind aceea "de a diagnostica şi
stabili atitudinea terapeutică adecvată pentru răspunsul individului faţă de o problemă de sănătate
actuală sau potenţială”.
În centrul îngrijirilor de sănătate se află pacientul, dar el nu mai este perceput simplist doar
ca un individ ce suferă de o anumita boală, ci este apreciat holistic ca o persoană cu necesităţi fizice,
emoţionale, psihologice, intelectuale, sociale şi spirituale.
"Nu poti sa tratezi ochiul fara sa tii cont de cap, nu poti sa tratezi capul fara sa tii cont de
minte si nu poti sa tratezi mintea fara sa tii cont de sufletul si spiritul omului" (Zamolxe)
Conform dictionarului explicativ roman, holism inseamna: conceptie care interpreteaza teza
ireductibilitatii intregului la suma partilor sale, socotind drept "factor integrator" al lumii un
principiu imaterial si incognoscibil.Domeniul in care se aplica cel mai frecvent termenul de holism
este cel medical. Totusi, este constructiv sa il aplicam in toate planurile existentiale si mai ales in cel
spiritual.

4
 Aceste necesităţi inter-relaţionează, sunt interdependente, de egală importanţă şi reprezintă
fundamentul intervenţiilor asistentului medical ce va trebui să se adapteze la o infinitate de reacţii,
manifestări, trăiri, relaţii interpersonale, generate de unicitatea profilului psihic al protagoniştilor
implicaţi şi de specificul situaţiei concrete în care îşi desfăşoară activitatea.
Este important ca asistentul medical să fie familiarizat cu aspectul complex al naturii psihice
umane, să înţeleagă că indivizi diferiţi au reacţii diferite faţă de aceeaşi problemă urmare a structurii
lor unice de personalitate. Vom putea aprecia pe deplin un individ doar dacă îi vom cunoaşte mediul
de viaţă şi activitate.
Suntem ceea ce suntem şi devenim ceea ce devenim, în mare parte, datorită contextului social
în care existăm şi ne desfăşurăm activitatea. Socializarea se realizează în interiorul diverselor grupuri
umane (familie, şcoală, prieteni, colectiv de muncă). Grupul intermediază individului relaţia cu
societatea şi cu sine.
Individul dezvoltă concomitent şi continuu relaţii informaţionale cu lumea externă şi cu
propria fiinţă, întreţinând la nivelul normalului, un echilibru între cunoaşterea de sine şi cunoaşterea
realităţii. Fiecare ne naştem cu un potenţial uman care se valorifică şi se dezvoltă treptat pnn .
socializare, asimilarea valorilor şi comportamentelor sub forma unei învăţări continue.
Conceptul holistic de apreciere a individului poate fi rezumat în câteva idei principale ce stau
la baza susţinerii ştiinţifice a desfăşurării procesului de nursing:
• individul este un tot unitar caracterizat prin integritate şi el reprezintă mai mult decât suma părţilor
sale componente;
• individul este în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând materie şi energie cu
acesta;
• evoluţia fiziologică a individului este ireversibilă şi unidirecţională în timp şi spaţiu;
• individul uman se caracterizează prin capacitate de abstracţie, imaginaţie, senzaţii, emoţii.

Toate aceste aprecieri subliniază evoluţia conceptului "îngrijirilor de sănătate" de-a lungul
timpului şi adaptarea acestuia la principiile de organizare actuală a sistemului sanitar, urmărind în
principal rolul asistentului medical:
• asistentul medical reprezintă un element important al echipei medicale;
• asistentul medical desfăşoară o activitate autonomă, cu competenţe bine stabilite;
• activitatea medicală nu vizează doar tratarea eficientă a îmbolnăvirilor, în prezent accentul se pune
pe prevenirea bolilor şi promovarea stării de sănătate;
• rolul asistentului medical intervine atât în îngrijirea individului cât şi a comunităţii (promovarea
sănătăţii, educaţia pentru sănătate).

Organizarea datelor culese în vederea întocmirii planului de îngrijire se poate face conform
unui model conceptual. Conceptele sunt necesare în nursing pentru a lega teoria de practică, iar
pentru a fi complete trebuie să conţină elemente critice severe precum procesul de nursing, un scop
anume, un raţionament, o specificare a rolului profesional, o descriere a clientului şi a aşezării
clinice.

Procesul de îngrijire lucrează cu trei concepte esenţiale – omul, sănătatea şi boala.

Omul
– este o fiinţă unică , unicitatea fiind dată de nevoile psihologice, sociale
ş i culturale ce se alătură nevoilor de bază, biologice ale supravieţuirii. Asigurarea exclusivă numai
aanumitor nevoi, excluzând alte aspecte , duce inevitabil la un eşec terapeutic.
Sănătatea

5
 – definită conform OMS, ca o stare de bine fizic, mintal şi social, ce nu constănumai în absenţa bolii
sau a infirmităţii.Raportată la boală, sănătatea reprezintă ansamblul forţelor biologice,
fizice, afective, psihice şi sociale, mobilizate pentru a înfrunta, a compensa sau a depăşi boala.
Boala -
reprezintă ruperea echilibrului sau a armoniei individului, prin apariţia uneisufer inţe
fizice, psihice sau prin apariţia unei dificultăţi de adaptare la o situaţie nouă,
provizoriesau definitivă în existenţa individului.

Concepte de bază corelate:

-Sănătatea se obţine prin facilitarea procesului natural al organismului de a funcţiona;
-Preocuparea primară a asistentului medical este de a menţine un mediu
sănătos;
-Îngrijirile de bază menţin sau spijină adaptările persoanei prin participarea sa activă.;
-Îngrijirea persoanei reprezintă obiectivul practicii nursingului şi este
un proces interactiv;
-Persoanele sunt sisteme deschise care interacţionează cu mediul;
-Ţinta nursingului o constituie o persoană şi creşterea răspunsului ei adaptativ;
- Preocuparea nursingului o reprezintă o persoană şi acţiunile ei de autoângrijire;
-Îngrijirea implică promovarea unei interacţiuni optime între om şi mediu;
-Fiinţa umană este un întreg ireductibil care nu
p o a t e f i î n ţ e l e s r e d u c â n d u - l l a p ă r ţ i l e componente;
-Fiinţa umană şi mediul sunt câmpuri de energie care interacţionează unele
c u a l t e l e ş i c a r e converg constant către potenţialele lor maxime.
Concepte de bază concordante conform cărora orice persoană este un individ unic.

Nursingul centrat pe pacient semnifică îngrijiri de bază individualizate; fiecare om este un individ
unic, şi astfel el solicită o serie de abilităţi unice, de tehnici şi idei special desemnate lui.
Myra Levin a elaborat o teorie unică care prevede: i n t e r v e n ţ i a n u r s i n g e s t e b a z a t ă p e
conservarea energiei individuale a pacientului;
-Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii structurale individuale
a pacientului;
-Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii personale individuale
a pacientului;
-Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii sociale individuale a
pacientului.Ideea de bază a tuturor conceptelor este aceea că îngrijirea persoanei reprezintă
obiectivul practiciinursingului şi este un proces interactiv.
Definiţia elaborată de Consiliul Internaţional de Nursing: „Nursingul, ca part
e i n t e g r a n t ă a sistemului de asistenţă socială, cuprinde ocrotirea sănătăţii, prevenirea bolilor şi
îngrijirea bolnavilor fizici,mentali, ca şi a celor infirmi ( handicapaţi) de toate vârstele, în toate
formele de asistenţă socială şi aşezăricomunitare”.Din această definiţie reiese că:
-Intervenţiile nursing cuprind şi mediul social, afectiv şi fizic al paci entului;
-Asistentul medical coordonează activităţile de menţinere a sănătăţii;
-Stimulează continuitatea acestor activităţi.
Scopul nursingului este acela de a acorda îngrijiri cu rol în păstrarea sau restabilirea independenţei
individului pentru satisfacerea nevoilor proprii. Persoana va fi ajutată să-şi conserve sau să-şi
restabilească independenţa sa, astfel încât să-şi poatăsatisface nevoile singur. Se va
favoriza vindecarea şi se va asista muribundul spre un sfârşit demn.

Modele conceptuale

6
 I. Modelul Henderson.
II. Modelul de adaptare Roy.
III. Modelul Rogers.
IV. Modelul conceptual Dorothea Orem
V. Modelul conceptual Betty Neuman
VI Nursingul bazat pe stilul de viaţă - Nancy Roper
VII. Modelul conceptual Hildegard Peplau
VIII Modelul conceptual Ida Jean Orlando
IX. Modelul conceptual Dorothy Johnson
X. Modelul conceptual Levine
XI. Modelul conceptual Imogene King
XII. Modelul conceptual Betty Neuman

I. Modelul conceptual al Virginiei Henderson

În cartea sa, „Principii fundamentale ale îngrijirii nursing”, defineşte funcţia nursei astfel:
„Rolul esential al nursei este de a ajuta individul bolnav sau sănătos prin activităţi ce
contribuie la menţinerea sau redobândirea sănătăţii (sau sa-l asiste în ultimele clipe), pe care ar putea
să le îndeplinească singur dacă ar avea puterea, voinţa sau cunoştinţele necesare, să-l ajute să facă
aceasta pentru a-şi recâştiga independenţa cât mai repede posibil.”
Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un tot unitar
caracterizat prin nevoi fiziologice şi aspiraţii denumite generic nevoi fundamentale. Acestea sunt:
A respira
A bea şi a mânca
Nevoia de a elimina
Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
Nevoia de a dormi şi a se odihni
Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
nevoia de a fi curat, Îngrijit, de a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele
Nevoia de a comunica
Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia
Nevoia de autorealizare
Nevoia de a se recreea
Nevoia de a învăta cum să-ţi păstrezi sănătatea

I. Modelul conceptual al Virginiei Henderson

1. A respira si o buna circulatie

7
• respiraţia este procesul fiziologic prin care oxigenul din aerul atmosferic ajunge până la nivelul
celulelor, unde este folosit În reacţiile de oxido-reducere, dioxidul de carbon rezultat fiind eliminat
din organism prin expiraţie;
• o respiraţie eficientă presupune şi o bună circulaţie deoarece sângele joacă rolul de transportor
pentru gazele respiratorii;
• disfuncţia respiratorie atrage după sine o perturbare a Întregului orgamsm atât la nivel fiziologic şi
fiziopatologie (hipoxie tisulară, hipercapnie) cât şi psihologic (senzaţie de sufocare, anxietate,
teamă).

2. A bea şi a mânca

Apa reprezintă aproximativ 60% din greutatea organismului adult, ea având un rol deosebit de
important În buna desfăşurare a proceselor fiziologice ale organismului.

Un individ poate supravieţui cu:

• 15% din funcţia normală a ficatului
• 25% din funcţia normală a rinichilor
• 35% din numărul total de hematii
• 45% din suprafaţa de hematoză pulmonară
• 70%din volumul plasmatic.

Reducerea volemiei cu mai mult de 30% este critică pentru supravieţuire.

• aprecierea statusului volemic al pacientului se poate face pe baza examenului clinic şi a
investigaţiilor paraclinice dar cel mai simplu prin stabilirea bilanţului hidric aport - pierderi (intrări -
ieşiri);
• deficitul de apă al organismului va fi corectat prin hidratare per os sau la nevoie prin administrare de
soluţii perfuzabile coloidale sau cristaloide;
• excesul de apă al organismului impune restricţionarea aportului şi administrarea de diuretice;
• principalul mecanism fiziologic de reglare a cantităţii de apă din organism este reflexul de sete. La
vârstnici acest reflex diminuă astfel că în mod obişnuit aceştia prezintă un anumit grad de
deshidratare;
• o alimentaţie sănătoasă vizează mai multe aspecte: cantitatea alimentelor, calitatea acestora, ritmul
de administrare;
• o dietă adecvată trebuie să asigure un aport suficient de nutrienţi, vitamine, apă şi săruri minerale,
aport adaptat necesităţilor organismului.

3. Nevoia de a elimina

• organismul este un sistem deschis în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând cu

acesta materie şi energie;
• eliminarea satisface nevoia organismului de a îndepărta anumite substanţe nefolositoare rezultate din
metabolism sau digestie;
• fiziologic eliminarea are loc la nivelul tegumentelor (transpiraţie), respiraţiei (expiraţie), aparatului
renal (diureză), aparatului digestiv (scaun), aparatului genital feminin (menstruaţie );
• în anumite condiţii patologice se produc modificări ale modalităţilor de eliminare ale
organismului:
◦ transpiraţii abundente (coma hipoglicemică) ş hemoptizie (neoplasm pulmonar)
◦ vărsături bilioase (colecistită)
◦ vărsături explozive în jet, neprecedate de greaţă (tumori cerebrale)

8
 ◦ hematemeză {vărsături cu aspect de zaţ de cafea ce apar în hemoragia digestivă superioară)
◦ hematurie (urină cu sânge)
◦ tulburări ale tranzitului intestinal cu alternanţa constipaţie / diaree (tumori de colon)
◦ melenă (tumoră de colon)
◦ amenoree (lipsa menstruaţiei - ovar polichistic).

4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură

• nevoia de a te mişca şi a avea o bună postură reprezintă un aspect esenţial al mecanismului de

integrare a individului în mediul înconjurător şi orice disfuncţionalitate legată de această nevoie
fundamentală are repercursiuni în plan fizic, psihic şi social;
• menţinerea independenţei de mişcare şi a unei bune posturi presupun integritatea structurală şi
funcţională a sistemului osos, sistemului muscular, sistemului nervos, aparatului vestibular;
Putem întâlni:
◦ paralizie - absenţa completă a forţei musculare, urmare a pierderii contractilităţii musculaturii striate
datorită întreruperii uneia sau mai multor căi motorii cortico- musculare;
◦ pareza - uşoară slăbire a forţei musculare;
◦ hemiplegia - paralizia unei jumătăţi de corp;
◦ monoplegie - paralizia unui singur membru;
◦ paraplegia - paralizia jumătăţii inferioare a corpului;
◦ tetraplegia - paralizia celor patru membre.
• apariţia deficitelor motorii atrage după sine o serie de alte modificări:
◦ tendinţa de limitare a folosirii părţii afectate;
◦ nesiguranţa echilibrului;
◦ mersul cu paşi mici;
◦ diminuarea încrederii în sine;
◦ teama de a nu cădea;
◦ nervozitate, nelinişte.

5. Nevoia de a dormi şi a se odihni

• somnul reprezintă o extindere a procesului de inhibiţie la nivelul scoarţei cerebrale, expresia

somatică a unei decuplări temporale a individului faţă de mediul exterior.
• Necesarul fiziologic de somn diferă după vârstă:
• la copii 12-14 ore
• la adulţă 7-9 ore
• la vârstnici 5-7 ore;
• odihna şi somnul în bune condiţii şi timp suficient sunt indispensabile unei bune funcţionări a
organismului la randament maxim;
• oboseala se defineşte ca fiind acea stare temporară a organismului care apare în urma unui efort
excesiv sau de prea lungă durată şi care se anulează ca urmare a unei perioade de odihnă;
• numeroase observaţii şi experimente au demonstrat că oboseala nu este un element periferic, legat de
organele efectoare (sistemul muscular) ci un fenomen central, nervos, legat fie de consumarea
substanţei excitative a neuronilor, fie de cauze fiziopsihice mai complexe (tipul de sistem nervos,
experienţa de adaptare la mediu a individului);
• asistentul medical va trebui să diferenţieze:
◦ oboseala patologică - care este parte a tabloului clinic al anumitor boli (hepatită,
tuberculoză, diabet)
◦ oboseala fiziologică - normală;

9
• remediul cel mai bun al oboselii nu este întotdeauna odihna înţeleasă ca şi stare de inactivitate
absolută, simpla întrerupere a activităţii şi aşteptarea pasivă a refacerii energiei cheltuite;
• nu orice fel de repaus, indiferent de moment şi condiţii este reconfortant
• odihna cea mai eficace constă în alternare a raţională a unei activităţi cu alta. Acest mod de odihnă a
fost numit odihnă activă şi a căpătat o largă răspândire după fundamentarea sa ştiinţifică (de către
LM. Secenov).

Principiile odihnei active:

a). una şi aceeaşi activitate, de aceeaşi intensitate trebuie să se adreseze, alternativ unor organe
simetrice;
b). activităţile bazate în mod predominant, pe primul sistem de semnalizare (mimica, gestica) trebuie
să fie alternate cu cele bazate, în mod predominant pe cel de-al doilea sistem de semnalizare
(limbajul);
c). să nu se treacă la introducerea activităţii de variaţie mai înainte de a semnala oboseala în activitatea
principală, avându-se însă grijă ca alternare a activităţii să nu se facă prea târziu;
d). activitatea secundară să nu fie mai obositoare decât cea principală.

6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca

• omul este o fiinţă socială. Integrarea în grup se ţace pe baza unor comportamente învăţate, a unor
valori asumate. Îmbrăcămintea are valoare practică (protejează corpul de variaţiile climei) dar şi
valoare de simbol (exprimă personalitatea şi unicitatea individului);
• dificultatea sau imposibilitatea de a se îmbrăca, dezbrăca, de a purta îmbrăcăminte adecvată este
percepută de către individ ca o lezare a libertăţii sale cu implicaţii în percepţia sentimentului de
demnitate şi autorespect.

7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale

• menţinerea constantă a temperaturi corpului, în ciuda variaţii lor termice exogene ŞI a diverselor
activităţi ale organismului, implică intervenţia adecvată a unor modificări funcţionale complexe
(metabolice, circulatorii, musculare, hidroelectrolitice, endocrine, etc.) coordonată prin mecanismul
de termoreglare, controlat de centrii hipotalamici, ce menţin permanent şi dinamic echilibrul între
producerea şi pierderea de căldură din organism;
• temperatura corpului este menţinută constantă, în condiţiile unor mari modificări ale temperaturii
mediului. Fiind influenţată de o serie de factori fiziologici (starea de somn sau de veghe, digestie,
activitatea fizică, etc.) temperatura corpului prezintă variaţii ciclice, având valori minime între orele
4-6 dimineaţa şi atingând valori maxime, care în general nu diferă cu mult de 0,50 C faţă de cele
matinale, între orele 16-17 după-amiaza;
• perturbările mecanismului de termoreglare conduc la apariţia a două situaţii cu particularităţi
distincte: hipotermia, hipertermia.

8. nevoia de a fi curat, Îngrijit, de a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele

• definiţia completă a stării de sănătate este aceea ce o apreciază ca fiind starea de bine bio-psiho-
social; 3
• starea de bine biologic presupune integritatea funcţională a structurilor organismului şi la aceasta
contribuie şi protejarea tegumentelor şi mucoaselor, prin menţinerea curăţeniei şi igienei personale;
• nevoia de a fi curat şi îngrijit, presupune un comportament învăţat, reflectă o anumită trăsătură de
personalitate şi indică un anumit nivel de înţelegere şi respect al individului;

10
 • deficitul în satisfacerea acestei nevoi fundamentale, necesită implicarea activă a asistentului
medical atât în suplinirea măsurilor elementare de igienă cât mai ales în însuşirea de către pacient a
anumitor deprinderi.

9. Nevoia de a comunica

• comunicarea reprezintă una dintre trebuinţele fundamentale, de ordin spiritual a oamenilor, fiind o
modalitate esenţială de interacţiune psihosocială, un schimb de mesaje între interlocutori, menit să
realizeze o relaţie interumană durabilă determinând menţinerea ori modificarea comportamentului
individual sau de grup;
• comunicarea interumană se realizează cu ajutorul limbajului verbal sau nonverbal prin care se
schimbă mesaje (informaţii, simboluri, semnificaţii, idei, sentimente, intenţii, etc.) pentru a influenţa,
mai ales calitativ, comportamentul celuilalt;
• a comunica eficient şi expresiv cu ceilalţi înseamnă:
◦ să convingi,
◦ să poţi dezvolta gândirea, afectivitatea, personalitatea,
◦ să informezi inteligibil şi să înţelegi corect semnificaţia mesajului,
◦ să sesizezi şi să conştientizezi reacţiile, atitudinile şi modificările comportamentale ale
interlocutorului;
• în cadrul procesului de nursing comUnIcarea are un rol esenţial, ea fiind o unealtă de influenţare şi
modificare a comportamentului pacientului, în sensul înlăturării sentimentului de teamă şi
nesiguranţă, urmărind creşterea încrederii în sine, urmare a înţelegerii corecte a situaţiei sale;
• este important ca în procesul de comunicare asistenta să folosească un limbaj adecvat şi accesibil
pacientului.

10. Nevoia de a evita pericolele

• individul sănătos este capabil să reacţioneze adecvat la variaţiile continue ale parametrilor mediului
exterior prin mecanisme de adaptare dezvoltate ontogenetic şi filogenetic, ceea ce îi asigură
menţinerea homeostaziei mediului intern şi a echilibrului psihic, conferindu-i sentimentul de
siguranţă;
• prezenţa bolii este de fapt o ameninţare a "stării de bine bio-psiho-social", ce vizează integritatea
funcţională a structurilor organismului şi sentimentul încrederii în propriile forţe; pacientul se simte
vulnerabil, nesigur, expus pericolelor, chiar dacă uneori nu-şi exteriorizează sentimentele;
• în aceste condiţii este importantă asigurarea unui climat de încredere, înţelegere şi suport din partea
echipei de îngrijire, în concordanţă cu caracteristicile pacientului: vârsta, inteligenţa, stilul de viaţă,
credinţe le şi valorile sale, experienţele anterioare.

11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia

• nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori exprimă necesitatea individului de a-şi
afirma apartenenţa la un anumit grup social ceea ce în esenţă îi conferă sentimentul de siguranţă;
• valorile sunt calităţile pe care le capătă pentru om elementele realităţii (obiecte, procese, acţiuni)
privite prin prisma unei atitudini (politice, juridice, morale, estetice, religioase) a unei colectivităţi
umane (categorie socială, naţiune);
• numeroase cercetări au evidenţiat că practicarea religiei contribuie la menţinerea echilibrului
psihic al individului, acţionând prin mai multe mecanisme:
◦ credinţa (care încurajează serenitatea),
◦ sentimentul de apartenenţă la un grup care te susţine,

11
 ◦ valorizarea obişnuinţelor unei vieţi regulate (care încurajează mulţumirea);
• este evident faptul că asistentul medical trebuie să dea dovadă de disponibilitate, compasiune şi
toleranţă faţă de pacienţii care au stiluri de viaţă, atitudini şi sisteme de valori diferite de ale sale. Ea
va trebui să-şi supravegheze şi să-şi controleze comportamentul propriu astfel încât binele
pacientului să rămână principala motivaţie a acţiunii sale, tot timpul.

12. Nevoia de autorealizare

• a fi preocupat în vederea realizării personale reprezintă o nevoie fundamentală de ordin superior a

individului ce implică atingerea potenţialului său maxim prin valorizarea configuraţiei unice a
personalităţii, creativităţii, proceselor cognitive, structurilor afective şi volitive;
• când această nevoie nu este satisfăcută apare sentimentul de frustrare (imposibilitatea de a-ţi
îndeplini o dorinţă sau a-ţi exercita un drept) cu reperrcursiuni asupra sentimentului de stimă şi
încredere în sine;
• se poate spune că nevoia de realizare şi autorealizare corespunde unei trebuinţe intrinseci de
interacţiune cu realitatea înconjurătoare şi se exprimă în mod diferit în funcţie de vârstă, sex şi
condiţiile socio - culturale în care se dezvoltă individul.

13. Nevoia de a se recreea

• activităţile recreative şi ludice sunt parte importantă a vieţii individului, esenţiale în menţinerea
echilibrului sau interior asigurând relaxarea fizică şi psihică;

• jocul şi activităţile agreabile în general au implicaţii benefice certe în desfăşurarea proceselor

afectiv emoţionale (sentimentul de mulţumire, bucurie, plăcere) asigurând condiţii proprice de
afirmare a personalităţii, facilitând interrelaţionarea cu indivizi cu preocupări asemănătoare.

14. Nevoia de a învăta cum să-ţi păstrezi sănătatea

• fiinţa umană, se află în permanentă interacţiune cu ambianţa socială şi materială, cu semenii, cu

natura, cu situaţiile pe care le stăpâneşte, provoacă, anticipează, rezolvă, precum şi cu sine însuşi;
• învăţarea este modalitatea de asimilare a cunoştinţelor şi de formare intelectuală, emoţională şi
voliţională, de elaborare a deprinderilor, a conştiinţei şi a comportamentului social cult;
• prin învăţare personalitatea umană se construieşte, se menţine şi se regenerează permanent.

Implicată în educaţia pentru sănătate a individului şi a comunităţii, asistentul medical contribuie

activ la acumularea de cunoştinţe, atitudini şi deprinderi în scopul menţinerii sau redobândirii
sănătăţii.
Modelul conceptual al Virginiei Henderson permite o apreciere globală a individului ca un tot unitar
ce reprezintă mai mult decât suma părţilor sale componente, având particularităţi ce îi conferă
unicitate.

II. Modelul conceptual al lui Abraham Maslow

12
 Psihologul american Abraham Maslow afirmă că individul uman este rezultatul interacţiunii
dintre nevoile sale fundamentale şi realitatea mediului înconjurător. Nevoile fundamentale pot fi
ierarhizate în ordinea priorităţilor pe cinci niveluri diferite interconectate între ele:

1. Nevoi fiziologice:
• asigură menţinerea homeostaziei mediului intern
• includ trebuinţe organice (respiraţia, nutriţia, excreţia, menţinerea temperaturii organismului) dar şi
nevoi psihologice (nevoia de odihnă şi somn, evitarea durerii)
• nevoile sexuale sunt importante pentru individ dar nu indispensabile. Sexul este esenţial pentru
supravieţuirea speciei nu a individului.

2. Nevoia de siguranţă şi securitate

• include siguranţa şi securitatea fizică (apărare, adăpost, locuinţă) şi psihică (confort, protecţie) .

3. Nevoia de apartenenţă şi afectivitate, nevoi sociale

• apartenenţă la un grup social (familie, prieteni, colegi de muncă)
• integrare şi acceptare
• iubire şi înţelegere.

4. Nevoia de stimă şi respect

• recunoaştere şi apreciere
• consideraţie
• recunoştinţă
• valorizare.

5. Nevoia de cunoaştere, autocunoaştere

• a ştii, a înţelege
• a rezolva
• a crea.

Ierarhizarea trebuinţelor individului permite aprecierea sa pe ansamblu şi se dovedeşte a fi extrem

de utilă în organizarea procesului de nursing permiţând adaptarea intervenţiilor asistentului medical
la nevoile pacientului.
Evoluţia spre o nevoie superioară se poate realiza doar atunci când nevoia inferioară este pe deplin
satisfăcută, de aceea această ierarhizare mai este cunoscută sub denumirea de "piramida sau spirala
trebuinţelor individului uman".

13
III. Modelul conceptual Hildegard Peplau

Hildegard Peplau, nursă de psihiatrie, a prezentat în 1952 modelul teoretic „Relaţiile interpersonale în
nursing”, unde nursingul este un „proces terapeutic interpersonal important…Nursingul este un
instrument educativ, o forţă matură care ţinteşte să promoveze mai departe mişcarea personalităţii în
direcţia curativă, constructivă, productivă, personală, şi existenţa comunităţii”.
Peplau foloseşte termenul de “nursing psihodinamic”, descriind si cele patru faze ale acestei relaţii:
◦ orientarea - pacientul şi nursa identifică problema de boală
◦ identificarea – pacientul cunoaşte nursa şi apoi acceptă ajutorul
◦ exploatarea – pacientul se foloseşte de ajutorul nursei
◦ rezoluţia – pacientul acceptă noile obiective în mod voluntar

IV. Modelul conceptual Ida Jean Orlando

Ida Jean Orlando a identificat patru practici pe care le-a considerat de bază pentru nursing
(observarea, raportarea, înregistrarea şi îndeplinirea acţiunilor, pentru şi cu pacientul) descriind două
tipuri de acţiuni nursing:
◦ Acţiuni nursing planificate sunt cele care stabilesc sau satisfac nevoile imediate ale
clientului
◦ Acţiuni nursing automate sunt cele care au fost decise pe alte considerente decât pe nevoile imediate
ale clientului, dar acestea sunt consecvent ineficiente.
Teoria lui Orlando este specifică interacţiunii nursă-pacient. Scopul asistentului este de a
determina şi de a răspunde nevoilor imediate ale pacienţilor şi de a îmbunătăţi starea lor, prin
scutirea de suferinţă sau disconfort. Orlando pune accentul pe acţiunea planificată (mai degrabă
decât pe acţiunea automată), bazată pe observarea comportamentului pacienţilor verbală şi non-
verbală, care duce la o anumită concluzie, confirmată sau neconfirmată de către pacient, ducând la
identificarea de către nursă a necesităţilor pacientului, putând astfel să-i ofere acestuia o îngrijire
medicală eficientă.

V. Modelul conceptual Dorothy Johnson

sau Modelul Sistemelor comportamentale care se concentrează pe compotramentul pacientului luat ca un

întreg organizat si integrat, format din 7 subsisteme strâns legate între ele:
◦ ataşamentul
◦ dependenţa
◦ ingestia
◦ eliminarea
◦ sexualitatea
◦ agresiune/protecţie
◦ realizarea
Al 8-lea subsistem – reintegrarea - a fost adăugat mai târziu în 1997 de Holaday. Fiecare
subsistem îndeplineşte sarcini specializate pentru sisteme integrate si fiecare este structurat prin 4
elemente motivaţionale precum scop, set, alegere şi acţiune/comportament.

14
 Funcţia nursingului este să ajute restaurarea echilibrului fiecărui subsistem şi să prevină în viitor
tulburările sistemului.

VI. Modelul conceptual Dorothea Orem

Dorothea Orem se bazează pe 3 concepte: autoîngrijirea, deficitul de auto îngrijire şi sistemul nursing.
Modelul se centrează pe abilitatea fiecărui individ de a realiza autoîngrijirea. În acord cu acest model
există 3 categorii de cerinte pentru autoîngrijire:
◦ Cerinţe universale – asociate cu procesul vieţii şi menţinerea integrităţii structurale şi
funcţionale
◦ Cerinţe de dezvoltare - asociate cu procesul de creştere şi dezvoltare în diverse stadii ale ciclului
vieţii
◦ Cerinţe determinate de starea de sănătate – deviaţii de la sănătate, de la deviaţii structural
funcţionale sau constituţionale/defecte genetice.
În modelul Dorothea Orem scopul nursingului este să ajute oamenii să-şi satisfacă propriile cerinţe
de auto îngrijire. D. Orem a identificat 3 tipuri ale sistemului nursing:
◦ Sistemul complet compensator – compensarea în totalitate a incapacităţii pacientului de a îndeplini
activităţile de autoîngrijire, sprijin şi protecţie.
◦ Sistemul parţial compansator – compensarea parţială pentru pacienţii care sunt incapabili de a
îndeplini activităţile de autoîngrijire.
◦ Sistemul de sprijin şi educaţie – nursa ajută pacienţii care sunt capabili şi pot învăţa activităţi de
autoîngrijire, îi asistă pe ei în luarea deciziilor şi-i ajută să dobândeasca îndemânări şi cunoştinţe.

VII. Modelul conceptual Levine

Imaginat de Myra Levine, numit şi Modelul Conservării are la bază trei mari concepte: integritate,
adaptare şi conservare. Acesta se concentrează pe indivizi ca fiinţe holiste iar domeniul major de
interes este menţinerea persoanei ca un întreg. Myra Levine a sugerat 4 principii ale menţinerii
conservării, care au ca scop să faciliteze adaptarea pacienţilor:
◦ Conservarea energiei pacientului – conservarea resurselor energetice, fiziologice şi psihologice ale
idividului
◦ Conservarea integrităţii structurale – conservarea formei şi funcţiilor corpului pacientului
◦ Conservarea integrităţii personale – menţinerea stimei de sine şi a identităţii psihologice a
pacienţilor
◦ Conservarea integrităţii sociale – păstrarea familiei, comunităţii şi afilierilor culturale ale
pacientului
În esenţă, Levine vede viaţa individului ca un proces a menţinerii integrităţii prin adaptare,
facilitată prin adaptare. Levine a notat că modelul ei este potrivit pentru investigarea interfeţei dintre
mediile intern şi extern ale persoanei.

VIII. Modelul conceptual Imogene King

Conform lui Imogene King, „Procesul de nursing este un proces interpersonal de acţiune,
reacţiune şi interacţiune, în cadrul căruia nursa şi pacientul împărtăşesc informaţiile despre
percepţiile lor în, în timpul unei situaţii care necesită îngrijiri.”

15
 Interacţiunea sistemelor cadru şi obiectivele îngrijirii, se concentrează asupra indivizilor, asupra
relaţiei lor interpersonale şi contextul social prin 3 sisteme ce interacţionează între ele: personal,
interpersonal şi social. În fiecare dintre aceste 3 sisteme, King a identificat concepte ce furnizează un
concept structural, descriind procesele în fiecare dintre cele trei sisteme:
◦ Sistemul personal ◦ Percepţia
◦ Interesul personal
◦ Imaginea corpului
◦ Creşterea şi dezvoltarea
◦ Timp
◦ Spaţiu
◦ Sistemul interpersonal
◦ Rolul
◦ Interacţiunea
◦ Comunicarea
◦ Înţelegerea
◦ Stress-ul
◦ Sistemul social
◦ Organizare
◦ Putere
◦ Autoritate
◦ Statut
◦ Factorul decizional

Prin Modelul King, domeniul nursingului include promovarea, menţinerea şi restaurarea sănătăţii.

IX. Modelul conceptual Betty Neuman

În 1972 Betty Newman enunţă aşa numitul „Model al sistemelor în îngrijirile de sănătate”, este
concetrat pe persoană ca un sistem complet, cu subpărţi ce reprezintă un sistem deschis, compus din
5 variabile care interacţionează între ele: fiziologică, psihică, socio-culturală, de dezvoltare şi
spirituală, având o reprezentare grafică sub forma unor cercuri concentrice. Interacţiunea acestor
variabile determină cantitatea de rezistenţă a unui individ, care poate creşte împotriva factorilor de
stress.
În centrul protecţiei persoanei este prima linie de apărare împotriva stressorilor, care este o linie
linie flexibilă de rezistenţă, reprezentată de factorii interni care ajută să se apere împotriva
stressorilor.
Următoarea barieră de protecţie este linia normală de apărare, ce include factori ca: stilul
persoanei de a face faţă, etapa de dezvoltare.
Frâna finală împotriva stressorilor este o linie flexibilă de apărare compusă din factori dinamici
care pot varia în răspunsul la diferite circumstanţe.
În Modelul Neuman persoana menţine echilibrul şi armonia între mediile interne şi externe, prin
adaptare la stress şi prin apărarea împotriva tensiunii producătoare de stimuli. Primul scop al
nursingului este să ajute la atingerea şi menţinerea stabilităţii clientului.

16
X. Modelul de adaptare Roy

În viziunea lui Callista Roy, fiinţele umane sunt sisteme adaptative bio-psiho-social, care au
capacitatea de a face faţă la schimbarea mediului, prin procesul de adaptare. Conform Modelului
Roz în sistemele umane există 4 subsisteme: nevoi fiziologice, conceptul de sine, rolul funcţional şi
interdependenţa.
Aceste subsisteme constituie moduri adaptative care furnizează mecanisme pentru a face faţă
stimulilor de mediu şi schimbării. Modelul de adaptare legat de nevoile fiziologice este interesat de
nevoia pentru integritate fiziologica. Modelul adaptativ al conceptului de sine se adresează nevoii de
integritate psihică. Modurile de adaptare ale rolului funcţional şi interdependenţa se concentrează pe
nevoia de integritate socială.
Scopul nursingului în acord cu acest model este să promoveze adaptarea individului în cele patru
moduri, pe durata sănătăţii şi a bolii. Nursingul de altfel reglează stimulii care afectează adaptarea.
Intervenţiile nursing, în general, dau forma creşterii şi descreşterii, modificării, retragerii sau
menţinerii stimulilor interni şi externi care afectează adaptarea.

3. ROLUL SI FUNCTIILE ASISTENTULUI MEDICAL GENERALIST IN COMUNITATE.

3.1. Functii:
- acordarea ingijirilor in familie, colectivitati, scoli, persoanelor varstnice si bolnavilor psihici,
pacientilor cronici si in stadiul terminal, ingijiri de sanatate ocupationala;
- transmiterea cunostintelor catre beneficiarii serviciilor de ingrijire sau personalul din sistemul de
sanatate;
- membru al echipei de ingrijiri;
-dezvoltarea practicii ingrijirilor de sanatate prin gandire critica si cercetare.
3.2. Roluri: educator si pedagog, consilier, facilitator.
Codul deontologic al asistentilor medicali / nurselor se suprapune conceptului de nursing,
care consta in :
*Promovarea / pastrarea sanatatii
*Prevenirea imbolnavirilor
*Restabilirea/restaurarea sanatatii
*Inlaturarea suferintei
Ingrijirile pentru sanatate sunt acordate individului , familiei si colectivitatilor , activitatea
asistentului medical fiind in interrelatie cu a celorlalti profesionisti din sanatate .

CONCEPTUL DESPRE OM, FAMILIE, COMUNITATE

CONCEPTUL DESPRE OM: definitia individului, teoria holistica, omul ca unicat.

Omul este o fiinta unica, avand nevoi biologice, psihologice, sociale si culturale, o fiinta in
continua schimbare si in interactiune cu mediul ei inconjurator, o fiinta responsabila, libera si
capabila de a se adapta . Conceptia individului dupa Virginia Henderson: ,,Individul este o entitate
bio-psiho-sociala formand un TOT indivizibil (notiune privind globalizarea individului). El are
necesitati fundamentale (comune tuturor) cu manifestari specifice pe care si le satisface singur daca
se simte bine. El tinde spre autonomie in satisfacerea necesitatilor sale’’ .
CONCEPTUL DE FAMILIE
1.Definiţia familiei OMS: "Familia reprezintă o persoană sau un grup de persoane care
trăiesc împreună şi au legături de sânge, prin căsătorie sau adopţiune."
Modele de definire:

17
a) Doi sau mai multi indivizi care locuiesc în aceeaşi gospodărie, care pot stabili unele legături
afective comune şi care sunt legaţi prin îndeplinirea unor sarcini sociale în comun (Baranowski şi
Nader, 1985);
b) Grup special ţinut laolaltă de legături afective semnificative, mai degrabă, decât o entitate legală,
economică, biologică sau genetică (Leavitt, 1982);
c) Două sau mai multe persoane cuprinse într-un grup în care persoanele:
au legături de sânge, căsătorie, adopţie sau consimţământ mutual;
interacţionează unul cu altul în cadrul unui statut familial al unor poziţii şi roluri desemnate sau
asumate;
creează şi menţin o subcultură comună (Stevenson, 1977);
d) Un sistem semiînchis de actori care ocupă poziţii interrelatie definite de societatea din al cărui
sistem face parte familia, ca unică pentru sistemul respectiv cu privire la conţinutul rolurilor şi ideile
legăturilor de rudenie (Robgers, 1973);
e) Un grup de doi sau mai multe persoane legate prin sânge, căsătorie sau adopţie şi care locuiesc
împreună (Biroul de recensământ SUA 1975);
2.Clasificarea familiilor
La baza clasificării stau numărul persoanelor, relaţiile dintre membrii familiei, funcţiile fiecăruia
precum şi relaţiile cu comunitatea.
I. Familii traditionale:
a.Familia nucleară = soţ, soţie şi urmaşi locuind într-o gospodărie comună.
b.Diada nucleară = soţ şi soţie, singuri, fără copii sau copiii nu locuiesc împreună cu ei.
c.Familia lărgită = perechea + rude
pe verticală = soţ, soţie, copii + părinţii unuia dintre soţi sau ai ambilor;
pe orizontală = copii + fraţi sau surorile unuia dintre soţi;
lărgită atât pe verticală cât şi pe orizontală
d.Familia cu un singur părinte (decapitată).
e.Reţeaua de rudenii - gospodării nucleare sau membrii necăsătoriţi care locuiesc aproape şi au un
schimb permanent de bunuri şi servicii;
f.Familia poligamă (în cult islamic).
II. Familii netraditionale :
Caracteristici:
structură cvasi-familială sau persoane vârstnice neînrudite, împărţind un aranjament comun,
gospodărie comună şi cheltuieli împărţite;
relaţie de familie afiliată în care membrii mai vârstnici neînrudiţi au fost integrate în familii mai
tinere;
afilierea nerezidenţială prin care poate fi menţinută relaţia dintre ruda mai vârstnică şi alţi membri ai
familiei extinse;
familia binucleară;
familia reconstituită sau familia vitregă;
familia consensuală (concubinaj), coabitare heterosexuală cu un mariaj "de facto" dar fără forme
legale;
uniunea homosexuală de pereche sau mai mulţi membrii într-o singură gospodărie.
3.Funcţiile de bază ale familiei :
Funcţii fizice (biologice şi economice):
reproducere;
furnizare de hrană;
îmbrăcăminte şi adăpost, apărare de pericole ;
îngrijirea sănătăţii.
Funcţii afective:

18
satisfacerea nevoilor afective între soţi, între părinţi şi copii, între membrii diferitelor generaţii;
bucuria traiului împreună, companie plăcută, încurajare;
Funcţii sociale:
asigurarea grupării sociale ;
întărirea stimei de sine;
sprijinirea creativităţii şi a iniţiativei;
dezvoltarea şi susţinerea personalităţii membrilor ei;
transmiţător al culturii de la o generaţie la alta;
pregătirea membrilor pentru locurile în ierarhia socială;
imprimarea controlului şi a sentimentului de dreptate (reguli, drepturi, obligaţii şi responsabilităţi
caracteristice societăţii umane).
4.Sarcinile de dezvoltare ale individului şi familiei
Familia:
Asigurarea diverselor facilităţi pentru diferite nevoi ale familiei.
Împărţirea responsabilităţii traiului familiei.
Menţinerea unei relaţii maritale vitale.
Menţinerea unei comunicări deschise constructive între generaţii.
Menţinerea contactului şi comunicării cu rudele.
Lărgirea orizontului social al tuturor membrilor familiei.
Menţinerea unor standarde morale şi etice sănătoase.
Fraţii:
Dezvoltarea unei structuri frăţeşti afective.
Socializarea (învăţarea rolului legat de gen).
Angajarea în stabilirea rolului unul faţă de altul.
Furnizarea de informaţii fraţilor mai tineri privind conţinutul sarcinilor la adolescenţă.
Modelarea rolului comportamentelor heterosexuale între cei de vârsta lor.
Acordarea de sprijin şi înţelegere fraţilor adolescenţi.
Fraţii adolescenţi servesc de mediatori în familie şi între fraţii mai mici şi comunitatea mare.
Şcolari (6-12 ani)
Însuşirea deprinderilor fizice pentru activităţi fizice preţuite.
Formarea de deprinderi sănătoase faţă de propriul corp şi dezvoltarea lui.
Dezvoltarea unei personalităţi sociale cu colegii.
Învăţarea de roluri sociale potrivite.
Formarea de deprinderi intelectuale fundamentale (de ex. cititul).
Dezvoltarea conceptelor necesare vieţii de zi cu zi.
Formarea unui control moral interior şi a unui sistem de valori.
Dobândirea independenţei personale faţă de părinţi şi alţi adulţi.
Formarea de atitudini sociale faţă de grupurile şi instituţiile sociale.
Adolescenţii (13-20 ani)
Dobândirea de relaţii noi şi mai mature cu colegii de ambele sexe.
Însuşirea rolului social masculin sau feminin.
Acceptarea propriului corp şi folosirea lui.
Pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie.
Pregătirea pentru o profesie sau o carieră.
Dobândirea unei identităţi şi însuşirea unei ideologii.
A dori şi a obţine un comportament social responsabil.
Adulţii (30-50 ani)
Obiectiv de a fi responsabili faţă de propria creştere şi dezvoltare, ca şi faţă de proiectele
organizatorice şi de a ajuta generaţiile tinere şi vârstnice, fără a le controla.

19
Dezvoltarea forţei socio-economice.
Evaluarea relaţiei dintre ocupaţia/cariera persoanei şi sistemul de valori.
Ajutarea persoanelor tinere să se integreze mai bine.
Întărirea/restabilirea intimităţii cu partenerul sau persoanele apropiate.
Formarea de prietenii adânci.
Ajutarea vârstnicilor în ultimii ani ai vieţii.
Asumarea de poziţii responsabile în activităţile profesionale, sociale şi ale comunităţii.
Menţinerea şi îmbunătăţirea căminului.
Folosirea timpului liber în mod creativ şi plăcut.
Acomodarea la schimbări biologice şi/sau personale.
SĂNĂTATEA FAMILIEI
“Sănătatea familiei este abilitatea ei continuă de a menţine o structură a sistemului familiei
care să faciliteze îndeplinirea funcţiilor definite în interacţiune cu sistemele sociale, politice,
economice şi sanitare”. Din perspectiva cadrului de dezvoltare, sănătatea familiei poate fi definită
ca: “Deţinerea capacităţilor şi resurselor pentru a îndeplini normele de dezvoltare a fiecărei etape din
ciclul vieţii familiei”.
O familie sănătoasă poate fi numită şi evaluată după abilitatea sa de a îndeplini autoîngrijirea
esenţială sau capacitatea de îngrijiri independente, să apeleze cât mai puţin la sisteme, organizaţii sau
instituţii care pot prelua din sarcinile familiei. Cu cît o familie îşi poate păstra integritatea structurală
şi funcţională şi este mai puţin dependentă, cu atât este mai sănătoasă.
Pentru studiul familiei şi măsurarea sănătăţii ei, OMS recomandă cel puţin patru indicatori:
demografici
medicali
sociologici
economici.
Funcţiile şi sarcinile familiei legate de sănătate
Asigurarea de hrană, adăpost, îmbrăcăminte adecvată.
Menţinerea unui mediu fizic casnic ce sprijină sănătatea.
Menţinerea unui mediu casnic psiho-social care sprijină sănătatea.
Asigurarea de resurse pentru păstrarea igienei personale.
Asigurarea satisfacerii nevoilor spirituale.
Educaţia pentru sănătate.
Promovarea sănătăţii (alimentaţie, exerciţii fizice).
Luare de decizii legate de sănătate şi boală.
Recunoaşterea tulburărilor de dezvoltare.
Recunoaşterea tulburărilor stării de sănătate.
Solicitarea îngrijirii sănătăţii.
Solicitarea îngrijirii îmbolnăvirii.
Solicitarea îngrijirii danturii.
Primul ajutor.
Urmărirea medicaţiei prescrise şi neprescrise.
Îngrijirea bolii acute sau cronice.
Îngrijirea pentru recuperare.
Implicarea în sănătatea comunităţii (spiritul bun, umanitar).
Programe naţionale.
Indicatorii sănătăţii familiei
Utilizarea conceptului de Sănătate a Familiei porneşte de la faptul că o persoană în dezvoltarea sa
somatică, psihică şi socială este puternic influenţată, şi uneori pentru totdeauna, de mediul familial.

20
Chiar dacă persoana respectivă nu aplică în mod tradiţional cultura familiei din care îsi are originea,
ea face permanent referinţă, chiar negând, la familia genitorilor săi.
Pentru a putea aprecia sănătatea familiei în toată complexitatea ei ca înfiinţare, evoluţie, satisfacerea
funcţiilor şi dezvoltarea, pot fi puse la dispoziţie diferite metode analizând structura, relaţiile,
funcţiile si diferiţi indicatori:
a) Indicatori demografici- se referă la structura familiei şi evenimente care intervin în aceasta:
Structura familiei:
număr de persoane care compun familia (mărimea);
vârsta;
nivelul de instruire;
ocupaţia şi tot ce derivă din ea (nivel cultural, material).
Aceste descrieri se fac, în general, în raport cu capul familiei.
Mărimea medie a familiei: este reprezentată de numărul membrilor familiei. Acest indicator este
interesant de studiat diacronic pe parcursul secolelor, deceniilor şi oferă date interesante cu
importanţă chiar asupra unor decizii politice, economice, sociale şi de sănătate. Ca urmare a scăderii
natalităţii în ţările dezvoltate, fenomen înregistrat în ultimii ani şi în România, numărul copiilor pe
familie a scăzut, a crescut numărul familiilor fără copii, al celibatului şi al familiilor formate dintr-o
singură persoană. Ce este important însă că indicatorii structurali şi de mărime impun noi tendinţe de
asistenţă medicală şi socială a familiei. La numărul mare de familii cu persoane singure sau fără
copii, sistemele sociale sunt obligate să preia sarcini care altfel ar fi fost preluate de membrii tineri ai
familiei.
Tipuri de familie. Importanţa acestui indicator în asociere cu cele de mai sus este că determină
consecinţe pe plan medical:
deplasarea centrului de greutate a solicitărilor medicale din domeniul materno- infantil spre
persoanele vârstnice;
restructurarea sistemului de asistenţă medicală cu accent pe serviciile sociale destinate categoriilor
dezavantajate şi la risc;
necesitatea colaborării serviciilor de sănătate, mai acut ca oricând, cu organizaţii şi instituţii care au
preocupări în noile probleme apărute.
Indicatori demografici dinamici:
divorţialitatea ;
mortalitatea generală şi specifică ;
sporul natural.
Deşi par indicatori din domeniul socialului, modificarea lor duce şi la consecinţe pe plan medical
dar, şi dezvoltarea asistenţei medicale poate influenţa, la rândul ei, aceşti indicatori (ex. mortalitatea
specifică).
b) Indicatori sociali- domeniu de preocupare a profesioniştilor din asistenţă socială şi sociologie,
instituţii cu care domeniul sănătăţii şi mai ales cel de Medicina de Familie, trebuie să aibă o foarte
strânsă colaborare şi acţiuni în parteneriat. Nu rareori problema pentru care este solicitat medicul de
familie este o problemă prioritar socială şi secundar medicală.
c) Indicatori economici nu constituie în mod direct preocuparea profesioniştilor din sănătate dar, nu
este indiferent nivelul economic faţă de fenomenul sănătate – boală:
costul bolii pentru familie;
nivelul de dezvoltare economică a ţării;
venitul mediu pe membrii de familie ;

21
Familia cu - locuinţă periculoasă - tulburări de comprtament
copii - cămin nestimulant - probleme de văz şi limbaj
şcolari - folosirea incorectă a resurselor - boli transmisibile
pentru copii - probleme şcolare
- mediu sărăcăcios - carii dentare
- maltratarea, neglijarea copiilor - retardare mintală
- model de viaţă de utilizare a - boli maligne
instituţiilor sociale, copii mulţi - boli psihice
apropiaşi de vârstă - accidente casnice
- stima de sine redusă - sub- şi suprapondere
- copil – „ţap ispăşitor”
- infecţii, accidente, spitalizări
- părinţi imaturi, dependenţi,
incapabili pentru responsabilităţi
- pedeapsa fizică pentru ascultare
- substanţe toxice neprotejate în
casă
- sub- şi supraalimentaţia
Familia cu - origine rasială şi etnică a familiei - morţi violente şi
adolescenţi - stiluri de viaţă şi comportament traumatisme
- inabilitatea soluţionării - alcoolism, folosirea de
problemelor droguri
- factori socio-economici care - sarcină nedorită
contribuie la relaţia cu colegii - boli cu transmisie sexuală
- familia preţuieşte agresivitatea şi - boli psihice
competiţia
- valorile familiei inflexibile
- atitudini riscante
- conflicte între părinţi şi copii
- presiuni de a împlini speranţele
familiei
Familia cu - HTA, diabet, obezitate - boli cardiovasculare
adulţi de - fumat, sedentarism - coronaropatii
vârstă - alimentaţie bogată în colesterol - AVC
mijlocie - modele ale personalităţii legate - cancer
de stres - accidente
- predispoziţie genetică, sex, rasă - omucideri, sinucideri
- folosirea contraceptivelor orale - boli mintale
- specificul zonei geografice - paradontopatii, edentaţie
- obiceiuri alimentare
- alcool, scandal
- poluanţi naturali
- clasa socială, locuinţă
- depresie, gingivite
Familia - vârsta, pensionarea - confuzie mintală
cu adulţi - interacţiunea medicamentelor - scăderea acuităţii vizuale
vârstnici - depresia, tulburări metabolice - tulburări de auz
- boli endocrine şi cronice - HTA, depresie
- pierderea partenerului - boli acute infecţioase
- venitul redus (gripă, pneumonie)
- alimentaţia necorespunzătoare - leziuni ca: arsuri, căderi
- sedentarism - moarte fără demnitate 22
- mediile, stilurile de viaţă trecute
- lipsa pregătirii pentru moarte
nivelul de dezvoltare, urbanizare şi industrializare;
familia şi membrii săi contribuabili solidari la sistemul de sănătate.

d) Indicatori medicali:
Prevalenţa factorilor de risc în familie;
Prevalenţa bolilor în familie;
Agregarea bolilor în familie.
FACTORII DE RISC specifici familiei şi problemele de sănătate induse de ei:
ETAPA FACTORII DE RISC PROBLEME DE SĂNĂTATE
Cuplul şi - lipsa de cunştinţe privind - dispareunie
familia planificarea familială - căsătorie nereuşită
aşteptând - căsătoria adolescenţilor - sarcină la vârsta
copiii, - lipsa de cunoştinţe privind adolescenţei
părinţi rolurile conjugale şi sexuale şi - naşteri de copii prematuri
tineri acomodările sau cu greutate mică
- lipsa îngrijirilor prenatale - traumatisme la naştere
- alimentaţia necorespunzătoare - malformaţii congenitale
- sub- şi supragreutatea - accidente
- obiceiuri alimentare nesănătoase - moartea subită a sugarulu
- fumat, alcool, droguri, cafea
- primipară sub 16 ani sau peste
35 de ani
- antecedente de HTA
- infecţii în timpul sarcinii ca:
rubeolă, sifilis, gonoree
- factori genetici
- factori economici
- pericole legate de locuinţă
Influenta familiei asupra starii de sanatate a individului
Mecanisme
Situatii patologice
Mecanisme:
Ereditatea
Riscul mostenirii de catre copii a unor tare genetice manifeste/latente la parintii lor (risc crescut daca
cei 2 parinti au o incarcatura ereditara proprie sau familiala diagnosticate – cunoscute);
Lipsa sfatului genetic in situatii suspecte;
Riscul mostenirii de catre parinti a tarelor genetice de la proprii ascendenti (-→ risc crescut de a
dezvolta aceleasi boli genetice ca si proprii parinti + posibilitatea ca aceste boli sa se manifeste
tardiv, in a 2-a jumatate a vietii).
Dezvoltarea copilului
Exista relatii evidente intre (dis)functionarea familiei si dezvoltarea insuficienta a copilului
(depresie, apatie, perturbari afective, boli infecto-contagioase, suicid) prin:
relatii afective reduse intre soti ;
relatii reduse afective intre:
parinti si copii
bunici – copii
frati naturali/vitregi
conceptii gresite ale parintilor despre valoarea sanatatii si caracteristicile starii de bine/bolii –
suferintei.

23
Zestrea patologica familiala mostenita de copii: ereditate, obiceiuri dizarmonice de viata,
mostenirea unor profesii sau vocatii:
Varsta parintilor
Stilul de viata familiala:
alimentatia (program, calitate – cantitate)
timpul liber
conditii de igiena
Timpul afectat profesiei/familiei/instruirii si educatiei
Impartirea responsabilitatilor
Tipuri de dependenta: alcoolism, stupefiante, tabagism
Climatul familial
Situatia economica: spatiul locativ (suprafata locuibila, dotari utilitare si de confort, nr. de persoane);
venit mediu pe membru de familie/an; distributia bugetului – subzistenta, servicii medicale, alocatii
pentru instruire, cultura, recreatie -; accesul la informatii
Situatia socio-culturala:
Nivelul de educatie si instruire
Climatul familial (relatii parinti – copii, tipuri de familie: mono-parentala, bi-parentala, reconstituite,
nucleara, extinsa; ocupatiile profesionale ale parintilor; personalitati accentuate in familie
Membri ai familiei aflati in conflict cu legile sociale
Apartententa religioasa: restrictii alimentare, sociale, medicale, culturale sau de instruire, ritualuri
periculoase etc;
Familia – sursa de boli cronice si contagioase
Drame familiale cu rasunet asupra celorlalti membri ai familiei: vaduvie, divort, singuratate, celibat,
batranete.
Situatii patologice
1.Sociale:
primatul interesului material in realizarea casatoriei si intemeierea familiei;
mediul in care se constituie familia/cuplul conjugal ;
tipuri labile/dezechilibrate caracterial, comportamental si relational (cupluri divergente, devitalizate,
pasive);
pauperitatea;
confort deficitar material in sanul familiei ;
intruziunea unor persoane straine in familie;
diferente etno-culturale si educativ-profesionale (diferenta de acumulare culturala, de educatie
sexuala-proctrativa/contraceptiva, de cultura sanitara sau igiena).
2.Psihologice:
conflicte, stari tensionale, indiferenta;
lipsa de confort psiho-emotional in cadrul familiei;
comunicare deficitara informativa, afectiva, educativa ;
legaturi extra-conjugale;
abandon/divort/despartire-separare (+perceptia evenimentului de catre copil si sotul inocent);
decesul unui membru al familiei ;
nereusita/esecul;
conflicte intre generatii;
atitudinea dominatoare-autocratica a unuia din soti.
Modele imprimate:
alimentatia (sarat, condimentat, fierbinte, hiperproteic/vegetarian, tipuri deviante de comportament
alimentar);
uzul de substante toxice (fumat, alcool, stupefiante);

24
mostenirea unor profesii cu riscuri particulare: mineri, brutari, agricultori, bibliotecari-anticari,
industria chimica, personal medical etc.
igiena vietii:
ritmul activitate-odihna;
evitarea concediilor de odihna sau medicale ;
neplanificarea activitatilor ;
atitudinea fata de propria sanatate si gradul de adresabilitate/accesibilitate la serviciile medicale .
3. Conditii somato-psihice
boli fizice/psihice ale unui membru al familiei;
deficiente senzoriale si motorii, sau de relatie sau autonomie;
nasterea unui copil cu handicap.
BOLI CU AGREGARE FAMILIALA
Factorii de risc medical sau social pe care o familie ii poate avea:
factorii genetici;
locuinta necorespunzatoare;
alimentatia necorespunzatoare;
obiceiuri necorespunzatoare;
relatii necorespunzatoare;
stresuri familiale.
Factori de risc externi care pot fi intretinuti de familie:
consum excesiv de sare ,glucide,lipide.
fumatul "in familie"
consumul de alcool "in familie"
sedentarismul
agresivitatea
abandonul, etc
PATOLOGIA FAMILIEI
Infertilitatea conjugala;
Contestarea relatiilor de filiatie;
Paternitatea inadecvata si Sindromul de copil maltratat ;
Violenta familiala.
a. Infertilitatea conjugala
Definitie: absenta unei sarcini la un cuplu dupa cel putin 1 an de coabitare sexuala normala (3
raporturi/saptamana), in absenta oricaror metode contraceptive.
Timpul acordat unui cuplu pentru obtinerea unei sarcini este de:
6 luni (50% sanse)
1 an (90% sanse)
2 ani (10% sanse)
Dupa 2 ani de absenta a sarcinii se considera ca acel cuplu este steril.
Clasificare:
-Infertilitatea de cauza feminina
-Infertilitatea de cauza masculina
Infertilitatea de cauza feminina:
I primara – absenta sarcinii in antecedente;
I secundara – exista in antecedente cel putin o sarcina;
I involuntara – act sexual incorect efectuat, spalaturi vaginale ;
I voluntara – prin mijloace contraceptive;
I fiziologica – in timpul menstruatiei, la pubertate, la menopauza, perioadele infertile lunare.
Infertilitatea de cauza masculina: excretorie, secretorie, imunitara.

25
Anomalii ale spermatogenezei:
infectii congenitale;
epididimite;
orhite: urliana, TBC, gonococica;
varicocel, tumori, iradieri;
medicamente: sulfamide, narcotice;
tabagism;
alcoolism ;
boli carentiale;
expunerea la temperaturi excesive.
La nivelul cailor ejaculatorii: epididimite, absenta congenitala a canalelor deferente.
b. Contestarea relatiilor de filiatie
Codul familiei reglementeaza relatiile de filiatie, adica legatura de descendenta intre copil si parintii
sai. Daca maternitatea rezulta din actul nasterii, paternitatea se bazeaza pe prezumtia legala stabilita
de art. 53 CF care stipuleaza :”copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei”. Identic
se procedeaza si in cazul divortului, daca se stabileste conceptia copilului in timpul casniciei si
nasterea sa inainte de a doua casatorie a mamei (300 zile de la conceptia copilului) .
Timpul cuprins intre a 300-a si 180-a zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii.
Daca aceasta perioada este cuprinsa in timpul casatoriei,presupune conceptia copilului in casatorie,
deoarece este durata cea mai lunga/respectiv cea mai scurta a unei sarcini viabile. Deci, copilul
nascut <300 zile de la desfacerea casatoriei sau > 180 zile de la realizarea ei este socotit conceput in
timpul casatoriei.
Filiatia fata de mama: se poate cere stabilirea ei in urmatoarele situatii:
lipsa certificatului de nastere;
furtul/schimbul de copii;
nou-nascuti/sugari/copii abandonati;
pruncucidere.
Filiatia fata de tatal din casatoria legitima se bazeaza pe prezumtia de paternitate conform
principiului “pater is est quem nuptiae demonstrant”.
Daca tagada se invoca in caz de absenta prelungita de la domiciliu, detentie, sterilitate etc, si
contesta prezumtia de paternitate care se bazeaza pe obligatia de fidelitate din partea sotiei, se
considera ca un copil este, juridic, descendentul unui barbat, iar biologic, al altui barbat.
Pot apare conflicte de paternitate intre sotul din prima casatorie si sotul din a doua casatorie (caz de
dubla paternitate) , cand cei doi barbati, ca soti succesivi ai unei aceleiasi femei, cad sub influenta
prezumtiei de paternitate.
Paternitatea din afara casatoriei se stabileste prin recunoasterea voluntara sau testamentara sau
prin actiune in justitie facuta de mama in numele copilului (copilul este reclamant).
In situatiile de concubinaj filiatia se atesta prin recunoastere a copilului de catre prezumtivul tata
sau prin cercetare in justitie, care incearca a exclude un barbat incriminat de la o paternitate
(certitudine) sau de a afirma paternitatea ca fiind posibila (posibilitate, nu certitudine),
c) Paternitatea inadecvata. Sindromul de copil maltratat
In toate familiile, aparitia unui copil reprezinta un factor major de schimbare a modului de viata de
pana atunci. In unele cazuri se pot produce perturbari, stresuri datorate fragilitatii sistemului familial,
care nu este pregatit de a face fata actului natalitatii. Efectele asupra copiilor vor evolua de la
indiferenta catre aparitia abuzurilor si maltratarilor fizice sau psihice.
Dezvoltarea unei paternitati inadecvate poate fi prevazuta daca se analizeaza o serie de amanunte
referitoare la membrii familiei analizate:
referitor la parinti:
experiente traumatizante in propria copilarie;

26
casatorie timpurie;
crescuti in familii monoparentale;
boli psihice;
imaturitate psiho-afectiva;
alcoolism in familiile de origine.
referitor la copii:
prematuritate;
handicap psiho-somatic;
copil nedorit ;
copil sensibil, iritabil, care plange mult, cu tulburari de somn si alimentatie etc.
Sindromul de copil maltratat (Sindromul Tardieu-Silverman)
Este o afectiune semnalata de numerosi psihiatri si pediatri.In ultimile decenii s-au semnalat o suma
de studii referitoare la acest subiect, depistarea sindromului,prin natura lui, reprezentand astazi una
din cele mai complicate actiuni.Datele statistice din literatura cu referire la frecventa sindromului se
afla cu mult sub nivelul cazurilor existente in realitate, situatie datorata:
frecventei mari a episoadelor de maltratare (devenite “obisnuinta” in familiile sau cazurile
respective);
lacunelor legislative;
lipsei instrumentelor de depistare si raportare;
neglijarii diagnosticului de catre medici, pedagogi, asistenti sociali.
Nu orice pedeapsa corporala intruneste elementele constitutive ale sindromului respectiv. Acesta
implica:
existenta obligatorie a unor leziuni serioase si variate (osoase, cutanate, organice);
conturarea unui asa-zis model de conduita patologica a copilului torturat;
atitudine parentala/tutorala semnificativa.
Agresorii sunt reprezentati de parinti/unul din parinti, o ruda apropiata aflata in anturajul copilului,
baby-sitter, tutore, pedagog.Un triplu aspect: medical, social si juridic se raporteaza la acesti copii
supusi maltratarii.
Aspectul medical este rezumat de tabloul clinic al dr. Tardieu-Silverman
Leziuni somatice:
Stare generala influentata, malnutritie, retard staturo-ponderal, lipsa de igiena;
Leziuni traumatice cutanate: echimoze, urme de lovituri, arsuri, alopecie parcelara;
Fracturi recente/vechi (sechele), consolidate vicios, situate la craniu, membre, oasele fetei ;
Hematoame subdurale;
Contuzii viscerale diverse.
Aceste leziuni somatice diverse au 2 caracteristici: ele sunt de vechime variabila si nici o explicatie
logica nu poate fi gasita pentru producerea acestora, cu exceptia unei agresiuni.
Leziuni psihice, rar izolate dar foarte suspectabile daca ele acompaniaza leziunile somatice:
Apatie, dezinteres,tristete;
Frica fata de adulti, cu accese de panica;
Iritabilitate, cu agitatie si plans;
Retard al achizitiilor psihosomatice .
Aspectul social arata un comportament anormal al copilului maltratat: enurezis, tulburari de
comportament, de alimentatie, de somn In plus, este un copil: adesea nascut prematur, adesea cu
spitalizari repetate si indelungate, cu u statut social propriu: un copil din afara casatoriei prezente,
etc.Parintii insisi au o serie de caracteristici care explica tulburarile de comportament, pe fondul
imaturitatii. Prezinta adesea:
etilism (unul sau ambii);
alienare mintala/dezvoltare mintala limitata;

27
dezechilibre psihice cu trecere la acte agresive;
un fond pervers sexual sau comportamental ;
psihoze sau alte boli neuro-psihice involutive.
La aceste situatii adaugam pauperizarea, insecuritatea profesionala, familia numeroasa, conditiile
improprii de locuit.Trebuie subliniat ca exemple de copii maltratati se pot intalni si in clasele sociale
inalte, chiar daca maltratarea este, in astfel de situatii, mai dificil de evidentiat.
Aspectul juridic se refera atat la interventia de urgenta in astfel de situatii pentru tratarea leziunilor
si complicatiilor produse de violenta cat si la terapia sociala a cazului. Spitalizarea este un gest de
salvgardare, ea reprezentand adesea punctul de plecare pentru stabilirea diagnosticului.
d) Violenta familiala . Forme de manifestare:
Violenta fizica -corporala:
cu grad mare de periculozitate, soldate cu decesul victimei sau instalarea unei invaliditati
permanente sau care au pus in pericol iminent integritatea/functionalitate organismului;
de gravitate medie: soldate cu modificarea infatisarii fizice a victimei (hematoame, escoriatii, arsuri)
de gravitate minora
de atentionare (“alarma”)
sexuala:
viol/tentativa de viol;
abuzarea fizica sexuala a minorilor;
abuzarea fizica sexuala a membrilor familiei aflati in imposibilitate de aparare sau discernamant.
Violenta psiho-afectiva
agresiune psihica acuta:
violente de limbaj, de tonalitate, expresii jignitoare, obscene;
crize de gelozie;
persecutia psihica in relatie cu menajul, educatia copiilor, venituri, activitatea zilnica;
agresiunea psihica cronica: cupluri devitalizate si in conflict permanent;
maltratarea psihica legata de relatiile conjugale (conjugopatie, adulter).
Agresiunea asupra functiilor de relatie cu exteriorul
impiedicarea – sub amentintare – a exercitarii profesiei, accesului la scolarizare, educatie, cultura,
recreere;
impiedicarea la servicii de ajutor in caz de urgenta (servicii medicale, cheltuieli pentru medicamente,
recuperare etc.)
Factorii de risc si mecanismele generatoare ale violentei familiale
Conjugopatii genetice (aparute in momentul incheierii casatoriei)
circumstante ale casatoriei;
relatiile afective ;
intruziunea persoanelor din exterior in familie;
nivelul socio-economic si cultural-educational al familiei constituite;
varsta la casatorie ;
influente negative ale familiei de origine asupra cuplului (mentinerea stricta a distributiei traditionale
a rol-statusurilor: prejudecati, ierarhizare familiala)
locuinta proprie ;
discordante religioase si/sau de cultura, educatie.
Conjugopatii dobandite
alcoolism uni-bi-conjugal;
boli psihice/dezechilibre psiho-emotionale de cauza exogena;
disfunctii in relatiile conjugale (sexuale);
pauperizarea;
somajul/pierderea statutului economic si social;

28
gestiunea proasta a fondurilor familiei;
neconcordante intre asteptari/idealuri si realitate (lipsa de adaptabilitate la real);
exercitarea deficitara a rol-statusului in familie;
esecul educational/scolar al copiilor ;
boli organice aparute intre timp;
lipsa de comunicare intre membrii familiei (instrainare, gelozie, incordare, relatii glaciale, nivel
scazut de intelegere a starilor celorlalti membri ai familiei).
APRECIEREA STARII DE SANATATE A FAMILIEI.

Culegerea datelor:
Vizita la domiciliu:
intrarea in relatie:
tehnici de comunicare: ascultare, exprimare clara, concentrare, incredere, empatie, capacitatea de a
se adapta la situatie:
asigurarea confidentialitatii, respectarea demnitatii.
Descrierea familiei si a factorilor care pot influenta starea de sanatate a acesteia:
membri: numar, stuctura pe varste, starea de sanatate, probleme deosebite;
relatii intre membrii familiei: intre parinti (soti), parinti – copii, relatiile cu bunicii;
relatii sociale: cu prietenii, cu vecinii;
habitatul: locuinta (spatiu de locuit adecvat, dotari, intretinere igiena), spatiul din jurul locuintei.
alimentatia: adecvata, obiceiuri alimentare:
activitatea profesionala: profesia membrilor familiei, conditiile la locul de munca;
odihna si timpul liber, posibilitati de recreere:
nivel economic: venit, satisfacerea nevoilor familiei;
nivel cultural si de educatie, preocupari cultural- educative, comportamentul fata de sanatate;
apartenenta religioasa;
stabilirea scorului APGAR pentru familie

3.CONCEPTUL DE COMUNITATE

Definitia comunitatii
Prin comunitate intelegem ansamblul unei populatii de pe un teritoriu geografic determinat, de care
este legat prin interese si valori comune avand o forma de gestiune administrative , iar membrii sai
au interrelatii cu grupuri sociale si institutii.
Cunoasterea comunitatii: localizare (urbana, rurala), asezare geografica, structura populatiei
( numar, densitate, varsta, grupuri minoritare etnice si religioase), nivel general de educatie,
particularitati de clima, flora si fauna, influenta mediului inconjurator, diferente culturale si
spirituale, probleme socio-economice (venit mediu, populatie cu venituri sub nivelul minimal, rata
somajului, domenii de angajare a populatiei).
Conceptul despre sanatate.
Nu exista o definitie unica, ci o pluraritate de definitii, pluralitate care tine de cunostintele
acumulate, de dinamica si specificul valorilor culturale si pentru ca sanatatea are un caracter
procesual, evolutiv. De aici rezulta si tentativa de a defini sanatatea multicriterial si de a fi masurata
in functie de niste criterii de referinta .
In lista foarte larga a definitiilor sanatatii se folosesc mai multe criterii pentru definirea sanatatii,
fiecare scoala adoptand unul, doua sau toate cele trei criterii utilizate cel mai frecvent.
Criteriile pentru definirea sanatatii:
-bunastarea functionala
-capacitatea organismului de a se adapta la conditiile variate de viata si munca

29
-conditia umana care il face pe individ creativ (criteriul utilizat frecvent de francezi)
Definitia sanatatii individuale din constitutia O.M.S. : ,,starea de bine completa din punct de
vedere fizic, mintal si social si nu numai absenta bolii sau infirmitatii’’ este cea mai frecvent
utilizata.
Caracteristicile acestei definitii sunt:este acceptata de toata lumea ca o ,, aspiratie’’ ;-realizarea ei
presupune responsabilitatea societatii;subliniaza caracterul pozitiv si multiaxial al sanatatii.
Sanatatea grupurilor umane ar putea fi definita ca fiind o sinteza a sanatatilor individuale
apreciata intr-o viziune sintetica, globala (ecosistemica) .
Starea de sanatate este o zona in care actioneaza si se interconditioneaza o multitudine de factori ai
mediului fizic extern, factori sociali si economici.
Factorii care influenteaza starea de sanatate:
Factori biologici: ereditate, caracteristici demografice ale populatiei.
Factori ambientali: factorii mediului fizic (apa, aer, sol, vegetatie, aliment) si social (factori socio-
culturali, educationali).
Factori comportamentali, atitudini, obiceiuri.
Serviciile de sanatate (preventive, curative, recuperatorii).
In modelul epidemiologic pentru evaluarea politicii sanitare (Georgia 1973) sunt prezentate
ponderile acestor factori in aparitia diferitelor boli dominante .Rezulta ca in multe situatii stilul de
viata are un rol dominant .In cadrul factorilor socio-economici se include si facorii ocupationali:
profesia, calificarea, locul de munca si activitatea la locul de munca, conditii de munca.
Concepte care stabilesc diferenta intre sanatate si medicina comunitara si medicina
individuala

Sanatate si medicina comunitara Medicina individuala

Ingrijirea unei comunitati bine definite Persoanele izolate care solicita asistenta
geografic si populational. medicala
Persoane si familii sanatoase si/sau bolnave Preocupari prioritare:bolnavii

Lucrul in echipa:echipe de sanatate,boala Pofesionalismul de sanatate sau boala

interdisciplinare lucreaza izolat
Ingrijiri integrale:global,sanatate sau Diagnostic clinic si terapeutic individual
medicina
Aplicabilitate generala:cercetare asupra Aplicabilitate individuala-bolnavul
problemelor de sanatate boli colective si izolat;cercetare intraorganica
nevoi exprimate de comunitate
Preocuparea prioritara pentru mediul:fizic, Preocupare secundara pentru mediul
biologic,pshihologic,social,economic bolnavului
Planificarea activitatilor in raport cu Fara planificare;fara epidemiologie;fara
problemele si nevoile ;epidemiologia ca participarea utilizatorilor(medicalizarea)
instrument prioritar;participarea
utilizatorilor(comunitatea)
Rezultatele sunt appreciate mai mult de cei Rezultatele sunt appreciate de bolnavii
care nu sunt bolnavi ingrijiti
Echipa de sanatate trebuie sa preaia Raportul cu indivizii nu exista daca nu sunt
initiative;exista un raport permament cu bolnavi
comunitatea
Preventia sociala si medicala si educatia Prioritate:tratamentul bolii
pentru sanatate sunt prioritare.

30
4 CONCEPTUL DE INGRIJIRI PRIMARE.

1. Definitia ingrijirilor primare.

Ingrijirile primare de sanatate –I.P.S.-sunt ingrijiri sanitare esentiale bazate pe metode si
tehnologii practice, pertinente din punct de vedere stiintific si acceptabile din punct de vedere social,
facute sa fie accesibile in mod universal indivizilor si familiilor din comunitate prin totala lor
participare si, la un cost pe care comunitatea si tara poate sa isi permita sa il mentina in fiecare stadiu
al dezvoltarii lor in spiritul increderi in sine si al autodeterminarii. Formeaza o parte integranta a
sistemului de sanatate al tarii, pentru care reprezinta atat functia centrala cat si problema principala,
dar si a dezvoltarii globale, sociale si economice a comunitatii.
Reprezinta primul nivel al contactului dintre indivizi, familie si comunitate cu sistemul de sanatate
national, inceracnd sa apropie pe cat mai mult posibil, activitatea din domeniul sanatatii de mediu de
viata si de munca al oamenilor, constituind primul element al unui proces continuu de ingrijire al
sanatatii.
Definitie.Prin I.P.S intelegem: ingrijiri esentiale de sanatate accesibile tuturor persoanelor si
familiilor din societate prin mijloace ce le sunt accesibile, cu capacitatea lor plenara si la un pret de
cost abordabil comunitatii si tarii.
Ingrijirile de sanatate primare:
Reflecta si rezulta din conditiile economice si din caracteristicile socio-culturale si politice ale tarii si
comunitatiilor sale si se bazeaza pe aplicarea rezultatelor relevante ale serviciilor de cercetare
sociala, biomedicala si sanitara si pe experienta din domeniul sanatatii publice;
Cuprind principalele probleme legate de sanatate in cadrul comunitatii, furnizand servicii de
promovare, preventive, curative si de recuperare corespunzatoare;
Include cel putin: educatia privind problemele de sanatate predominante si metodele de prevenire si
control a lor; promovarea unei alimentatii corecte; asigurarea cu apa potabila printr-o cantitate
adecvata si o sanitatie de baza; ingrijirile acordate mamei si copilului, inclusiv planning familial;
imunizarea impotriva bolilor infectioase majore; prevenirea si controlul bolilor endemice cu caracter
zonal; tratamentul adecvat pentru bolile curente si vatamari; asigurarea cu medicamente esentiale;
Implica, in afara sectorului sanitar, toate sectoarele legate de acesta si aspecte ale dezvoltarii
nationale si comunitare, in special agricultura, zootehnia, industria, educatia, constructiile de locuit,
lucrarile publice, comunitatile si alte sectoare si cer un effort coordonat din partea tuturor acestpor
sectoare;
Cer si promoveaza din partea indivizilor si a comunitatii, o autodeterminare si participare la
planificarea, organizarea, conducerea si controlul ingrijirilor de sanatate primare, utilizand la
maximum resursele locale nationale, precum si alte resurse disponibile; in acest scop dezvolta printr-
o educatie corespunzatoar capacitatea de participare a comunitatilor;
Ar trebui sa fie sustinute de sisteme de referinta integrate, functionale ducand la o imbunatatire
progresiva a unor ingrijiri de sanatate cat mai corespunzatoare, dand prioritate celor ce au cea mai
mare nevoie;
Se bazeaza la nivel local si de referinta pe locuitorii sanitari, inclusiv medici, infirmiere, moase,
personal auxiliar, dar este nevoie si de practicieni traditionali pregatiti in mod adecvat din punct de
vedere tehnic si social pentru a lucra in echipa si pentru a raspunde nevoilor de sanatate exprimate de
catre comunitate.
Toate guvernele ar trebui sa formuleze politici nationale, strategii si planuri de actiune pentru
a organiza si sustine ingrijirile de sanatate primare ca parte a unui sistem national de sanatate
cuprinzator si in coordonare cu alte sectoare. In acest scop, este necesar sa se manifeste dorinta
politica de mobilizare a resurselor tarii si de folosire rationala a resurselor extreme disponibile.
Toate tarile ar trebui sa coopereze in spiritul parteneriatului cu scopul de a asigura ingrijirile de
sanatate primare pentru toti oamenii, deoarece obtinerea starii de sanatate de catre oamenii dintr-o

31
tara priveste in mod direct si este benefica pentru orice tara. In acest context, raportul OMS/UNICEF
asupra ingrijirilor primare de sanatate constituie o baza sociala pentru functionarea si dezvoltarea in
continuare a ingrijirilor primare de sanatate in lume.
Comunitatea este locul de unde pleaca I.P.S: indivizii, familiile, si grupurile isi asigura
singuri responsabilitatea actiunilor de sanatate. Pentru realizarea acestei strategii s-a cosiderat ca este
necesara schimbare vechii coceptii de asistenta medicala, anume conceptia dinainte de Conferinta de
la Alma-Ata cand: actiunile de sanatate au fost orientate spre lupta impotriva bolii, se acorda o
pondere mai mare refacerii sanatatii si nu mentinerii si dezvoltarii ei, ingrijirile erau limitate la
partea medicala si in acest caz asistenta era un executant al indicatiilor medicale, pierzandu-si rolul
de baza in procesul de ingrijire.
In conceptia actuala, se considera ca o buna asistenta medicala (o buna ingrijire) presupune
trecerea de la ingrijirile terapeutice (carora li s-a acordat un loc prioritar in dauna ingrijirilor menite
sa mentina sanatatea, viata) trecerea deci la I.P.S
I.P.S sunt denumite si ingrijiri de sanatate comunitare, pentru ca solicita participarea
comunitatii.Deci omul in globalitatea sa, cu necesitatile sale bio-fiziologice , psiho-sociale, culturale
si spirituale poate activa ca un copartener si nu numai ca receptor pasiv de diverse prestatii.
I.P.S favorizeaza ingrijiri complete , ingloband:
promovarea sanatatii
prevenirea imbolnavirilor ingrijirile curative curente si obisnuite
recuperarea
urgentele

NIVELURI DE INTERVENTIE
I.P.S acopera trei niveluri de interventii si anume:
1. Ingrijiri de prevenire primara
2. Ingrijiri de prevenire secundara
3. Ingrijiri de prevenire tertiara
Se poate vorbi si de interventia de nivel 4, in cazul bolilor terminale (sustinerea familiei.etc)
Ingrijiri de prevenire primara:1 Prin prevenirea primara intelegem: mentinerea si promovarea
sanatatii,precum si prevenirea imbolnavirilor.
Interventia asistentei urmareste: educatia sanitara (din toate punctele de vedere-alimentatie,
contraceptie, etc) prevenirea specifice (vaccinari, profilaxia unor boli)
Ingrijiri de prevenire secundara: 2 Prevenirea secundara urmareste: Interventii curative-pentru
tratamentul bolilor si prevenirea agravarii sau complicatiilor.
Rolul asistentei este sa descopere problemele la timp (prin vizite acasa, in comunitate-nu asteptam sa
ne caute oamenii, ii cautam noi, prin controale periodice, etc)
Ingrijiri de prevenire tertiara: 3 Prevenirea tertiara urmareste recuperarea.
Rolul asitentei este sa sustina persoana ingrijita pentru a se adapta la diferite dificultati cauzate de
probleme de sanatate -rol in recuperarea persoanei.
In cadrul acestor principii, componentele de baza ale ingrijirilor primare de sanatate sunt:
Educatia referitoare la problemele de sanatate, prevenirea si controlul lor.
Promovarea unei alimentatii corecte.
Asigurarea cu apa potabila in cantitate adecvata si o sanitatie de baza.
Ingrijirea mamei si a copilului, inclusiv planning familial.
Imunizarea impotriva bolilor infectioase majore.
Prevenirea si controlul bolilor endemice, cu caracter zonal.
Tratamentul adecvat al bolilor curente si vatamarilor.
Asigurarea cu medicamente esentiale.

32
Furnizarea acestor servicii de catre lucratorii din domeniul sanitar cu nivel de pregatire diferit si
integrarea practicienilor traditionali in serviciile de sanatate reprezinta o problema de baza a
ingrijirilor primare de sanatate.
Principiul fundamental al procesului de nursing comunitar este reprezentat de faptul că
beneficiarul (individul,familia, comunitatea) se află în centrul procesului, alocarea resurselor
materiale şi umane în condiţii de eficienţă duce la rezultatele aşteptate în cadrul procesului de
planificare.
Eficienţa managementului de caz este analizată în raport cu:
Alocarea resurselor umane şi materiale în funcţie de cerinţele fiecărui beneficiar
Gradul de coordonare al serviciilor comunitare integrate (medico - sociale şi îngrijiri la domiciliu)
astfel încât să fie acoperite toate nevoile identificate ale pacientului/beneficiarului
Creşterea eficienţei raportului cost scăzut pentru serviciu comunitar rezultate preconizate pentru
beneficiar.
Managementul de caz la nivel comunitar ca metodă de lucru este definit ca o evaluare a nevoilor
individului, a familiei, comunităţii, a mediului social în care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea, în
paralel cu reţeaua de servicii medico-sociale disponibile la nivelul comunităţii (medic de familie,
asistent medical comunitar, asistent social, îngrijitor la domiciliu,mediator rom), în urma căreia se
construieşte o strategie individuală de intervenţie axată pe nevoile prioritare ale beneficiarului şi a
resurselor disponibile. Acest concept de lucru în echipa de intervenţie comunitară se caracterizează
prin faptul că furnizorul de servicii specifice nu se mai focalizează pe selectarea beneficiarilor
eligibili pentru un serviciu sau intervenţie, ci se focalizează pe identificarea problemelor complexe şi
multiple ale persoanei beneficiare (sănătos sau bolnav) şi a resurselor (servicii şi resurse materiale)
din reţeaua comunitară care vor fi capabile să rezolve eficient aceste probleme.
În practica nursingului comunitar, managementul de caz presupune acordarea şi coordonarea
intervenţiilor necesare beneficiarului de către managerul de caz sau responsabilul de caz, care în
acest context poate fi medicul de familie, asistentul medical comunitar, asistentul social sau
mediatorul sanitar rom, în funcţie de problemă, nevoia identificată şi în raport de competenţele
profesionale solicitate.
1.Aprecierea nevoilor comunitatii.
a) Culegerea datelor:
starea de sanatate si caracteristicile ei in Romania, anchete epidemiologice, screening-ul si studii de
prevalenta;
factorii care influenteaza starea de sanatate a comunitatii: factori naturali (fizici, chimici, biologici),
factori artificiali (economici, nevoi fudamentale, someri, factori culturali, profesionali, civilizatie,
etc.)
b) Analiza datelor: selectarea datelor semnificative, identificarea problemelor, formularea
diagnosticului starii de sanatate a colectivitatii, diferenta dintre ingrijirile individuale si cele
colective, identificarea grupurilor vulnerabile, defavorizate, accesibilitatea la servicii de sanatate,
costurile serviciilor.
2. Planificarea.
Stabilirea scopului.
Stabilirea obiectivelor pe termen lung, mediu si scurt – respectarea principiilor privind enuntarea
obiectivelor.
Stabilirea prioritatilor.
Stabilirea interventiilor in concordanta cu obiectivele proprii si planurile nationale.
Intocmirea planului de ingrijiri de sanatate: stabilirea responsabilitatilor, termenelor.
3. Aplicarea planului.
Efectuarea interventiilor cu implicarea membrilor comunitatii.

33
Implicarea membrilor echipei multifactoriale: echipa de ingrijire, reprezentanti ai autoritatilor locale
si organizatiilor neguvernamentale, reprezentanti ai unitatilor sanitare si responsabili de programe
nationale.
4. Evaluarea rezultatelor:evaluarea initiala, evaluarea de etapa (intermediara), evaluarea finala.
Reformularea unor obiective, initierea de noi actiuni in functie de rezultatele asteptate.
Reformularea unor obiective, initierea de noi actiuni in functie de rezultatele asteptate.
Rolul asistentului medical in educarea familiei, pentru mentinerea sanatatii si identificarea
problemelor de sanatate. (Sintetizarea si aplicarea cunostintelor si a deprinderilor dobandite la
modulele de educatie pentru sanatate,mediu si sanatate, psihologie, sociologie, pedagogie,
puericultura si pediatrie, obstetrica, gerontologie si geriatrie).

Preceptele ingrijirii sanatatii in comunitate

Este o activitate stabilita pe baza nevoilor si a planului general de sanatate, scopuri si obiective clare,
integrarea cetăţenilor in servicii pentru intreaga comunitate, familia ca unitate de baza, promovarea
sanatatii si educatia pentru sanatate, implicarea familiei si indivizilor in luarea deciziei, aprecierea
periodica si continua a starii de sanatate, buna pregatire a asistentului medical, asistentul - membru
activ al echipei de ingrijire, acordarea ingrijirilor conform recomandarilor medicale, utilizarea
inregistrarilor, dirijarea clientului si familiei catre resurse comunitare, supravegherea personalului de
ingrijire, planificare programelor de educatie continua si asumarea responsabiliatii.

NEVOI SPECIFICE DE INGRIJIRE SI EDUCATIE DE-A LUNGUL VIETII

NOTIUNI DESPRE INGRIJIREA COPILULUI:-dezvoltarea psihomotorie a copilului 0 – 1 an,

imunizarile, prescolarul, scolarul si adolescentul – nevoi de educatie, alimentatie, ingrijire.
Dezvoltarea copilului urmeaza unele etape cunoscute si se deruleaza dupa un acelasi proces
la majoritatea copiilor. Aceste etape si transformarile care le caracterizeaza sunt incluse in
denumirea de dezvoltare psihomotorie. In intervalul de timp cuprins intre nastere si varsta de 3 ani,
copiii fac principalele progrese care ii ajuta sa devina treptat autonomi si sa faca fata unor situatii
compatibile cu varsta lor.
Ordinea acestor progrese depinde de varsta, factori ereditari si de modul in care parintii sprijina
procesul de invatare al copilului. Dezvoltarea poate uneori fi perturbata sau incetinita din cauza
lipsei de stimulare, a nasterii unui alt copil, de o separare de lunga durata, de un climat familial
conflictual sau de alte cauze imprevizibile.Astfel, cunoasterea principalelor etape ale dezvoltarii este
necesara pentru a monitoriza mai bine progresul copilului.
Prima copilarie - de la nastere pana la 3 ani (se termina dentitia de lapte) se imparte in:
a. perioada de nou-nascut - corespunde primelor 28 zile de viata si are cateva particularitati:
• crestere rapida staturo-ponderala;
• existenta unor fenomene caracteristice: scaderea fiziologica in greutate, icterul fiziologic, criza
genitala, febra de sete, albuminuria fiziologica, meconiul;
• slaba dezvoltare a scoartei cerebrale si deci si a functiilor de relatie cu predominenta centrilor
subcorticali;
• importanta imunitatii transmisa transplacentar;
• deficienta functiilor de bariera a pielii si mucoaselor;
• tendinta infectiilor de a imbraca aspect septicemic;
• patologia dominata de malformatii congenitale si afectiuni legate de actul nasterii (traumatisme,
infectii).
b.perioada de sugar (28 zile -1 an) cu urmatoarele particularitati:
• cresterea staturo-ponderala continua in ritm rapid;
• dezvoltarea treptata a functiilor de relatie;

34
• dezvoltarea functiei locomotorii care largeste sfera de cunoastere a copilului;
• aparitia primului sistem de semnalizare;
• aparitia dentitiei si dezvoltarea functiei digestive care permit diversificarea alimentatiei;
• dezvoltarea imunitatii active proprii cu reducerea rolului imunitatii transplacentare;
• patologia dominata de boli ale aparatului respirator, digestiv, ale urechii medii.
c.perioada de copil mic (anteprescolar) 1-3 ani:
• incetinirea ritmului de crestere;
• modificarea proportiilor dintre cap, trunchi si membre;
• completarea primei dentitii;
• desavarsirea functiei motorii;
• formarea reflexelor conditionate - cuvantul capata valoarea unui nou sistem de semnalizare
1. Prima copilarie este caracterizata printr-o functie de nutritie intensa ce explica cresterea
accentuata si dependenta de mediul inconjurator, si care determina necesitatea unor ingrijiri
speciale.
2. Copilaria a 2 a (3 – 6 – 7 ani -prescolar) - dentitia de lapte complet aparuta - incep sa apara
primii dinti definitivi:
dezvoltarea complexa a S.N.C. si implicit a gandirii, vorbirii, locomotiei, ceea ce duce la cresterea
independentei copilului;
ritm de crestere mai lent;
patologia dominata de boli contagioase, apar unele boli noi ca reumatismul articular acut,
cardiopatiile castigate, tuberculoza osteo-articulara.
3. Copilaria a 3 a (6 – 7 ani - pubertate) la fete pubertatea apare la 12 - 14 ani, iar la baieti la 14 - 16
ani.
maturizarea zonelor corticale ale creierului,
incetinirea cresterii in prima parte a perioadei urmata de o accelerare in perioada prepubera;
apar primii dinti definitivi;
boli contagioase rare datorita imunizarii spontane (imbolnavire) sau provocate (vaccinari)
PUBERTATEA - corespunde aparitiei menarhei la fete si dezvoltarii functiei sexuale la baieti:
se incetineste ritmul cresterii staturale;
se accelereaza cresterea in greutate;
se modifica dimensiunile unor segmente - infatisarea este armonioasa apropiata de cea a adultului.
ADOLESCENTA este in primul rand o perioada de maturizare psihologica, spre deosebire de
pubertate, cand dezvoltarea majora are loc in plan fizic si sexual; majoritatea fetelor au trecut de
puseul de crestere puberal, desi unii baieti inca se afla in plina dezvoltare fizica si sexuala.
Adolescenta este marcata de completarea dezvoltarii corporale si sexuale, formarea personalitatii si
in cele din urma de ocuparea unui loc in societate, prin locul de munca si familie. Pentru tinerii care
nu isi continua studiile in cadrul universitar, sau cei care renunta si la liceu si trec direct la
intemeierea unei familii si la ocuparea unui loc de munca, pe plan psihologic si social adolescenta se
incheie mai repede.
Inca din perioada preadolescentei, odata cu detasarea de familie, anturajul castiga o importanta
speciala, tanarul vazand in grupul de prieteni un mediu propice testarii ideilor si compararii nivelului
de dezvoltare fizica si psihologica. Adolescentul incearca sa-si stabileasca o identitate
sexuala constientizand si acceptandu-si propriile sentimente si propriul corp.
Adolescenta este si o perioada in care au loc alegeri ce vor influenta intreaga viata a adultului; unele
dintre aceste decizii se refera la invatamant – educatie. Alt fel de alegeri, din punct de vedere al
comportamentului, se refera la tentatiile la care adolescentii sunt expusi cu predominanta: droguri,
tutun, alcool, viata sexuala promiscua, etc. O parte dintre aceste "experimente" pot afecta profund
negativ viata tanarului, insa in mare parte acest comportament este temporar si nu mai prezinta
interes in perioada adulta. Adolescenta este o perioada in care maturizarea nu este completa si tinerii

35
dau de multe ori dovada de ignoranta in privinta unei activitati sexuale sau a unei relatii intime
responsabile. Sarcina la varsta adolescenta poate avea si grave consecinte medicale.
Conditiile sociale si psihologice ale aparitiei unei sarcini in adolescenta variaza mult, insa de cele
mai multe ori acest fenomen apare in medii de saracie si ignoranta. Aceste tinere trebuie sa decida
daca doresc si au posibilitatile de a-si intemeia o familie sau, daca nu sunt pregatite sa faca anumite
sacrificii, ori doresc sa-si continue studiile, optiunea este fie intreruperea sarcinii, fie renuntarea la
bebelus in favoarea adoptiei. Sarcina la varsta adolescenta este o trauma psihica majora. In plus,
unele fete se confrunta cu pierderea legaturii cu tatal copilului sau cu familia, cu renuntarea la studii,
fie renunta la educatie din proprie vointa, adoptand o gandire de "esec inevitabil in viata".
Fara educatie tinerele sunt condamnate la un statut financiar foarte scazut si, conform studiilor,
casniciile incheiate in adolescenta au mai mari sanse sa se incheie cu un divort. Copiii mamelor
adolescente se pot confrunta cu probleme de adaptare sociala pe termen lung - rezultate scolare
slabe, saracie, boli mentale sau fizice. Problemele aparute odata cu sarcina in adolescenta se rasfrang
si asupra familiei tinerei fete - frati mai mici si parinti.

ALIMENTATIA
Alimentatia prescolarului este in general foarte asemanatoare cu cea a adultului, doar ca trebuie sa
fie preparata mai dietetic, fara exces de sare si sa contina toate elementele nutritive necesare unui
copil plin de energie, aflat in plina dezvoltare.Alimentatia este foarte importanta pentru sanatatea
prescolarului - o alimentatie adecvata previne problemele de sanatate cum ar fi obezitatea, diabetul si
decalcifierile. O alta cerinta ar fi ca prescolarul sa consume alimente sanatoase - carne slaba, fructe
de mare, oua, legume, cereale integrale, produse lactate zilnic si fructe proaspete
Principalele elemente de interes in privinta alimentatiei scolarului sunt mentinerea varietatii
alimentelor, pastrarea unei greutati sanatoase, echilibrand aportul cu consumul energetic, eliminarea
pe cat posibil a grasimilor si a colesterolului din dieta si asigurarea consumului
de fructe, legume si cereale integrale. Respectarea acestor indicatii asigura o viata adulta sanatoasa.
Alimentatia adolescentului trebuie sa fie adaptata necesitatilor cresterii si dezvoltarii
organismuluisau. In acelasi timp tanarul devine tot mai independent si ia mai multe decizii privind
alimentatia; din acest motiv, parintii trebuie sa cultive adolescentilor obiceiuri alimentare sanatoase .
Factorii care contribuie la formarea unor proaste obiceiuri alimentare sunt mancarurile fast-food la
un pret scazut si sarace in elemente nutritive, accesul limitat la alimentele sanatoase atunci cand
adolescentul se afla departe de mediul familial, impresia ca alimentele fara grasimi si neprocesate
nu sunt gustoase, lipsa informatiei privind alimentatia sanatoasa, exemplul prost dat in familie,
impactul media asupra adolescentilor - incidenta crescuta de tulburari alimentare la tinerele care isi
doresc un corp "perfect".
Cele mai intalnite probleme de nutritie la adolescenti sunt deficitul de calciu si fier, obezitatea si
subnutritia.
Factorii de risc intalniti in aparitia deficientelor nutritionale sunt tulburarile alimentare,
afectiunile cronice, consumul de alcool sau droguri, sarcina la adolescente, o dieta vegetariana
stricta, precum si statutul socio-economic redus. Deficientele nutritionale din perioada adolescentei
au drept consecinte in viata adulta aparitia mai multor boli si
afectiuni: obezitate, diabet, bolicardiovasculare, etc.

POPULATIA VARSTNICA
Obiective educationale:
intelegerea importantei medico-sociale a populatiei varstnice;
descrierea unor fenomene demografice legate de imbatranirea populatiei;
descrierea caracteristicilor medico-sociale ale populatiei varstnice;
descrierea impactului efectului de imbatranire a populatiei.

36
Atentia deosebita acordata populatiei varstnice este motivata nu numai de ritmul de crestere
numerica, ci si de faptul ca populatia varstnica:
este o populatie mare consumatoare de prestatii medicale;
este mai vulnerabila la diversele stresuri din mediul fizic si social.
La acestea se mai adauga modificarile inregistrate in structura familiei, in sensul ca in
prezent familia se ocupa din ce in ce mai putin de varstnici, in special daca sunt si bolnavi, si prefera
sa fie ingrijiti in unitati speciale pentru varstnici.
In literatura de specialitate nu exista inca un consens in ceea ce priveste limita de varsta de la care se
socoteste o persoana ca fiind varstanica. Se folosesc 2 criterii: biologic si cronologic, ultimul fiind
cel mai frecvent utilizat desi stabileste arbitrar o limita.
Astazi ONU recomanda varsta de 65 ani drept limita de la care se considera o persoana ca
fiind varstnica.
Metode de masurare a imbatranirii populatiei
Determinarea ponderii populatiei varstnice din totalul populatiei.
Varsta medie a populatiei.
Raportul dintre numarul varstnicilor si numarul copiilor.
Indicile de dependenta care reprezinta raportul dintre numarul persoanelor inactive si numarul
persoanelor de varsta activa.
Starea de sanatate a populatiei varstnice
In ultimele decenii, in aprecierea starii de sanatate a varstnicilor se insista tot mai mult pe
metodele epidemiologice si pe autoevaluarea starii de sanatate, capacitatea intervievatului de a si
evalua starea functionala si determinarea raportului dependenta/ independenta a persoanei varstnice
in legatura cu activitatea vietii zilnice.
Studiile intreprinse au aratat existenta fenomenului de supramorbiditate la varstnici, si anume
existenta in medie, a 2-3 afectiuni cronice pe persoana varstnica, dupa unele studii; dupa altele, care
au utilizat tehnici de diagnostic foarte sensibile, 10 afectiuni pe persoana in varsta de 75 ani si peste.
Principalele cauza de imbolnavire a varstnicilor in tarile dezvoltate sunt:
caderi si fracturi consecutive;
osteoporoza;
tulburari de vedere;
tulburari de auz;
dementa senila;
probleme de incontinenta.
Mortalitatea persoanelor varstnice
In primul rand, probabilitatea de deces creste pe masura ce se inainteaza in varsta, deci ea este mai
mare la varstnici.
In al doilea rand, modelul de mortalitate pe cauze medicale de deces difera de la o grupa de varsta la
alta. La populatia varstnica principalele cauze de deces difera de cele intanite la alte grupe de varsta,
precum si de cele care definesc modelul mortalitatii populatiei generale.
CONSECINTELE IMBATRANIRII POPULATIEI PENTRU SANATATEA PUBLICA
Consecinte demografice:
cresterea numarului persoanelor varstnice;
cresterea numarului familiilor fara copii si a celor alcatuite din persoane varstnice.
2. Consecinte medicale:
polimorbiditate (mai multe boli la aceeasi persoana);
cresterea foarte mare a consumului medical.
3. Consecintele sociale decurg din:
pierderea autonomiei persoanelor varstnice;
aparitia incapacitatii funcionale partiale sau totale ceea ce necesita servicii sociale adecvate.

37
PROBLEMATICA PERSOANELOR VARSTNICE
Organizarea serviciilor de sanatate specifice persoanelor varstnice
Varstnicii, ca parte integrata a intregii populatii, au dreptul la servicii de sanatate
corespunzatoare. Dar serviciile pentru varstnici ridica o serie de probleme specifice, ceea ce impune
organizarea unei game variate de servicii geriatrice specifice. Serviciile medicale pentru varstnici
sunt foarte costisitoare iar resusele lor financiare sunt reduse. Se insista pe pastrarea cat mai
indelungata a varstnicilor in familia proprie.
In concluzie varstnicii au dreptul la servicii medicale si sociale, fiind de dorit sa ramana cat
mai mult in familiile proprii.
Strategii
Retea de servicii sanitare si de ocrotire acordate la domiciliu.
Realizarea unor programe de screening pentru identificarea varstnicilor care pot sa ramana acasa,
integrati in familiile lor si a celor care trebuie ingrijiti in institutii speciale.
Imaginarea unor facilitati comunitare, un ajutor suplimentar acordat familiilor ce au in ingrijire un
varstnic cu probleme sociale.
Organizarea de centre de ingrijire de zi.
Organizarea de centre de ingrijire de noapte.
Organizarea de institutii de ingijiri pe termen lung unde sa se acorde asistenta medicala si sociala
persoanelor varstnice cu afectiuni cronice, dependente. Pentru tarile Europei de vest, 20% din
varstnici sunt internati in acest tip de unitati, restul sunt ingijiti in familie sau la propriul lor
domiciliu.
Organizarea de unitati de ingrijire terminala.
Organizarea de servicii de stomatologie specifice varstnicilor.

Institutiile sociale pentru varstnici

Au aparut ca urmare a modificarilor functiei traditionale a familiei si a solidaritatii umane fata de
varstnicii cu probleme.
Sarcinile institutiilor sociale
Ingrijirile oferite trebuie sa fie “intrerupte”, in sensul ca aceste ingrijiri trebuie acordate sub aspectul
procurarii hranei, asigurarii ajutorului menajer, a ajutorului in autoingrijirea proprie.
Oferirea de stimulente material familiei sau altor persoane cu obligatia acestora de a ingiriji un
varstnic la domiciliu.
Ingrijiri de tip “nursing” de cadre cu pregatire medie ce se deplaseaza la domiciliul varstnicilor
asigurand asistenta medicala si sociala.
Integrarea varstnicilor in viata comunitatii.
Sanatatea varstnicului este legata direct de bunastarea sociala si de modul in care este integrat in
comunitatea in care traieste. Integrarea varstnicului se poate realize pe mai multe cai:
incurajarea varstnicului de a ramane in propria locuinta;
sprijinirea structurii de viata traditionala a comunitatilor;
stimularea implicarii varstnicului in diverse activitati culturale comunitare.
Programe specific de prevenire a imbolnavirilor si de mentinere a unei stari de sanatate
corespunzatoare, prin prelungirea cat mai mult posibil a independetei si capacitatii de autoingrijire.
Scopuri:
1.Stimularea capacitatii varstnicilor de a se adapta la noile situatii.
2. Dezvoltarea de programe educationale, sanitare, preventive, in special pentru problemele de
sanatate ale varstnicului: prevenirea caderilor, accidentelor, depistarea precoce si tratamentul
tulburarilor de vaz si auz.
O atentie deosebita trebuie acordata problemelor financiare ale varstnicului deoarece
resursele lor materiale sunt reduse, in schimb el are nevoie de multe ingrijiri medicale care sunt

38
foarte costisitoare. Se impune necesitatea de a lua masuri pentru sustinerea financiara a varstnicilor
pentru asigurarea unui venit minim si preluarea de catre un tert (stat, sistemul de asigurari sociale,
societati de caritate) a costului ridicat a ingrijirilor medicale acordate varstnicilor.
Varstnicul trebuie sa fie considerat ca o resursa umana si nu numai ca un consumator. Prin
pregatirea sa, prin experienta sa de viata, varstnicul poate fi antrenat in diverse actiuni de educatie
sanitara, in realizarea unor programe de actiuni umanitare (lupta impotriva drogurilor, munca cu
handicapati, actiuni de ajutorare a copiilor in cadrul unor asociatii precum Crucea Rosie, UNICEF),
in programe culturale.
PROBLEMATICA MEDICO-SOCIALA A CATEGORIILOR DEFAVORIZATE
Obiective educationale:
intelegerea importantei medico-sociale a populatiei la risc;
descrierea unor fenomene demografice legate de imbatrinirea populatiei;
descrierea caracteristicilor medico-sociale ale populatiei la risc;
descrierea impactului efectului de imbatrinire a populatiei.
In intreaga lume, starea de sanatate a persoanelor care se confrunta cu instabilitatea sociala,
economica si politica este precara.
Dintre cele sapte prioritati sanitare mondiale ale mileniului actual, trei au in vedere dezvoltarea si
abolirea saraciei, protejarea grupurilor vulnerabile, respectarea drepturilor omului.
In categoria persoanelor defavorizate se incadreaza familiile numeroase cu venituri
insuficiente, familiile dezorganizate, persoanele de etnie roma, unii copii si tineri, somerii,
femeile, batranii, refugiatii.
In randul acestor persoane apar fenomene precum saracia, somajul, stigmatizarea si marginalizarea
sociala, infractionalitatea, vagabondajul, prostitutia, toxicomania.
Reducerea acestor fenomene de o gravitate extrema presupune nu numai interventia statului, ci si
implicarea activa a tuturor membrilor comunitatii.
Hotararea nr. 829/2002 privind aprobarea planului national antisaracie si de promovare a inc1uziunii
sociale realizeaza urmatoarea c1asificare a principalelor categorii sociale vulnerabile din Romania:
grupurile care traditional se confrunta cu un risc ridicat de saracie si exc1uziune sociala si
indeosebi:
parte importanta a celor de etnie roma;
familiile cu multi copii;
familiile dezorganizate;
familiile monoparentale;
familiile cu persoane aflate in somaj de lunga durata;
grupuri care se confrunta cu situatii dificile in ceea ce priveste conditiile de locuit:
copiii strazii,care traiesc in adaposturi improvizate;
copiii care parasesc institutiile de ocrotire la varsta de 18 ani;
familiile strazii, care traiesc in adaposturi improvizate in parcuri, in apropierea gropilor de gunoi, in
ghenele de gunoi, langa balti, diferite terenuri abandonate;
tinerii, ale caror posibilitati financiare sunt extrem de reduse in vederea achizitionarii unei locuinte.

SARACIA SI STAREA DE SANATATE A POPULATIEI

" Acolo unde oamenii sunt condamnati sa traiasca in mizerie, drepturile omului sunt violate: a
ne uni pentru a Ie respecta este o datorie sacra" (1. Wresinski, Paris, 1987)
" Saracia reprezinta forma cea mai rea a violentei" (M Ghandi)
In paralel cu cresterea inegalitatilor sociale determinate de libertatea comertului si a investitiilor se
observa o crestere a inechitatilor in sanatate. In multe tari ale lumii, exista un mare decalaj intre
progresele inregistrate la nivelul starii de sanatate a paturilor sociale favorizate fata de cele
defavorizate.

39
Aproximativ un miliard trei sute de mii de persoane (20% din populatia mondiala) traiesc in conditii
de saracie absoluta, avand un venit inferior unui $ pe zi. Aproape jumatate din locuitorii planetei
traiesc in conditiile unui venit mai mic de 2 $/zi.
In Romania, ca de altfel in toate tarile ex-comuniste din Estul Europei, tranzitia economica si sociala
a determinat numeroase schimbari la nivelul populatiei. Cresterea saraciei in ultimul deceniu este o
trasatura comuna acestui grup de tari, care se datoreaza, in principal scaderii productiei si cresterii
inegalitatilor.
Reducerea saraciei si a inechitatilor sociale la nivel national si international reprezinta una din
principalele mize ale secolului XXI.
Definifie, concepte
Conform Bancii Mondiale, este considerata saraca, persoana care nu are acces la un pachet minimal
de bunuri necesare supravietuirii. Pragul saraciei a fost stabilit la valoarea de 2$, iar cel al saraciei
extreme la valoarea de 1 $/ zi/ locuitor.
In 1987, Consiliul economic si social francez, intr-un raport general asupra saraciei, a dat urmatoarea
definitie saraciei: "Saracia si precaritatea existentei reprezinta o violare a drepturilor omului".
Raportul OMS privind sanatatea lumii in 2003 prezinta noi conceptii despre saracie. OMS considera
ca saracia este un fenomen multidimensional, care depinde nu numai de situatia materiala ci si de
nivelul de educatie, de starea de sanatate, de vulnerabilitatea si de expunerea la factorii de risc
ecologici si profesionali, precum si de posibilitatea limitata a persoanei in cauza de a-si exprima si
de a-si face auzite si intelese nevoile.
Notiunea de saracie se refera la privarea persoanei de mijloacele de realizare si de accedere la aceste
potentiale.
Saracia este o sursa de marginalizare sociala, deoarece priveaza individul de drepturile sale
fundamentale si de libertatea de a-si satisface nevoile primare (de la cele legate de alimentatie si
igiena, pana la obtinerea de medicamente esentiale) si sociale, care inc1ud capacitatea de a participa
la viata comunitatii, de a se alatura discutiilor publice, de a participa la luarea de decizii politice, etc.
Ulterior, aceasta lipsa de libertate impiedica dezvoltarea potentialului personal, si dauneaza astfel
dezvoltarii societatii.
Precaritatea se refera la absenta securitatii individului in ceea ce priveste construirea viitorului, la
imposibilitatea acestuia de a-si asuma obligatiile profesionale, familiale si sociale, de a beneficia de
drepturile sale fundamentale, si este strans legata de sentimentul de fragilitate sociala care apare in
lipsa mijloacelor necesare conceperii de proiecte pe termen lung.
Relatia existenta intre saracie si starea de sanatate
Intre starea de sanatate si nivelul de saracie exista o relatie directa si un cerc vicios. Saracia
determina malnutritie, limiteaza accesul la ingrijiri, creste vulnerabilitatea la factorii de risc
individuali sau de mediu.
Starea de sanatate precara reduce capacitatea de munca, productivitatea individului si veniturile
familiei, afecteaza calitatea vietii acestuia, determinand sau perpetuand in cele din urma saracia.
Studiile au demonstrat ca fenomenele de violenta 'indreptate 'impotriva celorlalti, sau a propriei
persoane, alcoolismul, tabagismul, accidentele rutiere, raspund gradientului social. Aparitia lor este
determinata de statutul socio-economic al individului, sau al grupului din care face parte si de
conditiile de viata si de munca (stres, insecuritate, somaj etc).Ameliorarea starii de sanatate a
populatiei ar putea sa se evidentieze la un moment dat prin cresterea veniturilor.
Implicarea sistemelor de sanatate in combaterea saraciei
In cadrul sistemelor de sanatatese incearca astazi, gasirea unor solutii si raspunsuri referitoare la
impactul pe care are saracia asupra starii de sanatate.
In urma studiilor efectuate, s-au identificat urmatoarele concluzii:
Sistemele de sanatate pot contribui prin actiuni eficace la ameliorarea starii de sanatate a categoriilor
defavorizate, rara a fi necesara reformarea practicilor existente sau dezvoltarea unor modele

40
stiintifice omplexe.
Un sistem de sanatate poate fi uneori un obstacol sieveni astfel, o cauza a saraciei pentru persoanele
defavorizate, care nu-si pot permite plata serviciilor directe sau indirecte.
Chiar daca se asigura gratuitatea serviciilor de sanatate, uneori ele raman in continuare inaccesibile,
la nivel cultural sau geografic.
Pe langa deblocarea unor resurse financiare pentru combaterea saraciei, este necesara siformarea
unui personal specializat in intampinarea nevoilor populatiei paupere.

Echitatea in sanatate
Echitatea si accesul universal la ingrijiri sunt principii unanim recunoscute pentru fundamentarea
unor sisteme de sanatate performante.
Echitatea este un concept bazat pe justitia distributiva, care, aplicat domeniului sanitar inseamna
reducerea sanselor de a fi sanatos in cazul grupelor sociale mai putin privilegiate.
Ce poate face sistemul sanitar pentru ameliorarea nivelului precar al starii de sanatate, prin
combaterea saraciei?
sa cultive in mediile politice ideea ca sanatatea este o investitie productiva,
sa pledeze pentru cresterea responsabilitatii autoritatilor publice referitoare la asigurarea conditiilor
prin care se poate promova un acces echitabilla serviciile de sanatate,
sa se asocieze strategiilor nationale si sectoriale de combatere a saraciei (invatamant, drumuri,
dezvoltare rurala),
sa militeze pentru includerea sanatatii in politicile sectoriale de dezvoltare,
sa cultive la nivelul ingrijirilor primare de sanatate, practica supravegherii medico-sociale active a
persoanelor din grupele la risc inalt,
sa infiinteze servicii preventive si medico-sociale in comunitatile/zonele cu o numeroasa populatie
defavorizata,
sa dezvoIte acele servicii care raspund efectiv bolilor dominante din mediile defavorizate (sanatatea
maternoinfantila, prevenirea bolilor infeetioase si cu transmitere sexuala) si sa cultive
eomportamentele favorabile sanatatii,
sa pledeze pentru buna functionare a sistemului asigurarilor de sanatate si a celor de asistenta
sociala.
MARGINALIZAREA S1 STIGMATIZAREA
SARACIA determina cresterea riscului de stigmatizare si marginalizare economica sociala si
politica a categoriilor sociale afectate.
Marginalizarea se regaseste in accesul limitat la anumite drepturi si servicii sociale In comparatie cu
restul populatiei, in discriminarea acestora in functie de diferite criterii de sex, varsta, situatie
materiala, numar de copii, apartenenta la o anumita etnie sau comunitate religioasa.
Limitarile discriminatorii se concretizeaza in acces limitat la piata fortei de munca, concedieri
nejustificate, lipsa accesului la servicii medicale gratuite, cauzate de faptul ca beneficiarii nu sunt
cuprinsi in sistemul de asigurari medicale, accesul limitat la cultura si educatie. Copiii proveniti din
familii sarace sunt mai expusi riscului de abandon scolar, de excludere din colectivitatile de la scoala
sau din vecinatate. Nivelul redus de pregatire scolara este intotdeauna asociat cu o pozitie
dezavantajoasa pe piata muncii.
Saracia nu este insa unica cauza a marginalizarii. Studiile asupra marginalizarii fac referiri la
urmatoarele categorii sociale:
somerii, angajatii in servicii necalificate;
persoanele cu venituri mici, fara proprietati, teritorii;
persoanele cu handicap mintal si fizic sau cu alte dizabilitati;
analfabetii, persoanele lipsite de calificare profesionala
toxicomanii;

41
delicventii;
copiii abuzati sau care traiesc in conditii improprii;
copiii utilizati ca forta de munca;
parintii singuri;
tinerii, in special absolventii fara experienta;
strainii, refugiatii, imigrantii;
minoritatile etnice, lingvistice, religioase sau rasiale aflate in conditii de dificultate;
beneficiarii de asistenta sociala, cei care au nevoie de asistenta sociala, dar nu o primesc;
rezidentii cartierelor rau famate;
deviantii.
Persoanele care sufera de pe urma marginalizarii sau stigmatiziirii sociale sunt si mai vulnerabile in
viata sociala si au un risc mai mare de incalcare a drepturilor fundamentale.
Suferinta psihologica, indusa de fragilitatea psihosociala a persoanelor aflate in situatii precare,
accentuata de excluderea sociala si de stigmatizare nu trebuie ignorata, pentru ca reprezinta un
obstacol major in accesulla ingrijiri, in reinsertia sociala, in sprijinul pe care l-ar putea obtine
persoanele afectate. Din pacate, exista o lipsa de formare de specialisti pentru sustinerea acestei
categorii de populatie.
Suferinta psihosociala a persoanelor defavorizate se regaseste in sentimentul de vulnerabilitate
aparut datorita dificultatilor vieticotidiene, stressului la locul de munca, oboselii permanente,
fragilititii sociale, in sentimentul de insecuritate datorat precaritatii, marginalizarii, exc1uderii
sociale, anxietatii legate de ziua de maine, in stima de sine scazuta si sentimentul de devalorizare
aparuta datorita depresiei, modului in care individul este privit in societate. Manifestarile suferintei
psihosociale se reflecta in comportamentde izolare, esecuri repetate, comportament la rise, conduite
adictive, violenta indreptata impotriva sa si a celor din jur.

PROBLEMATICA MEDICO-SOCIALA A COPIILOR S1 TINERILOR

Din categoria copiilor care se afla in situatii critice fac parte copiii care traiesc in conditii de mizerie
absoluta, sau saracie severa, copiii abandonati, copiii fara identitate legala (in special copiii
apartinand etniei rome), "copiii strazii", copiii maltratati, neglijati sau abuzati fizic si emotional,
tinerii lipsiti de familie care parasesc institutiile pentru copii la 18 ani.
Principalele probleme cu care se confrunta tinerii sunt: saracia ,conditiile de locuit precare, somajul,
degradarea situatiei educationale a tinerilor, din cauza lipsei resurselor familiei pentru sustinerea
financiara a studiilor (in special pentru tinerii provenind din mediul rural, sau din alte categorii
populationale defavorizate), cresterea consumului de droguri, concomitent cu scaderea varstei la care
tinerii incep sa devina consumatori, cresterea delincventei juvenile si reducerea varstei la care
debuteaza infractionalitatea.
Abandonul
Din punct de vedere juridic, abandonul este definit de legea numarul 47/1993: "Copilul aflat in
ingrijirea unei institutii de ocrotire sociala sau medicala de stat, a unei institutii de ocrotire private,
legal constituite sau incredintat, in conditiile legii, unei persoane juridice, poate fi declarat prin
hotarare judecatoreasca abandonat, ca urmare a faptului ca parintii s-au dezinteresat de el in mod
vadit o perioada mai mare de 6 luni.".
Din punct de vedere medical, copilul este considerat abandonat in spital, daca ramane in unitatea
sanitara mai mult de 2 saptamani peste perioada necesara acordarii ingrijirilor specifice.
Din punct de vedere psihologic, abandonul este definit ca o actiune de parasire a unei fiinte, de lipsa
de preocupare pentru soarta acesteia. Orice situatie care duce la slabirea sau rupere a legaturilor
afective poate fi traita ca abandon.
In prezent, principalele cauze ale numarului crescut de copii abandonati sunt de natura socio-
economica si educationala. Din punct de vedere economic, factorul principal este reprezentat de

42
perpetuarea saraciei populatiei. Din punct de vedere social, se constata un proces de dezintegrare a
familiei sub actiunea unor factori economici.
Alte cauze ale abandonului se refera la accesibilitatea scazuta la mijloacele de planificare familiala,
plasarea provizorie a copiilor 'in institutii, numarul insuficient, lipsa sau costul ridicat al unor servicii
pentru mamele cu copii (crese, gradinite), lipsa unei retele de asistenta medicala de ocrotire care sa
ofere suport medico-social continuu.
Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa garanteze si sa promoveze respectarea
drepturilor copiilor din raza lor administrativ-teritoriala si sa sustina cresterea copiilor in propria lor
familie prin acordarea de servicii specializate, corespunzatoare nevoilor lor individuale.
Familia reprezinta unitatea fundamentala a societatii si mediul natural pentru cresterea, educarea,
dezvoltarea si bunastarea membrilor sai. Statul are datoria sa asigure protectia familiei, pentru ca
aceasta sa-si poata 'indeplini rolul, functiile si menirea sa. Din aceasta necesitate a aparut conceptul
de politica familiala, reprezentand totalitatea masurilor prin care statul sprijina integritatea familiei
si a membrilor acesteia.
Strategiile politicilor familiale de eliminare a dificultatilor si riscurilor sociale care pot destrama
familia au in vedere:
acordarea libertatii depline in alegerea modelului familial;
diminuarea crizei locuintelor pentru familiile tinere;
sprijinirea tinerilor casatoriti pentru incadrarea in munca, in raport cu pregatirea profesionala a
acestora;
acordarea desanse egale pe piata muncii persoanelor de sex feminin;
acordarea de facilitati mamelor cu copii;
protectia copiilor contra saraciei si redistribuirea veniturilor intre categoriile sociale, in favoarea
familiilor cu copii;
imbunatatirea serviciilor medico-sociale:
acordarea de credite in conditii avantajoase familiilor tinere.

Sustinerea familiei in situatii de criza.

Notiuni despre ingrijirea prematurului la domiciliu.
Influenta dizabilitatii si bolii asupra copilului,persoanei., familiei.
Instruirea persoanelor care acorda ingrijiri pentru recuperare si reducerea impactului.
Consiliere in caz de : boli grave, deces, suferinta psihica,anxietate, depresie.

Grupuri vulnerabile.
Grupuri defavorizate: minoritati etnice si religioase, cu probleme socio-economice, saracia, lipsa de
educatie si a accesului la servicii de diagnostic si tratament.
Comportamente la risc: consumul de alcool, consumul de droguri, fumatul, mediul inconjurator
nesigur, risc de accidente, automedicatia si consumul excesiv de medicamente.

Masuri de sustinere si combatere.

- organizarea actiunilor individuale sau pentru grupuri;
- participarea la campanii de educatie;
- aplicarea programelor nationale;
- legatura cu autoritatile, unitatile sanitare, organizatii neguvernamentale;
- respectarea legislatiei.

Ingrijirea la domiciliu a bolnavilor cronici si in stadiu terminal.

- alegerea unui model de ingrijire adecvat: modelul de autoingrijire Orem, modelul Roper bazat pe
dependenta \ independenta activitatilor vietii in diferite etape;

43
- evaluarea gradului de dependenta;
- evaluarea resurselor umane si materiale;
- verificarea si respectarea recomandarii medicale;
- planificarea ingrijirilor si stabilirea orarului impreuna cu bolnavul, familia, respectand
recomandarea medicala;
- executarea interventiilor autonome si delegate in conformitate cu legislatia in vigoare;
- aplicarea protocoalelor de ingrijire;
- instruirea si implicarea familiei in ingrijire si supraveghere;
- explicarea nevoilor muribundului;
- evidenta activitatii si transmiterea informatiilor semnificative;
- evaluarea rezultatelor ingrijirilor;
-raportarea periodica a rezultatelor si reajustarea planului de ingrijiri.

INGRIJIREA PALIATIVA este ingrijirea activa si totala acordata pacientilor care sunt confruntati
cu problemele asociate unei boli amenintatoare de viata si care are ca scop imbunatatirea calitatii
vietii bolnavilor si a familiilor acestora,prin prevenirea si inlaturarea suferintei.
Ingrijirea terminala este parte integranta a ingrijirii paliative.
Principii de baza ale ingrijirii paliative
Asigura terapia durerii si a altor simptome;
Afirma valoarea vietii si considera moartea ca un proces natural;
Amelioreaza calitatea vietii si poate influenta pozitiv evolutia bolii;
Nu intentioneaza nici sa grabeasca,nici sa amane moartea;
Integreaza aspectele psiho-sociale si spirituale in ingrijirea pacientului;
Ofera un sistem de sprijin,dand pacientului posibilitatea sa traiasca pe cat posibil activ,pana la
sfarsitul vietii;
Ofera sprijin familiei in timpul bolii pacientului si in perioada de doliu;
Utilizeaza o echipa interdisciplinara pentru a satisface nevoile complexe ale pacientului si familiei;
Beneficiari
Pacienti cu boli progresive maligne sau non-maligne care produc disconfort,limiteaza activitatea
zilnica si au un prognostic rezervat.
Populatia de pacienti vizata include:
Copii sau adulti cu boli sau leziuni congenitale care duc la dependenta de tratamente de sustinere a
vietii sau ingrijire de lunga durata pentru realizarea activitatii cotidiene.
Copii sau adulti cu boala terminala
Copii sau adulti cu boli acute severe care ameninta viata (traumatisme severe,leucemii
acute,accidente vasculare)unde vindecarea este un scop realist,dar boala insasi sau tratamentele
asociate aduc cu sine o suferinta semnificativa.
Copii sau adulti cu boli cronice progresive(cancer,boala vasculara periferica,insuficiente renale sau
hepatice,boli cardiace sau pulmonare avansate,boli degenerative neurologice).
Copii sau adulti cu sechele care limiteaza speranta de viata rezultate in urma unor accidente sau
traumatisme severe.
Ingrijirea paliativa se realizeaza la doua nivele:
1.Abordarea paliativa prin servicii ne-specializate de ingrijire paliativa.Ea este acordata de personal
medical cu o pregatire minima in ingrijiri paliative -medici de familie,spital,as.medicale,care au in
afara pregatirii de baza,un curs introductiv de 40 ore in ingrijire paliativa.

44
2.Servicii specializate de ingrijiri paliative
Unitati specializate de ingrijire paliativa(Hospice).
Sectii cu paturi de ingrijiri paliative,
Ingrijire paliativa la domiciliu,
Centre de zi ,
Ambulatorii de ingrijire paliativa,
Echipe mobile specializate de ingrijiri paliative in cadrul spitalului ,
Unitati specializate tip HOSPICE ,
Unitati care imbina rigorile unei unitati spitalicesti cu paturi cu ambientul familial,apropiat de cel
casnic,si ofera asistenta complexa a pacientilor eligibili.
Echipa interdisciplinara
Ingrijirea paliativa este o munca de echipa. Componenta minima:
Medic
As.medicali
Asistent social
Preot/Pastor
In conformitate cu standardele nationale de ingrijiri paliative.
Alti membri recomandati:
Psiholog
Kinetoterapeut
Terapeut prin joc
Logoped
Dietetician

INGRIJIREA PERSOANELOR CU DIZABILITATI

Starea de bine (well-being) – este un termen general ce reflectă toate aspectele vieţii umane (fizice,
psihice şi sociale) care formează ceea ce s-ar putea numi o „viaţă bună”. Domeniul sănătăţii este un
subdomeniu al universului ce formează viaţa umană.

Funcţionalitate – este termenul umbrelă care exprimă funcţiile şi structurile corpului, activităţile şi
participarea. Denotă aspectele pozitive ale interacţiunii dintre individ (condiţiile de sănătate
individuale) şi factorii de context individuali (factorii personali şi de mediu).

45
Incapacitate – se referă la afecţiuni, limitarea activităţilor şi restricţiile de participare. Denotă
aspectele negative ale interacţiunii dintre individ (condiţiile de sănătate individuale) şi factorii de
context individuali (factorii personali şi de mediu).

Inadaptare - aspectul social rezumă consecinţe, deficienţe ale incapacităţii, cu manifestări variabile
în raport cu gravitatea deficienţei şi cu exigenţele mediului. Aceste cosecinţe pe plan social sunt
incluse în noţiunile respective şi se pot manifesta sub diverse forme: inadaptarea propriu-zisă,
inegalitate, segregare, excludere.

Deficienţă - aspectul se referă la deficitul stabilit prin metode şi mijloace clinice sau paraclinice,
explorări funcţionale sau alte evaluări folosite de serviciile medicale adresate unui deficit sau unei
structuri fiziologice, automatice sau psihologice, şi desemnează o stare de anormalitate funcţională,
adesea cu semnificaţie patologică, stabilă sau de lungă durată, care afectează capacitatea şi calitatea
procesului de adaptare şi integrare şcolară, profesională, sau comunicarea persoanei în cauză.

Afecţiune – este reprezentată de pierderea sau anormalitatea unei părţi a corpului (structurală) sau a
unei funcţii a acestuia (funcţională). Funcţiile fiziologice includ şi funcţiile psihice. Noţiunea de
„anormalitate” este folosită strict cu înţelesul de devia- ţie semnificativă faţă de normele statistice
stabilite .

Activitate – reprezintă executarea unei sarcini sau a unei acţiuni de către un individ. Desemnează
perspectiva individuală a funcţionalităţii.

Limitări ale activităţii – sunt dificultăţile pe care un individ le poate întâmpina în realizarea unei
activităţi. Limitarea activităţii poate fi apreciată ca o deviaţie uşoară până la severă, în termeni de
calitate şi cantitate a execuţiei activităţii respective, sau faţă de ceea ce se aşteaptă de la o persoană
fără probleme de sănătate.

Restricţii de participare – sunt problemele pe care un individ le poate întâmpina în implicarea sa

într-o situaţie de viaţă. Prezenţa restricţiilor de participare este determinată de comparaţia participării
individuale, cu cea aşteptată din partea unui individ care nu are o incapacitate în cadrul unei culturi
sau societăţi.

Participare – se referă la implicarea unei persoane într-o situaţie de viaţă. Este perspectiva societală
a funcţionalităţii.

Barierele - sunt factorii de mediu din spaţiul individului care, prin prezenţa sau absenţa lor,
limitează funcţionalitatea şi crează incapacitatea. Barierele includ aspecte cum ar fi: un mediu fizic
inaccesibil, lipsa unor tehnologii de asistare, atitudini negative din partea populaţiei, servicii şi
politici care fie nu există, fie împiedică implicarea persoanelor cu condiţii precare de sănătate în
toate ariile vieţii cotidiene

Performanţa – este un construct care descrie ce fac indivizii în mediul lor curent, aducând acest
lucru în analiza implicării individului într-o situaţie de viaţă oarecare. Mediul curent al unui individ
poate fi descris folosind componentele factorilor de mediu.

Adaptarea rezonabilă la locul de muncă - reprezintă totalitatea modificărilor făcute de angajator

pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap, constând în modificarea

46
programului de lucru, achiziţionarea de echipament, dispozitive şi tehnologii asistive şi alte măsuri
asemenea.

Angajarea asistată - este opţiunea de angajare care facilitează munca în locuri de muncă obişnuite
de pe piaţa competitivă a muncii, şi care presupune oferirea de sprijin în căutarea locului de muncă şi
la locul de muncă, transport, tehnologii ajutătoare, instruire, specializare.

Atelierul protejat - este spaţiul adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, unde acestea desfăşoară
activităţi de formare, dezvoltare şi perfecţionare a abilităţilor; poate funcţiona în locaţii din
comunitate, în centre de zi, în centre rezidenţiale şi în unităţi de învăţământ speciale.8 Prin loc de
muncă protejat se înţelege spaţiul aferent activităţii persoanei cu handicap, adaptat nevoilor acesteia,
care include cel puţin locul de muncă, echipamentul, toaleta şi căile de acces.

Unitatea protejată autorizată - este operatorul economic de drept public sau privat, cu gestiune
proprie, în cadrul căruia cel puţin 30% din numărul total de angajaţi cu contract individual de muncă
sunt persoane cu handicap.

Handicapul - este deficienţa mintală, fizică sau senzorială, parţială/totală/temporară sau definitivă,
determinată de alterarea funcţiilor psihologice, fiziologice, anatomice.

Persoanele cu dizabilităţi - sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor fizice,
senzoriale, psihice sau mentale ale acestora, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale
la viaţa socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali şi culturali propri, necesitând
măsuri de protecţie specială în sprijinul integrării lor sociale şi profesionale.

Piaţa muncii - este una din principalele componente ale economiei de piaţă, alături de piaţa
bunurilor şi piaţa capitalului. Piaţa muncii se referă la forţa de muncă. În percepţia cotidiană, forţa de
muncă are în vedere capacitatea unui om de a munci. Din perspectivă economică, piaţa muncii
reprezintă una din componentele forţelor de producţie .

47
48