Analiza influenței constitutive a doctrinei creștin-democrate

asupra construcției europene

Nume: Nichita Denisa Elena

An: II, grupa 7
Specializare: Comunicare și relații publice

Ianuarie 2017
1
 Creștin-democrația și-a început evoluția fiind o reacție la liberalism, care milita pentru
separarea bisericii de stat. În fazele incipiente nu manifesta orientări politice ci urmărea mai mult
o întărire a poziției bisericii și avea un caracter neunitar, strâns corelat cu specificul național.
Jacques Maritain și Emmanuel Mounier au reușit să organizeze oarecum doctrinele creștin-
democrate și să le omogenizeze în jurul câtorva principii. Începând cu perioada postbelică
atestăm un discurs referitor la construcția europeană cu profunde valențe ale ideologiei creștin-
democrate care reușeste să se statornicească în partide ce excedau din contextul național.
Pornind de la ipoteza că doctrina creștin-democrată a exercitat o influență constitutivă în
ceea ce privește construcția europeană, urmăresc să definesc caracteristicile de bază a acesteia,
influența în contextul dat referindu-se la modul în care s-au transpus trăsăturile și tezele
doctrinare în modelul construcției europene analizat ca fenomen de ansamblu. Totodată, voi
prezenta influența exercitată asupra discursului aferent construcției europene și a designului
instituțional al comunităților rezultat ulterior. În prima fază a lucrării îmi propun să realizez o
scurtă incursiune în istoria ideologiei pentru a surprinde contextul în care s-a dezvoltat și a
percepe conținutul doctrinar al acesteia. În partea a doua voi ține să prezint creștin-democrația
după al Doilea Război Mondial ca fiind etapa în care ideologia și-a concretizat caracterul
transnațional, iar implicațiile puternice ale personalităților de epocă adepte a acesteia se fac tot
mai simțite prin programele și politicile promovate. Voi realiza profilul ideologic al construcției
europene postbelice prin conturarea conceptelor aferente creștin-democrației, precum
personalism, pluralism, solidaritate, subsidiaritate utilizând în acest demers înțelesuri ale
conceptelor sintetizate în urma analizei diverșilor autori din literatura de specialitate.
Germania din perioada lui Otto von Bismark este caracterizată de începutul Kulturkampf
– o luptă culturală care încerca o diminuare a influenței catolice prin excluderea acestora din
toate funcțiile importante. O evidentă îndepărtare de Biserica Catolică se atestă în tentativele de a
elimina diferențele dintre germani. Privilegiați în aceste condiții rămâneau protestanții care de
altfel, reprezentau majoritatea. Aceste circumstanțe sunt reprezentative pentru a evidenția măsura
în care diferențele naționale sunt principalul motiv pentru care partidele confesionale nu s-au
unificat în jurul unei concepții comune.1 În paralel, ținând cont de faptul că ideologia creștin-
democrată a apărut ca o reacție la liberalism a cărui poziție se întărise și marcase pentru prima
dată separația dintre stat și biserică, se atestă o reacțiune din partea bisericii și a unei mari părți
din societate.
Prin lansarea enciclicei ,,De Rerum Novarum” de către papa Leon al XIII-lea se face
perceptibilă ideea catolicismului social prin care se urmărea o reafirmare a Bisericii în cadrul
noilor realități. Enciclica (circulară trimisă de papă tuturor catolicilor, care cuprinde directive
1
Alice Iancu, ,,Creștin-democrația” în Ideologii politice actuale, coord. Mihaela Miroiu (Iași: Polirom, 2012), 138
2
oficiale în probleme religioase, etice, sociale sau politice) și-a propus ca cei de confesiune
catolică să studieze problema socială și recomanda măsuri bazate pe principiile etice și sociale
catolice.2 Cu alte cuvinte, se dorea îmbunătățirea situației atât a clasei muncitorești, cât și a
relațiilor dintre diferitele clase. În acest proces de dezvoltare Biserica ocupă o poziție cheie și
înaintează o serie de norme ce urmează a fi respectate. Accentul înclină spre clasa
muncitorească, o categorie social subdezvoltată pentru care se încearcă afirmarea mai multor
dreptuluri inclusiv cel la proprietate. Papa, nemulțumit de condiția muncitorimii explica poziția
deplorabilă a acestora facând apel la liberalismul economic. În același timp, identifica
socialismul, materialismul istoric și doctrina luptei de clasă ca fiind soluții false sau ineficiente.3
Proprietatea privată face diferența între socialism și creștinism. La acea etapă acțiunile sociale
promovate de Bisericia Catolică nu conturau încă o orientare politică. Cu toate acestea,
catolicismul s-a remarcat ca având o pondere mai mare în tezele susținute de creștin-democrație.
Între timp, laicatul catolic, va prelua învățăturile creștine și le va contura într-un actor
politic clar. În acest sens, este necesar să amintesc de Jacques Maritain și Emmanuel Mounier,
care au avut o influență incontestabilă asupra concretizării creștin-democrației. Sintetizând cele
enunțate anterior, remarc că în orientarea sa politică, ideologia creștin-democrată valorifică și
promovează principii din catolicism care, la rândul lor, pot fi corelate cu democrația în sensul că
fac apel inclusiv la drepturi politice. Ei înainteză cele trei doctrine: ,,personalismul”
,,solidarismul” și ,,pluralismul”.4
Personalismul propunea un nou mod de a concepe omul și anume ca pe o persoană
distinctă de individ, aspect ce are în vedere relațiile inevitabile ale acestuia cu alte persoane,
multitudinea de interdependențe și contextul comunitar în care activează. Mounier definea
personalismul ca bazându-se pe 3 principii: instituții comunitare (care să implice o societate
pluralistă și care să permită omului să se integreze și să se dezvolte în sânul ,,organismelor
intermediare”), o economie în slujba omului și un internaționalism personalist care vizează bunul
comun universal.5 Maritain vorbește despre puterile politice pe care le au persoanele, chiar dacă
acestea desemnează doar un cadru de referință, în sensul în care reprezintă doar un scop și nu o
ultimă aspirație. Acesta reacționează împotriva machiavelismului și percepe elitele ca fiind
anihilatoare a principiilor democratice în paralel cu tendința acestora de manipulare a maselor
pentru atingerea scopurilor egoiste. În aceste condiții, poporul care deține drepturi politice
legitimează guvernarea sau elitele instaurate. Practicilor poltice Maritain le atribuie și o

2
Gabriel A. Almond, ,,The political ideas of Christian Democracy,” The Journal of Politics Vol. 10, No.4. (1948):
741
3
Ibidem, 741
4
Ibidem, 752
5
Jean-Dominique Durand, Europa democrației creștine (Iași: Institutul European, 2004), 120
3
caracacteristică morală corelată cu normele democratice. Morala creștină care ne propune
conceptul de liber arbitru, în acest context, este cea din care principiile democratice precum
libertatea și dreptatea își trag originea. Aici fac referire și la Toma de Aquino care face separația
dintre domeniul natural și cel supranatural, rațiunea având capacitatea de a elabora sistemul de
organizare al societății, adică de a crea independent instituții politice și sociale.6 Oamenii nu sunt
doar actori activi ai lumii în care trăiesc, dar și principalii actanți politici a căror putere vine de la
Dumnezeu și care uniți împreună formează poporul, un corp politic ce are drept scop binele
comun. Totuși, acesta nu desemnează un obiectiv ultim absolut, balanța înclinând spre latura
spirituală corelată cu mântuirea personală. Pluralismul se referă la multitudinea comunităților
guvernate de legități distincte care coexistă și care își recunosc autoritățile parțiale, adică nu se
suprapun în sensul că nici o entitate nu se poate proclama total suverană. Cu alte cuvinte,
pluralismul poate fi corelat cu subsidiaritatea despre care vorbea Maritain și care devine un
principiu cheie al creștin-democrației. Principiul subsidiarității este marcat de încercarea de a
evita concentrarea puterii într-o singură entitate având în vedere conferirea autonomiei unităților
mai mici. La nivelele mai mici, cele ale comunităților, statul poate interveni doar atunci când
comunitatea nu are competențe sau posibilitatea de a o face. Un text mai vechi, dar care la fel
reluase problematica socială și vine să aprofundeze învățăturile Bisericii, este ,,Quadragesimo
Anno” din care deducem același principiu al subsidiarității, conform căruia este incorect de
atribuit unei societăți mai largi ceea ce poate fi făcut de comunități mai mici.7 Totodată, pentru
buna realizare a subsidiarității, avem nevoie de o anumită organizare în cadrul statului. Așadar,
un principiu invocat de Luigi Sturzo este cel al popularismului; negând sistemul individualist și
centralizator al statului se dorea un stat organic și descentralizat.8 De asemenea, Sturzo opta
pentru un stat eliberat de conștiința religioasă. Solidarismul se referă la multitudinea de relații
interumane în care persoanele orientate spre același scop (binele comun) sunt conștiente și
recunosc faptul că interdependența creată între ele doar îi apropie de realizarea scopului.
În perioada dintre cele două războaie se atestă o activitate mai accentuată a grupărilor
confesionale care începeau să manifeste și valențe de natură politică. Partidele catolice susţin
ideea unui catolicism politic, invocând imaginea unei fortăreţe ridicate în faţa unei lumi confuze,
corupte, afectate de război. Grupările politice subliniau importanţa identităţii catolice şi a
solidarizării în jurul Bisericii Catolice. 9
Apariția și ascensiunea partidelor creștin-democrate clar conturate datează de la sfârșitul
celui de-al Doilea Război Mondial. După 1945, în Germania, Franţa, Belgia, Austria, Olanda şi

6
Ibidem, 119
7
Paolo Pombeni, ,,The ideology of Christian Democracy,” Journal of Political Ideologies (2000): 296
8
Luigi Sturzo, Libertatea: prietenii și dușmanii săi (București: Paideia, 2001), 110
9
Alice Iancu, ,,Creștin-democrația” în Ideologii politice actuale, coord. Mihaela Miroiu (Iași: Polirom, 2012), 141
4
Italia au apărut partide care şi‑au asumat explicit o identitate creştin‑democrată.10 În această
secvență voi prezenta măsura în care doctrina creștin-democrată a influențat discursul aferent
construcției europene și respectiv modelul instituțional creat. Cu alte cuvinte, țin să evidențiez
cum proiectele de politici publice care ulterior devin politici publice propriu-zise sunt aplicate și
transpuse în decizii concrete. Robert Schuman, Alcide de Gasperi și Konrad Adenaeur,
personalități adepte ale creștin-democrației, li s-a atribuit titlul de ,,părinți ai Europei” care au
pus bazele unificării. De altfel, un proiect de succes care în prezent reprezintă un caz aparte în
ceea ce privește construcția europeană ca organizație regională și complexitatea
interdependențelor dintre state. Programele partidelor creștin-democrate urmăreau unificarea
Europei, promovând ideea importanței comunităților și neglijând oarecum puterea eminentă a
statului, atât și în privința controlului total asupra economiei. Se promova o economie socială de
piață, o economie ce trebuia să fie în slujba omului care încuraja proprietatea privată. În această
ordine de idei, consider necesar să accentuez trăsăturile socialismului marxist în cadrul căruia
exista un conflict deschis între exploatatori și exploatați, posibilitatea de a trece din clasa de jos
în cea de sus fiind practic inexistentă. Creștin-democrații însă, vor propune corporatismul în care
există o legătură între angajați și patroni, intermediar între aceștia urmând să fie statul, cazul
reprezentativ fiind cel al Germaniei. Totodată, se încuraja federalizarea și descentralizarea iar un
deziderat cheie în acest sens fiind respectarea principiului subsidiarității. În procesul de integrare
europeană este promovată întărirea interdependențelor dintre actori ca fiind favorabilă pentru
atingerea binelui comun, adică se face apel la principiul solidarității.
Emblematic pentru acest demers este Robert Schuman, președinte al Mișcării Popular
Republicane, partid creștin-democrat. Prin declarația care-i poartă numele, ministrul de Externe
francez declanșează în 1950 procesul de integrare europeană. Declarația Schuman prevedea
instituirea Comunității Europeane a Cărbunelui și Oțelului în care să fie gestionate în comun cele
două resurse. Ținând cont de contextul istoric în care s-a format CECO atestăm o fuziune a
intereselor bazate pe solidaritatea dintre statele fondatoare, Franța, Germania, Italia, și Benelux,
state care aveau partide creștin-democrate. Aprofundarea relațiilor economice nu era un prim
punct după care s-au ghidat țările în procesul de asociere, binele comun reprezentând, de fapt,
întărirea interdependenețelor pentru a putea preveni o ulterioară agresiune germană de care se
temeau chiar mai mult decât de URSS, având în vedere cele două războaie anterioare. Pe lângă
dimensiunea economică, CECO participa activ la procesul de democratizare și menținere a păcii
în Europa, de remarcat fiind Konrad Adenauer care devenise președinte al Uniunii Creștin-
Democrate și Alcide de Gasperi, fondator de asemenea al unui partid creștin-democrat. Totodată
se instituia și o familie instituțională comună în care Înalta Autoritate, organul executiv
10
Ibidem, 144
5
independent de statele membre, era o adevărată instituție supranațională în sensul că reprezenta
strict interesele Comunității, iar deciziile acesteia erau obligatorii pentru membri. Punerea în
comun a producției de bază și instituirea unei Înalte Autorități, ale cărei decizii vor reuni statele
membre, va conduce la stabilirea primelor baze concrete ale unei federații europene. 11 Cele două
Tratate de la Roma semnate în 1957 de aceleași șase state au dus la crearea Comunității
Economice Europene și a Comunității Europene a Energiei Atomice, ambele având în propriul
sistem instituțional câte o Comisie. Pentru a limita existența statelor atotputernice acestea au ales
să delege o parte din împuterniciri și din suveranitate comunităților.12 Astfel, începând cu 1957,
în urma Tratatului de Fuziune, avem instituții comune pentru CECO, CEE și CEEA. Această
etapă a accentuat rolul comunităților atât în construcția europeană cât și în raport cu statul de la
care se preiau o parte din suveranități și nu rămâne actorul principal. Aici survine influența
creștin-democrată care preia de la conservatori ideea conform căreia comunitățile cunosc mai
bine de ce are nevoie cetățeanul. În faza primară, Schuman era conștient de faptul că o
reorganizare a construcției europene este posibilă doar prin acțiuni continue. Europa nu se va
construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în
primul rând o solidaritate de fapt.13 Până la CECO statele acționau antagonic; practic nu existau
comunități și instituții comune iar relațiile se bazau mai mult pe interese egoiste. După aceasta s-
a produs o revitalizare a raporturilor și legăturilor interstatale, evocându-se tot mai mult
principiile democratice. În aceste condiții afirm că doctrina creștin-democrată a exercitat o
influență sporită asupra discursului referitor construcției europene, iar politicile puse în practică
au schimbat arhitectura europeană. Așadar, cele trei comunități create sub influența ideologică
creștin-democrată au stat la baza actualei Uniuni Europene care se ghidează după aceleași
principii fondatoare, doar că designul instituțional și construcția comunitară este mult mai
complexă și mai democratizată. În acest context, amintesc unul dintre principiile de bază al
Uniunii Europene, cel al subsidiarității care încurajează oarecum descentralizarea statală, în
sensul că nivelul local este privilegiat în raport cu cel național și chiar cu cel european în ceea ce
privește adoptarea deciziilor care trebuiesc luate cât mai aproape de cetățean. Aplicat în cadrul
Uniunii Europene, principiul subsidiarității servește drept criteriu ce reglementează exercitarea
competențelor neexclusive ale Uniunii. Acesta exclude intervenția Uniunii în cazul în care o
chestiune poate fi reglementată eficient de statele membre la nivel central, regional sau local și
legitimează exercitarea competențelor Uniunii în cazul în care statele membre nu sunt în măsură

11
,,Declarația Schuman,” ultima actualizare 01.12.2015, http://europa.eu/about-eu/basic-
information/symbols/europe-day/schuman-declaration/index_ro.htm
12
Iordan Gheorghe Bărbulescu, Procesul decizional în Uniunea Europeană (Iași: Polirom, 2008), 47
13
,,Declarația Schuman,” ultima actualizare 01.12.2015, http://europa.eu/about-eu/basic-
information/symbols/europe-day/schuman-declaration/index_ro.htm
6
să îndeplinească în mod satisfăcător obiectivele unei acțiuni preconizate și acțiunea la nivelul
Uniunii poate aduce cu sine o valoare adăugată.14 Mai mult de atât, putem considera că
subsidiaritatea se instituționalizează odată cu apariția Comitetului Regiunilor care ia în vedere
nemijlocit chestiunile regiunilor. Uniunea Europeană nu va acționa acolo unde regiunile mai
mici au interesul, competența și posibilitatea de a o face. În această construcție europeană
descentralizată atestăm existența a trei nivele de guvernare: local, național și european.
Cetățeanul deține o pondere mare în procesul decizional, aici fiind de remarcat inițiativa
cetățenească care accentuează rolul important acordat societății civile care formează un corp
politic și social, idee preluată de asemenea din doctrina creștin-democrată. Deci, doctrina creștin-
democrată a influențat în mare măsură construcția europeană ca sistem întreg, având loc două
mari inovații, una care ține de noul model instituțional creat și a doua corelată cu democratizarea
societății. Construcția europeană îndeamnă spre solidaritate, fiindcă întărirea cooperării este un
garant al atingerii binelui comun care în faza inițială era egal cu lipsa războiului. Acum însă, se
urmărește respectarea principiilor democrației care să asigure obiectivele economice și politice.
Pluralismul este asigurat de multitudinea comunităților care co-există și care cunosc mai bine
nevoile cetățeanului. La nivelul european supranațional se regăsesc Comisia și Parlamentul
European, ca fiind cele mai reprezentative, la nivelul național poziția este ocupată de guvernele
statelor, iar nivelul local înglobează cetățenii, diverse grupuri de interese publice sau private,
grupuri sociale și altele. Construcția europeană pare a fi una foarte eficientă luând în considerare
tendințele de federalizare și subsidiaritatea, care afirmă puterea politică a societății civile în
raport cu statul sau alte comunități. Așadar, declarația Schuman, una cu puternice valențe
creștin-democrate s-a dovedit a fi cu adevărat influentă în ceea ce privește construcția europeană
și evoluția ulterioară a acesteia în perioada postbelică.
Cu toate acestea, Uniunea Europeană a anilor 2000 a fost supusă criticilor la adresa
democrației, mai concret, a nivelului scăzut al acesteia. Ulterior, îmi propun să prezint măsura în
care principiile care stau la baza doctrinei creștin-democrației se regăsesc în construcția
europeană actuală și măsurile luate pentru ameliorarea situației.
Tipologia sistemului instituțional european, mai ales până la semnarea Tratatului de la
Lisabona, comporta un caracter ce manifesta un deficit democratic corelat cu împărțirea inegală
a competențelor sau separarea imperfectă a puterilor între instituții. Analizând din mai multe
perspective, percepem deficitul democratic ca reprezentând distanța dintre puterile instituțiilor
europene și capacitatea cetățenilor de a influența activitatea și deciziile acestora 15. Prin

14
,,Principiul subsidiarității,” ultima actualizare 10.2015,
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.2.2.html
15
John McCormick, Să înțelegem Uniunea Europeană. (Editura Codecs, 2006), 190.
7
intermediul acestei lucrări, voi prezenta Parlamentul European ca fiind instituția care are cel mai
mare deficit în privința legitimității democratice, ca urmare ieșind cea mai întărită în urma
Tratatului de la Lisabona. Celelalte instituții au suportat și ele consecințele tratatului, însă
problematica este mult mai proeminentă în cazul Parlamentului European, singurul care este ales
prin vot direct și respectiv necesită o justificare sporită a legitimității democratice de care
dispune.
Tratatul de la Lisabona, adoptat în 2007 și intrat în vigoare în 2009 vine să reformeze
Tratatul Uniunii Europene și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, făcând în mare
parte apel la variabila democratică. Vorbind despre Parlamentul European, se poate afirma că are
loc o explicitare a rolului său fundamental în funcționarea instituțională a UE, poziție datorată
înțelegerii sale ca reprezentant al legitimității cetățenești.16 Începând cu tratatul de la Maastricht,
Consiliul, împreună cu Parlamentul European utiliza procedura codeciziei pentru a adopta legile.
Din cauza ariei de acțiune limitată, organul legislativ principal și puternic este Consiliul iar
spectrul de politici dezbătute în comun cu Parlamentul European este restrâns. După 2009,
codecizia devine procedura legislativă ordinară și se extinde asupra unor domenii de politici
vaste, precum justiția și securitatea. Parlamentul European începe să dețină puteri importante în
adoptarea bugetului UE și poate bloca deciziile pe care le consideră incorecte, așadar atestând o
paritate instituțională în cadrul puterii legislative ,,bicamerale”. În paralel, își consolidează
capacitățile de control politic asupra Comisiei și președintelui Colegiului European,17 având ca
instrumente interpelările orale, scrise, tipul tour-de-table sau moțiunea de cenzură. Interpelările
pot fi aplicate și asupra Consiliului, dar de regulă sunt îndreptate doar către Comisie. Pe lângă
acest aspect, în baza propunerilor Consiliului European, Parlamentul European este cel care
alege președintele Comisiei, iar atunci când guvernele ajung la un acord în privința comisarilor,
fiecare este invitat și audiat în Parlament, unde se optează pentru obținerea votului de încredere.
Comisia rămâne unica instituție care are competențe în propunerea actelor normative, însă o
inovație a Tratatului ține de dreptul Parlamentul European și a Consiliului de a înainta o cerere
Comisiei pentru a se iniția o propunere legislativă în domeniul care manifestă interes. O tentativă
de a spori reprezentativitatea, a fost stabilirea numărului de 750 deputați plus președintele, astfel
pragul minim de deputați pentru un stat fiind 6 iar cel maxim atingând cota de 96.
În privința Parlamentul European, Tratatul de la Lisabona aduce schimbări esențiale în
designul instituțional, însă nu reușește să rezolve în totalitate problema deficitului democratic.

16
Iordan Gheorghe Bărbulescu, Alice Iancu,Oana Andreea Ion și Nicolae Toderaș, Tratatul de la Lisabona.
Implicații asupra instituțiilor și politicilor românești. (București: Institutul European din România, 2010), 37.
17
Dusan Sidjanski, Viitorul federalist al Europei. Comunitatea Europeană de la origini la Tratatul de la Lisabona.
(Iași: Polirom, 2010), 369.

8
Ținând cont de modalitatea în care este ales Parlamentul European, nu se atestă o ulterioară
legătură și comunicare directă între cetățeni și instituția în cauză. Implicarea societății civile în
procesul decizional sau legislativ prin intermediul Parlamentului European este încă imposibilă.
Lipsește posibilitatea inițierii unei inițiative cetățenești din partea societății înaintate nemijlocit
Parlamentului care să examineze și să se expună primul asupra problematicii. Stabilirea
codeciziei ca fiind procedura legislativă ordinară ce caracterizează acțiunea bilaterală a
instituțiilor în procesul de adoptare a legilor, întărește poziția Parlamentul European în raport cu
Consiliul iar conferirea competențelor într-un spectru nou de domenii creează o paritate între
cele două. Luând în considerare faptul că Parlamentul European reprezintă cetățenii și a fost ales
prin vot direct, această egalitate este injustă atât în raport cu Consiliul care nu a fost ales ci
înaintat, dar și cu Comisia, organul executiv al Uniuni care deține monopolul asupra inițierii
actelor legislative. Parlamentul, organ tipic legislativ, nu deține competențe normative depline,
totuși poate solicita Comisiei să redacteze o propunere legislativă în care să abordeze o tematică
specifică. Instrumentele pentru controlul politic al Comisiei sunt mai mult teoretice, decât
aplicate în practică. Moțiunea de cenzură poate fi aplicată doar Comisiei în ansamblul său,
instituție ce se ghidează după principiul colegialității și nu unui membru individual în parte, fapt
ce are drept consecință fie neînaintarea moțiunii fie neaprobarea acesteia. Până acum au fost
prezentate cinci asemenea moțiuni de cenzură, dintre ele fiind aprobată doar una care a și dus la
demiterea Comisiei Santers în anul 1999.18 Chiar dacă s-a încercat o reprezentare cât mai
proporțională a cetățenilor prin stabilirea unui prag minim și maxim de deputați ce revin fiecărei
țări, în esență atestăm o suprareprezentare a statelor mici și o subreprezentare a statelor cu
populația mare. Făcând raportul populație/numărul maxim și minim de deputați observăm că
unui număr de 800.000 germani le revine 1 deputat în Parlamentul European, pe când unei
populații 60.000 de luxemburghezi revenindu-i aceeași cotă.
Pentru a sintetiza mai bine cele menționate anterior, reiau definiția pe baza căreia mi-am
construit argumentarea, precum că deficitul democratic reprezintă distanța dintre puterile
instituțiilor europene și capacitatea cetățenilor de a influența activitatea și deciziile acestora.19
Așadar, analizând prima parte a sintagmei referitoare la distanța dintre puterile instituțiilor,
concluzionez că Parlamentul European și-a întărit poziția în procesele de luare a deciziilor, de
aprobare a legilor și de investire. Acestea au început să dezvolte un caracter mult mai
transparent, în acest sens afirmarea poziției Parlamentul European la egalitate cu Consiliul și
întărirea imaginii în fața Comisiei definesc o reducere a deficitului democratic. Analizând

18
Iordan Gheorghe Bărbulescu, Procesul decizional în Uniunea Europeană. (Iași: Polirom, 2008), 204.
19
John McCormick, Să înțelegem Uniunea Europeană. (Editura Codecs, 2006), 190.

9
situația din perspectiva capacității cetățenilor de a influența activitatea și deciziile instituțiilor, ne
referim la o stagnare a procesului de democratizare. Cetățenii nu interacționează direct cu PE,
nu-i pot influența deciziile și nu pot înainta propuneri legislative. Deci, făcând o paralelă între
atribuțiile Parlamentul European până la Tratatul de la Lisabona și rolul acestuia în construcția
instituțională europeană post-tratat, atestăm o evoluție în materie de competențe, funcții și
putere. Există o reducere a deficitului democratic, însă insuficientă, mai ales că ne referim la
organul menit să reprezinte populația și instituția legitimată democratic.
Prin intermediul acestei lucrări am încercat să trasez paralela dintre doctrina creștin-
democrată și modalitatea în care principiile enunțate de aceasta s-au transpus în discursul
referitor construcției europeane și respectiv construcția europeană propriu-zisă per ansamblu.
Pentru acest demers am recurs la analiza evoluției doctrinei pentru a surprinde contextul în care
s-au conturat preceptele pe care le promovează. Pentru a demonstra ipoteza am trasat paralela
între fondul doctrinar și construcția europeană, ca argumentare fiind evidențierea trăsăturilor care
s-au prefigurat în noua ordine europeană instaurată în perioada postbelică și care se raportează și
la construcția europeană actuală.

10
Bibliografie:
Almond, Gabriel A. ,,The political ideas of Chrisian Democracy.” The Journal of Politics Vol.
10, No.4 (1948).

Bărbulescu, Iordan Gheorghe. Procesul decizional în Uniunea Europeană. Iași: Polirom, 2008.

Bărbulescu, Iordan Gheorghe., Iancu, Alice., Ion, Oana Andreea., și Toderaș Nicolae. Tratatul
de la Lisabona. Implicații asupra instituțiilor și politicilor românești. București: Institutul
European din România, 2010.

Bărbulescu, Iordan Gheorghe. Procesul decizional în Uniunea Europeană. Iași: Polirom, 2008.

Durand, Jean-Dominique. Europa democrației creștine. Iași: Institutul European, 2004.

Iancu, Alice. ,,Creștin-democrația.” în Ideologii politice actuale, coord. Mihaela Miroiu. Iași:
Polirom, 2012.

McCormick, John. Să înțelegem Uniunea Europeană. Editura Codecs, 2006.

Parlamentul European. ,,Principiul subsidiarității.” Ultima actualizare 10.2015.

http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.2.2.html
Pombeni, Paolo. ,,The ideology of Christian Democracy.” Journal of Political Ideologies
(2000).

Sidjanski, Dusan. Viitorul federalist al Europei. Comunitatea Europeană de la origini la

Tratatul de la Lisabona. Iași: Polirom, 2010.

Sturzo, Luigi. Libertatea: prieteniii și dușmanii săi. București: Paideia, 2001.

Uniunea Europeană. ,,Declarația Schuman.” Ultima actualizare 01.12.2015.

http://europa.eu/about-eu/basic-information/symbols/europe-day/schuman-
declaration/index_ro.htm

11