Met Exp I - ID - Szava 02

Unitatea de învăţare UI. 3.
Aspecte fundamentale privind

metodele experimentale de stabilire ale tensiunilor și
deformațiilor
UI. 3.1. Introducere ......................................................................................................... 33
UI. 3.2. Competenţe ........................................................................................................ 33
UI. 3.3. Câteva considerații de bază ............................................................................... 34
UI. 3.4.Analiza sumară a principalelor metode experimentale ...................................... 34
UI. 3.5. Observații practice privind utilizarea unor metode ..... ..................................... 41
UI. 3.6. To Do ................................................................................................................. 42
UI. 3.7. Să ne reamintim ................................................................................................. 43
UI. 3.8. Rezumat ............................................................................................................. 43
UI. 3.9. Test de autoevaluare al cunoştinţelor ................................................................ 43
UI. 3.1. Introducere

În cadrul acestei Unităţi de Învăţare vor fi analizate aspectele de bază privind
principalele metode experimentale, care pot fi implementate în practica
inginerească.
După o serie de considerații preliminare, vor fi trecute în revistă principale
metode experimentale, împreună cu evidențierea avantajelor și limitelor acestora.
La sfârșitul acestei Unităţi de Învăţare cursanții vor fi familiarizați și cu
modalitatea de selectare a metodelor, pe baza unor criterii concrete de lucru.
UI. 3.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei Unităţi de Învăţare, studentul va fi capabil:
• să conceapă o strategie adecvată de măsurare, ținând seama de condițiile de
mediu înconjurător;
• să aleagă în mod corect elementele principale ale lanțului de măsurare,
ținând cont de condițiile reale ale mediului înconjurător, unde urmează să
se desfășoare măsurătorile;
• să fie apt să analizeze aplicabilitatea unor metode într-o serie de probleme
inginerești.
Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.
33
UI. 3.3. Câteva considerații de bază
Calculele inginereşti presupun utilizarea unor date de intrare cât mai precise, atât
din punctul de vedere al încărcărilor, condiţiilor de fixare ale corpurilor, cât şi din cel al
caracteristicilor mecanice.
În acest sens, inginerul proiectant (dar şi cel de execuţie) trebuie să posede
cunoştinţe suficient de profunde din domeniul Metodelor Experimentale, care vizează
stabilirea pe calea experimentului a respectivelor caracteristici mecanice.
Totodată, o structură mecanică deja realizată trebuie să fie şi încercată (supusă
unor teste cât mai precise), în vederea efectuării unor verificări ale calculelor analitice
şi/sau numerice, deci a validării calculelor şi a ipotezelor de calcul utilizate.
Metodele Experimentale ale stărilor de tensiuni şi deformaţii, care se bazează pe
noţiunile de Rezistenţa Materialelor, ale Teoriei Elasticităţii, respectiv ale Teoriei
Plasticităţii, oferă o gamă largă de mijloace în acest sens.
Aceste metode experimentale pot oferi, fie starea de tensiune, fie aceea de
deformaţie (respectiv de deformaţii specifice), investigaţiile putând avea loc, fie în
condiţii de laborator, fie în cele uzinale.
Prezentul set de noţiuni doreşte să ofere informaţii primare teoretice, dar şi
practice, aplicative ale acestora, astfel încât cititorii să devine capabili în alegerea celor
mai adecvate metode experimentale în vederea atingerii scopului urmărit.
După cum este bine-cunoscut, în cazul general, materialele sunt departe a putea fi
considerate omogene şi izotrope. De aceea, investigaţiile experimentale trebuie să fie în
stare să ne ofere mai degrabă informaţii locale, legate de punct şi de direcţie, decât
globale (care sunt utile mai ales în cazul materialelor omogene şi izotrope).
Acest lucru devine cu atât mai adevărat, cu cât se vor face referiri la diferitele
categorii de materiale compozite.
După cum este bine-cunoscut, în cazul acestor materiale, cel mult de ortotropie se
poate vorbi, nicidecum de izotropie!
UI. 3.4. Analiza sumară a principalelor metode experimentale
O primă clasificare a metodelor experimentale se referă la cele locale (legate de

punct şi direcţie de investigare), respectiv totale (unde întregul câmp vizual aferent
corpului investigat este simultan monitorizat), denumite şi metode de câmp total (full-
field methods) de tensiuni sau de deformaţii.
Dacă facem o scurtă trecere în revistă a principalelor metode de investigare
utilizate la ora actuală (şi care ulterior vor fi analizate în detaliu), bazată pe referinţele
bibliografice anexate, atunci se pot evidenţia următoarele particularităţi (avantaje şi
limite) ale acestora.
34
*) Extensometria clasică [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Reprezintă setul primar de instrumente, de care inginerii de-a lungul timpului au

făcut uz în verificarea (mai cu seamă a stării de deformație) structurilor mecanice.
În acest sens putem evidenția printre altele:
• extensometrarea bazată pe utilizarea unor ceasuri comparatoare, fie
directă, fie prin intermediul unor sisteme de pârghii de amplificare ale
semnalului;
• extensometrele mecano-optice cu oglinzi, unde semnalul perceput este
amplificat printr-un sistem combinat de pârghii și amplificatoare optice de
tipul unor oglinzi;
• extensometrele optice, unde semnalul este amplificat în exclusivitate prin
intermediul unor oglinzi;
• extensometrele pneumatice, unde semnalul perceput este amplificat cu
ajutorul unor dispozitive pneumatice;
• extensometrele cu coarda vibrantă, unde semnalul perceput va fi
amplificat cu ajutorul unui fir calibrat, la care frecvența proprie se
modifică (cu valori apriori cunoscute) în funcție de tensionarea acestuia;
• extensometrele acustice, unde semnalul perceput este transformat pe baza
unui principiu asemănător cu cel de la extensometrele cu coarda vibrantă;
• extensometrele cu repere materializate, unde pe suprafață piesei (de
dimensiuni mari, cum ar fi spre exemplu podurile) se înglobează la
distanțe precise niște bile calibrate de oțel; distanța dintre aceste bile se
modifică odată cu solicitarea piesei/structurii, iar aceste modificări vor fi
înregistrate periodic cu ajutorul unui dispozitiv special.
*) Metoda Tensometriei Electrice Capacitive [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Metoda se bazează pe utilizarea unui condensator variabil, unde cele două

elemente ale condensatorului (adică armăturile sale) vor fi solidarizate de piesa analizată
la distanțe in prealabil cunoscute.
Odată cu solicitarea piesei analizate, armăturile vor prezenta deplasări relative, iar
pe baza acestora, se vor obține informații utile privind starea deformată (evident: locală) a
piesei.
Aceste armături pot fi plane, cilindrice sau sub forma unor discuri, care efectuează
mici rotiri.
Metoda este aplicată într-o serie de cazuri speciale, mai cu seamă atunci, când
aceste armături pot reprezenta chiar elementele structurii monitorizate.
*) Metoda Tensometriei Electrice cu Semiconductoare [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54,
56]
Utilizează proprietatea unor materiale special elaborate (denumite
semiconductoare) de a-și schimba rezistența ohmică odată cu solicitarea acestora.
35
Sunt confecționate elemente minuscule, de câțiva mm, care se lipesc pe suprafața
piesei analizate, iar capetele semiconductorului se conectează într-un montaj de punte
Wheatstone, asemănător Tensometriei Electrice Rezistive.
Acești senzori au o sensibilitate ridicată, însă pot fi aplicate numai într-un
domeniu relativ restrâns de deformații, tocmai datorită creșterii excesive a semnalului
electric, atunci, când se depășesc aceste limite ale elongațiilor/scurtărilor piesei analizate.
*) Metoda Tensometriei Electrice Inductive și piezo-electrice [1, 24, 30, 31, 35, 42,
49, 54, 56]
Traductoarele inductive utilizează proprietatea unei bobine electrice de a-și

modifica inductivitatea odată cu schimbarea mărimii intrefierului.
Sunt aplicate o serie de soluții tehnice, fie cu intrefier variabil, fie cu un montaj
dublu (deci așa-numitul traductor diferențial).
Printre avantajele lor se pot evidenția: sensibilitatea ridicată, robustețea și
siguranța în funcționare, însă au marele dezavantaj al unor pierderi termice mari (având
rezistențe electrice mari), ceea ce va duce la creșterea erorilor de măsurare.
Traductoarele piezo-electrice utilizează proprietatea unor materiale (de obicei sub

forma unor monocristale) de a răspunde la un impuls mecanic (aplicat după o direcție
mecanică precisă a cristalului) cu un semnal electric (măsurabil după o direcție electrică
asociată direcției mecanice de mai sus).
Aceste traductoare prezintă o sensibilitate ridicată, însă tot așa, se recomandă unor
domenii relativ restrânse de solicitări mecanice ale elementului (deci la intervale
restrânse ale deformațiilor corpului analizat).
*) Metoda Tensometriei Electrice Rezistive [1, 24, 25, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Ea este o metodă experimentală cu aplicabilitate largă, însă oferă doar informaţii

locale, legate de punctul de aplicaţie al mărcii tensometrice, respectiv de direcţia de
orientare a reţelei acesteia.
Dacă se investighează un corp (o structură mecanică) realizat dintr-un material
considerat omogen şi izotrop, iar solicitarea conferă o stare omogenă mono-axială de
tensiuni şi deformaţii, atunci se va putea aplica marcă tensometrică cu o singură reţea
(dispusă evident pe direcţia de solicitare).
Dacă însă avem, în urma solicitării, un câmp neuniform de tensiuni şi deformaţii,
atunci trebuie utilizate mărci tensometrice cu reţele multiple (rozete cu două, trei,
eventual cu patru reţele), deoarece altfel, nici la nivelul punctului de aplicaţie al mărcii nu
se poate stabile starea de tensiune/deformaţie în mod corect.
Aceste aspecte vor fi analizate în mod detaliat în cadrul respectivei Unități de
Învățare.
O altă observaţie importantă este aceea, că aplicarea corectă a mărcii tensometrice
(locul de fixare/lipire şi direcţia de orientare a reţelei/reţelelor) presupune informaţii
preliminare precise, stabilite, fie pe baza unei analize numerice anterioare (informaţii mai
36
puţin precise!), fie cu ajutorul unei alte metode experimentale complementare, de această
dată: una de câmp total (full-field).
În concluzie, Tensometria Electrică Rezistivă este o metodă aplicabilă mai ales
atunci, când se doreşte monitorizarea (instantaneea, dar mai cu seamă: pe un interval lung
de timp), în nişte puncte şi direcţii aferente bine-stabilite, a stării de deformaţii specifice
de-a lungul unui proces de încărcare-descărcare a structurii mecanice.
*) Metoda Franjelor Moiré [15, 29, 30, 31, 35, 40, 42, 49, 54, 55, 56]
Aceasta este o metodă de câmp total de evaluare a deformaţiilor (şi a celor

specifice), însă precizia ei depinde în mod hotărâtor, atât de montajul optic aplicat, cât şi
de pasul reţelei (reţelelor) utilizate.
Odată cu reducerea pasului reţelei, va creşte precizia metodei, însă crește
exponențial și prețul de cost al investigațiilor.
O altă îmbunătăţire semnificativă a precizie metodei este aceea a utilizării aşa-
numitelor reţele cu pas diferenţiat introdusă de M. Diruy în 1968.
În acest caz, pasul celor două reţele (reţeaua obiect şi reţeaua martor/referinţă)
diferă puţin, iar prin acest procedeu se poate creşte precizia metodei chiar şi de 7...10 ori
faţă de utilizarea reţelelor cu pas identic.
Trebuie menţionat şi faptul că, în vederea evaluării câmpului de deformaţii (şi de
deformaţii specifice) din planul obiectului se va utiliza metoda bazată pe interferenţa
geometrică a franjelor (Geometric Moiré Fringe method), pe când la evaluarea celor după
direcţia normalei la suprafaţa obiectului: aceea a Metodei Umbrelor (Shadow Moiré
Fringe method), respectiv a Proiecţiei Reţelei (Fringe Projection method), în dependenţă
cu mărimea obiectului şi a reţelei de care dispunem.
Se poate concluziona faptul că, Metoda Franjelor Moiré reprezintă o metodă
relativ ieftină (cu preţ de cost relativ redus) şi relativ eficientă, mai ales, dacă dispunem
de un program de prelucrat franje; însă precizia ei, după cum s-a menţionat, depinde de
montajul optic şi de pasul reţelei utilizate.
*) Metoda Foto-elasticimetriei plane [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Reprezintă o metodă de câmp total de evaluare a tensiunilor, utilizând proprietatea

de birefringență accidentală a unor materiale speciale, cum ar fi Aralditul D și
Plexiglasul.
Aici sunt confecționate modele plane (realizate la scară redusă cu piesa propriu-
zisă), cu o anumită grosime.
Modelul astfel realizat este introdus într-un aparat, denumit polariscop, care
asigură iluminarea modelului (supus ulterior unor solicitări mecanice) cu lumină
polarizată.
Precizia măsurătorilor crește odată cu mărirea grosimii modelului.
Metoda poate fi aplicată în condiţii de încărcare statică, cvasi-dinamică, respectiv
dinamică, prin intermediul unor dispozitive auxiliare, cum ar fi fotografierea rapidă,
respectiv utilizarea unei surse de iluminare stroboscopică.
37
Este una din puţinele metode experimentale, care oferă direct câmpul de tensiuni
şi nu cel de deformaţii (sau de deformaţii specifice), însă are o precizie relativ redusă.
La ora actuală, datorită preciziei sale reduse este utilizată mai ales în analize
minuțioase speciale, mai puțin în practica inginerească curentă.
*) Metoda Acoperirilor cu Straturi Foto-elastice Subţiri (The Thin Photo-elastic

Layer method), denumită şi Metode PhotoStress [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Denumirea metodei de PhotoStress, este dată de compania Vishay, care a

patentat-o. Ea reprezintă de asemenea o metodă de câmp total de evaluare (de această
dată) a tensiunilor. Trebuie menționat și faptul că, ea este un caz special al Foto-
elasticimetriei Plane clasice, unde stratul subţire de material (având proprietăţi de
birefringenţă accidentală) este aplicat direct pe suprafaţa piesei analizate prin lipire; acest
strat subţire substituie modelul plan realizat din material cu proprietăţi de birefringenţă
accidentală.
Metoda oferă informaţii mai apropiate de fenomenul real decât Foto-
elasticimetria Plană clasică, deoarece este urmărită deformaţia piesei reale, iar
informaţiile furnizate se referă, atât la diferenţa tensiunilor principale (prin intermediul
familiei de curbe izocromatice), cât şi la orientarea (direcţia) tensiunii principale σ 1 (prin
intermediul familiei de curbe izocline).
Prin intermediul unor proceduri speciale suplimentare (cum ar fi spre exemplu şi
Analogia electrică sau Iluminarea în lumină cu incidenţă oblică a stratului foto-elastic),
devine posibilă obţinerea celui de-al treilea set de informaţii (a câmpului de izopache, o
familie de curbe, care se referă la suma tensiunilor principale), şi astfel devine posibilă o
evaluare integrală a câmpului de tensiuni principale la nivelul suprafeţei obiectului
acoperit cu acest strat fotoelastic.
Metoda prezintă două dezavantaje majore:
• aceea a rigidizării nedorite, însă inevitabile, a corpului studiat,
respectiv
• a inexactităţii rezultatelor prin faptul că, informaţiile furnizate se referă
doar la suprafaţa exterioară a stratului fotoelastic, unde tensiunile sunt
puţin mai mari decât la suprafaţa piesei reale.
Suplimentar, despre efectul rigidizării nedorite a corpului studiat se mai poate

menţiona şi faptul că, odată cu mărirea grosimii stratului fotoelastic de acoperire va creşte
şi sensibilitatea acestui strat (se vor obţine mai multe franje, deci evaluarea acestora
devine mai precisă), însă va creşte în mod inevitabil şi rigiditatea corpului, prin care ne
îndepărtăm de fenomenul real.
Metoda poate fi aplicată în condiţii de încărcare statică, cvasi-dinamică, respectiv
dinamică, prin intermediul unor dispozitive auxiliare, cum ar fi fotografierea rapidă,
respectiv utilizarea unei surse de iluminare stroboscopică.
Reprezintă printre puţinele metode experimentale, care oferă direct câmpul de
tensiuni şi nu cel de deformaţii (sau de deformaţii specifice), însă are o precizie relativ
redusă.
38
Cercetătorul modern trebuie să caute în consecinţă metode experimentale, care să
nu denatureze comportamentul iniţial al corpului, lucru realizabil numai prin intermediul
unor metode optice fără contact direct cu corpul.
Aceste metode sunt trecute în revistă în continuare.
*) Interferometria Holografică (Holographic Interferometry) [1, 24, 30, 31, 35, 42,
49, 54, 56]
Interferometria Holografică reprezintă poate cea mai precisă metodă

experimentală din practica inginerească curentă.
Ea oferă prin evaluarea câmpului franjelor de interferenţă câmpul de deformaţii
cu o precizie de ordinul a 10...15 nm, însă prezintă câteva dezavantaje majore şi anume:
• necesită o izolare antivibratorie deosebit de riguroasă (eliminarea unor
amplitudini de ordinul fracţiunilor de nanometri (!);
• acceptă, într-o versiune primară monitorizarea unor câmpuri de deformaţii,
care nu depăşesc mărimea lui λ / 2 , unde λ reprezintă lungimea de undă a
sursei de lumină; dacă aceasta este un laser HeNe, atunci λ = 632,8 nm ,
deci practic deformaţiile maxime nu trebuie să depăşească cca. 300 nm ;
evident, prin tehnici speciale, acest interval poate fi extins, însă sistemul
devine mult mai scump;
• evaluarea câmpului de franje este de obicei dificilă, iar software-uri
destinate acestor evaluări nu prea sunt accesibile;
• materialul utilizat în experimente, adică plăcile fotografice speciale,
denumite plăci holografice, sunt deosebit de scumpe, iar la ora actuală
numai câteva companii din întreaga lume fabrică aşa ceva.
Printre avantajele metodei se pot menţiona:
• este o metodă de câmp total de evaluare a deformaţiilor, iar în funcţie de
puterea sursei de iluminare (laser) permite monitorizarea concomitentă a
unor suprafeţe până la ordinul m 2 ;
• poate fi aplicată, atât în condiţii statice, cât şi dinamice de încărcare;
• la analiza vibraţiilor de peste 20...25 kHz devine printre puţinele metode
de investigare, sursele clasice de iluminare stroboscopice prezentând o
inerţie mult prea mare şi nu pot monitoriza fenomenul; evident, în aceste
situaţii se aplică fie montaje optice speciale sau surse de laser speciale
(spre exemplu; cu impulsuri gigantice, unde repetabilitatea acestor
impulsuri şi cu o putere suficient de mare permite această frecvenţă
ridicată de iluminare).
De-a lungul anilor a fost aplicată într-o serie de domenii ale ingineriei, însă la ora
actuală rămâne mai mult o metodă de laborator (cu excepţia monitorizării fenomenelor
vibratorii).
Alte două metode au fost introduse cu succes în curând (cam din 1990) şi care
practic substituie chiar şi Interferometria Holografică în marea majoritate a aplicaţiilor
inginereşti curente.
39
Aceste metode ultramoderne sunt:
• Holografia Granulară (ESPI), respectiv
• Corelarea Digitală a Imaginilor (DIC/VIC).
*) Holografia Granulară şi Shearografia (Electronic Speckle Pattern Interferometry

(ESPI) and Shearography ) [27, 31, 32, 50, 53, 70]
Holografia Granulară reprezintă de asemenea o metodă de câmp total de

evaluare a deformaţiilor şi a deformaţiilor specifice, însă reprezintă versiunea industrială
a Interferometriei Holografice (poate fi aplicată în condiţii uzinale de măsurători, deci pe
teren).
Deşi este o metodă, având o precizie puţin mai mică, decât aceea a
Interferometriei Holografice (de cca. 20 nm ), însă datorită aplicabilităţii sale în condiţii
de măsurători pe teren, ea a devenit un bun înlocuitor al primei.
Prezintă aceeaşi limitare a deformaţiilor maxime (care nu depăşesc mărimea lui
λ / 2 , unde λ reprezintă lungimea de undă a sursei de lumină, adică a diodelor laser
utilizate), însă software-ul permite „măsurători în cascadă”, prin care acest domeniu
poate fi extins cu succes şi fără nici o dificultate.
Metoda poate fi aplicată în condiţii statice, cvasi-dinamice şi dinamice de
încărcare, singura condiţie în acestea din urmă ar fi achiziţionarea unor seturi de imagini
dinaintea şi după finalizarea solicitării.
Practic nu necesită consumabile şi nici pregătiri speciale ale corpului investigat.
Prelucrarea datelor obţinute este deosebit de uşoară şi simplă.
*) Corelarea Digitală a Imaginilor (Digital Image Correlation sau Video Image

Correlation DIC sau VIC) [32, 47, 50, 53, 68, 69]
Ea reprezintă o metodă fără contact direct cu obiectul studiat şi totodată una de

câmp total de evaluare a deformaţiilor şi a deformaţiilor specifice.
În acest caz, domeniul deformaţiilor monitorizabile este cuprins între 0,5 µm şi
câtva cm, fără a schimba montajul optic iniţial.
Printre avantajele sale incontestabile se pot menţiona şi următoarele:

• Este o metodă deosebit de flexibilă, putând fii aplicată, începând de la
piese minuscule (de obicei monitorizabile sub microscop), până la cele de
ordinul câtorva m2;
• Fiind o metodă fără contact direct cu corpul investigat, poate fi aplicată cu
succes (şi fără schimbarea semnificativă a montajului optic iniţial) la o
gamă largă de materiale (izotrope, ortotrope, anizotrope, materiale
compozite, ţesuturi umane moi şi tari, lemn, metal, etc.);
• Oferă informaţii, cu precizia sus-menţionată şi pe întregul câmp
monitorizat/vizualizat al corpului, nu numai asupra câmpului de
deformaţii 3D, dar şi asupra deformaţiilor specifice aferente;
40
• Metoda poate fi aplicată cu aceeaşi uşurinţă în cazul solicitărilor statice,
cvasi-statice şi dinamice;
• Rezultatele oferite pot servi drept date de intrare pentru modelări numerice
viitoare, deoarece software-ul permite suprapunerea peste zona
monitorizată/analizată a unei reţele similare cu aceea de la metodele
numerice, iar seturile de valori ale deformaţiilor şi deformaţiilor specifice
de la nivelul acestor noduri pot fi extrase in format Excel spre analize
ulterioare;
• Nu necesită consumabile scumpe, iar datele sunt achiziţionate prin
intermediul a două camere video având rezoluţie relativ redusă.
După părerea şi experienţa anterioară a autorilor, ultimele două metode

(ESPI/Shearography şi VIC) practic pot substitui cam într-o proporţie de 90 ... 95%
metodele clasice anterior menţionate, atât în ceea ce priveşte precizia, cât şi eficienţa
monitorizării.
Evident, în cazuri speciale, unde sunt impuse monitorizări deosebit de riguroase
(cum ar fi spre exemplu: starea unor diguri, poduri, clădiri, stâlpi de susţinere ai unor
magistrale de fluide, etc.), utilitatea metodelor clasice, cum ar fi spre exemplu şi aceea a
Tensometriei Electrice Rezistive, nu poate fi contestată.
*) Metoda Emisiei Acustice [20, 28, 37, 38, 44, 62]
Ea reprezintă o metodă aparte de control nedistructiv, dar şi de evaluare a stării de

tensiune a unor structuri mari (cisterne, rezervoare, poduri, conducte, etc.).
Elementele structurale, în urma solicitărilor mecanice, termice sau de altă natură,
vor deveni surse acustice (vor emite semnale acustice de mică intensitate), care odată cu
creșterea solicitării devin din ce în ce mai intense.
Metoda Emisiei Acustice se bazează pe așa-numitul efect Kaiser, care constă în
următoarele: dacă corpul a atins un anume nivel de solicitare și a fost descărcat, atunci,
până la depășirea stării anterioare de solicitare nu va emite (decât într-o măsură
neglijabilă) semnale acustice.
Însă, după depășirea acestui prag anterior de încărcare/solicitare, zonele prevăzute
cu microdefecțiuni vor deveni surse de emisie acustică, ceea ce o aparatură adecvată va
monitoriza și va evalua în mod corespunzător.
Spectrul emisiilor acustice este în domeniul frecvenţelor cuprinse între
100 kHz ....1 MHz , iar monitorizarea unor structuri, având dimensiuni mari, este unul dintre
avantajele majore ale metodei.
UI. 3.5. Observații practice privind utilizarea unor metode
În vederea alegerii metodei optime de investigare, inginerul trebuie să ia în

considerație cel puțin următoarele aspecte/criterii:
41
• Tipul de material din care s-a realizat corpul supus analizei (omogen, sau
neomogen, izotrop, ortotrop sau anizotrop);
• Tipul monitorizării (locală sau globală);
• Condițiile de lucru în zona unde se urmărește respectivul corp (cu sau fără
vibrații; mediu înconjurător umed sau uscat, nivelul temperaturii și
modificarea ei în timpul investigațiilor, existența unor materiale agresive,
corozive, etc.);
• Natura monitorizării (temporară sau permanentă);
• Precizia impusă investigațiilor;
• Prețul de cost alocat;
• Resursele umane (număr, calificare, etc.) existente;
• Rapiditatea cu care se dorește obținerea informațiilor, și altele.
O analiză detaliată a tuturor combinațiilor nefiind tematica prezentei prelegeri,

însă drept ilustrare se poate analiza următorul caz: fie o structură cu dimensiuni mari
(spre exemplu un pod de cale ferată, un dig sau stâlpii de susținere ale unei magistrale de
gaz), realizat dintr-un material neomogen (spre exemplu: beton), pentru care se dorește o
monitorizare permanentă.
În acest caz se poate implementa Metoda Tensometriei Electrice Rezistive, cu
utilizarea unor rozete tensometrice cu trei sau chiar patru rețele, iar transmiterea
semnalului la distanță se va putea asigura spre exemplu prin unde radio.
Dacă este vorba de o monitorizare pe termen scurt, atunci se pot aplica metode
mai eficiente și totodată de mare precizie, cum ar fi spre exemplu Corelarea Digitală a
Imaginii sau Holografia Granulară. Dacă se dorește o analiză mai puțin precisă, atunci se
poate utiliza metoda franjelor Moiré.
Evident, numai după ce vor parcurse ambele module de metode experimentale,
din cele două semestre, numai atunci vor avea cursanții o imagine completă asupra
avantajelor și limitelor diferitelor metode experimentale.
1. Să se analizeze avantajele și limitele metodelor de extensometrare clasice!

2. Să se evalueze oportunitățile oferite de Tensometria Electrică Capacitivă!
3. Să se analizeze avantajele și limitele Tensometriei Electrice cu Semiconductoare!
4. Să se analizeze avantajele și limitele Foto-elasticimetriei Plane, respectiv ale
PhotoStress-ului!
5. Să se analizeze avantajele și limitele Holografiei Granulare, respectiv a Corelării
Digitale a Imaginii!
42
Să ne reamintim...
• Metodele Experimentale se bazează pe noţiunile de Rezistenţa Materialelor,
ale Teoriei Elasticităţii, respectiv ale Teoriei Plasticităţii;
• Acestea pot oferi, fie starea de tensiune, fie aceea de deformaţie (respectiv de
deformaţii specifice), investigaţiile putând avea loc, fie în condiţii de
laborator, fie în cele uzinale;
• Metodele Experimentale se pot clasifica în: metode locale (legate de punct şi
direcţie de investigare), respectiv în metode totale (unde întregul câmp
vizual aferent corpului investigat este simultan monitorizat), denumite şi
metode de câmp total (full-field methods) de tensiuni sau de deformaţii;
• Extensometrarea clasică este cea mai veche și oferă numai informații cu
privire la deformațiile locale;
• Metodele de Tensometrie Electrică sunt de asemenea legate de punct și de
direcție de aplicare a senzorului;
• Metodele optice (Interferometria Holografică, Holografia Granulară, Metoda
Franjelor Moiré și Metoda Corelării Digitale a Imaginii) oferă câmp total de
monitorizare.
Rezumat
În cadrul prezentei Unităţi de Învăţare, cursanţii au făcut cunoştinţă cu
aspectele de bază privind Metodele Experimentale aplicabile în practica inginerului
mecanic.
După trecerea în revistă a unor elemente de bază, sunt analizate pas cu pas
Metodele de Extensometrare Clasice, Metodele Tensometriei Electrice (Rezistive,
Capacitive, cu Semiconductoare, Inductive și Piezo-electrice), Metoda Franjelor
Moiré, Metodele de Foto-elasticimetrie (Plană, respectiv cu Straturi Subțiri),
Interferometria Holografică, Holografia Granulară, precum și Metoda Corelării
Digitale a Imaginii.
Cu ajutorul acestor noţiuni, cursanții vor fi capabili să conceapă o strategie cât
mai eficientă de măsurare și de analiză a undelor sonore, respectiv a zgomotelor
industriale.
Test de autoevaluare al cunoştinţelor
1) Care sunt avantajele și limitele metodelor de extensometrare clasice?

2) Ce oportunități oferă Tensometria Electrică Capacitivă?
3) Care sunt avantajele și limitele Tensometriei Electrice cu
Semiconductoare?
4) Care sunt avantajele și limitele Foto-elasticimetriei Plane, respectiv
ale PhotoStress-ului?
5) Care sunt avantajele și limitele Holografiei Granulare, respectiv a
Corelării Digitale a Imaginii?
43
Unitatea de învăţare UI. 4. Extensometrarea clasică
Cuprins
UI. 4.1. Introducere .................................................................................................. 44

UI. 4.2. Competenţe .................................................................................................. 44
UI. 4.3. Generalități ............................................................................................... 45
UI. 4.4. Extensometrele mecanice ............................................................................ 46
UI. 4.5. Extensometrele mecano-optice cu oglinzi .................................................. 48
UI. 4.6. Extensometrele pneumatice ......................................................................... 49
UI. 4.7. Extensometrele cu coardă vibrantă .............................................................. 50
UI. 4.8. Extensometrele acustice .............................................................................. 52
UI. 4.9. Extensometrele cu repere materializate ....................................................... 53
UI. 4.10. To Do ........................................................................................................ 54
UI. 4.11. Să ne reamintim ......................................................................................... 54
UI. 4.12. Rezumat ..................................................................................................... 54
UI. 4.13. Test de autoevaluare al cunoştinţelor ........................................................ 55

metodele clasice de extensometrare.
Cu ajutorul acestor metode clasice, inginerul va fi capabil să efectueze
determinări experimentale privind starea de deformație locală a unor zone de pe
suprafața corpului investigat.

• să elaboreze o strategie de măsurători privind tensiunile, respectiv
deformațiilor corpului analizat;
• să aleagă metoda experimentală adecvată scopului și condițiilor de lucru;
• să fie apt să analizeze aplicabilitatea metodei într-o serie de probleme
inginerești, în dependență de materialul, încărcările și condițiile de
funcționare ale sistemului mecanic urmărit.
44
UI. 4.3. Generalități [1, 24, 25, 30, 31, 35, 42, 49, 53, 56]
Extensometrele reprezintă cele mai vechi soluţii de amplificare ale deplasărilor şi

deformaţiilor cu ajutorul unui sistem de pârghii.
Ele măsoară variaţia distanţei dintre două puncte de pe suprafaţa unui corp solid
deformabil (denumită bază de măsurare lo) cu mijloace mecanice şi optice.
Extensometrele se compun din trei părţi:
• dispozitivul care preia şi transmite deformaţia ∆l o a bazei de măsurare lo;
• sistemul de amplificare compus din angrenaje sau sisteme de pârghi;
• sistemul de citire sau de înregistrare al deformaţiei.
Clasificarea extensometrelor este dată în raport cu modul de transferare al

informaţiilor despre deplasări şi deformaţii la dispozitivul de citire în următoarele
categorii:
• extensometre fără transferarea mărimii (Fig. U.I.4.1, a și b);
• extensometre cu transferare mecanică (Fig. U.I.4.1, d și c);
• extensometre cu transferare mecano-optică (Fig. U.I.4.1,c).
Fig. U.I.4.1 Clasificarea extensometrelor cu elementele lor componente: 1- suportul

extensometrului cu falca fixă; 2 - piesa de ghidare cu falca mobilă; 3 - scală; 4 - ceas; 5 - pârghie;
6 - oglindă; 7 - lunetă; 8 -riglă gradată [1, 24, 25, 30, 31, 35, 42, 49, 53, 56]
După principiul fizic, extensometrele pot fi clasificate în:

• mecanice;
• mecano – optice, respectiv
• optice.
45
UI. 4.4. Extensometrele mecanice [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Cel mai cunoscut, extensometru mecanic este ceasul comparator. Sistemul de

amplificare este format dintr-un angrenaj roată dinţată-cremalieră.
Dacă el este montat astfel, încât baza de măsurare l să fie fixă, atunci se
utilizează schema din figura U.I.4.2, iar pentru evitarea influenţei aşezării excentrice a
sarcinii N (adică a încovoierii suplimentare) se utilizează montajul în perechi reprezentat
în figura U.I.4.3, unde arcurile a şi b asigură contactul permanent al ceasurilor
comparatoare d cu piesa analizată.
În figura U.I.4.4 este prezentat un extensometru amovibil, având sistemul de
amplificare realizat cu ajutorul pîrghiei p.
Aceasta amplifică semnalul (deplasarea relativă a reperelor a şi b) şi transmite
la ceasul comparator c.
O altă variantă de amplificare cu ajutorul pârghiilor (extensometrul cu pîrghie
simplă ) este redată în figura U.I.4.5.
De bara rigidă b este fixat la un capăt reperul ( cuţitul ) fix c, iar la celălalt capăt,
într-un locaş adecvat, se sprijină reperul mobil a.
n
Acul indicator f , fixat de reperul mobil, amplifică la scara K = 1 = 50 alungirea
n2
reală ∆l .
Aparatul este utilizabil numai în condiţii statice şi pentru stabilirea unor lungiri
mari, cum ar fi acelea aferente limitei de curgere.
În lucrările [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56] este prezentată o gamă variată de
extensometre, avînd rapoarte de amplificare de până la 3000.
Fig. U.I.4.2 Ceasul comparator [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Fig. U.I.4.3 Montajul în perechi al ceasului comparator

[1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
46
Fig. U.I.4.4 Extensometru amovibil [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Fig. U.I.4.5 Extensometru cu pârghie simplă [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Există mai multe feluri de fixare ale extensometrului pe piesă. În figura U.I.4.6
sunt prezentate diferite moduri de fixare a extensometrului.
Fig. U.I.4.6 Tipuri de suporturi ale extensometrelor: a) cu muchie tăietoare;

b) suport tub cu bilă şi gaură; c) suport cu cap sferic – gaură sferică; d) suport conic cu
gaură conică; e) înşurubarea extensometrului; f) sudarea extensometrului [1, 24, 30, 31,
35, 42, 49, 54, 56]
47
UI. 4.5. Extensometrele mecano-optice cu oglinzi [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Cel mai cunoscut aparat de acest gen este aparatul cu oglindă Martens (Fig.
U.I.4.7), unde, de reperul mobil a este fixată oglinda d, care proiectează fasciculul
luminos incident pe scala gradată k.
2⋅ L
Rezultatul măsurătorii, amplificat la scara K = ≈ 500 , se va citi cu ajutorul
h
lunetei n.
Fig. U.I.4.7 Extensometrul de tip Martens: a) reperul mobil; b) şina de măsurare;

c) piciorul fix; d) piciorul mobil; k) riglă gradată; lo - lungimea de măsurare;
n) luneta [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Şi în acest caz, pentru evitarea influenţei nedorite a încovoierii, se poate utiliza

montajul dublu (Fig. U.I.4.3).
Pentru stabilirea deformaţie se utilizează relaţia
h⋅F
ε= . (U.I.4.1)
2⋅l0 ⋅ L
Dacă oglinda plană c se înlocuieşte cu una concavă, se va obţine modelul

Martens-Hesse, la care citirea se efectuează fără lunetă (doar cu ochiul liber).
Acest model prezintă printre altele şi următoarele avantaje :
• citirea se face fără lunetă, deci poate fi urmărită simultan de mai mulţi
observatori ;
• utilizarea ei este mai simplă ;
48
• pot fi folosite şi în zone greu accesibile ;
• poate fi utilizat şi în regim dinamic cu o frecvenţă de pînă la 15 Hz.
Alte modele de extensometre mecano-optice sunt analizate în lucrările [1, 24, 30,
31, 35, 42, 49, 54, 56].
UI. 4.6. Extensometrele pneumatice [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Funcţionarea lor se bazează pe schimbarea de stare a gazului, care la aparatul

firmei SOLEX (Fig. U.I.4.8) este aer.
Fig. U.I.4.8 Extensometru pneumatic tip SOLEX: B - camera; R -reductorul de

presiune; C - ţeava; D - ţeava; F – conducta; E - orificiul de evacuare; a - cuţitul mobil; b
- cuţitul fix; p - pârghia [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Aici, aerul comprimat trece prin reductorul de presiune R în ţeava C (cu o

secţiune suficient de mare), care, fiind scufundată în apă până la o adâncime H, oferă prin
intermediul presiunii p1 această corespondenţă (a înălţimii coloanei de apă).
Ţeava C comunică prin intermediul camerei B, atât cu ţeava D, prevăzută cu scala
gradată, cât şi cu furtunul F.
Presiunea p2 din ţeava D corespunde înălţimii h a coloanei de apă. Diametrele
orificiilor de intrare în camera B, respectiv de ieşire prin orificiul E sunt d1, respectiv
d2.
Deplasarea ∆l relativă a reperului mobil a faţă de cel fix b, solidarizat de
cadrul S al dispozitivului, produce modificarea poziţiei iniţiale e0 a pîrghiei P faţă de
orificiul de evacuare E.
În lucrările [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56] se demonstrează faptul că, în afara
f
multiplicării mecanice K m = 2 a lungirii ∆l în raport cu articulaţia O, mai există şi o
f1
amplificare pneumatică K p şi astfel se obţine în final o amplificare K = K m ⋅ K p , care
asigură o sensibilitate ridicată de ordinul a 5 ⋅10−5 la un gabarit mic.
49
Astfel, aceste aparate pot fi utilizate şi în locuri greu accesibile, respectiv în
zonele cu mari concentrări de tensiune.
Alte aparate, de performanţe ridicate sunt prezentate în lucrările [1, 24, 30, 31, 35,
42, 49, 54, 56].
UI. 4.7. Extensometrele cu coardă vibrantă [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Aceste aparate utilizează proprietatea modificării frecvenţei oscilaţiilor proprii de

la o valoare inițială f0 la f a unei corzi de oţel (care este traductorul) odată cu
schimbarea stării sale tensionate.
Se demonstrează relaţia fundamentală [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]:
∆ 0,4 ⋅ l 0 ⋅ ρ 2
ε= = ( f − f 02 ) , (U.I.4.2)
l0 E
unde: ε [−] este deformaţia specifică liniară;

 N ⋅ s2 
ρ 4 
- densitatea oţelului corzii utilizate;
 mm 
 N 
E - modulul de elasticitate longitudinal al oţelului corzii;
 mm 
2
f [Hz ] - frecvenţa proprie a corzii, după ce a suferit o modificare a lungimii sale

cu ∆l .
Sensibilitatea acestor aparate permite cu uşurinţă evaluarea unor deformaţii

specifice de ordinul a 10-6, iar odată cu reducerea lungimii corzii, această sensibilitate
creşte în mod substanţial [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56].
Fig. U.I.4.9 Fig. 3.5.1 Extensometru cu coardă vibrantă [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
În principiu, pe structura analizată se fixează dispozitivul din figura U.I.4.9.

Datorită rigidităţii mult inferioare a corzii de oţel faţă de tija ei de susţinere, practic
întreaga modificare ∆l a lungimii bazei de măsurare l 0 va fi preluată de coardă, care se
va tensiona mult mai mult decât piesa analizată.
Astfel, frecvenţa proprie a corzii suferă modificări însemnate chiar şi la variaţii
relativ mici ale lungimii l 0 .
50
În consecinţă, chiar la o determinare cu o precizie relativ redusă a frecvenţei
proprii, metoda oferă o precizie şi o sensibilitate sporită faţă de alte metode.
În vederea reducerii efectului variaţiei de temperatură se recomandă
confecţionarea coardei dintr-un material cu un acelaşi coeficient de dilatare termică
liniară αt ca şi piesa analizată.
Printre avantajele metodei cu coardă vibrantă se mai pot menţiona :
• transmiterea semnalului electric aferent frecvenţei proprii nu este
influenţată de pierderile din lanţul înregistrator;
• prezintă o constanţă a caracteristicilor sale (a frecvenţei sale proprii) timp
îndelungat şi de aceea se recomandă utilizarea ei în măsurătorile de lungă
durată.
Un sistem util este și traductor de forţă cu fir vibrator [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49,
54, 56]. Din cursurile Fizica sau de Vibrații Mecanice este cunoscută formula, care oferă
corelația dintre frecvenţa proprie f a unei corzi de lungime L şi masă pe unitatea de
lungime m1 și mărimea forţei F, care tensionează firul (Fig. U.I.4.10):
1 F
f = . (U.I.4.3)
2 L m1
Fig. U.I.4.10 Traductor de forţă cu fir vibrator: 1 - fire; 2 - magneţi permanenţi;

3 - contor digital; 4 - sistemul feedback cu circuit punte pentru a menţine vibraţia
firului; 5 - masă de referinţă [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Principiul de măsurare este analog, întrucât frecvenţa f variază continuu cu

forţa F. Totuşi frecvenţa este măsurată uşor cu numărătoare digitale, astfel că traductorul
este descris ca un aparat digital.
51
Dezavantajul principal este dat de sensibilitatea la temperatură (variaţia lui L) şi
neliniaritatea relaţiei f / F .
Temperatura şi problemele neliniarităţii de mai sus au fost depăşite de proiectarea
unui sistem cu un senzor folosit ca regulator.
În timp ce vibraţia, care excită sistemul, trebuie să furnizeze în orice senzor (fir)
compensarea pierderilor de frecare şi să menţină vibrarea firului la o amplitudine
maximă, firele sunt amplasate în câmpul unor magneţi permanenţi.
Pe această cale, magneţii servesc ca traductoare viteză – tensiune şi traductoare de
curent – forţă, care acceptă un curent de ieşire oscilant de la amplificator şi produce
vibraţia care excită forţa din fir.
Când forţa de măsurat este nulă, o masă de referinţă mr aplică o forţă Fo în
fiecare fir şi cauzează vibrarea firelor la aceeaşi frecvenţă, f1 / f 2 = 1.
Raportul frecvenţelor proprii f1 / f 2 nu este influenţat de creşterea temperaturii.
Semnalul de ieşire f1 / f 2 devine liniar cu Fi dacă se aplică printr-un fir la un unghi α o
anumită parte din valoarea ei firelor, astfel că, la o creştere a lui Fi, creşte F1 dar şi F2.
Unghiurile α şi β permit să se regleze relaţia între ∆F1 şi ∆F2 pe întreg domeniul.
Analiza arată că, formula pentru F1 şi F2 sunt de forma:
F1 = F0 + k1Fi; F2 = F0 – k2 Fi, (U.I.4.4)
unde k1 şi k2 pot fi reglate prin folosire unghiului α şi/sau β.
Atunci rezultă
f1 F0 + k1Fi
= . (U.I.4.5)
f2 F0 − k 2 Fi
Funcţia (F0 + k1FI)/(F0 - k2FI) în raport cu Fi este neliniară cu pantă crescătoare, în

timp ce rădăcina pătrată are o pantă descrescătoare; astfel cele două neliniarităţi nu se
anulează, însă sunt opuse.
Prin alegere lui k1 şi k2 se găseşte că raportul f1 / f 2 devine liniar cu Fi , cu o
aproximare apropiată.
UI. 4.8. Extensometrele acustice [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Acestea funcţionează pe baza aceluiaşi principiu ca şi extensometrele cu coardă

vibrantă. În esenţă, aparatul constă dintr-un fir pretensionat, fixat între doi suporţi montaţi
pe piesa analizată.
Un înregistrator magnetic generează un semnal, prin care firul va fi pus în
vibraţie. Acelaşi înregistrator transformă vibraţiile mecanice ale firului în impulsuri
electrice.
Existenţa unui fir (deci şi a unui semnal) etalon permite evaluarea modificărilor
frecvenţei firului deformat odată cu piesa analizată.
52
Printre avantajele acestor aparate se numără şi volumul său relativ mic, respectiv
o utilizare facilă. Şi în acest caz se recomandă utilizarea unui fir având coeficient de
dilatare termică liniară α t identică cu aceeea a piesei studiate.
UI. 4.9. Extensometrele cu repere materializate [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Aceste aparate se utilizează atunci, când trebuie să fie efectuate măsurători în

multe zone distincte ale structurii cu un singur aparat şi la intervale mari de timp.
În acest sens, pe piesa analizată sunt fixate, la distanţe riguros egale, repere (de
obicei bile), a căror poziţie relativă se verifică în mod periodic cu ajutorul unui
extensometru, cum este şi acela de tip Pfender (Fig. U.I.4.11).
Fig. U.I.4.11 Extensometru cu repere materializate: a - carcasă; b - suport; c - suport

fix; d - pârghie cotită; e - suport mobil; f - ceas comparatot; g și h - cilindri de
amortizare; i – mâner; k - opritor [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
a. b. c.
Fig. U.I.4.12 Fazele măsurării cu extensometrul cu repere materializate: a) aşezarea

aparatului pe bile; b) măsurarea deformaţiei; c) citirea [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Acest aparat prezintă cadrul a, pe care este fixat reperul (piciorul) fix c, precum
şi reperul mobil e împreună cu pîrghia p de amplificare a semnalului.
Semnalul astfel amplificat ajunge la palpatorul l al ceasului comparator d, iar
pârghia de blocare k asigură fixarea pîrghiei de amplificare d în timpul citirii deformaţiei
produse între reperele materializate.
53
În figura U.I.4.12 sunt prezentate fazele măsurării cu ajutorul acestui tip de
extensometru.
În prima fază, aparatul (blocat – pârghia k nu este acţionată) se aşează pe bile.
În a doua fază, aparatul se apasă uşor pe cele două bile, se blochează pârghia d
cu ajutorul pârghiei k. Aparatul indică valoarea deformaţiei.
În faza a treia, lăsând blocată pârghia, comparatorul se ridică şi se citeşte valoarea
deformaţiei.
Histograma unor asemenea măsurători permit evaluarea bună a comportamentului
structurii de-a lungul unor perioade însemnate de timp.
• Să se efectueze clasificare extensometrelor clasice!

• Să se analizeze etapele de lucru în cazul aplicării extensometrului Martens!
• Să se analizeze etapele principale de utilizare ale sistemului pneumatic!
• Să se evalueze particularitățile extensometrelor cu coardă vibrantă!
• Să se analizeze etapele de lucru la extensometrul cu repere materializate!
Să ne reamintim...
• Extensometrarea clasică reprezintă cea mai veche categorie de instrumente
de monitorizare a deformațiilor structurilor mecanice;
• Deosebim extensometre:
o fără transferarea mărimii (deci cu citire directă);
o cu transferare mecanică;
o cu transferare mecano-optică;
o cu transferare pneumatică;
o cu coardă vibrantă;
o cu transferare acustică a mărimii măsurate;
• Metoda cu repere materializate este de mare utilitate atunci, când se dorește
monitorizarea unei structuri mari pe o perioadă îndelungată prin utilizare
aunui singur aparat.
Rezumat
În cadrul prezentei Unităţi de Învăţare, cursanţii au făcut cunoştinţă cu
principiile de bază care guvernează metodele clasice de extensometrare.
Astfel, au fost prezentate succint tipurile principale de extensometre, modul lor
de utilizare, precum și avantajele și limitele acestora.
Cu ajutorul acestor noţiuni, cursanții vor fi capabili să efectueze măsurători ale
deformațiilor unor structuri mecanice de complexitate relativ redusă.
• Cum se clasifică extensometrelor clasice?

• Care sunt etapele de lucru în cazul aplicării extensometrului Martens?
54
• Care sunt etapele principale de utilizare ale sistemului pneumatic?
• Care sunt particularitățile extensometrelor cu coardă vibrantă?
• Care sunt etapele de lucru la extensometrul cu repere materializate?
55
Unitatea de învăţare UI. 5. Tensometria Electrică cu
Semiconductoare
UI. 5.1. Introducere ................................................................................................... 56
UI. 5.2. Competenţe .................................................................................................. 56
UI. 5.3. Traductorul tensometric cu semiconductoare ............................................. 57
UI. 5.4. Principiul de funcţionare ............................................................................. 57
UI. 5.5. Tipuri de traductoare cu semiconductoare .................................................. 60
UI. 5.6. To Do .......................................................................................................... 61
UI. 5.7. Să ne reamintim .......................................................................................... 61
UI. 5.8. Rezumat ...................................................................................................... 61
UI. 5.9. Test de autoevaluare al cunoştinţelor ......................................................... 62

Tensometria Electrică cu Semiconductoare.
Vor fi trecute în revistă aspecte privind: traductorul electrotensometric cu
semiconductor, principiul de funcționare, precum și descrierea principalelor tipuri
de traductoare utilizate în practica inginerească.
Aceste noțiuni vor servi cursanților drept un punct solid de plecare în analiza
sistemelor mecanice reale supuse unor solicitări mecanice.

• să proiecteze o strategie de analiză eficientă pentru structurile mecanice;
• să aleagă în mod corect metodologia de analiză a structurii;
• să fie apt să analizeze aplicabilitatea metodei într-o serie de probleme
inginerești.
56
UI. 5.3. Traductorul tensometric cu semiconductoare [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54,
56]
Din Fizică este cunoscut fenomenul de piezorezistenţă, ce constă în proprietatea

unor materiale de a-şi schimba conductivitatea electrică în urma unei solicitări mecanice.
Astfel, semiconductoarele: Germaniul şi Siliciul, prezintă în mod pregnant această
proprietate şi de aceea, ele se folosesc pentru confecţionarea unor traductoare de mare
sensibilitate, însă pentru domenii relativ restrânse ale plajei de solicitare.
UI. 5.4. Principiul de funcţionare [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
După cum se va arăta și în cazul Tensometriei Electrice Rezistive, principiul de

funcţionare este bazat pe producerea modificării rezistenţei electrice sub acţiunea unei
solicitări mecanice.
În cadrul lucrărilor [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56] este demonstrată corelația
dintre modificarea specifică a rezistivității electrice ρ a conductorilor cu variația
deformației specifice liniare ε x :
∆ρ
= π ⋅ E ⋅εx , (U.I.5.1)
ρ
unde: π este coeficientul de piezorezistivitate, iar

E - modulul de elasticitate longitudinal.
De asemene trebuie menționat și faptul că, aici, la semiconductoare, spre

deosebire de metale uzuale, coeficientul de piezorezistivitate π este mult mai mare (de
cca. 100 ori mai mare) şi de aceea valoarea constantei traductorului devine foarte mare,
k = 50...200 , valoare ce depinde de:
• procentul de impurităţi;
• orientarea cristalelor;
• rezistivitatea elementului de semiconductor folosit.
În principiu, semiconductorul cristalizat într-un sistem cubic cu feţe centrate (ca la

diamant), este un material izotrop.
În urma solicitării mecanice dispare izotropia şi apar direcţii preferenţiale după
care variaţia conductivităţii este maximă.
În cazul Siliciului aceste direcţii preferenţiale sunt:
• la siliciul de tip p: [ 1 – 1 – 1 ], rezultând un k 〉 0 ;
• la siliciul de tip n: [ 1 – 0 – 0 ], rezultând un k 〈 0 .
De-a lungul acestor direcţii preferenţiale se detaşează bastonaşe prismatice, având

lungime de l = 2...7 mm , lăţime de 0,1…0,5 mm, respectiv grosime de 10...50 µm , care
57
se fixează pe folia suport din masă plastică (Fig. U.I. 5.1) şi se conectează la punctele de
contact (terminale) prin intermediul unor fire metalice cu un diametru de cca. 50 µm ,
obținându-se traductoare cu monocristale.
Fig. U.I. 5.1 Traductor cu semiconductor: 1- semiconductorul; 2, 3 - terminale [1, 24, 30,
31, 35, 42, 49, 54, 56]
Fig. U.I. 5.2 Variaţia rezistenţei specifice la traductorul cu siliciu tip p [1, 24, 30, 31, 35,
42, 49, 54, 56]
Trebuie remarcat și faptul că, la aceste traductoare influenţa variaţiei de

temperatură ∆T asupra modificării raportului ∆R/R al rezistenței electrice se manifestă
mai ales prin termenii
∆R
≈ (α ρ − α t )⋅ ∆T + π ⋅ E ⋅ (α p − α t )⋅ ∆T , (U.I.5.2)
R
unde: αρ reprezintă coeficientul de variație al rezistivității materialului

semiconductorului utilizat cu temperatura;
αt - coeficientul de dilatație termică liniară a materialului
58
semiconductorului utilizat;
α p - coeficientul de dilatație termică liniară a materialului piesei, pe care se
aplică traductorul.
Datorită valorii mari a coeficientului de piezorezistivitate π al materialului

semiconductorului, se obţin efecte sporite şi anume:
• ţinând seama de faptul că, la Siliciu α t = 4 ⋅10 −6 , ceea ce reprezintă o valoare
neglijabilă în raport cu α ρ = 1200 ⋅10−6 , iar datorită solicitării mecanice
∆R
= π ⋅ E ⋅ ε x , compensarea efectului modificării temperaturii are loc dacă
R
( )
α ρ + π ⋅ E ⋅ α p − α t = 0 , adică trebuie, ca al doilea termen (prin intermediul
lui π ) să fie negativ, deci se va folosi Siliciu de tip n ;
∆R
În cazul semiconductoarelor, legătura − k nu mai este liniară, ci una de forma
R
unei parabole, bazată pe relaţia:
∆R
= k ⋅ ε x + β ⋅ (ε x ) ,
2
(U.I.5.3)
R
unde β este un coeficient.
În figura U.I. 5.2, după lucrările [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56], este prezentată
această legătură pentru Siliciul de tip p.
Dezavantajele traductoarelor cu semiconductoare sunt:

∆R
• prezintă o curbură relativ mare a caracteristicii (legii) = f (ε x ) , ceea ce
R
restrânge mult domeniul de liniaritate al semnalului obţinut;
• se produce alterarea simetriei semnalului faţă de punctul zero;
• numai la rezitivităţi relativ reduse curba se va apropia de o dreaptă;
• variaţia rezistenţei specifice cu temparatura este puternică şi de aceea,
traductoarele cu semiconductoare pot fi utilizate doar în domenii relativ restrînse
ale temperaturii de lucru;
• are loc o modificare a comportamentului traductorului odată cu aplicarea lui pe
piesă.
Aceste neajunsuri fac ca acest tip de traductor să fie utilizat numai atunci, când se
doreşte o sensibilitate deosebit de mare a semnalului și pe domenii înguste ale încărcării
piesei analizate.
59
UI. 5.5. Tipuri de traductoare cu semiconductoare [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Pe baza datelor din literatura de specialitate [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56] deosebim:
• traductorul de tipul monocristalului, înglobat într-un suport de răşină
epoxidică foarte subţire;
• traductor dublu (p+n) cu elemente legate în semipunte (Fig. U.I. 5.3,a), unde
constanta acestuia este k = k p + kn , iar avantajul lui rezidă în faptul că,
asigură o bună compensare termică în domeniul temperaturilor ambiante;
• traductor confecţionat dintr-un monocristal sub formă de U (Fig. U.I. 5.3,b).
a) b)
Fig. U.I. 5.3 Tipuri de traductoare cu semiconductoare: a) traductor dublu (p+n) cu

elemente legate în semipunte; b) traductor confecţionat dintr-un monocristal sub formă de
U [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Observaţii:
• Adezivul utilizat pentru fixarea/lipirea traductorului pe piesă este de acelaşi
tip ca la mărcile electro-tensometrice;
• În urma lipirii, traductorul cu semiconductoare suferă o contracţie, care se va
reflecta şi asupra valorii efective a constantei acestuia, motiv pentru care, la
aceştia se vor indica obligatoriu :
o rezistenţa nominală R0 (la + 20 C );
0
o constanta nominală k (la + 20 C );

0
o factorul de neliniaritate β (la + 20 C );

0
o curba R0 = f t 0 ( ) pentru traductorul nelipit şi nesolicitat (cu

ε x = 0 );
60
o curba ( )
Rm = f t 0 pentru cel montat pe piesa nesolicitată
0
( t reprezentând temperatura);
• Traductoarele cu semiconductoare se folosesc mai ales atunci, când:
o se măsoară deformaţii specifice liniare foarte mici (de ordinul
ε x 〈 10 −8 );
o se doreşte utilizarea unei aparaturi cât mai simple (fără amplificare).
• Să se analizeze elementele de bază ale traductorului cu semiconductor!

• Să se descrie principiul de funcționare al acestor traductoare!
• Să se analizeze modificarea rezistenței specifice al traductorului cu Siliciu tip p
cu deformația specifică liniară!
• Să se analizeze particularitățile modificării rezistenței specifice ale traductorului
cu temperatura!
• Să se analizeze dezavantajele acestor traductoare!
• Să se sintetizeze principalele avantaje ale acestor traductoare!
Să ne reamintim...
• Traductoarele cu semiconductoare fac parte din categoria traductoarelor
electrotensometrice;
• Ele sunt elemente care pot fi miniaturizate și totodată oferă un semnal
puternic;
• Cristalele de Siliciu sunt utilizate preferențial datorită proprietăților sale
deosebite;
• Variația rezistenței lor specifice cu deformația specifică liniară este puternică
și neliniară, motiv pentru care se recomandă utilizarea lor pe domenii înguste
de deformații specifice liniare;
• Influența variației temperaturii asupra semnalului (deci al modificării
rezistenței specifice) este puternică;
• Utilizarea acestor traductoare se recomandă în locuri cu variații reduse ale
temperaturii;
• Sunt utilizate trei tipuri de traductoare: de tipul unor monocristale, de tipul
celor duble (p+n), respectiv monocristale sub formă de U.
Rezumat
În cadrul acestei Unităţi de Învăţare au fost analizate aspectele de bază privind
privind Tensometria Electrică cu Semiconductoare.
Au fost trecute în revistă aspecte privind: traductorul electrotensometric cu
semiconductor, principiul de funcționare, precum și descrierea principalelor tipuri de
traductoare utilizate în practica inginerească.
Aceste noțiuni vor servi cursanților drept un punct solid de plecare în analiza
sistemelor mecanice reale supuse unor solicitări mecanice.
61
• Care sunt elementele de bază ale traductorului cu semiconductor?

• Care este principiul de funcționare al acestor traductoare?
• Cum are loc modificarea rezistenței specifice al traductorului cu
Siliciu tip p cu deformația specifică liniară?
• Care sunt particularitățile modificării rezistenței specifice ale
traductorului cu temperatura?
• Care sunt dezavantajele acestor traductoare?
• Care sunt principalele avantaje ale acestor traductoare?
62
Traductoare Capacitive
Cuprins
UI. 6.1. Introducere ......................................................................................................... 63

UI. 6.2. Competenţe ........................................................................................................ 63
UI. 6.3. Traductorul electrotensometric capacitiv .......................................................... 64
UI. 6.4. Principiul de funcționare ................................................................................... 64
UI. 6.5. Tipuri de traductoare capacitive ....................................................................... 65
UI. 6.6. To Do ................................................................................................................. 67
UI. 6.8. Rezumat ............................................................................................................. 67
UI. 6.9. Test de autoevaluare al cunoştinţelor ................................................................ 68

problematica traductoarelor electrotensometrice capacitive.
Aceste tipuri de traductoare sunt utilizate în cazuri mai deosebite, unde
structura monitorizată permite introducerea unor elemente robuste și cu
durabilitate ridicată, destinată evaluării deformațiilor locale.
Cu ajutorul acestor traductoare pot fi monitorizate deplasări liniare, respectiv
unghiulare ale elementelor structurii analizate.
Trebuie menționat faptul că, aplicabilitatea lor este relativ restrânsă, însă,
după cum se va vedea în continuare, prezintă o serie de avantaje, care le asigură un
domeniu de utilizare bine-definit.

• să analizeze importanța evaluării deformațiilor structurii mecanice;
• să aleagă în mod corect parametrii (tipul deformației semnificative), care
descriu cel mai fidel comportamentul unei structuri mecanice;
• să fie apt să analizeze aplicabilitatea acestor traductoare într-o serie de
probleme inginerești.
63
UI. 6.3. Traductorul electrotensometric capacitiv [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Traductorul electrotensometric capacitiv este de fapt un condensator variabil,

format din două plăci conductoare de suprafaţă S, situate la o distanţă d şi între care se
află un material avînd constanta dielectrică ε.
UI. 6.4. Principiul de funcţionare [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Traductorul capacitiv transformă mişcarea de translaţie şi de rotaţie în modificare

(variaţie) de capacitate electrică.
Capacitatea rezultantă poate fi convertită în semnal electric cu ajutorul unei
diversităţi de circuite electrice. Condensatoarele necesită circuite electronice complexe în
comparaţie cu tipurile comune de traductoare. Totuşi, simplitatea lor mecanică, efectele
foarte mici de încărcare mecanic şi marea lor sensibilitate, le fac atractive în multe
aplicaţii.
Forma cea mai comună a condensatorului variabil folosit ca traductor de mişcare
este condensatorul plan paralel. Capacitatea acestuia tip de condensator este:
S S
C =ε ⋅ = ε0 ⋅ εr ⋅ , (U.I.6.1)
d d
1 F 
unde: ε 0 = ⋅ 10 −9   reprezintă permitivitatea electrică a vidului;
36 ⋅ π m
ε r [−] - permitivitatea electrică relativă a materialului dintre plăci;
[ ] 2
S m - aria plăcii, iar
d [m] - distanţa de separare a plăcilor.
O proprietate comună a tuturor traductoarelor capacitive este că ele sunt numai

traductoare pasive, deoarece necesită sursă electrică de alimentare.
Avantajele lor principale sunt:
• sensibilitate ridicată;
• posibilităţi largi de adaptare;
• posibilităţi largi de utilizare (în cele mai diverse condiţii de lucru, de
temperaturi ridicate, respectiv la analiza fenomenelor dinamice).
Dezavantajele principale sunt:
• au o rezistenţă proprie mare, deci pot fi conectate doar la aparate având
rezistenţă mare de intrare, crescând astfel influenţa cîmpurilor electrice
perturbatoare asupra rezultatelor măsurătorilor;
64
• în plus, influenţa negativă a lichidelor cu ε 〉 1 , care pot fi prezente în mod
accidental chiar şi în zona dintre plăcile condensatorului (spre exemplu
uleiuri, dar mai ales apa, care prezintă un ε ≈ 80 );
• prezenţa elementelor inductive şi rezistive în circuitul traductorului capacitiv
influenţează în mod negativ, atât sensibilitatea traductorului, cât şi
veridicitatea rezultatelor măsurătorilor; de aceea se impune un anume raport
optim între ponderea acestor elemente.
UI. 6.5. Tipuri de traductoare capacitive [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
În funcţie de mărimea care se modifică ( ε , S sau d), ca urmare a solicitării

mecanice, se disting mai multe tipuri de traductoare capacitive, după cum urmează:
a) cu distanţa variabilă dintre plăci (Fig. U.I. 6.1), pentru evaluarea variaţiei
capacităţii traductorului, prezintă relaţia de bază:
∆C S
= −ε 0 ⋅ ε r ⋅ 2 , (U.I.6.2)
∆d d
de unde rezultă că:

• sensibilitatea creşte odată cu reducerea distanţei iniţiale d dintre plăci;
• capacitatea C, respectiv variaţia ei, nu prezintă o legătură liniară cu d.
Fig. U.I. 6.1 Traductoare capacitive: a) traductor diferenţial; b) traductor pentru

unghi; c) traductor de bătăi radiale ale arborilor; d) traductor de temperatură, cu
bimetal [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
b) cu suprafaţa variabilă a plăcilor (Fig. U.I. 6.2), prezintă o legătură liniară

între capacitate şi deplasare liniară:
65
C l
• la cele plane, respectiv cilindrice: = , (U.I.6.3)
C max l max
C α
• la cele unghiulare: = . (U.I.6.4)
C max α max
Acest tip de traductor prezintă o sensibilitate transversală, datorită existenţei unui

anume joc ∆d între plăcile condensatorului.
Fig. U.I. 6.2 Tipuri de traductoare capacitive cu suprafaţa variabilă a plăcilor: a)

condensator plan; b) condensator cilindric (tip piston); c) condensator rotativ [1, 24,
30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
b) cu dielectric deplasabil (Fig. U.I. 6.3), prezintă de asemenea o legătură liniară

între capacitate şi deplasare liniară.
Fig. U.I. 6.3 Condensator cu dielectric deplasabil [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
66
În acest caz, relația de bază este:
C l ε r −1 l
= ⋅ = k⋅ , (U.I.6.5)
C 0 l max d l max
ε r ⋅ 0 +1
d
unde C0 este capacitatea traductorului cu dielectric în afara plăcilor.
Se observă faptul că, capacitatea C variază liniar cu l . Teoretic, ele nu prezintă

sensibilitate transversală, iar sensibilitatea lor creşte odată cu reducerea lui d 0 şi cu
mărirea lui εr .
• Să se analizeze principiul de funcționare al traductoarelor electrotensometrice

capacitive!
• Să se enumere principalele avantaje ale acestor traductoare!
• Să se prezinte principalele dezavantaje ale acestor traductoare!
• Să se analizeze tipurile principale de traductoare electrotensometrice capacitive!
Să ne reamintim...
• Traductoarele electrotensometrice capacitive reprezintă soluții speciale de
monitorizare ale deformațiilor unor structuri mecanice;
• Aceste traductoare pot urmări deformații liniare și unghiulare cu o bună
sensibilitate;
• Dezavantajele, pe care le prezintă, limitează aria lor de utilizare;
• În funcție de problematica urmărită, se va alege un anume tip de traductor
capacitiv, care să asigure o monitorizare cât mai ușoară și precisă a
fenomenului.
Rezumat
problematica traductoarelor electrotensometrice capacitive.
structura monitorizată permite introducerea unor elemente robuste și cu durabilitate
ridicată, destinată evaluării deformațiilor locale.
Trebuie menționat faptul că, aplicabilitatea lor este relativ restrânsă, însă, după
cum se va vedea în continuare, prezintă o serie de avantaje, care le asigură un
Cu ajutorul acestor noţiuni, cursanții vor fi apți să evalueze, dacă este sau nu
67
oportună alegerea acestor tipuri de traductoare, în cazul analizei unor structuri
mecanice, precum și a metodologiei optime de abordare în vederea unei analize cât
mai eficiente.
• Care este principiul de funcționare al traductoarelor electrotensometrice

capacitive?
• Care sunt principalele dezavantaje ale acestor traductoare?
• Care sunt tipurile principale de traductoare electrotensometrice capacitive?
68
Traductoare Inductive și Piezoelectrice
Cuprins
UI. 7.1. Introducere ......................................................................................................... 69

UI. 7.2. Competenţe ........................................................................................................ 69
UI. 7.3. Tensometria electrică cu traductoare inductive; principiul de funcționare ....... 70
UI. 7.4. Principalele tipuri de traductoare inductive ....................................................... 70
UI. 7.5. Tensometria electrică cu traductoare piezoelectrice; principiul de funcționare 72
UI. 7.6. Tipuri de traductoare piezoelectrice .................................................................. 75
UI. 7.7. To Do ................................................................................................................ 76
UI. 7.9. Rezumat ............................................................................................................. 76
UI. 7.10. Test de autoevaluare al cunoştinţelor .............................................................. 76

problematica traductoarelor electrotensometrice inductive și piezoelectrice.
structura monitorizată permite introducerea unor elemente robuste și cu
durabilitate ridicată, destinată evaluării deformațiilor locale.
Trebuie menționat faptul că, aplicabilitatea lor este relativ restrânsă, însă,
după cum se va vedea în continuare, prezintă o serie de avantaje, care le asigură un

• să analizeze importanța evaluării deformațiilor structurii mecanice;
• să aleagă în mod corect parametrii (tipul deformației semnificative), care
descriu cel mai fidel comportamentul unei structuri mecanice;
• să fie apt să analizeze aplicabilitatea acestor traductoare într-o serie de
probleme inginerești.
69
UI. 7.3. Tensometria electrică cu traductoare inductive; principiul de funcționare
[1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Traductorul tensometric inductiv constă dintr-o bobină cu N spire, înfăşurată pe

un miez de dimensiuni D şi permeabilitate magnetică µ .
Traductorul inductiv transformă modificarea unei mărimi mecanice în variaţie de
inductanţă.
Inductivitatea L = f ( N , D, µ ) poate fi modificată în funcţie de unul din
parametrii de mai sus, rezultând diferite tipuri de traductoare inductive.
Aceste traductoare sunt pasive, iar sensibilitatea şi precizia măsurătorilor sunt
influenţate de existenţa (în afara inductanţei L) unei rezistenţe R şi a unei capacităţi C.
Din aceste motive se impune, corespunzător domeniului uzual al frecvenţei sursei
de alimentare (de 5…50 kHz), valori de ω ⋅ L ≈ (1...10 ) ⋅ R .
De asemenea, se impun şi valori mult mai mici ale rezistenţei şi inductanţei
conductorilor de legătură faţă de cele aferente traductorului propriu-zis.
Avantajele principale ale traductoarelor inductive sunt:

• sensibilitate mare;
• robusteţe;
• siguranţă în funcţionare.
Dezavantajul lor principal constă în faptul că, datorită rezistenţei electrice relativ
mari, prezintă pierderi calorice însemnate, motiv pentru care măsurătorile au erori
semnificative.
UI. 7.4. Principalele tipuri de traductoare inductive [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
În funcţie de modul de obţinere al variaţiei inductanţei deosebim:

a) Traductor cu întrefier variabil (Fig. U.I. 7.1), la care există o legătură
hiperbolică a inductanţei L de mărimea întrefierului la :
L 1
= , (U.I.7.1)
Lmax l µ
1+ a ⋅ f
l f µa
unde: inductanţa maximă (pentru l a = 0 ) este
70
S
Lmax = µ0 ⋅ µ f ⋅ N 2 ⋅ ; (U.I.7.2)
lf
l f şi l a - lungimile liniilor de cîmp magnetic în miezul de fier,

respectiv în întrefier;
µ 0 , µ f , µ a - permeabilităţile magnetice aferente vidului, fierului,
respectiv aerului;
S – aria secţiunii transversale a miezului .
Fig. U.I. 7.1 Traductor cu intrefier variabil [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
De aceea, acest tip de traductor prezintă o sensibilitate (practic) constantă doar

pentru valori la foarte mici.
b) Traductorul diferenţial (Fig. U.I. 7.2), elimină în mare parte neajunsurile

traductorului cu întrefier variabil, conferind în afara unei sensibilităţi
constante (pe domenii relativ mari ale mărimii întrefierului l a ) şi o
compensare a influenţei (nedorite a) temperaturii.
Fig. U.I. 7.2 Traductor diferenţial [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
71
După lucrările [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56], în figura U.I. 7.3 sunt redate
caracteristicile posibile ale acestui tip de traductor.
Fig. U.I. 7.3 Caracteristicile traductorului diferenţial [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
c) Traductor cu miez deplasabil (Fig. U.I. 7.4), prezintă de asemenea o legătură

hiperbolică între inductanţă şi deplasarea miezului 1, însă la varianta cu două
bobine şi un miez comun (a se vedea lucrările [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54,
56]) se obţine o bună liniaritate.
Fig. U.I. 7.4 Traductor cu miez deplasabil [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
UI. 7.5. Tensometria electrică cu traductoare piezoelectrice; Principiul de

funcţionare [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Traductoarele piezoelectrice sunt traductoare active (nu necesită sursă electrică de

alimentare) şi reversibile (pe baza fenomenului piezoelectric invers). Ele sunt utilizate
pentru măsurarea forţelor, presiunilor şi acceleraţiei.
Construcția lor se bazează pe fenomenul piezoelectric direct, respectiv invers.
Fenomenul piezoelectric direct se caracterizează prin faptul că, la anumite
cristale, sub acţiunea unei solicitări mecanice aplicată pe o direcţie dată (în domeniul
elastic), se produc sarcini electrice pe direcţie perpendiculară. Evident, sarcina electrică
astfel produsă, dispare odată cu încetarea solicitării mecanice.
Fenomenul piezoelectric invers constă în acela, că sub acţiunea unor sarcini
electrice aplicate pe o direcţie dată se produc deformaţii pe direcţie perpendiculară.
În figura U.I. 7.5 este prezentat un astfel de cristal, unde:
72
X 1 ,...X 3 sunt axele electrice;
Y1 ,...Y3 sunt axele mecanice (fiecare axă electrică fiind perpendiculară pe axa
mecanică cu acelaşi indice), iar
Z este axa optică, perpendiculară pe planul celorlalte axe.
Trebuie menţionat faptul că, proprietăţile fizice ale acestor cristale diferă de la o
axă la cealaltă. Astfel, sarcina electrică produsă după o axă X j nu depinde de viteza de
aplicare a forţei mecanice pe direcţia corespunzătoare Y j .
Fig. U.I. 7.5 Indicarea axelor electrice X1, X2, X3 , ale celor mecanice Y1, Y2, Y3, precum
şi a axei optice Z la un material piezoelectric [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Fig. U.I. 7.6 Traductor piezoelectric: a) sistemul de numerotare al axelor;

b) traductorul propriu-zis [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
Deformaţia mecanică generează o încărcătură sub formă de tensiune între bornele

traductorului este dată de relaţia
U = Q /C. (U.I.7.3)
73
În figura U.I. 7.6,b este prezentat un traductor care este deformat numai după o
direcţie. În figura U.I. 7.6,a este dat sistemul de numerotare al axelor având următoarea
convenţie: primul indice dă efectul electric, iar al doilea efectul mecanic.
Sunt utilizate două tipuri de constante g şi d. Astfel, pentru cazul din figură, se
defineşte
campul produs in directia 3 Uo / t

g33 = = . (U.I.7.4)
tensiunea aplicata in directia 3 f i /(b ⋅ l )
Constanta d este definită de relaţia
incarcatura generata in directia 3 Q

d33 = = . (U.I.7.5)
forta aplicata in directia 3 fi
Dacă constanta dielectrică ε a materialului este cunoscută, atunci
U o bl U oC Q d
g 33 = = = = 33 , (U.I.7.6)
f it ε f i ε fi ε
ε bl
întrucât C= . (U.I.7.7)
t
Materialele cele mai des folosite la confecţionarea traductoarelor sunt:

• cuarţul, care prezintă o sensibilitate şi fidelitate mare, chiar şi pe un
interval de temperatură de ( − 1930.... + 500 0 C ); rezistivitatea lui scade
puternic odată cu mărirea temperaturii;
• turmalina, folosită mai ales la confecţionarea traductoarelor de presiune,
dar numai la măsurători de scurtă durată, respectiv la temperaturi strict
constante, deoarece semnalul aparent unei variaţii cu 10 C este de
aproximativ 1,3 MPa;
• sarea Seignette, care, deşi prezintă o sensibilitate mult mai mare decît
cuarţul, totuşi are o serie de dezavantaje, cum ar fi:
• rezistenţă mică la oboseală;
• are un histerezis semnificativ;
• variaţia temperaturii, respectiv a umidităţii influenţează
în mod puternic măsurătorile;
• titanatul de bariu prezintă avantajele:
74
• elementul activ al traductorului poate fi realizat sub
orice formă geometrică, cu posibilitatea orientării după
preferinţă a axelor;
• influenţă practic neglijabilă a variaţiei temperaturii;
şi dezavantajele:
• temperatura maximă de utilizare este de cca. 80 0 C ;
• având o rezistivitate mică, el nu se poate utiliza la
urmărirea fenomenelor cuasistatice.
UI. 7.6. Tipuri de traductoare piezoelectrice [1, 24, 30, 31, 35, 42, 49, 54, 56]
În cadrul lucrărilor [3, 4, 7] sunt descrise în mod amănunțit aceste traductoare

piezoelectrice. Drept ilustare, în figura U.I. 7.7, sunt redate schemele de principiu la
principalele tipuri de traductoarele.
Fig. U.I. 7.7 Schemele de principiu ale principalelor tipuri de traductoare piezoelectrice:
a) traductor de deplasări; b) traductor de presiune; c) traductor de lungiri; d) traductor de
momente de răsucire; e) traductor de forţă; f) traductor de acceleraţii [1, 24, 30, 31, 35,
42, 49, 54, 56]
75
În aceste scheme sunt indicate, atât conexiunile, axele, cât şi direcţiile de aplicare
ale sarcinilor.
• Să se analizeze principiul de funcționare al traductoarelor electrotensometrice

inductive!
• Să se analizeze principiul de funcționare al traductoarelor piezoelectrice!
• Să se enumere principalele avantaje ale acestor traductoare!
• Să se prezinte principalele dezavantaje ale acestor traductoare!
• Să se analizeze tipurile principale de traductoare electrotensometrice inductive!
• Să se analizeze tipurile principale de traductoare piezoelectrice!
Să ne reamintim...
• Traductoarele electrotensometrice inductive, respectiv piezoelectrice
reprezintă soluții speciale de monitorizare ale deformațiilor unor structuri
mecanice;
• Aceste traductoare pot urmări deformații cu o bună sensibilitate;
• Dezavantajele, pe care le prezintă, limitează aria lor de utilizare;
• În funcție de problematica urmărită, se va alege un anume tip de traductor
inductiv, respectiv piezoelectric, care să asigure o monitorizare cât mai
ușoară și precisă a fenomenului.
Rezumat
problematica traductoarelor electrotensometrice inductive și piezoelectrice.
structura monitorizată permite introducerea unor elemente robuste și cu durabilitate
ridicată, destinată evaluării deformațiilor locale.
Cu ajutorul acestor traductoare pot fi monitorizate deplasări ale elementelor
structurii analizate.
Trebuie menționat faptul că, aplicabilitatea lor este relativ restrânsă, însă, după
cum s-a văzut mai înainte, prezintă o serie de avantaje, care le asigură un domeniu
de utilizare bine-definit.
Cu ajutorul acestor noţiuni, cursanții vor fi apți să evalueze, dacă este sau nu
oportună alegerea acestor tipuri de traductoare, în cazul analizei unor structuri
mecanice, precum și a metodologiei optime de abordare în vederea unei analize cât
mai eficiente.

• Care este principiul de funcționare al traductoarelor
electrotensometrice inductive?
• Care este principiul de funcționare al traductoarelor piezoelectrice?
• Care sunt principalele dezavantaje ale acestor traductoare?
76
• Care sunt tipurile principale de traductoare electrotensometrice
inductive?
• Care sunt tipurile principale de traductoare piezoelectrice?
77
Bibliografie
[1] APOSTOLESCU, A., TARAZA, D., Bazele cercetării experimentale a mașinilor
termice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1979.
[2] ATANASIU, C., Studiul eforturilor şi deformaţiilor în plăcile plane perforate
supuse acţiunii unor forţe concentrate şi uniform distribuite. Teză de doctorat,
I.P.Bucureşti, 1975.
[3] BORBÁS, L., SZÁVA, I., GÁLFI, B., KAKUCS, A., New approach to establishing
Poisson’s ratios of soft-wood components. TRANSACTIONS of FAMENA, Vol.
XXXVI-2 (2102), p. 22-30, ISSN1333-1124.
[4] BROCH, J.T., Mechanical vibration and shock measurements. Brüel&Kjær.
Denmark, 1984.
[5] BUZDUGAN, Gh., FETCU, L., RADEŞ, M., Vibraţiile sistemelor mecanice.
Editura Academiei, Bucureşti, 1975.
[6] BUZDUGAN, Gh., ş.a. Manualul inginerului mecanic. Vol.II, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1977.
[7] BUZDUGAN, Gh., MIHĂILESCU, E., RADEȘ, M., Măsurarea vibrațiilor, Ed.
Academiei RSR, 1979.
[8] BUZDUGAN, Gh., FETCU, L., RADEŞ, M., Vibraţiile sistemelor mecanice.
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
[9] CHIRIACESCU, T.S., Vibraţii în construcţia de maşini. Reprografia Universităţii
din Braşov, 1982.
[10] CIOFOAIA, V., CURTU, I., Teoria elasticităţii corpurilor izotrope şi anizotrope.
Reprografia Universităţii Transilvania din Braşov, 2000.
[11] CONSTANTINESCU, I., GOLUMBOVICI, D., MILITARU, C., Prelucrarea
datelor experimentale cu calculatorul. Editura Tehnică, Bucureşti, 1980.
[12] CUCUREZEANU, I., CHIŞLEAG, R., SUCIU, P., BORZA, D., Aplicaţii ale
holografiei optice. Editura Tehnică, Bucureşti, 1984.
[13] DEUTSCH, I., Vibraţii mecanice. Reprografia Universităţii din Braşov, 1977.
[14] DIMENTBERG, M.F., FROLOV, K.V.,MENYAILOV, A.I., Vibroacoustical
diagnostics for machines and structures. John Wiley & Sons Inc. New York,
1991.
[15] DURELLI, A.J., PARKS, V.J. Moiré Analysis of Strain. Prentice Hall, Upper
Saddle River, New Jersey, 1970.
[16] GAFIŢEANU, M., FOCŞA, V., MERTICARU, V., BIBOROSCH, L., Vibraţii şi
zgomote. Editura Junimea, Iaşi, 1980.
[17] GÁLFI, B., SZÁVA, I., BORBÁS, L., SZALAI, J., Stand and preliminary testing
results on disc-shape hardwood specimens obtained with Video Image
Correlation method. Proceedings of the 9th Youth Symposium on experimental
solid mechanics. Trieste, Italy, July 7-8., 2010. p. 9-12, ISBN 978 88 95940 30 4
[18] GÁLFI, B., PhD Thesis. Transilvania University of Brasov, Romania, 2012.
[19] GHIULAI, C., VASILIU, Gh., Dinamica autovehiculelor. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1975.
78
[20] GROSSE, C.U., OHTSU, M., Acoustic Emission Testing. Springer Verlag, 2008,
ISBN 978-3-540-69895-1.
[21] HAMBURGER, L., BUZDUGAN, Gh., Teoria vibraţiilor şi aplicaţiile ei în
construcţia maşinilor. Editura Tehnică, Bucureşti, 1958.
[22] HARRIS, C.M., CREDE, C.E., Şocuri şi vibraţii. Vol.I, II şi III. Editura Tehnică,
Bucureşti, 1968.
[23] HASSAL, J.R., ZAVERI, K., Acoustic Noise Measurements. Brüel&Kjaer
Co., Printing House Larsen &Sǿn A/S, Denmark, 1988.
[24] HENDRY, A.W. Elements of Experimental Stress Analysis. Pergamon Press,
Oxford, 1977.
[25] HOFFMANN, K. An introduction to Measurements Using Strain Gauges. HBM
GmbH Publisher, Darmstadt, 1989.
[26] HŰTTE, Manualul inginerului. Fundamente. Editura Tehnică, Bucureşti, 1996.
[27] JONES, R., WYKES, C. Holographic and Speckle Interferometry, A Discussion of
the Theory, Practice and Application of the Techniques. Cambridge University
Press, Cambridge, 1983.
[28] KAWAMOTO, S., Use of Acoustic Emission/Acousto-ultrasonic Techniques
for Monitoring Wood Drying Defects, Forest Products Society Madison, WI-USA,
2002.
[29] KEPRT, J., VYHNÁNKOVA, R., BARTONEK, L. Shadow Moiré Topography.
Theory and Application, Acta Univ. Palacki, Olomuc, Physica 37, 1998, p.137-
159.
[30] KHAN, A., WANG, X. Strain Measurements and Stress Analysis. Prentice-Hall,
Inc. Upper Saddle River, New Jersey, 2001.
[31] KOBAYASHI, A.S. Handbook of Experimental Mechanics. Prentice Hall, Upper
Saddle River, New Jersey, 1987.
[32] KORMANÍKOVÁ, E., ŠEJNOHA, M., SZÁVA, I., KOTRASOVÁ, K., DOGARU,
Fl., SIČÁKOVÁ, A., VALENTA, R., Selected chapters of Mechanics of
Composite Materials, Vol. I, Technical University of Košice, Slovakia, 2011,
ISBN 978-80-89284-86-3.
[33] MARTINESCU, I., POPESCU, I. Fiabilitate. Editura Grypson.1995.
[34] MIHOC, Gh., Bazele matematice ale teoriei fiabilităţii. Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1976
[35] MOCANU, D.R. şi col., Analiza experimentală a tensiunilor, Vol. I-II., Editura
Tehnică, Bucureşti, 1977.
[36] MYŠKIS, A. D., Advanced Mathematics for Engineers. Special Courses.
MIR Publishers Moscow, 1975.
[37] PELLERIN, F.R., ROSS, J.R., Non-destructive Evaluation of Wood. Forest
Products Society Madison, WI-USA, 2003.
79
[38] PELLIONISZ, P., Structural and Material Testing Using Acoustic Emission
Method (in Hungarian). GTE, Budapest, Hungary, 1992.
[39] PONOMARIOV, S.D., ş.a. Calculul de rezistenţă în construcţia de maşini. Vol.III.
Editura Tehnică, Bucureşti, 1960.
[40] POST, D., HAN, B., IFJÚ, P. High Sensitivity Moiré: Experimental Analysis
for Mechanics and Materials. Springer Verlag, Berlin, 2005.
[41] RADEŞ, M., Identificarea sistemelor mecanice. Editura Academiei, Bucureşti,
1979.
[42] ROHRBACH, Ch., Handbuch für Experimentelle Spanungsanalyse.VDI-Verlag
GmbH Düsseldorf, 1989
[43] RUMŞISKI, L.Z., Prelucrarea matematică a datelor experimentale. Editura
Tehnică, Bucureşti, 1974.
[44] SHULL,J.P., Non-destructive Evaluation. Theory, Techniques and Applications. M.
Dekker, Inc. New York, USA, 2002.
[45] SIREŢEANU, T., GUNDISCH, O., PĂRĂIAN, S., Vibraţiile aleatoare ale
automobilelor. EdituraTehnică, Bucureşti, 1981.
[46] SPERCHEZ, Fl. L., Vibraţii mecanice. Reprografia Universităţii Transilvania din
Braşov, 1992.
[47] SUTTON, A. M., ORTEU, J. J., SCHREIER, W., H. Image Correlation for Shape,
Motion and Deformation Measurements. Springer Verlag, 2010.
[48] SZÁVA, D., GÁLFI, B., SZÁVA, I., ORBÁN, P., Research and Academic
Exploration about Optimal Attitudes of Dental Filling Materials, Proceedings of
the 10th YSESM Symposium (Youth Symposium on Experimental Solid
Mechanics), Chemnitz University of Technology, Germany, 25th-28th May, 2011,
pp. 107-108, ISBN: 978-3-941003-34-7.
[49] SZÁVA, I., CIOFOAIA, V., LUCA-MOTOC D., CURTU, I. Metode experimentale
în dinamica structurilor mecanice, Vol. I-II., Editura Universităţii “Transilvania”
din Braşov, 2000, 2001.
[50] SZÁVA, I., ŠEJNOHA, M., KORMANÍKOVÁ, E., et al., Selected chapters
of Mechanics of Composite Materials, Vol. III, Technical University of Košice,
Slovak Republik, 2013, Derc Publishing House, Tewksbury (Boston),
Massachusetts, U.S.A., ISBN 978-1-939757-01-2.
[51] SZÁVA, I., Curs de Rezistenţa Materialelor pentru IFR, Universitatea Transilvania
din Braşov, Ediţiile din 2005.....2010.
[52] SZÁVA, I., Curs de Vibraţii Mecanice pentru IFR, Universitatea Transilvania din
Braşov, Ediţiile din 2009.....2012.
[53] ŠEJNOHA, M., KORMANÍKOVÁ, E., SZÁVA, I. et al., Selected chapters of
Mechanics of Composite Materials, Vol. II, Czech Technical University in Prague,
Czech Republic, 2012, ISBN 978-80-01-05068-2.
[54] THAMM, F., LUDVIG, GY., HUSZÁR, I., SZÁNTÓ, I., Dehnungsmessverfahren.
Akadémia Kiadó, Budapest, 1971.
[55] THEOCARIS, S.P. Moiré Fringes in Strain Analysis. Pergamon Press, Oxford,
80
1969.
[56] THEOCARIS, P.S., Analiza experimentală a tensiunilor, vol.I, II. Editura Tehnică,
Bucureşti, 1977.
[57] TIRON, M., Prelucrarea statistică şi informaţională a datelor de măsurare.
Editura Tehnică, Bucureşti, 1977.
[58] UNTARU, M., ş.a. Dinamica autovehiculelor pe roţi. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1981.
[59] VOINEA, R., VOICULESCU, D., Vibraţii mecanice. IP Bucureşti, 1979.
[60] *** - LF/Z-2 Reflexion Polariscope Instruction Manual. Vishay Co., 2008.
[61] *** - Introduction to Stress Analysis by the PhotoStress Method. Technical Notes
TN-702 and TN-702-1, Vishay Co., 1980, 1989.
[62] *** - SENSOPHONE AED-404. Equipment for Acoustic Emission Diagnostics.
User’s Manual. Geréb és Társa Kft., Budapest, Hungary, 2010.
[63] *** - STAS 7122/1 – 86, Interpretarea statistică a datelor. Reguli generale.
[64] *** - STAS 2631 – 82, Aplicaţii ale metodelor statistice. Terminologie şi simboluri.
[65] *** - STAS 2872/1 - 86 Prelucrarea rezultatelor măsurabile. Terminologie şi
reguli generale pentru prezentarea rezultatelor.
[66] *** - STAS 11278 – 79, Identificarea rezultatelor aberante.
[67] *** - Student Manual on the Photo elastic Coating Technique. Bull. 315-A, Vishay
Co.,1984.
[68] *** - VIC-3D 2010, Testing Guide, Correlated Solutions, ISI-Sys GmbH, USA,
Germany, 2010.
[69] *** - VIC-3D 2010, Reference Manual, Correlated Solutions, ISI-Sys GmbH, USA,
Germany, 2010.
[70] *** User Manual and Service Instructions SE3 Shearography/ESPI-System, ISI-Sys
GmbH, Kassel, Germany, 2009.
81

Met Exp I - ID - Szava 02

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Met Exp I - ID - Szava 02

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Unitatea de învăţare UI. 3.

Aspecte fundamentale privind

UI. 3.1. Introducere

UI. 3.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.

UI. 3.4. Analiza sumară a principalelor metode experimentale

O primă clasificare a metodelor experimentale se referă la cele locale (legate de

Reprezintă setul primar de instrumente, de care inginerii de-a lungul timpului au

Metoda se bazează pe utilizarea unui condensator variabil, unde cele două

Traductoarele inductive utilizează proprietatea unei bobine electrice de a-și

Traductoarele piezo-electrice utilizează proprietatea unor materiale (de obicei sub

Ea este o metodă experimentală cu aplicabilitate largă, însă oferă doar informaţii

Aceasta este o metodă de câmp total de evaluare a deformaţiilor (şi a celor

Reprezintă o metodă de câmp total de evaluare a tensiunilor, utilizând proprietatea

*) Metoda Acoperirilor cu Straturi Foto-elastice Subţiri (The Thin Photo-elastic

Denumirea metodei de PhotoStress, este dată de compania Vishay, care a

Suplimentar, despre efectul rigidizării nedorite a corpului studiat se mai poate

Interferometria Holografică reprezintă poate cea mai precisă metodă

*) Holografia Granulară şi Shearografia (Electronic Speckle Pattern Interferometry

Holografia Granulară reprezintă de asemenea o metodă de câmp total de

*) Corelarea Digitală a Imaginilor (Digital Image Correlation sau Video Image

Ea reprezintă o metodă fără contact direct cu obiectul studiat şi totodată una de

Printre avantajele sale incontestabile se pot menţiona şi următoarele:

După părerea şi experienţa anterioară a autorilor, ultimele două metode

*) Metoda Emisiei Acustice [20, 28, 37, 38, 44, 62]

Ea reprezintă o metodă aparte de control nedistructiv, dar şi de evaluare a stării de

UI. 3.5. Observații practice privind utilizarea unor metode

În vederea alegerii metodei optime de investigare, inginerul trebuie să ia în

O analiză detaliată a tuturor combinațiilor nefiind tematica prezentei prelegeri,

1. Să se analizeze avantajele și limitele metodelor de extensometrare clasice!

Test de autoevaluare al cunoştinţelor

1) Care sunt avantajele și limitele metodelor de extensometrare clasice?

UI. 4.1. Introducere .................................................................................................. 44

UI. 4.1. Introducere

UI. 4.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.

Extensometrele reprezintă cele mai vechi soluţii de amplificare ale deplasărilor şi

Clasificarea extensometrelor este dată în raport cu modul de transferare al

Fig. U.I.4.1 Clasificarea extensometrelor cu elementele lor componente: 1- suportul

După principiul fizic, extensometrele pot fi clasificate în:

Cel mai cunoscut, extensometru mecanic este ceasul comparator. Sistemul de

Fig. U.I.4.3 Montajul în perechi al ceasului comparator

Fig. U.I.4.6 Tipuri de suporturi ale extensometrelor: a) cu muchie tăietoare;

Fig. U.I.4.7 Extensometrul de tip Martens: a) reperul mobil; b) şina de măsurare;

Şi în acest caz, pentru evitarea influenţei nedorite a încovoierii, se poate utiliza

Dacă oglinda plană c se înlocuieşte cu una concavă, se va obţine modelul

Funcţionarea lor se bazează pe schimbarea de stare a gazului, care la aparatul

Fig. U.I.4.8 Extensometru pneumatic tip SOLEX: B - camera; R -reductorul de

Aici, aerul comprimat trece prin reductorul de presiune R în ţeava C (cu o

Aceste aparate utilizează proprietatea modificării frecvenţei oscilaţiilor proprii de

unde: ε [−] este deformaţia specifică liniară;

f [Hz ] - frecvenţa proprie a corzii, după ce a suferit o modificare a lungimii sale

Sensibilitatea acestor aparate permite cu uşurinţă evaluarea unor deformaţii

În principiu, pe structura analizată se fixează dispozitivul din figura U.I.4.9.

Fig. U.I.4.10 Traductor de forţă cu fir vibrator: 1 - fire; 2 - magneţi permanenţi;

Principiul de măsurare este analog, întrucât frecvenţa f variază continuu cu

F1 = F0 + k1Fi; F2 = F0 – k2 Fi, (U.I.4.4)

unde k1 şi k2 pot fi reglate prin folosire unghiului α şi/sau β.

Funcţia (F0 + k1FI)/(F0 - k2FI) în raport cu Fi este neliniară cu pantă crescătoare, în

Acestea funcţionează pe baza aceluiaşi principiu ca şi extensometrele cu coardă

Aceste aparate se utilizează atunci, când trebuie să fie efectuate măsurători în

Fig. U.I.4.11 Extensometru cu repere materializate: a - carcasă; b - suport; c - suport

Fig. U.I.4.12 Fazele măsurării cu extensometrul cu repere materializate: a) aşezarea