MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

SCOALA POSTLICEALA SANITARA ,,HIPPOCRATE” FOCSANI

DOMENIUL: SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA

CALIFICAREA PROFESIONALA: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

FORMA DE INVATAMANT: ZI

PLANTE MEDICINALE PENTRU INGRIJIREA

CORPORALA

Coordonator Absolvent

AS. Cicu Andreea Madalina Donosa Alina

Focsani

2019

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

1
 Argument

„ Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic…aceasta este, de departe,
principalul în fericirea omului; …este izvor de plăcere, iar fără ea nu este nici un bine,
indiferent de natură; chiar celelalte bunuri subiective, însuşirile spiritului, ale sentimentului şi
temperamentului sunt discordante şi foarte tulburi.”Arthur Schopenhauer

Omul a utilizat dintotdeauna plante pentru vindecare și aproape imediat ce a invatat sa

scrie el a consemnat descrieri ale proprietaților curative ale acestora in “tratate despre plante”.

Motivul care m-a determinat sa aleg această temă este acela că plantele, au multe
proprietăți benefice asupra organismului uman. Medicina tradiţională a reprezentat şi
reprezintă oriunde în lume un rezervor de inspiraţie pentru medicina ştiinţifică. Prospeţimea
pielii şi menţinerea aspectului ei sănătos îşi găsesc reflectare în numeroasele posibilităţi de
întreţinere prin aplicarea corectă a multor reţete care au la bază folosirea plantelor medicinale.
Pentru a corespunde imperativelor cotidiene conjuncturale, pielea trebuie să beneficieze de o
atentă îngrijire.În epoca noastră suntem cu toţii implicaţi în transformările ce au loc înstarea
de sănătate a omenirii. În triunghiul existenţei umane: om – mediu ambiant – societate,
întrepătrunderile acestora.

Astfel, scopul meu a fost sa aduc la cunoștiință, atat cat se poate, ca extractul uscat din
frunzele plantelor poate face adevarate miracole oamenilor, in special bătranilor avand în
vedere faptul ca sunt foarte eficiente în multe probleme specifice varstei acestora constituente
sunt tot mai flagrante. Substanțele active conținute de plante au același scop terapeutic
precum medicamentele, cu excepția că unele sunt complete si beneficiaza de complexitatea
elaborată de natură, iar celelalte sunt simple, caracteristica lor principală fiind acțiunea
puternică, uneori exagerată. Pentru ca planta să acționeze intr-o manieră completă si eficientă
trebuie sa fie intreagă, prevazută cu toate elementele componente.

Produsul natural conține in formula sa toate elementele necesare acțiunii sale. Diferiți
factori se completează, se intaresc sau se modelează.Medicamentele de sinteză au cunoscut
succese rasunătoare, dar brusc oamenii și-au dat seama ca nu se ridicau la înălțimea
așteptărilor lor.

In decursul istoriei sale, omul a observat că anumite plante puse pe răni sau consumate
sub forma de ,,fierturi" alină durerea, favorizează cicatrizarea sau ameliorează diferite stari de
boală.

Ulterior oamenii de știință au întreprins cercetări pentru izolarea principiilor active din
plante. Astfel, s-au descoperit noi si noi compuși chimici, constatandu-se că plantele au o
compoziție chimică complexă, rezultată din multiplele reacții de biosinteza.

Astăzi se acordă o atenție tot mai mare plantelor, deoarece ele reprezintă surse
inepuizabile de materii prime care se regenerează mereu.
2
Plante medicinale pentru ingrijirea corporala

Argument.........................................................................................................................2

Cuprins............................................................................................................................3

Capitolul I. Produse vegetale............................................................................................4

Capitolul II. Recoltarea, uscarea si conservarea plantelor medicinale...............................27

Capitolul III. Plante medicinale pentru ingrijirea corporala.............................................32

3.1. Plante pentru ingrijirea scalpului..............................................................................32

3.2. Plante pentru ingrijirea tenului..................................................................................34

3.3. Plante pentru ingrijirea mainilor si picioarelor..........................................................49

Capitolul IV. Preparate fitofarmaceutice si fitocosmetice pentru ingrijirea corporala........41

Concluzii.........................................................................................................................50

Bibliografie.....................................................................................................................52

3
 CAPITOLUL I

Produsele vegetale. Generalități

Datorită așezării sale geografice, a unui relief variat si a

climei favorabile dezvoltării unei bogate vegetații, Romania
constituie locul de întalnire a florei euroasitice si mediteraneene.
Aici cresc peste 3600 de specii de plante superioare, dintre
care peste 700 au devenit medicinale, datorită experienței
indelungate a poporului roman în folosirea lor, la
tamăduirea bolilor. În cadrul patrimoniului vegetal din
Romania se găsesc numeroase plante spontane si cultivate ce au diferite utilizări si care pot fi
grupate in urmatoarele categorii:

 Plante alimentare (folosite in alimentație direct –fructe, frunze, rădăcini, tuberculi,

atat în stare proaspătă cat și sub formă preparată, conservata .)–106 specii;
 Plante oleaginoase (utilizate pentru extragerea uleiurilor vegetale sau a substanțelor
grase din semințe sau fructe)–24 specii;

Plante aromatice si condimentare (folosite pentru aromatizarea sau condimentarea

alimentelor, mancărurilor, băuturilor , datorită uleiurilor volatile conținute sau a altor
substanțe ce le conferă o aroma sau gust specific) –48 specii;

Plante tinctoriale (utilizate pentru vopsitul fibrelor textile sau a celor de origine
animală, pentru colorarea unor alimente sau băuturi datorită pigmenților continuți cu putere de
colorare) –48 specii;

Plante tanante (folosite pentru tabăcitul pieilor datorită substanțelor tanante conținute)–
32 specii;

Plante medicinale (folosite in industria farmaceutică pentru extragerea de substanțe

necesare preparării medicamentelor sau utilizate în medicina populară datorită conținutului lor
in vitamine, uleiuri volatile, glucide, heterozide fenolice, cumarine, flavonozide, antociani,
derivați ai acizilor polifenolcarboxilici, heterozide sterolice, heterozide triterpenice, lipide,
rezine, principii amare, alcaloizi si alte principii active cu proprietăți de natură vegetală.
4
 Materia primă pentru obtinerea medicamentelor o constituie plantele medicinale. De la
o plantă medicinală se poate folosi:

partea aeriană, în întregime (herba);

organele subterane: rădăcina, rizom, tubercul, bulb

frunză

mugurii

floarea

fructul

sămanța

scoarța de pe trunchi sau de pe radăcină

Produsul vegetal reprezintă organul sau o anumită parte a plantei uscată si prelucrată care
poate fi folosit pentru prepararea unor produse farmaceutice sau în industria de medicamente.
Acțiunea terapeutică se poate datora:

unei singure substanțe, de regulă organică (principiu activ);

unui grup de substanțe cu aceeași structură de bază, deosebindu-se prin natură radicalilor;

unui complex fitochimic (fitocomplex) format dintr-un principiu dominant si principii

secundare (efect sinergetic).

Este importantă cunoașterea substanțelor biologic active conținute în plante pentru a se

aprecia valoarea terapeutică și modul de extracție sau izolare a acestor principii astfel încat
acțiunea sa fie cat mai eficientă.De exemplu: Sunătoarea conține hipericină eficientă pentru
scăderea acidității sucului gastric, cu efect sedativ, calmant al durerilor; Valeriana conține
valepotriați și uleiuri volatile cu efect sedativ.

5
 Valoarea terapeutică a plantelor
medicinale are la bază relația dintre
structura chimică a substanțelor active,
numite și principii active, și acțiunea lor
farmacodinamică pe care o exercită
asupra elementelor reactive ale
organismului. Faptul că majoritatea
plantelor medicinale au o compoziție
chimică complexă începând de la 2-3
compuși până la 30-40 substanțe
chimice identificate în unele plante,
cum ar fi speciile genurilor Digitalis, Vinca, Claviceps, Papaver etc., explică și proprietățile
farmacodinamice multiple ale uneia și aceeași plante. Lucrurile se complică atunci când avem
de-a face cu amestecuri de plante cunoscute sub denumirea de "ceaiuri medicinale" sau
"specii medicinale" sau amestecuri de tincturi, de pulberi de plante, sau alte forme
farmaceutice complexe.

Plantele aromatice conțin, pe langă principiile active, si un ulei volatil. Aceasta își
găsește utilizare în terapie, alimentație, cosmetică și industria parfumului. Plantele utilizate în
practica medicală pot proveni din flora spontană sau pot fi plante de cultură. Orice plantă
aparține unei specii care face parte dintr-un gen care, la randul său, aparține unei familii. În
cadrul aceleași specii pot exista mai multe subspecii; diferența dintre ele făcandu-se pe baza
unor criterii: morfologice, chimice, citologice.

Principii active si acțiune farmacodinamică existente in produsele vegetale

Principiile active (substanțele active) prezente in plantele medicinale sunt cele care dau
efectul terapeutic. Pot fi produse ale metabolismului primar (metabolismul glucidelor),

6
rezultate în urma procesului de fotosinteză sau produse ale metabolismului secundar al
plantelor (metabolizarea azotului).

Clasificarea modurilor generale de acțiune a principiilor active din plantele

medicinale
Alcaloizii
Alcaloizii sunt compuși care conțin azot, au reacție alcalină si sunt otrăvuri foarte
puternice. Ei sunt folosiți in medicină in stare pură, după extracția pe cale industrială. În
terapeutică sunt folosiți în doze extrem de mici, au efect benefic, dar atunci cand doza este
mai mare pot deveni otravuri.

Formele farmaceutice sub care se găsesc sunt: comprimate, drajee, supozitoare, fiole
pentru injecții .Alte exemple de alcaloizi prezenți in materialul vegetal sunt: colchicină din rădăcină
de brandusă sau capsiceină din ardeiul iute, de asemenea,morfina, codeina, papaverina, din
semințele de mac, ca si complexul de alcaloizi din cornul secării: ergotoxina, ergotamina,
ergometrina, cu efect benefic in reglarea ritmului cardiac și în calmarea durerilor. Alți alcaloizi, precum
trigonellina dinschinduf , sunt utilizați sub formă de condiment și au efect afrodisiac.

Atropina din Atropa belladona este utilizată pentru investigațiile oftalmologice. Este
utilizată și în cazul intoxicației cu organofosforice. Utilizări antispastic digestiv, prin
controlarea motilității digestive. Are acțiune cardiacă prin creșterea frecvenței batailor
cardiace, vasodilatație periferică ,parkinson(efect util asupra rigiditatii si hipersalivației, mai
slab asupra tremurului), intoxicație cu: pilocarpina, muscarina, ciuperci din genul Amanita,
insecticide anticolinesterazice.Toxică pentru copii, deoarece pot fi confundate cu ciresele
fructele. Doza letala este de 100mg

Datura stramonium Atropa belladona

7
 Aloe Vera
Aloe Vera creşte în zonele cu climă
blândă, unde temperaturile nu coboară
pentru mult timp sub 0 grade şi poate fi
recunoscută după frunzele cărnoase,în
fomăde lance, care cresc direct din pământ,
cu marginile în formă de dinte de
fierăstrău, Aloe conţine un complex de
substanţe benefice, printre care aloina
şigelul de aloe.Aloina este un lichid
galben- lăptos, situat imediat sub coaja
frunzei şi care este folosit de mii de ani ca
laxativ, sub formăde prafuri sau ca
atare.Gelul de aloe vera întăreşte sistemul imunitar şi are efecte antibiotice, antiinflamatorii şi
antiseptice, care ajută la tratarea anumitor probleme ale pielii precum eczemele şipsoriazisul.
În acelaşi timp, un consum regulat de aloe normalizează tranzitul intestinal, promovând
sănătatea sistemului digestiv, creşte absorbţia de proteine, ameliorează arsurile la stomac şi
are efect calmant asupra gingiilor şi ţesuturilor bucale moi. Planta de aloe este o sursă
bogată de minerale precum calciu, sodiu, fier, potasiu, crom, magneziu, mangan, cupru si
zinc, dar este şi printre puţinele surse vegetale de vitamina B12, A, B, C, E şi acid folic, care
nu pot fi asimilate corespunzător doar prin alimentaţie. Toti aceşti nutrienţi ajută la menţinerea
greutăţii corporale în limitele normale, împiedică imbătrânirea celulară şi asigură necesarul
zilnic de energie.

Rolul radăcinii

 fixează planta in sol

 susține parțile aeriene
 absoarbe apa si sarurile minerale din sol
 depozitează substanțele de rezervă, la plantele care trăiesc mai mult de o perioadă de vegetație
 stabilește legături fiziologice cu ciupercile și bacteriile din sol
 regenerează uneori întreaga plantă

Structura rădăcinii
- asigură cresterea in grosime a plantei

- țesuturile noi care iau naștere în urma activității meristemeleor secundare (cambiul vascular
si felogenul) se formează an de an și se alatură celor primare, devenind cu timpul predominant

→ cambiul vascular - apare sub forma unor arcuri generatoare concave, localizate la partea
inferioară a fasciculelor liberiene, convexe. Ele se extind lateral, se racordează si rezultă o

8
zonă generatoare cambială, continuă, cu aspect de stea, care inchide la interior lemnul si lasă
la exterior liberul.

→ xilemul secundar este alcatuit din vase lemnoase cu diametrul mare, solidarizate intre
ele prin celule din parenchim lemnos si din fibre lemnoase.

→ liberul secundar este alcatuit din aceleași elemente ca și cel primar

→ felogenul sau cambiul subero-felodermic se formează mai tarziu decat cambiul vascular
și întotdeauna în afara lui

→ funcționează bifacial(la fel ca si cambiul vascular) generand alternativ material celular

nou atat spre interior cat si spre exterior

→ felogenul nu este un meristem secundar permanent.

Metamorfozele radăcinii

Rădăcinile care îndeplinesc alte funcții decat cel de fixare si absorbție și care prezintă
modificări adaptative morfologice și structurale sunt considerate rădăcini metamorfozate.

1.Rădăcini tuberizate → la unele dicotiledonate, in cursul dezvoltării, se modifică treptat

în organe cu funcția de depozitare

→ in acete cazuri, incetează creșterea in lungime, dispare piloriza și se realizează o

creștere particulară în grosime, prin formarea de țesuturi noi

2.Rădăcini contractile → la unele plante perene, cu organe hibernante(bulbi, rizomi,

tuberculi) și muguri de regenerare în sol, se manifestă fenomenul de heterorizie.

→ se formează pe langă rădăcinile normale, rădăcini modificate, contractile, capabile să

se scurteze, după terminarea creșterii în lungime și să se adancească toamna în sol.

9
 3.Rădăcini inmagazinatoare de apă → caracteristice multor bromeliaceae, epifite, din
regiunile tropicale, care au rădăcini aeriene.

→ ele absorb si acumuleaza apa din vaporii de apa din atmosfera cu ajutorul unui tesut
specializat de consistenta spongioasa numit velamen radicum

4.Rădăcini proptitoare →sunt rădăcini adventive,care se form la nivelul nodurilor

tulpinale si rameale

→ ajungand pe sol, se ingroasă, se ramifică și constituie un sistem eficient de susținere

5.Rădăcini cu nodozitați → pe rădăcinile plantelor leguminoase și ale unor arbori, se

formează excrescente de forme, mărimi și culori diferite, denumite nodozitati.

→ ele sunt rezultatul existenței relației de simbioză dintre organismele fixatoare de azot
atmosferic si plantele gazdă.

6.Rădăcini sugatoare→ haustorii sunt organe speciale de absorbție , care se diferentiază

de pe tulpinile plantelor parazite și semiparazite, plante care au radăcina principală prezentă
doar in stadiul de plantă

→ cu ajutorul haustorilor, absorb apa si sărurile minerale sau seva elaborată ale plantei
parazitate.

7.Rădăcini cu pneumatofori → rădăcinile unor plante din regiunile tropicale si pădurile

mlăștinoase de mangrove, si-au format niște structuri speciale, denumite pneumatofori,
care permit accesul aerului atmosferic către rădăcinile cufundată în nămol.

8.Rădăcini hidromorfe → se găsesc la plantele care trăiesc în mediul acvatic,sunt rădăcini

adventive, lipsite de perișori absorbanț și exoderma

Tulpina

Tulpina este un organ vegetativ al plantelor superioare, care are rolul de a susține
ramurile, frunzele, florile și fructele, și de a conduce seva brută de la rădăcină spre frunze și
seva elaborată de la frunze către celelalte organe.Este organul vegetativ al plantei de obicei
suprateran și a cărui formă depinde de mediul de viață și rolul îndeplinit în viața plantei.
Prezintă forme variate, caracteristice pentru specii diferite și datorită influenței condițiilor de
mediu

10
1) După mediul în care se dezvoltă, se disting:

-tulpini supraterane (aeriene)

-articulate

-nearticulate

-tulpini subterane

-rizomi (obligeană, stânjenel)

-bulbi (crin, lalea)

-tuberculi (cartof, topinambur)

-tulpini acvatice (lintiță)

2) După orientarea în spațiu:

-drepte (arbori și unele plante erbacee)

-volubile (volbură, hamei)

-agățătoare (viță de vie)

-târâtoare (castravete)

3) După consistența lor:

-erbacee

-suculente

-lemnoase

4) După durata vieții:

-anuale

-bienale

-perene

Structura tulpinii

Într-o secțiune transversală prin tulpină se disting următoarele zone, începând de la

exterior spre interior:

-epiderma, un țesut unistratificat cu rol de protejare a țesuturilor interne, de control al

schimbarilor de gaze și de hidroizolație

-scoarța, alcătuită din celule parenchimatice

11
-cilindrul central, format din țesut parenchimatic în care sunt dispuse fasciculele
conducătoare. În cazul tulpinii, acestea sunt mixte, libero-lemnoase cu lemnul dispus către
interior și liberul către exterior.

Țesutul lemnos reprezintă partea tare din corpul plantelor, fiind alcătuit în cea mai mare
parte din țesut mort; este țesutul prin care circulă seva brută.

Țesutul liberian este alcătuit în cea mai mare parte din elemente vii și prin intermediul
său circTulpina la ferigi.Majoritatea ferigilor au rizomi fără tulpină verticală. Excepție fac
ferigile arborescente, cu tulpini verticale de până la 15 m. Anatomia tulpinii ferigilor este mai
complicată decât cea a plantelor dicotiledonate, deoarece tulpinile ferigilor au una sau mai
multe întreruperi pentru frunze (vizibile într-o secțiune verticală) și fiecare fascicul libero-
lemnos este înconjurat de sclerenchim.ulă seva elaborată, bogată în glucide, formată din
țesuturile asimilatoare.

Tulpina la plantele dicotiledonate

Tulpinile dicotiledonatelor cu creștere primară au măduva în centru cu fasciculele

vasculare libero-lemnoase, dispuse circular într-o secțiune transversală. Partea externă a
tulpinii este acoperită de epidermă, învelită la rândul ei de o cuticulă rezistentă la apă.
Epiderma poate conține stomate, pentru schimburile de gaze. Între epidermă și țesuturile
vasculare este dispusă scoarța. Tulpinile plantelor dicotiledonate cresc în grosime datorită
prezenței a două țesuturi meristematice secundare: cambiu și felogen, din activitatea cărora
rezultă țesuturi lemnoase și liberiene secundare

Tulpina la plantele monocotiledonate

Între structura tulpinii la monocotiledonate și cea a dicotiledonatelor există unele

deosebiri legate de alcătuirea și modul în care sunt dispuse fasciculele vasculare. La
monocotiledonatele la care tulpina nu e fistuloasă, fasciculele libero-lemnoase sunt dispuse
neregulat în masa de parenchim fundamental, pe când la cele la care tulpina este fistuloasă,
fasciculele sunt dispuse pe două cercuri concentrice.Tulpina majorității monocotiledonatelor
rămâne cu structură primară toată viața, deoarece nu produc țesuturi secundare. Lignificarea și
îngroșarea tulpinii la unele specii (de exemplu, la palmieri) nu se produc prin formare de noi
țesuturi, ci prin creșterea celulelor parenchimului fundamental și îngroșarea membranelor
celulare din țesuturile deja existente..

1.Tipuri de tulpină

Tulpini aeriene → ierboase

→ lemnoase

→ suculente(carnoase)

Tulpini active → natante

12
 → submerse

→amfibii

Frunza

Este un organ vegetativ lateral al tulpinii sau ramurilor, de formă plată, care
îndeplinește funcția fundamentală în procesul de fotosinteză, dar servind și la respirație și
transpirație.Forma plată a acestui organ vegetativ este o caracteristică a spermatofitelor și
reprezintă o adaptare și o perfecționare pentru ca țesutul asimilator propriu-zis să se
organizeze pe o suprafață cât mai mare. Frunza se deosebește net de celelalte două organe
vegetative normale (rădăcina și tulpina) nu numai prin formă, ci și prin simetria bilaterală,
creștere definită (limitată), durată scurtă de viață, structură dorsiventrală. Frunzele au
dimensiuni mult mai reduse decât celelalte două organe vegetative ale majorității plantelor,
dar, prin numărul lor foarte mare, însumează o suprafață uriașă, pentru a-și putea Îndeplini
rolurile principale.

După apariție, frunzele se maturizează în câteva zile și ating dimensiunile specifice unor
frunze mature: toate țesuturile meristematice suferă diferențiere celulară, trec în țesuturi
definitive și creșterea încetează. Astfel se explică una dintre proprietățile frunzei, aceea de a
prezenta o creștere limitată. Singura excepție este reprezentată de frunza de Welwitschia
mirabilis, care crește continuu, pe toată durata de viață a plantei.

În dezvoltarea filogenetică cele dintâi expansiuni ale talului, asemănătoare frunzelor

(filoide) au apărut la algele brune, dar acestea nu sunt omologe frunzelor plantelor superioare.
Frunzele mici ale mușchilor reprezintă cea mai simplă frunză din punct de vedere morfologic
și structural. Acestea au un țesut liberian primitiv, nu au vase lemnoase și deci nu sunt
omologe frunzelor plantelor superioare. Frunza propriu-zisă apare la ferigi, iar la spermatofite
ea are cea mai evoluată organizare.

Funcții

Funcțiile principale ale frunzei sunt: fotosinteza, transpirația și respirația. Fiind cel mai
plastic organ vegetativ al plantei, frunza se poate metamorfoza, adaptându-se pentru
îndeplinirea altor funcții: de protecție, de absorbție, de depozitare a substanțelor de rezervă și
a apei, de înmulțire vegetativă.

13
Părțile componente

O frunză completă este formată din trei părți: limb, pețiol și bază (teacă).

Limbul este partea verde cea mai importantă a frunzei. După alcătuirea limbului,
frunzele sunt de două categorii: simple și compuse. Frunzele simple sunt caracteristice
monocotiledonatelor și multor dicotiledonate, iar cele compuse sunt frecvente la unele
dicotiledonate. Forma limbului diferă de la o plantă la alta și poate fi:

a. Eliptică - caracterizându-se prin diametrul transversal mai scurt decât cel

longitudinal,întretăierea lor făcându-se la mijlocullimbului
b. Ovală - prezintă tot diametre inegale, dar întretăierea lor se face în treimea
inferioară a limbului.
c. Circulară - are diametrele egale și întretăierea lor se face la mijlocul limbului.
Pețiolul servește, pe de o parte, la circulația sevei brute spre limb și a celei elaborate
spre tulpină, iar pe de altă parte, la orientarea limbului în poziția cea mai favorabilă în raport
cu lumina. Pețiolul are și rol mecanic, de susținere a limbului când acesta este lovit de stropii
de ploaie, de gheață sau când este bătut de vânt. Când pețiolul lipsește, frunzele se numesc
sesile.

3. Baza frunzei (teaca) se fixează de tulpină. Uneori ea este o simplă dilatație a părții
inferioare a pețiolului, alteori ea se dezvoltă într-o teacă sau vagină, care înconjoară tulpina pe
o anumită lungime; această teacă este foarte umflată și voluminoasă la Umbelliferae.

Filotaxie

Filotaxia reprezintă modul de dispoziție a frunzelor pe tulpină. Inserția frunzelor pe

tulpină se face în dreptul nodurilor; la un nod se pot insera una sau mai multe frunze, într-o
ordine caracteristică unităților taxonomice.

Dispunerea alternă (în spirală) a frunzelor se caracterizează prin inserția la fiecare nod
a unei singure frunze. Prin punctele de inserție ale frunzelor se poate duce o linie în spirală, în
ordinea apariției mugurilor foliari pe tulpină (spirală generatoare). Segmentul de spirală care
unește două frunze vecine situate una sub alta pe aceeași linie verticală și paralelă cu axa
tulpinii se numește ciclu. Un ciclu poate cuprinde o singură rotație în jurul tulpinii, care să
unească cele două frunze, sau mai multe rotații. La capetele porțiunii de spirală se află cele
două frunze așezate pe aceeași linie verticală.

14
 Dispunerea opusă a frunzelor se caracterizează prin inserția la același nod a două frunze,
în mod opus, de o parte și de alta a tulpinii. De regulă, frunzele unui nod sunt așezate într-un
plan perpendicular pe cel al frunzelor de la nodul alăturat, superior sau inferior. Astfel, toate
nodurile cu soț au frunzele dispuse în același plan, iar nodurile fără soț au frunzele în alt plan,
perpendicular pe primul. Această așezare a frunzelor se numește decusată și este întâlnită la
specii din familia Lamiaceae, la Urtica dioica, Syringa vulgaris ș.a.

Dispunerea verticilată se caracterizează prin inserția la fiecare nod a trei (Nerium

oleander) sau a mai multor frunze.

Tipuri de frunze

 rotundă
 ovală
 cordată
 palmată
 lanceolată
 sagitată
 aciculară
 fistulară
 zimțată
 sinuată
 lobată
 în rozetă

Eliminarea apei din plante

Eliminarea apei se face fie sub formă de vapori prin fenomenul de transpirație prin
stomate, fie sub formă de picături prin fenomenul de gutație.

Transpirația este un proces propriu plantelor terestre și reprezintă pierderea unei

însemnate cantități de apă absorbită la nivelul rădăcinii și preluată de vasele conducătoare
lemnoase. Ajuns la nivelul frunzelor, excesul de apă este eliminat. Suprafața mare de contact
cu atmosfera, stomatele numeroase (mai ales pe epiderma inferioară), mezofilul bogat în
cloroplaste și spațiile intercelulare din țesutul lacunar contibuie la o activitate fotosintetică
ridicată și, deci, la o transpirație intensa.

15
 Transpirația determină absorbția pasivă a apei cu substanțele minerale, asigură
circulația ascendentă a acesteia, precum și turgescența normală a tuturor celulelor și menține
constanta temperatura organismului vegetal.

În procesul de transpirație, apa este eliminată în atmosferă mai ales prin stomate și mai
puțin prin cuticula epidermei.

 Transpirația cuticulară este redusă la frunzele mature și la frunzele plantelor de umbră

și mai intensă la frunzele tinere, ale căror celule epidermice au o cuticulă subțire.
 Transpirația prin stomate pentru plantele de lumină este de circa 10 ori mai intensă
decât prin cuticulă. Stomatele execută mișcări de deschidere și de închidere, ceea ce
constituie principalul mijloc de reglare a intensității transpirației. Cantitate de apă
eliminată astfel este proporțională cu gradul de deschidere a stomatelor, iar viteza
difuziei vaporilor de apă este direct proporțională cu suprafața și cu diametrul ostiolei.

Stomatele se deschid dimineața sub influența luminii (reacția fotoactivă), când celulele
stomatice au un grad de turgescență mai mare decât celulele anexe. Gradul de deschidere
atinge un maximum la amiază, în condiții însorite, când pătrunderea CO2 necesar fotosintezei
este mai intensă. Aceste fenomene determină transpirația frunzelor la o intensitate ridicată.

Ca fenomen fiziologic, transpirația este influențată de factori interni și externi. Dintre

factorii interni se pot aminti : mărimea frunzelor și poziția lor pe tulpina și ramuri, cantitatea
de clorofilă din clorenchimuri, numărul stomatelor și deschiderea acestora ș.a. Dintre factorii
externi se pot menționa: temperatura, umiditatea și lungimile de undă ale radiațiilor
luminoase, precum și prezența anumitor substanțe chimice, care pot mări sau micșora
permeabilitatea membranelor celulare.

Gutația este procesul fiziologic de eliminare a apei în stare lichidă, sub formă de
picături. Acest fenomen se datorește diferenței de temperatură dintre aer și sol și are loc în
primele ore ale dimineții, primăvara și vara, când după zilele foarte călduroase urmează nopți
răcoroase. Aceasta se explică prin dezechilibrul care se produce între absorbția radiculară,
intensă noaptea datorită temperaturii relativ ridicate la nivelul rădăcinii și transpirația redusă
dată de temperaturile scăzute din aer, iar stomatele se închid prin reacția fotoactivă. Gutația se
produce, mai ales, în vârful frunzelor la plantele superioare, prin hidatode active și pasive.

16
 Prin gutație este evitată asfixierea celulelor, care s-ar putea produce prin umplerea
spațiilor intercelulare cu apă. Este eliminat excesul de apă, în care sunt dizolvate mici cantități
de substanțe minerale și organice produse de catabolism

Dispozitia frunzelor pe tulpina

→ filotaxia

→ in functie de numarul de frunze care se inseră la un nod si de relatia dintre ele se disting 3
tipuri de dispozitie foliar:

A. Alternă
B. Verticilată
C. Opusă

A. Dispozitia alterna (in spirală)

→ se caracterizeaza prin dezvoltatea unei

singure frunze la fiecare nod

B. Dispozitia verticilata

→ de caracterizeaza prin dezvoltarea a trei sau mai multe

frunze la fiecare nod

→ mai rar intalnita, in special la platele acvatice

Dispozitia opusa
→ consta in diferentierea a 2 frunze la fiecare nod

17
 Floarea reprezintă organul de înmulțire al gimnospermelor și angiospermelor. Florile au
fost mult timp admirate și folosite de oameni pentru a înfrumuseța mediul lor, dar, de
asemenea, ca obiecte de romantism, ritual, religie, medicină și ca o sursă de hrană.

Structura florii

Elementele florale sunt formate din sepale (primele care apar la marginea
receptaculului) și petale (mai spre interior); totalitatea acestor elemente constituie învelișurile
florale, după care urmează dispuse pe 1 sau 2 cicluri, și carpelele, formând ultimul verticil din
centrul receptaculului.

Pentru compararea diferitelor tipuri de organizare a florilor, se folosesc formule florale

și diagrame florale.

Floarea

Floarea ia naștere fie din mugurii florali, fie din mugurii micști ce se găsesc pe ramurile
scurte ale tulpinii, în majoritatea cazurilor la subsioara frunzelor. Este formată dintr-un lăstar
scurt, cu frunzele mai mult sau mai puțin metamorfozate, în funcție de rolul pe care îl au de
îndeplinit. Partea tulpinală constituie axul florii, de obicei scurt și lățit la vârf, formând
receptaculul floral. Acesta are forme diferite, bombat ca un disc, scobit ca o cupă, cilindric
sau conic. Receptaculul reprezintă deci partea mai dezvoltată a codiței florii, care se numește
și peduncul floral.

Morfologia frunzei

1.Petiol -Rol: → susține și leagă limbul de tulpină,

→ îl orientează față de lumină

→ asigură legăturile vasculare cu tulpina

→ poate avea diferite forme: - cilindrica la condurasi

- comprimata la plop

- dilatata la piciorul cocosului

- umflata la Eichornia crassipes

18
 2.Teaca

→ este partea latita a bazei petiolului cu care frunza se insera pe tulpina;

→ la majoritatea plantelor teaca se prezinta ca o forma latita a bazei petiolului

3. Lamina

→ limbul foliar este partea principală a frunzei, lațită și de regulă turtită într-un singur plan

→ dupa modul de alcatuire al laminei, distingem frunze simple si frunze compuse

→ frunzele simple → au lamina formată dintr-o singură parte si pot avea diferite forme :

Frunze simple – forme

Eliptica : fag (Fagus silvatica); crusan (Rhamnus frangula)

Eliptic-ovala: matraguna (Atropa belladonna)

 Ovala : par (Pyrus communis)

 Circulara : plopul tremurator (Populus tremula)
 Triunghiulara: loboda (Atriplex hortense)
 Deltoida: plopul negru (Populus nigra)
 Romboidala : mesteacan (Betula verrucosa)
 Reniforma: pochivnic (Asarum europaeum)
 Cordiforma : tei (Tilia cordata)
 Sagitata: sageata apei (Sagittaria sagittifolia)
 Spatulata : banutei (Bellis perennis)
 Liniara: Poaceae
 Aciculara : pin (Pinus silvestris)
 Enziforma: stanjenel (Iris germanica)
 Fistuloasa : ceapa (Allium cepa)
 Subulata : ienupar (Juniperus communis)
 Lanceolata : salcie (Salix alba), patlagina ingusta (Plantago lanceolata)
 Ingust lanceolata: catina (Hippophae rhamnoides)
 Liniar lanceolata: rozmarin (Rosmarinus officinalis)
 Cuneata : Saxifraga cuneifolia
19
 Clasificarea frunzei dupa marginea laminei

a.întreagă

Serata → cu dintii indreptati spre varful limbului urzica

Dințată → cu dinții dispuși perpendicular pe marginea limbului

Crenata→ cu dinții rotunjiți și perpendiculari pe marginea

limbului

Sinuata → cu dinti si adancituri rotundeplop tremurator

20
Incizii mici

Penat-lobata gorun

Palmat-lobataiedera

Penat-fidata scorus

21
 Frunzele compuse:

penatcompuse (foliolele se prind de o parte si de cealalta a rachisului, la diferite nivele) ;

palmatcompuse (foliolele au un punct comun de prindere pe rachis)

Frunze penatcompuse:

-imparipenatcompuse:– salcam ; foliolele sunt prinse pe rachis fata in fata, in varf existand si
o foliola nepereche;
-paripenatcompuse:– lintea pratului; frunza are foliolele repartizate in pereche de o parte si de
cealalta a rachisului, lipsind foliola din varf;
-dublupenatcompusa gladita; foliolele se prind pe un rachis de ordinul II, rachisurile
secundare fiind dispuse in pereche, de o parte si de cealalta, pe rachisul principal.

Frunzele palmatcompuse:

Prezintă întotdeauna un număr nepereche (3, 5, 7) de foliole care se prind toate în același
punct.

22
 Anexele foliare:

În anumite cazuri, pe langă parțile componente

tipice, frunzele pot fi însotițe, la baza lor, de niște
formațiuni foliacee auxiliare, cunoscute sub denumirea
de anexe foliare.

Anexele foliare sunt: stipele, ligula, ochrea

Stipelele

 Apar la frunzele lipsite de teacă, sunt dispuse în perechi la baza petiolului, sunt in general mai
mici decat frunzele, dar uneori pot avea o formă asemanatoare acestora
 La multe plante stipelele raman la stadiul de solzi membranosi care cad in timpul deschiderii
mugurilor (ca la tei, fag, carpen)
 Stipelele care cad odată cu frunzele se numesc stipele persistente
 La maces sunt alungite si concrescute cu baza petiolului; la mazare (Pisum sativum) sunt mai
mari decat foliolele si au un rol asimilator, la salcam stipelele s-au transformat in spini, iar la
Smilax în carcei

Ligula
 este o formațiune membranoasă prezentă la
plantele prevăzute cu teaca și limb;
 La Poaceae ligula este strans lipită de tulpină
si are rolul de a împiedica patrunderea apei și
dăunătorilor în spațiul dintre tulpină și teacă

23
 Ochrea

Este o anexă caracteristică plantelor din familia

Polygonaceae, fiind o formațiune de o consistență
membranoasa, de forma conica ce inveleste baza
internodiilor si petiolul frunzei ce se prinde la acest nod.

24
 CAPITOLUL II

Recoltarea, uscarea si conservarea plantelor medicinale

Unul dintre aspectele cele mai eliberatoare ale cunoaşterii ierburilor e abilitatea de a ne
plimba pe afară şi a culege o plantă cu mâinile noastre şi apoi de a o folosi pentru a ne hrăni şi
vindeca.

Tehnicile etice de recoltare şi preparare a plantelor necesită cunoaştere şi respect. Cea

mai grea parte e să înveţi primele tale plante. Deîndată ce învăţăm să diferenţiem câteva
plante din multitudine, vom descoperi că nu se poate să ne plimbăm prin zona în care trăim
fără să observăm noi plante, şi să ne familiarizăm cu propria bioregiune. Un ajutor extrem de
folositor pentru culegerea începătoare sau experimentată poate fi un ghid botanic specific
regiunii; nu ştii niciodată când dai peste o nouă plantă prietenă, sau vrei doar sp îţi verifici
cunoştinţele.

Putem fi uşor intimidaţi de câtă informaţie medicinală şi botanică există în jurul

nostru. Dar nu vă descurajaţi; tot ce trebuie să ştiţi sunt câteva buruieni cu care să vă hrăniţi şi
vindecaţi. Dacă sunteţi abia la început, încercaţi să culegeţi cinci sau şase plante pe care să
învăţaţi să le identificaţi, şi concentraţi-vă doar asupra lor, pentru a nu vă supraîncărca. Când
faceţi plimbări prin natură, încercaţi să le identificaţi vizual în diverse stadii ale ciclului lor de
creştere. Alegeţi o frunză sau o floare pe care să o purtaţi cu voi şi pe care să o memoraţi.
Dacă e o plantă medicinală sau care se poate mânca, gustaţi-o şi mirosiţi-o des, şi fiţi atente(-
nţi) la cum vă face să vă simţiţi. Aceasta vă va face să cunoaşteţi intim plantele din regiunea
voastră.

Câteva lucruri sunt demne de luat în seamă odată ce aţi învăţat câteva plante şi
sunteţi gata să le recoltaţi. Primul lucru e răspândirea acelei plante în bioregiunea în care
trăiţi. E bine să recoltaţi cu grijă plantele care sunt rare, periclitate, sau care nu sunt comune
regiunii în care vă aflaţi. O regulă bună e să evităm recoltarea plantelor dintr-un grup unde
sunt mai puţin de douăzeci, şi să nu recoltăm mai mult de zece procente din ceea ce vedem.
La fel de important e să ne asigurăm că ajutăm la propagarea plantelor pe care le recoltăm, fie
prin împrăştierea seminţelor toamna, sau dacă recoltăm rădăcini, să replantăm câteva dintre
ele. (…)

25
 Cateva date privind recoltarea, uscarea și conservarea plantelor medicinale și
aromatice

Pentru început trebuie să subliniem faptul că plantele medicinale nu se recoltează

niciodată dimineaţa, înainte de a se ridica roua, pe ploaie sau la mai puţin de 24 de ore după
ploi abundente, sau când este ceaţă, recoltarea oprindu-se o dată cu apusul soarelui. Plantele
medicinale ce conţin uleiuri volatile se recoltează în special pe timp noros sau dimineaţa,
înainte de răsărit. Desigur, recoltarea plantelor medicinale trebuie făcută în zone nepoluate,
cât mai îndepărtate de unităţi industriale, aşezări umane şi căi de acces, de genul drumurilor şi
căilor ferate. Ca şi obiecte necesare pentru modalităţile de recoltare manuale amintim secera,
cuţitul, cazmaua, piepteni speciali, etc.

Fiecare specie are momentul său optim de recoltare, atunci când principiile active se
află în cantitate maximă. Conceptul de „principiu activ” a apărut cândva după anul 1570, când
cărturarul şi practicianul Paracelsus a arătat că în plantele medicinale, doar o anumită
compoziţie a acestora (circa 0.5 grame la 1 kilogram) prezintă efecte curative asupra
organismului. Mai târziu aceste principii active au fost clasificate după structura lor chimică
(alcaloizi, glicozizi, fenoli, uleiuri volatile, etc.).

De la plantele medicinale se colectează întreaga plantă (destul de ror, totuşi), sau doar
anumite părţi precum:

a) Rădăcinile (Radix), rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) şi tuberculii (Tubera), cu alte

cuvinte, părţile subterane ale plantelor, se recoltează primăvara timpurieu, înainte de formarea
mugurilor sau a părţilor aeriene ale plantei sau toamna târziu, după ofilirea părilor aeriene. La
recoltarea acestor organe ale plantei, datorită lipsei părţilor vegetal superioare (tulpini, frunze,
flori) se ivesc cele mai multe confuzii. Deci se va acorda o atenţie deosebită identităţii
botanice a speciilor respective.

b) Părţile aeriene (Herba) ale plantei, impropriu numite „iarbă” prin vulgarizarea
termenului latin „herba” (în limba română având altă semnificaţie) se recoltează, de obicei, cu
puţin înainte de înflorirea completă sau în timpul înfloririi. Momentul optim de recoltare ale
plantelor în acest caz este foarte diferit, în funcţie de specie, altitudine şi zona geografică unde
creşte planta. Recoltarea se face manual, cu foarfeca sau cu secera, în nici un caz prin
smulgere.

26
 c) Mugurii florii se recoltează primăvara devreme, când seva începe să circule, uneori
chiar pe la sfârşitul lunii februarie. Se recoltează când sunt complet dezvoltaţi, înainte de
deschiderea lor.

d) Scoarţa sau coaja tulpinilor, ramurilor sau rădăcinilor se recoltează în special

primăvara, la începutul vegetaţiei, când se desprind mult mai uşor. Şi în acest caz se vor lăsa
suficiente ramuri necojite pentru refacerea arbustului sau arborelui. De obicei scoarţa se
recoltează de pe ramurile şi tulpinile plantelor care au cel puţin 3 ani, prin incizii circulare
practicate la distanţe de 20-30 de centimetri şi apoi longitudinal.

e) Frunzele se recoltează numai pe timp frumos şi uscat, după ce au ajuns la maximum

de dezvoltare, manual, dar nu prin strujire pentru a nu se zdobi, mărind astfel suprafaţa de
contact cu aerul şi pentru a nu se distruge celulele ce conţin uleiuri volatile.Recoltarea florilor
pentru unele specii se recomandă să se facă în boboc (de exemplu, salcâmul galben japonez),
iar pentru altele la începutul înfloririi sau în timpul înfloririi, înainte de ofilire.

f) Fructele se recoltează unele în pârgă (de exemplu, măceşele) când conţin maximum de
vitamine, iar altele când au ajuns la coacere (de exemplu, afinele, ienuperele, porumbele).

g) Seminţele se recoltează cu puţin înainte de completa maturizare, apoi se întind imediat

pentru uscare în straturi subţiri.

Toate aceste materii prime vegetale se usucă imediat după recoltarea. Pentru utilizarea
lor în „farmacia casnică”, plantele sau părţile de plantă se usucă în snopuri mici, atârnate în
aer, la umbră sau la soare, de la caz la caz, sau în poduri bine aerisite, puse pe coli de hârtie,
site, rogojini sau prelate curate. Înainte de uscare se va proceda la o condiţionare a părţilor de
plantă, înţelegând prin aceasta îndepărtarea corpurilor străine, a părţilor din plantă care nu
sunt indicate, părţile alterate sau atacate de insecte.

La materia primă care nu se prelucrează imediat după recoltare se face uscarea pe cale
naturală la soare sau la umbră.

În timpul uscării produsul se întoarce, pentru a evita decolorarea, încingerea şi

deprecierea calităţii.

Uscarea artificială se realizează în funcţie de produsul vegetal în uscătorii speciale, unde

este reglată temperatura în funcţie de compoziţia principiilor active. temperatura de uscare
27
este de 40-50 de grade Celsius, rareori 60-70 de grade Celsius, iar pentru plantele cu ulei
volatil este de 30-35 de grade Celsius.

Conservarea se face în spaţii curate, uscate, bine aerisite cu o umiditate constantă şi

iluminare indirectă. În timpul depozitării, produsele vegetale nu rămân într-o stare inertă, ele
suferind o serie de procese biochimice şi transofmrări. Temperatura şi umiditatea sunt factorii
care favorizează degradarea principiilor active. Aerul şi iluminarea reprezintă doi factori
importanţi cu privire la conservare, sub influenţa lor principiile active suferă reacţii de
hidroliză, oxidare şi enzimatice. Poluarea microbiană şi fungică reprezintă pericolul cel mai
grav al produselor vegetale care compromit total principiile active.După uscare, materiile
prime vegetale vor fi ambalate în pungi de hârtie, săculeţi de pânză sau cutii de carton, în nici
un caz în ambalaje din material plastic.

Recomandări privind prepararea unor forme farmaceutice simple

Maceratul este soluţia extractivă apoasă cea mai simplă obţinută din plante la
temperatura mediului ambiental. Acest procedeu este indicat pentru speciile care conţin
principii active care se extrag la rece, ca de exemplu nalba mare, inul, vâscul, etc. Materia
primă vegetală fragmentată sau întreagă se menţine în contact cu cantitatea de apă potabilă
prescrisă un timp de 1-12 ore, agitând din când în când. Se filtrează prin tifon şi se
administrează în aceeaşi zi.

Infuzia se recomandă, de obicei, a fi preparată din flori sau din părţile de plantă cu
ţesuturi friabile. Materia primă fragmentată se umectează cu 3 părţi de apă, lăsându-se în
repaus 5 minute. După acest timp, plantele umectate se aduc într-un vas smălţuit, cu apă la
fierbere, acoperit cu capac. Vasul se menţine timp de 5 minute pe o baie de apă fierbinte, iar
apoi se lasă în repaus 15-30 de minute. Se filtrează printr-un tifon care se stoarce uşor.

Decoctul este tot o soluţie extractivă apoasă obţinută la cald prin materia priă vegetală
fragmentată, umectată la fel ca în cazul infuziei, dar menţinută la fierbere cu cantitatea de apă
prescrisă, timp de 30 de minute, la foc domol sau pe o baie de apă în clocot. Soluţia extractivă
apoasă astfel obţinută se filtrează fierbinte, apoi peste plante se mai adaugă o cantitate de apă
fierbinte pentru a completa pierderile prin evaporare.

28
 Acest procedeu se întrebuinţează în special în cazul materiilor prime vegetale cu
consistenţă dură: rădăcini, scoarţe, unele fructe şi seminţe.Toate aceste tipuri de soluţii
extractive apoase se prepară pentru maximum o zi şi se
administrează îndulcite sau neîndulcite.

Tinctura este o soluţie extractivă hidroalcoolică obţinută la

temperatura camerei. În medicina casnică, această formă
farmaceutică se obţine, de obicei, prin macerarea materiei prime
în alcool etilic diluat de 40-70 de grade, timp de circa 7 zile, după
care se urmează filtrarea. Se administrează sub formă de picături
în puţină apă.

Siropul, care face parte din categoria soluţiilor

extractive apăase, se obţine din macerate, infuzii, decocturi sau
sucuri de plante la care se adaugă cel puţin 60% zahăr, care
asigură o bună conservare în timp. În siropuri se pot adăuga
tincturi sau alte substanţe medicamentoase care le măresc
eficienţa.

Vinul medicinal este o formă farmaceutică obţinută din

materii prime vegetale fragmentate, dar macerate în vin.
Sunt destinate uzului intern, în special pentru stimularea
poftei de mâncare, în care scop se administrează cu jumătate
de oră înainte de masă. Nu se recomandă celor cu gastrite
hiperacide, hipertensivilor şi celor cu afecţiuni hepatice.

29
 Inhalația se obţine prin plante medicinale bogate
în uleiuri volatile sau chiar din uleiuri volatile care se
pun în vase smălţuite sau din porţelan, peste care se
pune o anumită cantitate de apă clocotită. Vaporii de
apă saturaţi în uleiuri volatile acţionează când pătrund
prin inhalare în căile respiratorii.

Gargarisme. Se prepară sub formă de infuzie sau

decoct din plante şi se utilizează sub formă de gargară în
stamatite, afte, amigdalită, abcese dentare, etc.

Cataplasmele, prişniţele sau compresele sunt destinate

uzului extern şi se obţin din diferite soluţii extractive apoase
sau hidroalcoolice, cu care se îmbibă un tifon sau o bucată
de pânză de bumbac curat. Cataplasma se aplică direct pe
piele pentru a se obţine un efect revulsiv, emalient sau anti-
inflamato. Prin acest mod de utilizare se aplică şi unele
măşti cosmetice.

Băile fitoterapeutice sunt forme de utilizare a plantelor

medicinale în uzul extern sub formă de băi. Pentru a obţine un
amestec de plante pentru băi (ceaiuri balneologice), plantele
fragmentate se introduc într-un săculeţ din tifon dublu. După
umectare, săculeţul d’cu plante se fierbe, conform indicaţiei,
10-30 de minute, la foc domol, în 3-5 litri de apă care se pune
apoi în cada de baie cu apă, la o temperatură potrivită.

30
 Băi locale. Acestea se prepară la fel ca băile fitoterapeutice, dar în cantităţi mai mici de
lichid, şi se recomandă în cazul unor plăgi purulente, hemoroizi, etc.

Oţeturile aromatice se prepară prin macerarea

plantelor în oţet de vin, în cantitatea de 50-100 de
grame de plante mărunţite la 1 litru de oţet. Timpul
de macerare este de 7-8 zil, după care se filstrează
prin tifon, iar la sfârşit, conţinutul tifonului se
presează. Oţeturile aromatice se utilizează sub
formă de fricţiune.

Uleiurile medicinale se obţin prin macerarea plantelor în ulei comestibil, timp de 4-6
săptămâni. Astfel se prepară uleiurile de sunătoare, de muşeţel sau alte plante. Se folosesc
pentru răni greu vindecabile şi arsuri

31
 CAPITOLUL III

Plante medicinale pentru îngrijirea corporală

Plantele au o importanţă deosebită în viaţa oamenilor deoarece ele asigură aportul de vitamine şi
substanţe nutritive de care aceştia au nevoie, iar prin procesul de fotosinteză îşi îndeplinesc rolul de
plămân verde al planetei.Plantele ne oferă vitamine, grăsimi,micro şi macro elemente,
ceară,amidon,proteine, celuloză etc.Plantele au fost şi sunt folosite în diverse domenii:
medicină(coadaşoricelului,mentă,rozmarin,usturoi,anghinare,rostopascaetc.),alimentaţie(legume,fruct,
cereale,plante furajere), în industria chimică, cosmetică, farmaceutică etc. În industria alimentară,
unele plantemedicinale şi aromatice sunt folosite pentru colorarea, aromatizarea şi obţinerea unor
gusturiplăcute la alimente.În calitate departenerial habitatului nostru,plantelemai posedăpe lângă
valenţele lor deordin biologicşi pe cele de ordin estetic, întrucât înfrumuseţează nu numai mediul de
locuit, ci însuşi modul de convieţuire,respectiv de exprimare.Plantele sunt entităţi vegetale
fascinante,au un miros atrăgător, încântăochiul, armonizează gustul şi aduc satisfacţii de ordin
estetic.Oamenii sunt mai fericiţi atunci când trăiesc înconjuraţi de natură şi verdeaţă, iar florile au
devenit martorii cei mai fideli a celor mai importante evenimente din viaţa lor.

Plante pentru îngrijirea scalpului

Părul este o formaţiune anexă a pielii, care necesită o îngrijire specială pentru a-și păstra
starea fiziologică normală. Aspectul şi sănătatea părului depind de stratul de celule care
alcătuiesc zona germinativă (de creştere). La rădăcina firului de păr se revarsă sebumul
secretat de glandele sebacee, cu rolul de a proteja firul de păr şi pielea capului (scalpul).
Îngrijirea cosmetică a părului are ca scop menţinerea funcţionării normale a glandelor sebacee
ale scalpului. Aceasta se realizează curăţând pielea capului şi părul prin spălarea regulată şi
folosirea unor produse corespunzătoare naturii părului.

Produsele utilizate pentru îngrijirea părului, se regăsesc, de regulă, sub formă de: – șampoane
cosmetice sau medicinale, care asigură curățarea părului și pielii capului; formularea lor se
bazează pe asocierea dintre agenți de spălare și ingrediente active. – loțiuni pentru păr –
soluții hidroalcoolice care stimulează circulația sangvină, la nivelul scalpului (mai precis, în
derm), asigurând hrănirea optimă a rădăcinii și, implicit, tonifierea firului de păr. – produse de
condiționare (balsamuri/ măști pentru păr), îmbogățite în principii active și nutrienți. TIS
Farmaceutic a dezvoltat o gamă de produse destinate îngrijirii părului și scalpului, care au în
compoziție ingrediente active din plante, în combinație cu alți compuși (keratină, D-
panthenol, vitamine, ulei de ricin). Utilizate în formulări cosmetice destinate îngrijirii părului
32
și scalpului, ingredientele active conferă proprietăți astringente, antiseptice, regenerante și
antipruriginoase, potențează acțiunea ingredientelor active de sinteză și contracarează efectele
nedorite asociate agenților tensioactivi (uscarea părului și scalpului, pruritul).

Remedii naturale pentru păr pe care trebuie să le ai mereu în casă

Coada șoricelului

Dacă ai probleme cu părul gras și cu excesul de sebum de la nivelul scalpului,

folosește o infuzie pe bază de coada șoricelului cu care să-ți clătești părul după șamponare.
Poți repeta acest proces de câte ori ai nevoie până ești mulțumită de rezultate.

Urzica

Unul dintre cele mai cunoscute remedii pentru un păr sănătos. Infuziile din urzică
întăresc rădăcina părului și îi conferă strălucire. Mai mult decât atât, dacă te confrunți cu alte
probleme, cum este un scalp iritat sau căderea părului, poți folosi cu încredere infuzii pe bază
de urzică.

Mușețel

Ceaiul de mușețel conferă părului o strălucire aparte, astfel că nu este nevoie de vizite la
salon sau tratamente costisitoare pentru păr care au doar efecte pe termen scurt. Vești bune
pentru doamnele și domnișoarele cu părul blond – infuziile pe bază de mușețel conferă acestui
tip de păr reflexe aurii și o intensitate mai mare a culorii.

33
 Brusture

Infuziile pe bază de brusture sunt indicate mai ales persoanelor care se confruntă cu
probleme precum căderea părului sau fire despicate. Rădăcina de brusture ajută la creșterea
părului și regenerarea acestuia.

Cimbru

Cimbrul este o plantă minune, putând fi folosit atât în prepararea unor infuzii, cât și a
unor șampoane naturale. Acțiunea sa conferă părului un aspect lucios și revitalizat – este
recomandat să utilizezi cimbrul proaspăt în locul celui uscat pentru cele mai bune rezultate și
250 ml apă clocotită. Astfel, vei obține o infuzie concentrată pentru clătirea părului.

Gălbenele

Gălbenelele sunt bogate în vitamine esențiale pentru sănătatea părului și a scalpului, și se

recomandă mai ales pentru tratarea sensibilității scalpului și a părului fragil, ameliorând
iritațiile sau senzația de mâncărime și protejând părul.

Aloe Vera

Recunoscută pentru beneficiile sale, Aloe Vera este printre cele mai utilizate plante în
îngrijire. În ceea ce privește părul, extractul de Aloe Vera are o acțiune de protejare a acestuia
împotriva factorilor nocivi, dar și de hidratare. De asemenea, datorită acțiunii sale antiseptice,
ea calmează și iritațiile scalpului.

Infuziile din plante se remarcă față de alte produse cosmetice prin faptul că oferă un
tratament complet – hidratează părul, întăresc firul de păr, tratează problemele locale
(mătreață, iritații) și reduc excesul de sebum

Plante pentru ingrijirea tenului

Tenul reprezintă una dintre preocupările femeilor încă din cele mai vechi timpuri.
Acesta poate fi afectat odată cu înaintarea în vârstă şi din cauza unor factori externi.
Temperaturile extreme, ploile, vântul, înţepăturile de insecte şi pun amprenta asupra pielii
feţei. Indiferent că vorbim de acnee, riduri, pistrui sau pete, acestea îşi găsesc remediul în
produse din natură, spun specialiştii.

34
 Astfel, pentru acnee, sau coşuri cum sunt numite popular, sunt benefice infuziile din
rădăcini de brusture sau de urzică vie, aceasta din urmă fiind cunoscută cu efecte benefice
pentru bolile pubertații.
‘’Pe lângă preparatele antibiotice, dezinfectante, autovaccin şi hormonale se folosesc, cu
succes, multe plante medicinale care au proprietăţi antialergice, astringente, cicatrizante,
detoxifiante şi diuretice, aplicate într-un tratament de lungă durată. În consumul intern se
utilizează infuzia de urzică vie luată o dată pe săptămână pentru efecte de remediere a bolilor
pubertăţii şi de purificare a sângelui, dar şi infuzia din rădăcini de păpădie folosită încă din
vechime pentru întreţinerea frumuseţii tenului’’, scrie prof. univ. dr. Constatin Milică,
specialist în remedii naturiste, pe site-ul Farmacia Verde.’’

Înainte de toate, există cateva reguli pe care trebuie să le respecți. Tratamentele se aplică
pe tenul curat. Întinde pe gat și pe decolteu, așa nu faci risipă și te bucuri de efectele benefice.
Evită acoperirea acelor porțiuni cu piele sensibilă (in jurul ochilor si a gurii) și elimină toate
urmele cu multă apă, clătește întotdeauna foarte bine. Ia-ți întotdeauna măsuri de precauție și
testează reacția pe o porțiune de piele care nu este la vedere.

Lapte demachiant cu mușețel

Mușețelul are efect antiseptic și decongestiv, se folosește dacă ai

tenul iritat și încărcat; poți utiliza această plantă medicinală intr-o
infuzie sau baie de aburi, dar iți poți face și un lapte demachiant.
Pentru tenul uscat si sensibil, varsa 150g lapte nedegresat într-un vas și
presară două linguri de flori proaspete de mușețel. Pune pe foc mic și
lasă la incalzit, impiedicand formarea pieliței deasupra. Trage deoparte
vasul înainte de a da în clocot, lasă să se infuzeze compoziția timp de

35
două ore, apoi strecoară. Toarnă laptele demachiant astfel obținut într-un recipient, păstrează
la frigider si folosește-l timp de maxim 2 săptămani. Aplică produsul cu ajutorul unei
dischete, de doua ori pe zi.

Infuzie de flori de tei

Dacă ai tenul iritat ca urmare a

suprasolicitării, ideală este o infuzie de flori
de tei, pentru un efect calmant. Proporția
recomandată este de 50g tei la 500ml apă.
Dacă adaugi în acest amestec flori de
albăstrele și faci comprese, vei combate
cearcănele. Aplică compresele pe pleoape și
lasă să acționeze 10-15 minute.

Tinctura de flori de gălbenele

Probabil stii deja despre efectele miraculoase ale acestei plante medicinale, mai ales că
este deja folosită în multe produse cosmetice. Florile de gălbenele conțin un ulei cu proprietăți
cicatrizante și calmante, iar infuziile dau bune rezultate în îngrijirea tenurilor uscate. Pentru a-
ți prepara o tinctură care iți va revitaliza pielea, pune 20 de lingurițe de plantă uscată in 500ml
de alcool de 70 grade. Lasă la macerat timp de 10 zile, strecoară și toarnă lichidul în sticluțe
mici, de culoare închisă.

Comprese cu busuioc

Busuiocul are deosebite proprietati antiseptice, bactericide, antiinflamatorii si

cicatrizante. Vei observa schimbari mai ales daca ai ten gras, daca suferi de acnee. Fa-ti o
infuzie de busuioc, 50g la 500 ml apa, apoi pune comprese pe zonele cu probleme.

36
 Loțiune tonică cu salvie

Salvia degresează pielea și o dezinfectează,

previne iritațiile și micșorează porii. Este deci o
plantă medicinală perfectă pentru tenul gras.
Loțiunea cu salvie acționează împotriva iritațiilor și
coșurilor, dar și a porilor dilatați. Pune 4 linguri de
salvie uscată intr-un borcan și toarnă deasupra 150
ml vodcă. Închide cu capac și lasă produsul la
macerat timp de o saptamană. Strecoară lichidul printr-un tifon, pune aceeași cantitate de
salvie și lasă din nou la macerat încă o săptămană. După această perioadă, strecoară și toarnă
într-un flacon curat. Vei putea obține o concentrație și mai mare dacă repeți intregul proces.

Apa cu levănțica

Levănțica învioreaza tenul, combate acneea și conferă pielii elasticitate. Mirosul acestor
flori are efecte ușor sedative. Pentru a preveni iritațiile și infecțiile, precum și pentru a-ți
împrospăta pielea, fa-ți o apă cu levănțică. Pune jumătate de pahar de apă intr-o sticlută cu
pulverizator, adaugă 5-10 de picaturi de ulei esential de lavanda si agită bine. Folosește la
nevoie pe fată, gat si corp.

Loțiune tonică cu rozmarin

Pentru un efect revigorant, utilizeaza o

alta planta medicinala laudata: rozmarinul.
Combina 30 de picaturi de ulei esential de
rozmarin cu 30 ml alcool intr-un recipient.
Lasa la macerat o saptamana, apoi curata
tenul cu produsul obtinut, folosind o discheta
demachianta. Inainte de fiecare folosire, agita
bine sticluta.

37
 Plante pentru îngrijirea mainilor și picioarelor

Se diversifică din ce în
ce mai mult, avand în vedere
activitatea omului cotidian, avand un
rol de stimulare a circulației
sanguine, de curațire emolient,
regenerare și de combatere. Pentru
ungerea mainilor se folosesc creme
grase sau emulsii pe bază de
lanolină, vaselină, parafină, miere, silicon, uleiuri vegetale, acid citric, borax, vitamine. Au rol
de a da pielii elasticitate, aspect catifelat și de albire. Lacurile de unghii pot fi transparente,
pasta sau sidefate și trebuie să fie rezistente în contact cu apa și săpunul, să nu-și piardă luciul,
să fie inofensive, să se întindă ușor cu pensula, să aibă o viteză de uscare rapidă (2 minute)
iar pelicula obținută sa fie aderentă, sa nu-și modifice nuanța și să nu fie iritante.

. Crema cu glicerină și mușețel

Cremă cu o combinație triplă de

ingrediente active: mușețelul – vindecă și
regenerează, glicerina naturală – catifelează și
hidratează pielea crăpată, redându-i
elasticitatea, siliconul natural – acționează ca o
mănușă invizibilă, protejând mâinile zilnic
împotriva acțiunii negative a mediului
înconjurător.

Pentru îngrijirea picioarelor se folosesc creme, săruri, loțiuni și depilatoare. Cremele,

pudrele și loțiunile, evită mirosul neplăcut de transpirație, împiedică transpirația excesivă,
stimulează circulația, evită oboseala piciorului și au un rol antimiotic. Depilatoarele sunt sub
formă de ceară sau pe bază de rașini chimice ce îndepărtează părul de prisos, fiind urmate de
loțiuni calmante, antiiritante.Fiind una dintre cele mai populare plante medicinale, mușețelul
prezintă multiple proprietăți terapeutice pentru piele, având acțiune emolientă, calmantă,
antispastică, antialergică, antiinflamatorie și cicatrizantă. Ajută la calmarea iritațiilor, la
relaxarea mușchilor și se folosește pe larg în tratarea afecțiunilor pielii

38
 Plante pentru ingrijirea picioarelor

Din cauza căldurii, dar şi a problemelor de

circulaţie a sîngelui, picioarele se umflă, devin
dureroase şi nici o încălţăminte nu ni se pare potrivită.
Soluţia cea mai potrivită pentru a alunga durerile şi
pentru a ameliora microcirculaţia de la nivelul
picioarelor o constituie băile de plante.În prima seară
este indicată o baie relaxantă dintr-un amestec de
plante: brad, tuia, ienupăr, mentă. Plantele se fierb
timp de 15 minute, se strecoară şi se utilizează cîte o
linguriţă din fiecare plantă la un litru de apă. Efectul acestei băi este unul răcoritor.

În seara următoare trebuie să facem o baie cu plante care acţionează direct asupra
sistemului circulator şi limfatic. Sînt recomandate frunzele şi fructele de castan (necoapte, cu
coajă), frunze de coacăze, zmeură, dud, salcie, aloe. Se pune o linguriţă din fiecare plantă la
un litru de apă. Se lasă la macerat de dimineaţă pînă seara şi se folosesc atît lichidul astfel
obţinut, cît şi plantele. Baia nu trebuie să depăşească 20-30 de minute. Un alt remediu pentru
a scăpa de senzaţia de picioare grele îl constituie preparatele pe bază de frunze de viţă-de-vie
roşie. Viţa-de-vie conţine antocianidine, substanţe eficiente în insuficienţa venoasă. Se
recomandă cataplasmele cu frunze de viţă-de-vie seara, înainte de culcare. De asemenea,
pentru stimularea microcirculaţiei de la nivelul picioarelor sunt indicate băile cu afine. Se
fierb afinele şi apa rezultată se adaugă în apa de baie pentru picioare.

Pentru un efect imediat de relaxare a picioarelor grele este indicat ca de cîte ori aveţi ocazia să
vă masaţi tălpile călcînd pe o minge de tenis timp de două minute. Puteţi utiliza pentru masaj
şi aparatele speciale care se găsesc în comerţ. Pentru a vă relaxa musculatura tălpii, ridicaţi-vă
pe vîrfuri şi menţineţi poziţia timp de 20 de secunde.

Băşicuţe

În cazul în care încălţămintea v-a chinuit picioarele atît de tare încît aţi făcut băşicuţe
dureroase şi inestetice, specialiştii în fitoterapie vă recomandă să aplicaţi plante cu efect
cicatrizant. De două-trei ori pe zi, timp de cîteva minute, se vor aplica pe zonele afectate
frunze de pelin zdrobite, flori şi frunze de gălbenele, suc de rostopască (din tulpina plantei)
sau frunze proaspete de aloe.
39
 Loțiunea hidratantă pentru picioare

Loțiunea oferă o hidratare intensă picioarelor stresate și obosite. Conține extract

organic din floare de mușețel, care, împreună cu uleiurile naturale de avocado și migdale
conferă picioarelor o catifelare desăvârșită și un masaj eficient.Extractele din frunze de viță-
de-vie roșie și coada-calului stimulează circulația sângelui la nivelul picioarelor. α-Carnosine
și Vitamina E luptă împotriva radicalilor liberi, întăresc membranele celulare și reprimă
reacția moleculelor de zahăr cu colagenul și elastina, astfel intensificând efectele anti-
îmbătrânire și crescând elasticitatea pielii.

Crema pentru picioare și călcâie

Crema intens hidratantă cu mușețel și uree oferă o îngrijire eficientă atât pentru călcâie,
cât și pentru picioarele sensibile și încordate. Previne apariția bătăturilor, a pielii uscate și
crăpate. Hrănește epiderma, ajută la vindecarea leziunilor superficiale și contribuie la
atenuarea și îndepărtarea stratului de piele dură de la nivelul călcâielor, tălpilor și coatelor.
Are proprietăți anti-îmbătrânire și îmbunătățește elasticitatea pielii. Crema lasă pielea
reîmprospătată și perfect hidratată.

Balsamul pentru picioare cu efect de încălzire

Balsamul cu efect de încălzire a picioarelor cu ulei de avocado și α-carnosine este

perfect pentru serile reci de toamnă și iarnă, oferind o hidratare intensivă, îngrijire de durată și
un efect plăcut de încălzire pentru picioarele reci. Uleiurile și extractele organice din
compoziția balsamului catifelează pielea sensibilă a picioarelor și o protejează împotriva
deshidratării.

Combină aceste produse naturale de îngrijire a mâinilor și picioarelor cu o

alimentație sănătoasă, bogată în vitamine și substanțe nutritive, dar și cu sportul care ți se
potrivește, pentru a-ți îmbunătăți flexibilitatea și aspectul membrelor, iar corpul tău îți va fi
recunoscător și te va răsplăti pe măsură, cu un aspect de invidiat, o stare generală de bine și
sănătate și o imagine de sine mult îmbunătățită.

40
CAPITOLUL IV

Preparate fitofarmaceutice și fitocosmetice pentru îngrijirea corporală

Prin tradiție, in farmacii se prepară creme, emulsii, loțiuni utilizate în scop cosmetic si
de igienă. Formularele farmaceutice cuprind uneori și formule de produse cosmetice. Pentru
conceperea, prepararea și elaborarea acestor produse este nevoie de cunosținte științifice si
tehnice. Unele dintre aceste produse sunt foarte apropiate de anumite medicamente și din
acest motiv trebuie facută diferența dintre produse cosmetice și medicamente. În general nu se
admite ca produsele de igienă să fie prezentate ca avand proprietăți preventive sau curative
față de anumite maladii.

Cosmetica sau cosmetologia este disciplina care se ocupa cu ingrijirea si

infrumusetarea externa a corpului cu ajutorul unor preparate sau tratamente. Prin produs
cosmetic se intelege orice substanta sau preparat destinat sa fie aplicat pe diferite parti ale
corpului in scopul spalarii, protejarii si mentinerii lui, pentru a modifica aspectul estetic sau a
corecta mirosurile corporale.

În trecut se folosea mai des termenul de fitopatologie, adică metode de tratament ale
bolilor plantelor iar în terapeutica umană se înțelegea tratamentul afecțiunilor cu ajutorul
plantelor. Astăzi fitoterapia se referă la terapeutica cu ajutorul substanțelor active biositetizate
de celula vegetală, inclusiv ceaiuri medicinale, plante medicinale ca atare, substanțe
exctractive, substanțe active pure sau produse farmaceutice mixte. Dar toate acestea respectă
importanța și masura factorului terapeutic principal, adică substanța activă din plantă.
Fitoterapia a ajuns să ocupe un rol din ce în ce mai important, astfel încat indexul plantelor
medicinale și aromatice cu aplicare în terapia bolilor umane crește de la un an la altul.
Recomandarea cea mai de preț este că omul trebuie să participe conștient și bine educat la
recoltarea, conservarea sau prepararea produselor fitoterapeutice, pentru că plantele pot fi
toxice sau cu potential toxic în anumite condiții.
De aceea, clasificarea formelor de preparare a produselor fitoterapeutice trebuie
cunoscuta.
A. Forme fitofarmaceutice de uz intern
→ cea mai simplă formă de preparare și administrare – masticarea plantelor
→ pe cale orală – pulbere obținută dintr-o singură plantă/amestec de pulberi din mai multe
plante (macinare din flori, frunze, tulpină, rădăcină)
→ comprimate preparate din pulberi (uneori drajefierea – pelicula gastro-solubilă)

41
 1. Soluții extractive apoase
– Infuzie
– Decoct
– Maceratul la rece
– Siropul
2. Solutii extractive hidro-alcoolice
– Tincturile
– Vinurile medicinale
– Cidrurile
3. Alte forme de administrare internă
– Necesită de obicei proceduri și instalații speciale pentru realizarea lor
– Extracte fluide
– Pulberi liofilizate

B. Forme farmaceutice de uz extern

→ unguente
→ supozitoare
→ uleiuri medicinale
→ cataplasme
→ baie cu plante
→ oțet aromatic
→ inhalatie
→ gargarisme
→ badijonaje

Pielea este constituită din: apă, elemente minerale, substanțe organice și vitamine. Apa
este un component biochimic cu rol important în metabolismul organismului. Elementele
minerale sunt reprezentate de metale și metaloizi, pielea este organul cel mai bogat în sulf.
Substanțele organice sunt: hidrati de carbon( glucoza, glicogen, celuloza), compuși azotați,
lipide sau grăsimi. Dintre vitamine în epiderm se găsesc vitaminele A, D. B1,B2, B6, acidul
pantotenic, vitamina H, P și acidul ascorbic.

42
 Pielea intactă, datorită structurii sale, este o barieră reală pentru pătrunderea substanțelor și
numai tegumentul lezat permite trecerea diferitelor substanțe prin epidermul nevascularizat.
Exista cateva tipuri de piele care pot fi caracterizate astfel: piele normală, piele uscată, piele
grasă, piele seboreică, piele cu alterații vasculare, piele ridată.

Pielea normală are o colorație roz, cu aspect compact, este netedă dar nu lucioasă. Nu
prezintă pori dilatați, puncte negre, exfolieri, aspect roșcat. Întreținerea pielii normale este in
general ușoară și urmarește curațirea și protejarea de factorii externi. În general se recomandă
ca persoanele tinere cu pielea normală sa nu facă apel la preparate cosmetice. Curățirea
zilnică se face cu săpun sau lapte demachiant cu pH acid. Protecția zilnică se urmarește pentru
a evita efectele neplăcute provocate de vant, praf, frig.

Pielea uscată apare ca urmare a unor deficiențe datorită conținutului mai redus de grăsimi
și a deshidratării cand iși pierde din elasticitate și apar ridurile. Uneori pielea este foarte
uscată datorită lipsei grăsimilor deși hidratarea este normală, dar este posibil ca deshidratarea
să apară numai datorită deshidratării.

Pielea grasă este o urmare a hiperfuncționării glandelor anexe din piele, secreția glandelor
sebacee și sudoripare fiind anormală. Pielea are un aspect lucios și pori dilatați, apare acneea,
seboreea, puncte negre și comedoane.

De asemenea, produsele de igiena nu pot sa conțină substanțe puternic

active.Tratamentul necesită utilizarea unor produse de curățire ce acționează în profunzime.
Protecția zilnică se face cu creme absorbante. Pentru seara sunt eficace preparate care
echilibrează secrețiile și combat inflamațiile.

Substanțele active care traverseaza pielea pot fi absorbite diferit, în funcție de

proprietățile fizico-chimice și de o serie de factori biofarmaceutici : forma farmaceutică,
vascozitatea, temperatura pielii, afinitatea dintre substanța activă și vehicul. Principalele
acțiuni urmărite prin aplicarea unguentelor sunt: menținerea hidratării normale, revitalizarea
pielii,creșterea conținutului în elemente minerale, proteine și curățirea pielii. Aceste obiective
se realizează prin utilizarea unguentelor, denumite și creme cosmetice

Prin creme se inteleg unguente de tip emulsie cu un conținut de cel putin 10% apa.
Unguentele sunt geluri tixotrope cu limita de curgere și comportare plastica. Cremele
cosmetice trebuie să îndeplinească următoarele condiții de calitate :

 să fie inofensive pentru piele, să nu irite pielea

43
 să nu conțin substanțe toxice
 să asigure o resorbție corespunzătoare
 să aibă o bună conservare, sa nu rancezească
 să aibă un pH apropiat de cel fizilogic 6-6,5
 să aibă o afinitate cutanată

Clasificarea cremelor cosmetice se face după mai multe criterii :

1. După compoziție :

- creme emoliente sau coldcreme

- creme pe bază de lanolină

- creme acide

- creme nutritive cu substanțe bioactive

2. După scopul folosit :

- creme nutritive

- de demachiat

- contra ridurilor

- antisolare

- de bronzat

- revitalizante

- creme de zi sau de noapte

3. După modul de preparare :

- creme obținute prin amestecare

- prin saponificare - prin emulsionare

4. Dupa procentul de grăsimi :

- creme uscate

- creme semigrase

- creme grase

- creme indiferente
44
infuzia-administrata in amigdalite, faringite, laringite;

frunzele proaspetesunt folosite pentru aromatizarea si condimentarea preparatelor culinare,

avand si efect terapeutic (ajuta digestia, stimuleaza functia hepato-biliara, sprijina functia
pancreatica);

sirop de cimbru-pentru tuse si raguseala;

tinctura de cimbru-antihelmintic, antitusiv, expectorant, depurativ, stimulent al digestiei,

tonic general, tonic nervos;

ceai protector hepatic-protejeaza ficatul de agentii hepatotoxici, detoxifiant (elimina

deseurile metabolice acumulate in organism), coleretic-colagog (stimuleaza secretia si
eliminarea bilei), lipocatalitic (stimuleaza ardereagrasimilor la nivelul ficatului);

comprimate/capsule-fungicide, antihelmintice, antiprotozoarice;

comprimate -tonic digestiv;

comprimate pentru supt-in inflamatii ale mucoasei gatului si cavitatii bucale, insotite de tuse
iritativa;suspensie-afectiunile inflamatorii acute si cronice ale mucoasei bronsice;supliment
alimentar–imunostimulator;

supliment nutritional-un integrator alimentar ideal in cazul cistitelor, uretritelor si a

nefritelor;

solutie orala-un ajutor pretios in cazul infectiilorrespiratorii;lotiune pentru frectie-uleiul de

cimbru are efect tonic local;

spray–pentru calmarea durerilor de gat;

crema pentru calcaie-reduce proliferarea bacteriana, datorita substantelor antiseptice si a

uleiurilor naturale de cimbru si salvia;

lotiune de corp cu protectie solara/lotiune de corp-plantele aromatice (rozmarin, lavanda,

cimbru, limba mielului) are rol protector la nivel tisular, celular si molecular (ADN). Are
efect antioxidant prin inhibarea formarii de radicali liberi, prevenind astfel cu succes
imbatranirea cutanata accelerata determinata de soare;

Exemple:

Unguentul de sunatoare
Cum se prepara Inflorescentele uscate de sunatoare se maruntesc in piua sau cu rasnita
electrica de cafea. *e pun patru linguri de sunatoare maruntita intr-un vas si se toarna
deasupra unt clarifiat incins cantitatea obtinuta dintr-un pachet, amestecandu-se apoi bine,
pana ce compozitia se raceste, dupa care se lasa vreme de 7-8 ore. Se pune apoi vasul in care
s-a facut amestecul la foc mic si se asteapta pana isi recapata consistenta lichida, dupa care se

45
filtreaza totul prin tifon, obtinandu-se un unguent cu tenta rosiatica, care se va pastra la
frigider. La ce foloseste (daca alte plante au asupra pielii doar efecte vindecatoare, sunatoarea
are un rol important si in combaterea senzatiilor de durere, usturime sau mancarime. Ea este

prin excelenta o planta calmanta, fiind extrem de utila in diminuarea suferintelor, dar si pentru
vindecarea arsurilor de gravitate mica si medie inclusiv cele solare, a alergiilor si a altor
afectiuni dermatologice insotite de mancarime puternica si usturimi. Observatii !entru
combaterea mancarimilor pielii si a usturimii se adauga in unguentul de sunatoare zece
picaturi de ulei volatil de menta $se gaseste in !lafaruri si farmacii naturiste - efectul va fi
exceptional.

Unguentul cu ardei iute

In untul clarifiat incins cantitatea obtinuta dintr-un pachet se pun 2-3 linguri de ardei
iute taiat marunt mai ales partea cu seminte si se amesteca foarte bine la foc mic, vreme de 1"
minute, dupa care se lasa unguentul sa se raceasca putin si se filtreaza. Unguentul se pastreaza
la rece. are efecte excelente antireumatice, de intensificare a circulatiei sanguine periferice si
de redare a mobilitatii articulatiilor. Se foloseste in artrite, poliartrite reumatoide, la masa usor
in nevralgie si in crizele de lombosciatica, pe articulatiile dureroase, in cazul sechelelor
ramase din traumatisme mai vechi. Pe perioada anotimpului rece, va fi de un real ajutor
persoanelor friguroase, care au extremitatile corpului reci, cu circulatia slaba. Observatii :cest
unguent nu este suportat de toata lumea, capsicina din ardeiul iute putand declansa reactii
alergice severe. (in acest motiv, inainte de a folosi unguentul, se va face o proba, intinzandu-l
pe o portiune mica de piele. (aca apar inflamatii, senzatii de mancarime sau usturime intensa
inseamna ca aveti sensibilitate alergica la acest produs si, in consecinta, nu il veti utiliza.

Măşti revitalizante din plante

Gălbenele, cunoscute şi sub
denumirea de “calendula”, sunt folosite
în prepararea produselor de îngrijire a
pielii, datorită capacităţilor emoliente şi
regenerante. Au proprietăţi de întinerire
a celulelor şi de aceea, gălbenele ajută
pielea pătată sau arsă de soare, să se

46
repare singură, calmând iritaţiile şi reducând roşeaţa.Îţi poţi face o mască din petale, cu flori
din grădina personală, sau din gălbenele uscate, găsite în plafar. Iată câteva exemple: Fierbe
1/2 de cană de apă şi adaugă apoi o lingură de flori de muşeţel şi una de gălbenele. pot fi
proaspete sau uscate, nu contează prea mult. Lasă-le timp de 10 minute să se infuzeze. Între
timp, fierbe şi pasează un morcov, într-un castron mic, peste care să adaugi 1-4- linguriţă de
ulei de migdale. Adaugă ceaiul de gălbenele şi muşeţel peste morcov, împreună cu o lingură
de lecitină granule şi o linguriţă de germeni de grâu-ulei. Amestecă toate ingredientele bine
(un blender poate fi folosit pentru o textură ceva mai fină). După curăţare, distribuie
amestecul pe toată faţa, evitând zona ochilor. Relaxeaza-te 15 minute şi îndepărtează ulterior
masca, cu ajutorul unui prosop umed şi moale .Combină o linguriţă de miere pulbere cu o
linguriţă de lut facial şi una de lapte pudră non-gras. Adaugă şi o linguriţă de fulgi de ovaz,
fin măcinaţi. Într-un recipient mic, pune 42 de ml devaloe vera suc şi 14 grame de calendula.
Amestecă ingredientele lichide împreună cu cele solide, pentru a face o pastă moale.
Distribuie amestecul pe toată faţă, lăsând liberă zona ochilor. Lasă amestecul să se usuce şi
îndepărtează-l apoi cu un prosop cald.Masoara 2 linguriţe de iaurt simplu, fără arome, într-un
castron mic şi adaugă 2 linguriţe de flori proaspete sau uscate de gălbenele. Adaugă 3 picături
de suc de lămâie şi amestecă bine. Lasă toata compoziţia timp de 30 de minute înainte să o
aplici pe pielea curata a fetei si a gatului.Dupa 10 minute poti clati.
Persoanele cu tenul uscat au o piele subţire, fină, ce se irită foarte uşor. Este lipsită de
grăsime, nu are supleţe şi elasticitate. Tenul uscat este predispus mai mult ridurilor decât
celelalte tipuri de ten. De aceea, are nevoie de o îngrijire specială. Persoanele cu pielea
uscată trebuie să evite apa caldă, calcaroasă şi să nu folosească săpunul în exces. Măştile
făcute în casă, pe bază de miere de albine, banane sau gălbenuş de ou sunt benefice tenului
uscat.

Mască cu miere
Pentru această mască ai nevoie de o linguriţă de miere, un
gălbenuş de ou, o linguriţă de ulei de măsline şi o linguriţă de
iaurt. Amestecă bine toate ingredientele, iar pasta obţinută o aplici
pe toată faţa. Mierea îţi va reface structura pielii, iar gălbenuşul şi
uleiul de măsline o vor hidrata.

47
Mască cu banane şi miere
Ai nevoie de două banane mai verzi, o linguriţă de
miere şi 150 ml de iaurt. Bananele le pisezi bine
până obţii un piure şi amesteci cu mierea şi iaurtul.
Pasta rezultată se întinde pe toată faţa şi se clăteşte
după 30 de minute.

Masca cu albuş de ou
Pentru această mască ai nevoie de un
albuş de ou, o linguriţă de miere şi o
linguriţă de ulei de măsline.

Bate albuşul de ou până se îngroaşă

şi adaugă mierea şi uleiul. După ce
compoziţia se omogenizează, o aplici pe
faţă şi o laşi sa actioneze 20-30 de
minute. La final, clăteşti cu apă călduţă.

Mască cu unt
O altă mască eficientă este cea pe bază de unt. Se
amestecă o linguriţă de unt cu o linguriţă de apă plată.
Ungeţi zonele foarte uscate ale feţei şi lăsaţi să acţioneze
circa 20 de minute. Se clăteşte cu apă călduţă.

Mască cu nucă de cocos

Uleiul din nucă de cocos (îl găsiţi la plafar) este un
foarte bun hidratant pentru tenul uscat. Tot ce ai de
făcut este să-ţi masezi faţa cu un astfel de
ulei.După, aplică un prosop înmuiat în apă caldă şi
stors bine. Stai cu el pe faţă 20-30 de minute. La
sfârşit clăteşte cu apă călduţă.

48
 Nu uita că înainte de a-ţi aplica o mască trebuie să-ţi cureţi bine tenul şi gâtul. Masca se
ţine pe faţă şi pe gât, evitând zona ochilor, circa 30 de minute şi se îndepărtează cu apă
călduţă.

Produsele fitofarmaceutice trebuie sa aibă aceeasi eficacitate, siguranță și calitate ca si cele

de sinteză.

Standardizarea lor necesită un proces permanent de control si eforturi de menținere a

calității constant. Această etapă întrunește în final peste 7 etape de control de la plantă la
produsul finit. Medicina alopată (sau cel puţin o mare parte a reprezentanţior ei) sfidează atât
terapiile naturale, cât şi pe practicanţii lor, fie că aceştia sunt medici sau au altă specialitate,
dar care practică fitoterapia cu un succes real,netinand cont de faptul ca fitoterapia este parte
integranta a medicinei alopate. Stricnina, cafeina, atropine sau glicozidele digitalice - toate
sunt izolate din diferite părti de planta .

Extractele folosite in fitoterapie sunt acele preparate obținute din plante medicinale, in
care se regăsesc principiile active din organele vegetale, după ce acestea au părăsit materialul
vegetal și s-au dizolvat in anumiti solventi (apa, alcool, ulei vegetal, alte grasimi). In cazul
acestor preparate, plantele medicinale devin o materie primă care poartă denumirea de drog.
Factorii care determină variabilitatea în raspunsul terapeutic la administrarea
preparatelor din plante:

o complianta pacient
o rata de absorbtie
o distribuția în fluide corporale
o legarea de proteinele plasmatice și tisulare
o rata de excreție
o condițiile fiziopatologice
o factorii genetici
o interacțiunile medicamentoase
o dezvoltarea de toleranță
o efecte placebo

49
 Concluzii

Plantele medicinale și aromatice au o tradiție îndelungată de utilizare în România,

ceea ce justifică și interesul consumatorilor față de această categorie de specii vegetale,
binereprezentată atât în flora spontană (peste 730 de specii), cât și în rândul speciilor
cultivate(peste 50 de specii);Domeniile de valorificare ale plantelor medicinale și aromatice
prin prelucrare și procesare sunt diverse, de la produse medicinale tradiționale (industrie
farmaceutică umană șiveterinară), alimente, condimente și suplimente alimentare
(industriealimentară), la produse de uz extern (industrie cosmetică și de îngrijire corporală),
alte aplicații industriale);Piața de suplimente alimentare din România este foarte diversificată,
cuprinde un numărmare de produse (peste 20.000), și a înregistrat o dinamică pozitivă, din
2005 până în 2014 numărul de produse nou intrate pe piață fiind în jur de 1500/an)

Clasificarea suplimentelor alimentare pe grupe și subgrupe, ținând cont de compoziție,

formă de prezentare și efectele fiziologice datorate principiilor biologic active.Formele de
prezentare identificate și descrise sunt: ceaiuri din plante,tincturi și genoderivate,siropuri și
sucuri, uleiuri esențiale, capsule, comprimate/tablete/drajeuri, batoane, paste șijeleuri;

Terapia cu plante are o vechime de mii de ani si o eficienta certa, care a trecut cu
succes proba timpului ,deoarece plantele suntusor de procurat si ieftine ,au o actiune
blanda,efectele adverse lipsesc atunci cand se respecta dozele si sunt consumate conform
indicatiilor, echilibreazaorganismul la toate nivelele , previn si nu doar trateaza ,trateaza si nu
doar amelioreaza etc

Plantele sunt usor de administrat mai ales avand in vedere multitudineade modalitati
de prezentare ;cele mai cunoscute si usor aplicabile metode deextrag ere a
substantelor active din plante sunt infuzia, decoctul si maceratul pe baza de apa

In sistemul nervos,care controlează numeroase funcții ale organismului Fitoterapia

are un rol foarte important ,oferind numeroase remedii terapeutice. asadar , ,,Miracolele
terapeutice ale plantelor s-au născut în preistoria omenirii dar ele mai există și astazi .Pe
masura evoluției gandirii omenești,miracolele devin realități în momentul în care cercetatorii
reusesc să le găsească explicația științifică .Pentru aceasta a trebuit că omenirea să parcurgă
un drum lung, acest drum a fost și este condiționat de evolutia gandirii și a metodologiei
științifice de investigare. Abia acum putem susține că ne găsim cu adevarat pe acest drum însă
mai sunt necesari ani,decenii ,daca nu chiar secole pentru a dezlega toate secretele pe care le
50
ascund plantele. Un singur lucru este cert, există numeroase dovezi ca remediile naturale ,spre
deosebire de cele obținute prin sinteza chimică, nu au facut de regula , rau nimănui ,mai mult,
ele au contribuit și contribuie la vindecarea și chiar la salvarea a nenumarate vieți, în cazul in
care au fost și sunt aplicate la timp.

51
Bibliografie:

https://fares.ro/wp-content/uploads/2016/06/1.FITOTERAPIE-generalitati.pdf

http://www.creeaza.com/referate/botanica/RADACINA-ROLUL-
RADACINIIFUNCT522.php

https://centruldecultura.wordpress.com/2012/08/20/recoltarea-uscarea-conservarea-si-
prepararea-plantelor-medicinale-si-aromatice-un-scurt-ghid/

https://gradinamax.ro/articles/remedii-din-plante-pentru-ingrijirea-si-regenerarea-parului

http://www.tisfarmaceutic.ro/ingrijirea-scalpului-seboreic-si-a-parului-cu-tendinta-de-cadere/

https://www.curademiere.ro/tratamente-cu-plante-medicinale-pentru-ingrijirea-tenului/

https://www.presalocala.com/2018/10/03/ingrijeste-ti-mainile-si-picioarele-cu-produse-
naturale/

https://www.academia.edu/34099679/CLASIFICAREA_PREPARATELOR_PENTRU_ING
RIJIREA_FETEI

http://www.incdsb.ro/p/medplanet/doc/Curs%20de%20utilizari%20in%20terapie%20
RO.pdf

https://www.scribd.com/document/228127125/Unguente-Din-Plante-Medicinale

https://www.scribd.com/document/228127125/Unguente-Din-Plante-Medicinale

https://www.scribd.com/document/137091581/Produse-cosmetice-cu-plante-medicinale

https://www.csid.ro/health/medicina-alternativa/fitoterapia-afla-totul-despre-terapia-cuplante-
14023877

https://ro.wikipedia.org/wiki/Floare

52
53
54