PROCESUL DECIZIONAL ȘI ACTELE JURIDICE ALE U.

Actele de drept comunitar european şi

forţa lor juridic

Profesor Coordonator: Student:

Conf.univ.dr. D. Vesmaş BÎRCEA Mihai Peter

SIBIU
2019
CUPRINS

Capitolul 1. Notiuni introductive

Capitolul 2. Actele de drept comunitar european
2,1 Regulamentul
2,2 Directiva
2.3 Decizia
2.4 Recomandarile si avizele
CAPITOLUL 3. Actele comunitare „nenumite'
3.1 Principiile generale de drept comunitar

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
 Capitolul 1. Notiuni introductive

In stiinta dreptului, prn sintagma drept european se intelege, in general, dreptul

organizatiilor internationale constituite la nivelul Europei.

Initial notiunea de drept european a fost folosita de doctrina pentru a desemna

dreptul tuturor organizatiilor internationale din Europa. Ulterior prin ea s-a desemnat doar
dreptul organizatiilor internationale din vestul, nordul si sudul Europei fiind excluse din
obiectul sau dreptul organizatiilor internationale din estul Europei (Tratatul de la
Varsovia din 1949/1955 sau CAER din 1949, s.a).Aceasta delimitare era justificata mai
mult ideologic decat geografic sau char doctrinar. Astfel in obiectul de reglementare al
dreptului european intrau toate organizatiile din Europa occidentala, cu caracter deschis,
dar si unele organizatii cu caracter inchis, respectiv cu un numar limitat de membri,
precum Consiliul Nordic sau Uniunea economica a statelor BENELUX.

Dreptul comunitar european se deosebeste de dreptul international public in primul

rand prin aceea ca fundamenteaza drepturi si obligatii nemijlocite pentru persoane si
intreprinderi. Aceste drepturi si obligatii sunt reglementate direct, la nivelul institutiilor
competente ale comunitatilor europene, si nu prin intermediul statelor. Cu alte cuvinte
persoanele fizice si juridice resortisante pe teritoriul statelor membre sunt subiecte ale
dreptului comunitar european, spre deosebire de dreptul international public unde
subiectivitatea juridica in cadrul raporturilor specifice apartine exclusiv statelor si
organizatiilor internationale. In acest sens se poate afirma ca in dreptul comunitar
european asistam la o extindere a domeniului suveranitatii statale dincolo de limitele
specifice consacrate in normele de drept international. In limbajul specific de drept
comunitar european, adoptat si de constitutiile unor state membre (spre exemplu art. 23
al.1 si art.24 al.1 al Legii fundamentale a RFG) aceasta inseamna un transfer de
atribute/prerogative de suveranitate.

Prin urmare, supranationalitatea este caracteristica juridica fundamentala a

celor trei comunitati europene (CECO, CEEA, CEE) si a Comunitatii Europene (CE
- fosta CEE).

Datorita evolutiei acestei ramuri speciale de drept international public, sintagma de

drept european trebuie inteleasa, in perioada contemporana, in doua acceptiuni:

 un sens larg, in care notiunea desemneaza dreptul organizatiilor internationale

constituite la nivelul Europei
  un sens restrans, in care notiunea desemneaza dreptul comunitatilor europene cu
caracter supranational (CECO, CEEA si CEE respectiv CE).

Aceasta explica de ce, in doctrina si scolile de drept din Europa, denumirile care
sunt folosite pentru a desemna disciplina care se ocupa cu studiul dreptului comunitatilor
europene cu caracter supranational sunt inconsecvente si diferite, fiind folosita atat
sintagma de Drept european cat si alte sintagme precum Dreptul comunitatilor
europene, drept comunitar, Drept comunitar european, etc.

Nici in doctrina romaneasca contemporana disciplina juridica nu este denumita in

mod unitar cu toate ca marea majoritate a autorilor au optat, in final, pentru
sintagma drept comunitar european.

DREPTUL COMUNITAR EUROPEAN, ca ramura de drept, desemneaza

ansamblul normelor juridice, izvorand din tratatele constitutive ale comunitatilor
europene cu caracter supranational, din reglementarile institutiilor si organelor
comunitare, din practica judiciara si din cutuma, care reglementeaza raporturile sociale
care se nasc se modifica si/sau se sting intre statele membre in cadrul acestor organizatii
europene, intre comunitatile europene si statele membre precum si intre comunitatile
europene si resortisantii din statele membre, persoane fizice si juridice.

Ca disciplina juridica, dreptul comunitar european studiaza dreptul comunitatilor

europene cu caracter supranational.

Cu toate ca, actualmente, Romania are statutul unui stat tert in raport cu Comunitatea
si Uniunea Europeana, in cadrul cursului este abordata problematica raporturilor
Romaniei cu aceasta organizatie intrucat, pe de o parte, odata cu incheierea in anul 1993 a
Acordului de Asociere a Romaniei cu comunitatile europene si statele membre ale
acestora, relatiile bi-si multilaterale au dobandit un caracter special si privilegiat si, pe de
alta parte, intrucat stadiul de aderare al Romaniei la CE si UE este deosebit de avansat,
tara noastra gasindu-se, la inceputul anului 2005, in faza prealabila semnarii tratatului de
aderare.

In cadrul dreptului comunitar european care reprezinta mai mult decat o simpla
ramura de drept respectiv un adevarat sistem juridic pseudostatal, se face distinctia, pe de
o parte, intre dreptul institutional comunitar european si dreptul material comunitar
european si, pe de alta parte intre dreptul institutional comunitar si ramuri speciale de
drept material precum dreptul administrativ european, dreptul social european, dreptul
european al muncii, dreptul european comercial si al concurentei comerciale, dreptul
european al mediului, etc.

Prin Drept institutional comunitar european se intelege ansamblul de norme

juridice care reglementeaza structura, compunerea, organizarea si functionarea precum si
competenta institutiilor fundamentale si celorlalte organe ale comunitatilor europene.
Destinatarii acestor norme juridice sunt intotdeauna si numai comunitatile europene ca
subiecte distincte de drept.

Prin Drept material comunitar european se intelege ansamblul normelor juridice

care reglementeaza obiectivele, domeniile si politicile concrete ale comunitatilor
europene precum si strategiile si mijloacele de realizare a acestora. Destinatarii acestor
norme sunt atat comunitatile europene ca subiecte distincte de drept cat si statele membre
ale acestora in nume propriu, precum si orice alte persoane fizice sau juridice resortisante
in statele membre.

Dreptul comunitar este format dintr-un ansamblu de norme juiridice ordonate

conform unor principii de ierarhie precise si riguroase, formand ordinea juridica
comunitara. Aceasta ordine juridica este insa diferita atat de ordinea juridica
internationala, cat si de cea statala. Intre ordinea juridica comunitara si cea a statelor
membre exista raporturi pe principiul integrarii directe a dreptului comunitar in dreptul
intern al statelor membre si al primordialitatii primului asupra celui de-al doilea, principii
care chiar daca unele nu rezulta in mod expres din tratatele care au instituit comunitatile
europene, au fost statuate de jurisprudenta Curtii de Justitie.

Putem astfel concluziona ca dreptul comunitar este format din doua categorii de
norme juridice: cele cuprinse in tratatele constitutive – care au valoare contitutionala – si,
cele cuprinse in actele juridice emise de institutiile comunitare, care constituie legislatia
comunitara ordinara si care au ca, obiectiv instituirea pietei interne prin care se asigura
libertatea de circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor, precum si
pentru asigurarea unei concurente loiale, suprimarea obstacolelor din calea initiativei
operatorilor si asigurarea instrumentelor comune necesare, intre care un loc de baza il
ocupa adoptarea unei monede unice ( EURO).

Dreptul comunitar se aplica deci in cadrul comunitatilor europene ca un drept intern

al acestora, dar nu si relatiilor cu un pronuntat caracter intern al statelor, asa cum a statuat
Curtea Europeana de Justitie.

Capitolul 2. Actele de drept comunitar european

Actele comunitare trebuie sa fie conforme cu izvoarele primare ale dreptului

comunitar si cu principiile de drept comunitar.

Actele comunitare poarta diferite denumiri si iau diferite forme: in sistemul CEE si
EURATOM, Consiliul UE si Comisiai europeana adopta regulamente, decizii si directive
obligatorii, respectiv recomandari, si avize fara caracter obligatoriu.
 Esential in definirea unui act comunitar nu este denumirea data acestuia, ci
continutul sau, de aceea, in caz de litigu, calificarea unui act este facuta de Curte
Europeana de Justitie luand in calcul obiectul si continutul actului, nu forma acestuia.

2,1 Regulamentul

In conformitate cu Tratatul CEE1, regulamentul poate fi emis de catre Comisie sau

Consiliul UE, are aplicabilitate generala, este obligatoriu in intregul sau, este direct
aplicabil in toate statele membre, si forta sa juridica este superioara celei de care
beneficiaza actele normative interne 2.

Aplicabilitatea generala desemneaza trasatura caracteristica a regulamentului de a

fi formulat in abstract, in vederea aplicarii sale la un numar determinat de persoane, fiind
coresondentul actului normativ din dreptul intern al statelor membre 3.de aceea,
regulamentul va fi, prin definitie, aplicabil in mod repetat, unor situatii descrise in mod
obiectiv in continutul sau.

Este regulament, de exemplu, actul comunitar prin care sunt regularizate preturile
unei categorii de produse, sau prin care se impun anumite obligatii producatorilor de
automobile din Uniune.

Curtea europeana de Justitie are menirea de a interpreta in mod adecvat continutul

unui regulament, si de a valida calificarea ca atare a acestui act comunitar; cu alte cuvinte,
nu denumirea data unui act comunitar este esentiala, ci natura sa, ce rezulta din continutul
sau. Prin urmare, un regulament care contine decizii individuale va fi considerat ca
regulament numai in partea sa normativa, excluzand deciziile individuale.

Obligativitatea regulamentului in intregul sau este o caracteristica a acestuia menita

sa-l diferentieze de directiva, care este oligatorie numai in ceea ce priveste rezultatul de
obtinut, nu si in privinta mijloacelor de realizare a acestuia.

Statele membre nu pot aplica de o maniera selectiva si incompleta un regulament,

chiar daca acesta a fost emis in considerarea unei situatii specifice unei anumite zone din
spatiul comunitar, deoarece regulamentul patrunde cu aceeasi forta juridica in toate
sistemele de drept nationale, concomitent. Prin urmare, chiar daca el a fost emis pentru o

1
Art.249 din Tratatul de la Roma.
2
P.M.Defarges,op.cit., p.73¸ J.Rideanu, op.cit., p.147; D. Mazilu, op.cit.
3
A se vedea si C.Lefter, op.cit., p.37; G.Ferréol (coord), op.cit
situatie existenta la un moment dat intr-un stat, aplicarea sa se extinde la toate situatiile
similare ce vor aparea, in timp, in oricare din statele membre.

Aplicabilitatea directa a regulamentului, cea de-a treia trasatura caracteristica a

acestui act comunitar, se refera la doua aspecte:

· aplicarea sa in dreptul intern al statelor membre se face direct, fara a fi

receptat prin norme nationale, este interzisa preluarea dispozitiilor regulamentului in
norme juridice interne, deoarece in acest fel apliocarea regulamentului nu ar fi uniforma
in toate statele membre, actele normative interne avand forta juridica diferita de la un
sistem de drept la altul.

· regulamentul are efect direct,adica este susceptibil de a conferi drepturi si de a

impune obligatii celor vizati prin dispozitiile sale, drepturi si obligatii ce pot fi invocate
de cei interesati in fata jurisdictiilor nationale saucomunitare, si de care acestea vor tine
seama.

Prin urmare, nu numai beneficiarul actului il poate invoca in instanta, ci si un tert,

care se prevaleaza de el pentru a sustine existenta unei obligtii in sarcina destinatarului
actului.

De asemenea, in cazul in care regulamentul instituie o obligatie pentru un stat

membru, acestei obligatii ii corespunde dreptul corelativ al resortisantilor statului de a se
prevala de obligatia respectiva in fata jurisdictiilor nationale sau comunitare, si de a
obtine obligarea statului la respectarea ei deplina.

In fine, din jurisprudenta comunitara se desprinde ideea ca efectul direct al unui

regulament destinat statelor se produce si pentru resortisantii acestuia, in momentul in
care intra in sfera lui de aplicare; astfel, obligatia de a remunera echitabil munca egala
prestata de femei si de barbati se impune nu numai angajatorilor publici, ci si celor privati
din statele membre, chiar daca destinatarele regulamentului ce reglementeaza acestaspect
sunt statele membre, deci angajatorii publici4.

Suprematia regulamentului fata de actele normative interne: statele membre nu pot

adopta masuri nationale care sa fie contrare regulamentului sau sa deroge de la acesta, cu
exceptia cazului cand chiar regulamentul prevede aceasta posibilitate. Este vorba de
aplicarea in concret a principiului suprematiei dreptului comunitar, de care am amintit
mai sus in cadrul acestui capitol.

4
Decizia 43/75, Drefrenne c/Sabena, apud C.Lefter, op.cit
 2,2 Directiva

Este un act specific comunitar, emisa de regula de catre Consiliul UE dar si de

Comisia europeana, directiva fiind obligatorie pentru statele membre in privinta
rezultatului ce trebuie atins, lasand organelor statale alegerea mijloacelor si a formei
realizare efectiva.

Directivele se emit in sistemul Tratatului CEE, si sunt adresate numai statelor

membre, prin urmare numai acestora le pot fi impuse obligatii; directiva poate fi
normativa sau individuala 5.

Obligativitatea directivei – directiva fixeaza doar cadrul, pe care fiecare din statele
membre trebuie sa-l aplice prin mijloace nationale (legi, acte administrative), intr-un
anumit termen, expres prevazut in cadrul ei.

Uneori insa, pentru a se asigura ca directiva va fi implementata in conformitate cu

interesul comunitar, institutiile comunitare aduc limitari libertatii statelor de a alege forma
sau mijlocul concrect de implementare a directivei, stabilind anumite masuri de
implementare obligatorii a fi luate. Alteori, este suficienta stabilirea obiectivului de atins
– libera circulatie a persoanelor, de exemplu, pentru ca actiunea de executare sa fie, intr-
un fel, orientata6.

Metodele si formele de implementare a directivei trebuie alese intotdeauna in asa

fel incat sa asigure efectiva implementare a directivei si functionarea acesteia.

Implementarea directivei nu echivaleaza cu receptarea dreptului comunitar in

norme nationale, ci trebuie facuta distinctie intre directiva si masurile de executare a
acesteia, numai ultimele fiind cuprinse in norme nationale.

Aplicabilitatea directa a directivei constituie o problema discutabila, ce a stat in

atentia doctrinei si jurisprudentei comunitare.

Din Tratatul CEE, reiese, printr-o interpretare per a contrario, ca doar regulamentul
are aplicabilitate directa, nu si directiva.

Curtea europeana de Justitie a consacrat insa, prin deciziile sale, conceptia contrara,
recunoscand aplicabilitatea directa a obiectivelor: fiind texte obligatorii, particularii au

5
O. Bibere, op.cit
6
P.Moreau Defarges, op.cit.
dreptul sa le invoce in fata jurisdictiei nationale sau comunitare. Interventia Curtii a fost
determinata de intarzierea cu care statele implementau directivele 7.

Conditiile necesare pentru ca directiva sa aiba efect direct sunt urmatoarele:

a. continutul directivei sa fie precis formulat si neconditionat;

b. invocarea directivei se poate face numai ca modalitate de sanctionare a

netranspunerii ei sau a transpunerii ei defectuoase in norme nationale de catre statu
membru.

Cu toata hotararea instantei judiciare comunitare de a transa problema,

paradoxurile raman:

· daca statul aplica directiva prin norme nationale, acxeste norme vor constitui
obiectul actiunilor in justitie exercitate de particularii vatamati, pe cand daca directiva nu
este implementata sau este implementata defectuos, particularii se vor prevala de
dispozitiile acesteia din urma;

· conceptul de aplicabilitate directa a directivelor nu este compatibil cu

existenjnta actiunii in obligarea statelor la executarea lor 8.

· argumentul folosit pentru formularea pozitei jurisprudentiale este acela ca

aplicabilitea directa se manifesta prin intermediul masurilor de aplicare, dar apartine
directivei, nu acestora.

Aplicabilitatea directa a directivelor, chiar si in conditiile impuse juris­prudential

de Curtea Europeana de Justitie, nu este completa, deoarece directivele ce sunt adresate
statelor nu pot avea efect direct orizontal, adica nu pot fi invocate in raporturile dintre
particulari, ci doar efect direct vertical, in relatia cu statul membru9.

Concluzionand, daca in cazul regulamentului efectul direct este usor de demonstrat,

in cazul directivelor situatia trebuie analizata de la caz la caz. De asemenea, efectul direct
vertical nu este insotit intotdeauna si de efectul direct orizontal.

Cat despre celalalt aspect al aplicabilitatii directe - lipsa unei masuri de receptare
interna - este admis ca directiva nu este receptata prin dispozitii legale sau reglementare
interne, ci este doar aplicata prin astfel de mijloace.

7
C. Brice-Delajoux, J.P. Brouant,op.cit., p.140;: P.Moreau Defarges, op.cit
8
A se vedea, in acest sens, P. Moreau Defarges, op. cit., p. 78.
9
Decizia Marshall, 1986 - C. Lefter, op. cit., p. 61; C. Brice-Delajoux, J.P. Brouant, op. cit., p. 151; O. Manolache, op. cit
 • Aplicabilitatea imediata a directivelor comporta aceleasi discutii ca si
aplicabilitatea directa a acestora, in partea referitoare la lipsa unor masuri de receptare a
directivei in dreptul intern al statului membru, prin urmare nu mai revenim.

• Suprematia directivelor in fata dreptului national a fost confirmata prin deciziile

Curtii Europene de Justitie, in sensul existentei unei obligatii pentru administratia si
justitia statelor membre de a interpreta legislatia nationala in conformitate cu dispozitiile
directivelor, dupa intrarea lor in vigoare.

2.3 Decizia

Decizia este obligatorie in intregul ei pentru toti destinatarii, indiferent daca acestia
sunt state, persoane juridice sau persoane fizice 10. Suntem in prezenta unui act comunitar
cu caracter individual, prin care institutiile comunitare (Consiliul U.E. si Comisia
europeana) reglementeaza situatii concrete, determinate, si care se aplica unor subiecte,
de asemenea, deter­minate. Prin decizie se pot impune obligatii, se pot autoriza actiuni, se
poate refuza inifierea unei actiuni in justitia comunitara, sau se pot da explicatii referitor
la o alta decizie.

• Decizia este obligatorie in intregime, din acest punct de vedere asemanandu-se cu

regulamentul, insa indepartandu-se de directiva.

• Decizia are aplicabilitate imediata si directa. Aceasta trasatura a deciziei se

regaseste in toate componentele sale:

a) decizia se integreaza in dreptul intern din momentul adoptarii ei,

b) fara a fi necesare masuri nationale de receptare, si

c) are efect direct in persoana destinatarilor ei si a tertilor care se pot prevala

de ea.

2.4 Recomandarile si avizele

Recomandarea este un act comunitar cu caracter neobligatoriu, si este utilizata

pentru a sugera anumite actiuni sau inactiuni statelor membre. Desi nu are efecte juridice,
ea poate ft folosita de judecatorul comunitar sau national pentru interpretarea unor
dispozitii din actele obligatorii, sau din legislatia nationala.

10
W. Weidenfeld, W. Wessels, op. cit., p. 238; / Rideau, op. cit
 Avizul este o simpla opinie emisa de institutia comunitara, pentru a-si face
cunoscut punctul de vedere in legatura cu anumite aspecte concrete. Avizele pot fi emise
din oficiu sau la cererea persoanelor fizice sau juri­dice interesate, a statului membru sau
a altor institutii comunitare, si nu produc efecte juridice.

CAPITOLUL 3. Actele comunitare „nenumite'

Sunt considerate a fi surse ale dreptului comunitar si regulamentele de ordine

interioara adoptate de institutiile comunitare, declaratiile interinsti-tutionale prin care se
precizeaza intelesul anumitor notiuni sau concepte folosite in actele comunitare (de
exemplu, cheltuielile obligatorii), alte declaratii sau programe de actiune fara forta
juridica11.

Sursele de acest fel nu pot interveni in domeniile rezervate prin tratate

reglementarii prin acte comunitare, iar Curtea Europeana de Justitie are dreptul de a
interpreta astfel de surse in asa fel incat sa determine adevarata lor natura juridica, fiind
inadmisibila disimularea unui act comu­nitar intr-o declaratie sau rezolutie prezumata a fi
fara efecte juridice. In aceasta situatie, Curtea va considera declaratia sau rezolutia ca
fiind de fapt acte comunitare, si se va declara competenta sa se pronunte asupra legalitatii
lor.

3.1 Principiile generale de drept comunitar

Desi Dreptul comunitar este in esenta un drept scris, el dispune si de izvoare

nescrise, Curtea de Justitie a CE subliniind ca, dupa exemplul jurisdictiilor statale si
internationale, o regula de drept nescrisa nu este exclusa din legalitatea comunitara. Ca
izvoare nescrise sunt enumerate principiile de drept, cutuma si jurisprudenta. Principiile
generale de drept ocupa un loc important in interpretarea si completarea tratatelor, fiind
utilizate la Curtea de Justitie a CE in masura in care ordinea juridica comunitara este
incompleta, chiar tratatele originare facand trimiteri la 'principiile generale comune ale
statelor membre'; ele pot fi clasificate in :

1, principii oricarui sistem juridic organizat (sistematizate in principii de procedura

– dreptul la aparare, spre exemplu); principii de securitate juridica (neretroactivitatea
actelor administrative, buna-credinta, respectarea drepturilor dobandite, imuabilitatea
situatiei juridice, respectarea increderii legitime); principiul echitatii;
2, principii generale comune sistemelor juridice ale statelor membre (revocarea
actelor administrative, egalitatea economica, imbogatirea fara justa cauza, ierarhia
normelor, confidentialitatea corespondentei dintre avocati si client, secretul afacerilor,
patrimoniul comun al statelor membre;

11
C. Brice-Delajoux, J. P. Brouant, op. cit., p. 124; J. Rideau, op. cit
 3, principii deduse din natura comunitatilor, sistematizate in principii de ordin
institutional (solidaritatea statelor membre, echilibrul institutional) si principii inerente
notiunii de piata si filosofiei neoliberale (nediscriminarea si egalitatea de tratament,
proportionalitatea, preferinta comunitara)12. In privinta principiilor de Drept international,
Curtea de Justitie le-a inlaturat pe acelea incompatibile cu natura juridica si structura
institutionala a CE, acceptandu-le, in schimb, pe cele care se pot concilia cu Dreptul
comunitar. Cutuma ar putea fi izvor de Drept comunitar fie sub forma regulilor cutumiare
intenationale, fie sub forma unei eventuale cutume comunitare care, in conditiile
abundentei izvoarelor scrise, ramane posibila doar in domeniile nereglementate expres in
tratate si pe care institutiile comunitare au competenta sa le reglementeze.

Asa cum am mentionat, principiile generale de drept constituie unul dintre

izvoarele dreptului comunitar. Primele trei tipuri de izvoare amintite pana acum (dreptul
primar, dreptul secundar, acordurile internationale la care UE este parte) au o trasatura
comuna, aceea ca toate produc drept scris.

La fel ca in toate sistemele de drept, si in cazul dreptului comunitar normele scrise

nu pot acoperi toata gama de situatii juridice ce apar in practica, de aceea va exista
intotdeauna si o zona gri pe care o va umple dreptul nescris. Izvorul dreptului comunitar
nescris il constituie principiile generale de drept. Acestea sunt reguli ce reflecta
conceptele elementare de drept si justitie care trebuie respectate de catre orice sistem de
drept.

Deoarece dreptul comunitar scris reglementeaza esentialmente domeniile economic

si social, principiile generale de drept constituie unul dintre cele mai importante izvoare
ale dreptului comunitar in general. De mentionat ca Tratatul de la Amsterdam a facut
unele progrese notabile pe linia transpunerii acestor principii generale in norme de drept
consacrate in actul constitutiv al Uniunii europene.

Utilizarea acestor principii permite umplerea golurilor inerente ce persista in

sistemul dreptului scris, oferind si solutii la chestiuni legate de interpretarea normelor
existente. Principalele puncte de referinta luate in consideratie atunci cand determinam
care sunt principiile generale de drept aplicabile dreptului comunitar se refera la acele
trasaturi co,une tuturor sistemelor de drept din statele membre ale Uniunii Europene.

Curtea de Justitie a CE a consacrat prin jurisprudenta sa urmatoarele principii

generale, care au fost astfel recunoscute ca izvor nescris al dreptului comunitar :

12
Curtea de Justice a CE a consacrat in jurisprudenta sa si alte principii generale de drept: egalitatii, increderii legitime,
legitimei aparari, fortei majore. Mai exista si principiile protectiei drepturilor omului In ordinea juridica comunitara si sunt
considerate ca fiind principii de Drept comunitar: preferinta comunitara, libera circulatie a marfurilor, libera concurenta,
prioritatea Dreptului comunitar, egalitatea statelor membre, subsidiaritatea.
- principiul privind obligatia Comunitatii de a oferi despagubiri pentru prejudicii
produse ca urmare a actiunii institutiilor comunitare sau a personalului acestora;

- principiul legalitatii in administratie;

- principiul proportionalitatii (conform caruia actiunea trebuie sa fie proportionala cu

scopul propus);

- principiul certitudinii (sigurantei) juridice;

- principiul protejarii intereselor legitime;

- principiul nediscriminarii si principiul egalitatii de tratament;

- principiul dreptului la informare egala;

- principiul respectarii drepturilor fundamentale ale omului.

CONCLUZII

Actele institutiilor comunitare reprezinta ansamblul actelor cu caracter normativ

emise de catre institutiile comunitare, in principal de catre Consiliul UE si Comisia
Europeana, in cursul exercitarii competentelor ce le sunt atribuite prin Tratat. Tratatul
CEE enumera cinci astfel de instrumente: regulamente, directive, decizii, recomandari si
opinii. Pe langa acestea, practica institutionala a dezvoltat si alte acte nementionate in
Tratat: avize, acorduri, rezolutii, programe, concluzii.
Regulamentele sunt cele mai importante acte juridice ce pot fi adoptate de catre
institutiile UE, deoarece ele se aplica integral si obligatoriu in toate statele membre, iar
aplicabilitatea lor este directa (nu este necesar sa fie incorporate prin alte acte normative
in legislatia nationala pentru a avea caracter obligatoriu)

Directivele reprezinta a doua forma a legislatiei comunitare cu efecte obligatorii.

Ele se adreseaza statelor membre, uneori tuturor, alteori doar unora dintre ele, fixand
obiectivele ce trebuiesc atinse, dar lasand autoritatilor nationale competenta de a
identifica mijloacele de transpunere in practica. Ele permit astfel statelor membre sa
aplice dreptul comunitar tinand cont de conditiile concrete din fiecare tara.

Deciziile sunt masuri administrative direct aplicabile ce se adreseaza unui stat

membru ori unei persoane fizice sau juridice. Decizia este mijlocul legal prin care
institutiile comunitare pot ordona ca un caz individual sa fie solutionat intr-un anumit fel.
 Opiniile si recomandarile sunt masuri legale ce permit institutiilor UE sa-si prezinte
punctele de vedere in fata statelor membre sau chiar a persoanelor fizice si juridice, fara
ca acestea sa fie obligate sa se conformeze solutiei propuse de administratia comunitara.
Opiniile sunt oferite atunci cand institutiilor comunitare li se cere sa-si exprime pozitia
fata de o situatie curenta sau in caz particular aparut pe teritoriul unui stat membru, in
timp ce recomandarile pot fi date si din proprie initiativa. Semnificatia reala a opiniilor si
recomandarilor este de natura morala si politica, iar ele nu sunt adoptate prin procedura
legislativa obisnuita, ci reprezinta doar pozitia institutiei de la care emana.
 BIBLIOGRAFIE

 Walter Cairns, Introducere în legislaţia Uniunii Europene, Editura Universal Dalsi,

Bucureşti, 2001,
 Augustin Fuerea, Drept comunitar european. Partea generală. Edit. All Beck,
Bucureşti, 2003
 Ovidiu Ţinca, Drept comunitar general, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 2005
 Octavian Manolache, Tratat de Drept comunitar, Edit. C.H.Beck, Bucureşti, 2006
 Raluca Bercea, Drept comunitar. Principii. Edit. C.H.Beck, Bucureşti, 2007
 www. inforeuropa.ro
 www.ue.eu.int