Povestea Copilului Invizibil

Familia Padure sta in jurul mesei, curatand ciupercile pe care le-au cules astazi. Afara este o
furtuna napraznica si vantul sufla cu putere in geamuri, ploua ca si cand s-ar fi spart norii.
Se aude o bataie in geam si usa se deschide – intra verisoara lor, uda leoarca, intr-o pelerina de
ploaie mare si galbena. ‘V-am adus un vizitator’, spune ea. ‘Cine este?’ spune mama. ‘Nu o puteti
vedea’ spune verisoara ‘ A locuit atat de mult timp cu matusa ei ironica si rece, incat a devenit
invizibila; matusa ei ii atarna un clopotel la gat ca sa stie unde se afla’. Desigur, toti puteau auzi un
clinchet care traversa camera catre foc, si vedeau urme da labute ude pe podea. ‘Trebuie sa plec’ a
spus verisoara, si pleaca in intunericul noptii.

Mama decide sa pregateasca o camera pentru copila si aseaza un mar si o bautura calda langa pat.
Aprinde o lumanare si observa ca apare o mica umflatura sub patura si o mica adancitura pe perina.
Nu s-a vorbit nimic, si mama coboara si sta pana tarziu, citind cartea de bucate a bunicii. Ea cauta o
reteta prin care sa faca pe cineva vizibil din nou: ‘Daca oamenii se fac ca ceata si devin greu de
vazut….’ ‘Asa’ spune ea, si incepe sa amestece leacul pentru noua si mica membra a familiei.

In dimineata urmatoare, pe scari in jos au venit doua labute maronii si clinchetul clopotelului pe
care mama, tata si copiii l-au auzit. Copila ia putin din micul dejun, si apoi intreaga familie iese in
livada. E ziua de cules mere, si trebuie facuta budinca de mere. Ei aprind un foc si in timp ce copiii
culeg merele, mama le toaca si le gateste in oala cea mare. Copila este asa de entuziasmata. incat
rastoarna oala si varsa budinca de mere: imediat devine din nou invizibila. Mama spune ‘Daca vrei
ca pamantul sa creasca ceva pentru tine, atunci trebuie sa ii dai un cadou, asa obisnuia sa spuna
bunica’; imediat labutele si acum chiar si picioarele au devenit vizibile. Toti continua culesul si
gatitul pana cand este vremea de culcare.

In acea noapte, mama gaseste vechea ei camasa rosie, si o transforma intr-o mica rochita, si bentita
pentru par, si le lasa langa patul copilei. In dimineata urmatoare copila coboara scarile purtand
rochita cea rosie si acum este vizibila pana la gat. Copiii s-au gandit ca ea ar putea invata sa se
joace jocuri cu ei si sa se distreze. Merge foarte greu, pentru ca ea nu s-a mai jucat pana acum si in
final unul din copii striga, ‘Nu stii cum sa te joci; nu te poti infuria, nu e de mirare ca nu ai o fata’.

Zilele treceau si nimic nu se schimba – o rochita rosie si doua perechi de labute, o fundita rosie, dar
nici o fata. Tata se hotaraste ca este timpul sa mearga cu totii la un picnic pe malul marii. Toti se
ingramadesc in vechea si rablagita masina si cand ajung acolo, copiii se joaca jocuri in nisip.
Copila sta pe langa mama, asezata pe faleza, leganandu-si picioarele in apa. Copila se intoarce si
observa cu groaza cum tata se furiseaza in spatele mamei si este pe punctul de a o impinge in apa.

Copila maraie si il musca pe tata de picior, care se dezechilibreaza si cade in apa. Toata lumea rade
cu pofta si dintr-o data o fata furioasa a copilei poate fi vazuta de catre toti. ‘Tata doar se distra
putin’, spune mama, in timp ce tata incearca sa-si recupereze palaria uda. Atunci cand copila isi da
seama ca toata lumea se joaca un joc, incepu sa rada. Se amuza cu toții, apoi continua să se distreze
împreuna, în familie și să se bucure de ziua de la plaja.