Sunteți pe pagina 1din 11

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Exemplar unic

DIRECŢIA GENERALĂ ANTICORUPŢIE Nr. 2579831


Din 02.11.2018

ANUNŢ

În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu


modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 140/2016
privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor
Interne, cu modificările şi completările ulterioare, Direcția Generală Anticorupție, cu sediul în
municipiul București, şos. Olteniţei nr. 390A, sector 4, organizează concurs pentru ocuparea
postului de ofiţer specialist principal I la Serviciul Tehnic – Biroul Instalare mijloace tehnice
speciale, prin încadrarea directă sau transferul din instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică
şi securitate naţională a unor persoane cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care
îndeplinesc condiţiile legale.
Condiții de participare la concurs
La concursul pentru ocuparea postului are acces orice persoană, indiferent de rasă,
naţionalitate, sex, religie, avere sau origine socială, care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) este aptă din punct de vedere medical, fizic şi psihologic. Îndeplinirea condiţiei se constată
de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi
evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În cazul în care se constată
neîndeplinirea condiţiei, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv.
e) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) este absolventă de studii universitare de licenţă, de lungă durată, cu diplomă de licenţă, sau
studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare;
g) are un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
h) nu are antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) nu este în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) nu a fi fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă
pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.
l) îndeplineşte următoarele criterii specifice:
- nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate
pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară (verificarea criteriului specific se
realizează cu ocazia examinării medicale);
- prin încadrarea directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate, nu
dobândeşte un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deţinut în rezervă.

Agenţii de poliţie, care au absolvit studii universitare de licenţă, de lungă durată, cu diplomă de
licenţă, sau studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare, pot participa la concurs, dacă
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- sunt declaraţi „apt” la evaluarea psihologică organizată în acest scop;
- nu sunt cercetaţi disciplinar şi nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
- nu sunt puşi la dispoziţie ori suspendaţi din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art.
27^25 lit. a), b) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările
şi completările ulterioare;
- au obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu.
Candidaţii care au fost declaraţi „admis” la concursurile pentru ocuparea posturilor vacante
prevăzute a fi încadrate cu poliţişti, prin încadrare directă, nu trebuie să aibă, la încadrare, calitatea
de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic.
Fişa postului scos la concurs poate fi consultată de către candidaţi, cu respectarea prevederilor
legale.
Atenţie! – Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs,
prevăzute în prezentul anunţ.
Reguli privind înscrierea la concurs
Înscrierea candidaţilor se va face personal, pe bază de cerere, conform anexei nr. 1, a cărţii de
identitate, original şi copie, şi a CV-ului, conform anexei nr. 2, depuse până la data de 09.11.2018,
ora 16.00, inclusiv, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08.00 - 16.00, la sediul Direcției Generale
Anticorupție din municipiul București, şos. Olteniţei nr. 390A, sector 4.
Atenţie! Este interzisă înscrierea prin fax, poştă, inclusiv poştă militară, prin orice mijloace
sau de către o altă persoană în afara candidatului, astfel că nu vor fi luate în considerare cererile de
înscriere transmise prin orice altă modalitate decât personal la adresa sus-menţionată, documentele
urmând a fi restituite candidaţilor care procedează neregulamentar.
Atenţie! După încheierea perioadei de înscriere, respectiv 09.11.2018, ora 16.00, nu se vor
mai primi cereri de înscriere.
Reguli privind evaluarea psihologică
Evaluarea psihologică se va organiza în perioada 12-16.11.2018.
Întrucât evaluarea psihologică este de competenţa Centrului de Psihosociologie al M.A.I.,
data, ora, locul şi celelalte detalii vor fi stabilite de această unitate, în funcţie de numărul de
candidaţi şi vor fi comunicate prin postare pe pagina de Internet a Direcţiei Generale Anticorupţie,
www.mai-dga.ro.
Atenţie!
Candidaţii nu vor fi anunţaţi personal cu privire la data, ora şi locul unde se va organiza
testarea psihologică, fiind necesar să se informeze prin verificarea permanentă a paginii de Internet
indicată mai sus şi consultarea avizierului Direcţiei Generale Anticorupţie, la sediul din şos.
Olteniţei nr. 390A, sector 4, Bucureşti.
Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru
susţinerea testării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Lista candidaţilor declaraţi „apt” psihologic se va posta pe pagina de Internet a Direcţiei
Generale Anticorupţie.
Candidaţii declaraţi ,,inapt” psihologic vor fi informaţi telefonic şi nu vor putea participa la
concurs.
Evaluarea psihologică se susține înaintea examinării medicale.
Dosarele de recrutare vor fi depuse personal, numai de către persoanele care au fost declarate
„apt” psihologic, în perioada 19-27.11.2018, între orele 08.00-15.00, la sediul Direcţiei Generale
Anticorupţie din municipiul Bucureşti, şos. Olteniţei nr. 390A, sector 4.
Dosarul de recrutare în vederea participării candidaţilor care nu deţin calitatea de agent
de poliţie la concursul pentru ocuparea postului vacant va conţine următoarele documente:
1. copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele
postului (diploma de licenţă şi anexe, după caz);
2. copii ale actului de identitate, carnetului de muncă/certificatului stagiu de cotizare şi/sau
altor documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă şi, dacă este cazul, ale
livretului militar;
3. copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale
certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea
civilă;
4. autobiografia redactată olograf (model anexa nr. 3) şi tabelul nominal cu rudele
candidatului şi soţul/soţia candidatului (model anexa nr. 4);
5. extrasul de pe cazierul judiciar (pentru obţinerea acestuia demersurile necesare vor fi
efectuate de către Direcţia Generală Anticorupţie, în baza consimtământului expres al
candidatului). Extrasul poate fi înlocuit şi de un certificat de cazier judiciar, în termen de
valabilitate, depus de candidat;
6. o fotografie color 9 x 12 cm;
7. fişa medicală-tip de încadrare în MAI;
8. declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (anexa nr. 5);
9. persoanele care au calitatea de cadru militar în rezervă vor depune o adeverinţă eliberată de
unitatea care are în gestionare dosarul personal, din care rezultă motivul încetării
raporturilor de serviciu/trecerii în rezervă şi gradul militar în rezervă deţinut;
10. un dosar plic.
Copiile documentelor prevăzute la punctele 1, 2 şi 3 se certifică pentru conformitate cu
originalul prezentat de candidat şi se semnează de persoana desemnată şi de candidat.
Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului, după certificarea copiilor.
Documentele respective pot fi depuse şi în copie legalizată.
Dosarul de recrutare în vederea participării agenţilor de poliţie la concursul pentru
ocuparea postului vacant va conţine următoarele documente:
1. copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele
postului (diploma de licenţă şi anexe, după caz);
2. copii ale actului de identitate, certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi
fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor
judecătoreşti privind starea civilă;
3. declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (anexa nr. 5);
4. adeverinţă eliberată de structura de resurse umane a unităţii în care sunt încadraţi, din
care să reiasă că îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2745 lit. b), c) şi d) din Legea nr.
360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
5. un dosar plic.
Copiile documentelor prevăzute la punctele 1 şi 2 se certifică pentru conformitate cu
originalul prezentat de candidat şi se semnează de persoana desemnată şi de candidat.
Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului, după certificarea copiilor.
Documentele respective pot fi depuse şi în copie legalizată.

Atenţie!
Nu va fi acceptat dosarul de recrutare în cazul în care documentele de studii, în original,
prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranţă care nu permit stabilirea
autenticităţii documentului sau sunt plastifiate.
Candidaţii care nu prezintă, la depunerea dosarului, toate documentele mai sus menţionate
nu vor fi înscrişi la concurs, dosarele fiindu-le restituite pe loc, pe bază de semnătură.
La concurs pot participa numai candidaţii ale căror dosare de recrutare sunt complete
şi corect întocmite.
După depunerea dosarelor de recrutare, comisia de concurs va verifica îndeplinirea de către
candidaţi a condiţiilor de participare la concurs şi corectitudinea întocmirii dosarelor de recrutare
ale candidaţilor. Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu
precizarea acestora, se afişează la avizierul Direcţiei Generale Anticorupţie şi se postează pe pagina
de Internet a unităţii, www.mai-dga.ro, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de desfăşurarea primei
probe de concurs, dar nu mai târziu de 04.12.2018.
Desfăşurarea concursului
Concursul pentru ocuparea postului se va desfăşura la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie
din şos. Olteniţei nr. 390A, sector 4, Bucureşti şi va consta în susţinerea următoarelor probe:
- probă practică, cu relevanţă directă pentru performanţa pe post, în data de 07.12.2018,
începând cu ora 09.00, şi
- test scris pentru verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului, în data de
14.12.2018, începând cu ora 09.00.
Durata fiecărei probe se stabileşte de către comisia de concurs, în funcţie de gradul de
dificultate şi de complexitate al subiectelor, fără a depăşi limita maximă de 3 ore.
Proba practică are caracter eliminatoriu şi se înregistrează audio şi/sau video.
Testul scris poate fi înregistrat/supravegheat video şi va consta în rezolvarea unui test-grilă.
Evaluarea celor două probe se face cu note de la 1 la 10. Nota de promovare a fiecărei probe
de concurs este minimum 7. Candidaţii care au promovat proba sunt declaraţi „admis”, iar cei care
nu au promovat sunt declaraţi „respins”.
Este declarat „admis” la concurs candidatul care a fost declarat „admis” la ambele probe ale
concursului şi a obţinut nota cea mai mare la testul scris.
În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă la testul scris, departajarea lor se
realizează pe baza rezultatelor obţinute la proba practică. Atunci când situaţia de egalitate se
menţine, departajarea candidaţilor se realizează pe baza rezultatelor obţinute în urma susţinerii unui
interviu structurat pe subiecte profesionale, fiind declarat „admis” candidatul care obţine nota cea
mai mare. Dacă se impune organizarea interviului structurat pe subiecte profesionale pentru
departajare comisia de concurs va stabili şi comunica candidaţilor interesaţi graficul activităţilor şi
alte informaţii necesare. Interviul nu se contestă.
În cadrul celor două probe de concurs, candidații vor avea asupra lor un document de
identitate aflat în termenul de valabilitate și un pix/stilou de culoare albastră (nu se va permite
accesul cu materiale documentare, dicționare, notițe, însemnări, precum și cu orice alte mijloace de
calcul sau de comunicare). Nu se admit pixuri/stilouri care permit ștergerea și rescrierea. Fraudele,
precum și tentativa de săvârșire a acestora se sancționează prin eliminarea din concurs a
candidatului/candidaților în cauză.
Candidatul nemulţumit de rezultatul obţinut la proba practică sau la testul scris poate formula
contestaţie, o singură dată pentru fiecare probă, în termen de 24 de ore de la afişare.
Candidaţii pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Comisia de soluţionare a contestaţiilor are obligaţia de a soluţiona contestaţiile în termen de 2
zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Admiterea contestaţiei la proba practică are drept consecinţă replanificarea candidatului şi
susţinerea din nou a probei respective.
Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la testul scris este definitivă.
Rezultatul final al concursului, precum şi rezultatele la contestaţii se comunică candidaţilor
prin afişare la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie şi se postează pe pagina de internet a unităţii
www.mai-dga.ro.

Candidatului declarat „admis" la concursul pentru ocuparea unei funcţii de execuţie, prin
încadrare directă, i se acordă gradul profesional şi este numit în funcţie numai dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu
modificările şi completările ulterioare. Motivarea deciziilor bazate pe considerente de ordine
publică sau securitate naţională nu se comunică.
Candidatul declarat „admis” la concurs este înştiinţat în scris cu privire la emiterea actului
administrativ. Acesta are obligaţia de a se prezenta la post în termen de maximum 30 de zile de la
data înştiinţării.
În situaţia invalidării concursului deoarece candidatul declarat „admis” nu îndeplineşte
condiţiile de participare la concurs ori dosarul său de recrutare este incomplet, precum şi în celelalte
situaţii în care ocuparea postului vacant pentru care s-a organizat concurs nu este posibilă din
motive care ţin exclusiv de persoana candidatului declarat „admis”, oferta de ocupare a postului se
face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute. Dacă nu
există un alt candidat care să fi obţinut nota necesară pentru a fi declarat „admis" la concurs, se
poate organiza un nou concurs, potrivit dispoziţiilor Ordinului ministrului afacerilor interne nr.
140/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
Dacă pentru ocuparea unor posturi vacante este necesară obţinerea unor avize/autorizaţii
speciale pentru exercitarea atribuţiilor, iar acestea nu se obţin ulterior numirii în funcţie, poliţistul
este eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie în condiţiile legii.
Atenție! Candidaţii declaraţi „respins” la concursul organizat pentru ocuparea unui post
vacant nu pot ocupa, în baza notei finale obţinute la concursul respectiv, alte posturi vacante în
aceeaşi unitate sau în alte unităţi.
Candidatului declarat „admis” la concurs, care îndeplineşte condiţiile legale de încadrare în
Ministerul Afacerilor Interne, i se va acorda gradul profesional în funcţie de pregătirea sa şi de
vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului,
conform prevederilor art. 1 alin. (4) lit. a) din Anexa 6 la Ordinul ministrului afacerilor interne
nr. 140/2016, astfel:
- la un stagiu de până la 5 ani - subinspector de poliţie;
- la un stagiu între 5 şi 7 ani - inspector de poliţie;
- la un stagiu între 8 şi 10 ani - inspector principal de poliţie;
- la un stagiu între 11 şi 14 ani - subcomisar de poliţie;
- la un stagiu între 15 şi 18 ani - comisar de poliţie;
- la un stagiu de 19 ani şi peste - comisar-şef de poliţie.
Agentului de poliţie care îndeplineşte condiţiile legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor de
poliţie i se acordă gradul profesional în funcţie de vechimea în structurile Ministerului Afacerilor
Interne, astfel:
a) sub 5 ani - subinspector de poliţie;
b) între 5 şi 10 ani - inspector de poliţie;
c) peste 10 ani - inspector principal de poliţie.
Candidatul declarat „admis” la concurs va fi încadrat pe o perioadă de probă de 12 luni, în
funcţia minimă prevăzută de lege corespunzătoare gradului profesional acordat.
Prin înscrierea la acest concurs, candidații își manifestă implicit acordul cu privire la
condițiile și modul de organizare și desfășurare a concursului, respectiv pentru prelucrarea datelor
cu caracter personal în condiţiile prevăzute de Regulamentul U.E. nr. 679/2016 privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera
circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind
protecţia datelor).
Candidații sunt rugați să citească cu atenție anunțul și să respecte organizarea stabilită cu
privire la toate etapele concursului: înscrierea și depunerea dosarului în volum complet şi susținerea
probei de concurs.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Serviciul Resurse Umane din Direcţia Generală
Anticorupţie, la sediul unităţii de la adresa menţionată mai sus sau telefonic, la nr. 021/3321407.
Prezentul anunț, semnat și înregistrat, se găsește la dosarul de concurs.

TEMATICA:

1. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale prevăzute în Constituţia României;


2. Organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne;
3. Structura organizatorică şi efectivele M.A.I.;
4. Organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale Anticorupţie;
5. Operaţionalizarea Direcţiei Generale Anticorupţie;
6. Statutul poliţistului;
7. Codul de etică şi deontologie al poliţistului;
8. Organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare;
9. Legea penală şi limitele ei de aplicare;
10. Infracţiunea. Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare. Cauzele care înlătură
răspunderea penală; Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală;
11. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu;
12. Metode speciale de supraveghere sau cercetare;
13. Concepte de bază în electricitate (electricitate statică; conductori, dielectrici şi deplasarea
electronilor; circuite electrice; tensiunea şi curentul; rezistenţa electrică; tensiunea şi
curentul într-un circuit practic; sensul convențional şi sensul real de deplasare al electronilor);
14. Legea lui Ohm; puterea în circuitele electrice; calcularea puterii electrice; rezistorul; conducţia
neliniară; conexiunea unui circuit; polaritatea căderilor de tensiune;
15. Protecţia la electrocutare (siguranţa în domeniul electric; drumul curentului în cazul
electrocutării; practici de bază; reacţia în cazuri de urgenţă; surse potenţiale de pericol;
proiectarea aparatelor electrice; utilizarea aparatelor de măsură - multimetrul);
16. Circuite serie şi paralel (ce sunt circuitele „serie” şi „paralel”; circuite serie simple; circuite
paralel simple; conductanţa electrică; calcularea puterii);
17. Baterii şi surse de alimentare (legătura chimică; pila voltaică; bateriile electrice; capacitatea
bateriilor (ah); baterii special; consideraţii practice (baterii));
18. Acumulatori cu litiu;
19. Curentul continuu;
20. Curentul alternativ;
21. GPS Sistem de poziționare globalǎ;
22. Mărimi electrice;
23. Aparate de măsură (voltmetru, ampermetru, multimetru);
24. Reţele de calculatoare (componentele necesare construirii unei reţele; modelul TCP/IP; medii
de transmisie; protocolul IP, TCP, UDP, ICMP);
25. Echipamente de rețea (rol, funcţionare, configurare, management și interconectare);
26. Configurarea, conectarea și descărcarea unui înregistrator video în rețea (Network Video
Recorder).

BIBLIOGRAFIE:
1. Constituţia României, republicată;
2. Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, cu modificările şi
completările ulterioare;
6. O.U.G. nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare;
7. O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea si funcţionarea M.A.I., cu modificările şi
completările ulterioare;
8. H.G. nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului;
9. H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele M.A.I., cu modificările şi
completările ulterioare;
10. Ordinul M.A.I. nr. 158/2017 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a
Direcţiei Generale Anticorupţie;
11. Introducere în circuite electrice şi electronice. Vol. 1 – Curent continuu. Tony R. Kuphaldt,
(Lessons in electric circuits vol. 1-Direct current), 2011, Editura Koros Press;
https://www.academia.edu/10663486/Introducere_%C3%AEn_circuite_electrice_%C5%9Fi
_electronice_Vol._1_Curent_continuu
12. Introducere în electronică. K.F.Ibrahim, 2001, Editura Teora;
https://www.scribd.com/document/95819989/Introduce-Re-in-Electronic-AEcaterina-
13. Acumulatori cu litiu. Universitatea Politehnica din București – Facultatea de Chimie Aplicată
și Știința Materialelor;
https://www.scribd.com/document/133049293/Acumulatori-Cu-Litiu
14. GPS Sistem de poziționare globalǎ. Profesor: Ghorghiu Andrei;
https://www.scribd.com/document/73765830/GPS-Sistem-de-Pozitionare-Globala
15. Măsurări electrice. Material de predare – partea I -2009;
www.ctptc-airinei.ro/1Masurari%20electrice.doc
16. Măsurări electrice și electronice. Brașov – 2003, ing. Mihai Miron;
http://www.afahc.ro/ro/facultate/cursuri/mee.pdf
17. Reţele locale de calculatoare. Proiectare şi administrare. Adrian Munteanu, Valerica Greavu
Serban;
https://documents.tips/download/link/retele-locale-de-calculatoare-proiectare-si-
administrareroadrian-munteanuvalerica-greavu-ser
18. Reţele de calculatoare. Universitatea “Constatin Brâncuşi” din Târgu-Jiu Facultatea de
Inginerie Departamentul de Automatică, Energie şi Mediu Lector dr. Adrian Runceanu;
http://www.runceanu.ro/adrian/wp-content/cursuri/retele2013/RC_C3_2013.pdf
19. Rețele de calculatoare- curs. Universitatea „Politehnica” din București, Facultatea
Transporturi Departamentul Telecomenzi și Electronică în Transporturi;
http://tet.pub.ro/pages/RC/Retele%20de%20Calculatoare%20-%20Curs.pdf
20. Manual utilizare router wireless;
http://www.r-c.ro/download/manual_router_wireless_gen.pdf
21. Manual utilizare înregistrator video în rețea (Network Video Recorder);
https://videodirect.ro/Downloads/Hikvision/UserManuals/Manual%20Network%20Video%
20Recorder_76%2077%2086-E%20Series_V3.4.92_20170207_RO.pdf
Anexa nr. 1

Cerere de participare la concursul pentru


ocuparea postului de ofiţer specialist principal I, prin modalitatea încadrării directe

Domnule director general,

Subsemnatul(a) ___________________________________________, fiul (fiica) lui


_________________________ și al (a) __________________________ născut (ă) la data de
_____________ în localitatea _________________________ județul/sectorul ________________,
cetățenia _______________, posesor/posesoare al/a cărții de identitate seria ______ nr. ________,
eliberată de _________________ la data de ___________, CNP ______________________, cu
domiciliul (reședința) în localitatea _______________________, județul/sectorul _____________,
str. ________________________, nr. ______, bl. _____, etaj ____, ap. _____, absolvent(ă) al (a)
___________________________________________________________, forma de învățământ
_________________, sesiunea ________________, specializarea _________________________,
de profesie________, salariat la ___________________________, starea civilă ______________,
cu serviciul militar___________, la arma_________, trecut în rezervă cu gradul ______________.

Vă rog să-mi aprobați înscrierea la concursul organizat de Direcţia Generală Anticorupţie în


vederea ocupării funcției de ofiţer specialist principal I la Biroul Instalare mijloace tehnice speciale
din cadrul Serviciului Tehnic.
Am luat cunoștință și sunt de acord cu condițiile de recrutare, selecționare și participare la
concurs prevăzute de anunț.
Sunt de acord cu prelucrarea informațiilor cu caracter personal, în conformitate cu
prevederile Regulamentului U.E. nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce
priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de
abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
Mă oblig ca, în situația nepromovării concursului, să mă prezint în maximum 30 de zile de
la susținerea acestuia la structura de resurse umane unde m-am înscris, pentru a ridica documentele
depuse.

Semnătura __________________ Data_____________


Anexa nr. 5

Declarație de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare

Domnule director general,

Subsemnatul(a) ___________________________________________, fiul/fiica


lui_________________________ și al (a) __________________________ născut(ă) la data de
________________ în localitatea _________________________ județul/sectorul
________________, cetățenia _______________, posesor/posesoare al/a cărții de identitate seria
______ nr. ________, eliberată de _________________ la data de ___________, CNP
______________________, în calitate de candidat la concursul de încadrare directă a postului de
___________________________________, organizat de_________________________________,
în data de ______________, declar pe propria răspundere că am luat cunoștință despre condițiile de
recrutare menționate în anunț, cu care sunt de acord și pe care le îndeplinesc cumulativ.
Precizez că nu fac parte din nici un partid, organizație politică sau grupare interzisă de lege
sau care promovează idei și interese contrare ordinii constituționale și statului de drept.
În situaţia în care voi fi declarat admis îmi voi da demisia din partidele/organizaţiile cu
caracter politic din care fac parte.
Am fost informat(ă) și sunt de acord cu efectuarea de verificări, cunoscând faptul că, în
situația în care vor rezulta aspecte contrare celor declarate în prezenta declarație ori
incompatibilități determinate de neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de recrutare, nu voi fi
încadrat(ă)/trecut(ă) în corpul ofițerilor, chiar dacă rezultatele obținute la concurs ar permite acest
fapt. Dacă o asemenea situație se va constata după încadrare/trecere în corpul ofițerilor, urmează să
îmi înceteze raporturile de serviciu/sunt de acord cu luarea măsurilor legale, conform
competențelor.
Îmi asum responsabilitatea asupra exactității datelor furnizate și sunt de acord cu prelucrarea
informațiilor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Regulamentului U.E. nr. 679/2016
privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi
privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general
privind protecţia datelor).
Menţionez că am fost/nu am fost încadrat în sistemul naţional de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională (în caz afirmativ urmează să precizaţi instituţia, unitatea, funcţia şi alte date
necesare) şi mi-au încetat raporturile de serviciu/am fost trecut în rezervă (se scrie motivul - la
cerere, demisie, alt motiv) în temeiul art.___alin. (___) din Legea nr. _______/______.
Declar, susțin și semnez, după ce am luat la cunoștință despre întregul conținut și am
completat personal datele din prezenta declarație.

Semnătura __________________ Data_____________


Anexa nr. 6

GRAFICUL DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI


pentru ocuparea postului vacant de
ofiţer specialist principal I la Biroul Instalare mijloace tehnice speciale – Serviciul Tehnic din
Direcţia Generală Anticorupţie

02-09.11.2018 – Perioada de înscriere la concurs


12-16.11.2018 – Evaluarea psihologică
19.11.2018 – Postarea pe Internet a listei candidaţilor declaraţi „apt” psihologic
19–27.11.2018 – Completarea dosarelor de recrutare
28-29.11.2018 – Activitatea de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor
de participare la concurs şi corectitudinea întocmirii dosarelor de recrutare
04.12.2018 – Publicarea listei candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare
la concurs, cu precizarea acestora
07.12.2018 – Desfăşurarea probei practice
07.12.2018 – Publicarea rezultatelor la proba practică, menţionându-se ora afişării, de
la care curge termenul de 24 de ore de contestare
07-10.12.2018 – Depunerea eventualelor contestaţii la proba practică (în termen de 24
de ore de la afişarea rezultatelor)
10-12.12.2018 – Rezolvarea contestaţiilor şi publicarea rezultatelor
13.12.2018 – Susţinerea probei practice de către candidaţii cărora le-au fost admise
contestaţiile și afișarea rezultatelor
14.12.2018 – Desfăşurarea testului scris
14.12.2018 – Publicarea rezultatelor la testul scris, menţionându-se ora afişării, de la
care curge termenul de 24 de ore de contestare
14-17.12.2018 Depunerea eventualelor contestaţii la testul scris (în termen de 24 de ore
de la afişarea rezultatelor)
17-19.12.2018 – Rezolvarea contestaţiilor şi publicarea rezultatelor finale. În caz de
egalitate se va proceda la organizarea interviului pe subiecte profesionale, caz în care comisia de
concurs va preciza data şi programul activităţilor aferente acestei probe

S-ar putea să vă placă și