Mitch Albom

Mar cu Morrie

Humanitas, 2008
v.2.0
 ACEAST CARTE ÎI ESTE DEDICAT FRATELUI
MEU, PETER, CEL MAI CURAJOS OM PE CARE ÎL
CUNOSC.
 Mul umiri.

dori s -i men ionez aici pe câ iva oameni

care m-au ajutat enorm la scrierea acestei c i. Le
sunt recunosc tor pentru amintirile, r bdarea i
sfaturile pe care mi le-au oferit lui Charlotte, Rob
i Jonathan Schwartz, Maurie Stein, Charlie
Derber, Gordie Fellman, David Schwartz, rabinului
Al Axelrad i numero ilor prieteni i colegi ai lui
Morrie. De asemenea, multe mul umiri lui Bill
Thomas, editorul meu, care a tiut s valorifice
acest proiect. i, ca întotdeauna, aprecierea mea
pentru David Black, care de multe ori crede în
mine mai mult decât cred eu însumi.
i mai cu seam , îi mul umesc lui Morrie pentru
a vrut s facem aceast ultim lucrare
împreun . A i avut vreodat un asemenea
profesor?
Programa de curs.

Ultimul curs din via a b trânului meu

profesor s-a inut o dat pe s pt mân , acas la el,
lâng fereastra din biroul lui, de unde se vedea un
hibiscus pitic cu flori roz. Cursul se inea mar ea.
Începea dup micul dejun. Tema era sensul vie ii.
Profesorul preda din experien .
Nu se d deau note, dar se ineau examene orale
în fiecare s pt mân . Trebuia s r spunzi la
întreb ri i i se cerea s pui tu însu i întreb ri.
Din când în când aveai parte i de câte un
exerci iu „fizic”, adic trebuia s îl aju i pe dom’
profesor s i sprijine capul mai comod pe pern
sau s i pun ochelarii pe nas. Dac îl s rutai la
plecare, primeai o not mai mare.
Nu era nevoie de c i, de i se discuta despre o
mul ime de subiecte, inclusiv despre dragoste,
munc , societate, familie, b trâne e, iertare i
chiar i despre moarte. Ultimul curs a fost foarte
scurt, doar câteva cuvinte.
Festivitatea de absolvire a fost o înmormântare.
De i nu a avut loc niciun examen final, a trebuit
redactat o lucrare lung despre cele înv ate.
Ceea ce citi i acum este aceast lucrare.
 La ultimul curs din via a b trânului meu
profesor a participat un singur student.
Eu.

Este sfâr itul prim verii în anul 1979, într-o

dup -amiaz fierbinte, lipicioas de sâmb . St m
cu sutele, unii lâng al ii, pe scaunele rânduite
frumos pe paji tea campusului. Purt m robe din
nailon albastru. Ascult m ner bd tori discursurile
lungi. Când ceremonia ia sfâr it, ne arunc m
riile în aer i anul terminal al Universit ii
Brandeis din Waltham, Massachusetts absolv în
mod oficial colegiul. Pentru mul i dintre noi s-a
sat cortina peste copil rie.
Dup aceea, dau peste Morrie Schwartz,
profesorul meu preferat, i îl prezint p rin ilor. E
un om scund, care merge cu pa i m run i, ca i
cum ar înfrunta un vânt puternic ce l-ar putea lua
pe sus. Cu roba de ceremonie, seam în acela i
timp cu un profet biblic i cu un spiridu de
Cr ciun. Are ochi alba tri-verzi str lucitori, p r
argintiu rar i r sfirat pe frunte, urechi mari, un
nas triunghiular i sprâncene stufoase i c runte.
De i are din ii strâmbi i cei de jos sunt înclina i
spre spate – ca i cum cineva i-ar fi împins odat
cu un pumn – când zâmbe te arat de parc i-ai fi
spus cea mai bun glum din toate timpurile.
Le poveste te p rin ilor mei cum am venit eu la
toate cursurile lui. Le spune: „Ave i un b iat
deosebit”. Încurcat, m uit în jos. Înainte de
apleca, îi înmânez profesorului meu un cadou – o
serviet cafenie cu ini ialele lui în partea din fa .
Am cump rat-o cu o zi înainte dintr-un mall. Nu
voiam s -l uit. Sau poate c nu voiam s m uite el
pe mine.
Mitch, tu e ti soi bun, spune el, admirând
servieta.
Apoi m îmbr eaz . Îi simt bra ele sub iri în
jurul meu. Sunt mai înalt decât el i m simt
ciudat îmbr ându-l, ca i cum eu a fi p rintele
i el copilul.
întreab dac vom p stra leg tura, iar eu
spund f s ezit: „Bineîn eles”.
Când se retrage, v d c plânge.
Compendiumul.

Condamnarea la moarte i-a venit în vara

anului 1994. Privind în urm , m gândesc c
Morrie tia cu mult înainte c avea s se întâmple
ceva r u. A tiut-o în ziua în care a renun at la
dans.
trânul meu profesor fusese dintotdeauna mare
dansator. Muzica nu conta. Rock and roll, big
band, blues, toate îi pl ceau. Închidea ochii i, cu
un zâmbet fericit, începea s se mi te în ritmul lui.
Nu era întotdeauna cea mai frumoas priveli te. În
plus, nu- i f cea niciodat griji în leg tur cu
partenerul. Morrie dansa de unul singur.
De obicei mergea la o biseric din Harvard
Square în fiecare miercuri seara, la ceva ce se
numea „Dans liber”. Aveau lumini i boxe
puternice, i Morrie se pierdea în mul imea
alc tuit mai mult din studen i, îmbr cat cu un
tricou alb, pantaloni de trening negri i cu un
prosop în jurul gâtului, i orice fel de muzic se
cânta, el dansa. op ia pe Jimi Hendrix. Se
învârtea i se r sucea, î i flutura bra ele ca un
dirijor îndopat cu amfetamine, cu tricoul ud în
spate pân la brâu. Nimeni de-acolo nu tia c e
un reputat doctor în sociologie, cu ani de
experien ca profesor la colegiu, c scrisese c i
importante. To i îl credeau un mo icnit.
Odat , a dus o caset cu tangouri i i-a rugat s o
pun la difuzoare. Apoi a acaparat ringul,
zvâcnind înainte i înapoi ca un latin lover
înfierbântat. La final, toat lumea l-a aplaudat. Ar
fi vrut s opreasc timpul în loc.
Apoi s-a terminat cu dansul.
La aizeci de ani a f cut astm. Respira din ce în
ce mai greu. Într-una din zile, pe când se plimba
de-a lungul Charles River, s-a sufocat din cauza
unei rafale de vânt. A fost dus imediat la spital i i
s-a injectat adrenalin .
Câ iva ani mai târziu a început s aib probleme
la mers. La aniversarea unui prieten s-a împiedicat
niciun motiv. Într-o noapte a c zut pe sc rile
unui teatru, pr bu indu-se peste un grup de
oameni.
„Face i loc, l sa i-l s respire!” a strigat cineva.
Avea cam aptezeci de ani pe atunci, a a c cei
din jur au optit: „Vârsta!” i l-au ajutat s se
ridice. Dar Morrie, care tia s priveasc înl untrul
lui mai bine decât mul i dintre noi, a în eles atunci
alta era problema. Nu vârsta era de vin . Era
obosit mai tot timpul. Nu putea dormi. Visa c
moare.
A început s mearg pe la doctori. Mul i doctori.
I-au f cut analize de sânge. Apoi de urin . I-au
gat un furtun în fund i s-au uitat în intestinele
lui. În cele din urm , pentru c nu g seau nimic,
unul dintre doctori a cerut o biopsie a mu chilor,
luând o buc ic din pulpa lui Morrie. Analiza de
laborator a indicat o problem neurologic , a a c
Morrie a fost adus înapoi pentru alt set de analize.
Pentru una dintre aceste analize, l-au pus s stea
pe un scaun special – un fel de scaun electric – în
timp ce îl atingeau cu curent electric, ca s -i
studieze reac iile neurologice.
Trebuie s mai investig m, spuneau doctorii,
uitându-se la rezultate.
De ce? întreba Morrie. Ce e?
Nu tim înc . Dar timpul t u este prea încet.
Timpul lui era prea încet? Cum adic ?
În cele din urm , într-o zi fierbinte i umed din
august 1994, Morrie i so ia lui, Charlotte, s-au
dus la cabinetul neurologului, care le-a cerut s ia
loc i le-a dat vestea: Morrie avea scleroz
amiotrofic lateral (ALS), maladia Lou Gehrig, o
afec iune neiert toare a sistemului neurologic.
Nu se cuno tea niciun tratament.
Cum de m-am pricopsit cu ea? a întrebat
Morrie.
Nimeni nu tia.
E mortal ?
Da.
Deci o s mor?
Da, sunte i pe moarte, i-a spus doctorul, îmi
pare foarte r u.
 A stat cu Morrie i Charlotte aproape dou ore,
spunzându-le r bd tor la întreb ri. La plecare,
doctorul le-a dat câteva informa ii despre ALS,
câteva bro uri, ca i cum aveau s i deschid un
cont în banc . Afar soarele str lucea i oamenii
i vedeau de treburile lor. O femeie alerga s bage
ni te bani într-un automat de parcare. Alta c ra
ni te alimente. Charlotte se gândea la o mie de
lucruri: Cât timp mai avem? Cum o s ne
descurc m? Cum o s pl tim facturile? În acest
timp, b trânul meu profesor era uimit de
normalitatea zilei din jurul lui. N-ar trebui oare ca
lumea s se opreasc ? Oare chiar nu tiu ce se
întâmpl cu mine?
Dar lumea nu s-a oprit, nici m car nu i-a p sat
i, în momentul în care a deschis încet portiera
ma inii, Morrie a sim it c alunec într-un h u.
i acum? Se gândea el.

În timp ce b trânul meu profesor c uta

spunsuri, boala a pus st pânire pe el, cu fiecare
zi, cu fiecare s pt mân mai mult. Într-o
diminea , a scos ma ina din garaj i de-abia a
reu it s apese pe frân . Nu avea s mai conduc
niciodat .
A început s chiop teze, a a c i-a cump rat un
baston. De atunci nu a mai putut merge neajutat.
 Se ducea în mod regulat s înoate la YMCA, dar
de la un moment dat nu a mai fost în stare s se
dezbrace singur. A a c , pentru prima oar , i-a
angajat un asistent – un student la teologie pe
nume Tony, care îl ajuta s intre i s ias din
piscin , s i pun i s i scoat costumul de baie.
În vestiar ceilal i se f ceau c nu se holbeaz . Dar
se holbau oricum. Acesta a fost sfâr itul intimit ii
lui.
În toamna anului 1994, Morrie a venit în
campusul Brandeis ca s i in ultimul curs. Ar fi
putut s nu fac acest lucru, fire te. Universitatea
ar fi în eles. De ce s sufere în fa a atâtor oameni?
Mai bine s stea acas . S i pun lucrurile în
ordine. Dar ideea renun rii nici m car nu-i
trecuse prin cap lui Morrie.
În schimb, venea chiop tând în clas , locul care
fusese casa lui pentru mai mult de treizeci de ani.
Din cauza bastonului, îi lua ceva timp s ajung la
catedr . Când în sfâr it se a eza, î i scotea
ochelarii i se uita la chipurile tinere care se
holbau la el în t cere.
Prieteni, îmi imaginez c to i v afla i aici
pentru cursul de Psihologie social . Predau acest
curs de dou zeci de ani i acum, pentru prima
oar , pot spune c a i riscat înscriindu-v , pentru
suf r de o boal fatal i s-ar putea s nu tr iesc
pân la sfâr itul semestrului. Dac crede i c
aceasta este o problem , v în eleg dac vre i s
renun i la acest curs.
Apoi a zâmbit.
i a a secretul lui a devenit cunoscut.

ALS este ca o lumânare aprins : î i tope te

nervii i î i preface corpul într-un morman de
cear . Cel mai adesea, începe de la picioare i se
întinde în sus. Nu- i mai controlezi mu chii
coapselor, a a c nu te mai po i ine pe picioare.
Apoi pierzi controlul asupra mu chilor trunchiului,
încât nu mai po i nici s stai ca lumea în capul
oaselor. La sfâr it, dac mai e ti înc viu, respiri
printr-un tub care- i intr în gât printr-o gaur – în
vreme ce sufletul t u, perfect con tient, st închis
într-o coaj uscat – mai po i s clipe ti poate sau
mi ti limba, ca un om dintr-un film science-
fiction, înghe at în interiorul propriului corp. Tot
procesul acesta nu dureaz mai mult de cinci ani
de când se instaleaz boala.
Doctorii îi mai d duser lui Morrie doar doi ani.
Morrie tia c avea s fie mai pu in.
Dar b trânul meu profesor luase o decizie, pe
care o rumegase înc de când ie ise din cabinetul
doctorului cu sabia atârnând deasupra capului. S
 sting i s dispar, sau s profit cât mai mult de
timpul care mi-a r mas? S-a întrebat el.
Nu voia s se sting . Nu voia s -i fie ru ine c
moare.
În schimb voia s i fac din moarte cel din urm
proiect tiin ific, punctul central al zilelor care-i
seser . De vreme ce to i murim odat i-
odat , experien a lui s-ar putea dovedi de mare
valoare, nu? El însu i ar putea fi un subiect de
cercetare. Un manual uman. S m studiez în
timpul plec rii mele lente i r bd toare dintre cei
vii. S observ ce se întâmpl cu mine. S înv cu
mine.
Morrie voia s treac puntea aceea dintre via i
moarte, povestindu- i drumul.

Semestrul de toamn a trecut repede. Lua

din ce în mai multe pastile. Terapia devenise o
rutin . Asistentele veneau la Morrie acas s -l
ajute s fac exerci ii cu picioarele sl bite, ca s -i
men in mu chii activi, îndoindu-i-le i dezdoindu-
i-le ca i cum ar fi scos ap cu pompa. Maseuri
profesioni ti veneau o dat pe s pt mân ca s
încerce s -i îndep rteze senza ia puternic de
în epeneal pe care o sim ea în tot corpul. Se
întâlnea cu profesori de medita ie i înv a s
închid ochii i s i alunge toate gândurile, pân
când lumea i se reducea la o simpl r suflare,
inspir , expir , inspir , expir .
Într-o zi, de i folosea bastonul, s-a împiedicat de
o bordur i s-a pr bu it în strad . Un cadru
metalic a luat locul bastonului. Pe m sur ce
corpul îi sl bea, drumul pân la toalet i înapoi
devenise din ce în ce mai obositor, a a c Morrie a
început s urineze într-o plosc . Trebuia s i
sus in greutatea corpului în vreme ce f cea asta,
a c altcineva trebuia s in vasul în timp ce
Morrie îl umplea.
Cei mai mul i dintre noi ar fi fost jena i de toate
astea, mai ales la vârsta lui Morrie. Dar Morrie nu
era ca noi to i. Când unii dintre colegii lui mai
apropia i îl vizitau, el le spunea: ti i, trebuie s
fac pipi. M pute i ajuta? V deranjeaz dac
face i asta?”
Adesea, spre marea lor surpriz , acest lucru nu-i
deranja.
De fapt, avea foarte mul i musafiri. inea edin e
de grup despre moarte, despre ce înseamn ea cu
adev rat, despre cum societatea fusese
întotdeauna însp imântat de moarte, f s o
în eleag de cele mai multe ori. Le spunea
prietenilor c dac voiau s -l ajute cu adev rat, s
nu-i arate mil i în elegere, ci s -l viziteze, s -l
sune, s -i vorbeasc despre problemele lor – a a
cum o f cuser întotdeauna, pentru c Morrie
tiuse întotdeauna s -i asculte.
În ciuda a tot ce se întâmpla cu el, vocea îi era
puternic i încurajatoare, iar mintea îi vibra de
milioane de gânduri. Voia cu orice pre s
dovedeasc faptul c a muri nu era sinonim cu a fi
inutil.
Anul Nou a venit, apoi a trecut. De i nu o spunea
nim nui, Morrie tia c acesta avea s fie ultimul
an din via a lui. Acum st tea într-un scaun cu
rotile i se lupta cu timpul, ca s le poat spune
oamenilor pe care-i iubea toate lucrurile pe care
voia s le spun . Când un coleg de la Brandeis a
murit pe nea teptate din cauza unui atac de cord,
Morrie a mers la înmormântarea lui. A venit acas
deprimat.
Ce risip ! A zis. To i oamenii aceia spunând
toate lucrurile acelea minunate, i Irv n-a avut
niciodat ocazia s le aud .
Morrie avea o idee mai bun . A dat câteva
telefoane. A ales o dat . i într-o dup -amiaz
friguroas de duminic , a adunat în casa lui un
grup de prieteni i membri ai familiei la o
„înmormântare antum ”. Fiecare dintre ei a vorbit
i i-a mul umit b trânului meu profesor. Unii au
plâns. Al ii au râs. O doamn a citit o poezie:
 Drag i iubit veri or în inima- i tân vei aduna
timpul,
strat peste strat ca un sequoia blând…

Morrie a plâns i a râs cu ei. i a spus toate

lucrurile acelea de suflet pe care nu ajungem
niciodat s le spunem celor pe care îi iubim.
Înmormântarea antum a fost un mare succes.
Doar c Morrie înc nu murise.
De fapt, partea cea mai neobi nuit din via a lui
tocmai acum începea.
Studentul.

Acum ar fi momentul s explic ce se

întâmplase cu mine din vara aceea în care l-am
îmbr at pentru ultima dat pe dragul i
în eleptul meu profesor, promi ându-i c vom ine
leg tura.
Nu l-am mai c utat.
De fapt, n-am p strat leg tura cu mai niciunul
dintre oamenii pe care îi cunoscusem la colegiu,
nici cu amicii cu care b usem bere i nici cu prima
femeie lâng care m trezisem diminea a. Anii de
dup absolvire m-au transformat în altcineva, mai
dur, diferit de absolventul mândru care p sise
campusul în ziua aceea îndreptându-se spre New
York, preg tit s ofere lumii talentul lui.
Am descoperit c lumea nu era tot ce conta.
Aveam dou zeci de ani i am r cit prin ei,
pl tind chirie, citind tot felul de articole i
mirându-m c nu vedeam drumurile deschizându-
se înaintea mea. Visam s fiu un mare muzician
(cântam la pian), dar dup mai mul i ani de
cluburi de noapte goale i întunecate, de
promisiuni înc lcate, de forma ii care se
destr mau i de produc tori care p reau încânta i
de oricine altcineva, numai de mine nu, visul s-a
stins. Era primul e ec din via a mea.
În acela i timp am avut parte i de prima
întâlnire serioas cu moartea. Unchiul meu
preferat, fratele mamei, omul care m înv ase ce
înseamn muzica, omul care m înv ase s
conduc, care m tachina în privin a fetelor, care
ini iase în fotbal – singurul pe care, atunci
când eram copil, îl priveam spunând: „A a vreau
fiu când o s m fac mare” – a murit de cancer
la pancreas la vârsta de patruzeci i patru de ani.
Era un om mic de statur , ar tos, cu o musta
groas , i am fost al turi de el în ultimul lui an,
fiindc locuiam cu un etaj mai jos, sub
apartamentul lui. I-am v zut trupul puternic
uscându-se, apoi umflându-se, l-am v zut suferind
nop i la rând, îndoit de spate la masa de sear ,
ap sându- i cu mâinile stomacul, cu ochii închi i
i gura schimonosit de durere. „Oh, Doamne”,
murmura. „Isuse!” Noi, ceilal i – m tu a mea, cei
doi copii ai lor, eu – st team t cu i, sp lând
farfuriile, întorcând privirea.
În via a mea nu m-am sim it atât de neputincios.
Într-o noapte de mai, st team cu unchiul meu pe
balconul apartamentului lui. Adia un vânticel i
era cald. El a privit spre orizont i mi-a spus, cu
din ii strân i, c nu avea s mai fie aici ca s i
vad copiii începând noul an colar. M-a întrebat
dac aveam s am grij de ei. I-am zis s nu mai
vorbeasc a a. M-a privit cu triste e.
A murit câteva s pt mâni mai târziu.
Dup înmormântare, via a mea s-a schimbat.
Sim eam c timpul devenise dintr-odat pre ios, ca
un uvoi puternic de ap care se n puste te printr-
o gur de canal, iar eu nu m puteam mi ca atât
de repede cât a fi vrut. Gata cu cântatul în cluburi
de noapte pe jum tate goale. Gata cu scrisul
cântecelor pe care nimeni nu le asculta. M-am
întors la coal , mi-am luat o diplom de masterat
în jurnalism i am acceptat prima slujb care mi s-
a oferit, de redactor de tiri sportive. În loc s
alerg dup propria-mi celebritate, am scris despre
atle i celebri care alergau dup a lor. Am lucrat
pentru ziare i am colaborat la reviste. Am muncit
într-un ritm care nu inea cont nici de ore, nici de
limite. M trezeam diminea a, m sp lam pe din i,
a ezam la masa de lucru i scriam îmbr cat în
hainele în care dormisem. Unchiul meu lucrase
pentru o corpora ie pe care o urâse – f cuse acela i
lucru în fiecare zi – iar eu eram hot rât s nu
comit aceea i gre eal .
Am tot alergat între New York i Florida, iar în
cele în urm am acceptat un post în Detroit, ca
redactor pentru Detroit Free Press. În ora ul acela,
apetitul pentru sport era nest vilit – aveau echipe
profesioniste de fotbal, baschet, baseball i hochei
– i asta se potrivea cu ambi ia mea. În câ iva ani
nu numai c scriam articole, ci scriam c i despre
sport, f ceam emisiuni sportive la radio i
ap ream în mod regulat la TV, dându-mi cu
rerea despre juc tori de fotbal boga i i despre
ipocritele programe de sport din facult i. F ceam
parte din furtuna media în care se zbate acum
ara. Eram pe val.
Nu mai pl team chirie. Am început s cump r.
Mi-am cump rat o cas pe o colin . Am cump rat
ma ini. Am investit în ac iuni i mi-am f cut un
portofoliu. Tr iam în viteza a cincea i pentru tot
ce f ceam aveam un deadline. Lucram într-un ritm
dr cesc. Conduceam nebune te. Am f cut mai
mul i bani decât îmi imaginasem vreodat . Am
întâlnit o femeie cu p rul negru pe nume Janine,
care m iubea în ciuda programului meu i a
absen elor mele repetate. Ne-am c torit la apte
ani dup ce ne-am cunoscut. M-am întors la munc
la doar o s pt mân dup nunt . I-am spus –
spunându-mi i mie în acela i timp – c într-o zi
vom avea copii, pe care i-i dorea foarte mult. Dar
ziua aceea n-a venit niciodat .
În schimb, m-am acoperit de realiz ri, pentru c
astfel, credeam eu, puteam controla lucrurile,
puteam s storc fericirea pân la ultima pic tur
înainte s m îmboln vesc i s mor, ca unchiul
meu, pentru c îmi închipuiam c sta mi-era
destinul.
Cât despre Morrie, ei bine, m gândeam la el din
când în când, la lucrurile pe care m înv ase,
despre a fi „om” i despre „a te raporta la ceilal i”,
dar am f cut-o întotdeauna cu distan , ca i cum
ar fi fost vorba de o alt via . De-a lungul anilor
am aruncat toate scrisorile care veneau de la
Universitatea Brandeis, imaginându-mi c mi se
cereau bani. A a c nu am aflat de boala lui
Morrie. Oamenii care mi-ar fi putut spune fuseser
de mult da i uit rii, iar numerele lor de telefon
erau îngropate într-o cutie undeva în pod.
 Lucrurile ar fi putut s r mân a a, dac într-o
noapte, târziu, n-a fi r cit printre canalele TV,
când am auzit o tire…
Audiovizualul.

În martie 1995, limuzina care îl ducea pe

Ted Koppel, gazda emisiunii Nightline, de pe ABC-
TV, a oprit lâng bordura acoperit de z pad din
fa a casei lui Morrie din West Newton,
Massachusetts.
Acum Morrie st tea tot timpul în scaunul cu
rotile, se obi nuise cu îngrijitorii care îl mutau ca
pe un sac din scaun în pat i din pat în scaun,
începuse s tu easc atunci când mânca, iar
mestecatul era o corvoad . Picioarele îi erau
moarte; nu avea s mai mearg niciodat .
Totu i, refuza s se lase prad depresiei. Morrie
devenise un adev rat izvor de idei. Î i nota
gândurile pe post-it-uri galbene, pe plicuri, pe
dosare, pe orice buc ic de hârtie. Scria panseuri
filosofice despre cum e s tr ie ti la umbra mor ii:
„Accept c po i s faci unele lucruri i c nu po i
faci unele lucruri”; „Accept c trecutul e
trecut, f s -l negi sau s -l discreditezi”; „Înva
te ier i pe tine i pe ceilal i”; „S nu crezi
niciodat c e prea târziu s te implici”.
 Cu timpul, adunase peste cincizeci de astfel de
„aforisme”, pe care le împ ea prietenilor.
Unul dintre ace ti prieteni, un coleg de la
Brandeis, pe nume Maurie Stein, a fost atât de
impresionat de acele cuvinte, încât le-a trimis unui
reporter de la Boston Globe, care a venit s scrie
un reportaj despre Morrie. Titlul suna astfel:
ULTIMUL CURS AL UNUI PROFESOR: PROPRIA
MOARTE.

Articolul a atras aten ia unui produc tor de la

emisiunea Nightline, care i l-a adus lui Koppel în
Washington D. C.
Uit -te pu in la asta, a spus produc torul. i
nici una, nici dou , un cameraman a ajuns în
sufrageria lui Morrie i limuzina lui Koppel în fa a
casei lui.
Mai mul i prieteni i membri ai familiei lui
Morrie s-au adunat s -l cunoasc pe Koppel, iar
când celebrul om a intrat în casa lui Morrie, to i s-
au agitat de emo ie, to i cu excep ia lui Morrie,
care i-a împins singur scaunul mai în fa , a
ridicat din sprâncene i a pus cap t zumzetului cu
vocea lui rezonant i puternic .
Ted, trebuie s treci ni te probe ca s fiu de
acord cu interviul acesta.
 A urmat un moment ciudat de t cere, apoi cei
doi s-au îndreptat spre birou. Au închis u a.
Sper ca Ted s nu-l ia prea tare pe Morrie, a
optit unul dintre prietenii care a teptau în fa a
ii.
Eu sper ca Morrie s nu-l ia prea tare pe Ted,
a spus un alt prieten.
În birou, Morrie i-a f cut semn lui Ted s ia loc.
i-a împreunat apoi mâinile pe genunchi i a
zâmbit.
Spune-mi ceva care s vin din inim , a
început Morrie.
Din inim ?
Koppel s-a uitat cu aten ie la b trânul din fa a
sa.
Bine, a zis el precaut, apoi i-a vorbit despre
copiii lui. Erau aproape de inima sa, nu?
Bine, a zis Morrie. Acum spune-mi în ce
anume crezi.
Koppel nu se sim ea în largul lui.
De obicei nu vorbesc despre astfel de lucruri
cu oameni pe care i-am cunoscut de doar câteva
minute.
Ted, sunt pe moarte, i-a spus Morrie,
privindu-l peste ochelari. Nu am prea mult timp la
dispozi ie.
 Ted a izbucnit în râs. Bine. Credin . A citat un
pasaj din Marcus Aurelius, câteva cuvinte în care
credea cu adev rat.
Morrie a dat aprobator din cap.
Acum, d -mi voie s te întreb eu ceva, i-a zis
Koppel. Mi-ai v zut vreodat emisiunea?
Morrie a ridicat din umeri.
Cred c de dou ori.
Doar de dou ori?
Nu te sim i jignit. La Oprah m-am uitat doar o
dat .
Atunci, dup cele dou emisiuni, ce p rere ai?
Morrie a f cut o pauz .
Sincer?
Da.
Am crezut c e ti narcisist. Ted a izbucnit în
râs.
Sunt prea urât ca s fiu narcisist, i-a spus.

Peste pu in vreme camerele se mi cau în

fa a emineului din sufragerie, cu Koppel la patru
ace în costum albastru i Morrie îmbr cat în
puloverul lui gri sc mo at. Refuzase s i pun
haine elegante sau s fie machiat pentru interviu.
Filosofia lui era c moartea n-ar trebui s ne
ru ineze; a a c n-avea de gând s i pudreze
nasul.
 Pentru c Morrie st tea în scaunul cu rotile,
camera nu i-a surprins picioarele sfrijite. i pentru
înc mai putea s i mi te mâinile – când
vorbea, Morrie gesticula întotdeauna – cuvintele
lui, care explicau cum s înfrun i sfâr itul vie ii,
tr dau o i mai mare pasiune.
Ted, a spus el, când a început totul m-am
întrebat „Oare s m retrag din lume, a a cum fac
cei mai mul i oameni sau s continui s tr iesc?”
Am hot rât c vreau s tr iesc – sau m car s
încerc s tr iesc – a a cum vreau, cu demnitate, cu
curaj, cu umor, cu deta are. Dar sunt dimine i
când plâng i plâng i m jelesc de mila mea. În
unele dimine i sunt atât de furios i înveninat. Dar
nu m ine prea mult. M ridic i îmi spun: „Vreau
tr iesc…” Pân acum am reu it. O s mai pot i
de acum înainte? Nu tiu. Dar pun pariu cu mine
însumi c o s pot.
Koppel p rea foarte prins de cele spuse de
Morrie. L-a întrebat despre umilin a pe care i-o
induce moartea.
Ei, Fred, a spus Morrie din gre eal , apoi s-a
corectat imediat. Adic , Ted…
Ei, uite asta înseamn umilin , a spus Koppel
râzând.
Cei doi au vorbit apoi despre via a de dup . Au
vorbit despre dependen a din ce în ce mai mare a
lui Morrie de ceilal i oameni. Avea acum nevoie
de ajutor i ca s m nânce sau s stea sau s se
mi te dintr-un loc în altul. Care era, l-a întrebat
Koppel, lucrul de care Morrie se temea cel mai
tare, în declinul acesta lent i insidios.
Morrie a f cut o pauz . Apoi a întrebat dac
poate spune lucrul acela la televizor.
Koppel i-a spus s o fac .
Morrie s-a uitat drept în ochii celui mai renumit
reporter din America.
Ei bine, Ted, în curând, cineva va trebui s
tearg la fund.

Emisiunea a fost difuzat într-o vineri

noaptea. A început cu Ted Koppel în spatele
biroului lui din Washington, cu vocea r sunându-i
cu autoritate.
Cine este Morrie Schwartz, a spus el, i de ce
pân la sfâr itul acestei nop i multora dintre
dumneavoastr le va p sa de el?
La o mie de kilometri dep rtare, în casa mea de
pe colin , r ceam printre canalele TV ca de
obicei. Am auzit aceste cuvinte – Cine este Morrie
Schwartz?
i am r mas împietrit.
 Este primul nostru curs, în prim vara anului
1976. Intru în biroul mare al lui Morrie în care
observ nenum ratele rânduri de c i pe rafturile
de pe pere i. C i de sociologie, filosofie, religie,
psihologie. Un covor mare acoper podeaua i o
fereastr d spre aleea care str bate campusul.
Vreo zece studen i r sfoiesc fâstâci i caiete i
compendiumuri. Cei mai mul i sunt îmbr ca i cu
blugi, teni i i tricouri de bumbac în carouri, îmi
spun c n-o s -mi fie u or s chiulesc de la un curs
cu atât de pu ini studen i. Poate n-ar trebui s m
înscriu la cursul acesta.
Mitchell? Spune Morrie, citind din lista de
prezen .
Ridic mâna.
Preferi s i spun Mitch? Sau e mai bine
Mitchell?
Niciun profesor nu m-a mai întrebat asta. M uit
mai atent la tipul acesta cu helanca lui galben i
reia i verzi, i cu p rul argintiu r sfirat pe frunte.
Zâmbe te.
Mitch, r spund. Prietenii îmi zic Mitch.
Atunci, Mitch s fie, spune Morrie, ca i cum
ar fi încheiat o afacere. i, Mitch…
Da?
Sper ca într-o zi s m consideri prietenul t u.
Orientarea.

Cu un pahar de cafea într-o mân i cu

telefonul mobil proptit între ureche i um r,
intram cu ma ina închinat pe strada lui Morrie
din West Newton, o suburbie lini tit din Boston.
Vorbeam cu un produc tor TV despre un articol la
care lucram. M uitam când la ceasul electronic –
zborul de întoarcere era peste câteva ore – când la
numerele cutiilor po tale de pe strada m rginit
de copaci. Radioul era dat pe postul de tiri. A a
ceam eu, ca de obicei, cinci lucruri deodat .
Deruleaz caseta, i-am spus produc torului.
Vreau s aud bucata aia din nou.
OK, o secund .
Dintr-odat m-am pomenit în dreptul casei. Am
frânat i am v rsat cafeaua pe mine. Când am
oprit ma ina, am v zut un ar ar japonez mare i
trei oameni în dreptul lui, lâng alee – un tân r i
o femeie de vârst mijlocie de o parte i de alta a
unui b trân m runt într-un scaun cu rotile.
Morrie.
zându-l pe fostul meu profesor, am înghe at.
Alo? urla produc torul în urechea mea. Mai
ti pe fir?
 Nu-l v zusem de aisprezece ani. Avea i mai
pu in p r, aproape albit i era tras la fa . În
momentul acela am sim it c nu sunt preg tit
pentru întâlnire – mai ales, pentru c eram legat
de telefonul acela – i speram s nu m fi observat,
ca s pot s m mai învârt de vreo dou ori în
jurul casei, s -mi termin treaba, s m preg tesc
psihic. Dar Morrie, aceast versiune nou , sfrijit a
omului pe care îl cunoscusem odinioar , zâmbea
spre ma in , cu mâinile împreunate pe genunchi,
teptându-m s cobor.
Hei? spunea produc torul. Mai e ti acolo?
Pentru tot timpul petrecut împreun , pentru
toat bun tatea i r bdarea pe care mi le ar tase
Morrie când eram tân r, ar fi trebuit s arunc
telefonul, s sar din ma in , s alerg la el, s -l
îmbr ez i s -l salut.
În schimb am oprit motorul i m-am l sat în jos
ca i cum a fi c utat ceva.
Da, da, sunt aici, am optit i am continuat
conversa ia cu produc torul pân când am
terminat ce aveam de vorbit.
Am f cut ceea ce înv asem s fac cel mai bine:
îmi vedeam de munca mea chiar i atunci când
profesorul meu care era pe moarte m a tepta în
fa a casei lui. Nu sunt mândru de asta, dar a a am
cut.
 Apoi, cinci minute mai târziu, Morrie m
îmbr a, îi sim eam p rul sub ire pe obraz. Îi
spusesem c îmi c utasem cheile, de aceea
st tusem atât de mult în ma in i l-am strâns i
mai tare în bra e, ca i cum a fi vrut s sf râm
minciuna aceea. De i soarele de prim var era
cald, el purta un pardesiu i picioarele îi erau
învelite cu o p tur . Mirosea pu in acru, a a cum
miros uneori oamenii care iau medicamente. Cu
fa a lipit de a mea, îi auzeam respira ia greoaie.
Vechiul meu prieten, a optit el, te-ai întors în
sfâr it.
Cum st team aplecat deasupra lui, s-a ag at de
mine, nevrând s -mi mai dea drumul, cu mâinile
încle tate de umerii mei. Eram surprins de atâta
afec iune dup atâ ia ani, dar atunci, între zidurile
pe care le ridicasem între prezentul i trecutul
meu, uitasem cât de apropia i eram odinioar .
tiam, în adâncul sufletului, c nu mai eram
studentul bun i talentat pe care i-l amintea el.
Speram doar s -l pot p li pentru câteva ore.
În cas , ne-am a ezat la o mas din lemn de alun
lâng o fereastr care d dea spre casa vecinului.
Morrie se foia în scaunul lui cu rotile, încercând
i g seasc o pozi ie confortabil . Conform
obiceiului nostru, voia s m pun la mas . Am
fost de acord. Una dintre îngrijitoare, o italianc
solid , pe nume Connie, a t iat pâine i ro ii i a
adus ni te castroane cu salat de pui, hummus i
tabouli.
A mai adus i ni te pastile. Morrie s-a uitat la ele
i a oftat. Ochii îi erau mai înfunda i în orbite
decât îmi aminteam, iar pome ii mai ascu i. Asta
îi d dea un aer mai dur, mai îmb trânit – pân
când zâmbea, bineîn eles, iar obrajii l sa i se
ridicau ca o cortin .
Mitch, mi-a spus el încet, tii c sunt pe
moarte.
tiam.
Bine, atunci.
Morrie a înghi it pastilele, a l sat jos paharul, a
tras aer în piept, apoi a expirat profund.
Vrei s i spun cum e?
Cum e ce? Cum e s mori?
Da, a r spuns.
De i nu tiam acest lucru, ultimul nostru curs
tocmai începuse.

Este primul meu an de facultate. Morrie este mai

în vârst decât majoritatea profesorilor, iar eu sunt
mai tân r decât majoritatea studen ilor, pentru c
am terminat liceul un an mai devreme. Ca s
compensez faptul c sunt cel mai mic din campus,
port pulovere vechi, gri, boxez într-o sal de
gimnastic i umblu cu o igar neaprins în col ul
gurii, chiar dac nu fumez. Conduc o rabl de
Mercury Cougar, cu toate geamurile l sate i
muzica dat la maxim. Îmi caut identitatea în
duritate, dar blânde ea lui Morrie m atrage mai
mult i, pentru c el nu se uit la mine ca la un
pu ti care vrea s par mai mult decât este, m
relaxez.
Termin acest prim curs cu el i m înscriu la
urm torul. D note mari; nu-i pas prea mult de
ele. Se spune c într-un an, în timpul r zboiului
din Vietnam, Morrie le-a dat tuturor b ie ilor câte
un 10 ca s le fie amânat înrolarea.
Am început s -i spun lui Morrie „Domnu’
antrenor”, cum obi nuiam s îi spun în liceu
antrenorului de atletism. Lui Morrie i-a pl cut
porecla.
Domnu’ antrenor, spune el. Bine, am s fiu
antrenorul t u. Iar tu po i s fii juc torul meu. Po i
joci toate rolurile frumoase ale vie ii pe care eu
sunt prea b trân s le mai joc.
Uneori mânc m împreun la bufet. Spre
încântarea mea, Morrie este i mai neîndemânatic
decât mine. Vorbe te în loc s mestece, râde cu
gura deschis , spune o idee interesant cu gura
plin de salat de ou, cu buc ele mici de g lbenu
scurgându-i-se pe b rbie.
cople te. De când îl cunosc am dou
dorin e: s -l îmbr ez i s -i dau un erve el.
Sala de curs.

Razele soarelui au n lit prin fereastra

sufrageriei, f când podeaua de lemn s
str luceasc . St team de vorb de aproape dou
ore. Telefonul a sunat de câteva ori, iar Morrie a
rugat-o pe Connie, îngrijitoarea lui, s r spund .
Ea a tot notat numele celor care sunaser în
agenda lui de întâlniri. Prieteni. Profesori. Un grup
de discu ii. Cineva care voia s -l fotografieze
pentru o revist . Era evident c nu eram singurul
care voia s -l vad pe b trânul meu profesor –
apari ia lui la Nightline îl f cuse aproape o vedet
– dar eu eram impresionat, chiar un pic invidios
pe num rul mare de prieteni pe care p rea c -i are
Morrie. M gândeam la cercul de „amici” în care
învârteam în liceu. Oare unde disp ruser ?
tii, Mitch, acum, c sunt pe moarte, am
devenit mult mai interesant pentru oameni.
Întotdeauna ai fost interesant.
Haida-de, zâmbi Morrie. E ti tu dr gu .
 Nu, nu sunt.
Uite cum stau lucrurile, a continuat el.
Oamenii m v d ca pe o punte. Nu mai sunt atât
de în via cum eram, dar nu sunt nici mort înc .
Sunt cumva… între.
A tu it, apoi i-a rec tat zâmbetul.
Sunt în ultima mare c torie aici – i oamenii
vor s le spun ce trebuie s ia cu ei.
Telefonul a sunat din nou.
Morrie, po i vorbi? întreb Connie.
Vechiul meu prieten a venit în vizit acum, a
anun at-o el. S sune alt dat .
Nu v pot spune de ce m-a primit cu atâta
ldur . Nu eram nici pe departe studentul
talentat care îl l sase în urm acum aisprezece
ani. Dac n-ar fi fost Nightline, Morrie ar fi putut
moar f s m mai vad vreodat . N-aveam
nicio scuz pentru asta, în afara celei pe care toat
lumea pare s o aib în ziua de azi. Eram prea
prins de cântecul de siren al vie ii mele. Eram
ocupat.
Ce mi se întâmplase? m-am întrebat.
Vocea lui Morrie, puternic , gutural m-a dus
înapoi în anii de facultate, pe când credeam c
oamenii boga i sunt r i, c o c ma i o cravat
erau haine de închisoare i c via a f libertatea
de a te ridica i pleca – pe o motociclet , cu vântul
în fa , de pe str zile Parisului, pân în mun ii
Tibetului – nu era via . Ce mi se întâmplase?
Mi se întâmplaser anii ’80. Mi se întâmplaser
anii ’90. Moartea i boala i îngr area i chelirea
lui se întâmplaser . Îmi tr dasem o mul ime de
visuri pentru un salariu mai mare i nu-mi
dusem nicio clip seama c f ceam asta.
i totu i eram aici, cu Morrie, vorbind cu emo ia
din anii de facultate, ca i cum fusesem doar
plecat într-o vacan mai lung .
Ai g sit pe cineva cu care s i împ i via a?
m-a întrebat.
Dai ceva înapoi comunit ii din care faci
parte?
E ti împ cat cu tine însu i?
Încerci s fii un om mai bun?
M-am fâstâcit, voiam s ar t c m preocupaser
îndelung astfel de întreb ri. Ce mi se întâmplase?
Îmi promisesem odinioar c nu voi munci
niciodat pentru bani, c m voi înrola în For ele
de Men inere a P cii, c voi tr i în locuri frumoase
i pline de inspira ie.
În loc de toate astea, locuiam de vreo zece ani în
Detroit, lucram în acela i loc, foloseam aceea i
banc , mergeam la acela i frizer. Aveam treizeci i
apte de ani, eram mai eficient decât în timpul
facult ii, legat fiind de computere i modemuri i
telefoane mobile. Scriam articole despre atle i
boga i, care, în mare parte, nu d deau doi bani pe
oameni ca mine. Nu mai eram tân r pentru cei din
anturajul meu, nu m mai plimbam în pulovere gri
cu igara neaprins în col ul gurii. Nu mai purtam
discu ii lungi despre sensul vie ii la un sandvi cu
salat de ou.
Zilele mele erau pline, i, totu i, eram în cea mai
mare parte a timpului nemul umit.
Ce mi se întâmplase?
Domnu’ antrenor, i-am spus dintr-odat ,
amintindu-mi de porecl .
Morrie s-a luminat.
Eu sunt la. Înc mai sunt antrenorul t u. A
râs i a început s m nânce din nou, o mas pe
care o lungea de patruzeci de minute. Îl priveam
acum, în timp ce mâinile i se mi cau
neîndemânatice, de parc se deprindea s le
foloseasc pentru prima dat . Nu avea putere s
taie cu cu itul. Degetele îi tremurau. Fiecare
înghi itur era o lupt ; mesteca îndelung înainte s
înghit , uneori mâncarea i se scurgea din gur ,
astfel c era nevoit s lase jos tacâmurile ca s se
tearg cu un erve el. Pielea mâinilor de la
încheieturi pân la falange era plin de pete de
trâne e i atârna, ca pieli a pe un os de pui din
ciorb .
 Un r stimp am mâncat amândoi, un b trân
bolnav i un tân r s tos, absorbind t cerea
înc perii. O t cere ap toare, dup p rerea mea,
dar eu eram singurul care nu se sim ea în largul
lui.
S fii pe moarte, a spus Morrie dintr-odat ,
este numai unul dintre motivele pentru care s fii
trist, Mitch. Dar s tr ie ti nefericit este cu totul
altceva. Atât de mul i dintre cei care vin s m
vad sunt neferici i.
De ce?
P i în primul rând deoarece cultura noastr
nu îi face pe oameni s aib o p rere bun despre
ei în i. Îi înv m pe oameni lucruri gre ite. i
trebuie s fii tare puternic s spui c e ceva putred
în cultura noastr , s nu o accep i. S î i creezi
una proprie. Cei mai mul i nu sunt în stare.
Oamenii tia sunt mult mai neferici i decât mine
– chiar i în starea în care m aflu acum. Oi fi eu
pe moarte, dar sunt înconjurat de suflete iubitoare,
rora le pas . Câ i se pot l uda cu lucrul acesta?
Eram uluit de lipsa lui de autocomp timire.
Morrie, care nu putea s danseze, s înoate, s se
spele sau s se plimbe; Morrie, care nu mai putea
spunde singur la u , care nu se mai putea terge
singur dup du , care nu mai putea nici m car s
se întoarc singur în pat. Cum putea s accepte a a
de u or? Îl priveam luptându-se cu furculi a,
alegând o bucat de ro ie, sc pând-o de dou ori –
o scen jalnic – i totu i nu puteam s nu
recunosc c prezen a lui te lini tea ca prin farmec,
sim eam aceea i briz calm care m mângâiase în
facultate.
Am aruncat o privire la ceas – din obi nuin –
se f cea târziu i m gândeam s schimb
rezervarea la avion. Apoi Morrie a f cut ceva care
mi-a r mas în minte pân azi.
tii cum am s mor? m-a întrebat el.
Am ridicat din sprâncene.
O s m sufoc. Da. Din cauza astmului,
pl mânii mei nu pot suporta boala. ALS-ul sta îmi
acapareaz tot corpul de jos în sus. Mi-a pus deja
st pânire pe picioare. În curând o s vin rândul
mâinilor. i când o s ajung la pl mâni…
A ridicat din umeri.
… s-a terminat.
Nu tiam ce s spun, a a c am r spuns:
Ei, cine tie, adic … nu se tie niciodat .
Morrie a închis ochii.
Eu tiu, Mitch. Nu trebuie s i fie team c o
mor. Am avut o via bun i to i tim c asta se
va întâmpla. Mai am vreo patru, cinci luni.
Haide, am zis eu agitat. Nimeni nu poate fi
sigur…
 Eu pot, a spus el încet. Exist i un test. Mi-a
ar tat un doctor.
Un test?
Tragi aer în piept de câteva ori.
Am f cut ce mi-a spus.
Acum, înc o dat , dar de data asta, când
expiri, num pân la cât po i înainte de a inspira
din nou.
Am expirat numerele repede.
Unu-doi-trei-patru-cinci- ase- apte-opt… Am
ajuns la aptezeci înainte de a-mi pierde suflul.
Bun, a zis Morrie. Ai pl mâni s to i. Acum
uit -te la mine.
A tras aer în piept, apoi a început s numere cu
voce joas , tremur toare.
Unu-doi-trei-patru-cinci- ase- apte-opt-nou -
zece-un pe-doi pe-trei pe-pai pe-cin pe- ai pe-
apte pe-opti pe…
S-a oprit, horc ind ca s poat inspira din nou.
Prima dat când m-a pus s fac asta, am ajuns
la dou zeci i trei. Acum doar la optâ pe.
A închis ochii, dând din cap.
Rezervorul meu e aproape gol.
M-am ridicat lovindu-mi nervos coapsele cu
palmele. Era destul pentru o dup -amiaz .
 Vino s -l mai vezi pe b trânul t u profesor,
mi-a spus Morrie când l-am îmbr at de r mas-
bun.
I-am promis c o s-o fac i am încercat s nu m
gândesc la ultima dat când mai promisesem acest
lucru.

În libr ria facult ii, cump r c ile pe care ni le-

a recomandat Morrie. Cump r c i despre care n-
am tiut c exist , titluri cum ar fi: Tinere e:
Identitate i criz , Eu i Tu, Eul scindat.
Înainte de facultate habar n-aveam c studiul
rela iilor umane putea fi considerat materie
colar . Pân s -l cunosc pe Morrie, nu am crezut
lucrul acesta.
Dar pasiunea lui pentru c i este real i
contagioas . Uneori începem s vorbim serios,
abia dup curs, când clasa s-a golit. M întreab
despre via a mea, apoi citeaz versuri din Erich
Fromm, Martin Buber, Erik Erikson. Adesea se
dezice de cuvintele lor, comentând cu propriile
sfaturi, chiar dac e evident c a gândit i el
acelea i lucruri. În clipele astea îmi dau seama c
este într-adev r profesor, nu un unchi. Într-o dup -
amiaz , m plâng de confuzia proprie vârstei
mele, de ceea ce se a teapt de la mine versus ceea
ce vreau eu pentru mine.
i-am vorbit despre tensiunea contrariilor?
Spune el.
Tensiunea contrariilor?
Via a este un ir lung de mi ri înainte i
înapoi. Vrei s faci ceva, dar e ti obligat s faci
altceva. Ceva te r ne te, de i tii c n-ar trebui. Iei
anumite lucruri de bune, chiar dac tii c n-ar
trebui s iei nimic de bun. Tensiunea contrariilor,
ca atunci când tragi de un elastic. i cei mai mul i
dintre noi tr im undeva la mijloc.
Parc -i vorba de un meci de wrestling, spun
eu.
Un meci de wrestling. Râde. Da, e i sta un
mod de a descrie via a.
Deci, cine câ tig ? Întreb eu.
Cine câ tig ? Îmi zâmbe te, cu riduri în jurul
ochilor, cu din ii un pic strâmbi.
Dragostea câ tig . Dragostea câ tig
întotdeauna.
Înscrierea.

Am zburat spre Londra dou s pt mâni mai

târziu. Scriam despre Wimbledon, cea mai mare
competi ie de tenis din lume i unul dintre
pu inele evenimente unde mul imea nu huiduie i
nimeni nu e beat în parcare. În Anglia era cald i
înnorat, i în fiecare diminea m plimbam pe
str zile str juite de copaci din jurul terenurilor de
tenis, trecând pe lâng adolescen i care st teau la
coad ca s mai prind ultimele bilete i vânz tori
de c uni i înghe at . La poart era un stand de
ziare care vindea vreo ase tabloide britanice
colorate, cu poze cu femei goale, cu fotografii ale
familiei regale f cute de paparazzi, horoscoape,
rubrici sportive, concursuri de loterie i doar
foarte pu ine tiri propriu-zise.
Titlurile zilei erau scrise pe o tabl mic
sprijinit de un teanc cu cele mai proaspete ziare
i sunau cam a a: DIANA ÎN RÂND CU CHARLES!
Sau GAZDA STRIG ECHIPEI: VREAU MILIOANE!
Oamenii c utau senza ionalul în aceste tabloide,
devorau bârfele, iar eu f cusem exact acela i lucru
în c toriile mele anterioare în Anglia.
Acum îns , nu tiu de ce, m-am pomenit
gândindu-m la Morrie de fiecare dat când
citeam ceva prostesc sau f sens. Aveam în
minte imaginea lui acolo, în casa cu ar arul
japonez i podele de lemn, contabilizându- i
suflarea, tr gând de fiecare clip al turi de cei
dragi, în vreme ce eu petrecusem ore întregi cu
lucruri care pentru mine personal nu însemnau
absolut nimic: vedete de film, supermodele, cele
mai noi bârfe despre prin esa Di sau despre
Madona sau John F. Kennedy Jr. În mod ciudat,
invidiam valoarea timpului lui Morrie, de i
deplângeam faptul c avea din ce în ce mai pu in.
De ce ne preocupam oare atât de mult de toate
prostioarele astea? Când am ajuns acas , procesul
lui O. J. Simpson era în toi, oamenii s reau peste
prânz ca s -l urm reasc , apoi înregistrau restul ca
se uite i seara. Nici m car nu-l cuno teau pe O.
J. Simpson. Nu-i cuno teau pe niciunul dintre cei
implica i în acest caz. i totu i, renun au la zile i
pt mâni din via pentru asta, dependen i fiind
de dramele altora.
Îmi aminteam ce spusese Morrie când fusesem la
el: „Cultura noastr nu-i face pe oameni s aib o
rere mai bun despre ei în i. i trebuie s fii
tare puternic ca s spui c e ceva putred în cultura
noastr , s nu o accep i”.
Morrie credea în aceste vorbe i î i crease
propria cultur – cu mult înainte de a se
îmboln vi. Grupurile de discu ie, plimb rile cu
prietenii, dansul în biserica din Harvard Square.
Începuse un proiect intitulat Sera, prin intermediul
ruia oamenii s raci primeau consiliere
psihologic . Citea c i ca s g seasc idei noi
pentru cursurile lui, î i vizita colegii, p stra
leg tura cu fo tii lui studen i, scria scrisori
prietenilor de departe. Petrecea mai mult timp
mâncând i admirând natura, nu- i pierdea vremea
uitându-se la sit-com-uri sau la „filmul
pt mânii”. Conversa iile, întâlnirile, leg turile
afective îi înv luiau via a într-o umanitate cald
ca într-un cocon i i-o umpleau pân la refuz, ca
pe un castron de ciorb gata s dea pe dinafar .
i eu îmi creasem propria cultur . Munca.
Aveam vreo patru, cinci slujbe în media din
Anglia, jonglam cu ele ca un adev rat clovn.
Petreceam opt ore pe zi în fa a calculatorului,
îngr ând pove tile pe care le trimiteam în State.
Apoi preg team materiale pentru TV, hoin rind cu
echipa prin diverse p i ale Londrei. Mai f ceam
i transmisiuni radio în fiecare diminea i dup -
amiaz . i sta nu era un ritm de lucru nebunesc.
De-a lungul anilor, îmi f cusem din munc un
prieten i d dusem restul deoparte.
La Wimbledon, luam masa în cubicului meu de
lemn i nici c -mi p sa. Într-una din zilele acelea
nebune, o gloat de reporteri îi urm rise pe Andre
Agassi i pe faimoasa lui iubit , Brooke Shields, iar
eu am fost doborât la p mânt de un reporter
englez, care a murmurat un „Scuze”, dup care s-a
îmbulzit amenin ând cu obiectivul aparatului de
fotografiat ag at de gât. M gândeam la un alt
lucru pe care îl spusese Morrie: „Atât de mul i
oameni duc o via f sens. Par pe jum tate
adormi i, chiar i atunci când fac lucruri pe care le
consider importante. i asta pentru c alearg
dup cai verzi pe pere i. Pentru ca via a ta s aib
rost, trebuie s i-o dedici iubirii pentru ceilal i,
comunit ii i s încerci s creezi ceva care s aib
însemn tate”.
tiam c are dreptate.
Nu c a fi f cut ceva în aceast direc ie.
La sfâr itul turneului – i al lungului ir de cafele
pe care le b usem ca s pot rezista – mi-am închis
calculatorul, mi-am strâns lucrurile din cubicul i
m-am întors acas s îmi fac bagajele. Era noapte.
Ecranul televizorului nu mai ar ta decât purici.
Am zburat la Detroit, am ajuns dup -amiaza
târziu, m-am târât pân acas i m-am culcat. M-a
trezit o tire ocant : sindicatele de la ziarul meu
intraser în grev . Totul era închis. În fa a intr rii
principale se formase un pichet, iar pe strad
manifestan ii strigau i m luiau în sus i-n jos.
Ca membru de sindicat, nu am avut de ales; pe
nea teptate, pentru prima dat în via a mea, nu
aveam slujb , nici salariu i manifestam împotriva
angajatorilor.
Liderii de sindicat m-au sunat acas i m-au
avertizat s nu iau leg tura cu fo tii mei editori,
dintre care mul i îmi erau prieteni, spunându-mi
le închid dac încercau s m sune sau s m
atrag de partea lor.
O s lupt m pân la victoria final ! A jurat
liderul de sindicat, urlând ca solda ii.
Eram nedumerit i deprimat. De i munca la TV i
la radio era pl cut i îmi aducea venituri
suplimentare, ziarul fusese via a mea, aerul pe
care îl respiram; când îmi vedeam articolele pe
hârtie în fiecare diminea , tiam c , m car într-un
anume fel, tr iam.
Acum se terminase. i, pe m sur ce greva
continua – prima zi, a doua zi, a treia zi –
primeam telefoane îngrijor toare i aflam zvonuri
ar putea continua timp de luni de zile. Toat
lumea mea era acum cu susul în jos. În fiecare
sear aveau loc evenimente sportive de la care ar
fi trebuit s transmit. În loc de asta, st team acas
i le vedeam la televizor. M obi nuisem s cred c
cititorii mei aveau nevoie de articolele mele. Eram
uimit cât de u or mergeau lucrurile înainte i f
mine.
Dup o s pt mân , am pus mâna pe telefon i l-
am sunat pe Morrie.
Vii s m vezi?! Mi-a spus el pe un ton mai
degrab afirmativ decât interogativ.
P i, crezi c se poate?
 Ce zici de mar i?
Mar i e foarte bine, am spus. Mar i e perfect.

În anul doi de facultate, m înscriu la alte dou

cursuri ale lui. Când i când ne întâlnim în afara
colii i doar st m de vorb . N-am mai f cut lucrul
acesta cu un adult care s nu-mi fi fost rud , totu i
simt în largul meu vorbind cu Morrie, iar el
pare bucuros s i fac timp pentru mine.
Unde mergem azi? întreab el vesel când
intru în biroul lui.
Prim vara st m sub un copac din fa a Facult ii
de sociologie, iar iarna, st m la biroul lui, eu cu
puloverul meu gri i adida i, Morrie cu pantofi
Rockport comozi i pantaloni reia i. De fiecare
dat când ne întâlnim, m ascult cum bat câmpii,
apoi încearc s -mi dea un fel de lec ie de via .
avertizeaz c banii nu sunt cel mai important
lucru, contrar p rerii generale din campus. Îmi
spune c trebuie s fiu „un om adev rat”. Vorbe te
de alienarea tinere ii i de nevoia „conect rii” la
societatea din jurul meu. Pe unele dintre lucrurile
acestea le în eleg, pe altele îns nu. Dar nu are
importan . Întâlnirile astea sunt pentru mine un
pretext ca s vorbesc cu el, s discut cu el ca de la
copil la p rinte, a a cum n-o pot face cu tat l meu,
care ar vrea s devin avocat.
Morrie ur te avoca ii.
Ce vrei s faci dup facultate? m întreab .
Vreau s fiu muzician, spun eu. S cânt la
pian.
Minunat, spune el. Dar e o via grea.
Da.
Plin de rechini.
a am auzit i eu.
Totu i, spune el, daca vrei cu adev rat, atunci
o s i îndepline ti visul.
Îmi vine s îl iau în bra e, s -i mul umesc pentru
ce a spus, dar nu sunt chiar a a de deschis.
Doar dau aprobator din cap.
Pun pariu c întotdeauna cân i la pian cu
mult vigoare, spune el.
Izbucnesc în râs.
Vigoare?
Râde i el.
Vigoare. Ce? Nu se mai spune a a?
Prima zi de mar i. Vorbim despre lume.

Connie mi-a deschis u a i m-a invitat s

intru. Morrie era în scaunul cu rotile, la masa din
buc rie, îmbr cat cu o c ma larg de bumbac
 i ni te pantaloni negri de trening înc i mai largi.
Erau largi pentru c picioarele lui se atrofiaser cu
mult sub orice m rime normal de haine – îi
puteai cuprinde coapsele în palm i i se atingeau
degetele. Dac ar fi putut s mai stea în picioare,
n-ar fi fost mai înalt de un metru jum tate i
probabil c ar fi înc put în blugii unui pu tan de
clasa a asea.
i-am adus ceva, l-am anun at eu, ridicând o
pung maro de hârtie.
Pe drumul de la aeroport, m oprisem la un
supermarket din apropiere i am cump rat curcan,
salat de cartofi, salat de macaroane i covrigi.
tiam c are mult mâncare în cas , dar voiam s -i
aduc i eu ceva. N-aveam nicio putere s -l ajut în
alt fel. i mi-am amintit de pl cerea lui de a
mânca.
A, cât mâncare! a cântat el. Ei, acum trebuie
m nânci cu mine.
Ne-am a ezat la masa din buc rie cu scaune de
chit de jur împrejur. De data asta, f s fie
nevoie s recuper m cei aisprezece ani de când
nu ne v zuser m, i ne-am aruncat repede în apele
familiare ale dialogului nostru din vremea
facult ii, cu Morrie întrebând, ascultându-mi
spunsurile i oprindu-se, asemenea unui buc tar,
condimenteze discu ia cu un am nunt pe care-l
uitasem sau nu-l con tientizasem. M-a întrebat de
greva de la ziar i, a a cum era de a teptat, nu
putea în elege de ce cele dou p i nu comunicau
pur i simplu una cu cealalt ca s i rezolve
problemele. I-am spus c nu to i erau de tep i ca
el.
Din când în când, trebuia s se opreasc , s
mearg la baie, ceea ce dura o vreme. Connie îi
împingea scaunul spre toalet , apoi îl ridica de pe
scaun i îl sprijinea în timp ce urina. De fiecare
dat când venea înapoi, ar ta obosit.
Î i aduci aminte când i-am spus lui Ted
Koppel c în curând cineva va trebui s m tearg
la fund? m-a întrebat.
Am râs. Nu se poate uita un asemenea moment.
Ei bine, cred c ziua aia se apropie. i m cam
tulbur .
De ce?
Pentru c e supremul semn al dependen ei.
Cineva care s te tearg la fund. Dar m gândesc
serios la acest aspect. Încerc s g sesc i partea
bun .
Partea bun ?
Da. Pân la urm , o s fiu bebelu înc o dat .
E un mod original de a vedea lucrurile.
Ei, acum chiar trebuie s v d via a într-un
mod original. Trebuie s recunosc, nu mai pot
merge la cump turi, nu m mai pot ocupa de
contul din banc , nu mai pot duce gunoiul. Dar
pot s stau aici cu zilele împu inându-mi-se i s
meditez la ceea ce cred c este important în via .
Am i timpul, i motiva ia de a face asta.
Deci, am r spuns eu cinic, ca s afli sensul
vie ii e necesar s nu mai duci gunoiul?
A râs, iar eu m-am sim it u urat.

În timp ce Connie strângea masa, am v zut

un teanc de ziare pe care era evident c le citise
înainte s ajung eu acolo.
Te ii la curent cu tirile? am întrebat.
Da, spuse Morrie. i se pare ciudat? Crezi c
dac sunt pe moarte n-ar trebui s -mi mai pese de
ce se întâmpl pe lumea asta?
Poate.
A oftat.
Poate c ai dreptate. Poate n-ar trebui s -mi
pese. Pân la urm , n-o s mai fiu pe-aici ca s v d
cum se termin toate astea.
Dar e greu de explicat, Mitch. Acum, c suf r,
simt mai apropiat de oamenii care sufer decât
sim eam înainte. Noaptea trecut , la TV, am
zut oameni din Bosnia alergând pe str zi, se
tr gea în ei, sunt omorâ i oameni nevinova i… i
am început s plâng pur i simplu. Le simt frica de
parc-ar fi a mea. Nu-i cunosc pe oamenii tia. Dar
– cum s spun?
M simt… apropiat de ei.
A început s l crimeze i am încercat s schimb
subiectul, dar i-a ters ochii i mi-a f cut semn c
nu-i nimic.
Acum plâng mai tot timpul, mi-a spus, nu- i
face griji.
Uimitor, m-am gândit. Lucram în zona tirilor.
Scriam despre oameni care mureau. Intervievam
familii îndoliate. Participam chiar i la funeralii.
Dar nu plângeam niciodat . Morrie plângea pentru
oamenii care sufereau în partea cealalt a lumii.
Oare a a se întâmpl când vine sfâr itul? m
întrebam. Poate c moartea este marele numitor
comun, lucrul acela care poate face str ini s
plâng unii pentru al ii.
Morrie i-a suflat nasul zgomotos.
N-ai nimic împotriva b rba ilor care plâng,
nu?
Sigur c nu, am spus, prea repede.
A oftat.
Of, Mitch, am de gând s te-nv s nu mai fii
a crispat. Într-una din zile, am s i ar t c e-n
ordine s plângi.
Da, da, am spus.
 Da, da, a spus i el.
Am râs pentru c acela i lucru îl spunea i cu
aproape dou zeci de ani în urm . De cele mai
multe ori mar ea. De fapt, mar ea fusese
întotdeauna ziua noastr . Cele mai multe cursuri
cu Morrie fuseser mar ea, orele lui de consulta ii
erau mar ea, i când mi-am scris lucrarea de
licen – care a fost de la bun început mai mult
ideea lui Morrie – am stat de vorb tot mar ea, în
biroul lui sau la bufetul universit ii sau pe
treptele Amfiteatrului Pearlman, ca s mai
revizuim ce scrisesem.
a p rea foarte firesc c eram din nou
împreun într-o mar i, aici, în casa cu ar arul
japonez din fa a u ii! Când m preg team s plec,
i-am spus asta lui Morrie.
Noi suntem oameni de mar i, mi-a zis.
Oameni de mar i, am repetat eu.
Morrie a zâmbit.
Mitch, m-ai întrebat de ce îmi pas de oameni
pe care nici nu-i cunosc. Dar pot s i spun ce am
înv at cel mai mult din boala asta?
Ce anume?
Cel mai important lucru în via este s înve i
cum s d ruie ti i s prime ti iubire.
Vocea i-a devenit o oapt .
 Înva s prime ti iubire. Credem c nu
merit m dragostea, credem c dac o l m în
inima noastr vom deveni prea slabi. Dar un om
în elept pe nume Levine a pus punctul pe i:
„Dragostea este singurul lucru ra ional”.
A repetat cu grij cuvintele astea, cu pauze
pentru efect: „Dragostea este singurul lucru
ra ional”.
Am dat din cap, ca un student cuminte, iar el a
expirat sl bit. M-am aplecat s -l îmbr ez. i
apoi, de i nu prea fac asta, l-am s rutat pe obraz.
I-am sim it mâinile sl bite pe bra e i perciunii
în epându-mi u or fa a.
Deci, vii i mar ea viitoare? Mi-a optit.

Intr în clas , se a az , nu spune nimic. Se uit

la noi, noi ne uit m la el. La început, se aud câteva
chicote, dar Morrie ridic din umeri i în cele din
urm se face o lini te deplin în care putem auzi
cele mai mici zgomote, bârâitul caloriferului din
col ul înc perii, respira ia greoaie a unui student
mai gras.
Unii dintre noi sunt agita i. Când o s spun
ceva? Ne foim, ne uit m la ceas. Câ iva studen i se
uit pe geam, încercând s se deta eze de restul
lumii. Treaba asta ine vreo cincisprezece minute
bune, pân când Morrie sparge t cerea cu o
oapt .
Ce se întâmpl aici? întreab el.
i încet se porne te o discu ie – ceea ce Morrie
urm rise înc de la început – despre efectul lini tii
asupra rela iilor interumane. De ce ne sim im atât
de încurca i de t cere? Ce bucurie g sim în tot
zgomotul care ne înconjoar ?
Pe mine nu m deranjeaz t cerea. În ciuda
zgomotului pe care îl fac când sunt cu prietenii
mei, nu m simt în largul meu s vorbesc despre
sentimentele mele în fa a celorlal i – i mai ales în
fa a colegilor. A putea sta în t cere ore în ir dac
asta este ceea ce se cere la curs. La ie ire, Morrie
opre te.
N-ai spus prea multe ast zi, remarc el.
tiu i eu… nu am avut nimic de ad ugat.
Eu cred c ai multe de ad ugat. De fapt,
Mitch, îmi aminte ti de cineva pe care l-am
cunoscut i c ruia îi pl cea s in totul pentru el
când era mai tân r.
De cine?
De mine.
 doua zi de mar i. Vorbim despre auto
comp timire.

M-am întors mar ea urm toare. i în

multele zile de mar i care au urmat. Abia a teptam
aceste vizite, le a teptam mai mult decât s-ar
crede, inând cont c trebuia s zbor apte sute de
mile ca s stau cu un muribund. Dar mi se p rea
alunec într-o bucl temporal când îl vizitam pe
Morrie i m sim eam mai bine în pielea mea când
eram acolo. N-am mai închiriat un telefon mobil
atunci când ajungeam la aeroport în aceste
escapade. Las -i s a tepte, îmi spuneam,
imitându-l pe Morrie.
Situa ia ziarului din Detroit nu s-a remediat. De
fapt, a devenit din ce în ce mai agitat , cu tot felul
de confrunt ri nepl cute între manifestan i i
angaja ii care îi înlocuiser , oameni aresta i,
tu i, întinzându-se pe strad în fa a ma inilor de
marf .
În lumina acestor lucruri, vizitele mele la Morrie
erau ca o baie de bun tate. Vorbeam despre via
i vorbeam despre dragoste. Vorbeam despre unul
dintre subiectele preferate ale lui Morrie: mila – ne
întrebam de ce societatea noastr d dovad de
atât de pu in mil . Înainte de cea de-a treia
vizit , m-am oprit la un magazin numit Pâine i
circ – v zusem pungi de la ei acas la Morrie i
nuiam c îi place mâncarea de acolo – i am
umplut mai multe caserole de plastic cu mâncare
proasp t g tit – vermicelli cu legume, sup de
morcovi i baclava.
Când am intrat în biroul lui Morrie, am ridicat
saco ele de parc tocmai jefuisem o banc .
Mâncare, frate! am strigat.
Morrie i-a dat ochii peste cap zâmbind.
Între timp, m uitam dup semne c boala i-ar
înainta. Degetele îi mai func ionau destul cât s
poat scrie sau s i in ochelarii, dar nu- i mai
putea ridica bra ele mai sus de piept. Petrecea din
ce în ce mai pu in timp în buc rie sau în
sufragerie i din ce în ce mai mult în biroul lui,
unde avea un fotoliu mare, cu sp tar mobil,
burdu it cu perne, p turi i buc i de burete
special f cute ca s -i sus in t lpile i s -i sprijine
picioarele sl bite.
Avea lâng el un clopo el, din care suna atunci
când voia s i schimbe pozi ia capului sau când
trebuia s „mearg la oli ”, cum îi spunea el, iar
Connie, Tony, Bertha sau Amy – mica lui armat
de îngrijitori – venea s -l ajute. Nu-i era
întotdeauna u or s ridice clopo elul i se enerva
atunci când nu-l putea face s sune.
 L-am întrebat pe Morrie dac î i plânge de mil .
Uneori, diminea a, mi-a r spuns. Atunci m
jelesc. M r sucesc, îmi mi c degetele i mâinile –
tot ce mai pot înc mi ca – i jelesc tot ce am
pierdut. Deplâng felul lent i perfid în care mor.
Dar apoi m opresc din plâns.
A a, pur i simplu?
Îmi dau voie s plâng dac simt nevoia. Dar
apoi m concentrez la lucrurile bune care înc mai
exist în via a mea. M gândesc la oamenii care
vin s m vad . La pove tile pe care am s le aud.
La tine – dac este mar i. Pentru c noi suntem
oameni de mar i.
Am zâmbit strâmb.
Oameni de mar i.
Mitch, nu-mi permit mai mult
autocomp timire decât atât. Câte pu in în fiecare
diminea , câteva lacrimi, atât.
gândeam la oamenii pe care îi cuno team i
care î i petreceau multe ore din via
comp timindu-se. Cât de folositor ar fi s putem
stabili o limit zilnic de autocomp timire. Doar
câteva minute de lacrimi, apoi s ne vedem de
treab . i dac Morrie era în stare, chiar suferind
de o boal atât de groaznic …
Dac vezi lucrurile în felul acesta, e groaznic,
mi-a spus Morrie. E groaznic s -mi v d trupul
topindu-se încet i devenind nimic. Dar în acela i
timp e minunat pentru c am atâta timp s -mi iau
mas-bun.
A zâmbit.
Nu to i sunt atât de noroco i.
M-am uitat la el cum z cea în fotoliul acela,
incapabil s se mai ridice în picioare, s i mai
trag singur pantalonii. Norocos? Chiar a spus
norocos?

La un moment dat, când am f cut o pauz

pentru c Morrie trebuia s mearg la baie, am
sfoit ziarul de Boston care se afla lâng scaunul
lui. Era acolo un articol despre un or el unde
dou adolescente au torturat i ucis un b trân de
aptezeci i trei de ani care se împrietenise cu ele,
apoi au dat o petrecere în rulota în care tr ise
trânul, expunându-i cadavrul i l udându-se cu
el. Mai era un articol despre procesul unui b rbat
hetero care omorâse un homosexual ce ap ruse la
o emisiune TV i spusese c este îndr gostit de el.
Am l sat ziarul deoparte. Morrie se întorcea –
zâmbind, ca de obicei – iar Connie s-a aplecat s -l
ridice din scaunul cu rotile i s -l a eze în fotoliu.
Vrei s fac eu asta? am întrebat.
A urmat o clip de t cere, nici nu tiu de ce m-
am oferit, dar Morrie s-a uitat la Connie i i-a spus:
 Po i s -i ar i cum s fac ?
Sigur, a zis Connie.
Urmând instruc iunile ei, m-am aplecat i, cu
bra ele pe sub subsuorile lui Morrie, l-am tras spre
mine, ca i cum a fi ridicat un bu tean mare
apucându-l de dedesubt. Apoi m-am îndreptat de
spate, s ltându-l în sus în acela i timp. În mod
normal, atunci când ridici pe cineva, te a tep i s -i
sim i bra ele încle tându-se în jurul t u, dar
Morrie nu putea face acest lucru.
Era o povar aproape f via i i-am sim it
capul b ng nindu-i-se u urel pe um rul meu i
trupul moale ag at de mine ca un burete jilav i
mare.
Ahhh, a gemut el u or.
Te in, te in, am spus eu.
N-am cuvinte s descriu cât de mult m-a
emo ionat îmbr area asta, pot doar s spun c
am sim it semin ele mor ii s dite în interiorul
corpului s u tremur tor, iar când l-am a ezat în
fotoliu i i-am potrivit pernele sub cap, am avut
cea mai înfrico toare senza ie c ne expira
timpul.
i c trebuia s fac ceva.
 Sunt în anul trei de facultate, în 1978, când
muzica disco i Rocky sunt în mare vog . Suntem
la Brandeis, la un curs ciudat de sociologie, un
curs pe care Morrie îl nume te „Proces de grup”.
În fiecare s pt mân studiem felurile în care
studen ii dintr-un grup interac ioneaz unii cu
ceilal i, cum r spund la furie, gelozie, aten ie.
Suntem cobai umani de laborator. De cele mai
multe ori cineva ajunge s plâng . Mie îmi place
-i spun cursul de „atinge-simte”. Morrie îmi
sugereaz s fiu mai deschis la nou.
Ast zi, Morrie ne spune c ar vrea s încerc m
un nou exerci iu. Trebuie s st m în picioare, cu
spatele la colegii no tri i s ne d m drumul pe
spate, având încredere c un alt student ne va
prinde. Mul i dintre noi nu ne sim im prea în
largul nostru i nu suntem în stare s ne l m pe
spate mai mult de câ iva centimetri înainte de a ne
redresa singuri. Râdem stânjeni i.
În cele din urm , unul dintre studen i, o fat
cut , slab , cu p rul negru, care observasem c
purta mai tot timpul pulovere albe de pescar, î i
încruci eaz bra ele peste piept, închide ochii, se
las pe spate i nu se balanseaz înapoi, întocmai
ca în reclamele acelea la plicule ele de ceai Lipton
în care cineva se arunc într-o piscin .
 Pentru o clip , sunt sigur c o se pr bu easc pe
podea. În ultima secund îns , partenerul care-i
fusese desemnat o apuc de umeri i de cap i o
ridic brusc.
Uau! Strig mai mul i studen i. Unii aplaud .
Morrie zâmbe te în sfâr it.
Vezi, îi spune el fetei, ai închis ochii. Asta a
fost diferen a. Uneori nu po i s crezi ceea ce vezi,
trebuie s crezi ceea ce sim i. i dac vreodat vor
fi oameni care s aib încredere în tine, atunci
trebuie s sim i c i tu po i avea încredere în ei –
chiar i atunci când e ti în cea . Chiar i atunci
când cazi.
treia zi de mar i. Vorbim despre regrete.

În urm toarea mar i, am ajuns cu

obi nuitele saco e cu mâncare – paste cu porumb,
salat de cartofi, pl cint cu mere – i înc ceva:
un casetofon Sony.
Vreau s -mi aduc aminte ceea ce discut m, i-
am spus lui Morrie. Vreau s i pot asculta vocea…
mai târziu.
Când o s fiu mort.
Nu spune asta.
A izbucnit în râs.
 Mitch, o s mor. i mai devreme, nu mai
târziu.
S-a uitat la noua ma in rie.
E a a de mare, a spus el.
M-am sim it ca un intrus, a a cum se simt de
obicei reporterii, i am început s m gândesc c
un casetofon era ca un intrus, ca o ureche
artificial între doi oameni care se presupune c
sunt prieteni. Cu to i oamenii care cereau o parte
din timpul lui, poate c eu încercam s iau prea
mult în aceste zile de mar i.
S tii c nu trebuie s -l folosim, am spus
atunci, dând la o parte casetofonul. Dac te
stânjene te.
M-a oprit, m-a admonestat în glum cu degetul i
i-a dat jos ochelarii de pe nas, l sându-i s atârne
de firul cu care erau prin i în jurul gâtului. M-a
privit drept în ochi.
Las -l jos, mi-a spus.
L-am l sat jos.
Mitch, a continuat el, de data aceasta cu voce
domoal , nu în elegi. Eu vreau s i povestesc
despre via a mea. Vreau s i povestesc cât mai
sunt în stare.
Vocea lui s-a topit într-o oapt :
in mult s -mi aud cineva povestea. Vrei s
o ascul i?
 Am dat din cap c da. Am t cut pentru o clip .
A a, a spus el, e pornit?

Adev rul este c acest casetofon însemna

mai mult decât nostalgie. Îl pierdeam pe Morrie,
noi to i îl pierdeam pe Morrie – familia, prietenii,
fo tii studen i, colegii, amicii din grupurile de
discu ii pe care le îndr gea atât de mult, fo tii
parteneri de dans, noi to i.
i cred c înregistr rile, la fel ca fotografiile i
filmele, sunt o încercare disperat de a fura ceva
din valiza mor ii.
Dar îmi era de asemenea clar – prin curajul,
umorul, r bdarea, deschiderea lui – c Morrie avea
un punct de vedere asupra vie ii cu totul diferit
fa de to i cei pe care îi cunoscusem vreodat .
Mai s tos. Mai sensibil. i urma s moar în
curând.
Mi-am dat seama c , dac era adev rat c în
momentele când privim moartea în ochi, gândurile
noastre cap o limpezime mistic , atunci Morrie
voia s împ rt easc aceste gânduri. Iar eu voiam
sa le p strez în minte pentru cât mai mult timp.

Prima dat când l-am v zut pe Morrie la

Nightline, m-am întrebat ce regrete îl cople iser
atunci când a aflat c avea s moar în curând. Îi
rea r u dup prietenii pe care avea s -i piard ?
Ar fi f cut ceva altfel? În mod egoist, m-am gândit:
dac a fi fost în locul lui, a fi fost oare m cinat
de gânduri triste despre tot ceea ce aveam s
pierd? A fi regretat lucrurile pe care le inusem
secret?
Când i-am spus lucrurile astea lui Morrie, el a
dat din cap.
Toat lumea î i face griji în privin a asta, nu-i
a? Dar dac azi ar fi ultima mea zi pe p mânt?
S-a uitat la chipul meu i a v zut probabil
ambivalen a propriilor mele alegeri. Nu-mi
puteam alunga din minte imaginea mea pr bu it
peste birou, cu un articol neterminat, cu editorii
mei smulgându-mi hârtia din mân , chiar în
momentul în care paramedicii îmi luau corpul
neînsufle it.
Mitch? A f cut el.
Mi-am alungat gândurile i n-am mai spus nimic.
Dar Morrie sesizase ezitarea mea.
Mitch, mi-a spus, cultura nu te încurajeaz s
te gânde ti la astfel de lucruri decât atunci când
ti pe moarte. Suntem atât de prin i de gânduri
egoiste – carier , familie, s avem destui bani, s
pl tim ipoteca, s ne lu m o ma in nou , s
repar m radiatorul care s-a stricat – suntem atât
de preocupa i de milioane de m run uri doar c
putem merge mai departe. A a c nu putem s
ne facem un obicei din a sta s ne gândim la
vie ile noastre i s spunem: „Asta e tot? Asta e tot
ce vreau? Nu lipse te oare nimic?”
A f cut o pauz .
Ai nevoie de cineva care s te ghideze în
direc ia asta. Ceea ce nu se va întâmpla de la sine.
tiam ce voia s spun . Cu to ii avem nevoie de
profesori în vie ile noastre. Al meu era chiar în
fa a mea.

Bine, mi-am spus. Dac trebuia s fiu

student, atunci trebuia s fiu unul cât mai bun.
În seara aceea în avionul spre cas am scris pe
un post-it galben o list cu problemele i
întreb rile care m fr mântau, de la fericire la
trâne e, la copii i moarte. tiam bineîn eles c
erau milioane de c i despre subiectele astea, o
mul ime de emisiuni de televiziune i edin e de
consiliere psihologic de 90 dolari pe or . America
era un adev rat bazar de autoajutorare.
Dar r spunsuri clare tot nu existau. Trebuie s te
preocupi de ceilal i, sau trebuie s ai grij de
copilul din tine? S revii la valorile tradi ionale,
sau s respingi tradi ia ca fiind nefolositoare? S
cau i succesul, sau simplitatea? S spui Nu, sau s
spui Pot s fac asta?
Tot ce tiam era c Morrie, b trânul meu
profesor, nu credea în toat chestia asta cu
autoajutorarea. St tea pe inele trenului, auzind
uieratul locomotivei mor ii, i avea idei clare
despre lucrurile importante din via .
Tânjeam i eu dup acea claritate. Toate
sufletele confuze i chinuite pe care le cuno team
i doreau acea claritate.
Întreab -m orice, mi-a spus întotdeauna
Morrie.
a c am scris lista urm toare:

Moarte.
Fric .
trâne e.
comie.
torie.
Familie.
Societate.
Iertare.
O via care s aib sens.

Când m-am întors a patra oar în West Newton,

aveam lista în geant . Era o zi de mar i de la
sfâr itul lui august, aerul condi ionat din
Aeroportul Logan nu mergea, oamenii î i f ceau
vânt i d deau nervo i din cap i pe fiecare chip pe
care îl vedeam puteai citi dorin a de a ucide pe
cineva.

La începutul ultimului an de facultate, m

înscriu la atât de multe cursuri de sociologie, încât
mai am nevoie doar de câteva credite ca s -mi iau
licen a. Morrie îmi sugereaz s încerc s fac o
tez de masterat.
Eu? întreb. Despre ce a putea scrie?
Ce te intereseaz ? se intereseaz el.
Discut m ce i cum i pân la urm ne hot râm,
dintre toate lucrurile, asupra sportului. Încep o
lucrare, care va dura un an, despre cum în
America fotbalul a devenit un ritual, aproape o
religie, un opiu pentru mase. Nu am nici cea mai
vag idee c asta avea s fie preg tirea pentru
cariera mea viitoare. tiu doar c avea s îmi dea
ansa unei întâlniri s pt mânale cu Morrie.
i, cu ajutorul lui, în prim var am o tez de 112
pagini, documentat , cu note de subsol i frumos
legat cu coper i de piele neagr . I-o ar t lui
Morrie cu mândria unui juc tor de baseball din
Liga de juniori care d ocol bazelor la primul s u
home run.
Felicit ri, îmi spune Morrie.
Zâmbesc for at i, în timp ce el o r sfoie te, m
uit prin biroul lui. Rafturile de c i, podeaua de
lemn, covorul tocit, canapeaua. M gândesc c am
stat peste tot unde se putea sta în aceast înc pere.
Nu tiu, Mitch, spune Morrie meditativ,
potrivindu- i ochelarii, cu o astfel de lucrare s-ar
putea s te întorci aici la doctorat.
Da, sigur, spun eu.
Pufnesc eu în râs, dar pentru un moment ideea
este chiar atr toare. O parte din mine se teme s
seasc coala, o parte din mine vrea cu
disperare s plece. Tensiunea contrariilor. Îl
privesc pe Morrie citindu-mi teza i m întreb cum
o fi lumea de-afar .

Audiovizualul Partea doua.

Dup emisiunea Nightline a urmat i una cu

impresii despre povestea lui Morrie – în mare
parte pentru c impactul primeia fusese foarte
puternic. De data aceasta, când cameramanul i
produc torii au intrat pe u , p reau deja de-ai
casei. Koppel însu i era vizibil mai relaxat. Nu a
mai fost niciun fel de preg tire, niciun interviu
înainte de interviu. Ca înc lzire, Koppel i Morrie
au f cut schimb de pove ti din copil ria lor:
Koppel a vorbit despre cum e s cre ti în Anglia,
Morrie despre cum e s cre ti în Bronx. Morrie
purta o c ma albastr cu mâneci lungi – îi era
mai tot timpul frig, chiar când afar erau 30 grade
– dar Koppel i-a dat jos haina i a f cut emisiunea
în c ma i cravat . Era ca i cum Morrie l-ar fi
descoperit, strat cu strat.
Ar i bine, i-a zis Koppel când a pornit banda.
A a îmi spune toat lumea, a r spuns Morrie.
Pare c e ti bine.
A a îmi spune toat lumea.
Atunci de unde tii c lucrurile merg prost?
Morrie a zâmbit.
Nimeni altcineva în afar de mine nu poate
ti, Ted. Dar eu o tiu.
i pe m sur ce vorbea, devenea din ce în ce mai
evident. Nu mai gesticula la fel de deta at ca s
înt reasc o idee, cum o f cuse la prima lor
conversa ie, îi era greu s pronun e anumite
cuvinte – litera l p rea c -i r mâne undeva în gât.
În câteva luni, era posibil s nu mai poat vorbi
deloc.
Uite cum e cu starea mea de spirit, i-a spus
Morrie lui Koppel. Când sunt oameni i prieteni
aici, m simt foarte bine. Rela iile astea m in pe
mine. Dar sunt zile în care sunt deprimat. Nu
vreau s v induc în eroare. V d c se întâmpl
anumite lucruri i încep s simt teama. Ce-o s m
fac f mâini? Ce se va întâmpla când n-o s mai
pot vorbi? De înghi it nu prea îmi pas – m
hr nesc printr-un tub, i ce-i cu asta? Dar vocea?
Mâinile? Sunt o parte atât de esen ial din mine.
Cu mâinile gesticulez. În felul acesta pot d rui.
Cum o s d ruie ti când n-o s mai po i
vorbi? a întrebat Koppel.
Morrie a ridicat din umeri.
Poate c toat lumea o s îmi pun întreb ri
la care s r spund doar cu da sau nu.
Era un r spuns atât de simplu, încât Koppel n-a
putut s nu zâmbeasc . L-a întrebat pe Morrie
despre t cere. A pomenit de un bun prieten al lui
Morrie, Maurie Stein, care trimisese pentru prima
dat aforismele lui Morrie la Boston Globe.
Fuseser colegi la Brandeis de la începutul anilor
’60. Stein surzea. Koppel i-a imaginat cum ar fi
stat cei doi împreun , unul incapabil s vorbeasc ,
cel lalt incapabil s aud . Cum ar fi fost?
O s ne inem de mân , a r spuns Morrie. i o
împ im astfel mult dragoste. Ted, am fost
prieteni treizeci i cinci de ani. N-ai nevoie de glas
sau de auz ca s-o sim i.
 Înainte de sfâr itul emisiunii, Morrie i-a citit lui
Koppel una dintre scrisorile pe care le primise. De
la prima emisiune Nightline, primise o mul ime de
scrisori. Una dintre ele era de la o profesoar din
Pennsylvania, care preda la o clas special de
nou copii; fiecare dintre ei suferise pierderea unui
rinte.
Iat ce a vrea s -i transmit ca r spuns, i-a
spus Morrie lui Koppel, aranjându- i ochelarii pe
nas i dup urechi. Drag Barbara… am fost foarte
impresionat de scrisoarea ta. Cred c munca pe
care o duci cu copiii aceia care i-au pierdut
rin ii este foarte important . i eu mi-am
pierdut unul din p rin i când eram mic…
Dintr-odat , cu camerele bâzâind, Morrie i-a
aranjat ochelarii. S-a oprit, i-a mu cat buza i
glasul i s-a frânt. Îi curgeau lacrimi de-a lungul
nasului.
Am pierdut-o pe mama când eram copil… i a
fost o lovitur grea pentru mine… Îmi doresc s fi
avut un grup ca al vostru în care a fi putut s
vorbesc despre necazurile mele, m-a fi al turat
grupului vostru pentru c …
Vocea i-a cedat.
… pentru c am fost atât de singur…
 Morrie, i-a spus Koppel, asta a fost acum
aptezeci de ani. Înc te mai doare moartea mamei
tale?
i înc cum… a optit Morrie.
Profesorul universitar.

Avea opt ani. De la spital sosise o telegram

i pentru c tat l lui, emigrant rus, nu tia s
citeasc în englez , Morrie a fost acela care a aflat
primul vestea, citind despre moartea mamei lui ca
un elev în fa a clasei: „Cu regret, trebuie s v
inform m c …” a început el.
În diminea a înmormânt rii, rudele lui Morrie au
coborât treptele blocului din s ciosul cartier
Lower East Side din Manhattan. B rba ii purtau
haine negre, femeile voal. Copiii vecinilor
mergeau la coal i, când treceau pe lâng el,
Morrie privea în jos, ru inat c îl vedeau astfel.
Una dintre m tu ile lui, o femeie solid , l-a apucat
de mân i a început s boceasc : „Ce-o s te faci
tu f mama ta? Ce-o s se aleag de tine?”
Morrie a izbucnit în plâns. Colegii lui au luat-o
la fug .
La cimitir, Morrie a privit cum aruncau p mânt
cu lope ile peste mormântul mamei lui. A încercat
i aduc aminte de momentele frumoase de pe
vremea când tr ia. inuse un magazin de
bomboane pân s se îmboln veasc , dup care
mai mult dormea sau st tea la fereastr , p rând
fragil i sl bit . Uneori striga la fiul ei s -i aduc
vreun medicament, iar micul Morrie, care se juca
în strad , se f cea c n-o aude. În mintea lui
credea c dac îi ignor boala o poate face s
dispar .
Cum altfel ar putea un copil s înfrunte
moartea?
Tat l lui Morrie, pe care toat lumea îl striga
Charlie, venise în America ca s scape de armata
rus . A lucrat în industria bl riei, dar era mai
tot timpul f slujb . F coal i abia rupând-o
pe engleze te, era foarte s rac, iar familia lui a
tr it de cele mai multe ori doar din ajutor social.
Aveau un apartament întunecos, înghesuit i
deprimant în spatele magazinului de bomboane.
Nu se bucurau de niciun fel de confort. Nu aveau
ma in . Uneori, ca s fac rost de câ iva b nu i,
Morrie i fratele lui mai mic, David, sp lau
treptele din fa a caselor.
Dup moartea mamei lor, cei doi b ie i au fost
trimi i într-un camping în p durile din
Connecticut, unde mai multe familii împ eau o
caban mare i o buc rie comun .
 Rudele se gândiser c aerul proasp t avea s le
fac bine copiilor. Morrie i David nu mai
zuser niciodat atâta verdea , se jucau i
alergau pe câmpuri. Într-una din seri, dup cin ,
au plecat la o plimbare, când a început s plou .
În loc s intre în cas , ei s-au jucat i s-au stropit
câteva ore bune.
În diminea a urm toare, când s-au trezit, Morrie
a s rit din pat.
Haide, i-a spus el fratelui s u. Sus!
Nu pot.
Ce vrei s spui?
Pe fa a lui David se citea panica.
Nu m pot… mi ca.
Avea poliomielit .
Bineîn eles, nu ploaia cauzase boala. Dar un
copil de vârsta lui Morrie nu putea în elege asta.
Pentru o lung perioad – cât vreme fratele lui a
fost plimbat de-acas la un centru de tratament i
înapoi i a trebuit s poarte atele la picioare care l-
au f cut s chiop teze toat via a – Morrie s-a
sim it vinovat.
a c diminea a, se ducea la sinagog – de unul
singur, pentru c tat l lui nu era credincios – i
st tea printre b rba ii care se leg nau în hainele
lor lungi i negre i se ruga la Dumnezeu s aib
grij de mama lui moart i de fratele lui bolnav.
 Iar dup -amiaza, st tea la piciorul sc rilor de la
metrou i vindea reviste, iar banii pe care îi
câ tiga îi ducea familiei pentru mâncare.
Seara, î i privea tat l mâncând în t cere, sperând
– dar neavând niciodat parte – s vad un semn
de afec iune, de comunicare, de c ldur .
La nou ani, sim ea c poart pe umeri un
munte.

Dar în anul urm tor, în via a lui Morrie a

ap rut o salvare: noua lui mam vitreg , Eva. Era
o românc mic de statur , cu tr turi comune,
r cre i castaniu i energie cât dou . Avea o
str lucire care înc lzea atmosfera, altfel
întunecoas , pe care tat l lui o crease. Vorbea
când noul ei so t cea, le cânta copiilor la culcare.
Lui Morrie îi pl ceau vocea ei lini titoare, firea ei,
faptul c f cea lec iile cu ea. Când fratele lui s-a
întors din spital, purtând înc atele la picioare, cei
doi b ie i au împ it un pat în buc ria
apartamentului lor, iar Eva venea s -i s rute de
noapte bun . Morrie a tepta s rut rile acelea cum
teapt un c elu lapte i sim ea, în adâncul
sufletului, c avea din nou o mam .
Totu i n-au reu it s scape de s cie. Tr iau
acum în Bronx, într-un apartament cu dou
camere dintr-o cl dire de c mid ro ie de pe
Tremont Avenue, lâng terasa unui italian unde
tat l lor juca boccie în serile de var . Din cauza
Crizei, tat l lui Morrie g sea din ce în ce mai pu in
de lucru în industria bl riei. Uneori, la cin , tot
ce putea Eva s le pun pe mas era pâine.
Ce mai e pe acolo? întreba David.
Nu mai e nimic, r spundea ea.
Când îi b ga pe Morrie i pe David în pat, le
cânta în yiddish. Pân i cântecele ei erau triste i
cioase. Era unul despre o fat care încerca s
vând ig ri:

rog, cump ra i ig ri.

Sunt uscate, nu sunt ude.
Fie-v mil de mine, fie-v mil de mine.

i totu i, în ciuda greut ilor, Morrie a fost

educat s iubeasc i s -i pese. i s studieze. Eva
nu accepta decât note bune la coal , pentru c ea
vedea în educa ie singurul antidot la s cia lor.
Ea îns i se dusese la seral ca s îi
îmbun easc engleza. Ea s dise în Morrie
dragostea pentru educa ie.
iatul înv a noaptea, la lumina l mpii din
buc rie. Iar diminea a se ducea la sinagog ca s
spun Yizkor – o rug ciune pentru mor i – pentru
mama lui. F cea lucrul acesta ca s nu o uite. De
necrezut, dar tat l lui Morrie îi spusese s nu
vorbeasc niciodat despre ea. Charlie voia ca
David s cread c Eva era mama lui.
Era o povar groaznic pentru Morrie. Ani de
zile, singurul lucru pe care Morrie l-a avut de la
mama lui a fost telegrama care îi anun ase
moartea. O ascunsese în ziua în care venise. Avea
o p streze pentru tot restul vie ii.

Când Morrie era adolescent, tat l lui l-a luat

cu el la fabrica de bl nuri unde lucra. Era în
timpul Crizei. Voia s -i g seasc b iatului o slujb .
Când a intrat în fabric , a sim it c zidurile se
strângeau în jurul lui. Sala era întunecoas i
încins , ferestrele erau murdare, iar ma inile
înghesuite huruiau ca ni te ro i de tren.
Pretutindeni plutea puf de blan , aerul era
în bu itor, iar muncitorii care coseau pieile
st teau apleca i deasupra acelor, în timp ce eful
mergea în sus i-n jos, de-a lungul irurilor, urlând
la ei s lucreze mai repede. Morrie de-abia mai
putea respira. St tea lâng tat l lui, în epenit de
fric , sperând c eful nu va urla i la el.
În timpul pauzei de mas , tat l lui l-a dus pe
Morrie la ef i l-a împins în fa a lui, întrebând
dac nu s-ar g si de lucru i pentru fiul lui. Dar de
abia era de lucru pentru adul i i nimeni nu voia
renun e.
Asta a fost, pentru Morrie, o binecuvântare. Ura
locul acela. A f cut un jur mânt pe care avea s -l
in pân la sfâr itul vie ii: nu avea s fac o
munc prin care s exploateze pe cineva i nu î i
va îng dui niciodat s fac bani din sudoarea
altora.
i ce-ai s faci? l-a întrebat Eva.
Nu tiu, i-a spus el.
A dat la o parte avocatura, pentru c îi ura pe
avoca i i a dat la o parte medicina, pentru c nu
suporta s vad sânge.
i deci ce vei face?
A fost doar o întâmplare c cel mai bun dasc l
pe care l-am avut eu vreodat a devenit profesor.

„Un profesor influen eaz o eternitate; nu se

poate spune unde se termin influen a lui.”
HENRY ADAMS.

patra zi de mar Vorbim despre moarte

 S începem cu ideea asta, spuse Morrie.
Cu to ii tim c o s murim, dar nimeni nu o
crede.
Era într-o dispozi ie de afaceri în mar ea aceea.
Subiectul discu iei era moartea, primul de pe lista
mea. Înainte s ajung, Morrie î i notase câteva
lucruri pe ni te buc ele de hârtie, ca s nu uite.
Din cauz c îi tremurau mâinile nimeni în afar
de el nu-i mai putea descifra scrisul. Eram în
preajma Zilei Muncii i prin fereastra biroului
vedeam gardurile vopsite în verde i auzeam
strig tele copiilor care se jucau în strad , în ultima
pt mân de libertate înainte de începerea colii.
În Detroit, grevi tii de la ziar demarau o
demonstra ie imens în timpul vacan ei, pentru a
dovedi solidaritatea dintre sindicate împotriva
conducerii. În avion, citisem despre o femeie care
i împu case so ul i pe cele dou fiice în timp ce
dormeau, pretinzând c îi proteja împotriva „celor
i”. În California, avoca ii din procesul lui O. J.
Simpson deveniser celebrit i.
Aici, în biroul lui Morrie, via a mergea înainte
cu fiecare zi pre ioas . Acum st team împreun , la
un metru distan de cea mai nou achizi ie a
casei: un aparat de oxigen. Era mic i portabil,
înalt cam pân la genunchi. În nop ile în care
sim ea c nu mai are aer, Morrie î i fixa la nas
tubul de plastic, care atârna de n rile lui ca o
lipitoare. Uram faptul c Morrie era legat de o
ma in rie de orice fel i încercam s nu m uit la
ea în timp ce el vorbea.
Cu to ii tim c o s murim, a repetat el, dar
nimeni nu crede acest lucru. Dac am crede-o, am
face lucrurile cu totul altfel.
Deci încerc m s ne p lim pe noi în ine în
privin a mor ii, am spus eu.
Da. Dar exist i o abordare mai bun . S tii
o s mori i s fii preg tit în orice moment. E
mai bine a a. În felul acesta po i fi mai implicat în
via a ta, în timp ce tr ie ti.
Cum po i s fii preg tit s mori?
F când ceea ce fac budi tii. În fiecare zi,
pune- i pe um r o mic pas re care s întrebe: Azi
e ziua? Sunt preg tit? Fac tot ce trebuie s fac?
Sunt omul care vreau s fiu?
i-a întors capul spre um r ca i cum pas rea era
într-adev r acolo.
Azi e ziua în care voi muri? a întrebat el.
Morrie î i luase libertatea de a împrumuta din
toate religiile. Se n scuse evreu, dar devenise
agnostic în adolescen , în bun m sur din cauza
a ceea ce i se întâmplase în copil rie. Îi pl ceau
câteva dintre ideile filosofice ale budismului i ale
cre tinismului, dar înc se sim ea acas , din punct
de vedere cultural, în iudaism. Era o corcitur
religioas , ceea ce îl f cuse înc i mai deschis
spre studen ii pe care i-a înv at de-a lungul
anilor. Iar lucrurile pe care le spunea în ultimele
lui luni pe p mânt p reau c transcend toate
diferen ele dintre religii. Moartea are darul de a
face asta.
Mitch, adev rul e c , odat ce înve i cum s
mori, înve i i cum s tr ie ti, a spus el.
Am dat din cap.
Repet, odat ce înve i cum s mori, a spus,
înve i i cum s tr ie ti.
A zâmbit, iar eu am în eles ce f cea. Se asigura
aveam s re in ideea aceea, f s m fac s
simt prost întrebându-m . De asta era un
profesor bun.
Te-ai gândit mult la moarte înainte s te
îmboln ve ti? am întrebat eu.
Nu, a zâmbit Morrie. Eram ca to i ceilal i.
Odat , într-un moment de exuberan , i-am spus
unui prieten c voi fi cel mai s tos b trân pe
care îl putea întâlni.
Ce vârst aveai?
Cam aizeci.
Deci erai optimist.
De ce nu? Cum î i spuneam, nimeni nu crede
o s moar .
 Dar to i cunoa tem pe cineva care a murit, am
spus eu. De ce e atât de greu s ne gândim la
moarte?
Pentru c , a continuat el, cei mai mul i dintre
noi tr im ca ni te somnambuli. Nu experiment m
lumea în întregime, pentru c suntem pe jum tate
adormi i i facem lucrurile pe care credem în mod
automat c trebuie s le facem.
i confruntarea cu moartea schimb asta?
Da. Dai la o parte toate lucrurile alea inutile
i te concentrezi la ceea ce e esen ial. Când î i dai
seama c o s mori, vezi lucrurile foarte diferit.
A oftat.
Înva cum s mori i vei înv a cum s
tr ie ti.
Am observat c tremura atunci când î i mi ca
mâinile. Ochelarii îi atârnau la gât, iar când îi
punea la ochi, alunecau de pe tâmple, ca i cum ar
fi încercat s -i pun altcuiva pe întuneric. M-am
aplecat s -l ajut s i-i potriveasc dup urechi.
Mul umesc, a optit.
A zâmbit când l-am atins pe cap. Cel mai mic
contact cu oamenii îi producea numaidecât
bucurie.
Mitch, pot s i spun ceva?
Bineîn eles, am zis.
S-ar putea s nu- i plac .
 De ce?
P i, adev rul este c , dac ai asculta ceea ce
i spune pas rea de pe um r, dac ai accepta c
po i muri oricând – atunci s-ar putea s nu mai fii
atât de ambi ios.
M-am for at s zâmbesc.
Lucrurile pentru care cheltuie ti atât de mult
timp – toat munca pe care o faci – s-ar putea s
nu i se mai par atât de importante. Va trebui s
faci loc i pentru chestii mai spirituale.
Chestii spirituale?
Ur ti cuvântul acesta, nu-i a a? Spiritual.
Crezi c e ceva de genul „atinge-simte”.
Ei, am spus eu.
A încercat s -mi fac cu ochiul, n-a reu it, iar eu
am izbucnit în râs.
Mitch, a continuat, râzând i el, nici eu nu
tiu ce înseamn „dezvoltare spiritual ” de fapt.
Dar tiu c nu facem destul în sensul sta. Suntem
prea implica i în lucruri materiale, care nici m car
nu ne aduc satisfac ii. Rela iile de iubire pe care le
avem, universul din jurul nostru, consider m c
toate astea ni se cuvin.
A f cut un semn cu capul spre fereastra prin care
razele soarelui se strecurau în înc pere.
Vezi? Tu po i s ie i de-aici oricând. Po i s
alergi în susul i-n josul str zii cât vrei. Eu nu pot.
Nu pot ie i de-aici. Nu pot alerga. Nu pot ie i f
teama c o s mi se fac r u. Dar tii ceva? Eu
apreciez fereastra aia mai mult decât tine.
O apreciezi?
Da. M uit pe fereastra aia în fiecare zi. V d,
cum se schimb copacii, cât de tare bate vântul. E
ca i cum a vedea timpul trecând. Pentru c tiu
timpul meu e pe sfâr ite, sunt fascinat de natur
ca i cum a vedea-o pentru prima dat .
S-a oprit, i pentru o clip n-am f cut altceva
decât s privim amândoi pe fereastr . Am încercat
v d ce vedea el. Am încercat s v d timpul i
anotimpurile, via a mea derulându-se cu
încetinitorul. Morrie i-a întors încet capul spre
um r.
Azi o s se întâmple? a întrebat el. Azi e ziua?

Morrie primea mereu scrisori de peste tot

din lume, datorit apari iilor la Nightline. Când
putea, st tea i dicta r spunsurile prietenilor i
celor din familie, care se adunau în adev rate
sesiuni de scris scrisori.
Într-o duminic , fiii lui, Rob i Jon, erau acas i
s-au adunat cu to ii în sufragerie. Morrie st tea în
scaunul lui cu rotile, cu picioarele anemice învelite
într-o p tur . Când îi era frig, unul dintre
îngrijitori îi punea o jachet pe umeri.
 Care este prima scrisoare? întreba Morrie.
Un coleg a citit o scrisoare de la o femeie pe
nume Nancy, care î i pierduse mama din cauza
ALS. Îi scrisese s îi spun cât de mult suferise în
urma acestei pierderi i s -i transmit c tia cât
de mult trebuie s sufere i Morrie.
Bine, a spus Morrie, dup ce a ascultat
scrisoarea. A închis ochii. S începem a a: „Drag
Nancy, povestea despre mama ta m-a impresionat
foarte mult. i în eleg prin ce-ai trecut. Suferin a i
triste ea e de ambele p i. Mie mi-a prins bine s
plâng i sper c i ie”.
Poate vrei s schimbi ultima fraz , i-a spus
Rob.
Morrie s-a gândit o clip , apoi a zis:
Ai dreptate. Atunci: „Sper c vei putea g si
puterea de a te vindeca prin plâns”. E mai bine?
Rob a dat din cap.
Adaug i: „î i mul umesc, Morrie”.
O alt scrisoare era de la o femeie care îi
mul umea pentru emisiunea Nightline. Vorbea
despre el ca despre un profet.
Acesta e un mare compliment, i-a spus un
coleg. Profet.
Morrie s-a strâmbat. Era evident c nu era de
acord cu afirma ia.
 Hai s -i mul umim pentru apreciere. i spune-
i c m bucur s tiu c ce-am spus a însemnat
ceva pentru ea. i nu uita s semnezi cu
„Mul umesc, Morrie”.
Mai era o scrisoare de la un b rbat din Anglia,
care î i pierduse mama i îl ruga pe Morrie s -l
ajute s o contacteze în lumea spiritual . O alta
era de la un cuplu care voia s vin în Boston s -l
vad . O scrisoare mai lung de la o fost student ,
care îi scria despre via a ei de dup facultate.
Povestea despre o crim -suicid i trei avorturi.
Povestea despre o mam care a murit de ALS. Îi
era team c ea ar fi putut contacta boala. i
continua în stilul acesta. Dou pagini. Trei pagini.
Patru pagini.
Morrie a ascultat cu r bdare lunga i obositoarea
poveste. Când în sfâr it s-a terminat, a spus încet:
Ei, ce-i r spundem?
To i erau t cu i. În cele din urm , Rob a propus:
Ce-ai spune de „Î i mul umesc pentru lunga ta
scrisoare”?
Au râs cu to ii. Morrie i-a privit fiul i a zâmbit.

În ziarul de lâng scaunul lui e o fotografie a

unui juc tor de baseball care zâmbe te dup ce a
reu it o aruncare. Dintre toate bolile, m gândesc,
Morrie are una care poart numele unui sportiv.
i-l aduci aminte pe Lou Gehrig? întreb eu.
Mi-l amintesc pe stadion, când î i lua la
revedere.
Deci î i aduci aminte replica aceea celebr .
Care anume?
Haide, Lou Gehrig, „Mândria yancheilor”?
Discursul acela care r suna în toate megafoanele?
Adu-mi aminte, spune Morrie. Repet
discursul.
Prin fereastra deschis aud zgomotul ma inii de
gunoi. De i este foarte cald, Morrie poart o
ma cu mâneci lungi i are o p tur pe
genunchi; e palid. Boala a pus st pânire pe el.
Ridic vocea i îl imit pe Gehrig, ale c rui cuvinte
se loveau de pere ii stadionului: „Aaast zi… m
siiimt… cel mai norocos ooom… de pe p mânt…”
Morrie închide ochii i d u or din cap.
Ah, da. Ei bine, eu n-am spus asta.
cincea zi de mar Vorbim despre familie.

Era prima s pt mân din septembrie,

pt mâna când începe coala i dup treizeci i
cinci de toamne consecutive, pentru prima dat
trânul meu profesor nu avea o clas care s îl
 tepte în campusul facult ii. Bostonul d dea pe
dinafar de studen i i str du ele l turalnice erau
pline de ma inile parcate în dublaj din care î i
desc rcau lucrurile. Iar Morrie st în biroul lui.
Asemenea fotbali tilor care se retrag i trebuie s
înfrunte prima duminic acas , la televizor,
gândindu-se „înc mai pot face asta”, i se p rea c
ceva nu e în ordine. Din experien a cu ace ti
juc tori am înv at c trebuie s -i la i în pace
atunci când se apropie vremea campionatelor. Nu
trebuie s spui nimic. Dar lui Morrie nu era nevoie
-i aminte ti c vremea lui trecuse.
Pentru înregistrarea conversa iilor noastre –
întrucât lui Morrie îi era greu acum s in
microfonul cu firul acela lung – îi puneam o
lavalier ca acelea folosite în televiziune. Se
prindeau cu un clip de guler sau de reverul hainei.
Pentru c Morrie nu purta decât c i largi, care
atârnau pe trupul lui din ce în ce mai împu inat,
microfonul se tot desprindea, astfel încât eram
nevoit s i-l ag tot timpul la loc. Lui Morrie
rea s -i plac lucrul acesta, pentru c m
apropiam de el, ca într-o îmbr are, iar nevoia
lui de afec iune fizic era acum mai mare decât
oricând. Când m aplecam spre el, îi auzeam
respira ia greoaie, tusea slab i plesc itul u or pe
care îl f cea acum de fiecare dat când înghi ea.
 Ei, prietene, despre ce o s vorbim ast zi? a
întrebat el.
Ce-ai zice s vorbim despre familie?
Familia. A rumegat ideea pentru câteva clipe.
Ei, uite-o pe-a mea înconjurându-m .
A f cut un semn cu capul spre fotografiile de pe
rafturile cu c i, care îl ar tau pe Morrie copil cu
bunica lui, pe Morrie tân r cu fratele lui, David, pe
Morrie cu so ia lui, Charlotte, pe Morrie cu cei doi
fii, Rob, jurnalist în Tokio, i Jon, expert în
calculatoare în Boston.
Cred c inând seama de ceea ce am vorbit
pt mânile astea, familia devine i mai
important , a spus el.
Ideea este c oamenii din ziua de azi nu au
niciun punct de sprijin, niciun reper, în afar de
familie. Mi-a fost foarte clar acest lucru atunci
când m-am îmboln vit. Dac nu ai sprijinul i
dragostea i grija i aten ia pe care i le ofer o
familie, nu ai mai nimic. Dragostea este atât de
important . Cum spunea marele nostru poet
Auden: „Iubi i-v unii pe al ii, sau ve i pieri”.
„Iubi i-v unii pe al ii, sau ve i pieri.” Am notat.
Auden a spus asta?
Iubi i-v unii pe al ii, sau ve i pieri, a repetat
Morrie. Sun bine, nu? i cât e de adev rat. F
dragoste, suntem p ri cu aripile frânte. S zicem
 a fi divor at sau a tr i singur sau n-a avea
copii. Boala asta – de care suf r – ar fi fost
neînchipuit de grea. Nu tiu dac a fi putut s
rezist. Sigur, oamenii vin în vizit , prieteni, colegi,
dar nu e acela i lucru cu a avea pe cineva care s
nu plece de lâng tine. E altceva s ai pe cineva
al turi care s aib grij de tine, care s te
îngrijeasc tot timpul. Asta înseamn familia, nu
doar dragoste, prin asta le spui celorlal i c cineva
care are grij de tine în lipsa lor. Asta mi-a lipsit
atât de mult atunci când a murit mama – e ceea ce
eu numesc siguran spiritual – s tiu c am o
familie care s aib grij de mine. Nimic nu- i
poate oferi a a ceva. Nici banii. Nici faima.
M-a privit în ochi.
i nici munca, a ad ugat.
Cum s i întemeiezi o familie era unul dintre
lucrurile de pe mica mea list – lucrurile pe care
vrem de obicei s le l murim înainte de a fi prea
târziu. I-am spus lui Morrie despre dilema
genera iei mele în leg tura cu copiii, despre cum
consideram adesea c ne îngr desc libertatea, c
ne transform în „p rin i”, chestie care nu vrem s
fim. Eu însumi sim eam uneori astfel. i totu i,
privindu-l pe Morrie, m întrebam, dac a fi fost
în situa ia lui, pe moarte, dar f familie, f
copii, oare a fi putut suporta pustiul din jurul
meu? El îi crescuse pe cei doi fii ai lui i îi înv ase
fie iubitori i grijulii, iar ei sem nau cu Morrie,
nu se sfiau s i arate afec iunea. Ar fi încetat s
fac ceea ce f ceau ca s stea cu tat l lor în fiecare
clip a ultimelor lui luni, dac asta ar fi. Dar el nu
dorea a a ceva – Nu renun i la vie ile voastre, le
spusese. Altfel, boala asta va distruge trei în loc de
unul singur.
Era felul lui de a- i ar ta respectul fa de lumile
copiilor lui, chiar dac era pe moarte. De aceea nu
era de mirare c atunci când ei st teau cu el, se
rev rsa o cascad de afec iune, pupici i glume i
ghemuieli pe marginea patului i mâini
împreunate.
De fiecare dat când oamenii m întreab
dac s fac sau nu copii, nu le spun niciodat ce
fac , mi-a zis Morrie privind la o fotografie cu
fiul lui cel mare. Le spun doar c nicio experien
nu se compar cu aceea de a avea copii. Asta-i tot.
Nu exist ceva care s o poat înlocui. Prietenia nu
poate. Iubirea nu poate. Dac vrei s încerci
experien a de a avea responsabilitate total pentru
o alt fiin uman , s înve i cum s iube ti i s te
legi de altcineva în cel mai profund mod cu
putin , atunci trebuie s ai copii.
Deci ai lua-o de la cap t? l-am întrebat.
 M-am uitat la fotografie. Rob îl s ruta pe Morrie
pe frunte, iar Morrie râdea cu ochii închi i.
Dac a lua-o de la cap t? mi-a spus,
privindu-m surprins. Mitch, n-a fi ratat
experien a asta pentru nimic în lume. Chiar dac …
A înghi it i a l sat fotografia pe genunchi.
Chiar dac trebuie s pl te ti un pre dureros
pentru ea. Pentru c o s -i p se ti.
Pentru c o s -i p sesc foarte curând.
i-a încle tat buzele, a închis ochii i l-am privit
în timp ce prima lacrim i se prelingea pe obraz.

i acum a optit, e rândul t u s vorbe ti.

Eu?
Familia ta. tiu despre p rin ii t i. I-am
întâlnit, cu ani în urm , la absolvire. Ai i o sor ,
nu-i a a?
Da, am spus.
Mai mare, nu?
Mai mare.
i un frate, nu?
Am dat din cap.
Mai mic?
Mai mic.
La fel ca mine, a spus Morrie. i eu am un
frate mai mic.
La fel ca tine, am zis eu.
 Parc a venit i el la absolvire, nu?
Am clipit pentru c mi-a venit în minte imaginea
noastr acolo, acum aisprezece ani, sub un soare
fierbinte, cu robele albastre, îmbr ându-ne i
pozând pentru fotografii la minut, num rând „Un’,
doi, trei…”
Ce s-a întâmplat? a întrebat Morrie,
observând c t cusem brusc. La ce te gânde ti?
La nimic, am spus i am schimbat subiectul.

Adev rul este c am într-adev r un frate,

blond, cu ochi chihlimbarii, un frate mai mic cu
doi ani, care nu seam deloc cu mine i nici cu
sora mea cea brunet împreun cu care îl
nec jeam spunându-i c ni te str ini îl l saser pe
treptele casei. i într-o zi”, îi ziceam noi, „vor
veni s te ia înapoi.” El plângea când îi spuneam
asta, dar noi o ineam pe-a noastr .
A crescut a a cum cresc cei mai mul i mezini,
alintat, adorat i chinuit l untric. Visa s devin
actor sau cânt re ; la cin ne oferea reprezenta ii
ca acelea v zute la TV, interpretând toate rolurile,
cu un zâmbet fericit care-i exploda pe buze. Eu
aveam note bune, el avea note proaste; eu eram
cel cuminte, el era cel care înc lca regulile; eu nu
m-am atins de droguri i alcool, el a încercat
absolut tot ce se putea ingera. A plecat în Europa
la pu in timp dup ce a terminat liceul, preferând
via a mai liber de acolo. i totu i, a r mas
favoritul familiei. Când venea acas , pe lâng el,
care era atât de neîmblânzit i amuzant, m
sim eam adesea rigid i tradi ionalist.
La cât de diferi i eram, m gândeam c destinele
noastre aveau s o ia în direc ii opuse atunci când
vom deveni adul i. Am avut dreptate cu o singur
excep ie. Din ziua în care a murit unchiul meu, am
crezut tot timpul c voi muri la fel, de o boal
timpurie care m va lua dintr-odat . A a c
munceam într-un ritm nebunesc i m preg team
am cancer. Îl sim eam c -mi sufl în ceaf .
tiam c avea s vin . Îl a teptam a a cum un
condamnat la moarte î i a teapt c ul.
i am avut dreptate. A venit.
Dar m-a ratat.
L-a lovit pe fratele meu.
Acela i fel de cancer ca i al unchiului meu. La
pancreas. O form rar . i în felul acesta mezinul
familiei, cu p r blond i ochi chihlimbarii, a
trebuit s fac chimioterapie i radia ii. I-a c zut
rul, fa a i s-a tras ca la un schelet. Eu trebuia sa
fiu în locul lui, m gândeam. Dar fratele meu nu
era ca mine i nici ca unchiul meu. El era un
lupt tor i a a fusese de mic, de când ne b team în
pivni i mi-a mu cat degetul de la picior prin
pantof pân când am ipat de durere i i-am dat
drumul.
a c s-a luptat. A înfruntat boala în Spania,
unde locuia, cu ajutorul unui medicament
experimental care nu era – i înc nu este – de
sit în Statele Unite. A zburat prin toat Europa
în c utarea unui remediu. Dup cinci ani de
tratamente, medicamentul p rea c a alungat
cancerul în remisie.
Asta era vestea bun . Vestea proast era c
fratele meu nu m voia al turi de el – nici pe
mine, nici pe altcineva din familie. Oricât de mult
am încercat s -l sun m sau s -l vedem, ne-a inut
la distan , înc ânându-se s spun c trebuia
duc singur lupta asta. Treceau luni de zile f
avem nicio veste de la el. Mesajele l sate pe
robotul lui r mâneau f r spuns. Eram sfâ iat de
vinov ie c nu f ceam ceea ce a fi vrut s fac
pentru el i furios c ne refuza dreptul de a-l ajuta.
a c , din nou, m-am adâncit în munc .
Munceam pentru c munca o puteam controla.
Munceam pentru c munca era ceva de în eles i
îmi r spundea. i de fiecare dat când îl sunam pe
fratele meu în Spania, îmi r spundea robotul –
vocea lui vorbind în spaniol era înc un semn c
ne îndep rtasem atât de mult – închideam i m
apucam iar de lucru.
 Acesta era poate unul dintre motivele pentru
care eram atras de Morrie. El m l sa s fiu acolo
unde fratele meu nu m l sase.
Privind în urm , poate c Morrie tiuse acest
lucru tot timpul.

Este o iarn din copil ria mea, pe un deal

acoperit de z pad din cartierul nostru din
suburbie. Eu i fratele meu suntem pe sanie, el
deasupra, eu dedesubt.
Îi simt b rbia pe um rul meu i picioarele lui în
ul genunchilor mei.
Sania se clatin pe peticele de ghea de sub noi.
Prindem vitez pe m sur ce coborâm dealul.
MA INA! strig cineva.
O vedem cum vine, pe strada din stânga noastr .
ip m i încerc m s cârmim într-o parte, dar
lpile saniei nu se mi . oferul claxoneaz i
frâneaz , iar noi facem ceea ce fac to i copiii:
rim. Înfofoli i cum suntem, ne rostogolim ca
ni te buturugi în z pada rece i ud , gândindu-ne
primul lucru pe care îl vom atinge este
cauciucul tare al unei ro i de ma in . ip m
„AAAAAA” i tremur m de fric , rostogolindu-ne o
dat i înc o dat , cu lumea r sturnat cu susul în
jos i dreapta în stânga i susul iar în jos.
Apoi, nimic. Nu ne mai rostogolim i ne
rec m suflul i ne tergem z pada de pe fe e.
oferul trece de col ul str zii, admonestându-ne cu
degetul. Suntem în siguran . Sania noastr s-a
înfundat cuminte într-un n mete, iar prietenii
no tri ne îmbrâncesc, spunând „Mi to” sau „Era s
muri i”.
uit la fratele meu i o mândrie copil reasc
ne une te. N-a fost a a de greu, ne gândim, i
suntem gata s ne lu m din nou la trânt cu
moartea.
asea zi de mar Vorbim despre emo ii.

Am trecut de arbu tii de laur i de ar arul

japonez, am urcat sc rile din piatr ale casei lui
Morrie. Copertina alb atârna deasupra u ii ca o
pleoap . Am sunat i am fost întâmpinat nu de
Connie, ci de so ia lui Morrie, Charlotte, o femeie
frumoas cu p rul alb, care îmi vorbe te cu o voce
melodioas . Cel mai adesea nu era acas atunci
când veneam eu – continua s lucreze la MIT, a a
cum a vrut Morrie – i eram surprins s o v d în
diminea a asta.
 Morrie nu se simte tocmai bine ast zi, m-a
anun at ea.
A privit în gol peste um rul meu pentru o clip ,
apoi s-a îndreptat spre buc rie.
Îmi pare r u, am spus.
Nu, nu, îi va face pl cere s te vad , a zis ea
repede. Sunt sigur .
S-a oprit la mijlocul frazei, întorcând încet capul,
ascultând parc ceva. Apoi a continuat:
Sunt sigur … c se va sim i mai bine când o
afle c e ti aici.
Am ridicat saco ele cu care venisem – obi nuita
aprovizionare cu mâncare, am spus în glum – i
femeia a p rut s zâmbeasc i s se încrunte în
acela i timp.
Avem atât de mult mâncare. N-a mâncat
nimic nici de data trecut .
Asta m-a luat prin surprindere.
N-a mâncat deloc? am întrebat.
A deschis frigiderul i am v zut cunoscutele
caserole de salat de pui, vermicelli, legume,
dovleac umplut, toate câte le adusesem pentru
Morrie. A deschis i congelatorul unde mai avea
înc pe-atât.
Pe cele mai multe Morrie nu le poate mânca,
îi e prea greu s înghit . Trebuie s m nânce
lucruri u oare i s bea multe lichide acum.
 Dar n-a spus nimic niciodat , am zis eu.
Charlotte a zâmbit.
N-a vrut s te jigneasc .
Nu m-ar fi jignit. Voiam doar s ajut cumva.
Adic , voiam doar s -i aduc ceva…
Dar îi aduci ceva. Abia a teapt s vii s -l
vezi. Vorbe te mereu de proiectul acesta pe care
trebuie s -l fac împreun cu tine, spune c
trebuie s se concentreze i s i rezerve ceva
timp. Cred c îi d sentimentul c are un scop…
i din nou în ochii ei am v zut privirea aceea
pierdut , atent la ceva de dincolo de noi. tiam
nop ile lui Morrie deveniser din ce în ce mai
grele, c nu putea dormi, iar asta însemna c nici
Charlotte nu dormea adesea. Uneori, Morrie st tea
treaz ore în ir, tu ind – dura o ve nicie pân î i
cur a gâtul. Îngrijitorii r mâneau i peste noapte,
iar în timpul zilei veneau musafiri – fo ti studen i,
colegii, profesorii de medita ii, to i mi unând într-
un du-te vino continuu. În unele zile, Morrie avea
câte ase vizitatori i to i erau acolo când
Charlotte se întorcea de la serviciu. Se ocupa de ei
cu r bdare, chiar dac to i ace ti str ini îi furau
din pre ioasele clipe al turi de Morrie.
… un scop, a continuat ea. Da, i asta e bine,
tii.
Sper, am spus eu.
 Am ajutat-o s pun mâncarea adus în frigider.
Pe bufetul din buc rie erau tot felul de mesaje,
noti e, prospecte. Pe mas erau mai multe sticlu e
cu medicamente decât oricând – Selestone pentru
astm, Astivan pentru somn, Naproxen pentru
infec ii – al turi de lapte praf i laxative. De pe hol
s-a auzit zgomotul unei u i deschise.
Poate c te poate primi acum… stai s v d.
Charlotte s-a uitat din nou la toat mâncarea pe
care o adusesem i dintr-odat am sim it c mi-e
ru ine. Te f ceau s te gânde ti la toate lucrurile
de care Morrie n-avea s se mai bucure vreodat .

Micile nepl ceri ale bolii lui deveneau din

ce în ce mai puternice i când m-am a ezat în
sfâr it lâng el, Morrie tu ea mai mult decât de
obicei, o tuse uscat , pr foas , care îi zguduia
pieptul i-i zdruncina capul. Dup un acces
violent, s-a oprit, a închis ochii i a tras aer în
piept. Nu spuneam nimic crezând c încerca s i
revin dup efort.
Merge casetofonul? a întrebat el dintr-odat ,
cu ochii înc închi i.
Da, da, am spus eu repede, ap sând pe play i
record.
Ceea ce fac acum, a continuat el, cu ochii înc
închi i, e s m deta ez de experien .
 S te deta ezi?
Da. M deta ez. i e foarte important – nu
doar pentru cineva ca mine, pe moarte, dar i
pentru cineva ca tine, care e ti perfect s tos,
înva s te deta ezi.
A deschis ochii. A expirat.
tii ce spun budi tii? Nu te ag a de lucruri,
pentru c toate sunt trec toare.
Dar stai un pic, am spus eu. Nu ziceai tu
mereu c trebuie s i tr ie ti via a? Cu toate
emo iile bune, cu toate cele rele?
Ba da.
Atunci, cum po i face asta dac te deta ezi?
Ah! Î i merge mintea, Mitch. Dar deta area nu
înseamn c nu la i experien a s te p trund .
Dimpotriv , o la i s te p trund pe de-a-
ntregul. În felul acesta po i s o la i în urm .
Nu în eleg.
S lu m orice emo ie – dragostea pentru o
femeie sau suferin a pentru cineva drag sau boala
prin care trec eu, spaima sau durerea provocate de
o maladie mortal . Dac nu- i tr ie ti emo iile
pân la cap t – dac nu- i dai voie s le
experimentezi pe deplin – nu vei reu i niciodat s
te deta ezi, vei fi întotdeauna prea ocupat s i fie
fric . Fric de durere, i-e team de suferin . i-e
team de vulnerabilitatea pe care o implic
dragostea. Dar aruncându-te în aceste emo ii,
permi ându- i s te scufunzi în ele, pân la cap t,
pân peste cap, tr ie te experien ele acestea la
maximum i complet. tii ce este durerea. tii ce e
dragostea. tii ce este suferin a. i abia apoi po i
spune: „Da, am tr it emo ia asta. O recunosc.
Acum trebuie s m deta ez de ea pentru o clip ”.
Morrie s-a oprit i s-a uitat la mine, probabil ca
se asigure c am în eles bine.
tiu c te gânde ti c asta are leg tur doar
cu moartea, dar e a a cum î i spun. Când ai înv at
cum s mori, ai înv at i cum s tr ie ti.
Morrie mi-a vorbit despre cele mai înfrico toare
momente ale lui, atunci când î i sim ea pieptul
încle tat în accesele grele de tuse sau când nu era
sigur c urm toarea suflare va mai veni. Erau
momente oribile i cel mai adesea sim ea groaz ,
team , anxietate. Dar în momentul în care
recuno tea aceste emo ii, textura lor, moliciunea,
frisonul de pe ira spin rii, c ldura care îi fulgera
creierul – atunci putea spune: „Bine. Asta e frica.
Dep rteaz -te de ea. Dep rteaz -te”.
gândeam cât de des avem nevoie de acest
lucru în via a de toate zilele. Cât de singuri ne
sim im, singuri pân la lacrimi, dar nu l m acele
lacrimi s izbucneasc pentru c nu se cade s
plângem. Sau cum sim im un impuls de dragoste
pentru cel de lâng noi, dar nu spunem nimic
pentru c suntem înlemni i de team c cine tie
ce i-ar putea face rela iei.
Abordarea de care vorbea Morrie însemna exact
contrariul. D drumul robinetului. Spal -te în
emo ii. N-o s i fac r u. O s te ajute. Dac la i
teama s te ajung , dac o tragi pe tine ca pe o
ma de zi cu zi, atunci î i po i spune: „Ah, e
doar teama, nu trebuie s o las s m controleze.
O cunosc foarte bine”.
La fel i pentru singur tate: d i drumul, las
lacrimile s curg , simte-o pân la cap t, dar în
final s fii în stare s spui: „Bine, acesta a fost
momentul de singur tate. Nu îmi e team s m
simt singur, dar acum am s dau singur tatea
deoparte i o s con tientizez c sunt i alte emo ii
pe lume pe care vreau s le tr iesc”.
Deta eaz -te, a spus Morrie din nou. A închis
ochii, apoi a tu it.
Apoi a tu it din nou.
Apoi a tu it din nou, mai tare.
rea c se îneac , congestia pl mânilor p rea
-l chinuie, urcând i retr gându-se, blocându-i
respira ia. Se sufoca, horc ia violent i î i mi ca
mâinile haotic – cu ochii închi i i fluturându- i
mâinile p rea posedat – iar eu am sim it pic turi
de sudoare acoperindu-mi fruntea. L-am tras spre
mine instinctiv i l-am b tut u or pe spate, în
vreme ce el î i ap sa o batist pe gur i scuipa o
flegm groas .
Tu ea s-a oprit, iar Morrie s-a l sat pe spate între
perne, tr gând aer în piept.
Te sim i mai bine? i-ai revenit? am întrebat
eu, încercând s -mi ascund teama.
Sunt… bine, a optit Morrie, ridicând un
deget tremur tor. A teapt … o clip .
Am r mas t cu i pân când respira ia i-a revenit
la normal. Sim eam sudoarea lunecându-mi pe
ceaf . M-a rugat s închid fereastra, pentru c îi
era frig de la vânt. Nu i-am spus c erau 30 de
grade afar .
În cele din urm , mi-a zis în oapt :
tiu cum vreau s mor. Am a teptat în t cere.
Vreau s mor în lini te. Calm. Nu ca mai
înainte. i aici intr în scen deta area. Dac mor
în mijlocul unui acces de tuse ca acela de
adineauri, trebuie s fiu în stare s m deta ez de
groaz , trebuie s -mi spun: „Acesta e momentul”.
Nu vreau s p sesc lumea însp imântat. Vreau
tiu ce se întâmpl , s accept, s ajung într-un
loc lini tit i s m desprind. În elegi?
Am dat din cap.
Dar nu te desprinde înc , am ad ugat eu
repede.
 Morrie a încercat s schi eze un zâmbet.
Nu, nu înc . Mai avem de lucru.

Crezi în reincarnare? întreb eu.

Poate.
În ce crezi c te vei reincarna?
Dac a putea s aleg, într-o gazel .
O gazel ?
Da. Gra ioas . Iute.
O gazel ?
Morrie îmi zâmbe te.
i se pare ciudat?
M uit la trupul lui împu inat, la hainele l lâi, la
picioarele înc ate în osete largi care se odihnesc
pe perna de burete a fotoliului, incapabile s se
mai mi te; e ca un prizonier cu picioare de fier.
Îmi imaginez o gazel alergând prin de ert.
Nu. Nu mi se pare deloc ciudat.

Profesorul universitar. Partea doua.

 Morrie pe care îl cuno team eu, Morrie cel
pe care îl cuno teau mul i al ii, n-ar fi fost omul
care era dac n-ar fi trecut prin anii în care lucrase
într-un spital de psihiatrie de lâng Washington D.
C., un loc cu un nume în el tor – Casa cu castani.
A fost una dintre primele slujbe ale lui Morrie,
dup ce î i luase ma terul i doctoratul la
Universitatea din Chicago. Respingând medicina,
dreptul i economia, Morrie hot râse c lumea
cercet rii era domeniul la care î i putea aduce
contribu ia, f s exploateze pe nimeni.
Îi fusese încredin at misiunea de a observa
pacien ii i de a le înregistra evolu ia. Dac ast zi
ideea aceasta este obi nuit , la începutul anilor ’50
era ceva foarte neobi nuit. Morrie vedea pacien i
care ipau toat ziua. Pacien i care plângeau toat
noaptea. Pacien i care f ceau pe ei. Pacien i care
nu voiau s m nânce, care trebuiau lega i, seda i,
hr ni i intravenos.
Unul dintre pacien i, o femeie între dou vârste,
ie ea din camera ei în fiecare zi i se întindea cu
fa a în jos pe podeaua de gresie, st tea a a ore în
ir, în vreme ce doctorii i asistentele treceau pe
lâng ea. Morrie privea totul îngrozit, î i lua
noti e, de asta era acolo. În fiecare zi, ea f cea
acela i lucru: ie ea diminea a, se întindea pe jos,
st tea acolo pân seara, f s vorbeasc vreodat
cu cineva i ignorat de toat lumea. Asta îl
întrista pe Morrie. A început s se a eze i el pe jos
împreun cu ea, chiar s-a întins lâng ea,
încercând s îi aline suferin a. În cele din urm , a
reu it s o fac s se ridice i chiar s se întoarc
în camera ei. A aflat c ceea ce voia ea era ceea ce
vor mul i al i oameni – s observe cineva c era
acolo.
Morrie a lucrat la Casa cu castani timp de cinci
ani. De i nu era încurajat s fac lucrul acesta, s-a
împrietenit cu câ iva dintre pacien i, inclusiv cu o
femeie care glumea cu el despre cât de norocoas
era c se afla acolo „pentru c so ul meu este
bogat i î i poate permite. Î i imaginezi cum ar fi
fost s ajung într-unul din spitalele alea ieftine de
boli mintale?”.
O alt femeie – care scuipa pe toat lumea –
inea la Morrie i îl considera prietenul ei.
Vorbeau în fiecare zi, iar angaja ii erau cel pu in
mul umi i c cineva reu ise s se în eleag cu ea.
Dar într-una din zile ea a fugit, iar Morrie a fost
rugat s -i ajute s-o aduc înapoi. Au dat de ea într-
un magazin din apropiere, ascuns într-un cotlon,
iar când Morrie s-a îndreptat spre ea, l-a privit
furioas .
Deci i tu e ti unul dintre ei, a urlat ea.
Care ei?
 Paznicii închisorii.
Morrie observase c majoritatea pacien ilor care
se aflau acolo fuseser respin i sau ignora i la
via a lor, fuseser f cu i s se simt inexisten i. De
asemenea nu prea aveau parte de compasiune –
sentiment care la angaja i se epuiza rapid. i mul i
dintre ace ti pacien i erau înst ri i, proveneau din
familii bogate, dar bog ia nu le adusese nici
fericire i nici mul umire. A fost o lec ie pe care nu
avea s o uite niciodat .

Obi nuiam s -l nec jesc pe Morrie

spunându-i c r sese în anii ’60. Îmi r spundea
anii ’60 nu erau atât de r i, în compara ie cu
vremurile pe care le tr iam acum.
A venit la Brandeis dup slujba din spitalul de
boli mintale, chiar la începutul anilor ’60. În
câ iva ani, campusul a devenit un focar al
revolu iei culturale. Droguri, sex, rasism, proteste
împotriva Vietnamului. Abbie Hoffman fusese
student la Brandeis. La fel i Jerry Rubin i Angela
Davis. Morrie îi avusese la cursuri pe mul i dintre
studen ii „radicali”.
Asta se întâmplase în mare parte pentru c
Facultatea de sociologie f cuse mai mult decât s
predea, se implicase. Era cu înver unare împotriva
zboiului, de exemplu. Când profesorii au aflat c
studen ii care nu ob ineau o anumit medie
puteau pierde amânarea i erau înrola i, au
hot rât s nu mai dea nicio not . Când
administra ia le-a spus: „Dac nu le da i note
studen ilor, vor pica to i”, Morrie a venit cu o
solu ie: „Atunci s le d m la to i 10”. i a a au
cut.
a cum anii ’60 au deschis campusul, au
deschis i spiritele celor din departamentul lui
Morrie, de la blugii i sandalele pe care le purtau
acum în timpul cursurilor pân la perspectiva
asupra s lii de curs ca un loc pl cut, aerisit. Au
ales discu iile în locul prelegerilor, experien a în
locul teoriei. Trimiteau studen ii la Deep South
pentru proiecte despre drepturile civile i le
indicau zonele s race ora ului ca teren de lucru.
Mergeau la Washington în mar uri de protest, iar
Morrie conducea adesea autobuzele cu studen i.
Într-una dintre aceste excursii, a privit cu
amuzament cum femeile cu fuste largi i coliere
ale dragostei înfigeau flori în armele solda ilor,
apoi se a ezau pe iarb , inându-se de mâini,
încercând s fac s leviteze Pentagonul.
Nu l-au urnit, î i amintea mai târziu, dar
car au încercat.
Odat , un grup de studen i negri a pus st pânire
pe cl direa Ford din campusul Brandeis,
acoperind-o cu un banner pe care scria
UNIVERSITATEA MALCOLM X. În cl direa Ford se
aflau laboratoare de chimie i câ iva din
administra ie s-au temut c radicali tii tia f ceau
bombe în subsol. Morrie îns era mai inteligent de-
atât. El a în eles exact esen a problemei: fiin e
umane care voiau s simt c într-adev r contau.
Asediul a durat s pt mâni întregi. i ar fi putut
dureze i mai mult dac Morrie nu s-ar fi
plimbat pe lâng cl dire, când unul dintre
protestatari l-a recunoscut – era profesorul lui
preferat – i l-a strigat spunându-i s intre pe
fereastr .
O or mai târziu, Morrie se strecura pe fereastr
afar cu o list cu ceea ce voiau protestatarii. A
dus lista la pre edintele universit ii i situa ia s-a
rezolvat.
Morrie tia întotdeauna s fac pace.
La Brandeis, a predat cursuri despre psihologia
social , despre bolile mintale, despre s tate i
procesele de grup. Cursurile acestea vorbeau
foarte pu in despre ceea ce se nume te „abilit i
profesionale” i foarte mult despre „dezvoltarea
individual ”.
i din cauza aceasta, studen ii la economie i la
drept de ast zi ar considera cu o naivitate stupid
Morrie ar fi avut vreo contribu ie. Câ i bani
puteau s câ tige studen ii lui? Câte cazuri
importante câ tigaser ei?
Dar, pe de alt parte, câ i dintre studen ii la
economie sau la drept i-au vizitat vreodat vechii
profesori, odat ce s-au v zut pleca i din campus?
Studen ii lui Morrie f ceau asta mereu. Iar în
ultimele lui luni, ei se întorceau la el, cu sutele,
din Boston, New York, California, Londra sau
Elve ia; din birourile marilor corpora ii i din
colile de la periferie. Sunau. Scriau. Conduceau
sute de kilometri ca s îl vad , pentru o vorb ,
pentru un zâmbet.
N-am mai avut niciodat un profesor ca
dumneavoastr , spuneau cu to ii.

Pe m sur ce vizitele mele la Morrie continu ,

încep s citesc despre moarte, despre felul în care
diferite culturi privesc ultimul drum. Exist un trib
în America de Nord, de exemplu, care crede c
toate lucrurile de pe P mânt au un suflet care
exist sub forma miniatural a trupului care îl
ad poste te – astfel un cerb are un mic cerb
înl untrul lui, iar omul are un omule închis în el.
Atunci când fiin a cea mare moare, fiin a aceea
minuscul continu s tr iasc . Se poate strecura
în ceva care se na te în apropiere sau se poate
duce într-un loc de odihn temporar, undeva în
ceruri, în pântecul marelui spirit feminin, unde
teapt pân când luna îl va trimite din nou pe
mânt.
Uneori, spun ei, luna este atât de ocupat cu
noile suflete ale lumii, încât dispare de pe cer. De
aceea avem nop i f lun . Dar în cele din urm
luna se întoarce, la fel ca noi to i.
a cred ei.
aptea zi de mar i. Vorbim despre teama de
trâne e.

Morrie pierduse b lia. Cineva îl tergea

acum la fund.
Înfrunta situa ia asta cu o resemnare curajoas .
Nemaiputând s i duc mâna la spate atunci când
folosea toaleta, a informat-o pe Connie despre
noua limitare.
i-ar fi greu s faci asta pentru mine? Ea a
spus c nu.
Mi s-a p rut tipic pentru el c a întrebat-o pe ea
prima.
I-a luat ceva vreme s se obi nuiasc , pentru c
însemna într-un fel capitularea definitiv în fa a
bolii. Cele mai intime i mai obi nuite lucruri îi
fuseser acum luate – nu mai putea merge la
toalet , nu- i putea terge nasul, nu- i putea sp la
ile intime. Cu excep ia respira iei i a faptului
î i înghi ea hrana, în rest era dependent de
ceilal i aproape în întregime.
L-am întrebat cum reu ea s r mân atât de
optimist în situa ia asta.
Mitch, e curios, mi-a spus. Sunt o persoan
independent , astfel c am avut tendin a s lupt cu
toate astea – cum ar fi s fiu ajutat s m dau jos
din ma in , s m îmbrace altcineva, îmi era
oarecum ru ine, pentru c toat cultura noastr ne
spune c trebuie s i fie ru ine dac nu te po i
terge singur la fund. Dar apoi m-am gândit. Uit
ce spune cultura. Am ignorat cultura asta aproape
toat via a. Nu o s -mi fie ru ine. Ce mare scofal ?
i tii ce? S-a întâmplat un lucru foarte ciudat.
Ce anume?
Am început s m bucur de dependen a mea.
Acum îmi face pl cere atunci când al ii m
sucesc pe o parte i m dau cu crem pe fund ca
nu fac r ni. Sau când îmi terg fruntea sau îmi
maseaz picioarele. M r sf . Închid ochii i m
bucur de toate astea. i mi se par foarte familiare.
E ca i cum a fi devenit din nou copil. S ai pe
cineva care te îmb iaz . Pe cineva care te ridic .
Pe cineva care te terge la fund. Cu to ii tim s
fim copii. Avem asta în noi. Pentru mine,
problema e s -mi amintesc cum s m bucur de
lucrul acesta. Adev rul este c atunci când am fost
purta i de mama noastr , când ne-a leg nat, când
ne-a mângâiat pe cre tet – niciunul dintre noi nu
se mai s tura. Tânjim cu to ii s ne întoarcem la
acele zile în care cineva avea grij de noi – la
dragostea necondi ionat , la aten ia
necondi ionat . Cei mai mul i dintre noi nu s-au
turat. Eu, unul, nu.
M-am uitat la Morrie i mi-am dat seama brusc
de ce se bucura atunci când m aplecam spre el s
îi aranjez microfonul sau s îi potrivesc pernele
sau s îi terg ochii. Atingerea uman . La aptezeci
i opt de ani, d ruia ca un adult i primea ca un
copil.

Mai târziu, în ziua aceea, am vorbit despre

trâne e. Sau mai bine spus despre teama de
trâne e – un alt punct de pe lista cu lucruri-le-
care-tulbur -genera ia-mea. Pe drumul de la
aeroportul din Boston, num rasem panourile
publicitare cu oameni tineri i frumo i. Un tân r
foarte ar tos cu o p rie de cowboy fumeaz o
igar , dou femei tinere care î i zâmbesc
deasupra unei sticle de ampon, o adolescent
senzual cu blugi mula i, o femeie îmbr cat într-o
rochie neagr de catifea, lâng un b rbat în
smoching, amândoi stând confortabil la un pahar
de scotch.
N-am v zut niciodat unul care s treac de
treizeci i cinci de ani. I-am spus lui Morrie c deja
sim eam pe panta dealului oricât de disperat a
fi încercat s r mân pe creast . F ceam gimnastic
mereu. Aveam grij la ce mâncam.
Îmi verificam linia p rului în oglind . Trecusem
de la faza în care eram mândru de vârsta mea –
datorit tuturor lucrurilor pe care le f cusem de
tân r – la faza în care evitam s vorbesc despre
asta, de team c m apropiam prea mult de
patruzeci i, în consecin , de uitarea profesional .
Morrie vedea îmb trânirea cu ochi mai buni.
Nu sunt prea convins de toat parada asta de
tinere e, a spus el. Eu, unul, tiu cât de greu e s
fii tân r, a a c nu-mi spune mie c e grozav. To i
copiii tia care vin la mine cu luptele lor, cu
conflictele lor, cu sentimentul lor de ne-adaptare,
cu impresia c via a este groaznic , atât de rea
încât vor s se sinucid … i pe lâng toate
suferin ele, tinerii nu sunt nici m car în elep i. Au
o în elegere limitat asupra vie ii. Cine vrea s
tr iasc zi dup zi f s aib habar ce se
întâmpl ? Când oamenii te manipuleaz
spunându- i s cumperi parfumul acesta c vei fi
frumos sau blugii tia c vei fi sexy – iar tu îi
crezi! E un nonsens.
Nu i-a fost niciodat team de b trâne e?
Mitch, eu accept cu bucurie b trâne ea.
Accep i cu bucurie?
E simplu. Pe m sur ce cre ti, înve i. Dac ai
mâne la dou zeci i doi de ani, ai r mâne pe
veci la fel de ignorant ca la dou zeci i doi de ani.
Îmb trânirea nu înseamn numai dec dere, s tii.
Înseamn i maturizare. Înseamn mai mult decât
faptul c vei muri, înseamn i c vei în elege c
vei muri i c vei tr i mai bine tiind asta.
Da, am spus eu, dar dac îmb trânirea ar fi atât
de valoroas , atunci de ce spun oamenii mereu:
„De-a fi tân r din nou”. Nu auzi pe nimeni
spunând: „A vrea s am aizeci i cinci de ani”.
A zâmbit.
tii ce arat asta? Vie i neîmplinite. Vie i
nerealizate. Vie i care nu i-au g sit rostul. Pentru
dac i-ai g si rostul în via , n-ai mai vrea s te
întorci. Ai vrea s mergi înainte. Ai vrea s vezi
mai multe, s faci mai multe. Nu po i s a tep i
pân la aizeci i cinci de ani. Ascult . Ar trebui s
mai tii un lucru. To i tinerii ar trebui s afle acest
lucru. Dac te vei lupta mereu cu îmb trânirea, vei
fi mereu nefericit, pentru c se va întâmpla
oricum. i, Mitch? A coborât vocea. Chestia e c în
cele din urm vei muri.
Am dat din cap.
Nu va conta ceea ce î i spui în sinea ta.
tiu.
Dar, din fericire, nu pentru mult vreme de-
acum încolo.
A închis ochii cu o expresie calm întip rit pe
chip, apoi m-a rugat s -i aranjez pernele sub cap.
Trupul lui avea nevoie s i schimbe mereu pozi ia
ca s stea confortabil. St tea sprijinit de perne
albe, o plapum galben i prosoape albastre. La o
prim privire, Morrie era împachetat ca un colet.
Mul umesc, a optit el în timp ce îi aranjam
pernele.
Pentru pu in.
Mitch. La ce te gânde ti?
Am f cut o mic pauz înainte de a-i r spunde.
Ei, m întreb de ce oare nu îi invidiezi pe oamenii
tineri i s to i?
Oh, cred c îi invidiez. A închis ochii. Îi
invidiez pentru c pot s se duc la un club sau s
înoate. Sau s danseze. Mai ales pentru dans. Dar
când invidia scoate capul, o simt i o las s treac .
i aduci aminte ce î i spuneam despre deta are?
Las-o s treac prin tine. Spune- i: „Asta e invidia,
iar acum o s m deta ez de ea” i treci mai
departe.
A tu it – o tuse lung i hârâit – i i-a ap sat
batista pe gur scuipând u or în ea. Stând acolo,
sim eam mult mai puternic decât el, atât de
ridicol mai puternic, a fi putut s -l ridic pe umeri
ca pe un sac de f in . Dar m sim eam stânjenit de
superioritatea asta, pentru c nu m sim eam
superior lui în niciun alt fel.
Cum te po i ab ine s invidiezi…
Ce anume? Pe mine?
A zâmbit.
Mitch, este imposibil pentru un b trân s nu-l
invidieze pe un tân r. Dar problema e s te accep i
a cum e ti i s tr ie ti a a. Acum e vremea ta s
ai treizeci de ani. La vremea mea am avut i eu
treizeci de ani, iar acum e vremea mea s am
aptezeci i opt. Trebuie s descoperi ce este
frumos i bun i adev rat în via a ta a a cum este
ea acum. Dac prive ti înapoi, intri într-un fel de
competi ie. Iar vârsta nu este o chestie de
competi ie.
A expirat adânc i a coborât privirea, ca i cum
ar fi vrut s i urm reasc suflarea risipindu-se în
aer.
Adev rul este c o parte din mine este de
orice vârst . Am trei ani, cinci, treizeci i apte,
cincizeci de ani. Am trecut prin toate vârstele
astea i tiu cum este. E o bucurie s fiu copil,
atunci când e potrivit s fiu copil. Îmi place s fiu
un b trân în elept atunci când este potrivit s fiu
un b trân în elept. Ia gânde te-te câte pot fi. Eu
am orice vârst , pân la cea de acum. În elegi?
Am dat din cap.
Cum a putea s fiu invidios pe vârsta ta, când
i eu am trecut pe acolo?

„Soarta stinge multe specii: numai una se stinge

singur …”
W. H. ALDEN, POETUL PREFERAT AL LUI
MORRIE.

opta zi de mar i. Vorbim despre bani.

Am inut ziarul ca Morrie s poat citi:

NU VREAU CA PE MORMÂNTUL MEU S SCRIE
„N-AM AVUT NICIODAT O RE EA”.
Morrie a râs, apoi a dat din cap. Soarele
dimine ii p trundea pe fereastra din spatele lui,
zând pe florile roz ale hibiscusului de pe pervaz.
Era un citat din Ted Turner, miliardarul, mogulul
media, fondatorul CNN, care se lamenta c nu
putea prinde re eaua CBS într-o mega afacere
corporatist . Îi adusesem articolul lui Morrie în
diminea a asta pentru c m întrebam dac Ted
Turner, în caz c s-ar afla vreodat în situa ia
trânului meu profesor, cu respira ia slab , cu
trupul transformându-se în piatr , cu zilele
sc zând din calendar una câte una, oare chiar ar
mai plânge dup o re ea?
E aceea i problem , Mitch. D m valoare unor
lucruri gre ite. i asta duce la vie i pline de
dezam giri. Cred c ar trebui s vorbim despre
asta.
Morrie era foarte concentrat. Acum avea zile
bune i zile rele. Azi era o zi bun . Cu o sear
înainte, ascultase un grup a capella care venise s -i
cânte i spunea cu încântare povestea, ca i cum
Spots în i ar fi venit s -l viziteze. Morrie iubea
foarte mult muzica înainte de a se îmboln vi, dar
acum îi pl cea atât de tare, încât îl impresiona
pân la lacrimi. Uneori, noaptea, asculta oper , cu
ochii închi i, i se l sa purtat când spre în imi,
când spre adâncimi, de minunatele voci.
De-ai fi auzit cum cântau asear , Mitch.
Minunat sunet!
Morrie se l sase dintotdeauna purtat de pl cerile
simple – cântecul, râsul, dansul. Acum, mai mult
ca oricând, lucrurile materiale nu mai aveau decât
foarte pu in importan , sau deloc. Atunci când
moare cineva, lumea spune de obicei: „Nu po i s
iei nimic cu tine”. Morrie p rea s tie de mult
timp lucrul acesta.
În ara asta este o adev rat boal a creierelor
sp late, a spus Morrie oftând. tii cum se spal
creierele oamenilor? Se repet ceva la nesfâr it.
a facem în ara asta. A avea lucruri este foarte
bine. Cât mai mul i bani e i mai bine. Cât mai
multe propriet i este bine. Mai mult mercantilism
este bine. Mai mult înseamn mai bine. Mai mult
înseamn mai bine. O repet m – i-i punem i pe
al ii s ne-o repete – iar i iar, la nesfâr it, pân
când nimeni nu se mai deranjeaz s gândeasc
altfel. Omul obi nuit este atât de z cit de toate
astea, încât nu mai are deloc idee despre ceea ce
este cu adev rat important.
Pe oriunde am fost în via a mea, am întâlnit
numai oameni care a teptau s mai înha e ceva
nou. O ma in nou . O bucat de p mânt. Cea mai
nou juc rie. i apoi voiau s i povesteasc
despre ea: „Ghici ce mi-am luat? Ghici ce mi-am
luat?”
tii cum am interpretat eu asta? C oamenii
aceia erau atât de înseta i de dragoste, încât
acceptau i substitute. Alergau cu bra ele deschise
spre lucrurile materiale i se a teptau s fie
îmbr i la rându-le. Dar nu ine niciodat . Nu
po i înlocui dragostea cu lucruri materiale, nici
tandre ea, nici blânde ea, nici m car camaraderia.
Am aruncat o privire prin biroul lui Morrie. Era
la fel ca în ziua în care îl v zusem prima dat .
ile aveau acela i loc pe rafturi. Vechiul birou
era plin de hârtii. Nici celelalte camere nu fuseser
modernizate sau renovate. De fapt, Morrie nu
cump rase nimic – în afar de echipamentul
medical – de foarte, foarte mult timp, de ani de
zile poate. În ziua în care aflase c e bolnav pe
moarte, a pierdut absolut orice interes în puterea
lui de cump rare.
Astfel c televizorul era tot model vechi, ma ina
pe care Charlotte o conducea era tot cea veche,
vesela i tacâmurile i prosoapele – tot cele vechi.
i totu i casa se schimbase atât de mult. Se
umpluse cu dragoste i înv turi i comunicare
interuman . Se umpluse cu prietenie i familie i
onestitate i de lacrimi. Se umpluse cu colegi i
prieteni i profesori de medita ii i terapeu i i
asistente i de grupuri a capella. Devenise, într-un
mod foarte real, o cas bogat , chiar dac în
contul lui Morrie nu mai era mare lucru.
Se face o mare confuzie în ara asta între ceea
ce vrem i ceea ce avem nevoie, a spus Morrie. Ai
nevoie de mâncare, dar vrei o înghe at de
ciocolat . Trebuie s fii sincer cu tine însu i. Nu ai
nevoie de cele mai moderne ma ini sport, nu ai
nevoie de cea mai mare cas . Adev rul este c nu
ob ii niciun fel de satisfac ie din lucrurile astea.
tii ce î i d cu adev rat satisfac ie?
Ce?
S le oferi celorlal i ceea ce ai tu de oferit.
Vorbe ti ca un cerceta .
Nu m refer la bani, Mitch. M refer la timpul
u. La grija ta. La pove tile tale. Nu e chiar atât
de greu. S-a deschis un centru pentru b trâni aici,
în apropiere. Zeci de oameni în vârst vin aici în
fiecare zi. Dac e ti un tân r sau o tân care are
un anumit talent, e ti rugat s vii aici s -i înve i i
pe al ii. S zicem c te pricepi la computere. Te
duci acolo i îi înve i despre computere. E ti foarte
bine venit acolo. Iar ei sunt foarte recunosc tori.
În felul acesta începi s ob ii respect, oferindu-le
ceva ce ai de oferit. i sunt o mul ime de locuri
unde po i face asta. Nu trebuie s ai cine tie ce
talent. Exist atâ ia oameni singuri în spitale i
ad posturi care nu vor decât pu in companie.
Joac o dat c i cu un b trân singur i o s
înve i s te respec i, pentru c sim i c cineva are
nevoie de tine. Î i aduci aminte ce î i spuneam
despre g sirea unei vie i cu sens? Am scris pe
undeva, dar pot s i i spun: dedic -te iubirii
pentru ceilal i, comunit ii din jurul t u, dedic -te
cre rii unui lucru care î i poate da sens i scop.
Observi, a ad ugat el, încercând s zâmbeasc , aici
nu e deloc vorba despre salariu.
Am notat pe un post-it galben câteva dintre
lucrurile pe care le spunea Morrie. Am f cut asta
în special pentru c nu voiam ca el s -mi vad
ochii, s tie ce gândesc, c alergasem în mare
parte a vie ii mele de la terminarea facult ii exact
dup lucrurile de care el se ferise – juc rii mai
mari, o cas mai frumoas . Pentru c lucram
printre sportivi boga i i faimo i, m convinsesem
nevoile mele erau reale, c l comia mea nu era
la fel de mare ca a lor.
Asta nu era decât o în el torie. Morrie m f cuse
v d lucrul acesta atât de evident.
Mitch, dac încerci s te dai mare pentru
oamenii din vârf, las-o balt . Oricum se vor uita de
sus la tine. Iar dac încerci s te dai mare pentru
cei de jos, las-o balt . Ei nu vor face decât s te
invidieze. Standingul nu te duce nic ieri. Doar o
inim deschis te va ajuta s umbli liber printre
to i.
A f cut o pauz , apoi s-a uitat la mine.
Sunt pe moarte, este?
Da.
 De ce crezi c e important pentru mine s
ascult problemele celorlal i? Nu g sesc suficient
durere i suferin în mine? Bineîn eles c da. Dar,
ruind altora, simt c tr iesc. Nu le dau ma ina
sau casa. Nici ceea ce v d când m uit în oglind .
Atunci când d ruiesc din timpul meu, când pot
face pe cineva s zâmbeasc dup ce mai înainte a
fost trist, simt c aproape m îns to esc.
lucrurile pe care inima î i spune s le faci.
Atunci când se va întâmpla asta, nu te vei sim i
nemul umit, nu vei fi invidios, nu vei mai tânji
dup lucrurile altora. Dimpotriv , vei fi cople it de
ceea ce vei primi înapoi.
A tu it i s-a întins spre clopo elul aflat pe scaun.
A trebuit s se chinuie un pic cu el i în cele din
urm l-am luat eu i i l-am dat.
Mul umesc, a optit.
A sunat încet din el, încercând s -i atrag aten ia
lui Connie.
Tipul acesta, Ted Turner, a spus Morrie, chiar
n-a g sit altceva s i scrie pe mormânt?

„În fiecare noapte, când adorm, mor. Iar în

diminea a urm toare, când m trezesc, renasc.”
MAHATMA GANDHI.
 noua zi de mar i. Vorbim despre cum rezist
dragostea.

Frunzele începuser s î i schimbe culoarea,

transformând drumul spre West Newton într-un
tablou în tonuri auriu i ruginiu. În Detroit, greva
trena, ambele p i acuzându-se reciproc de
proast comunicare. tirile de la TV erau la fel de
deprimante. Într-un sat din Kentucky, trei oameni
aruncaser buc i dintr-o piatr de mormânt peste
un pod, zdrobind parbrizul unei ma ini care trecea
i omorând o adolescent care c torea cu familia
ei într-un pelerinaj. În California, procesul lui OJ.
Simpson se apropia de final i întreaga ar p rea
obsedat . Chiar i în aeroporturi erau televizoare
setate pe CNN, astfel încât s ai ultimele ve ti
despre O. J. în timp ce te îndreptai spre vreun
terminal.
Încercasem de mai multe ori s -l sun pe fratele
meu în Spania. Îi l sasem mesaje în care îi
spuneam c a vrea foarte mult s vorbesc cu el,
m gândisem mult la noi. Câteva s pt mâni mai
târziu, am primit înapoi un mesaj scurt în care îmi
spunea c totul e în ordine, dar regreta, nu se
sim ea în stare s vorbeasc despre boal .
 Pentru b trânul meu profesor, nu faptul c
vorbea despre boal îl d râma, ci boala în sine. De
la ultima vizit , o asistent îi introdusese o sond
în penis, care colecta urina printr-un tub într-o
pung care se afla jos, lâng scaunul s u. Trebuia
i in picioarele tot timpul sprijinite (sim ea
înc durerea, de i nu le mai putea mi ca, o alt
ironie a ALS-ului) i dac nu st teau în unghiul
potrivit pe suporturile de burete, sim ea ca i cum
cineva l-ar fi în epat cu o furculi . În mijlocul
conversa iilor, Morrie îi ruga pe musafiri s -i
ridice piciorul i s -l mute doar pu in sau s -i
aranjeze capul ca s stea mai bine în culcu ul de
perne colorate. V pute i imagina cum e s nu î i
po i mi ca propriul cap?
Cu fiecare vizit , Morrie p rea c se tope te în
fotoliul lui, coloana vertebral îi luase forma
acestuia. i totu i, în fiecare diminea insista s
fie ridicat din pat i s fie dus în scaunul cu rotile
în biroul s u, l sat acolo printre c ile i hârtiile
lui, cu hibiscusul de pe pervaz. În felul lui g sise
semnifica ii filosofice în asta.
Mi-am definitivat cel mai nou aforism, spuse
el.
Ia s -l auzim.
Dac ai c zut la pat, e ti mort.
 A zâmbit. Doar Morrie putea s zâmbeasc la a a
ceva.
Primise multe telefoane de la oamenii de la
Nightline i de la Ted Koppel însu i.
Vor s vin s mai fac o emisiune cu mine, a
zis dar spun c vor s mai a tepte.
Pân când? A teapt ultima ta suflare?
Poate. Oricum, nu mai am mult.
Nu mai spune asta.
Îmi pare r u.
Asta m deranjeaz , c vor s a tepte pân te
vei stinge.
Te deranjeaz pentru c î i pas de mine.
A zâmbit.
Mitch, poate c m folosesc pentru o mic
dram . Dar e în ordine. Poate c i eu îi folosesc
pe ei. M ajut s -mi transmit mesajul milioanelor
de oameni. N-a fi putut face asta f ei, nu? A a
e un compromis.
A tu it, o tuse care s-a transformat într-o gargar
epuizant , i s-a sfâr it cu înc o mingiu într-o
batist mototolit .
În fine, a spus Morrie, le-am zis c n-ar trebui
mai a tepte foarte mult, pentru c vocea îmi va
disp rea. Odat ce chestia asta ajunge la pl mâni,
vorbitul o s devin imposibil. Acum nu mai pot
vorbi foarte mult f s fac o pauz . Am refuzat
deja o mul ime de oameni care voiau s m vad .
Mitch, sunt atât de mul i. Dar eu sunt prea obosit.
i dac nu le pot da aten ia cuvenit , nu îi pot
ajuta.
M-am uitat la casetofon, sim indu-m vinovat, ca
i cum i-a fi furat ceea ce mai r sese din
pre iosul timp al vorbirii.
Vrei s ne oprim? am întrebat. Nu te obose te
prea tare?
Morrie a închis ochii i a cl tinat din cap. P rea
a teapt ca o durere t cut s treac .
Nu, a spus în cele din urm . Noi doi trebuie s
continu m. Doar tii c asta este ultima noastr
lucrare împreun .
Ultima noastr lucrare.
i vrem s ias bine.
Mi-a venit în minte, prima noastr lucrare
împreun , în timpul facult ii. Fusese ideea lui
Morrie, bineîn eles. Mi-a spus c eram destul de
bun ca s scriu o tez de masterat – ceva la care eu
nici nu m gândisem.
Acum iat -ne aici, f când acela i lucru înc o
dat . Pornind de la o idee. Omul pe moarte
vorbe te cu cel viu, îi spune ce ar trebui s tie. De
data asta îns nu m mai gr beam s termin.
Cineva mi-a pus o întrebare interesant ieri, a
continuat Morrie, privind peste um rul meu la
panoul aflat dinapoia mea, plin cu mesaje de
încurajare pe care prietenii le ag aser acolo la
cea de-a aptezecea lui aniversare. Fiecare petic
purta un mesaj diferit: CONTINU I DRUMUL,
CE-I MAI FRUMOS DE-ABIA ACUM VINE,
MORRIE – ÎNTOTDEAUNA LIDERUL S II
MINTALE!
Care era întrebarea?
Dac îmi fac griji c voi fi uitat dup ce voi
muri.
i? Î i faci?
Nu cred c voi fi uitat. Sunt atât de mul i
oameni care au fost atât de aproape de mine. Iar
dragostea înseamn s tr ie ti, chiar i dup ce ai
murit.
Sun ca un cântec – „dragostea înseamn s
tr ie ti”.
Morrie a chicotit.
Poate. Dar, Mitch, toate discu iile astea pe
care le purt m… Îmi ascul i vreodat vocea atunci
când te întorci acas ? Când e ti singur? Sau în
avion? Poate în ma in ?
Da, am recunoscut.
Deci nu o s m ui i dup ce voi muri.
Gânde te-te la vocea mea, i o s fiu acolo.
S m gândesc la vocea ta.
 i nu-i nicio problem dac vrei s plângi
pu in.
Morrie voia s m fac s plâng de când eram în
anul întâi de facultate.
Odat i-odat tot o s reu esc, îmi spunea.
Da, da, îi r spundeam eu.

M-am hot rât ce vreau s scrie pe

mormântul meu.
Nu vreau s aud de morminte.
De ce? Î i e team ?
Am ridicat din umeri.
Putem s o l m balt .
Nu, spune. La ce te-ai gândit?
Morrie i-a uguiat buzele.
M gândeam la ceva de genul: Profesor pân
la cap t.
A a teptat s rumeg ideea. Profesor pân la
cap t.
E bine? a întrebat.
Da, am r spuns. E foarte bine.

Începusem s îndr gesc felul în care Morrie

se lumina atunci când intram în camer . tiam c
cea acest lucru pentru mul i oameni, dar avea
darul de a-l face pe fiecare musafir s simt c
zâmbetul acela era unic.
 Ahhh, amicul meu, spunea când m vedea, cu
vocea aceea ascu it i înfundat . i nu se mai
oprea din salut ri. Când erai cu Morrie, î i acorda
într-adev r toat aten ia. Te privea în ochi i te
asculta de parc ai fi fost singura persoan din
lume. Cât de bine s-ar mai în elege oamenii, dac
prima întâlnire în fiecare zi ar fi una de felul
acesta – în locul mârâielii unui chelner sau a unui
ofer de autobuz sau a unui ef?
Eu cred în aten ia total , a spus Morrie. Asta
înseamn s fii cu persoana cu care e ti. Acum,
când vorbesc cu tine, Mitch, încerc s m
concentrez doar la ceea ce se întâmpl între noi.
Nu m gândesc la ceea ce am vorbit s pt mâna
trecut . Nu m gândesc la ce se va întâmpla vineri.
Nu m gândesc la o alt emisiune cu Ted Koppel
sau la medicamentele pe care le iau. Vorbesc cu
tine. M gândesc la tine.
Îmi aminteam cum ne preda ideea asta în
procesul de grup în timpul facult ii. M
împotrivisem atunci, gândindu-m c era doar un
plan de lec ie pentru un curs universitar. A înv a
acorzi aten ie? Cât de important putea fi a a
ceva? Acum tiu c e mai important decât aproape
toate lucrurile pe care ni le predau în facultate.
Morrie mi-a c utat mâna, iar când i-am dat-o, m-
am sim it vinovat. Aveam în fa un om care, dac
ar fi vrut, ar fi putut s i petreac fiecare clip a
vie ii plângându- i de mil , privindu- i trupul cum
se tope te, num rându- i r sufl rile. Atât de mul i
oameni cu probleme mult mai mici sunt atât de
absorbi i de ei în i, încât ochii lor încep s
priveasc prin tine dac le vorbe ti mai mult de
treizeci de secunde. Se gândesc deja la altceva – s
sune un prieten, s trimit un fax, s viseze la un
iubit. Î i mai acord aten ie doar atunci când
termini de vorbit, moment în care spun „Îhâm”
sau „Da, într-adev r” i mimeaz astfel interesul.
În parte, problema este, Mitch, c toat lumea
este foarte gr bit , a spus Morrie. Oamenii nu î i
sesc sensul vie ii, a a c alearg tot timpul
încercând s -l g seasc . Se gândesc la urm toarea
ma in , urm toarea cas , urm toarea slujb . Apoi
descoper c i lucrurile acelea sunt goale, i o iau
iar la fug .
Odat ce ai început s alergi, e foarte greu s te
opre ti.
Nu a a de greu, a r spuns el, cl tinând din
cap. tii ce f ceam eu? Când cineva voia s m
dep easc în trafic – atunci când înc mai puteam
conduce – ridicam mâna…
A încercat s -mi arate, dar mâna stâng s-a
ridicat foarte pu in, doar câ iva centimetri.
 … ridicam mâna, ca i cum a fi vrut s fac un
gest urât, apoi îl salutam i zâmbeam. În loc s le
ar i degetul, las -i s treac i zâmbe te. i tii
ceva? De multe ori îmi zâmbeau i ei. Adev rul
este c nu trebuie s m gr besc prea mult când
sunt cu ma ina. Mai degrab îmi îndrept energia
spre oameni.
cea asta mai bine decât oricine. Cei care
st teau cu el, îi puteau vedea privirea umezindu-i-
se atunci când vorbea despre ceva oribil sau
chicotind de bucurie atunci când îi spuneau o
glum bun . Era întotdeauna preg tit s i arate
emo iile pe care genera ia n scut dup r zboi
adesea nu le avea. Suntem grozavi în conversa ii
runte: „Ce mai faci?”, „Unde locuie ti?”. Dar s
ascul i cu adev rat pe cineva – f s încerci s îi
vinzi ceva, s -l ag i, s -l înrolezi sau s dore ti
ceva în schimb – cât de des facem acest lucru?
Cred c mul i dintre musafirii din ultimele luni de
via ale lui Morrie erau atra i mai pu in de
aten ia pe care voiau s i-o arate lui, cât de aten ia
pe care el le-o ar ta lor. În ciuda durerii i
dec derii, b trânelul acesta tia s -i asculte a a
cum î i doriser dintotdeauna s fie asculta i.
I-am spus c era tat l pe care oricine i l-ar fi
dorit.
 Ei, a zis el închizând ochii, am ceva
experien în domeniul acesta…

Ultima dat când Morrie i-a v zut tat l a

fost la morga ora ului. Charlie Schwartz era un om
cut c ruia îi pl cea s i citeasc ziarul singur,
sub un felinar de pe Tremont Avenue din Bronx.
Când Morrie era mic, în fiecare sear , tat l lui
ie ea la o plimbare dup cin . Era un rus mic de
statur , ro u la fa i cu p rul des i c runt.
Morrie i fratele lui, David, se uitau pe fereastr
dup el cum st tea sprijinit de felinar, iar Morrie
i-ar fi dorit s vin în cas i s stea de vorb cu
ei, dar rareori o f cea. i nici nu venea s îi
înveleasc sau s le spun noapte bun .
Morrie jurase c va face toate lucrurile astea
pentru copiii lui. i ani mai târziu, atunci când i-a
avut, le-a f cut.
În vreme ce Morrie î i cre tea copiii, Charlie a
continuat s tr iasc în Bronx. i înc mai f cea
plimbarea aceea în fiecare sear . i citea ziarul.
Într-o sear , dup cin , a ie it. La câteva str zi mai
încolo, a fost atacat de doi ho i.
Scoate banii, i-a spus unul dintre ei,
amenin ându-l cu o arm .
Însp imântat, Charlie a aruncat portofelul i a
început s fug . A alergat pe str zi i a tot alergat
pân a ajuns în dreptul casei unor rude, unde s-a
pr bu it.
Atac de cord.
A murit în noaptea aceea.
Morrie a fost chemat s identifice cadavrul. A
zburat la New York i s-a dus la morg . A fost
condus jos, în camera frigorific , unde erau inute
cadavrele.
Este tat l dumneavoastr ? l-a întrebat
înso itorul.
Morrie s-a uitat la corpul din spatele geamului,
corpul omului care urlase la el i îl crescuse i îl
înv ase s munceasc , care t cuse tot timpul
atunci când Morrie ar fi vrut s vorbeasc , care îi
spusese lui Morrie s i înghit toate amintirile
despre mama lui, atunci când el ar fi vrut s le
împart cu lumea.
A încuviin at din cap i apoi s-a îndep rtat.
Camera aceea oribil , avea s povesteasc mai
târziu, îi înghe ase toate sim urile. Nu a putut s
plâng decât a doua zi.
i totu i, moartea tat lui l-a ajutat pe Morrie s
se preg teasc pentru propria lui moarte. Pentru
tia un lucru: aveau s fie multe îmbr ri,
rut ri i discu ii i râsete i or s i spun la
revedere i or s fac toate lucrurile pe care nu le
cuse cu tat l sau cu mama lui.
 Când a venit momentul final, Morrie a vrut ca
to i cei dragi s fie lâng sine, s tie ce se
întâmpl . Nimeni nu avea s primeasc un telefon
sau o telegram i nu va trebui s se uite printr-un
geam, în cine tie ce subsol str in i înghe at.

În p durea tropical sud-american exist un trib

numit Desana care consider c lumea este o
cantitate constant de energie care circul între
toate fiin ele. De aceea, orice na tere atrage dup
sine o moarte i fiecare moarte determin o
na tere. În felul acesta energia lumii r mâne
aceea i.
Atunci când vâneaz ca s se hr neasc , ei tiu
animalele ucise vor l sa un gol în fântâna
spiritual . Dar acel gol, cred ei, va fi umplut cu
sufletele vân torilor Desana atunci când ace tia
vor muri. Dac oamenii n-ar muri, atunci nu s-ar
na te alte p ri sau al i pe ti. Îmi place ideea
asta. i lui Morrie îi place. Cu cât se apropie de
momentul desp irii, cu atât e mai convins c
suntem cu to ii creaturi ale aceleia i p duri. Ceea
ce lu m trebuie pus la loc.
A a este corect, spune el.
 zecea zi de mar i. Vorbim despre torie.

Am adus pe cineva cu mine în vizit la

Morrie. Pe so ia mea.
Morrie m tot întreba din prima zi în care
venisem la el: „Când o s o cunosc pe Janine?
Când vii cu ea? ”G sisem mereu scuze pân cu
câteva zile în urm , când l-am sunat s v d cum se
simte.
A durat un pic pân ce Morrie a luat receptorul.
Iar atunci când a f cut-o, auzeam un fâsâit ca i
cum cineva i l-ar fi inut în locul lui. Nu mai putea
ridice singur receptorul.
Saaalut, a gâfâit el.
Te sim i bine, domnu’ antrenor?
L-am auzit cum expir .
Mitch… domnu’ antrenor… are o zi
nemaipomenit …
Nu mai putea s doarm . Avea nevoie de oxigen
aproape noapte de noapte, iar accesele de tuse
deveniser însp imânt toare. Unul putea dura i o
or , i nu tia dac se va putea opri. Spusese
mereu c avea s moar atunci când boala îi va
ajunge la pl mâni. M-am cutremurat gândindu-m
cât de aproape era de moarte.
 O s vin s te v d mar i, i-am spus. O s ai o
zi mai bun atunci.
Mitch.
Da?
So ia ta e acolo cu tine?
St tea lâng mine.
D -mi-o, te rog, la telefon. Vreau s -i aud
vocea.
Sunt c torit cu o femeie înzestrat cu o
bun tate instinctiv mult mai mare decât a mea.
De i nu îl întâlnise niciodat pe Morrie, a luat
telefonul – eu a fi cl tinat din cap i a fi optit c
nu sunt acolo – i într-o clip vorbea cu b trânul
meu profesor ca i cum s-ar fi cunoscut de pe
vremea facult ii. Am sim it lucrul acesta, de i tot
ceea ce am auzit din ce vorbeau a fost „Îhm…
Mitch mi-a povestit… oh, mul umesc…”
Dup ce a închis, mi-a spus: „Vin cu tine mar ea
viitoare”.
i asta a fost tot.
Acum st team în biroul lui, în jurul fotoliului.
Morrie, recuno tea el însu i, era un seduc tor
inocent i, de i se oprea adesea ca s tu easc sau
ca s mearg la toalet , p rea c g se te noi
resurse de energie în preajma lui Janine. S-a uitat
la pozele de la nunta noastr pe care i le adusese.
E ti din Detroit? a întrebat-o Morrie.
 Da, i-a r spuns Janine.
Am predat în Detroit timp de un an, la
sfâr itul anilor ’40. Îmi aduc aminte de o
întâmplare amuzant din vremea aia.
S-a oprit ca s i sufle nasul. V zând c bâjbâie
neputincios cu batista, i-am inut-o eu în timp ce a
suflat f putere. Am strâns-o un pic în jurul
rilor, apoi l-am ters a a cum face o mam cu
copilul a ezat în scaunul ma inii.
Mul umesc, Mitch.
S-a uitat la Janine.
El este ajutorul meu.
Janine a zâmbit.
În fine… Întâmplarea aceea. Eram un grup de
sociologi la universitate i obi nuiam s juc m
poker cu ceilal i colegi, printre care i un chirurg.
Într-o sear , dup o partid , a venit la mine i mi-a
spus: „Morrie, vreau s vin s v d cum lucrezi”. Eu
am zis bine, vino. A a c a venit la unul dintre
cursurile mele ca s vad cum predau. Dup curs
mi-a spus: „Bine, acum n-ai vrea s vii i tu s vezi
cum lucrez? Am o opera ie în seara asta”. Vrând
-i întorc favoarea, am acceptat.
M-a luat cu el la spital. Mi-a spus: „Spal -te,
pune- i o masc i ia- i un halat”. i urm torul
lucru de care îmi amintesc este c st team lâng el
la masa de opera ie. Pacientul era o femeie, întins
pe mas , goal de la brâu în jos. Iar el a luat un
cu it i a f cut hâr t – pur i simplu! Ei bine…
Morrie a ridicat un deget i l-a rotit.
… uite-a a mi s-a f cut dinaintea ochilor. Era
le in. Atâta sânge. Bleah! Asistenta de lâng
mine a întrebat: „Ce se întâmpl , domnule
doctor?” Iar eu i-am r spuns: „Nu sunt doctor fir-
ar al dracului! Scoate i-m de aici!”
Noi am izbucnit în râs, iar Morrie a râs i el, atât
cât îi permitea respira ia slab . Era pentru prima
dat dup s pt mâni de zile când îl auzeam
povestind o întâmplare ca asta. Ce ciudat, m
gândeam, aproape le inase v zând boala altcuiva,
iar acum o suporta atât de bine pe a lui.
Connie a b tut u or la u , anun ând c prânzul
lui Morrie era gata. Nu erau supa de morcovi i
pr jiturile cu legume i pastele grece ti pe care le
adusesem în diminea a aceea de la Pâine i circ.
De i încercam s cump r cele mai u oare
mânc ruri, Morrie tot nu avea putere s le mestece
i s le înghit . Mânca mai mult suplimente
nutritive lichide, poate cu o chifl de t râ e muiat
în ele pân devenea moale i u or de digerat.
Charlotte pasa aproape totul într-un mixer acum.
Mânca folosindu-se de un pai. Continuam s fac
cump turi în fiecare s pt mân i intram cu
saco ele pline ca s i le ar t, dar era mai mult s -i
 d expresia de bucurie decât pentru altceva. Când
deschideam frigiderul, d deam peste o mul ime de
caserole. Cred c speram c într-o zi aveam s
mânc m din nou un prânz adev rat împreun i
aveam s -l v d cum se mânje te peste tot în timp
ce vorbe te cu mâncarea-n gur , cu expresia aceea
de fericire întip rit pe chip. Dar era o speran
zadarnic .
A a… Janine, a spus Morrie. Ea a zâmbit.
E ti încânt toare. D -mi mâna. I-a dat-o.
Mitch spune c e ti cânt rea .
Da, a r spuns Janine.
i mai spune c e ti foarte bun .
Oh, a râs ea, nu, spune i el, a a.
Morrie a ridicat din sprâncene:
Vrei s -mi cân i ceva, te rog?
Auzisem oameni rugând-o acest lucru de când o
cunoscusem. Atunci când oamenii afl c e ti
cânt re de meserie, te roag întotdeauna: „Cânt -
ne ceva!” Foarte timid când venea vorba de
talentul ei i foarte perfec ionist în ceea ce
prive te condi iile în care trebuia s interpreteze,
Janine nu voia niciodat . Refuza politicos. Ceea ce
a teptam s fac i acum. Îns ea a început s
cânte:

Numai gândul la tine

 face s uit
cele mai simple lucruri pe care fiecare trebuie s
le fac …

Era un lag r din anii ’30, scris de Ray Noble, i

Janine îl cânta frumos, privindu-l în ochi pe
Morrie. Eram uimit, înc o dat , de puterea lui de
a scoate la iveal emo iile oamenilor care de
obicei nu i le manifestau. Morrie a închis ochii ca
absoarb notele. În timp ce vocea cald a so iei
mele umplea camera, fa a lui se destindea într-un
zâmbet larg. i, de i trupul îi era neclintit ca un
sac de nisip, aproape c îl vedeai dansând pe
din untru.

i v d chipul în orice floare,

ochii în stelele de pe cer,
doar gândul la tine,
numai gândul la tine,
dragostea mea…

Când s-a oprit, Morrie a deschis ochii, iar

lacrimile i s-au prelins pân la b rbie. În to i anii
în care o ascultasem pe so ia mea cântând, nu o
auzisem niciodat cântând ca atunci.
 toria. Aproape to i cei pe care îi
cuno team aveau o problem în privin a asta. Unii
aveau probleme s intre într-o c snicie, al ii s
ias dintr-una. Genera ia mea p rea c lupt
înver unat cu responsabilitatea, ca i cum ar fi fost
un crocodil dintr-o mla tin sumbr . M
obi nuisem s merg la nun i, s felicit oameni i s
fiu doar foarte pu in surprins când îl vedeam pe
mire peste câ iva ani, în vreun restaurant al turi
de o femeie mai tân , pe care o prezenta drept o
prieten . tii, m-am desp it a a i pe dincolo…”
spunea.
De ce avem problemele astea? L-am întrebat pe
Morrie despre asta. Dup ce a teptasem apte ani
pân s o cer în c torie pe Janine, m întrebam
dac oamenii de vârsta mea erau mai precau i
decât cei dinaintea noastr sau erau pur i simplu
mai egoi ti.
Ei, îmi pare r u pentru genera ia ta, mi-a
spuns Morrie. În cultura noastr este foarte
important s ai pe cineva pe care s -l iube ti i s
te iubeasc , pentru c mare parte din cultura asta
nu î i poate oferi a a ceva. Dar s rmanii copii de
azi fie sunt prea egoi ti ca s se implice într-o
rela ie adev rat , fie se arunc cu capul înainte
într-o c torie pentru ca ase luni mai târziu s
divor eze. Nu tiu ce caut la cel lalt. Nu se
cunosc nici pe ei în i – cum ar putea s îl
cunoasc pe cel cu care se c toresc?
A oftat. Morrie sf tuise atât de mul i îndr gosti i
neferici i în anii în care fusese profesor.
Este trist, pentru c persoana iubit este atât
de important . Î i dai seama de asta, mai ales
atunci când e ti într-o situa ie ca a mea, atunci
când nu i-e tocmai bine. Prietenii sunt grozavi,
dar ei nu pot fi al turi de tine într-o noapte în care
tu ti i nu reu ti s dormi i cineva trebuie s
stea treaz lâng tine, s te lini teasc , s încerce s
te ajute.
Charlotte i Morrie se cunoscuser când erau
studen i i erau c tori i de patruzeci i patru de
ani. Îi priveam pe amândoi acum, ea amintindu-i
i ia medicamentele sau masându-i gâtul sau
vorbindu-i despre vreunul din fiii lor. Erau o
echip , adesea nu aveau nevoie de mai mult de o
privire ca s în eleag ce gândea cel lalt. Charlotte
era o persoan retras , diferit de Morrie, dar
tiam cât de mult o respecta el, pentru c uneori,
în timp ce discutam, spunea: „Charlotte s-ar
sup ra dac ar ti c vorbesc despre asta”, i se
oprea. Era singurul motiv pentru care Morrie inea
ceva pentru sine.
Un lucru am înv at despre c torie, a
continuat el. E ti pus la încercare. Descoperi cine
 ti, cine este cel lalt i dac sunte i potrivi i sau
nu.
Exist vreun semn dup care s tii dac o
snicie va merge sau nu? Morrie a zâmbit.
Lucrurile nu sunt atât de simple, Mitch.
tiu.
i totu i, a spus el, sunt câteva reguli despre
care tiu c sunt adev rate: dac nu v respecta i
unul pe cel lalt, ve i avea multe necazuri.
Dac nu ti i s face i compromisuri, ve i avea
multe necazuri. Dac nu pute i vorbi deschis
despre ce se întâmpl între voi, ve i avea multe
necazuri. i dac nu ave i acelea i valori în via ,
ve i avea multe necazuri. Valorile voastre trebuie
fie acelea i. i tii care este cea mai important
dintre aceste valori, Mitch?
Care?
Credin a în importan a c toriei voastre.
i-a tras nasul, apoi a închis ochii pentru o clip .
Eu personal, a zâmbit cu ochii tot închi i, cred
a te c tori este un lucru foarte important i
pierzi enorm de mult dac nu o faci.
A încheiat subiectul citând din poemul în care
credea ca într-o rug ciune: „Iubi i-v , sau ve i
pieri”.
 Bine, întrebare, îi spun lui Morrie. Î i inea
ochelarii cu degetele desc rnate deasupra
pieptului, care se ridica i cobora cu fiecare
respira ie chinuit .
Care este întrebarea? spune el.
i aminte ti Cartea lui Iov?
Din Biblie?
Exact. Iov este un om bun, dar Dumnezeu îl
face s sufere. Ca s -i pun la încercare credin a.
Îmi amintesc.
Îi ia tot ce are, casa, banii, familia…
S tatea.
Îl îmboln ve te.
Ca s -i încerce credin a.
Exact. Ca s -i încerce credin a. M întreb…
Ce te întrebi?
Ce crezi despre asta?
Morrie tu te violent. Mâinile îi tremur când le
las în jos pe lâng corp.
Cred, spune zâmbind, c Dumnezeu a
exagerat.
unsprezecea zi de mar i. Vorbim despre cultura
noastr

D mai tare.
 Îl lovesc cu palmele pe spate.
Mai tare.
Dau din nou.
Lâng umeri… nu mai jos.
Morrie, îmbr cat în pantaloni de pijama, st
întins în pat pe o parte, cu capul scufundat în
perne, cu gura deschis . Terapeutul îmi arat cum
fac s -i scot otrava din pl mâni – lucru care
trebuia f cut în mod regulat acum, ca s nu i se
solidifice i s poat respira în continuare.
Am tiut… eu… c … dintot… deauna… ai.
Vrut s … dai în mine, a optit Morrie.
Da, am glumit eu lovind ritmic cu pumnul în
pielea de alabastru de pe spatele lui. Asta e pentru
nota aia de 9 pe care mi-ai dat-o în anul doi!
Am râs cu to ii, un râs nervos care te apuc
atunci când r ul î i d târcoale. Scena asta ar fi
putut s fie haioas , dac n-ar fi însemnat ceea ce
tiam cu to ii c este, ultimele exerci ii înainte de
moarte. Boala lui Morrie se apropiase în mod
periculos de limita lui de rezisten , de pl mânii
lui. Profe ise c avea s moar sufocat, iar eu nu
îmi puteam imagina un mod mai groaznic de a
muri. Uneori închidea ochii încercând s trag aer
pe gur i pe n ri i p rea c vrea s ridice o
ancor .
 Afar era r coare, un octombrie timpuriu,
frunzele se adunau gr mezi pe peluzele din tot
West Newton-ul. Fizioterapeutul lui Morrie venise
mai devreme în acea zi i de obicei eu ie eam
atunci când asistentele sau speciali tii aveau
treab cu el. Dar pe m sur ce s pt mânile treceau
i timpul nostru se împu ina, eram din ce în ce mai
pu in con tient de stânjeneala fizic . Voiam s fiu
acolo. Voiam s observ totul. Nu eram obi nuit cu
asta, dar pân la urm nu eram obi nuit cu multe
dintre lucrurile care se întâmplaser în aceste
ultime luni în casa lui Morrie.
a c l-am privit pe terapeut cum îl masa pe
Morrie, lovindu-i coastele cu pumnul, întrebându-l
dac simte cum se desface congestia. Iar când a
cut o pauz , m-a întrebat dac nu vreau s
încerc i eu. Am spus c da. Morrie, cu fa a în
pern , a zâmbit u or.
S nu dai prea tare, mi-a spus el. Sunt doar un
biet b trân.
Am b tut toba pe spatele lui i pe o parte i pe
cealalt a a cum m-a înv at terapeutul. Nu-mi
pl cea ideea c Morrie se afla întins în pat, oricare
ar fi fost circumstan ele (ultimul lui aforism: „Dac
ai c zut la pat, e ti mort” îmi suna continuu în
urechi), chircit într-o rân , a a de mic, atât de
pl pând, încât trupul lui p rea mai mult unul de
copil decât de b rbat. Îi observam paloarea pielii,
bra ele atârnând moi i neputincioase. M
gândeam cât de mult timp petreceam ca s ne
model m corpul, ridicând greut i, f când
abdomene, pentru ca în cele din urm , natura s
ne ia totul înapoi. Sim eam sub degete carnea
flasc de pe oasele lui Morrie i îl fr mântam cu
putere, a a cum eram îndrumat. Adev rul este c
deam cu pumnul în spatele lui, când de fapt a
fi vrut s dau într-un perete.
Mitch? a optit Morrie, cu vocea tremurându-i
ca un pickhammer când îl loveam ritmic.
Îhmmm?
Când… i-am… dat… eu… 9?

Morrie credea c oamenii sunt buni de la

natur . Dar v zuse i cum se puteau transforma.
Oamenii sunt r i doar atunci când sunt
amenin i, mi-a spus într-o alt zi, asta face
cultura noastr . Asta face economia noastr . Îi
amenin . Chiar i oamenii care au slujbe, în
economia noastr sunt amenin i, pentru c se
tem s nu i le piard . i când e ti amenin at,
începi s te gânde ti numai la tine. Începi s i faci
zeu din ban. Totul face parte din cultura asta. A
expirat adânc.
 Acesta e motivul pentru care nu cred în
cultura asta.
Am dat din cap i i-am strâns mâna. Acum ne
ineam de mân adesea. Asta era o alt schimbare
pentru mine. F ceam în mod firesc lucruri care
înainte m-ar fi f cut s m simt stânjenit sau
dezgustat. Punga cateterului, legat la un tub care
intra în el, se umplea cu un lichid verzui i z cea
la picioarele mele, lâng scaunul lui. Cu câteva
luni în urm , asta m-ar fi îngre at; acum era
lipsit de relevan . La fel ca mirosul care persista
în camer dup ce Morrie se u ura. Nu- i mai
permitea luxul de a se plimba dintr-un loc în altul,
de a închide u a b ii dup el, de a da cu un
deodorant de camer când ie ea din baie. Via a lui
erau acum patul, scaunul i cam atât. Dac via a
mea ar fi fost înghesuit într-o astfel de cutiu ,
îndoiesc c a fi putut s miros mai bine.
Uite ce în eleg eu prin a- i construi propria
subcultur , a continuat Morrie. Nu înseamn s
dispre uie ti toate regulile comunit ii tale. Nu
umblu gol pe strad , de exemplu. Nu trec pe ro u
la semafor. Pot s respect i s urmez legile mici.
Dar lucrurile importante – cum gândesc, pe ce pun
pre – pe acelea mi le aleg singur. Nu trebuie s
la i pe nimeni – nicio societate – s le aleag în
locul t u.
 Uit -te în ce stare sunt eu. Lucrurile de care ar
trebui s m simt stânjenit acum – faptul c nu
mai pot s merg, c nu m mai pot terge la fund,
m trezesc diminea a i încep s plâng – nu
sunt ru inoase sau stânjenitoare în sinea lor.
Acela i lucru e valabil pentru femeile care nu
sunt de ajuns de slabe sau pentru b rba ii care nu
sunt îndeajuns de boga i. Asta vrea cultura noastr
ne fac s credem. S nu crezi a a ceva!
L-am întrebat pe Morrie de ce nu se mutase în
alt parte când fusese tân r.
Unde?
Nu tiu. În America de Sud. În Noua Guinee.
Într-un loc mai pu in egoist decât Statele Unite.
Fiecare societate are problemele ei, a spus
Morrie, ridicând din sprâncene – singura mi care
mai apropiat de o ridicare din umeri pe care o
mai putea face. Nu prin fug schimbi o societate.
Trebuie s te str duie ti s i creezi propria
cultur .
Uite cum st treaba, oriunde ai tr i, cel mai
mare defect pe care noi, fiin ele umane, îl avem
este c nu vedem în perspectiv . Nu vedem ceea
ce am putea fi. Ar trebui s ne lu m în considerare
poten ialul, încercând s devenim tot ceea ce am
putea deveni. Dar dac e ti înconjurat de oameni
care nu spun decât: „Vreau ce-i al meu acum”
ajungi s tr ie ti al turi de câ iva care au totul i
de armata care îi ine în frâu pe cei mul i i s raci
ca s nu se ridice s le ia acest tot.
Morrie a privit peste um rul meu, spre fereastr .
Mai auzeai uneori câte un camion trecând sau
uieratul vântului. S-a uitat pentru o clipa la casele
vecinilor, apoi a continuat:
Problema este, Mitch, c nu vrem s credem
cât de mult sem m unii cu al ii. Albi sau negri,
catolici sau protestan i, b rba i sau femei. Dac
am accepta c sem m unii cu al ii, am putea s
ne dorim s fim uni i într-o singur mare familie
pe lumea asta i am avea grij de familia asta ca
de propria noastr familie.
i crede-m , atunci când e ti pe moarte, vezi cât
de adev rat este. Avem cu to ii acela i început –
na terea – i acela i sfâr it – moartea. Deci, cât de
diferi i putem fi?
Investe te în familia uman . Investe te în
oameni. Strânge laolalt o comunitate mic
alc tuit din cei pe care îi iube ti i care te iubesc.
Mi-a strâns mâna cu blânde e. I-am strâns-o i eu
pu in mai tare. i ca la concursurile alea de la
bâlci la care love ti cu ciocanul într-un disc de
metal i te ui i s vezi cât de sus trimi i greutatea,
vedeam cum c ldura trupului meu urc în pieptul
lui Morrie, spre gât, obraji i spre ochi. A zâmbit.
 La începutul vie ii, când suntem copii, avem
nevoie de al ii ca s supravie uim, nu-i a a? Iar la
sfâr itul vie ii, când ajungem ca mine, avem din
nou nevoie de al ii ca s supravie uim, nu-i a a?
Vocea lui s-a topit într-o oapt . Dar i între
momentele acestea, avem nevoie de al ii, sta-i
secretul.

Mai târziu în dup -amiaza aceea, Connie i

cu mine ne-am dus în dormitor ca s vedem
verdictul în cazul lui O J. Simpson. Era o scen
tensionat în care to i s-au întors cu fa a spre
jura i, Simpson, în costumul lui albastru,
înconjurat de o mic armat de avoca i,
procurorii, care îl voiau dup gratiile de al turi.
Când judec torul a citit verdictul – „Nevinovat” –
Connie a scos un ip t.
Oh, Doamne!
Ne-am uitat cum Simpson î i îmbr a avoca ii.
I-am ascultat pe comentatori încercând s explice
ce se întâmplase. Am v zut mul imi de negri
rb torind pe str zi în fa a tribunalului i mul imi
de albi stând împietri i în restaurante. Decizia era
considerat un moment de cotitur , chiar dac
crime aveau loc în fiecare zi. Connie a ie it pe hol.
zuse destul.
 Am auzit u a de la biroul lui Morrie închizându-
se. Priveam fix la ecranul televizorului.
To i oamenii din lume se uit la chestia asta, mi-
am spus în sinea mea. Apoi, din camera al turat ,
am auzit icnetele lui Morrie care era ridicat din
fotoliu i am zâmbit. În vreme ce „Procesul
secolului” se încheia în mod dramatic, b trânul
meu profesor st tea pe toalet .

În 1979, un meci de baschet în sala de sport de

la Brandeis. Echipa se descurc bine i suporterii
încep s scandeze: „Suntem primii! Suntem cei mai
buni!” Morrie e prin apropiere. Este nedumerit de
ce aude. La un moment dat, în mijlocul unui
„Suntem primii!” se ridic i strig : „Da’ ce e a a
u s fii al doilea?”
Studen ii se uit la el. Apoi înceteaz s strige. El
se a az , zâmbind triumf tor.
Audiovizualul Partea treia.

Echipa de la Nightline a venit pentru a treia

i ultima oar . Atmosfera era îns diferit de data
asta. Era mai pu in un interviu i mai mult un trist
 mas-bun. Ted Koppel sunase de mai multe ori
înainte s vin : „Crezi c o s rezi ti?”
Morrie nu era sigur c va putea.
Sunt mai tot timpul obosit acum, Ted. i m
sufoc foarte des. Dac nu o s pot s vorbesc, o s-o
faci tu în locul meu?
Koppel a acceptat. Apoi regizorul a ad ugat
stoic:
Dac nu vrei s faci asta, Morrie, nu e nimic,
eu am s vin s -mi iau r mas-bun oricum.
Mai târziu, Morrie avea s zâmbeasc mali ios:
„L-am emo ionat”. i a a era. Koppel vorbea acum
despre Morrie ca despre „un prieten”. B trânul
meu profesor stârnise compasiune în sufletul celor
din industria televiziunii.
În dup -amiaza de vineri în care a avut loc
interviul, Morrie purta aceea i c ma pe care o
purtase cu o zi înainte. Acum î i mai schimba
ma a la dou zile, iar aceleia înc nu-i venise
rândul, a a c nu vedea niciun motiv s ias din
rutin .
Spre deosebire de celelalte dou întâlniri Koppel-
Schwartz, aceasta s-a desf urat doar în biroul lui
Morrie, unde acesta devenise un prizonier intuit
în fotoliu. Dup ce îl s rutase pe b trânul meu
profesor la venire, era acum nevoit s se strecoare
pe lâng bibliotec astfel încât s intre în cadru.
 Înainte de a începe, Koppel îl întrebase despre
evolu ia bolii:
Cât de r u e, Morrie?
Morrie a ridicat cu greutate o mân , pu in
deasupra abdomenului. Doar atât mai putea.
Koppel a priceput r spunsul. Camera s-a pornit –
al treilea i cel din urm interviu. Koppel l-a
întrebat pe Morrie dac îi era team de moartea
care se apropia. Morrie i-a spus c nu; i într-
adev r nu îi mai era atât de team . Spunea c
renun ase la multe din lumea exterioar , nu i se
mai citeau ziarele atât de des, nu îl mai interesau
scrisorile atât de mult, îns asculta din ce în ce
mai mult muzic i privea pe fereastr cum
frunzele î i schimbau culoarea. Morrie tia c erau
i al i oameni care sufereau de ALS, unii chiar
renumi i, ca Stephen Hawking, extraordinarul
fizician i autor al Scurtei istorii a timpului. Tr ia
cu o gaur în gât, vorbea printr-un sintetizator de
voce i scria la o ma in cu ajutorul ochilor, în
vreme ce un senzor prelucra mi rile.
Era admirabil, dar Morrie nu voia s tr iasc a a.
I-a spus lui Koppel c tia când va fi timpul s î i
ia r mas-bun.
Pentru mine, Ted, a tr i înseamn s pot
interac iona cu ceilal i. Înseamn s îmi ar t
emo iile i sentimentele. S pot vorbi cu ei. S
simt al turi de ei… A expirat adânc. Când asta nu
se mai poate, Morrie nu mai e.
Vorbeau ca doi prieteni. A a cum f cuse i în
celelalte dou interviuri, Koppel l-a întrebat
despre „testul cu tersul la fund” – sperând,
probabil, la un r spuns amuzant. Dar Morrie era
prea obosit fie i s mai zâmbeasc for at. A dat
din cap.
Când stau pe toalet , nu mai pot sta drept. M
clatin tot timpul, a a c cineva trebuie s m
sus in . Când termin, trebuie s m tearg . Cam
aici s-a ajuns.
I-a spus lui Koppel c voia s moar în pace. I-a
împ rt it i ultimul lui aforism:
Nu renun a prea devreme, dar nici nu te ag a
prea tare.
Koppel a dat din cap îndurerat. Nu trecuser
decât ase luni de la prima emisiune, dar Morrie
Schwartz era în mod evident pr bu it. Devenise o
ruin în fa a publicului unei televiziuni na ionale,
fusese personajul principal al unui miniserial al
mor ii. Dar, în vreme ce trupul i se descompunea,
personalitatea lui se descoperea din ce în ce mai
str lucitoare.
Spre sfâr itul interviului, camera s-a apropiat de
Morrie; Koppel nu mai era în cadru – doar vocea i
se auzea din fundal – i l-a întrebat pe b trânul
meu profesor dac avea ceva de comunicat
milioanelor de oameni pe care îi impresionase.
De i nu voise s sune a a, n-am putut s nu m
gândesc c i se cerea, ca unui condamnat la
moarte, s i in discursul de adio.
Gândi i-v la cei din jurul vostru, a optit
Morrie, i ave i grij unii de al ii. Dac am reu i s
înv m lec iile astea, lumea ar fi un loc mult mai
bun. A tras aer în piept, apoi a ad ugat mantra lui:
„Iubi i-v , sau ve i pieri”.
Interviul luase sfâr it. Dar nu se tie din ce
motiv, cameramanul l sase camera s mearg i
scena final a fost i ea înregistrat .
Ai f cut o treab bun , a spus Koppel. Morrie
a zâmbit u or.
V-am dat ce-am avut, a optit el.
Ca întotdeauna.
Ted, boala asta bate la u a spiritului meu. Dar
nu o s îl doboare. O s -mi ia trupul. Dar nu i
sufletul.
Koppel era gata s izbucneasc în lacrimi:
Ai fost grozav.
Crezi? Morrie i-a ridicat ochii spre tavan.
Acum negociez cu El. Îl întreb: „O s-ajung înger?”
Era prima dat când Morrie recuno tea c
vorbea cu Dumnezeu.
 dou sprezecea zi de mar i. Vorbim despre
iertare.

Iart -te pe tine însu i înainte de a muri.

Apoi iart -i pe ceilal i.
Asta se întâmpla la vreo dou zile dup interviul
de la Nightline. Era întunecat i st tea s plou ,
iar Morrie se învelise cu plapuma. St team
dinaintea fotoliului lui i-i ineam în bra e
picioarele goale. Aveam o cutie cu o alifie din care
luam i îi masam gleznele.
Timp de luni de zile v zusem cum procedeaz
asisten ii, iar acum, pentru a m apropia mai mult
de Morrie, m oferisem s -l masez eu. Boala îi
luase pân i posibilitatea de a- i mi ca degetele
de la picioare, de i înc sim ea durerea, iar
masajul i-o mai alina. De asemenea, lui Morrie îi
cea pl cere s fie mângâiat i cocolo it. Iar eu
eram gata de orice ar fi stat în puterile mele ca s
îl fac fericit.
Mitch, spuse el, revenind la subiectul
discu iei, nu are niciun sens s fii înc ânat i
zbun tor. Lucrurile astea – a oftat – pe astea le
regret i eu. Mândria. Vanitatea. De ce facem ceea
ce facem?
 Întrebarea mea viza importan a iert rii. V zusem
o mul ime de filme în care capul familiei, pe patul
de moarte, î i cheam fiul înstr inat ca s se
împace cu el înainte de a pleca dintre cei vii. M
întrebam dac Morrie sim ea a a ceva, nevoia
presant de a spune „Iart -m ” înainte de a muri.
Morrie a dat din cap.
Vezi sculptura aceea?
A ar tat din cap spre un bust aflat sus pe un raft
din cel lalt cap t al biroului. Nu îl remarcasem
pân atunci. Era chipul turnat în bronz al unui
rbat de vreo patruzeci de ani, cu papion i o
claie de p r r sfirându-se pe frunte.
Eu sunt, a spus Morrie. Mi l-a f cut un prieten
acum treizeci de ani. Îl chema Norman. Petreceam
mult timp împreun . Înotam. Ne plimbam prin
New York. M-a dus acas la el în Cambridge i mi-
a f cut acest bust în pivni . A durat câteva
pt mâni, dar voia s ias bine.
I-am studiat chipul. Era ciudat s vezi un Morrie
tridimensional atât de s tos, de tân r, privindu-
ne de sus în vreme ce vorbeam. Chiar i în bronz,
avea o privire ghidu i m gândeam c prietenul
lui reu ise s -i surprind i spiritul.
Ei bine, partea trist a pove tii este c
Norman i so ia lui s-au mutat în Chicago. Un pic
mai târziu, so ia mea, Charlotte, a trebuit s fac o
opera ie destul de serioas . Norman i so ia lui n-
au luat deloc leg tura cu noi. tiu c aflaser .
Charlotte i cu mine am fost foarte sup ra i pentru
nu au sunat s vad cum se simte. A a c am
rupt rela ia cu ei.
Peste ani, m-am mai întâlnit cu Norman i de
fiecare dat a încercat s ne împ m, dar eu nu
voiam. Nu eram mul umit de explica iile lui. Eram
mândru. L-am îndep rtat.
Glasul i s-a frânt.
Mitch… acum câ iva ani… a murit de cancer.
întristeaz foarte mult c nu m-am dus s -l
d. C nu l-am iertat. Acum m doare atât de
tare…
Plângea, un plâns u or i t cut, i pentru c
st tea cu capul pe spate, lacrimile i se rostogoleau
de pe fa înainte de a ajunge la buze.
Îmi pare r u, am spus eu.
N-ai de ce, a optit el. E bine s plângi. Am
continuat s îi masez t lpile neînsufle ite.
A plâns câteva minute, singur cu amintirile lui.
Nu trebuie s -i iert m doar pe ceilal i, Mitch,
a optit el în cele din urm . Trebuie s ne iert m i
pe noi în ine.
Pe noi?
Da. Pentru toate lucrurile pe care nu le-am
cut. Pentru lucrurile pe care ar fi trebuit s le
facem. Nu po i s r mâi în epenit în regrete pentru
ceea ce ar fi trebuit s se întâmple. Asta nu ajut
deloc într-o situa ie ca a mea.
Mi-am dorit întotdeauna s fac mai multe în
domeniul meu; mi-am dorit s fi scris mai multe
i. Eram tare sup rat pe mine din cauza asta.
Acum îmi dau seama c n-a folosit la nimic.
Încheie pacea. Trebuie s faci pace cu tine însu i i
cu cei din jurul t u.
M-am aplecat spre el ca s îi terg lacrimile cu
un erve el. Morrie a clipit. Avea r suflarea grea,
ca un sfor it u or.
Iart -te pe tine însu i. Iart -i pe ceilal i. Nu
mai a tepta, Mitch. Nu to i au timpul pe care îl am
eu. Nu to i sunt a a de noroco i.
Am aruncat erve elul la co i m-am întors la
picioarele lui. Norocos? I-am strâns carnea
împietrit , iar el nici n-a sim it.
Tensiunea contrariilor, Mitch. i-aduci
aminte? Lucrurile care merg în direc ii diferite?
Îmi aduc aminte.
Deplâng faptul c nu mai am timp, dar
pre uiesc ansa pe care o am s îndrept lucrurile.
Am r mas o vreme t cu i, în timp ce ploaia
biciuia ferestrele. Hibiscusul din spatele lui era
acolo, înc viu, mic, dar puternic.
Mitch, a optit Morrie.
 Da.
Îi fr mântam degetele de la picioare, cufundat în
ceea ce f ceam.
Uit -te la mine.
Mi-am ridicat privirea i am v zut o str lucire
puternic în ochii lui.
Nu tiu de ce te-ai întors la mine. Dar vreau s
i spun…
A f cut o pauz , vocea i s-a frânt.
Dac ar fi fost s mai am un fiu, mi-ar fi
pl cut s fii tu acela.
Mi-am plecat ochii, fr mântând carnea
muribund a t lpilor lui. Pentru o clip , mi-a fost
team , ca i cum acceptarea cuvintelor lui ar fi
însemnat s -mi tr dez tat l. Dar când am ridicat
din nou privirea, l-am v zut pe Morrie zâmbind
printre lacrimi i am tiut c nu putea fi vorba de
tr dare într-un moment ca acesta.
De fapt îmi era team s îmi iau r mas-bun.

Mi-am ales locul unde o s fiu îngropat.

Unde?
Nu departe de aici. Pe un deal, sub un copac,
cu vedere spre un lac. E un loc foarte lini tit. Un
loc bun de medita ie.
 Ai de gând s meditezi acolo?
Am de gând s mor acolo.
Am sim it amândoi un nod în gât.
Ai s vii în vizit ? În vizit ?
S vii s st m de vorb . S fie mar i. Tu vii
întotdeauna mar i.
Noi suntem oameni de mar i.
Exact. Oameni de mar i. Vino s st m de
vorb , bine?
i pierduse atât de repede vitalitatea.
Uit -te la mine, îmi spune.
Îl privesc.
O s vii la mormântul meu? S -mi spui ce te
fr mânt ?
Ce m fr mânt ?
Da.
i ai s -mi r spunzi?
O s i dau ceea ce pot. Nu fac asta tot
timpul?
Îmi imaginez cum va fi mormântul lui, cu vedere
la lac, pe o bucat de câ iva metri de p mânt unde
îl vor pune, îl vor acoperi cu rân i-i vor pune o
piatr deasupra. Poate peste câteva s pt mâni?
Peste câteva zile? M v d stând acolo singur, cu
bra ele încruci ate peste genunchi, privind în gol.
Nu va fi acela i lucru, spun eu, când n-o s te
pot auzi vorbind.
 Ah, s vorbesc…
Închide ochii i zâmbe te.
Î i spun eu cum facem. Dup ce mor, vorbe ti
tu. i eu o s ascult.
treisprezecea zi de mar i. Vorbim despre ziua
perfect

Morrie voia s fie incinerat. Discutase

despre asta cu Charlotte i hot râser c a a era
cel mai bine. Rabinul de la Brandeis, Al Axelrad –
un prieten vechi pe care îl aleseser ca s oficieze
ceremonia – venise s -l vad pe Morrie, iar Morrie
îi spusese de planul lui de incinerare.
Al?
Da?
S ai grij s nu m ard prea tare.
Rabinul era uimit. Dar Morrie putea glumi pe
seama trupului lui acum. Cu cât se apropia mai
tare de sfâr it, cu atât îl privea mai mult doar ca
pe un înveli , un recipient pentru suflet. Devenise
oricum numai piele i os. Îi mai u or ca oricând s
renun e la el.
Ne temem atât de mult de întâlnirea cu
moartea, mi-a spus Morrie în timp ce m a ezam.
I-am aranjat microfonul, dar îi tot c dea. Morrie
a tu it. Tu ea mai tot timpul acum.
 Zilele trecute am citit o carte în care se
spunea c , atunci când cineva moare în spital, îi
trag un cear af peste cap i îi arunc trupul pe un
tobogan, spre morg . Abia a teapt s nu-l mai
vad . Oamenii se comport ca i cum moartea ar fi
contagioas .
tot foiam cu microfonul. Morrie mi-a privit
mâinile.
Dar nu e contagios, s tii. Moartea e la fel de
natural ca i via a. Este parte din în elegerea pe
care am f cut-o.
A tu it din nou, eu m-am tras mai în spate i am
teptat, preg tit pentru ceva grav. În ultima
vreme Morrie avea nop i groaznice.
Însp imânt toare. Nu putea dormi mai mult de
câteva ore între accese violente de tuse.
Asistentele veneau în dormitor i îl b teau pe
spate încercând s scoat otrava. Chiar dac
reu eau s îl fac s respire din nou normal –
„normal” însemna cu ajutorul m tii de oxigen –
lupta îl l sa f puteri pentru întreaga zi.
Acum st tea cu tubul de oxigen în nas. Uram
tubul acela. Pentru mine simboliza neputin a, îmi
venea s i-l scot.
Azi-noapte… spuse Morrie încet.
Da? Azi-noapte?
 … am avut un acces de tuse groaznic. A durat
ore întregi. i nu credeam c o s rezist. Nu
puteam respira. M sufocam. La un moment dat,
am ame it… i m-a cuprins o stare de bine, am
sim it c eram preg tit de plecare.
A deschis larg ochii.
Mitch, a fost un sentiment incredibil. S
accep i ceea ce se întâmpl , s te lini te ti. M
gândeam la un vis pe care l-am avut s pt mâna
trecut : traversam un pod spre nic ieri. Înc un
pas i treceam spre acel nic ieri.
Dar nu ai f cut-o.
Morrie a a teptat o clip . A dat din cap încet.
Nu, n-am f cut-o. Dar am sim it c a putea s-
o fac. În elegi? Asta e ceea ce c ut m cu to ii. S
ne împ m cumva cu ideea mor ii. Dac am ti c
în cele din urm ne vom împ ca într-un fel sau
altul cu moartea, atunci am putea face ceea ce este
cu adev rat greu.
Ce anume?
S ne împ m cu via a.
A vrut s vad hibiscusul pe pervazul din spatele
lui. L-am luat în mân i i l-am apropiat de ochi. A
zâmbit.
E normal s mori, a continuat el. Facem atâta
tamtam pe chestia asta fiindc nu ne consider m
parte din natur . Credem c , fiind oameni, suntem
mai presus de natur .
A zâmbit spre plant .
Dar nu suntem. Tot ce se na te moare. S-a
uitat la mine. E ti de acord cu asta?
Da.
Bine, a optit, atunci, uite r splata. Uite în ce
fel suntem diferi i de aceste minunate plante i
animale. Atâta timp cât ne iubim unii pe ceilal i i
ne amintim iubirea care ne-a legat, putem muri
s plec m cu adev rat. Toat dragostea ta
mâne aici. Toate amintirile r mân aici. Continui
tr ie ti – în inimile celor pe care i-ai iubit de-a
lungul vie ii.
Vocea îi era gâjâit , ceea ce însemna c trebuia
ia o mic pauz . Am pus planta pe pervaz i m-
am dus s închid casetofonul. Ultimul lucru pe
care Morrie l-a spus înainte s -l opresc a fost:
Moartea pune cap t unei vie i, dar nu i unei
rela ii.

Avusese loc o descoperire în ceea ce

prive te tratamentul pentru ALS: un medicament
experimental care câ tiga teren. Nu vindeca, dar
întârzia, încetinea dec derea cu câteva luni.
Morrie auzise despre el, dar era prea târziu. În
plus, nu putea face rost de medicament decât peste
câteva luni.
Nu-i de mine, a refuzat el.
În tot timpul cât fusese bolnav, Morrie nu nutrise
niciodat speran a c avea s se vindece. Era
realist în privin a asta. Odat , l-am întrebat ce-ar
fi dac cineva cu o baghet fermecat l-ar face din
nou omul care fusese?
A cl tinat din cap.
Nu m-a întoarce. Sunt alt om acum. Am o
alt atitudine. Îmi privesc corpul altfel decât am
cut-o înainte. Sunt alt om fiindc încerc s
sesc r spuns la marile întreb ri, la întreb rile
ultime, la cele care nu vor s i dea pace.
Asta e treaba, vezi. Odat ce ai prins gustul
întreb rilor importante, nu le mai po i întoarce
spatele.
i care sunt întreb rile importante?
A a cum v d eu lucrurile, au de-a face cu
dragostea, responsabilitatea, spiritualitatea i
luciditatea. i dac în momentul de fa a fi
tos, m-ar preocupa în continuare. Ar fi trebuit
m preocupe tot timpul.
Am încercat s mi-l imaginez pe Morrie s tos.
Am încercat s mi-l imaginez dând p turile la o
parte i ridicându-se din fotoliu ca s ne plimb m
amândoi prin cartier, a a cum obi nuiam s ne
plimb m prin campus. Mi-am dat seama atunci c
trecuser aisprezece ani de când nu-l mai
zusem stând în picioare. aisprezece ani?
Dar dac ai avea o zi în care s fii perfect
tos? L-am întrebat. Ce-ai vrea s faci?
Dou zeci i patru de ore? Dou zeci i patru de
ore.
S vedem… M-a trezi de diminea , a face
gimnastic , a lua un mic dejun copios cu chifle i
ceai, m-a duce s înot, apoi mi-a invita prietenii
la un prânz grozav. I-a ruga s vin câte unul,
doi, ca s putem vorbi despre familiile lor, despre
preocup rile lor, despre cât de mult însemn m
unii pentru ceilal i.
Apoi a vrea s m duc la o plimbare, într-o
gr din cu mul i copaci, ca s le v d culorile, s
privesc p rile, s m bucur de natura pe care n-
am mai v zut-o de atâta vreme.
Iar seara, am merge cu to ii la un restaurant s
mânc m ni te paste grozave, poate i friptur de
ra – îmi place friptura de ra – apoi am dansa
tot restul serii. A dansa cu toate doamnele
dr gu e de acolo, pân la epuizare. Apoi a merge
acas i a dormi un somn adânc.
Asta-i tot?
Asta-i tot.
 Era atât de simplu. Atât de obi nuit. Eram chiar
un pic dezam git. Îmi imaginasem c ar fi vrut s
zboare în Italia sau s ia prânzul cu pre edintele
sau s alerge pe plaj sau s încerce toate lucrurile
exotice care-i treceau prin cap. Dup atâtea luni de
zile, în care st tuse intuit la pat, neputând s i
mi te picioarele – cum de i se p rea ideal o zi
atât de obi nuit ?
Apoi mi-am dat seama c tocmai asta era ideea.

Înainte s plec, Morrie m-a întrebat dac

putea s propun i el un subiect de discu ie.
Fratele t u, a spus el.
Un fior mi-a trecut pe ira spin rii. Nu tiu de
unde tia Morrie c asta m preocupa. Încercasem
pt mâni întregi s îl sun pe fratele meu în
Spania i aflasem de la un prieten de-al lui c se
ducea regulat la un spital din Amsterdam.
Mitch, tiu c e dureros s nu po i fi al turi de
cineva la care ii. Dar trebuie s te împaci cu
dorin a lui. Poate c nu vrea s î i schimbi via a i
obiceiurile. Poate c nu vrea s duc povara asta.
Eu le spun tuturor celor pe care îi cunosc s î i
continue via a a a cum o tiu ei – s nu i-o strice
doar pentru c eu sunt pe moarte.
Dar este fratele meu, i-am spus.
 tiu, a r spuns Morrie. De-aia doare atât de
tare.
Mi-a venit în minte imaginea lui Peter, la opt ani
cu p rul cârlion at vâlvoi i transpirat. Ne-am
zut pe noi doi, luptându-ne în curtea casei, cu
pantalonii p ta i de iarb în genunchi. L-am v zut
cântând în fa a oglinzii, cu o perie în loc de
microfon i ne-am v zut chi ind în pod, unde ne
ascundeam când eram copii, punându-ne la
încercare p rin ii care ne chemau la mas .
Apoi l-am v zut adult, cum se îndep rta de noi,
înalt i pl pând, cu fa a tras din cauza
chimioterapiei.
Morrie, i-am spus. De ce nu vrea s m vad ?
trânul meu profesor a oftat.
Nu exist o re et pentru rela ii. Trebuie
negociate cu dragoste de c tre ambele p i, cu
ceea ce vor, inând cont de ceea ce au nevoie, ceea
ce pot face i de felul în care î i tr iesc via a.
În afaceri, oamenii negociaz pentru a câ tiga.
Negociaz ca s ob in ceea ce vor. Poate c te-ai
obi nuit prea mult cu asta. Dragostea este altfel.
Dragostea înseamn s fii preocupat de situa ia
celuilalt la fel de mult ca de a ta.
Ai petrecut momente deosebite cu fratele t u i
acum ai pierdut ceea ce ai avut. Le vrei înapoi. Ai
vrea s nu mai dispar . Dar asta face parte din
via . Te opre ti, o iei de la cap t, te opre ti, o iei
de la cap t.
L-am privit. i am v zut moartea din întreaga
lume. M-am sim it neajutorat.
O s g se ti calea spre fratele t u, a spus
Morrie.
De unde tii?
Morrie a zâmbit.
Pe mine m-ai reg sit, nu?

Am auzit o istorioar dr gu , zilele trecute,

spune Morrie.
Închide ochii pentru o clip i eu a tept.
A a. Este povestea unui mic val, care se
rostogole te prin ocean i se distreaz grozav. Se
bucur de briz i de aerul curat pân când,
deodat , vede un alt val în fa a lui, sp rgându-se
de mal.
„Doamne, e groaznic! spune valul. Asta o s se
întâmple i cu mine!”
Apoi apare un alt val. Îl vede pe primul val,
speriat, i îl întreab : „De ce e ti trist?”
Primul val îi spune: „Nu în elegi?! O s fim cu
to ii zdrobi i! Noi, valurile, vom disp rea! E
groaznic!”
 Al doilea val îi spune: „Nu, nu în elegi. Tu nu
ti val, e ti parte din ocean!”.
Zâmbesc. Morrie închide din nou ochii.
Parte din ocean, spune el, o parte din ocean.
Îl privesc cum inspir , expir , inspir , expir .
paisprezecea zi de mar i. Ne lu mas-bun.

Era frig i întunecat când am urcat sc rile

casei lui Morrie. Observam detalii, lucruri pe care
nu le observasem în celelalte zile în care fusesem
acolo. Linia dealului. Fa ada de piatr a casei.
Plantele de pachysandra, tufele micu e. Mergeam
încet, nu m gr beam, c lcând pe frunzele moarte
i ude care se f ceau una cu p mântul sub
picioarele mele.
Charlotte m sunase cu o zi înainte ca s îmi
spun c Morrie „nu se simte bine”. Era felul ei de
a m în tiin a c ultimele zile veniser . Morrie
anulase majoritatea întâlnirilor i dormea mai tot
timpul, ceea ce nu-i st tea în fire. Niciodat nu-i
pl cuse s doarm , mai cu seam atunci când
putea sta de vorb .
Vrea s vii s -l vezi, mi-a spus Charlotte, dar,
Mitch…
Da?
E foarte sl bit.
 Treptele de la intrare. Geamul u ii de intrare.
Observ lucrurile acestea pe îndelete, cu aten ie, ca
i cum le-a vedea pentru prima dat . Pip i
casetofonul în geanta de pe um r, deschid
fermoarul ca s m asigur c am casete. Nu tiu de
ce. Întotdeauna am casete.
Mi-a r spuns Connie. De obicei este zâmbitoare,
acum îns e tras la fa . Abia i-am auzit salutul
slab.
Cum se simte?
Nu prea bine, mi-a r spuns mu cându- i buza
de jos. Nici nu vreau s m gândesc. ti i, e un om
atât de dr gu .
tiam.
P cat.
Charlotte a coborât în hol i m-a îmbr at. Mi-a
spus c Morrie înc dormea, chiar dac era 10. Am
intrat în buc rie. Am ajutat-o s fac un pic de
ordine i am z rit cutiu ele de pastile, aliniate pe
mas , o mic armat de solda i din plastic maro cu
capace albe. B trânul meu profesor lua acum
morfin ca s -i u ureze respira ia.
Am pus mâncarea pe care o adusesem în frigider
– sup , pr jituri cu legume, salat de ton. I-am
cerut scuze lui Charlotte c le adusesem. Morrie
nu mai mestecase asemenea mâncare de luni de
zile, tiam amândoi asta, dar devenise o mic
tradi ie. Uneori, atunci când pierzi pe cineva, te
ag i de orice po i.
Am a teptat în living, acolo unde Morrie i
Koppel f cuser primul interviu. Am citit ziarul
aflat pe mas . Doi copii din Minnesota se jucaser
cu pu ca tat lui i se împu caser . Un bebelu
fusese g sit îngropat într-un container de gunoi pe
o alee din Los Angeles.
Am l sat ziarul i m-am uitat fix în emineul gol.
Am b tut u or cu pantoful în podea. În cele din
urm , am auzit u a deschizându-se i închizându-
se, apoi pa ii lui Charlotte venind spre mine.
Gata, a spus ea încet. Te poate primi.
M-am ridicat i m-am îndreptat spre locul nostru
obi nuit, apoi am v zut o femeie str in în cap tul
holului, stând picior peste picior pe un scaun
pliant, citind o carte. Era o asistent medical ,
dintre cele care-l supravegheau dou zeci i patru
de ore.
Biroul lui Morrie era gol. Eram nedumerit. Apoi
m-am întors ezitând spre dormitor i l-am v zut
acolo, în pat, învelit cu un cear af. Îl mai v zusem
a doar o dat – în timpul masajului – i ecoul
aforismului lui: „Dac ai c zut la pat, e ti mort”
mi-a r sunat în urechi.
Am intrat, str duindu-m s zâmbesc. Purta o
pijama galben i era învelit de la piept în jos.
Forma trupului de-abia i se ghicea încât mi se
rea c nu era nimic sub p tur . Era firav ca un
copil.
Avea gura deschis , iar pielea îi era palid i
întins pe oasele pieptului. i-a îndreptat privirea
spre mine i a încercat s vorbeasc , dar n-m auzit
decât un murmur.
Iat -l, mi-am spus, încercând s ar t toat
bucuria pe care o mai puteam g si.
A expirat adânc, a închis ochii, apoi a zâmbit, iar
efortul f cut p rea c îl obose te.
Dragul… meu prieten… a spus el în cele din
urm .
Eu sunt, prietenul t u, am spus.
Nu m simt prea bine… azi.
Mâine o s te sim i mai bine.
A suflat cu greutate i s-a for at s dea din cap.
Se lupta cu ceva sub cear afuri i mi-am dat seama
încerca s ridice mâinile.
ine… mi-a spus.
Am tras deoparte p turile i i-am luat mâinile.
Au disp rut în ale mele. M-am aplecat spre el, la
câ iva centimetri de fa a lui. Era prima dat când
îl vedeam neb rbierit, cu favori ii albi i mici în
dev lm ie, ca i cum cineva î-ar fi pres rat sare
pe b rbie i obraji. Cum de mai era energie în
barba aia, când în trup p rea s -i fi secat?
 Morrie, i-am spus încet.
Domnu’ antrenor, m-a corectat.
Domnu’ antrenor, am spus.
Un fior m-a scuturat din cap pân -n picioare.
Vorbea în reprize scurte, inspirând adânc i
expirând cuvintele. Vocea îi era slab i aspr .
Mirosea a alifie.
Ai… un suflet bun. Un suflet bun.
M-ai atins… a optit el. Mi-a dus mâinile spre
inima lui. Aici.
Am sim it un nod în gât.
Domnu’ antrenor?
Ah?
Nu tiu s -mi iau r mas-bun.
Mi-a mângâiat u or mâna, inând-o pe pieptul
lui.
A a… ne lu m. R mas-bun…
A respirat u or, inspirând i expirând, îi sim eam
coastele ridicându-se i coborând. Apoi m-a privit
în ochi.
Te… iubesc, a murmurat.
i eu te iubesc, dom’ antrenor.
tiu… i… mai tiu… ceva… Ce mai tii?
C … Întotdeauna… m-ai iubit…
A închis ochii i a început s plâng , cu fa a
contorsionat ca a unui copil mic care nu tie cum
îi func ioneaz canalele lacrimale. L-am strâns în
bra e câteva minute. I-am mângâiat pielea flasc .
L-am mângâiat pe p r. Mi-am lipit palma de fa a
lui i i-am sim it oasele fe ei atât de aproape de
piele i lacrimile mici i ude, ca i cum ar fi
picurat dintr-o pipet .
Când respira ia i-a revenit la normal, mi-am
rec tat vocea i i-am spus c era obosit, a a c
aveam s vin mar ea viitoare, când speram s fie
mai vioi. A pufnit u or, imitând atât cât mai putea
un mic hohot de râs. Dar tot a sunat trist.
Am luat de jos geanta cu casetofonul pe care nu
apucasem s-o deschid. De ce îl mai adusesem
oare? tiam c nu aveam s îl mai folosim
niciodat . M-am aplecat i l-am s rutat, cu fa a
lipit de a lui, barb lâng barb , piele lâng piele,
stând a a, mai mult în speran a c asta îi va aduce
car o secund de pl cere.
Bine, atunci? am spus, tr gându-m de lâng
el.
Mi-am înghi it lacrimile, iar el i-a uguiat buzele
i a ridicat din sprâncene v zându-mi expresia.
Îmi place s cred c a fost o clip trec toare de
satisfac ie pentru b trânul meu profesor: m
cuse, în sfâr it, s plâng.
Bine, atunci, a optit.
Absolvirea.

Morrie a murit într-o sâmb diminea a.

Toat familia era al turi de el în cas . Rob
reu ise s ajung din Tokio – a apucat s i s rute
tat l de r mas-bun – i Jon era acolo i
bineîn eles, Charlotte i veri oara ei, Martha, care
scrisese poezia care îl emo ionase atât de mult pe
Morrie la înmormântarea lui „neoficial ”, poezia
în care fusese asem nat cu un „sequoia blând”.
Au dormit cu rândul la c tâiul lui. Morrie a
intrat în com la dou zile dup ultima mea vizit ,
iar doctorul le spusese c se putea sfâr i dintr-o
clip -ntr-alta. i totu i a mai rezistat, înc o dup -
amiaz grea, înc o noapte sumbr . În cele din
urm , pe 4 noiembrie, când cei pe care îi iubea au
sit pentru o clip camera ca s ia o cafea din
buc rie, l sându-l singur pentru prima oar de
când intrase în com , Morrie a încetat s mai
respire. i s-a dus.
Cred c inten ionat a murit a a. Cred c nu voia
momente lacrimogene, nu voia pe nimeni care s
fie martor la ultima lui suflare i s fie apoi
urm rit de imaginea aceea, a a cum el fusese
urm rit de telegrama care anun ase moartea
mamei sale i de imaginea cadavrului tat lui lui la
morg .
Cred c tia c se afla în patul lui, c toate
ile i noti ele lui i hibiscusul erau acolo, lâng
el. Voise s plece lini tit i a a a fost.
Înmormântarea a avut loc într-o diminea
întunecat , cu vânt puternic. Iarba era ud , iar
cerul avea culoarea laptelui. St team cu to ii lâng
groapa destul de aproape de lac încât puteam auzi
apa clipocind la mal i ra ele scuturându- i penele.
De i sute de oameni voiser s participe,
Charlotte inuse ca aceast adunare s fie
restrâns , doar câ iva prieteni apropia i i familia.
Rabinul Axelrad a citit câ iva psalmi. David,
fratele lui Morrie – care înc mai chiop ta dup
poliomielita din copil rie – a ridicat lopata i a
aruncat p mânt în mormânt, dup tradi ie.
La un moment dat, când cenu a lui Morrie era
pus în p mânt, am privit în jurul cimitirului.
Morrie avea dreptate. Era într-adev r un loc
minunat, copaci i iarb pe coama unui deal.
Tu vorbe ti, eu ascult, îmi spusese.
Am încercat s fac asta în gând i, spre fericirea
mea, conversa ia imaginar p rea aproape
fireasc . Mi-am privit mâinile, m-am uitat la ceas
i mi-am dat seama de ce.
Era mar i.
 „Tat l meu a plecat dintre noi, luând cu cântecul
lui frunzele copacilor (copil fiind, tiam c-oricând
tata cânta, izvorul d uia ascultând)…”
POEZIE DE E. E. CUMMINGS, CITIT LA
ÎNMORMÂNTARE DE FIUL LUI MORRIE, ROB.

Concluzie.

Privesc în urm la omul care eram înainte

îl redescop r pe b trânul meu profesor. Vreau
vorbesc cu omul acela. Vreau s -i spun de ce
anume s se fereasc , ce gre eli s nu fac . Vreau
îi spun s fie mai deschis, s nu se duc cu sacul
la pomul l udat, s fie atent când vorbe te cu cei
dragi, ca i cum ar fi ultima oar când îi aude.
Dar cel mai mult a vrea s -i spun s se urce într-
un avion i s se duc în vizit la un b trân dr gu
din West Newton, Massachusetts, mai devreme, nu
mai târziu, înainte ca b trânul s se îmboln veasc
i s nu mai poat dansa.
tiu c nu pot face asta. Niciunul dintre noi nu
poate desface ceea ce a f cut, nu poate retr i o
via deja trecut pe r boj. Un lucru am înv at de
la profesorul Morrie Schwartz: în via nu e
niciodat prea târziu. El s-a tot schimbat pân în
ultima clip .
Nu mult dup moartea lui Morrie, am sunat la
fratele meu în Spania. Am stat mult de vorb . I-am
spus c îi respect dorin a de a sta deoparte, dar c
tot ceea ce voiam era s inem leg tura – acum, în
prezent, nu doar în trecut – ca s -l pot p stra în
via a mea, atât cât voia s -mi permit .
E ti singurul meu frate, i-am spus. Nu vreau
te pierd. Te iubesc.
Nu îi mai spusesem astfel de lucruri înainte.
Câteva zile mai târziu, am primit un mesaj pe
fax. Era scris cu litere mari, de tipar, f
punctua ie, a a cum scrisese întotdeauna fratele
meu.
„BUN AM INTRAT ÎN ANII NOU ZECI!” a
început. Mi-a povestit câteva istorioare, ce f cuse
pt mâna aceea, câteva glume. Iar la sfâr it, s-a
semnat astfel:

AM ARSURI I DIAREE – VIA A E DE RAHAT.

VORBIM MAI TÂRZIU?
(semnat) FUNDUL AM RÂT.
Am râs pân mi-au dat lacrimile.

Cartea aceasta a fost în mare parte ideea lui

Morrie. A numit-o „lucrarea noastr final ”.
Asemenea celor mai bune proiecte ale noastre, ne-
a f cut s ne apropiem, iar Morrie a fost încântat
când mai mul i editori i-au exprimat interesul,
de i a murit înainte de a-i întâlni pe vreunul dintre
ei. Banii din avans l-au ajutat pe Morrie s
pl teasc imensele facturi pentru medicamente i
amândoi eram recunosc tori pentru asta.
Iar titlul ne-a venit într-o zi, pe când st team în
biroul lui Morrie. Îi pl cea s dea nume lucr rilor.
A avut mai multe idei. Dar când am spus: „Ce zici
de Mar i cu Morrie”?
A zâmbit aproape înro indu-se i am tiut c a a
mâne.
Dup ce a murit Morrie, am umblat prin cutiile
cu hârtii din facultate. i am descoperit lucrarea
final pe care o scrisesem pentru unul dintre
cursurile lui. Era de acum dou zeci de ani. Pe
prima pagin erau comentariile mele scrise cu
creionul pentru Morrie, iar mai jos erau
comentariile lui scrise cu negru.
Ale mele începeau cu „Drag domnule
antrenor…”
Ale lui începeau cu „Drag juc torule…”
Nu tiu de ce, dar când citesc astea, mi-e i mai
dor de el.
i avut vreodat cu adev rat un profesor?
Cineva care v-a v zut ca pe un lucru necizelat, dar
pre ios, ca pe o bijuterie pe care, cu în elepciune,
a lefuit-o i i-a dat str lucire? Dac ave i norocul
da i peste asemenea profesori, ve i ti
întotdeauna s g si i drumul înapoi. Uneori e doar
în mintea voastr . Uneori se întâmpl la c tâiul
patului lor.
Ultimul curs din via a b trânului meu profesor a
avut loc, o dat pe s pt mân , acas la el, lâng
fereastra biroului lui de unde se vedea un hibiscus
pitic cu flori roz. Cursul se inea mar ea. Nu era
nevoie de c i. Tema era sensul vie ii. Profesorul
preda din experien .
i cursul continu .

SFÂR IT
 Mitch Albom – Mar i cu Morrie

MITCH ALBOM (n. 1958, Passaic, New Jersey),

cunoscut romancier, comentator sportiv (Detroit
Free Press), jurnalist de radio (ABC) i de
televiziune („Sports Reporters“ de la ESPN)
american, a absolvit sociologia la Brandeis
University i a ob inut un MBA la Columbia
University. Este autorul a opt romane: Live Albom
I (1987), Bo: Bo Schembechler (1989), Live Albom
II (1990), Live Albom III (1992), Fab Five:
Basketball, Trash Talk, the American Dream
(1993), Live Albom IV (1995), Tuesdays with
Morrie: An Old Man, a Young Man, and Life's
Greatest Lesson (1997), The Five People You Meet
in Heaven (Cei cinci oameni pe care îi întâlnesti în
rai (2003). Celebritatea i-a fost adus de Tuesdays
with Morrie, roman bazat pe conversa iile avute
cu un fost profesor de la Brandeis, suferind de
scleroz . Albom reconstituie emo ionantul portret
al unui adevarat mentor, fericit i senin în
asteptarea mor ii, de la care învat cum trebuie
trait via a. Cartea s-a vândut in 5 milioane de
exemplare, a fost ecranizat pentru televiziune i
adaptat pentru teatru, publicat în 36 de ri i
tradus în 31 de limbi. Într-un registru similar, Cei
cinci oameni pe care îi întâlne ti în rai ne
convinge c evenimentele mai mult sau mai putin
importante ale vie ii noastre nu sunt
întâmpl toare, ci apar in unei vaste re ele de
existen e interconectate, în care pove tile
individuale se suprapun, iar sacrificiile, loialitatea
si dragostea afecteaz destinele celor din jur.
 CUPRINS

Programa de curs. ......................................................... 5

Compendiumul.............................................................. 7
Studentul..................................................................... 17
Audiovizualul. .............................................................. 22
Orientarea. .................................................................. 29
Sala de curs. ................................................................ 34
Înscrierea..................................................................... 42
Prima zi de mar i. Vorbim despre lume. ..................... 49
A doua zi de mar i. Vorbim despre auto comp timire.57
A treia zi de mar i. Vorbim despre regrete. ................ 63
Audiovizualul – Partea a doua ..................................... 70
Profesorul universitar.................................................. 74
A patra zi de mar i Vorbim despre moarte ................. 80
A cincea zi de mar i Vorbim despre familie. ................ 89
A asea zi de mar i Vorbim despre emo ii................... 99
Profesorul universitar. Partea a doua. ...................... 107
A aptea zi de mar i. Vorbim despre teama de
trâne e. ................................................................. 114
A opta zi de mar i. Vorbim despre bani. ................... 121
A noua zi de mar i. Vorbim despre cum rezist
dragostea. ................................................................. 128
A zecea zi de mar i. Vorbim despre c torie. .......... 139
A unsprezecea zi de mar i. Vorbim despre cultura
noastr . ..................................................................... 149
Audiovizualul – Partea a treia. .................................. 157
A dou sprezecea zi de mar i. Vorbim despre iertare.162
A treisprezecea zi de mar i. Vorbim despre ziua
perfect . .................................................................... 168
A paisprezecea zi de mar i. Ne lu m r mas-bun. ...... 177
Absolvirea. ................................................................ 183
Concluzie. .................................................................. 185