Sunteți pe pagina 1din 4

Literatură: Mihai Floarea, profesor român, definește astfel: "artă al cărei mijloc este cuvântul

scris. În sens curent, reprezintă totalitatea operelor scrise într-o limbă (sau în toate limbile) cu
valoare estetică. În sens restrâns, mai ales în formularea „literatură de specialitate”, reprezintă
totalitatea lucrărilor publicate într-un domeniu, bibliografia necesară aprofundării unei
probleme"

Definitii ale lecturii

Lectura este, pentru omul modern, un viciu sau o osândă. Citim ca să trecem examenele, să ne
informăm sau citim din profesiune. Mă gândesc însă că lectura ar putea implica şi funcţii mai
nobile, adică mai fireşti.

Mircea Eliade

Nu există lecturi periculoase. Răul nu poate intra prin minte atunci când inima e sănătoasă.

citat din Jacinto Benavente

A traduce este forma cea mai profundă de a citi.

definiţie de Octavio Paz

Citesc, citesc. Lectura este evaziunea mea, laşitatea mea cotidiană, justificarea incapacităţii mele
de a lucra, scuza pentru toate, vălul care-mi acoperă eşecurile şi neputinţele.

Emil Cioran

Fericiţi cei care nu citesc ziare, analfabeţii, neimplicaţii, căci au bun-simţ. Pentru a ne simţi
deplin mulţumiţi, trebuie să trăim mai simplu. Lectura ziarelor a făcut să crească numărul
proştilor.

citat din Lev Tolstoi


Lecturi fertile nu sunt acelea din care afli ce spune altul, ci ce-ai vrea să spui tu. Lecturile fertile
îţi descoperă propria personalitate.

Constantin Tsatsos

Citeşte zi şi noapte, rătăcind prin spaima veacului, şi nu uita că lectura suplineşte oricând opiul.
Cărţile trebuie înghiţite ca prafurile adormitoare. Nimeni nu citeşte pentru a şti, ci pentru a uita.

Emil Cioran

Citatul te citează să citeşti,

Cititul te citeşte cine eşti.

Cunoaşterea cunoaşte şi cutează,

Citind cunoşti şi ceilalţi te citează.

catren de Cornel Stelian Popa

Trebuie să citim pentru a avea putere. Omul care citeşte trebuie să trăiască intens. Cartea trebuie
să fie o sferă de lumină în mâinile cititorului.

citat din Ezra Pound

În faţa unor cărţi câte unul se întreabă: "Oare cine le va citi?" În faţa unor persoane câte unul se
întreabă: "Oare ăsta ce citeşte?". Ceea ce-i important, însă, este că se întâlnesc oameni şi cărţi.

citat din Andre Gide

Cine nu citeşte, nu este mai presus de cine nu ştie să citească.

Stephen R. Covey
La ce sunt bune cărţile? Îmi vine să răspund: la totul şi la nimic. Poţi trăi foarte bine fără să
citeşti. Milioane de oameni n-au deschis niciodată o carte. A vrea să le explici ce pierd e totuna
cu a explica unui surd frumuseţea muzicii lui Mozart. În ce mă priveşte, mă număr printre cei
care nu pot trăi fără cărţi. Sunt un vicios al lecturii. Am nevoie să citesc aşa cum am nevoie să
mănânc şi să beau. Hrana pe care mi-o oferă lectura îmi este la fel de indispensabilă ca şi aceea
materială. Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută.

Nicolae Manolescu

Niciodată nu-mi scriu numele pe cărţile pe care le cumpăr înainte de a le citi, pentru că numai
atunci pot spune că sunt cu adevărat ale mele.

citat din Carlo Dossi

Găsesc televiziunea foarte educativă. De fiecare dată când cineva porneşte televizorul, mă duc în
camera cealaltă şi citesc o carte.

citat din Groucho Marx

Ziarele sunt nocive, te distrag de la lecturile serioase. Tipăresc ce n-ai nevoie să afli, tot felul de
fapte rele, iar cel care citeşte gândeşte despre sine: "Iată ce bun sunt eu!"

citat din Lev Tolstoi

Citeşte! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârşit de idei şi imagini.

citat din Mihai Eminescu

Cititorului

În cartea asta, fără-ndemânare,

Am pus întreaga tinereţe-a mea.


Mărturisesc, acum când ea apare,

Că multe-aş fi putut să schimb în ea.

Dar, cum şi firea noastră-i schimbătoare,

De ce să fac trecutu-altminterea?

Te du, deci, biată pasăre, în zare

Şi Dumnezeu te-ndrume unde-i vrea.

O cititorule, oricine-ai fi,

Citeşte cât mai mult mă poţi citi;

La urmă vine-osânda, pare-mi-se.

Întâiul vers copilu-l migăli;

Pe cel de-al doilea, băieţandrul; şi

Bărbatul, doar pe el din urmă-l scrise.

poezie de Alfred de Musset

Ceea ce devenim depinde în mare măsură de ce citim după ce toţi profesorii au terminat cu noi.

citat din Thomas Carlyle

Lectura tuturor cărţilor bune este ca o convorbire cu cei mai luminaţi oameni ai secolelor trecute.

Descartes

S-ar putea să vă placă și

  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Lista Interier
    Lista Interier
    Document2 pagini
    Lista Interier
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Ancheta Pe Baza de Chestionar
    Ancheta Pe Baza de Chestionar
    Document4 pagini
    Ancheta Pe Baza de Chestionar
    Valentin Balan
    Încă nu există evaluări
  • Rezumat Geografie
    Rezumat Geografie
    Document18 pagini
    Rezumat Geografie
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Lista
    Lista
    Document3 pagini
    Lista
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Plantatia de Lavanda Proiect FS
    Plantatia de Lavanda Proiect FS
    Document28 pagini
    Plantatia de Lavanda Proiect FS
    savovici
    75% (12)
  • Lista
    Lista
    Document3 pagini
    Lista
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Poezii
    Poezii
    Document2 pagini
    Poezii
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Sinzienele
    Sinzienele
    Document1 pagină
    Sinzienele
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Ed. Muzicală
    Proiect Ed. Muzicală
    Document5 pagini
    Proiect Ed. Muzicală
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • FOLCLOR
    FOLCLOR
    Document3 pagini
    FOLCLOR
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Informatie Structurata
    Informatie Structurata
    Document19 pagini
    Informatie Structurata
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Credit
    Credit
    Document4 pagini
    Credit
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Didactic Istoria
    Proiect Didactic Istoria
    Document6 pagini
    Proiect Didactic Istoria
    Anonymous 4pB0ssGj
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Didactic Istoria
    Proiect Didactic Istoria
    Document3 pagini
    Proiect Didactic Istoria
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Chestionar 1
    Chestionar 1
    Document2 pagini
    Chestionar 1
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Bulgaria
    Bulgaria
    Document1 pagină
    Bulgaria
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Conceptul de Risc in Afaceri Original
    Conceptul de Risc in Afaceri Original
    Document29 pagini
    Conceptul de Risc in Afaceri Original
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Suplimentar Soljenițîn
    Suplimentar Soljenițîn
    Document2 pagini
    Suplimentar Soljenițîn
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Managementul Riscului in Afacer - Proiect Ion Bogdan
    Managementul Riscului in Afacer - Proiect Ion Bogdan
    Document13 pagini
    Managementul Riscului in Afacer - Proiect Ion Bogdan
    Famousbr
    100% (2)
  • Tema 2 Tipuri de Evaluare
    Tema 2 Tipuri de Evaluare
    Document16 pagini
    Tema 2 Tipuri de Evaluare
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • 1
    1
    Document1 pagină
    1
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări