1

7. TRAUMATOLOGIE MEDICO-LEGALĂ GENERALĂ

I. Definiţii:

Leziune traumatică (traumă) – orice modificare locală sau generală a organismului uman ce apare în urma
unui traumatism şi care poate avea substrat morfopatologic şi/sau funcţional obiectivabil.

Traumatism – acţiunea agentului traumatic asupra organismului uman, faptul în sine prin care se produc
leziuni traumatice.

Agent traumatic (factor/agent vulnerant) – orice substanţă (solidă, lichidă, gazoasă) sau formă de energie
(naturală, artificială) care, acţionând asupra organismului uman poate produce leziuni traumatice.

Consecinţele posttraumatice mortale sunt analizate în sectorul de tanatologie iar cele nemortale constituie
obiectul de studiu al sectorului de clinică ml.

II. Clasificarea agenţilor traumatici:

I. Agenţi traumatici fizici, reprezentaţi de:

1. Agenţi traumatici mecanici: acţiunea lor se datorează energiei cinetice( Ec(J)= ½ *m * v2) eliberate
în momentul impactului. Traumatologia mecanică se ocupă cu studiul acestei categorii de agenţi
traumatici, de mecanismele lor de acţiune şi de efectelor acestora asupra organismului.
2. Variaţii extreme de temperatură
3. Electricitatea
4. Variaţii extreme ale presiunii atmosferice
5. Unde sonore, ultrasunete, infrasunete
6. Radiaţii electromagnetice
7. Câmpuri magnetice
8. Radiaţii ionizante

II. Agenţi traumatici chimici – substanţe toxice

III. Agenţi traumaticic biologici, reprezentaţi de:

1. bacterii, virusuri
2. otrăvuri vegetale sau animale
3. leziuni produse de animale

IV. Agenţi traumatici psihici –practic imposibil de obiectivat/ f greu – in cazul torturilor spre ex.

Agenţii traumatici mecanici

1. Corpuri contondente
a. în funcţie de mărimea/dimensiunea suprafeţei de contact
- cu suprafaţă mică (sub 16 cm2)
- cu suprafaţă mare (peste 16 cm2)
b. în funcţie de relieful suprafeţei de impact
 2

- rugoasă – neregulată, colţuroasă

- netedă - regulată (suprafeţe plane, muchii drepte), care după formă poate fi:
i. cu suprafaţă plană (triunghiulară, pătrată, dreptunghiulară, rotundă)
ii. cu suprafaţă încurbată, cilindro-sferică

2. Obiecte cu vârfuri sau lame ascuţite

a. înţepătoare
- cu un vârf ascuţit (acul, cuiul, sula)
- cu mai multe vârfuri (furculiţă, furcă)
b. tăietoare – cu una sau mai multe lame ascuţite (brici, lamă de ras, cuţit de masă)
c. înţepătoare-tăietoare – cu vârf şi lamă/lame ascuţite (briceag, pumnal, foarfecă, cuţit de
bucătărie)
d. tăietoare-despicătoare – cu lamă ascuţită şi corp masiv (topor, secure, satâr, sapă)

3. Proiectile – dimensiuni mici (de obicei) şi viteză mare de deplasare (> 50 m/s)

4. Unda de şoc a exploziei (blast wave)

III. Mecanisme de producere a leziunilor traumatice prin acţiunea agenţilor traumatici mecanici:

1. Lovire activă
- cu corp dur
- în circumstanţele unei agresiuni
- generează leziuni localizate numai în zona de impact

2. Lovire pasivă
- de corp dur
- se produc, cel mai frecvent, prin cădere
- caracteristici
i. localizate în special la nivelul proeminenţelor (coate, genunchi, menton, nas, frunte)
ii. caracterul bipolar evidenţiabil la examenul intern al cadavrului (cel mai frecvent în TCC):
prezenţa leziunilor traumatice în regiunea impactului primar şi în regiunea opusă
acesteia (mecanism de contralovitură)

3. Comprimare-strivire-zdrobire
- între două corpuri/planuri dure

4. Înţepare – înjunghiere
- cu un obiect dur ascuţit de tip înţepător sau înţepător – tăietor

5. Tăiere – secţionare – despicare

- sub acţiunea unui obiect dur ascuţit de tip tăietor, înţepător – tăietor sau tăietor-despicător

6. Smulgere-rupere

7. Târâre (frecare) – zgâriere

 3

8. Mecanisme asociate/complexe – prin reunirea a două sau mai multe mecanisme simple, putând crea
dificultăţi în evaluarea medico-legală – necesită coroborare cu datele de anchetă

În funcţie de particularităţile diferitelor categorii de agenţi traumatici mecanici leziunile traumatice

prezintă caractere morfologice diferite, care în general permit recunoaşterea tipului de agent vulnerant.

Aspectul unei leziuni nu depinde numai de

-caracteristicile agentului vulnerant
ci şi de o serie de factori:
-intensitatea lovirii,
-perioada de timp în care este aplicată lovitura,
-direcţia de lovire sau înclinarea agentului vulnerant în raport cu suprafaţa corpului,
-suprafaţa topografică,
-întinderea leziunii,
-reactivitatea locală şi generală a organismului.
- Ex: un obiect contondent cu muchii poate produce plăgi cu aspect de tăiere sau despicare, cel
mai frecvent în regiuni în care planul osos este superficial.
- Dacă agentul traumatic se rupe/deformează în urma impactului, energia transmisă ţesuturilor
este mai mică deoarece o parte din aceasta este folosită pentru deformare-ruperea agentului
traumatic; dacă corpul se mişcă odată cu aplicarea loviturii, perioada de timp în care energia
este transmisă ţesuturilor este mai mare şi severitatea leziunii este mai redusă
- Pentru orice intensitate a traumatismului, cu cât suprafaţă de impact este mai mare, cu atât mai
puţin severă leziunea consecutivă: un agent traumatic cu suprafaţă plană, de dimensiuni mari
(scândură) implică, la impact, o difuziunea mai mare de energie în ţesuturi şi va determina o
leziune mai puţin severă decât un obiect de dimensiuni mai mici (ciocan) la aceeşi intensitate a
loviturii
În mod practic, cu excepţia cazurilor în care leziunile sunt tipice şi se pot preciza cu certitudine
caracteristicile obiectului vulnerant, medicul legist nu trebuie să facă aprecieri de certitudine cu privire la
obiectul traumatizant, ci doar de a confirma sau infirma producerea unei leziuni cu un anumit obiect cu care se
presupune că s-a produs traumatismul.
Necesitatea stabilirii unui bilant lezional corect si complet.
Efectele directe/primare sunt consecinţa acţiunii nemijlocite a agentului traumatic mecanic
determinând modificări morfo-functionale locale sau generale, de gravitate variabila, putând duce la moarte.
Efectele secundare sunt reprezentate de complicaţiile locale şi generale apărute în evoluţia
modificărilor iniţiale produse de acţiunea agentului traumatic.

IV. Leziuni traumatice

- leziuni traumatice primare (leziuni traumatice externe/elementare) – ale tegumentului şi

ţesutului subtegumentar
- leziuni traumatice specifice- generate de actiunea unor fct traumatici altii decat cei mecanici:
arsuri, degeraturi, marca electrica...
- leziuni traumatice complexe- care au concomitent caracteristici a mai mult de o leziune
elementara
- leziuni traumatice sistemice – interesează sistemul osteo-articular, muscular, vascular, nervos
 4

- leziuni traumatice topografice – localizate în anumite regiuni/zone anatomice (TCC, TCF, TVM,
TT, TA, TM)

Leziunile traumatice primare (superficiale/elementare/externe) = modificările survenite la nivelul

tegumentului şi a ţesutului moale situat imediat subtegumentar, în urma acţiunii violente a agentului
traumatic mecanic.
Deoarece pielea (epiderm, derm-papilar si reticular, hipoderm) este prima structură a organismului
afectată de un traumatism, leziunile traumatice localizate la acest nivel sunt cunoscute sub denumirea de
leziuni traumatice primare. Reflectă consecinţa posttraumatică produsă la locul de acţiune a agentului
traumatic – nivel local, iar în unele cazuri pot avea răsunet general sub forma „bolii traumatice” manifestată
prin diverse modalităţi clinice (coma, şoc posttraumatic).
„Boala traumatică”
Definiţie: modificările locale şi generale (simptomatologie clinică + modificări ale constantelor biochimice şi
endocrinoumorale) suferite de un organism asupra căruia a acţionat un agent traumatic.
- se intalează treptat
- uneori, manifestările clinice sunt discrete, NU direct proporţionale cu gravitatea agresiunii
suferite
Reacţia organismului la acţiunea unui agent traumatic depinde de:
- natura agentului traumatic,durata si intensitatea traumatismului
- particularităţile organismului (pot agrava simptomatologia clinică, uneori disproporţionat cu
gravitatea leziunilor locale)
i. reactivitatea SNC
a. indivizi labili, anxioşi, excitabili/depresivi – forme clinice mai severe
b. starea de teamă/leziuni mutilante – tulburări corticosuprarenale şi vegetative
c. durerea → reacţie psihogenă cu efect negativ asupra funcţiilor generale ale
organismului
ii. statusul morfo- funcţional general,preexistent al organismului -tare organice ce pot
exacerba efectele postraumatice( agrava leziunile) sau care se pot decompensa datorita
traumatismului
- factori externi-ex:– hipotermia
- forma morfo-patologică a leziunii şi regiunea afectată
i. stările şocogene – leziuni întinse, cu afectare vasculară, nervoasă, (chiar fără leziuni
locale întinse sunt urmate de atrofii, fenomene algice, tulburări circulatorii (edeme,
cianoză) care depăşesc ca întindere zona afectată.
a. tulburări vasomotorii → vasoplegie, stază, hipoxie tisulară – pot amplifica
leziunile strict traumatice
b. iritaţia terminaţiilor nervoase → dereglează producerea mediatorilor chimici,
depolimerizarea substanţei fundamentale şi tulburarea proceselor reparatorii
Simptomatologia clinică a bolii traumatice: - trebuie avute în vedere pentru evaluarea ML corectă a cazului
- fenomene locale: tumefacţie, durere, tulburări circulatorii
- fenomene generale: TA ↑/↓ (şoc), hipertermie (în special prin distrugeri musculare mari, în
absenţa infecţiei) - prognostic rezervat (dereglarea centrilor bulbari)
Evaluare paraclinică în boala traumatică: - importantă în evaluarea corectă a gravităţii
- VSH ↑
- Timp de protrombină ↑ (+ fenomenele de stază → tromboze posttraumatice)
- ↑ nr. de elemente tinere în măduvă
- Globine serice ↑ (liza limfocitară → hormoni adenocorticotropi)
 5

- Glicoproteine serice ↑ (distrugeri tisulare), Fe ↓

- ↑ hormonii adenocorticotropi (! catecolamine)
- K, P ↓ imediat posttraumatic, apoi ↑
- Hematii şi Hb ↓
- Alterarea raportului albumine/globuline
- Hiperfuncţie paratiroidiană (↓ pragul de eliminare renală a fosfaţilor)
- Hiperreactivitate tiroidiană (↑Mg)
- Tulburări ale ciclului menstrual
Evoluţia şi complicaţiile „bolii traumatice”
1. Gravitatea – depinde de multipli factori (! Reactivitatea organismului)
2. Evoluţia – în raport cu gravitatea leziunilor, cu precocitatea şi competenţa tratamentului
3. Prognosticul – mai grav la bătrâni, copii, în cazul coexistenţei unor afecţiuni cronice şi în cazul apariţiei
complicaţiilor
4. Complicaţiile
a. Şocul (traumatic şi hemoragic)
b. Infecţia
c. Embolia

În funcţie de menţinerea sau nu a integrităţii tegumentului, leziunile traumatice primare pot fi fără
sau cu soluţie de continuitate tegumentară.

1. Leziuni traumatice externe fără soluţie de continuitate:

 Eritemul posttraumatic
 Echimoza posttraumatică
 Hematomul posttraumatic
 Limfoseromul posttraumatic Morel-Lavalle
 Vezicula posttraumatică
Se caracterizează prin:
- se păstrează integritatea anatomică a tegumentului
- se vindecă fără a lăsa urme pe piele/cicatrici
- dacă nu se însoţesc de leziuni traumatice secundare, de regulă, nu pun în primejdie viaţa şi nu
generează prej est grav si perm sau infirmitate
- mecanism etiopatogenic vascular (vasodilataţie/efracţie vasculară posttraumatică)
1.1 Eritem (iritaţie/roşeaţă posttraumatică)
- zonă roşietică ce dispare la digitopresiune;
- etiopatogenic: vasodilataţie posttraumatică → nu se decelează la necropsie
- apare prin lovire uşoară sau comprimare şi dispare treptat, centripet, în câteva minute până la
1-2 ore
- se poate însoţi de discretă tumefiere, senzaţie de căldură locală şi durere-usturime
- uneori reproduce forma obiectului vulnerant (ex: dungi roşietice ce apar la locul lovirii cu palma
– degetele)
1.2 Echimoza
- Definiţie: leziune traumatică elementară fără soluţie de continuitate tegumentara produsa prin
actiunea agentului traumatic asupra tegumentului, ceea ce determina mici rupturi capilare cu
extravazarea unei cantitati de sange care inunda tesuturile, iniţial roşietica, aspect coloristic ce
se modifică în timp şi care nu dispare la digitopresiune.
 6

- Etiopatogenie: acţiunea agentului traumatic asupra tegumentului → ruptura vaselor capilare la

acest nivel → extravazarea sângelui care inundă şi se fixează în ţesutul adiacent → decelabilă la
necropsie, nu se spala cu jet de apa.
- Dimensiune: variază în raport cu forţa de impact, zona traumatizată, fragilitatea vasculară,
numărul şi calibrul vaselor lezate
- Terminologic: (1) echimoza propriu – zisă (de forme şi dimensiuni variabile), (2) peteşii
(echimoze punctiforme-hemoragii intradermale), (3) vibices (echimoze liniare sub forma unor
dungi subţiri, uneori discontinue-hemoragii intradermale).
- Vechimea: apreciată prin modificări de culoare în timp – fenomen datorat transformării Hb
(principalul pigment respirator sanguin, găsită în eritrocite, cărora le conferă coloraţia roşietică
= hemocromoproteină formtă din globină – componenta proteică, şi hem – gruparea prostetică
funcţională ce conţine Fe responsabil de culoarea roşie şi de fixarea O2) = ”evoluţia/înflorirea”
echimozei, care se produce centripet
 iniţial – roşietică sau roşu - purpurie (prezenţa oxihemoglobinei şi vasodilataţie iritativă histaminică)
 în câteva ore devine violaceu-albăstruie sau albăstruie pentru 1 – 3 zile (Hb pierde O2)
 apoi cafenie sau verzui-cafenie - 3 – 4 zile (scindarea Hb în globină şi hematină aceasta pierde Fe →
bilirubină care prin oxidare → biliverdina)
 apoi gălbuie după aprox 7- 8 – 10 zile;
 după aprox o săptămână – echimoza ”tricoloră” – centrul albastru – violaceu, zona intermediară brun
– verzuie, iar periferi gălbuie (datorită evoluţiei centripete, infiltratul sanguin fiind mai subţire la
periferie)
 echimoză recentă roşu – purpurie, roşu – albăstruie, albăstruie, violacee – fără culoarea verde; mai
puţin recentă dacă prezintă şi culoarea verde; veche dacă este galbenă sau galben – cafenie fără
culoarea verde
- evoluţia poate fi mai lentă sau mai rapidă în funcţie de dimensiune (echimoze mici dispar după
7 – 10 zile), zona interesată, leziunile traumatice sau patologia asociată → apar mai rapid la
copii, bătrâni, persoane obeze, persoane cu ciroză, diateze hemoragice (hemofilie) sau sub
tratament cu anticoagulante/ antiagregante plachetare
- Echimozele subconjunctivale şi cele submucoase (buze, organe genitale) nu evoluează cu
modificarea culorii ci dispar treptat într-un timp mai lung, prin reducerea dimensiunilor (se
păstrează culoarea roşietică – eventual diverse nuanţe).
 Microscopic – în primele 10 – 20h hematii intacte într-o reţea de fibrină, dar după 24 – 30h, acestea
apar decolorate şi umflate. În ziua 3 se observă macrofage cu rol fagocitar care înglobează pigmentul
de hemosiderină. În ziua 4 – 6 majoritatea hematiilor sunt ratatinate, iar activitatea fagocitară creşte. În
ziua a 9 – 12 predomenă macrofagele şi se observă resorbţia pigmentului, care se continuă până la a 15
– 18- a zi.
- Forma poate indica obiectul vulnerant folosit
 liniare – băţ, funie;
-- doua linii paralele= linii de tramvai sau de cale ferata- cand obiectul vulnerant este de forma
cilindrica sau patrulatera- sipca,tarus- centrul este neafectat daca nu e interpune plan osos subiacent,
marginal intervenind forte de tractiune asupra vaselor de sange.
* in lovirea cu talpa piciorului –echimoza tipica ce reproduce desenul talpii
- frecvent la nivelui fetei, gatului, abdomenului, toracelui
+rapida= echim+ excor
+cu vf= excor semilunara( incurbata),chiar plaga contuza
+perpendicular= echimoza intradermala( fara excor supraiacenta in caz de
interpunere de haine groase)- desenul talpii stantat
 7

 dungi neregulate – lanţul;

 geometrice (pătrate/dreptunghiulare) cu tegument indemn în centru (echimoză „în chenar”/ „în ramă
de tablou”) – cataramă.
- cu trecerea timpului poate difuza şi se pot pierde caracteristicile iniţiale.
- Localizarea: în majoritatea cazurilor, apar la locul de acţiune al agentului traumatic; există şi
cazuri în care apar la distanţă de locul impactului – echimoza orbitară în traumatisme la nivelul
frunţii. Localizarea poate sugera circumstanţele producerii:
 ovalar-alungite,cu excoriatie semilunara superior (produse de degete) în regiunea gâtului antero –
lateral sugerează sugrumare/tentativă sugrumare
 pe coapse o agresiune cu conotaţie sexuală
 echimozele palpebrale se produc cel mai frecvent prin lovire activă
 echimozele pe părţile proeminente (coate, genunchi) se produc de obicei prin cădere
- Momentul apariţiei:
 de regulă, apar imediat posttraumatic la locul de acţiune al agentului traumatic (echimoze precoce),
sugerând un traumatism superficial
 pot să apară după un interval liber (echimoze tardive) – sugerează un traumatism de gravitate crescută
cu leziuni profunde: echimoze oculare/subconjunctivale post fractură de etaj anterior de bază de
craniu/arcadă zigomatică; echimoză mastoidiană( Battle sign) post fractură de os temporal.
- Încadrare juridică:
 gravitatea este, de obicei, mică; gravitate mai mare o au echimozele de la nivelul feţei şi pleoapelor
 în principiu, nu sunt necesare zile de îngrijire medicală; se por acorda <10 zile în caz de edem palpebral
important/ suprafaţă echimotică > 40 cmp.
 dacă ocupă o suprafaţă foarte extinsă, pot determina moartea (similar unei hemoragii interne
importante).
- Dg dif cu:
- lividităţi cadaverice - diferenţierea macroscopică se face în primul rând prin incizie şi spălare:
nesângerânde şi prezentând infiltrat hemoragic în grosimea ţesutului = sânge extravazat care persistă la
spălare; echimozele au culori diferite, de la albăstrui la galben în funcţie de vechime, şi care nu se
modifică la presiune sau schimbarea poziţiei cadavrului, sunt proeminente (datorită sângelui acumulat
şi reacţiei inflamatorii pasive), au contur slab definit, forme diferite, în general de mărime redusă,
dispuse în orice regiune, nu numai decliv, posibil asociind şi alte leziuni traumatice. Microscopic:
echimoze - rupturi vasculare, infiltrate hemoragice perivasculare, spre deosebire de lividităţi la care se
constată absenţa hemoragiilor.

- echimoze PM - prin ruptura vaselor şi contracţia muşchilor piloerectori care goleşte sângele din
capilarele rupte. Aceste echimoze sunt însă izolate, de mici dimensiuni, conţin puţin sânge, de regulă
sunt rotunde, iar histologic sunt situate în imediata vecinătate a vasului şi conţin puţine hematii care nu
infiltrează larg ţesutul respectiv. Deasemenea se consideră că sângele din leziunile intravitale conţine
mai multe leucocite decât din cele PM.

- echimoze spontane – în discrazii sanguine

- Importanţa ml:
 atestă realitatea traumatismului
 uneori permit aprecierea mecanismului de producere
 agentului vulnerant
 intensitatea traumatismului
 a timpului scurs de la producere
 la cadavru, confirmă caracterul vital al leziunii
 8

1.3 Hematomul
- Definiţie: leziune traumatică elementară inchisa determinata de ruptura unor vase sangvine
subcutanate,diferit de echimoza prin faptul ca are 3 dimensiuni- aspect proeminent.
- Etiopatogenie: acumulare de sânge (până când presiunea din hematom este egală cu cea sub
care iese sângele din vas) ca urmare a rupturii unor vase de sânge mai mari decât cele care
determină echimoza, indicând un traumatism mai violent
- Vechimea: modificările de culoare sunt aceleaşi ca în cazul echimozei, dar fiecare etapă durează
mai mult (cantitate mai mare de sânge);
- Localizare:
 superficial (subtegumentar între tegument şi fascia de înveliş) – vizibil la examenul extern
a. mai puţin grav dar se poate suprainfecta prelungind evoluţia
 profund/visceral – evidenţiat la omul viu prin explorări imagistice, iar la cadavru prin necropsie
(examen macroscopic)
b. potenţial de gravitate mai mare (poate determina compresiuni, şoc hemoragic,
coagulopatie de consum)
- Dimensiuni:
 mici (câţiva ml de sânge) / medii / voluminoase (1-3 l sânge)
- hematoamele întinse pot determina:
a. şoc (posttraumatic/hemoragic) – leziuni ce pun în primejdie viaţa
b. deces (direct – hematom intracerebral; indirect - complicaţii)
- Mod de formare şi caracteristici morfologice:
 hematoame circumscrise/localizate – colecţie hematică bine delimitată de ţesuturile adiacente; în caz
de comunicare cu o arteră hematomul este pulsatil (abordare terapeutică chirurgicală de urgenţă)
 difuze – sângele se răspândeşte în ţesuturile din jur, interstiţial, de-a lungul tecilor vasculare/nervoase
= hematom compresiv
- Microscopic – hematomul proaspăt prezintă hematii intacte într-o reţea de fibrină.
- Gravitate şi încadrare juridică
 mici şi superficiale – se resorb rapid; < 10 zile îngrijiri medicale în absenţa complicaţiilor (infecţie,
închistare)
 viscerale – durata de vindecare variază de la caz la caz
1.4 Limfoseromul (revărsat Morel-Lavalle)
- Definiţie: leziune posttraumatica inchisa ;tumefiere tegumentară imprecis delimitată, fluctuentă
la palpare fără modificarea coloraţiei locale a pielii supraiacente, rezultata de regula ca urmare a
unui traumatism direct, cu impact tangential, urmat de forfecarea hipodermului pe fascia
subiacenta=> rupturi – vasc acumulare de –limfa
-- limf --sg
--tesut adipos necrotic
in planul perifascial

- in timp- pseudomembrana ce izoleaza continutul seromului

- asoc lez de la nivelul coapsei, pelvisului, zonei lombare inf, peretelui abdominal-zone cu tesut
subcutan bine reprezentat
- Se resoarbe lent, daca este mic poate fi tratat conservator, mare- evacuare chir
- se poate complica , cu leziuni cr tegumentare de origine vasculara secundare efectului de masa
 9

2. Leziuni traumatice externe cu soluţie de continuitate

- întreruperea continuităţii la nivelul tegumentului → comunicare între mediul intern al

organismului şi mediul extern (cu posibilitatea pătrunderii germenilor patogeni)
- se vindecă cu sechele (de regulă) – cicatrici
- gravitate mai mare (pot determina decesul/consecinţe infirmizante)
- etiopatogenic: întreruperea totală/parţială a integrităţii anatomice a tegumentului prin
înţepare, tăiere, zgâriere etc.

Anatomie structurală a tegumentului:

- epiderm = dinspre profund spre superficial: strat bazal/germinativ, strat spinos/malpighian,
strat granulos/Langhans, strat lucid, strat cornos
- joncţiunea dermo-epidermică
- derm = corpul papilar (zona superficială) + corion; triplă reţea de fibre de colagen, elastice şi de
reticulină, celule proprii, migrate şi substanţă fundamentală + reţea vasculară bogată
- hipoderm = ţesut fibro – adipos
 10

2.1 Excoriaţia/zona excoriată= cea mai superf dintre leziuni

- Definiţie: leziune traumatică elementară caracterizată printr-o soluţie de continuitate
superficială a pielii, o decolare a straturilor superficiale ale epidermului; poate interesa, rar, şi
dermul superficial( papilar)
- leziunea liniară = excoriaţie/zgârietură
- leziunea întinsă în suprafaţă= zonă excoriată/jupuitură
- daca se produc cu putin timp inainte de deces, dupa moarte sunt indurate , pergamentate, cu o
coloratie galbui bruna, putandu-se confunda cu excor p.m. ex: in spanzurari/ strangulari- dc nu a
fost suficient timp ca reac inflamatorie sa survina, la mort e impos de dif ante/ p.m.
- Mecanism de producere:
 frecare - comprimare cu/de un plan/obiect dur, neted/rugos care poate acţiona:
 perpendicular – predomină comprimarea,strivire – excoriaţia reproduce forma obiectului
vulnerant
-- suprafata concava-excpt un eventual edem si sau echimoza asoc
ex: urmele lasate de radiatorul masinii la impact cu pieton
podea/parchet in urma caderii
 tangential -sub un unghi de 45° - forma agentului traumatic ar putea fi identificată la capul
excoriaţiei (unde agentul traumatic stabileşte contactul iniţial cu pielea)
-sub un unghi de 25° – excoriaţii sub formă de dungi cu lăţimea egală cu suprafaţa de
contact a agentului traumatic
 acţiunea tangenţială a unui obiect ascuţit este urmată de detaşarea epidermului în sesnsul
direcţiei de mişcare =falduri de tesut la nivelul capatului distal al leziunii
 prin mecanism pasiv- directia de miscare a corpului
 zgariere cu unghiile-imp in cz de agresiuni sexuale
abuz fizic asupra copilului
sugrumare
sufocare
strangulare-cand incearca sa scoata latul
-asociate cu echimoze focale frecvent
-constatate la nivelul- fetei
- gatului
- mainilor
- cf exp facute de Shapiro concavitatea NU transeaza neaparat directia
unghiei( pielea e sub tensiune laterala , iar cand revine la forma sa trage dupa si urma excor
aceasta capatand o noua forma liniara sau convexa-imp cand se doreste a se afla pozitia
atacatorului in raport cu victima.)
- Profunzime
 superficiale – interesează strict epidermul – se acoperă cu o crustă seroasă, gălbuie
 profunde – interesează şi dermul – sângerează şi se acoperă, în timp, cu o crustă brună/brun-gălbuie
-- asoc echimoza subiacenta
- Evoluţie
 la persoane vii:
 faza iniţială (primele 12 h) – suprafaţă umedă (limfă – cele superficiale/limfă + sânge – cele profunde)
situată sub planul tegumentului adiacent (subdenivelată)
 faza de formare a crustei (după 12 – 24 h) – (semn de reacţie vitală) dură, gălbuie – cele superficiale/
brun - gălbuie cu nuanţe roşietice (iniţial) sau negricioase (ulterior) – cele profunde; treptat, excoriaţia
se apropie de planul tegumentului adiacent pe care ulterior îl va depăşi
 11

 faza de detaşare a crustei (3 – 4 zile în periferie → 7 – 12 zile în centru) – detaşarea se face centripet
 faza de reepitelizare (7 – 15 zile) – după desprinderea crustei rămâne o zonă netedă, fină, rozacee,
care, în timp, recapătă culoarea şi consistenţa tegumentului indemn.
 De cele mai mult ori, se vindecă fără cicatrice
 excor produse p.m. – se pergamentează → zonă gălbuie-transparentă, dură, fără caracter vital
- microscopic
 în primele 2 – 5 h la bază apar infiltrate leucocitare şi PMN perivascular, care cresc în intensitate în
următoarele ore; crusta este formată din proteine serice, eritrocite şi fibrină
 etapa de regenerare epitelială în următoarele 30 – 72 h
 etapa de granulaţie subepidermică cu infiltrat inflamator cronic (durează 5-8 zile de la producerea
excoriaţiei)
 etapa de remodelare epitelială (după 8-10 zile de la producere) – excoriaţia dispare
 evoluţia este supusă unei mari variaţii individuale.
- Direcţia de producere: la debut (capul excoriaţiei) – mai adâncă şi sub formă de pantă, iar la
sfârşit (coada) – o rampă care se superficializează treptat; la acest nivel poate exista un depozit
redus format din mici fragmente de piele detaşată/corpi străini
- Localizarea şi forma pot sugera anumite circumstanţe de producere:
 semilunare (unghii) (1) în regiunea gâtului → sugrumare/tentativă de sugrumare); (2) perioral,
perinazal → sufocare; (3) la nivelul sânilor, pe faţa internă a coapselor → agresiune cu tentă sexuală
 paralele, pe suprafeţe mari, cu aspect de arsură superficială (efect termic local datorat frecării) →
târâre (accidente rutiere, târârea în heteroagresiuni)
- Dg dif: excoriaţii produse PM – gălbui - transparentă, dură, pergamentoasă şi fără infiltrat
inflamator la bază
- Încadrare juridică: excoriaţiile necesită 1-2 zile îngrijire medicală; se poate prelungi până la 4 - 6
zile în caz de excoriaţii multiple, pe suprafeţe mari sau în caz de suprainfecţie

2.2 Plaga
- Definiţie: leziune traumatică primară cu discontinuitate tegumentară, caracterizată prin
distrugerea tuturor straturilor pielii, urmată de sângerare locală.
- Clasificare:

 profunzime:
 superficiale – interesează doar tegumentul (nu depăşesc aponevroza)
 profunde – traversează tegumentul şi pătrund în straturile subiacente
a. nepenetrante
b. penetrante în cavităţi naturale (toracică, pericardică, pleurală, peritoneală)
a. perforante – pătrund într-un organ/ţesut
b. transfixiante – traversează un organ/ţesut

 evoluţie
 influenţată de localizare, profunzime, reactivitatea organismului
 simple – plăgi superficiale, care se vindecă fără un efort terapeutic deosebit – necesită 6 – 7 zile de
îngrijire medicală (durata menţinerii firelor de sutură)
 complicate cu infecţii, hemoragii interne (hemotorax, hemoperitoneu), embolie gazoasă, sau se
soldează cu cicatrici inestetice
- microscopic: - permite stabilirea timpului scurs de la producere şi caracterul vital
 12

a. ore: inflamaţie → leucocitoză, extravazări, exsudate

b. 3 - 4 zile: fibroblaşti → fibrocite → proliferare conjunctivă, odată cu scăderea
fenomenelor inflamatorii
c. 7 - 10 zile: cicatrizare
d. Evoluţie prelungită în caz de suprainfecţie

 timpul scurs de la producere:

 recente < 6 ore = ”perioada de aur” – risc infecţios şi efort terapeutic mai redus
 vechi > 6 ore – cu dezvoltarea infecţiei locale, amplificarea efortului terapeutic

 medico-legal şi criminalistic:
 plăgi de atac – vizează anumite regiuni ale corpului victimei, în funcţie de scopul urmărit de agresor:
→ moartea victimei – interesează proiecţia unor organe vitale
→ desfigurarea – viscerocraniu
→ ameninţarea – interesează cu precădere regiunile a căror funcţionalitate nu este de importanţă vitală
 plăgi de apărare
→ apărare activă– în special la nivelul palmelor (încercarea de a apuca obiectul vulnerant)
→ apărare pasivă – de regulă la nivelul antebraţelor (încercare de a para lovitura)

 aspect morfologic – denumite în funcţie de mecanismul de producere

-contuza
-intepata
-taiata
-intepat- taiata
-despicata
-impuscata

1. PLAGA CONTUZĂ/ZDROBITĂ:

- Mecanism – prin lovire cu/de corp dur cu suprafaţă plană sau neregulată

- Caracteristici:

 profunzime mică → sângerare redusă

 margini neregulate, zdrenţuite, dinţate (alternează uneori cu suprafeţe de piele intactă), inegale ca
mărime, cu zone excoriate şi/sau echimoze adiacente
 versanti denivelaţi, uniţi prin punţi tisulare din loc în loc
 fire de par intregi,fund anfractuos cu cheaguri de sânge
 3 zone: centrală (plaga propriu-zisă) – ţesut distrus, intermediară (cu zone excoriate/echimoze) –
alterată morfologic, periferică (aspect normal) – alterată funcţional
 marginile pot fi diferite ca aspect datorita directiei tangentiale , cel mai frecv, a obiectului vulnerant
 13

- Clasificarea păgilor contuze după mecanismul de producere, instrumentul vulnerant, localizare:

 1. PLAGA PLESNITĂ – corpul contondent acţionează în zone unde tegumentul este imediat deasupra
unui plan osos (cap, genunchi, coate)
- caracteristici:
 margini relativ drepte, cu mici neregularităţi (franjurate)
 formă: stelată (agent traumatic plat), liniară cu mici traiecte secundare (agent traumatic lung, subţire)
 dehiscenţă redusă (punţi tisulare ce nu permit îndepărtarea marginilor)
- dg dif cu plaga tăiată: → plaga plesnită are margini mai contuzionate, iar între buzele plăgii
există punţi tisulare (ţesut incomplet secţionat),se mai pot observa fire de par intregi; → plaga
tăiată are margini netede necontuzionate, iar secţionarea ţesutului subiacent si a parului este
completă

 2. PLAGA STRIVITĂ – agent traumatic cu greutate mare

- caracteristici:
 formă neregulată
 margini zimţate si intens echimozate,distructie tisulara subiacenta importanta
 zone excoriate şi/sau echimoze în jur

 3. PLAGA MUȘCATĂ – produsă de om/animal (se diferenţiază pe baza amprentelor dentare → formă
diferită a arcadelor dentare)
- caracteristici:
 reproduce forma arcadelor dentare fiind utilă în identificarea agresorului
 diverse aspecte (în funcţie de forţa cu care se acţionează)
 leziuni superficiale: echimoze (uneori confluente), excoriaţii sau plăgi de mică profunzime (generate
de fiecare dinte) – sub forma a două arcuri care se unesc la extremităţi cu centrul indemn
 plăgi profunde: imprimarea formei dinţilor corespunzător arcadei dentare, cu echimoze adiacente
fiecărei plăgi (pot conflua)
 detaşarea fragmentului/zonei muşcate: pe marginea tegumentului restant se pot identifica urmele
generate de fiecare dinte (depresiuni) între care pielea este puţin proeminentă (spaţii interdentare).
 risc crescut de suprainfecţie

 4. PLAGA SMULSĂ – prin tracţiune forţată care depăşeşte rezistenţa, elasticitatea ţesutului
- tipuri:
a) plaga scalpată – o porţiune de tegument se detaşează de pe planul subiacent (osos
cel mai frecvent)
b) plaga sfâşiată – de cele mai multe ori este o plagă muşcată – smulsă

2. PLĂGI PRODUSE DE INSTRUMENTE ASCUȚITE:

- după gravitate:
a. uşoare – cu vindecare per primam (< 8 zile de îngrijire medicală)
b. grave – aprox 20 zile de îngrijire medicală
c. foarte grave > 2 luni de îngrijire medicală, pot determina infirmitate sau
invaliditate
d. mortale
- după etiologie:
 14

 PLAGA ÎNȚEPATĂ: prin acţiunea agenţilor traumatici duri cu vârf ascuţit prin împingere/ împingere-
răsucire → îndepărtarea ţesuturilor către lateral
- caracteristici:
 orificiul de intrare (plaga cutanată primară)
- forma – depinde de diametrul/suprafaţa de secţiune a agentului traumatic (punctiforme pentru
obiecte subţiri → plăgi în fantă, dehiscente pentru obiecte cu diametrul mare
- cu extremităţile (unghiurile) rotunjite - dg dif cu plaga înţepată – tăiată la care unul sau ambele
unghiuri sunt ascuţite. Unghiuri există atunci când plaga are formă eliptică, alungită (tendinţă
de apropiere a marginilor), nu există când marginile rămân depărtate (agent traumatic de
calibru mare)
- dimensiuni mai mici decât suprafaţa de secţiune a agentului traumatic (retracţia fibrelor
elastice)
- margini uşor neregulate (ruperea ţesuturilor)
- tegumentul din jur poate prezenta echimoze şi/sauexcoriaţii (= obiectul vulnerant a pătruns în
întregime până la mâner → leziuni traumatice secundare SAU obiectul vulnerant are ø > 5 – 6
mm şi acţionează ca un proiectil împingând spre interior pielea de care se freacă → excoriaţie
de obicei de formă circulară – dg dif cu inelul de excoriaţie din jurul orificiului de intrare a
glonţului
 canal (plaga ţesuturilor profunde)
- adâncimea este, de regulă, mai mare decât lungimea obiectului înţepător (comprimarea
ţesuturilor moi)
- pereţi neregulaţi
- diametrul este mai mic decât cel al agentului traumatic (retracţie fibrelor elastice)
- poate fi unic sau ramificat (prin retragere incompletă şi introducere sub un alt unghi)
- permite aprecierea direcţiei de aplicare a loviturii
- NU se sondează: se poate modifica forma, lungimea, se pot crea traiecte false, se pot elimina
corpi străini prezenţi în canal; se disecă plan cu plan cu urmărirea infiltatelor sanguine în
ţesuturi.
 orificiul de ieşire (plaga cutanată secundară)
- dacă există → plagă transfixiantă (forţă/violenţă crescută)
- de obicei, este mai mic decât orificiul de intrare

- dg dif al plăgii înţepate cu: plaga împuşcată – lipsă de substaţă, prezenţa inelelor din jurul
orificiului de intrare şi, eventual, a tatuajului/pseudotatuajului; cu înţepături determinate de
insecte/ spini ai unor plante/ înţepături terapeutice

- vechimea plăgii – se apreciază după modificările marginilor

 24h: sânge revărsat între margini
 > 36-48h: limfa plastică
 4-15 zile: se formează muguri
 15-18 zile: formarea cicatricii

 PLAGA TĂIATĂ: cauzată de obiecte tăietoare = obiecte dure, cu lamă ascuţită, prin acţiune combinată
de apăsare – alunecare
- după modul şi forţa de acţiune al obiectului tăietor
 15

 liniare cu traiect rectiliniu, arcuit sau în zig-zag – obiectul acţionează perpendicular pe piele
 cu lambou (limb) – detaşare parţială a pielii – obiectul acţionează oblic faţă de planul tegumentului,
detaşând parţial pielea de stratul subiacent
 cu amputare a unui fragment de membru (deget) sau alte părţi corporale (ureche) – mutilante
- Caracteristici
 margini netede, regulate; dacă obiectul vulnerant este mai puţin ascuţit/plaga interesează cute ale
pielii (gât, scrot) → aspect uşor neregulat, zimţat. Secţionarea transversală a unei cute poate fi zimţată
când cuta nu este secţionată în întregime; dacă sunt interesate mai multe cute, aspectul este de
multiple plăgi şi se poate crede că au fost produse prin mai multe lovituri. Dacă lovitura este oblică, una
dintre margini este subţiată şi formează un lambou în afară, iar cealaltă este tăiată în bizou spre
înăuntru.
 pereţii netezi, formând un unghi deschis superior, care se reduce treptat, până la dispariţie în
profunzime.
 unghiurile sunt ascuţite, mai profunde la debut (capul plăgii/locul de atac); la nivelul cozii plăgii –
excoriaţie („codiţă de şoricel”); dacă ambele unghiuri prezintă câte o „condiţă de şoricel”, locul de
debut este considerat cel cu excoriaţia mai scurtă.
 profunzimea este, de regulă, mai mică decât lungimea; de obicei este superficială şi nu interesează
oasele. Profunzimea depinde de gradul de ascuţire al lamei, forţa de apăsare şi rezistenţa ţesutului -
mai profunde în zone cu rezistenţă mai scazută (gât, abdomen, fese, coapse). În general la nivelul
capului plăgii unghiul este mai deschis şi profunzimea este mai mare, iar la nivelul cozii plăgii unghiul
este mai închis şi profunzimea este mai mică
 plaga tăiată intravitală este dehiscentă, la cele PM marginile sunt apropiate. Dehiscenţa depinde de
direcţia secţiunii şi de ţesuturile interesate:
 secţiune perpendiculară pe liniile Langer → mai mare
 mobilitatea pielii: minimă la nivelul scalpului şi spatelui, mare la nivelul feţei de extensie a articulaţiilor
 este influenţată puternic de contracţia şi retractilitatea musculară, care poate modifica dehiscenţa
odată cu instalarea rigidităţii (revine la normal după dispariţia acesteia).

- Severitatea: variază cu profunzimea şi leziunile organice provocate

- Evoluţie:
 când marginile au vitalitate păstrată şi sunt afrontate – per primam, vindecare în câteva zile
 dacă intervine supuraţia, timpul de vindecare se prelungeşte şi apar modificări caracteristice:
 inflamaţia este urmată de secreţia unei serozităţi
 ziua 3: serozitatea diminuează şi începe infiltraţia plastică
 ziua 4-5: supuraţie evidentă, apare membrana piogenă, începe producerea mugurilor cărnoşi
 ziua 20-25: supuraţia diminuează, plaga se închide şi apare o membrană fină – cuticula cicatricială
 cictatrizarea este completă când toată exsudaţia a încetat şi pansamentul nu mai aderă de plagă
 cicatricea poate oferi informaţii asupra vechimii plăgii:
a. roşietică – plagă mai recentă
b. alb-sidefie – plagă veche
 sechele şi complicaţii ale cicatrizării:
 tulburări funcţionale
 formaţiuni tumorale
 redeschidere şi reinfectare
 deficit estetic

- Diagnostic diferenţial
 16

 Plăgi despicate – plăgi tăiate la exterior care se continuă profund cu plăgi zdrobite; pe margini –
echimoze şi excoriaţii care se pergamentează PM
 Plăgi înţepat – tăiate – de obicei profunzimea este mai mare decât lungimea; marginile netede,
regulate şi pot reproduce secţiunea transversală a armei; canalul poate păstra forma armei;
 Fracturi care, prin fragmente osoase, pot crea plăgi similare cu cele tăiate
 Rar: plaga plesnită – marginile sunt neregulate şi există punţi tisulare (uneori necesită examinare cu
lupa).
- Prognostic:
 Plagă tăiată superficială – cicatrizare în 12-15 zile; mai târziu dacă plaga este mai adâncă
 Plăgi cu lambouri/pierderi de substanţă – mult mai greu

 PLAGA ÎNȚEPAT – TĂIATĂ (ÎNJUNGHIATĂ) – dacă este lungă şi adâncă = plaga spintecată (abdomen maI
ales). Se produce cu arme înţepător - tăietoare care acţionează în 2 timpi
 înţepare-penetrare
 tăiere-secţionare
- Caracteristici
 însumează caracteristicile plăgilor înţepate şi tăiate
 Forma plăgii (în funcţie de numărul marginilor tăietoare):
 Obiect cu 1 tăiş şi cu partea netăietoare mai lată de 0,1 cm (cuţit finlandez) → plagă „în săgeată”/ „în
pană de despicat” – un unghi ascuţit şi unul rotunjit/în forma literelor slave ”M”sau ”P” – cu formarea
unor unghiuri suplimentare = ”codiţe de rândunică”
 Obiect cu 2 tăişuri (pumnal)/cu un tăiş şi partea netăietoare sub 0,1 cm lăţime → plagă „în butonieră” –
ambele unghiuri sunt ascuţite
 Obiect cu > 2 tăişuri → plăgi stelate/triunghiulare/neregulate – mai multe unghiuri ascuţite,
corespunzător numărului de muchii ascuţite – tăietoare
 În cazul răsucirii după pătrunderea în corp → plagă „în coadă de rândunică” – cel puţin două unghiuri
ascuţite (unul la pătrunderea lamei şi celălalt la ieşire prin altă regiune); poate lua şi forma literei „X”.
 Lungimea plăgii – variază cu obiectul folosit şi retractilitatea tisulară (se măsoară după afrontarea
marginilor)
 Dacă interesează tegumentul şi pătrunde perpendicular – mai mică decât lăţimea lamei
 Dacă interesează tegumentul şi pătrunde oblic sau a fost mişcată/torsionată în plagă – mai mare decât
lăţimea lamei
 Dacă lovitura a fost aplicată perpendicular şi a afectat aponevroze, seroase, ficat, un plan osos – se
păstrează lăţimea lamei
 Caz particular – plaga cordului: poate avea aspect de „V” sau de accent circumflex deoarece prin
contracţie poate să intre în contact cu lama tăietoare încă o dată.
 Retracţia marginilor plăgii depinde de liniile Langer (pattern al fibrelor elastice dermice)
- Plaga perpendiculară pe liniile Langer → marginile se retractă
- Plagă paralelă cu liniile Langer → marginile nu se retractă
 Pereţii canalului sunt netezi
 Canalul reproduce direcţia loviturii; poate fi unic sau ramificat
 Profunzimea – diferă de lungimea lamei
 Mai mare decât lungimea lamei dacă lama a intrat în totalitate (mânerul deprimă părţile moi – poate
lăsă o amprentă)
 Mai mică decât lungimea lamei dacă lama nu a intrat în totalitate
 Plaga cutanată la locul de ieşire are aceleaşi caracteristici morfologice ca şi plaga de la locul de
pătrundere
 17

- Identificarea armei
 De cele mai multe ori nu se pot oferi decât aproximaţii privind lăţimea, lungimea şi dacă avea unul sau
mai multe tăişuri
 În general, lungimea plăgii cutanate este mai mică decât lăţimea reală a lamei; profunzimea plăgii nu
poate oferi decât date mai mult orientative despre lungimea acesteia
 Aspectul versanţilor plăgii pot oferi informaţii cu privire la tipul de lamă (dacă lama era zimţată sau nu)
- examinare microscopică/mulajul plăgii
- Criterii de diferenţiere al plăgilor autoproduse şi heteroproduse (nu sunt absolute!!!!)

Plăgi autoproduse Plăgi heteroproduse

Localizate în regiuni de elecţie: extremitate distală Localizate în regiuni greu accesibile victimei (uneori)
antebraţ, inimă, carotidă
Leziuni de tatonare/ezitare Leziuni de autoapărare

 Caz particular: Hara Kiri – secţiune a peretului abdominal cu evisceraţie bruscă → scade presiunea
intraabdominală → scade întoarcerea venoasă → colaps cardiovascular

 PLAGA DESPICATĂ (TĂIAT – DESPICATĂ) – rezultatul acţiunii unor obiecte dure, grele cu o lamă
tăietoare (mai mult sau mai puţin ascuţită) – instrument contondent-tăietor/despicător
- leziunile sunt consecinţa forţei de lovire (funcţie de viteza cu care se acţionează şi greutatea
obiectului vulnerant) şi a ascuţimii lamei
- caracteristici
 însumează caracteristicile plăgilor tăiate → predomină când lama este bine ascuţită + a celor contuze
→ predomină când lama este boantă
 profundă – adâncimea depăşeşte, de obicei, lungimea lamei
 se însoţeşte de leziuni grave ale ţesuturilor subiacente (rupturi/zdrobiri de organe, fracturi)
 margini dehiscente care pot fi regulate, netede (dacă lama este ascuţită) sau neregulate, anfractuoase
(dacă lama este tocită sau foarte groasă); pot să apară excoriaţii (prin frecarea lamei de tegument –
iniţial comprimat, ulterior tăiat-rupt); datorită forţei de acţionare, adiacent marginilor pot să apară
echimoze.
 formă – în funcţie de profunzimea pătrunderii lamei:
 liniară („în butonieră”/ „în fus”) – lama pătrunde incomplet cu mijlocul tăişului → 2 unghiuri ascuţite
 dreptunghiulară – lama pătrunde aproape pe toată lungimea sa (ex până în vecinătatea cozii toporului)
→ unghiurile sunt rotunjite sau au forma literei „M”
 triunghiulară – realizată cu un unghi al lamei (vârful/călcâiul) → un unghi este ascuţit iar celălalt în
forma literei “M” sau rotunjit
 arcuită cu lambou – lama acţionează oblic faţă de planul tegumentului → detaşare incompletă a
tegumentului; cu cât unghiul este mai ascuţit cu atât zona excoriată de la nivelul tegumentului
nedetaşat este mai lată
 unghiurile prezintă, frecvent, mici plăgi superficiale suplimentare
 lungimea plăgii cutanate se identifică, de obicei, cu lungimea lamei; mai sigur dacă este interesat un
plan osos (în absenţa fisurilor iradiate).

3. PLĂGI ÎMPUȘCATE
 Leziuni produse prin mijloace de apărare – atac proprii omului
 leziuni produse prin intermediul mijloacelor naturale de atac ale omului
 18

 gravitate – fortța lovirii, regiunea-tțintaă , starea de saă naă tate a victimei

 Leziuni prin:
 Lovire cu paă rtți dure ale corpului – pumni, coate, genunchi, picioare, cap
o fracturi (oasele fetței, hioid, claviculaă , boltaă cranianaă , coaste)
o lovire/compresie a sinusului carotidian – moarte reflexaă
o rupturaă de arteraă vertebralaă
o contuzie de TC – lovire îîn ceafaă , mastoidaă , menton
o rupturi de viscere abdominale (ficat, splinaă , pancreas)
 Leziuni prin comprimare cu maî inile
o sufocare (astuparea narinelor sț i orificiului bucal)
o sugrumare (comprimarea gaî tului)
 Leziuni prin comprimarea victimei sub greutatea corpului agresorului
o o greutate de 60 – 70 kg aplicataă toraco-abdominal este suficientaă pentru a produce asfixie mecanicaă prin
îîmpiedicarea misț caă rilor respiratorii
 Musț carea
o plaă gi mortale prin musț carea gaî tului sț i deschiderea vaselor mari de la acest nivel
o plaă gile musț cate umane au mare potentțial septic
1. LOVIRE  activa/directa (sintagma lovire « cu » un corp)
- leziunile de lovire sunt
 la locul de impact cu agentul traumatic,
 au o corespondenta lezionala a structurilor corpului ce au fost interesate dinspre superficial spre profunzime,
 nu sunt de obicei pe parti proieminente,
 mai frecvent pe parti descoperite (expuse) ale corpului
 pasiva (sintagma lovire « de » un corp)
-caderea este cea mai frecvent mecanism pasiv : corpul in miscare se loveste de planul de sustinere. Leziunile din cadere sunt :
 pe partile proieminente
 unilaterale (pe partea cu care omul cade si se loveste)
 in general putin grave (au loc de la o inaltime maxim inaltimea propriului corp)
 activ-pasiv: asocierea lovirii active si pasive (sintagma lovire « cu si de ») -sintagma « cu sau de » indica
faptul ca legistul nu are criterii obiective pentru a stabili mecanismul de lovire.

2. COMPRIMARE
comprimare cu degetele (sugrumare, )
muscarea
amputarea, decapitarea
3. TARARE
4. ZGARIERE
5. MECANISME SPECIFICE
accidentul rutier : lovire-cadere, lovire-basculare-cadere, lovire-proiectare
inecarea, etc.
spanzurarea
sugrumare
actiunea curentului electric, etc.
Leziuni fara solutie de continuitate la nivelul tegumentului
(cu pielea intacta)
a. Echimoza
- Produsa prin actiunea de lovire cu corp dur sau de corp dur se tranfera energie cinetica care se
trasnforma in energie mecanica ce determina comprimarea partilor moi , tesuturi, vase de sange si
nervi.
- Vasele de sange contin sange care este un fluid si ca orice fluid incompresibil.
*** Sub actiunea vatamatoare, sangele din vase este comprimat si impins se raspndeste in vase conexe dar in masura in care acest
fenomen de comensare nu poate contracara actiunea de impingere, el va raspunde cu o forta egala si de sens contrar cu cea care
il impinge si invingand elasticitatea tesuturilor si a vaselor, va determina ruperea vaselor ceea ce va constitui hemoragia.=este o
sangerare in tesuturi.
- Sangele se acumuleaza in interiorul tegumentului (la nivelul dermului).
 19

*** Aici sangele, scos din circuitul sanguin nu mai afla conditii de supravietuire optime, si astfel hematiile se vor liza eliberand
hemoglobina care contine hemul, un compus colorat, care sub actiunea oxigenului din tesuturi, din mediu, va suferi prin
denaturare diferite variatii de culoare.
 - Culoarea echimozei NU poate fi folosita pentru datarea momentului producerii loviturii/actiunii
vatamatoare-. exista variatii individuale foarte mari in ceea ce priveste viteza de evolutie a echimozelor (fac mai usor
echimoze copii, batrini, femei obeze, persoanele cu ciroza, diateze hemoragice sau care iau anticoagulante sau antiagregante
plachetare)
*** Cu certitudine o echimoza galbuie nu poate fi produsa in aceeasi zi sau primele 72 ore.(Dupa unii minim 5- 7 zile dupa altii
minim 10 zile. )
 initial, au culoare rosietica (datorita prezentei oxihemoglobinei)
 ulterior, devin violacei-albastrii
 apoi devin verzui sau verzui-cafenii
 in final, devin galbui
 modificarile de culoare se fac dinspre periferia echimozelor spre centrul lor
- In majoritatea cazurilor, echimoza apare la locul de impact; uneori au forma specifica sugerand obiectul
care le-a produs (leziuni cu patern traumatic –marca traumatica-)
- In anumite agresiuni, echimozele au o localizare specifica:
- in sugrumare : la nivelul gatului (rotund ovalare)
- in viol: pe coapse, etc.
b. Hematomul
- este o sangerare mai mare in care sursa de sangerare este un vas mai mare de la nivelul pielii sau din
vecinatate si care determina acumularea sangelui in tesutul gras (hipoderm) sau lax dintre structurile tisulare aflate sub piele.
- daca o echimoza are doua dimensiuni (latime/lungime), hematomul are 3 (lungime/latime/ inaltime).

Leziuni cu solutie de continuitate la nivelul pielii

a. Excoriatia
- reprezinta o zgarietura a pielii respectiv o decolare a straturilor superficiale ale epidermului.
- apare prin frecarea pielii cu sau de un obiect rugos sau prin actiunea tangentiala a unui obiect.
- excoriatiile reproduc mult mai frecvent decit echimozele forma obiectului vulnerant
b. Plagi (rani)
Criterii de clasificare:
- in functie de profunzime, pot fi:
-superficiale - intereseaza doar tegumentul
-profunde (traverseaza tegumentul si patrunde in straturile subiacente):
- penetrante (in cavitati)- pot fi:
- perforante - perforeaza organe cavitare
- transfixiante - patrund in organe parenchimatoase
- nepenetrante
- in functie de evolutie:
o simpla
o complicata cu infectii, hemoragii, embolie gazoasa
o evolutia microscopica a plagii permite stabilirea timpului scurs de la producerea ei si diferentiaza plagile intravitale de cele
postmortem
- in functie de aspectul macroscopic:
a) Plaga contuza/zdrobita
- este produsa prin lovirea cu/de un corp dur, regulat sau neregulat
- de obicei are profunzime mica, marginile plagii sint neregulate iar fundul este anfractuos
- se pot vedea punti tisulare transversale fata de marginile plagii : aceasta semnifica faptul ca tesutul a fost comprimat cu forta
intre doua planuri dure determinand sfasierea lui
b) Plaga sfasiata (scalpata)
 20

-apare in cazul in care unghiul de lovire este mic iar pielea se poate decola de pe planurile subiacente (scalparea este o
varietate de plaga sfisiata)
c) Plaga muscata
- are mare valoare in procesul de identificare a agresorului (pe baza amprentelor dentare)
- muscaturile de caine nu formeaza un ovoid, cele de om formeaza un ovoid
d) Plaga intepata
- are aspect circular, ca un orificiu, fara lipsa de substanta - trebuie diferentiata de plaga impuscata
e) Plaga taiata
- poate fi produsa de instrumente cu o lama sau doua lame
- uneori adincimea plagii scade progresiv si se termina printr-o escoriatie iar la un capat al plagii apare "codita de soricel" care
ofera informatii despre directia de actiune a agentului vulnerant
f) Plaga taiata-intepata
- este cel mai frecvent tip de plaga intalnit in practica medico
-legala; se constata un unghi si o margine rotunjita (o lama taietoare) sau doua unghiuri (doua lame taietoare)
g) Plaga despicata (corpuri grele cu muchii in general mai putin taietoare)
h) Plagi impuscate
- sunt determinate atat de actiunea factorului primar la impuscarii (glontele) cat si de actiunea factorilor secundari (in limita
lor de actiune).
- factorii impuscarii :
 factorul primar (glontul)
 factori secundari:
fum
gaze fierbinti
flacara
particule de pulbere nearsa
- aspecte medico-legale ce constituie obiective specifice ale autopsiei medico-legale in impuscare
o Diagnosticul impuscarii (diferentierea cu plaga intepata)
o Precizarea orificiului de intrare si a celui de iesire a proiectilului
o Precizarea distantei de la care s-a tras si directia de tragere
o Precizarea caracterului vital al leziunii
o Precizarea caracterului autoprodus sau heteroprodus al leziunii
o Stabilirea numarului de impuscari si a ordinii acestora
o Stabilirea legaturii de cauzalitate intre plaga impuscata si deces
o Daca victima supravietuieste - precizarea gravitatii leziunii
o Identificarea armei