Sunteți pe pagina 1din 69

Academia de Studii Economice din Bucureşti

ADMITERE la LICENŢĂ 2019


Alege un Lider şi vei deveni un Lider!

www.ase.ro
admitere@ase.ro
Evaluare instituţională
Universitate cu grad de încredere ridicat
conform evaluării externe a calității academice de către
Consiliul ARACIS

92% dintre absolvenţi îşi găsesc un loc de muncă încă din primul an, 30% în primele 3
luni de la absolvire şi peste 50% - în primele 6 luni (conform unui sondaj realizat în
2010-2012).

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licenţă 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
De ce ASE?

ASE este universitatea


cu cea mai bună reputaţie în
rândul angajatorilor din România,
conform clasamentului
QS World University Rankings
2018!

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licenţă 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Tradiţia celor
peste 100 de ani
se îmbină cu
aripile larg deschise ASE este universitate
către orizontul de cercetare avansată
provocator al și educație.
viitorului.

Aici poţi urma


licenţa, Piaţa Romană
masteratul şi, şi întregul nostru campus
au o poziţie excelentă
de ce nu?
pe harta capitalei.
doctoratul!

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licenţă 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
La ASE studiază
aproape 22 000 de studenţi
români şi străini.

Aici au studiat,
în cei 100 de ani de existenţă,
peste 300 000 de tineri,
mulţi ajungând specialişti de top,
în România sau în străinătate.

Ai la dispoziţie
facilităţi moderne pentru studenţi,
activităţi extracurriculare
şi şansa de a cunoaşte şi
interacţiona eficient cu studenţi
din toată lumea.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
• peste 180 de acorduri de cooperare
ASE în cifre interinstituţională, încheiate între ASE şi
instituţii de învăţământ din străinătate;
• peste 60 de proiecte europene;
• peste 100 de proiecte de cercetare;

60
• 5 000 de locuri în 12 cămine;
• 2 000 de studenţi cu burse;
• peste 400 de studenţi, pleacă anual la
studiu în străinătate cu bursă Erasmus
(mobilităţi studenţeşti);
• peste 200 de cursuri sunt predate în limbi
străine (engleză, franceză sau germană);
• se pot studia 9 limbi străine la cursurile
facultative (arabă, chineză, franceză,
germană, italiană, japoneză, rusă, spaniolă,
turcă);
• 3 500 de calculatoare pentru studenţi;
• vaste zone wireless;
• 700 000 de volume în bibliotecă;
• 14 000 de titluri de reviste ştiinţifice
aflate în 9 baze de date;
• peste 270 de publicaţii în format digital;
•10 săli de lectură.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Programe de studii
• ASE București organizează studii de
licență în 4 domenii fundamentale:
• Științe economice
• Științe administrative
• Limbi moderne aplicate
• Sociologie (resurse umane)

• Poţi alege una dintre cele 3 forme de


învăţământ: cu frecvenţă (ZI), la distanţă (ID)
sau cu frecvenţă redusă (IFR)
•Poţi continua studiile la cele aprox. 80 de
programe de masterat adaptate la nevoile tale
şi ale angajatorilor.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licenţă 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Cum devii student la licenţă în 2019?
Admiterea la licenţă se face prin concurs bazat pe:

1. Un eseu motivaţional (evaluat cu calificativul admis/respins)

2. O probă scrisă de competenţă lingvistică pentru programele cu predare în


limbă străină

3. Media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media


obţinută la examenul de bacalaureat şi media anilor de studii.
• Candidaţii care au obţinut calificativul admis la eseu şi la proba de
competenţă lingvistică sunt ierarhizaţi conform mediei generale de admitere.
• Informatii complete despre admitere se află pe site-ul www.ase.ro.
• Orice doreşti să ştii în plus, ai la dispoziţie adresa de e-mail
admitere@ase.ro .

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Înscrieri
Vă aşteptăm în luna iulie 2019
să vă înscrieţi la ASE!

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Important de ştiut!
Dacă intru la taxă pot trece pe locurile
bugetate şi cum?

Poţi trece pe locurile finanţate de la bugetul de


stat după primul semestru al anului universitar,
pe baza rezultatelor obţinute în prima sesiune,
deci, dacă înveţi bine!

Ce condiţii de cazare există?

Posibilităţile de cazare în căminele universităţii:


30% dintre studenţii de la ASE locuiesc în
cămin. Numărul de locuri în cămine: 5000.
Căminele au pază asigurată, locuri de parcare,
iar numărul studenţilor care ocupă o cameră este
între 2 şi 5.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Tu n-ai vrea să studiezi într-o
universitate care te pregătește
pentru adevăratele provocări
de pe piaţa muncii?
Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019
www.ase.ro
admitere@ase.ro
Absolvenţii ASE îşi găsesc de lucru!
Conform QS World University Rankings 2018, ASE este universitatea cu cea mai
bună reputaţie în rândul angajatorilor din România, fapt confirmat şi de studiile
proprii efectuate în rândul absolvenţilor, conform cărora 71% dintre aceștia își
găsesc de lucru în domeniul studiilor absolvite sau în domenii conexe; 81,35% dintre
toți absolvenții îşi găsesc de lucru în mai puţin de 3 luni de la terminarea facultăţii.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Unde te poţi
angaja?
• companii multinaţionale;
• bănci şi instituţii financiare;
• instituţii guvernamentale şi
non-guvernamentale;
•diplomaţie;
• firme de consultanţă, audit
şi evaluare financiară;
• instituţii de învăţământ
preuniversitar şi universitar,
institute de cercetare;
• companii de IT,
publicitate, vânzări;
• oficii de protecţia
consumatorului;
• agenţii de turism şi multe altele.
Piaţa muncii are nevoie de
tine, bine pregătit!
Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019
www.ase.ro
admitere@ase.ro
Dacă înveţi bine:
• Ai acces la burse de mai multe tipuri, în funcţie de performanţele tale.
• Poți trece la buget după semestrul I, dacă ai rezultate bune în prima sesiune.
• Poți merge cu burse în străinatate, chiar după primul an de licenţă.
• Poţi participa la sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice, unde poţi obţine
premii în bani şi obiecte, oferite de facultăţi sau partenerii lor.
• Poţi câştiga concursuri, desfăşurate de mari companii multinaţionale.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
ASE oferă anual
De reținut! peste 3300 de burse

 burse de performanţă – între 1000 și 1400 de lei / lună


 burse de merit –700 de lei / lună
 burse sociale –580 de lei / lună
 ajutor social ocazional – 580 de lei /semestru

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Dacă îţi place să fii activ, te poţi implica în:
• voluntariat – atât la nivel de facultate, cât şi în organizaţiile studenţeşti aflate sub tutela
ASE-ului;

• activităţi de binefacere, pentru că nu e rău să îi ajutăm pe cei care au nevoie de noi;

• organizarea de evenimente culturale, educaționale şi sportive, pe care ASE le


găzduieşte, iniţiate de mari companii şi alte instituţii, special pentru studenți
(workshop-uri, târguri de job-uri, conferinţe);

.... Și multe altele, pe care le poţi iniţia chiar tu!

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Poţi afla totul despre
admitere direct de la tine
de acasă.
Accesează permanent

www.ase.ro

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Facultăţi ASE
• Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine
• Administraţie şi Management Public
• Business şi Turism
• Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică
• Contabilitate şi Informatică de Gestiune
• Economie Teoretică şi Aplicată
• Economie Agroalimentară şi a Mediului
• Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori
• Management
• Marketing
• Relaţii Economice Internaţionale

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licenţă 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Ce programe de licență îți oferim?

Administrarea afacerilor cu predare


în limbi străine
engleză/franceză/germană

Administrație și management public


Administraţie publică
Resurse umane

Business şi Turism
Administrarea afacerilor în comerţ, turism, servicii,
merceologie şi managementul calităţii
Administrarea afacerilor în comerţ, turism, servicii,
merceologie şi managementul calităţii (engleză)

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licenţă 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Cibernetică, Statistică
și Informatică Economică
Cibernetică economică
Informatică economică
Informatică economică (engleză)
Statistică și previziune economică

Contabilitate și Informatică de
Gestiune
română /engleză

Economie Agroalimentară și a
Mediului
Economie agroalimentară și a mediului

Economie Teoretică şi Aplicată


Economie şi comunicare economică în afaceri

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licenţă 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Finanțe, Asigurări, Bănci și
Burse de Valori
Finanțe și bănci (română/ engleză)

Management
română/engleză

Marketing
română/engleză

Relații Economice
Internaționale
Economie și afaceri internaționale (română)
Economie și afaceri internaționale (engleză)
Limbi moderne aplicate

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licenţă 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE ADMINISTRAREA AFACERILOR, CU
PREDARE ÎN LIMBI STRĂINE (FABIZ)
Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine oferă programe de studii de licenţă,
master, MBA şi doctorat cu specializarea Administrarea Afacerilor. Specificul facultăţii este orientarea spre
excelenţă în iniţierea şi dezvoltarea afacerilor, precum şi predarea în engleză, franceză şi germană.

Programe de studii
Licenţă
•Administrarea Afacerilor – cu predare în limba engleză
•Administrarea Afacerilor – cu predare în limba franceză
•Administrarea Afacerilor – cu predare în limba germană
Masterat
•Antreprenoriat şi administrarea afacerilor – cu predare în limba engleză, susţinut de P&G
•Antreprenoriat şi administrarea afacerilor – cu predare în limba franceză
•Antreprenoriat şi administrarea afacerilor – cu predare în limba germană, susţinut de Kaufland
•Administrarea afacerilor, în limba engleză
Programe MBA şi specializate pe domenii
•MBA româno-german "Management antreprenorial" – în limba germană
•Antreprenoriat şi administrarea afacerilor în domeniul energiei, în limba engleză
Studii doctorale
•Administrarea Afacerilor

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE ADMINISTRAREA AFACERILOR, CU
PREDARE ÎN LIMBI STRĂINE (FABIZ)

Ce oferă FABIZ?
•Dobândirea de cunoştinţe în domenii precum: antreprenoriat, managementul afacerilor, marketing,
managementul resurselor umane, finanţe şi contabilitate, managementul cunoştinţelor;
•Dezvoltarea de abilităţi de negociere, comunicare şi prezentare;
•Competenţe lingvistice: absolvenţii facultăţii stăpânesc termeni de specialitate în cel puţin două limbi de
circulaţie internaţională;
•Un excelent punct de plecare pentru o carieră internaţională; peste 90% dintre absolvenţi sunt angajaţi
imediat după terminarea facultăţii la companii cu activitate internaţională;
•Însuşirea de competenţe necesare conducerii afacerilor;
•Parteneriate cu companii performante din mediul de afaceri;
•Mediu internaţional prin intermediul numeroaselor parteneriate cu universităţi din Marea Britanie,
Franţa, Germania, Austria etc. Dublă diplomă cu Westfälische Hochschule Germania, Bochum
Hochschule Germania, Universite Strasbourg Franţa;
•Burse şi programe de mobilitate în străinătate în cadrul contractelor Erasmus, DAAD etc.;
•Metode de predare moderne - diverse tehnici multimedia şi de E-learning;
•Orientare practică a studiului;
•O echipă de profesori tânără, motivată şi dinamică, specializați la universităţi din USA, UK, Franţa,
Germania.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC
este în prima categorie în ierarhizarea programelor de studii în domeniul
ştiinţelor administrative din România
Ce oferim? Be innovative, Be creative!
•O carieră de succes în sectorul public şi privat bazată pe deprinderea unor abilităţi de antreprenoriat pentru domeniul
afacerilor publice după modelul şcolilor americane şi europene de administraţie şi politici publice;
•Cursuri suplimentare în regim e-learning la Universitatea Capitole 1, Toulouse şi la Centre Universitaire Jean-François
Champollion, Albi cu posibilitatea obţinerii diplomei ”Administration Economique et Sociale”, diplomă recunoscută de
Ministerul Educaţiei din Franţa şi la nivel european;
•Burse Erasmus (stagii de pregătire de la 3 la 12 luni în universităţi partenere din Uniunea Europeană din Franţa, Italia,
Portugalia, Spania, Austria, Grecia şi Polonia);
•190 de stagii de practică în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia centrală şi locală, partenere ale FAMP
(Camera Deputaţilor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Mediului, Consiliul Concurenţei, etc.);
•60 de stagii de practică în străinătate la Universidad ”Complutense” de Madrid, Romanian Office for Science and
Technology to the European Union (Bruxelles), Free University of Amsterdam, Universitatea Capitole 1, Toulouse, Franţa
etc.;
•bibliotecă modernă în limba română şi în limbi străine; participare în echipe de cercetare conduse de cadrele didactice în
cadrul unor colaborări naţionale şi internaţionale; activităţi extracurriculare (trupă de teatru şi de dans; echipă de fotbal).

Ce poţi deveni?
Administrator public; Manager public; Expert management de proiect; Consilier afaceri europene; Consilier cabinet
parlamentar; Consilier cabinet ministru; Consilier cabinet prefect; Consilier cabinet primar; Consultant în afaceri publice;
Consultant în acţiuni de lobby; Facilitator proiecte de dezvoltare; Expert achiziţii publice; Specialist în relaţii publice;
Inspector resurse umane; Analist de politici publice; Auditor intern în instituţiile publice, Administrator în organizaţii private
etc.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC
este în prima categorie în ierarhizarea programelor de studii în domeniul
ştiinţelor administrative din România
Be innovative, Be creative!
Din anul 2014, FAMP are un Program de licenţă în domeniul Sociologie: Resurse Umane care:
• răspunde unor necesităţi actuale care privesc formarea specialiştilor capabili să gestioneze activităţile de resurse umane şi
să cerceteze problemele sociale de la nivelul societăţii şi aspectele sociologice din cadrul organizaţiilor;
• va forma specialişti care posedă cunoştinţe şi deprinderi care îi pot ajuta în înţelegerea, descrierea, cercetarea şi predicţia
proceselor sociale şi îi pot determina să intervină pentru ameliorarea situaţiei sociale a indivizilor şi grupurilor.

Ei au ales…
Cristina CATANĂ, Preşedinte/Manager proiecte europene, Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă (ARTI), România
"Implicarea cadrelor didactice, utilitatea informaţiilor furnizate, oportunitatea de a învăţa de la practicieni au fost principalele
avantaje pe care le-am apreciat ca studentă şi apoi masterandă a Facultăţii de Administraţie şi Management Public. Cunoştinţele
dobândite prin intermediul cursurilor de managementul proiectelor, marketing, analiză organizaţională, administraţie, instituţii
europene, comunicare, economie etc. le-am valorificat încă din timpul facultăţii, reuşind să-mi dezvolt, alături de o echipă frumoasă,
propria organizaţie neguvernamentală. În 2011, la 23 de ani, am devenit cel mai tânăr manager de proiecte strategice din România,
având responsabilitatea unui buget de peste 4 milioane de euro. Având în vedere complexitatea competenţelor pe care un tânăr trebuie
să şi le dezvolte într-o societate aflată în continuă schimbare, recomand cursurile Facultăţii de Administraţie şi Management Public
tuturor celor care doresc o carieră în sectorul public, economic sau non-profit”.
Denisa CĂLINI, Consultant Media
”Chiar dacă activitatea pe care o desfăşor în prezent nu are legătură cu domeniul public, în cei 5 ani de studiu (licenţă + masterat) am
dobândit cunoştinţele necesare pentru a evolua atât pe plan social, cât şi profesional. Am început să lucrez încă din anul II de facultate
şi cu această ocazie le mulţumesc domnilor profesori pentru susţinere şi înţelegere, dar şi colegilor pentru ajutor. Da, cadrul
profesoral este unul pe care şi l-ar dori orice instituţie de învăţământ, am avut plăcuta surpriză să descopăr oameni cu suflet mare şi
prieteni de nădejde în persoanele domnilor profesori.”.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE BUSINESS ŞI TURISM
“Poarta de intrare către viitoarea ta carieră!”

DE CE FACULTATEA DE BUSINESS ŞI TURISM?


•O educaţie de afaceri poate fi o investiţie valoroasă în propriul viitor
•Explorarea de noi moduri de gândire
•Educaţia primită la facultatea de Business şi Turism va consolida cunoştinţele, aptitudinile şi viziunea pe termen lung
•Locul potrivit pentru obiectivele de carieră, stil de învăţare şi interesele personale
•Practică la partenerii noştri din business; oportunităţi de angajare; cursuri şi forumuri de discuţii cu lideri din business
•Programe de mobilitate in străinătate prin programul ERASMUS
•Facultatea de Business şi Turism are o istorie bogată şi o experienţă validată de cei peste 60 de ani de existenţă neîntreruptă;
misiunea facultăţii este aceea de a furniza servicii educaţionale de calitate.

POSIBILITĂŢI DE ANGAJARE
Absolvenţii Facultăţii de Business şi Turism pot ocupa următoarele funcţii în cadrul unei organizaţii, în conformitate cu
Clasificarea ocupaţiilor din România:
•manager aprovizionare; manager relaţii furnizori; şef serviciu comerţ cu ridicata şi amănuntul;
•director de hotel; director restaurant; director de agenţie de turism;
•manager de zonă; şef departament mărfuri alimentare/nealimentare;
•şef agenţie comercială; şef expoziţii şi târguri; şef vamă şi asimilaţi;
•manager în activitatea de turism;
•conducător firmă mică-patron (girant) în afaceri, intermedieri şi alte servicii comerciale;
•conducător de întreprindere mică patron (girant) învăţământ, sănătate, sport, turism, informatică;
•specialişti în evaluare (de întreprinderi; bunuri mobile; de proprietăţi imobiliare);
•specialişti cu funcţii administrative şi comerciale (manager proiect; asistent comercial; manager de produs; expert achiziţii
publice; expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene; consilier afaceri europene; auditor intern în sectorul public);
•specialişti în domeniul standardizării, auditului şi evaluării conformităţii (manager al sistemelor de management al calităţii;
auditor în domeniul calităţii; auditor de mediu; expert/specialist standardizare; analist calitate).

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE BUSINESS ŞI TURISM
“Poarta de intrare către viitoarea ta carieră!”

PROGRAME DE STUDII
Licenţă:
•Administrarea afacerilor în comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii;
•Administrarea afacerilor în comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii (în limba engleză).
Masterat:
•Business;
•Management şi marketing în turism;
•Administrarea afacerilor comerciale;
•Administrarea afacerilor în turism;
•Managementul calităţii, expertize şi protecţia consumatorului;
•Geopolitică şi afaceri;
•Excelenţă în Business şi Servicii (Excellence in Business and Services)
Studii doctorale:
•Administrarea afacerilor.
Absolvenţii facultăţii dovedesc competenţe ȋn domeniile:
•cunoaşterea economiei întreprinderii de comerţ, turism, servicii;
•cunoaşterea tehnologiilor comerciale şi de turism;
•cunoaşterea logisticii şi distribuţiei mărfurilor;
•înţelegerea şi însuşirea principiilor de management al calităţii;
•cunoaşterea aspectelor legale privind protecţia consumatorului.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE CIBERNETICĂ, STATISTICĂ
ŞI INFORMATICĂ ECONOMICĂ
Sistemele economice şi sociale sunt caracterizate, în zilele noastre, de o extraordinară dinamică şi
complexitate; aceste caracteristici impun cerinţe specifice privind abilităţile şi competenţele pe care
trebuie să le posede economiştii moderni. Aceştia trebuie să fie capabili să analizeze, să sintetizeze şi să ia
decizii mai rapid ca niciodată, pe baza unui volum informaţional într-o continuă creştere.

Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, prin specializările sale: Cibernetică


economică, Statistică şi previziune economică şi Informatică economică oferă o combinaţie de succes
între modelarea economico-matematică, tehnicile statistice şi instrumentarul informatic, furnizând
absolvenţi cu o educaţie solidă, orientată spre o abordare cantitativă şi calitativă integratoare, cu un înalt
nivel de adaptabilitate la mediul economic, aflat într-o continuă schimbare.

Competenţele oferite de un corp profesoral de elită vizează:


•capacitatea de investigare, modelare, previziune şi interpretare a fenomenelor şi proceselor economice;
•cunoaşterea, înţelegerea şi utilizarea diferitelor concepte, metode, metodologii şi tehnici din domeniul
sistemelor informatice, bazelor de date şi al limbajelor de programare;
•capacitatea de a crea, dezvolta şi utiliza produse software pentru obţinerea informaţiilor necesare
factorilor decizionali sau utilizatorilor finali, în procesul de fundamentare şi elaborare a deciziilor, la nivel
micro şi macro economic;
•capacitatea de a elabora studii de fezabilitate, de a diagnostica activităţile, procesele şi fenomenele socio-
economice şi de a oferi soluţii de perfecţionare.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE CIBERNETICĂ, STATISTICĂ
ŞI INFORMATICĂ ECONOMICĂ

Facultatea oferă posibilitatea de dezvoltare a cunoştintelor pe toate ciclurile de pregătire:


licenţă, masterat şi doctorat.

Absolvenţii pot ocupa funcții de analişti de sistem, programatori, administratori baze de


date, ingineri de sistem, consultanţi, manageri de proiect, auditori de sisteme
informatice, statisticieni, decidenţi şi coordonatori în domenii şi structuri economice
diverse: instituţii guvernamentale centrale, corporaţii, administraţie publică, pieţe financiare
şi de capital, sistem bancar, companii de asigurări, firme de software, precum şi diverse alte
organizaţii ce activează în sfera producţiei şi serviciilor.

Trei semestre de studii din programul de licenţă se desfăşoară pe un trunchi comun de


pregătire şi alte trei pe specializări.

Partenerii tradiţionali ai facultăţii sunt companii precum Microsoft, Oracle, IBM, SAP, Intel,
Institutul Naţional de Statistică, Institutul de Economie Naţională etc.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

Cine suntem noi?


Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune (CIG) pregăteşte economişti ce au dublă
competenţă: în domeniul contabilităţii, respectiv în cel al informaticii de gestiune. Aceasta reprezintă un
pilon important al educaţiei universitare cu specific economic din România.

De ce să alegi o carieră în contabilitate?


•carieră provocatoare: profesionistul contabil lucrează cu cifrele, dar are nevoie şi de abilităţi de
comunicare şi de principii de etică, fiind considerat din ce în ce mai mult un consilier şi un partener al
managerilor. Acesta se poate specializa în domenii precum management financiar, audit, guvernanţă
corporativă, analiză financiară, informatică de gestiune, fiscalitate etc.
•oportunităţi în carieră: pregătirea în acest domeniu permite accesul la o varietate de posturi, în mediul
public sau privat, indiferent de tipul de activitate şi de mărimea entităţii, fiind un punct de plecare în
orice carieră de top în afaceri.
•profesie sigură şi bine plătită: este plasată în topul celor mai atractive cinci profesii, din punct de
vedere al atractivităţii financiare şi al siguranţei locului de muncă.

Forbes.com: Contabilitatea este una dintre cele trei specializări care au cea mai mare probabilitate
de a-ţi aduce un loc de muncă.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

De ce să fii student al facultăţii CIG din ASE?

•Prestigiul diplomelor pe piaţa forţei de muncă;


•Plan de învăţământ corelat cu cerinţele mediului de afaceri şi modernizat în permanenţă;
•Oportunităţi (prin exceptări de la examene) pentru certificare internaţională în cadrul profesiei
contabile (acreditări ACCA - Association of Chartered Certified Accountants şi ICAEW - The
Institute of Chartered Accountants in England and Wales);
•Parteneriate cu organismele profesiei contabile din România (CECCAR - Corpul Experţilor Contabili
şi Contabililor Autorizaţi din România şi CAFR - Camera Auditorilor Financiari din România);
•Oportunităţi de formare profesională în funcţie de planul de carieră: serie cu predare în limba engleză
sau română, cursuri opţionale, specializări în cadrul programelor de masterat. Deoarece cunoaşterea
limbii engleze este din ce în ce mai frecvent o condiţie obligatorie pentru angajare, facultatea noastră
propune serii cu predare în limba engleză atât în ciclul de licenţă cât şi în cel de masterat;
•Internaţionalizare şi parteneriate cu multinaţionale şi universităţi din străinătate pentru oferirea de
burse, internshipuri, schimburi de studenţi etc. Studenţii pot beneficia, în urma unui proces de selecţie
organizat la nivel instituţional, de posibilitatea de a studia un semestru sau un an universitar, la o
universitate parteneră din spaţiul european;
•Profesori invitaţi din străinătate şi din mediul de afaceri.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE ECONOMIE TEORETICĂ ŞI APLICATĂ

Alege esenţa → Facultatea de EconomieTeoretică şi Aplicată


•Economie teoretică – pentru a desluşi bazele Ştiinţelor Economice!
•Economie aplicată – pentru a învăţa principiile de implementare ale Teoriei Economice în domenii
majore – Economie Publică, Economie Regională, Economia Muncii, Economie Europeană, Ştiinţele
Comunicării Economice, Ştiinţele Educaţiei Economice etc.
Acestea se regăsesc ca discipline în planul nostru de învăţământ!

Cu o pregătire profundă poţi accede la orice profesie economică!


Un sondaj de opinie pe un eşantion de 600 de absolvenţi ai facultăţii noastre confirmă acest aspect, prin varietatea
mare a domeniilor de lucru:
Financiar – bancar
Educaţie / training / resurse umane
Audit şi contabilitate
Economic şi cercetare
Marketing
Consultanţă, inclusiv în domeniul fondurilor europene
Comerţ şi turism
Publicitate / relaţii publice / jurnalism
Administraţie publică
Telecomunicaţii / informatică
Management
Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019
www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE ECONOMIE TEORETICĂ ŞI APLICATĂ

Performanţele absolvenţilor Facultăţii de Economie Teoretică şi Aplicată pe piaţa forţei de muncă:

•90% dintre absolvenţii noştri consideră că le sunt utile competenţele dezvoltate prin studiile de licenţă şi
îşi continuă pregătirea prin programele de masterat ale facultăţii
•98,5% dintre absolvenţii noştri reuşesc să-şi găsească un loc de muncă corespunzător nivelului de
calificare;
•83% dintre absolvenţii noştri obţin un salariu mai mare decât media pe economie, iar 20% dintre ei
câştigă mai mult de 1000 euro;
•20% dintre absolvenţi deţin funcţii de conducere în cadrul firmelor în care activează.

Te aşteptăm la singura facultate de profil „Economics” din România!


Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ŞI A MEDIULUI (EAM)
Investeşte durabil în cariera ta!

Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului este o facultate cu tradiție în ASE, cu o existență de


aproape 50 de ani, clasată pe primul loc în ierarhia națională a domeniului de studiu, acreditată ARACIS,
cu peste 1000 de studenți la toate programele de studiu (licență, masterat, doctorat).
Oferta noastră
» Suntem unica facultate de profil din ţară!
» parteneriate naționale și internaționale cu mediile economic și social;
» cursuri susținute de oameni de afaceri și specialiști cu experiență în domeniile agroalimentar și protecția
mediului;
» profesionalism și inovație, învățământ modern și de calitate, metode mixte de predare-învățare;
» În ultimii ani peste 500 de studenți au efectuat stagiul de practică la agenți economici recunoscuți în
domeniul distribuției produselor agroalimentare.
» corp profesoral competent, cu o bogată experienţă profesională pedagogică şi cu un puternic spirit
inovativ;
» un plan de învăţământ cu discipline comune la nivel de universitate (Economie, Finanţe, Contabilitate,
Informatică, Management, Marketing, Limbi străine) şi discipline de specialitate (Comunicare în afaceri,
Logistica, Antreprenoriat, Securitate şi siguranţă alimentară, Managementul organizaţiilor, Economia
mediului, Reconstrucţie ecologică, Gestiunea informaţiei de mediu şi altele);
» înaltă ținută academică a facultății, recunoscută pe plan naţional şi internaţional, un partener stabil al
unor universităţi de profil din Slovacia, Spania, Italia, Germania, Franţa, Polonia, Serbia.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ŞI A MEDIULUI (EAM)
Investeşte durabil în cariera ta!

Atuurile absolventului EAM EAM: Viitorul împreună, pentru o viaţă mai bună!

» Un profil profesional desăvârșit de parteneriatul studenți-cadre didactice-mediu de afaceri


» Absorbţie pe piaţa muncii! Atuul nostru: specializare / expertiză distinctă în contextul concurenţial al pieţei
muncii, în prezent şi în viitor! Oportunităţile de angajare pentru absolvenţii EAM sunt numeroase, atât în
domeniul privat (producţie, distribuţie şi promovare a produselor agroalimentare, alimentaţie publică, firme
specializate de reciclare, firme de consultanţă), cât şi în domeniul public (ministere, agenţii guvernamentale)
sau în organizaţii neguvernamentale.
» Fonduri europene importante alocate domeniilor agroalimentar și protecția mediului.

“Facultatea ne sprijină și în activitățile de voluntariat desfășurate prin intermediul Asociației Studenților la


Economie Agroalimentară și a Mediului (ASEAM).
În Asociație realizăm proiecte care contribuie la dezvoltarea noastră profesională și personală. Opinia noastră
este luată în considerare.” (Student membru ASEAM)
”Facultatea mi-a facilitat accesul pentru angajare la o firmă specializată în managementul fondurilor
europene.” (Dănuț Bejenariu, absolvent EAM)

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori

Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (FABBV), etalon al pregătirii în domeniul financiar-
bancar din România, îți oferă programe de licență în domeniul FINANŢE, cu specializarea FINANŢE ŞI
BĂNCI, ce pot fi urmate atât în limba română (învăţământ cu frecvenţă şi învăţământ la distanţă) cât și în
limba engleză.

ÎȚI OFERIM:
•Facilitatea de a-ți construi o carieră într-un domeniu cu deschidere internațională;
•un plan de învățământ modern, Aliniat la cerințele internaționale;
•Burse de studiu Erasmus la universități partenere de top din Marea Britanie, Franța, Spania, Croația etc.
•o colaborare permanentă cu mediul de afaceri, care-ţi permite să Beneficiezi de internship-uri în instituții
importante și companii de top din domeniul financiar-bancar;
•parteneriate cu organizații de Voluntariat în care vei întâlni tineri pasionați de același domeniu ca tine și vei
dobândi experiență;
•un progrAm de învățământ la distanță, în cazul în care timpul nu îți permite să urmezi cursurile cu frecvență;
•posibilitatea continuării formării profeSionale în domeniul ales, printr-o gamă largă de programe de masterat;
•evenimente speciale, conferințe și prelegeri în care poți intEracționa cu profesioniștii din domeniu.

PERSPECTIVE DE VIITOR:
Ca absolvent al FABBV ai garanția unei pregătiri de specialitate la standarde înalte. Îți vei putea găsi un loc de
muncă într-un domeniu atractiv, precum domeniul financiar, piețe de capital, domeniul bancar, piața de asigurări,
domeniul fiscal, actuariat etc.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori

În funcție de pasiunile pe care le vei descoperi în timpul facultății, câteva din opțiunile tale de carieră sunt: analist
financiar, consilier actuar, consultant bancar, auditor, analist de managementul riscului, consultant fiscal, agent de bursă
etc. Prin intermediul stagiilor de practică din facultate ai oportunitatea de a-ți începe cariera chiar din timpul studiilor, fiind
membru în echipa unuia dintre partenerii noștri.

CE SPUN STUDENȚII NOȘTRI?


„Mă numesc Bianca Dumitru şi sunt în anul 3 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori. Am ales această
facultate deoarece consider că este cea mai bună din domeniul financiar-bancar, dar şi datorită faptului că îţi poate oferi multe
oportunităţi de angajare după absolvire. Pe parcursul celor doi ani de studiu am întâlnit aici profesori bine pregătiţi, gata oricând
să ne ajute, am acumulat cunoştinţe teoretice şi cel mai important, am avut ocazia de a trece de la teorie la practică datorită
numeroaselor parteneriate educaţionale pe care facultatea le are cu instituţii şi companii din domeniul financiar. Dacă m-aş
întoarce în timp, cu siguranţă tot această facultate ar fi prima mea alegere.”

“Am șansa de a discuta cu profesori care lucrează direct în domeniile mele de interes și mai ales care iau în considerare părerile
studenților. Nu studiez în străinătate, dar FABBV oferă o experiență similară întrucât analizăm probleme globale de actualitate
după materiale internaționale, utilizate și în facultăți renumite. Se lucrează modern, cadrele didactice colaborează cu noi în online.
Ni se oferă șansa de a participa la conferințe cu actori cheie din mediul economic. Pot spune că dacă ești interesat de economie,
FABBV este cea mai bună alegere din România.” Diana Grigorescu, anul II, licență în limba engleză

“Am ales această facultate fiindcă am fost pasionată de economie în liceu și pot spune că așteptările nu mi-au fost dezamăgite. Am
avut oportunitatea de a învață lucruri noi, atât interesante cât și practice, de la profesori cu experiență directă în domeniul
finanțelor. Consider că predarea în limbă engleză îmi va oferi un avantaj în alegerea unui viitor job, dar și cunoştinţe suplimentare,
întrucât studiem în paralel și funcționarea sistemelor financiare românești dar și internaționale.” Corina Niculăescu, anul II,
licență în limba engleză

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE MANAGEMENT

•este lider al învăţământului universitar şi al cercetării ştiinţifice în domeniul managementului din România;
•are tradiţia celor peste 100 de ani ai Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

CE A FĂCUT?
• a format o elită şi lideri de opinie în domeniul managerial;
• a creat un model de educaţie unic şi inovativ;
• a generat competitivitatea absolvenţilor, capabili să conceapă şi să aplice strategii şi politici pentru
performanţa organizaţiilor.
STUDENT LA ”MANAGEMENT” ÎNSEAMNĂ:
• acces la cea mai bună educaţie managerială din România;
• deprinderea abilităţilor şi cunoştinţelor necesare unui management performant;
• legătura cu un corp profesoral de elită, o îmbinare unică de competenţe de cercetare şi de consultanţă;
• cunoaşterea directă a experienţelor manageriale de succes ale celor mai performanţi manageri din
România;
• stagii de practică în cele mai performante organizaţii româneşti;
• posibilitatea de a face parte din cele trei centre de cercetare ale facultăţii;
• stagii de pregătire în universităţi partenere din Spania, Franţa, Germania, Italia şi Portugalia;
• o cultură organizaţională foarte puternică;
• un grad de angajabilitate după absolvire de peste 80%.
Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019
www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE MANAGEMENT

CE OFERĂ?
• 2 programe de licenţă care creează absolvenţilor competenţe pentru înţelegerea contextului
economic şi a proceselor manageriale:
- Management (în limba română);
- Management (în limba engleză).

• 10 programe de masterat care dezvoltă un valoros potenţial managerial atât pentru organizaţiile
multinaţionale, cât şi pentru afacerile mici şi mijlocii:
- Managementul afacerilor;
- Managementul afacerilor prin proiecte;
- Managementul serviciilor de sănătate;
- Managementul resurselor umane;
- Consultanță în management și dezvoltarea afacerilor;
- Managementul proiectelor;
- Managementul afacerilor mici şi mijlocii;
- Managementul afacerilor (Piatra Neamţ);
- Management și marketing internațional;
- Business Management.
• un program de doctorat care îmbunătăţeşte competenţele de cercetare.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE MARKETING

Domeniu al ştiinţelor economice, marketingul include un set de concepte, instrumente, metode şi


tehnici prin care organizaţiile evaluează mediul în care acţionează (cercetări de marketing),
stabilesc obiective şi strategii pentru atingerea acestora (planificare strategică de marketing),
proiectează şi execută activităţi operative (programe de marketing) în scopul maximizării
profitului şi al satisfacerii nevoilor consumatorilor şi societăţii. Arie strategică şi operaţională,
marketingul este în centrul atenţiei managerilor şi specialiştilor din România şi din străinătate, ca
sursă de avantaj competitiv şi de poziţionarea organizaţiei şi portofoliului său de mărci, în mintea
şi sufletul clienţilor actuali şi potenţiali.

Facultatea de Marketing, una dintre cele mai tinere din cadrul Academiei de Studii Economice din
Bucureşti şi singura cu acest profil din ţară, a sărbătorit în 2013 zece ani de existenţă, dar istoria sa
are ca momente de referinţă anii 1971 – înfiinţarea Departamentului de Marketing şi apariţia
primelor discipline universitare de specialitate şi 1990 – deschiderea activităţilor didactice ale
primei serii de studii de licenţă cu specializarea Marketing, în cadrul Facultăţii de Comerţ a
Academiei de Studii Economice. Creşterea ulterioară, profund organică, a Facultăţii de Marketing
a fost consecinţa naturală a recunoaşterii, considerării şi consolidării poziţiei celor doi vectori-
suport ai dezvoltării marketingului – consumatorul şi economia de piaţă.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2014
admitere@ase.ro
www.ase.ro; mail:dmitere@ase.ro
FACULTATEA DE MARKETING
Formarea competenţelor viitorilor economişti specialişti în marketing este asigurată prin
intermediul unui portofoliu de 26 de discipline:

Activităţile curriculare şi extracurriculare ale studenţilor facultăţii beneficiază de


resursele Laboratorului de Marketing „C. Florescu”. În cadrul facultăţii a fost înfiinţat, în
1997, „Marketer” – Clubul de Marketing al studenţilor, tradiţia şi activităţile sale fiind
continuate de organizaţia non-guvernamentală Asociaţia Marketer.
Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019
www.ase.ro
Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2014
admitere@ase.ro
www.ase.ro; mail:dmitere@ase.ro
FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale oferă studenţilor o propunere de valoare distinctă şi de


referinţă la nivel internaţional, prin programele sale academice la nivelul studiilor de licenţă şi masterat,
precum şi prin programele de cercetare doctorală şi postdoctorală.

Se oferă:
- 3 programe de studii universitare de licenţă:
• Economie şi afaceri internaţionale – în limba română;
• Economie şi afaceri internaţionale – în limba engleză;
• Limbi Moderne Aplicate, program în limba engleză care dezvoltă capacitatea de comunicare în
limbi străine şi oferă cunoştinţe de management, marketing, relaţii publice şi antreprenoriat în
afaceri.

-16 programe de masterat de cercetare şi profesionale, acoperind o gamă largă de arealuri curriculare:
managementul afacerilor internaţionale; economie internaţională şi afaceri europene; managementul
riscului financiar internaţional; diplomaţie economică, logistică internaţională; comunicare în afaceri în
limba engleză; traductologie şi interpretariat etc.

Aceste preocupări atent diversificate, susţinute de planuri de învăţământ moderne şi compatibile cu cele
ale universităţilor partenere, sunt consonante cu oportunităţile de angajare ale Alumni REI.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale a promovat un impresionant număr de parteneriate


ştiinţifice şi profesionale cu universităţi şi organisme publice sau private reprezentative din ţară şi din
străinătate, oferind stagii şi oportunităţi de pregătire teoretică şi practică studenţilor săi atât la nivel
naţional, cât şi internaţional.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
VIAŢA DE STUDENT

Campus universitar
Unde vei învăţa? Dacă devii student la ASE, ai şansa să înveţi chiar în centrul capitalei, unde se află şi
Biblioteca ASE, cu sălile de lectură şi de împrumut şi publicaţii în format digital.
Unde te poţi caza? ASE pune la dispoziţia viitorilor studenţi un număr de 12 cămine în zonele centrale
şi ultracentrale ale oraşului Bucureşti, oferind toate condiţiile de confort necesare unui student. Tarifele
de cazare sunt printre cele mai mici din ţară.
Unde poţi mânca bine? La cantina Moxa, unde vei găsi mâncare mereu proaspătă şi la preţuri
studenţeşti. De asemenea, poţi savura un prânz la cantina restaurant Cihoski sau în zonă, la numeroase
restaurante cu oferte speciale pentru studenţi.

Facilităţi studenţeşti
• asistență medicală și stomatologică
• reducere de 50% la mijloacele de transport în comun (METROREX sau RATB), în baza legitimației de
transport.
• o experienţă interculturală dacă:
 interacţionezi cu numeroşii studenţi străini veniţi să studieze la ASE;
 pleci în străinătate pentru un semestru sau an universitar, la una dintre cele peste 180 de
universităţi cu care avem parteneriate, din Europa, America de Nord şi de Sud sau Asia.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
VIAŢA DE STUDENT
Proiecte studenţeşti
Odată devenit student, poţi participa la:
•proiecte umanitare şi activităţi de voluntariat;
•organizare de evenimente şi conferinţe;
•târguri handmade organizate de studenţi pentru studenţi, cu ocazia sărbătorilor de primăvară şi iarnă;
•balurile bobocilor;
•competiţii sportive.

Timp liber şi vacanţe studenţeşti


În Bucureşti ai multe variante de petrecere a timpului liber: concerte şi festivaluri de muzică şi film, teatre şi muzee,
competiţii sportive, spectacole aviatice, parcuri, grădini şi zone de agrement, numeroase cluburi şi restaurante.

Academia de Studii Economice din București, Admitere Licență 2019


www.ase.ro
admitere@ase.ro
V ă aşteptăm la ASE!
ASE în imagini
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
Admitere Licență 2019
www.ase.ro
Material informativ realizat de Serviciul Marketing şi Comunicare
ASE, Copyright © 2018

S-ar putea să vă placă și