Cardiologie si nursing în cardiologie ,

12 MOARTEA SUBITĂ

Este oprirea rapidă a vieţii. Când apare într-un ritm foarte

scurt, poartă denumirea de stop cardiocirculator.

Etiopatogenie: există 4 mecanisme majore ale morţii

subite: fibrilaţia ventriculară, oprirea inimii, tahicardia
ventriculară cu contracţii ineficiente şi ruptura inimii. Primele
două sunt mai frecvente. Cauza principală este cardiopatia
ischemică, dureroasă sau nedureroasă; mai rar, intoxicaţii cu
Chinidină sau Digitală, anestezia, manevrele terapeutice sau
exploratoare pe torace, şocul, insuficienţa cardiacă gravă etc.
Alte mecanisme de moarte subită sunt: ruptura unui
anevrism, hemoragia cerebrală etc. în toate formele apar
consecinţe grave: deschiderea largă a orificiilor inimii,
egalizarea presiunilor arteriale şi venoase intracavitare,
asfixia acută.
 Simptomele cardinale sunt: oprirea bruscă a inimii,
pierderea cunoştinţei, încetarea respiraţiei şi dilataţia
pupilelor. In primele 4-5 minute de la debut se constituie
moartea clinică, când suferinţa cerebrală este reversibilă prin
măsuri de reanimare. După aceasta apare moartea biologică,
datorită leziunilor ireversibile la nivelul sistemului nervos.
Diagnosticul se bazează pe pierderea cunoştinţei, absenţa
pulsului la arterele carotidă şi femurală, oprirea mişcărilor
respiratorii ("semnul oglinzii") şi dilataţia pupilelor. Clinic, nu
se poate diferenţia fibrilaţia ventriculară de oprirea
inimii.Diagnosticul se precizează de ECG.

Tratamentul trebuie instituit urgent, obligatoriu în primele

3-4 minute. Prima măsură este masajul cardiac extern:
bolnavul este aşezat în decubit dorsal, pe un plan dur şi plat,
cu capul în extensie, pentru asigurarea libertăţii căilor
aeriene: la început se aplică 2-3 lovituri cu pumnul în
regiunea precordială; dacă nu se obţine răspuns, se începe
masajul inimii aplicând transversal podul palmei uneia din
mâini pe treimea inferioară a sternului, iar cealaltă palmă se
suprapune pe prima, pentru a întări presiunea; reanimatorul
se aşază de preferinţă în dreapta bolnavului şi deprimă ritmic,
vertical, toracele, cu cele două mâini, cu o frecvenţă, de 70 -
80/min; capătul degetelor nu trebuie să se sprijine la coaste
(pericol de fracturi). Concomitent, se face respiraţia artificială
"gură-la-gură" ("gură-la-nas", "gură-mască-gură") sau prin
mijloace manuale (Silvester). Se va realiza o respiraţie la 5
compresiuni pe stern. Maxilarul inferior al bolnavului va fi
propulsat anterior. Este bine ca reanimarea să fie executată
de două persoane. Se încetează reanimarea când inima şi-a
reluat activitatea (de obicei după 5 - 20 de minute) sau când
sunt semne sigure de moarte. Alte măsuri obligatorii în
primele 3-4 minute sunt: ventilaţia asistată, oxigenoterapia,
posibile însă numai în mediul spitalicesc.Tratamentul, specific
principalelor mecansime declanşatoare, se instituie când
diagnosticul este precizat. Astfel. în fibrilaţie ventriculară,
defibrilarea electrică şi administrarea de Adrenalină,
Procainamidă, Xilină, Propranolol; în oprirea inimii - şocuri
electrice, Adrenalină i.v. sau intracardiac. Isuprel intracardiac
(0,2 mg), Noradrenalină 2-4 mg intracardiac; în tahicardia
paroxistică ventriculară cu moarte subită - şocuri electrice sau
injectarea intracardiacă de Procainamidă, Xilină sau
Propranolol. Când nu se cunoaşte mecanismul, se poate
injecta intracardiac Isuprel (1/2 - 1 fiolă) sau, în lipsă, Cofeină
0,2 g.