1918-2018: O ISTORIE NECUNOSCUTĂ A CENTENARULUI

Sfârșitul alianței româno-ruse, decembrie 1917

20 noiembrie, 2017 Dorin Dobrincu

Iași, str. Lăpușneanu, începutul secolului XX.

Decembrie 1917 nu însemna doar sfârșitul unui an, ci și nalul unei sinuoase alianțe,
cea dintre români și ruși. Drumurile lor se despărțeau încă o dată.

Dezintegrarea unităților militare ruse de pe frontul românesc s-a accentuat după

armistițiile de la Brest-Litovsk și Focșani. În mai multe locuri din Moldova,
conducerea unităților ruse a fost preluată de către militari bolșevici sau aliați ai
acestora. Astfel s-a întâmplat la Bacău (Corpul 24 armată, din Armata a 4-a, unde a
fost înlocuit generalul Ragoza, care jucase un rol important în timpul luptelor cu
Centralii în iulie-august 1917) și la Galați (Corpul 7 siberian, din Armata a 6-a).
Porțiuni tot mai întinse ale frontului rămâneau descoperite, trupele române
înlocuindu-le pe cele ruse, dar având în vedere efectivele reduse ale celor dintâi ele se
întindeau ca mărgelele pe ață. Mai mult, dezordinile, violențele, jafurile săvârșite de
grupuri de soldați ruși ori chiar de unități întregi în diferite localități românești s-au
înmulțit. Documentele militare românești, jurnalele și memoriile din epocă amintesc
de cazuri grave în județele Dorohoi, Botoșani, Tutova, Bacău, Covurlui etc.

Unul dintre centrele revoluționare ruse din Moldova era garnizoana de la Socola,
lângă Iași. Aici se a a în 1917 un nod de comunicații al armatei ruse din România,
centru de aprovizionare pentru trupele a ate în drum spre și dinspre front. Devenise
un loc obligatoriu de trecere pentru cei care veneau din Rusia sau plecau dincolo de
Prut. La începutul lunii decembrie 1917 se a au acolo o brigadă rusă de căi ferate, dar
și numeroși agitatori revoluționari. Unul dintre cei care au ajuns la Socola în tulburele
context al sfârșitului de an 1917 a fost Semen Roshal. De acest personaj mai știu astăzi
doar istoricii specializați, deși în vremurile „puterii sovietice” era apreciat ca un erou
pentru cauza „revoluției proletare”. Acest personaj poate considerat prototipul
revoluționarului de profesie, de aceea o scurtă biogra e este utilă.

Născut într-o familie de negustori din Sankt-Petersburg, Roshal a fost atras de

timpuriu de grupurile revoluționare din Imperiul Rus, în 1912 ind chiar arestat și dat
afară din liceu. Intrat în Partidul Bolșevic în 1914, în timp ce era student, Roshal a
devenit unul dintre activiștii dinamici ai partidului. S-a evidențiat în garnizoana din
Kronstadt, Petrograd, în primăvara-vara anului 1917. Arestat în iulie 1917 de către
guvernul provizoriu, a fost eliberat după lovitura de stat bolșevică, din octombrie
același an. A devenit comisar al noului guvern și s-a implicat în anihilarea Marelui
Cartierul General al Armatei Ruse (STAVKA) de la Moghilev, în urma căruia avea să e
asasinat, la 3 decembrie 1917, ultimul comandantul al acestuia, generalul Nikolai
Duhonin, care i se opusese lui Lenin. Noul guvern de la Petrograd l-a desemnat pe
Roshal drept comisar al trupelor ruse de pe Frontul Românesc.

Ajuns la Iași, Roshal a făcut pregătiri pentru a prelua controlul asupra Comitetului
Militar Revoluționar al Frontului Românesc. Cu ajutorul unor militari bolșevici,
Roshal a încercat să-l aresteze pe generalul Șcerbacev. Acesta a fost salvat de gărzile
sale ucrainene și de intervenția unor o țeri francezi și români. Comisarul Roshal a
fost reținut de români. Ulterior, în condiții neclare, a ajuns în mâinile rușilor
antibolșevici. Cadavrul său avea să e găsit în apropierea căii ferate de lângă Iași.
Potrivit unor surse rusești, Roshal ar fost împușcat de către adversarii săi politici și
ideologici ruși.
După ce s-a a at de evenimentele petrecute în interiorul „taberei” ruse, inclusiv
despre arestarea comitetului bolșevic și a lui Roshal, și îngrijorat de faptul că militarii
ruși bolșevizați din garnizoana Socola aveau să atace Iașul, eventual să captureze și
guvernul, și regele, cabinetul Brătianu s-a întrunit de urgență în noaptea de 8/9
(21/22) decembrie 1917. În zilele anterioare avuseseră loc frecvente ședințe ale
guvernului. Spre exemplu, au existat ședințe pe 5, 6 și 7 decembrie 1917. În cea din
urmă zi, după cum avea să relateze I.G. Duca, au fost mai multe reuniuni ale
guvernului: dimineața una cu miniștrii liberali, apoi o alta cu întreg cabinetul și cu
generalul Prezan, ulterior încă una cu miniștrii Aliați și cu câțiva generali români;
seara au avut loc două ședințe, una cu miniștrii și generalii, iar o alta sub președinția
regelui Ferdinand. În interiorul guvernului român apăruseră tensiuni, de fapt între
Take Ionescu, liderul conservatorilor democrați, și cea mai mare parte a cabinetului,
inclusiv mai mulți miniștri din grupul său politic.

Și generalul Șcerbacev, și Aliații, în principal generalul Berthelot, au cerut guvernului

român să intervină și să-i aresteze pe activiștii bolșevici. Guvernul român ezita să facă
un asemenea pas pentru că întrevedea consecințe grave. Pe de o parte, românii se
temeau că o acțiune în forță a trupelor române ar putut pune în marș spre Iași trupe
rusești din cuprinsul Moldovei și că în regiune ar avut loc confruntări sângeroase și
distrugeri. Pe de altă parte, exista posibilitatea ca guvernul lui Lenin să ia, în
contrapartidă, măsuri de retorsiune. În special erau avuți în vedere refugiații români
din Rusia, dar și tezaurul depus la Moscova în urmă cu un an, depozitele armatei
române din Est și legăturile directe cu Antanta.

După îndelungi discuții în reuniunea din noaptea de 8/9 (21/22) decembrie 1917, cei
mai mulți dintre membrii guvernului Ion I. C. Brătianu au susținut intervenția
trupelor române în vederea neutralizării trupelor bolșevice. Împotrivă s-a pronunțat
vehement Take Ionescu, iar câțiva dintre miniștrii conservator-democrați i-au fost
alături la vot. Având mandatul guvernului, generalul Prezan a dat ordinul de trecere
la acțiune. În dimineața zilei de 9 (22) decembrie 1917, trupele române – bene ciind și
de ajutorul unui grup de soldați ucraineni, deli generalului Șcerbacev – au
înconjurat garnizoana rusă de la Socola și au dezarmat-o. Nu a fost niciun mort și
niciun rănit, nici dintre români, nici dintre ruși. 3.000 de soldați ruși au fost urcați în
trenuri și trecuți dincolo de Prut. Succese asemănătoare, fără vărsare de sânge, au
înregistrat românii și în alte locuri din Moldova. În schimb, în câteva locuri situația
avea să e diferită.
Intervenția românilor împotriva trupelor revoluționare ruse a înfuriat guvernul
bolșevic de la Petrograd. Comisarul Poporului pentru Afaceri Externe, Troțki, i-a
reproșat ministrului României, Diamandy, că aceasta însemna un amestec în treburile
interne ale Rusiei. Reprezentantul României a răspuns că era vorba de măsuri
polițienești, de apărare împotriva devastărilor la care se dedau trupele ruse.

Decembrie 1917 nu însemna doar sfârșitul unui an, ci și nalul unei sinuoase alianțe,
cea dintre români și ruși. Drumurile lor se despărțeau încă o dată.

Dorin Dobrincu
Istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D.
Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala
Iași (din 1995).
http://www.ssir.org.ro/ro/content/dorin-
dobrincu

Radio Free Europe/Radio Liberty © 2018 RFE/RL, Inc. Toate drepturile rezervate