Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu

Facultatea de Drept “Simion Bărnuţiu”

Specializarea –DREPT anul I, Târgu Mureş

REFERAT
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE II
Tema: Partidele politice în ordinea
constituţională a României

Conf. univ. dr.: Bianca SELEJAN – GUŢAN

Studentă: Marieta – Andrada RAŢIU

2010
 De la momentul apariţiei lor, rolul partidelor politice a suferit o evoluţie
spectaculoasă, în special după cel de-al doilea război mondial, ajungându-se ca
astăzi partidele să fie considerate ca jucând „un rol esenţial într-o democraţie
reală” (Comisia Europeană de la Veneţia pentru Democraţie prin Drept) sau ca
având „un rol primordial pentru funcţionarea unui regim democratic” (Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, cauza Refah Partisi c/ Turciei, 2003).
Partidele politice sunt asociaţii libere ale cetăţenilor al căror scop este
definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând ordinea
constituţională democratică a statului şi având vocaţia şi capacitatea
guvernării.
Doctrina clasică a remarcat patru „atitudini ale dreptului faţă de partidele
politice: ostilitatea, ignorarea, recunoaşterea şi incorporarea” (Hans Triepel). În
regimurile politice democratice contemporane, relevante sunt ultimele două cazuri:
recunoaşterea partidelor politice şi incorporarea lor în textele constituţionale.
Funcţiile partidelor politice:
a) funcţia de reprezentare;
b) funcţia de mediere;
c) funcţia electorală;
d) funcţia guvernamentală.
Statutul partidelor politice în democraţiile contemporane se caracterizează
prin două mari trăsături: libertatea şi egalitatea. Libertatea se manifestă atât în
formarea, cât şi în activitatea partidelor politice, în limitele stabilite de ordinea
constituţională democratică. Egalitatea partidelor semnifică mai mult egalitatea
şanselor acestora în competiţia pentru putere, bineînţeles subsumată
reglementărilor referitoare la sistemul electoral.
Forme de limitare a existenţei şi activităţii partidelor politice:
- obligaţia înregistrării partidelor politice ;
- reglementări privind denumirea sau emblema partidului; numărul
membrilor sau durata funcţionării efective; publicarea, sub sancţiunea
amenzii, a resurselor financiare ale partidului; formalităţile necesare
înregistrării;
- restricţii ale partidelor care fie împiedică formarea lor (măsuri cu caracter
preventiv), fie duc la desfiinţarea acestora (măsuri cu caracter represiv).
Motive care pot duce la dizolvarea partidelor:
- partidele care, prin scopurile sau comportamentul membrilor lor, pot
aduce atingere ordinii constituţionale democratice;
- partidele care militează împotriva independenţei sau integrităţii teritoriale
a statului;
- partidele care au scopuri imorale sau criminale;
- partidele ale căror scopuri pun în pericol drepturile şi libertăţile
fundamentale;
- partidele extremiste – fasciste, rasiste sau chiar comuniste;
- partidele care îndeamnă la discriminare, ură sau violenţă.
 Dispoziţii juridice privind partidele politice prevăzute în Constituţia
României si în Legea Partidelor: într-un stat democratic şi de drept consacrarea
prin Constituţie a unor reguli privind partidele politice devine obligatorie. În art.36
din Constituţia României se stipulează:
1) Cetăţenii se pot asocia liber în partidele politice, în sindicate şi în alte forme
de asocier.
2) Partidele sau organizaţiile care prin scopurile ori prin activitatea lor,
militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a
suveranităţii, a independenţei Romăniei sunt neconstituţionale.
3)Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale,
avocaţii poporului, magistraţii, membri activi ai armatei, poliţiştii şi alte
categorii de funcţionari publici stabiliţi prin lege organică.
4) Asociatiile cu caracter secret sunt strict interzise.
Dispoziţiile constituţionale trebuie detaliate printr-o lege a partidelor
politice . Legea trebuie să conţină obligaţia ca prin statutul care-l prezintă cu
prilejul înregistrării să se specifice explicit calitatea de partid politic. Altfel spus să
existe obligaţia legală, ca la înregistrare asociaţiile sau organizaţiile ce vor să se
organizeze în partide politice să declare oficial şi expres acest lucru.
Alianţele politice se pot realiza numai între partidele politice pe baza unui
protocol, ce se depune la Tribunalul Municipiului Bucureşti, solicitându-se
înscrierea în Registrul de evidenţă a alianţelor politice.
Încetarea activităţii partidelor politice poate fi voluntară, prin autodizolvare
sau ordonată în cazul dizolvării decise pe cale judecătorească sau de către Curtea
Constituţională . Încetarea prin inactivitate intervine în situaţia în care un partid
politic nu desemnează candidaţi, singur sau în alianţă, în două mandate electorale
succesive, în cel puţin 10 circumscripţii, sau nu a ţinut nici o adunare generală
timp de 5 ani. Încetarea activităţii unui partid, în toate cazurile, este constatată de
Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Forme incipiente de grupare politică similară partidelor au apărut încă din
perioada Regulamentelor Organice, în Principatele române Moldova şi Ţara
Românească. În perioada revoluţiei din 1848, întâlnim denumirea de „partidă”
aplicată grupărilor revoluţionare (M. Kogălniceanu, Dorinţele partidei naţionale
în Moldova, 1848), iar la 1857, se vorbea deja, în Comisia de supraveghere a
alegerilor pentru divanurile ad hoc, de existenţa a două „partide” – cel conservator
şi cel naţional.1 Partidele politice moderne au luat naştere, în România, abia după
1860, iar la 1866 curentele şi grupările politice erau deja bine definite şi au
continuat să se dezvolte în întreaga perioadă „democratică” a României moderne,
adică oână în anul 1938. La 1875 ia naştere oficial Partidul Liberal (ulterior
denumit Partidul Naţional Liberal), iar la 1880 – Partidul Conservator, deşi ambele
aveau deja o istorie de 10-15 ani. Anul 1938 a însemnat primul pas spre
desfiinţarea regimului bazat pe pluralismul politic: regele Carol al II-lea a
1
Pentru un istoric detaliat al partidelor politice în România, a se vedea D.Vesmaş, Fenomenul guvernării.
Editura Burg, Sibiu, 2003, pp.171-175.
suspendat funcţionarea partidelor politice. Acestea au reapărut după 23 august
1944, însă doar pentru scurt timp. În 1947, România a intrat în „umbra” regimului
totalitar, antidemocratic, al partidului unic (partidul comunist).
După evenimentele din decembrie 1989, democratizarea României a
însemnat o adevărată „explozie” a partidelor politice, firească în contextul
reafirmării pluralismului politic.
Partidele politice sunt reglementate, în România, atât de Constituţie (art. 8,
art. 40, art. 146 lit. k)), cât şi de o serie de legi organice: Legea nr. 14/2003 privind
partidele politice, Legea nr. 43/2003 privind finanţarea partidelor politice, Legile
electorale.
În România art.8 din Constituţie stipulează că partidele politice contribuie
la definirea şi exprimarea voinţei publice a cetăţenilor. Această funcţie esenţială se
dimensionează în raport de valorile democraţiei constituţionale astfel cum sunt ele
definite în art.1 şi în art.8 din Constituţie:
1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a
democraţiei constituţionale.
2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii.
Ele contribuie la definitivarea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor,
respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi
principiile democraţiei.
Art. 40 conţine şi posibilele limitări ale dreptului de asociere, cu privire
specială asupra partidelor politice.
Legea partidelor politice - Legea nr. 14/2003 – oferă o reglementare
detaliată a tuturor aspectelor care ţin de înfiinţarea şi funcţionarea partidelor
politice, în timp ce finanţarea acestora face obiectul unei legi organice separate –
Legea nr. 43/2003.
Articolul 1 al Legii nr. 14/2003 defineşte partidele politice ca fiind asociaţii
cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în
mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune
publică garantată de Constituţie. Sub aspectul naturii juridice, partidele politice
sunt calificate de lege ca fiind persoane juridice de drept public.
Legea enumeră şi principalele funcţii ale partidelor politice: promovarea
valorilor şi intereselor naţionale, a pluralismului politic, contribuţia la formarea
opiniei publice, participarea cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi
publci şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii. Sub
aspectul interdicţiilor, legea trimite atât la art. 40 din Constituţie, cât şi la art. 30
alin. 7, potrivit căruia în exercitarea libertăţii de exprimare sunt interzise
defăimarea ţării sau a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională,
rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau
la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
De asemenea, potrivit art. 3 alin. 4 din lege, partidele politice nu pot organiza
activităţi militare sau paramilitare şi nici alte activităţi interzise de lege.
 Organizarea partidelor politice are la bază statutul şi programul politic
propriu al acestora. Art. 10 al legii stabileşte elementele de conţinut ale statutului
unui partid: denumirea integrală şi denumirea prescurtată; descrierea semnului
permanent; semnul permanent sub formă grafică alb-negru şi color, în anexă;
sediul central; menţiunea expresă că urmăreşte numai obiective politice;
drepturile şi îndatoririle membrilor; sancţiunile disciplinare şi procedurile prin care
acestea pot fi aplicate membrilor; procedura de alegere a organelor executive şi
competenţele acestora; competenţa adunării generale a membrilor sau a delegaţilor
acestora; organele împuternicite să prezinte candidaturi în alegerile locale,
parlamentare şi prezidenţiale; organul competent să propună reorganizarea
partidului sau să decidă asocierea într-o alianţă politică ori în alte forme de
asociere; condiţiile în care îşi încetează activitatea; modul de administrare a
patrimoniului şi sursele de finanţare, stabilite în condiţiile legii; organul care
reprezintă partidul în relaţiile cu autorităţile publice şi terţi. De asemenea, legea
cuprinde reguli privind organele de conducere ale partidelor, soluţionarea
diferendelor dintre membrii unui partid etc.
- procedura de înregistrare a partidelor politice ;
- reguli privind modificarea statutului, a programului politic al partidului;
- reguli privind asocierea partidelor, precum şi privind reorganizarea
partidelor;
- reguli privind încetarea activităţii partidelor politice.
Finanţarea partidelor politice este reglementată de Legea nr. 43/2003.
Principalele forme de finanţare: cotizaţii ale membrilor, donaţii şi legate, venituri
provenite din activităţi proprii, subvenţii de la bugetul de stat. Legea stabileşte
scutirea de impozite şi taxe a acestor venituri, precum şi plafoane pentru unele
categorii devenituri, cum sunt donaţiile.
Partidele politice nu pot accepta donaţii sau servicii prestate cu titlu gratuit
de o autoritate sau instituţie publică, de la o regie autonomă, de la o companie
naţională, societate comercială sau societate bancară cu capital integral sau
majoritar de stat şi nici donaţii în bani din partea unui sindicat.
În concluzie, subliniem rolul esenţial pe care îl joacă partidele politice în
cadrul democraţiei constituţionale din România. Prin funcţiile lor specifice,
partidele contribuie la formarea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor,
precum şi la realizarea raporturilor de guvernare.
Bibliografie:

 Bianca SELEJAN-GUŢAN, Drept constituţional şi instituţii

politice. Vol. II. Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005;
 Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial al României,
partea I, nr. 767 din 31.10.2003;
 Legea nr. 14/2003 – Legea partidelor politice, publicată în Monitorul
Oficial al României, partea I, nr. 25 din 17.01.2003;
 Legea nr. 43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a
campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial al României,
partea I, nr. 54 din 30.01.2003;
 Ioan Moraru, Drept constitutional si institutii politice, Ed.
ACTAMI, Bucuresti, 1998;
 Tudor DRĂGANU, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat
elementar. Volumul I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.