Sunteți pe pagina 1din 3

„Meșterul Manole”

Lucian Blaga
-rezumat-

Acțiunea primului act are loc în cămara de lucru a Meșterului Manole. Acesta încearcă
să găsească, cu ajutorul Starețului Bogumil, o explicație pentru căderea zidurilor bisericii pe
care încercau s-o construiască. Starețul încearcă să-l convingă pe Manole că forțele superioare
se împotrivesc clădirii bisericii și că numai o jertfă umană ar ține zidurile în picioare.
Meșterul nici nu concepe o asemenea idee, știind că una dintre cele „zece porunci”
este să nu ucizi. Gaman, un bătrân prieten al lui Manole, se oferă să fie jertfa necesară, însă
Meșterul nu dorește să audă asemenea gânduri.
După plecarea Starețului, apare Mira, soția lui Manole. Aceasta nu are deloc încredere
în Bogumil, numindu-l păcătos. Ea crede că soțul ei nu se mai odihnește deloc din cauza
acestei biserici. Manole se chinuie să construiască acel lăcaș de șapte ani, tot atâția de câți este
căsătorit cu Mira.
Cele două iubiri ale Meșterului sunt soția sa și biserica pe care dorește s-o clădească.
El nu înțelege de ce cerul i se împotrivește și caută tot felul de soluții.
Apar șase dintre cei nouă zidari pentru a-l vesti pe Meșter de prăbușirea noilor
ziduri ale bisericii. Aceștia sunt de părere că nici un loc nu este bun pentru construcție, deși
măsurătorile sunt corecte. Obosiți fiind și sătui de atâtea chinuri, zidarii vor să-l abandoneze
pe Manole. Gaman îi convinge însă să nu se lepede de Meșter și pornesc cu toții la locul
tragediei pentru a examina faptele.
Mira rămâne acasă, sfătuită fiind de soțul ei, să se culce.
Dimineață devreme, Manole cercetează temeliile ruinei. Zidarii sunt convinși că nu
mai are rost să încerce, deoarece tot ceea ce ei ridică, noaptea se dărâmă.
Peste puțin timp se înfățișează în fața lor un sol al domnitorului care-i anunță că Vodă
vrea să vadă biserica ridicată. Zidarii și Manole îi spun solului că pământul acesta este bântuit
și că trebuie ales alt loc. Solul spune că Vodă a cheltuit mult pentru această biserică care
trebuia construită în doi ani. Au trecut șapte ani și nici măcar zidul nu este ridicat. Meșterul
mai cere o singură șansă și promite că va ridica biserica în curând; el cere doar trei zile.
După plecarea solului, zidarii îl întreabă cum a putut făgădui ceva ce le poate cauza
moartea. Al șaselea zidar vrea să plece și ceilalți i se alătură. Ei îi cer lui Manole să
poruncească sufletelor lor să uite de imaginea bisericuței. Meșterul nu poate să facă acest
lucru, dar este mai sigur ca oricând că biserica se va înălța.
Al șaselea zidar nu vrea să mai fie vrăjit de chipul bisericii și îi părăsește.
Ceilalți zidari rămân și îi spun meșterului că numai printr-o minune vor reuși să ridice
biserica. Manole le spune că numai printr-o jertfă de sânge vor reuși și printr-o minune de Sus
sau de Jos.

După o luptă psihologică cu el însuși, Manole le spune cu un glas ireal că o viață de


om trebuie clădită în zid. Ființa jertfită trebuie să fie o soție, care încă n-a născut, soră curată
sau fiică luminată.
La început, meșterii șovăie, dar înțeleg că sacrificiul este singura soluție și fac un
jurământ: jertfa va fi prima femeie care va veni să-și vadă soțul, fratele sau tatăl. Apare și cel
de-al șaselea zidar, care nu poate uita biserica.
Acțiunea se petrece tot la zidul în ruine, în dimineața celei de-a treia zi, cerută de
Manole ca răgaz. Zidarii sunt palizi și slăbiți, în așteptarea primei femei care va veni.
Nici ei, nici Meșterul nu mai pot dormi noaptea. Bărbații se roagă să nu fie soția, sora
sau fiica unuia dintre ei sacrificată. Zidarii, întărâtați de cel de-al șaselea, cred că Manole a
încălcat jurământul, anunțând-o pe Mira.
Manole le răspunde că acest jurământ a fost făcut pentru Dumnezeu, iar pe El nu-l
poate înșela. În plus, le spune că așa cum a împărțit totul cu ei până atunci , așa împarte și
suferința cu ei. Zidarii nu îl cred și vor să desfacă jurământul.
Mira sosește cu răsuflarea tăiată și cu un surâs speriat. După ce a vorbit cu Starețul
Bogumil și după ce a aflat că trebuie făcută o jertfă umană, pentru a înălța biserica, sufletul
Mirei a fost cuprins de neliniște și a venit în grabă să oprească o asemnea nebunie.
Soțul ei este înlemnit și vrea s-o facă să plece, dar zidarii îi amintesc de jurământ și nu
îi dau voie Mirei să plece. Femeia este decisă să nu-i lase să omoare pe cineva și îi
încredințează că oricare ar fi jurământul lor, ea îi dezleagă. Meșterul o liniștește, spunându-i
că nu au zidit pe nimeni și că în câteva zile biserica va fi întreagă. Mira crede că blestemul a
fost biruit.
Manole îi spune că povestea cu jertfa umană e un joc pe care-l vor face cu ea.
Blestemul îl vor învinge prin acest joc. Bărbații se vor preface că o zidesc; ea trebuie doar să
stea nemișcată și să zâmbească. Mira crede că este vorba doar de un joc și acceptă să
participe.
Zidurile bisericii încep să se ridice. Zidarii, zoriți de Manole, lucrează fără odihnă.
Meșterul umblă agitat și aude vaietul în zid, deși ceilalți nu aud nimic.
Oamenii se întreabă dacă Mira a înțeles ce s-a întâmplat. Unul din ei crede că nu și-a
dat seama nici după moarte deoarece avea un suflet atât de bun.
Manole este bântuit de amintiri. El are impresia că lucrează de ani de zile și nu de
șapte zile. El nu-și mai poate aminti cum s-a stins Mira din viață și îl întreabă pe un zidar.
Acesta încearcă să-i aline durerea și ezită să-i răspundă. Meșterul este revoltat că Dumnezeu i-
a cerut totul pentru a clădi această biserică.
Manole aude vocea Mirei din zid și le poruncește oamenilor să lucreze tot mai repede.
La un moment dat, Meșterul își pierde mintea și începe să lovească pereții, pentru a-i dărâma.
Manole îi întreabă cine a zidit-o, cine a pus ultima piatră. Zidarii îi răspund că el a fost
cel care a zidit-o până la ultima piatră. Manole nu poate accepta acest lucru.
Biserica este terminată. Zidarii încearcă să ridice clopotul cel mare. Ei așteaptă sosirea
domnitorului și anunțarea pedepsei lui Manole și poate chiar a lor. Meșterul pare să nu mai
trăiască; el se plimbă pe lângă biserică și aiurează.
Sosește Gaman, care îi spune lui Manole că a fost pe la mănăstiri să se roage. Acesta îi
spune bătrânului cum a omorât-o pe Mira și îi arată zidul în care se află trupul ei. Gaman îi
mărturisește că știe toată povestea și că aude și el cântecul Mirei din zid. Îl anunță pe Manole
că țara e îngrozită de această jertfă și că în sobor, multe glasuri s-au ridicat împotriva lui.
Domnitorul vine să vadă biserica, însoțit de un alai de boieri și călugări, care îi spune
domnului că Manole poate ridica o biserică mai frumoasă. Ei îl îndeamnă să ordone moartea
meșterului. Vodă nu îi ascultă, ci îi ureaza lui Manole să trăiască mulți ani, fiind chiar
îngrijorat pentru sănătatea lui.
Gaman a simțit că sufletul Meșterului era atras către o altă lume. Zidarii se simt
pierduți fără Manole și simt că nu-și vor mai găsi locul în lume.
.