ALEXANDRU CORNEA

În ziua care a urmat nopţii sângeroase a asasinării lui Ștefan Lăcustă,

a avut loc, pe de o parte, masacrarea „tuturor oamenilor pe care împăratul
(Suleiman Magnificul) îi trimisese în ţară”, după cum mărturiseau chiar
boierii ucigaşi, ceea ce a constituit începutul adevăratei răscoale
antiotomane în Moldova, iar pe de alta, alegerea la domnie, urmată de
ungerea şi încoronarea noului domn Alexandru Cornea1, personaj pregătit
din vreme de gruparea boierească a Găneştilor şi Arbureştilor, în frunte cu
Mihu „hatmanul” (portarul Sucevei, comandantul oastei) şi Gavril Trotuşan,
mare logofăt.
În fapt, numele de botez al lui Alexandru Cornea era Alexie (Alexe),
care apare la contemporanul său Paul Giovio („adolescentul moldovean numit
Alexe, de neam domnesc”).2
Alexandru a devenit noul său nume domnesc, luat de abia o dată cu
ridicarea la domnie în decembrie 1540 (deci nu trebuie confundat cu
pretendenţii care au purtat anterior acest onomastic ca nume de botez!), în
timp ce Cornea era porecla sa, cu multiple sensuri posibile, derivate de la
substantivul corn, ca de altfel şi în vechea limbă franceză, sau de la un
topic, devenind nume propriu şi apoi de familie abia în cursul secolului XVII.
Macarie scrie despre „Alexandru, poreclit Cornea”3, în timp ce Grigore
Ureche mărturiseşte că ucigaşii lui Ştefan Lăcustă „au rădicat domnu pre
Alixandru vodă, ce-i ziciia Cornea [...] Şi dacă l-au rădicaţii domnu, i-au pus
numele de Alexandru vodă”4, iar Nicolae Costin, reluând aceeaşi versiune,
afirmă că „au ridicat cu toţii domnu pre Cornea [...] şi i-au schimbat numele de
i-au zis Alexandru Vodă”.5
Alexie, devenit Alexandru vodă, era fiul nelegitim al lui Bogdan al III-
lea (cel Orb), aşadar nepot al lui Ștefan cel Mare. O mărturisesc chiar boierii
care îl ridicaseră la domnie, informând pe regele Poloniei, îndată după aceea,
că „am luat alt domn nou, pe care-l ştim cu toţii că e coborâtor al domnilor, fiu
al lui Bogdan Vodă şi nepot al bătrânului Ştefan Vodă, moştenitor drept al ţării
Moldovei. Ne-am supus lui cu toţii şi am hotărât să ne fie domn şi să

1
Noul domn a rămas mult timp, până la publicarea în 1992 a unor documente inedite, descoperite în Polonia, o
adevărată enigmă pentru istoriografia perioadei. Nu i se cunoştea numele de botez, nu se ştia cu adevărat al cui
fiu era, fiind de obicei eronat identificat, de la sfârşitul secolului XVI până în vremea noastră, îndeosebi cu fiul
pretendentului Ilie din 1501, deci nepotul lui Petru Aron, el însuşi pretendent la domnie în 1504 şi 1523, sub
numele de Alexandru, confundat adesea cu pretendenţii purtând acest nume între 1504-1540. (Constantin
Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol.
I (Secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p. 804.)
2
Historia sui temporis, Paris, 1558, p. 265; „Arhiva istorică a României", ed. B.P. Hasdeu, II (1865), p.
39-41), iar spre sfârşitul secolului XVI la N. Isthvanfi ("Alexie"; Historia de rebus ungaricis libri
XXXIV, Koln, 1622, p. 222
3
Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI. Publicate de Ion Bogdan, Bucureşti, 1959, p. 87, 102.
4
Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Bucureşti, 1958, p. 160.
5
N. Costin, Letopiseţul…, p. 418.
domnească precum au domnit întâi bunicul, apoi tatăl său”.6 Această ştire e
confirmată de relatarea bine informatului sol polon la Poartă din 1539-1540,
care scria ducelui Albert al Prusiei, la 21 ianuarie 1541, că boierii care l-au
ucis pe Ştefan Lăcustă „au ales ei înşişi pe un altul, numit Alexandru, fiul lui
Bogdan voievod de odinioară”7.
În sfârşit, în singurul act cunoscut până acum de la Alexandru
Cornea, pe care l-am aflat în Polonia, scrisoarea acestuia în limba polonă
către Gh. Jaztowiecki, starostele Cameniţei, de la începutul lui februarie
1541, însuşi Cornea îşi vădeşte originea intitulându-se: „Alexandru voievod,
fiul lui Bogdan voievod, nepotul bătrânului Ştefan voievod, din mila lui
Dumnezeu domn al ţării Moldovei”8, mărturie care pune capăt altor versiuni
despre originea sa.
Trebuie menţionat că unele izvoare îl socotesc (în mod eronat,
bineînţeles) ca fiind feciorul lui Ilie (un pretendent la domnie, executat prin
decapitare de către poloni, în februarie 1501, la Czchow, în urma unei
solicitări venite din partea lui Ştefan cel Mare)9, care, la rându-i, îl avea
drept tată pe Petru Aron, ucigaşul părintelui marelui Ştefan.
Nu ştim când s-a născut noul domn. La urcarea în scaun, spre
sfârşitul anului 1540, era însă tânăr, un „adolescent”, după mărturia
amintită a contemporanului său Paul Giovio.10 „Tânărul domn” îl numeşte şi
o relatare polonă din 1541, ceea ce se potriveşte pentru un fiu al lui Bogdan
III, care, chiar dacă ar fi fost născut în 1517, anul morţii tatălui său, sau cel
târziu în anul următor, ar fi avut cel puţin 22-23 de ani în 1540. Totuşi,
există şi scrieri care vorbesc despre el precum că ar fi fost destul de bătrân
(cca 50 de ani).11
Cunoscându-i originea, Mihu „hatmanul” (mare portar al Sucevei între
1530 şi 1541)12, l-a luat în slujba sa, Grigore Ureche ştiind că „mai denainte
vreme fusese slugă la Mihul hatmanul”13, ajutându-l, apoi, să urce în ierarhia
dregătoriilor şi având apoi chiar o dregătorie legată de cea a protectorului
său, de vreme ce acelaşi cronicar afirmă că a fost şi el „portariu la cetatea
Sucevii”14 (probabil că este vorba doar de rangul de locţiitor al acestuia).
Totodată, există opinii, conform cărora, înainte de a prelua domnia,
Alexandru Cornea chiar a exercitat (din martie 1531 şi până în decembrie

6
Nicolae Iorga, Scrisori de boieri. Scrisori de domni (ediţia a III-a), Vălenii de Munte, 1932, p. 26-27; Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria
românilor, Supliment II/1, Bucureşti, 1893, p. 139-141.
7
Nicolae Iorga, Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, Bucureşti, 1899, p. 326.
8
Constantin Rezachevici, Originea şi domnia lui Alexandru vodă Cornea (circa 21 decembrie 1540 - 9 sau 16 februarie 1541) - după documente inedite din
Polonia, în „Revista istorică”, Serie Nouă, III, nr. 7-8, Bucureşti, 1992, p. 809-811.
9
Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, Chişinău, 1991, p. 54.
10
Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti. Acte şi scrisori, vol. I (1527-1572), Bucureşti, 1929, p. 23; Eudoxiu
de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. II/4, Bucureşti, 1894, p. 279.
11
Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 93.
12
Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI), p. 577.
13
Grigore Ureche, op. cit., p. 160; Nicolae Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601, Bucureşti, 1942, p. 418; Radu Popescu,
vornicul, Istoriile domnilor Ţării Româneşti, Bucureşti, 1963, p. 50.
14
Ibidem.
1540, când va urca pe tron) această înaltă dregătorie a ţării (practic, prima
în ordinea importanţei din Sfatul domnesc al Moldovei).15
Dacă luăm în considerare varianta că la urcarea sa pe tronul
Muşatinilor, Alexandru Cornea avea o vârstă destul de înaintată (lucru
posibil dacă tatăl său, Bogdan al III-lea, născut pe la 1479, l-ar fi conceput
pe când avea doar 16-17 ani, ceea ce în epoca respectivă şi mai ales datorită
originii sale princiare nu era ceva ieşit din comun), iar afirmaţia că el
număra la acea vreme „vreo 50 de ani”, nu era exclus să însemne că vârsta
lui, de la acea vreme, putea fi şi sub cifra respectivă (adică, aproximativ, 45-
46 de ani), atunci nu este imposibil să spună adevărul şi documentele
istorice ce atestă faptul că (refugiat pe teritoriul regatului polon, mai precis
în Podolia) Cornea a încercat, în 1523, pentru prima dată (fără succes însă),
să preia domnia şi că, în 153516, regele Poloniei (pe pământurile căruia se
găsea la vremea aceea) plănuise, în eventualitatea înlăturării lui Petru Rareş,
să-l înscăuneze, ca domn, la Suceava. Ba chiar mai mult, în această
conjunctură, şi informaţia referitoare la numirea sa, încă din 1531, ca mare
portar al Sucevei devine plauzibilă.
Mai puţin sigură este sursa care vorbeşte despre faptul că el s-ar fi
aflat, între 1501-1504, în Podolia, urmărind îndeaproape evenimentele ce se
petreceau în Moldova (în ultimii ani de viaţă ai marelui Ştefan), în scopul
preluării scaunului domnesc al acesteia la momentul oportun17 (cu
siguranţă acest aspect ţine de versiunea care îl consideră drept fiul
„domnişorului” Ilie).
Mihu „hatmanul” l-a propus ca domn boierilor conjuraţi împotriva lui
Ştefan Lăcustă, îndemnându-l cu tărie să accepte noua postură, după cum a
mărturisit chiar Cornea înaintea morţii, în februarie 1541. Vădindu-şi astfel
calitatea de pretendent domnesc în toamna lui 1540, când relaţiile boierilor
conduşi de Mihu "hatmanul", care îl susţineau, cu Ştefan Lăcustă au
început să se înrăutăţească, el a fost nevoit să se refugieze în Podolia,
urmărit ca „lotru” de Ştefan Lăcustă înainte de 25 noiembrie 1540, pentru
că acesta poruncise să fie prins (hăituirea sa va continua şi pe teritoriul
regatului polon)18.
A revenit din Podolia în Moldova, aşa cum nota Paul Giovio, în cursul
lunii decembrie 1540, fiind desigur în ţară în vremea asasinării lui Ştefan
Lăcustă19, după care, în ziua următoare, a fost înălţat domn.
Susţinut la putere de partida boierească, ce nu dorea revenirea lui
Petru Rareş la domnie, dar care urmărea eliberarea prin forţa armelor a
teritoriilor moldave ocupate de turci, Alexandru Cornea va avea parte de o

15
Pompiliu Tudoran, Domnii trecătoare, domnitori uitaţi, Timişoara, 1994, p. 124.
16
Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 69.
17
Ibidem, p. 93.
18
Constantin Rezachevici, Originea şi domnia lui Alexandru vodă Cornea (circa 21 decembrie 1540-9 sau 16 februarie 1541) - după documente inedite din
Polonia, p. 813-814.
19
„Archiva istorică a României", II, p. 41
guvernare foarte scurtă. „Abea şi-a uns gura cu mierea stăpânirii — scrie
Macarie — şi a pierit înainte de vreme”20. „Acest Alexandru vodă au domnit
numai 2 luni şi 3 săptămâni”21, după Grigore Ureche, care adaugă de fapt o
lună domniei lui Cornea, făcând socoteala, desigur, de când acesta se
manifestase ca pretendent în noiembrie 1540. Domnia efectivă a acestuia s-a
derulat din cca 21 decembrie 1540 şi până în 9 sau 16 februarie 1541.22
Însă în acest scurt răstimp, Cornea a reuşit să elibereze cetăţile Chilia,
Tighina şi Cetatea Albă (aflate sub stăpânire turcească), ale căror garnizoane
au fost măcelărite aproape în totalitate (atacarea acestora fusese declanşată,
încă din octombrie 1540, de către fostul domn)23. Cronica moldo-polonă
precizează că doar după acest act „pe turci cari erau pe lângă dânsul, i-a
tăiat şi le-a luat toate şi le-a luat ţara înapoi”24. Analiza atentă a izvoarelor
polone şi turceşti ale vremii arată că Alexandru Cornea a dus, în ultima
decadă a lunii decembrie 1540 şi la începutul lui ianuarie 1541, un adevărat
război antiotoman în zona Tighinei, Chiliei, Cetăţii Albe, până spre Oceakov,
stârnind neliniştea şi iritarea lui Suleiman Magnificul.
În această întreprindere s-a bazat pe o susţinere atât din partea
regelui polon (ce şi-l dorea ca vasal), cât şi din cea a lui Ferdinand I de
Habsburg, interesat, la rându-i, să-şi extindă stăpânirea asupra statului
moldav (susţinere nematerializată, însă). Aflându-se, totuşi, în raporturi
foarte bune cu cei doi suverani, el încearcă să realizeze cu aceştia un front
comun antiotoman. În acest sens, încheie, la finele anului 1540 sau la
începutul lui 1541, un tratat de alianţă cu Polonia, iar, în ianuarie 1541, va
trimite o solie la Ferdinand de Habsburg cu propunerea de a se recunoaşte
vasal al acestuia (chiar jurându-i credinţă, prin intermediul unui
reprezentant al său, undeva lângă Viena) şi o alta fratelui său, Carol
Quintul, împăratul Germaniei (1519-1556), căruia-i propune o colaborare
armată împotriva Imperiului Otoman (la care nu primeşte răspuns).25
Din păcate, nici regele polon (care, printr-o solie condusă de nobilul
Teczynski, şi-a manifestat, după cucerirea cetăţilor amintite mai sus,
satisfacţia de a se învecina cu un principe atât de brav)26 şi, cu atât mai
puţin, Habsburgii nu-i vor acorda sprijinul de care avea nevoie.
Dispunând ca toţi turcii aflaţi în Moldova să fie ucişi (tot în ianuarie
1541) , Alexandru Cornea îşi va atrage mânia sultanului (ce, de altfel, aflase
27

şi de tratativele sale cu imperialii), care îi dă din nou firman de domnie lui

20
Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI, p. 87, 102.
21
Grigore Ureche, Letopisetul, p. 162
22
Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI),
Bucureşti, 2001, p. 804.
23
Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 445.
24
Cronicile slavo-române, p. 174, 184
25
Constantin Rezachevici, Istoria popoarelor vecine şi neamul românesc în Evul Mediu, Bucureşti, 1998, p. 127-128; Ştefan S. Gorovei, în Petru Rareş
(volum colectiv - redactor coordonator Leon Şimanschi), Bucureşti, 1978, p. 177-178.
26
Pompiliu Tudoran, op. cit., p. 124.
27
Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, p. 93.
Petru Rareş. De altfel, padişahul, nemulţumit de nestatornicia boierimii
moldovene (ce oscila, în permanenţă, între poloni şi turci), va refuza să-i
acorde steagul de domnie, pe care trimişii lui Cornea la Istanbul (ce vor fi
chiar izgoniţi de la Poartă)28 îl solicitaseră, preferând să-l reînscăuneze pe
Rareş, care, în opinia sa, era singurul capabil să asigure o stabilitate politică
favorabilă intereselor turceşti în Moldova.29 Acest lucru îi era necesar lui
Soliman Magnificul, căci, murind Ioan Zapolya, posibilitatea izbucnirii unei
crize politice în Ungaria era iminentă.
Cu toate că Suleiman Magnificul l-a destituit pe Ştefan Lăcustă cel
târziu la începutul lui decembrie 1540, indignat de primele atacuri ale
boierilor din gruparea Găneştilor şi Arbureştilor asupra raialelor otomane
din sud-estul Moldovei, a hotărât, după cum relata chiar el, să acorde din
nou domnia lui Petru Rareş, aflat la Constantinopol, opozantul Alexandru
Cornea.
Prin urmare, Petru Rareş pleacă, din Istanbul, cu oaste turcească, la
23 ianuarie 1541, şi ajunge, pe 28 ianuarie, la vadul Dunării, în preajma
cetăţii Silistra, unde se pregăteşte de atac.30
În faţa înaintării lui Petru Rareş, care sosise la Brăila la începutul lunii
februarie, Alexandru Cornea a coborât de la Suceava la Cetatea Neamţului,
aflându-se aici în a doua jumătate a lui ianuarie şi la începutul lui februarie
1541. De aici, unde pârcălab era Daniel, un om de încredere al său,
Alexandru Cornea adresează o scrisoare cu cereri de ajutor lui Gh.
Jazlowiecki, starostele Cameniţei, singurul document cunoscut până acum
de la acest efemer domn al Moldovei, pe care l-am aflat în Polonia, adevărată
pagină de cronică, criticând politica trecută a lui Petru Rareş, de pe o poziţie
similară cu cea a boierilor Găneşti şi Arbureşti, în vreme ce alţi boieri ai săi,
aflaţi în cetatea Hotinului, în legătură cu el, cereau şi ei ajutor starostelui de
Cameniţa, dar şi îngăduinţa de a se refugia sub stăpânirea sa, în caz de
înfrângere.
Din Cetatea Neamţului, la începutul lunii februarie 1541, Alexandru Cornea s-a
deplasat la Roman (Cetatea Nouă) în centrul Moldovei istorice, locul tradiţional de
concentrare a oastei domneşti, pentru a pregăti lupta cu Petru Rareş, prezentată ca o
acţiune antiotomană. Între timp, mare parte din boierii grupării Găneştilor şi
Arbureştilor, care îl ridicase la domnie, l-au părăsit, fugind în Polonia şi Lituania, în
vreme ce majoritatea celorlalţi boieri de la curte şi a altor dregători a fugit în
tabăra lui Petru Rareş de la Brăila, pentru a face act de supunere faţă de
acesta.31
Lăsând la Roman, între alţii, pe Mihu „hatmanul” şi pe Gavril Trotuşan
logofătul, Alexandru Cornea, cu 15000-20 000 de oşteni, a înaintat în grabă

28
Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, supliment II/1, p. 151, 152; Constantin Rezachevici, Originea şi domnia lui Alexandru
vodă Cornea (circa 21 decembrie 1540-9 sau 16 februarie 1541) - după documente inedite din Polonia, p. 815.
29
Istoria Românilor, vol. IV, p. 445.
30
Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 93; Grigore Ureche, op. cit., p. 160-161.
31
Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI, p. 87, 102; Constantin Rezachevici, op. cit., p. 816.
până lângă Galaţi, în a doua săptămână din februarie 1541, pentru a
înfrunta oastea lui Petru Rareş, poposită pe malul Dunării, lângă aceeaşi
localitate.
Înaintea bătăliei, care ar fi trebuit să se dea lângă Galaţi, Alexandru
Cornea a fost trădat de majoritatea boierilor săi, în frunte cu Efrem Hurul,
marele vornic al Ţării de Jos, comandantul oştii sale, care în fruntea grosului
armatei a trecut de partea lui Petru Rareş32, acesta ridicându-l ulterior,
drept mulţumire, în fruntea - sfatului domnesc.
Alexandru Cornea n-a mai apucat să fugă, fiind prins pe 9 februarie
1541 şi luat prizonier. A fost prins şi predat de cei din jurul său lui Petru
Rareş (s-a zvonit chiar, fără temei, că numai capul i-ar fi fost trimis
acestuia). Contemporanul Macarie mărturiseşte însă: „Cornea a fost prins de
unii şi trimis lui Petru voievod şi a fost dat pradă armelor şi ca hrană săbiei, în
anul 7049 (1541), luna februarie”33.
La rândul său, Grigore Ureche, încercând, desigur, să atenueze
trădarea, arată că „părăsindu-l ai săi toţi, au căzut în mânule vrăjmaşului
său, lui Pătru vodă şi de sârgu au învăţat Pătru vodă de i-au tăiat capul,
dimpreună cu Pătraşco (Tăutu, fiul logofătului loan Tăutu şi ginere al lui Mihu
"hatmanul”, carile să ţinea de dânsul, într-o miercuri, în luna lui fevruarie”34.
Pe 11 martie, Petru rareş a hotărât şi execuţia celorlalţi boieri, care îl
trădaseră pe Cornea, dar şi pe el, în timpul primei sale domnii în Moldova.
Execuţia de lângă Galaţi, care încălca porunca sultanului de a-l
trimite pe Alexandru Cornea la Poartă35, a fost precedată, după obicei, de o
judecată sumară. Martori la aceasta i-au relatat apoi castelanului de Belz, N.
Sieniawski, că Alexandru „a rugat să fie însemnat la nas, dat să intre pe
viaţă într-o mănăstire printre călugări, luând pe Domnul Dumnezeu rugător
şi martor că «eu însumi nu am vrut să fiu domn, ci singur Mihu m-a
îndemnat cu tărie la aceasta». Petru voievod a spus către el: «Să fie asta pe
sufletul aceluia care te-a îndemnat la aceasta» şi l-a dat în seama
călăului”.36
Spre deosebire de asasinarea lui Ştefan Lăcustă de către boieri, care a
reprezentat primul regicid din istoria Moldovei, decapitarea lui Alexandru
Cornea a însemnat în mentalitatea epocii o obişnuită răfuială între unchi şi
nepot de frate, din sânul familiei domnitoare. Aceasta capătă însă un accent
cu adevărat dramatic dacă ţinem seama că ambii rivali luptau de fapt pentru
acelaşi scop, reîntregirea hotarelor Moldovei, Alexandru Cornea cu armele,
fără sorţi de izbândă în confruntarea cu Imperiul otoman, aflat la apogeul
puterii sale, când, evident, Suleiman Magnificul, aflat în ajunul campaniei

32
Constantin Rezachevici, op. cit., p. 819; Idem, în Petru Rareş (volum colectiv), Bucureşti, 1978, p. 210; Eudoxiu de Hurmuzaki, op. cit., p. 3.
33
Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI, p. 87, 102.
34
Gr. Ureche, letopiseţul…, p. 162.
35
Cronica moldo-polonă, în Cronicile slavo-române, p. 174,185
36
Nicolae Iorga, op. cit., p. 349.
care va transforma Ungaria în provincie otomană, ar fi reprimat fără şovăire
răscoala izolată condusă de Cornea, Petru Rareş cu mijloace diplomatice, cu
mult mai mulţi sorţi de izbândă.
Judecata şi execuţia lui Cornea au avut loc, aşadar, în februarie 1541,
într-o miercuri, după cronicarii moldoveni amintiţi, mai precis înainte de
intrarea lui Petru Rareş în Suceava la 22 a lunii. Cum până atunci zile de
miercuri în luna amintită sunt în datele de 2,9 şi 16, şi ţinând seama că
data de 2 nu poate intra în calcul, din pricina itinerariilor celor doi
protagonişti domneşti, rămâne ca execuţia lui Alexandru Cornea să fi avut
loc fie pe 9 februarie, fie pe 16 februarie.37 Nu se ştie unde a fost
înmormântat Alexandru Cornea, şi nici măcar dacă a fost căsătorit sau dacă
a avut urmaşi.

37
Pentru data de 9 februarie - Şt. S. Gorovei, Găneştii şi Arbureştii (Fragmente istorice, 1538-1541), în „Cercetări istorice”, Serie Nouă, II, Iaşi, 1971, p. 157;
Idem, în Petru Rareş (volum colectiv), p. 178; Idem, Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546), Bucureşti, 1982, p. 185.