Sunteți pe pagina 1din 2

DOBROGEA

Obiective naturale:
1. Marea Neagra – vezi manual
2. Delta Dunarii – vezi manual
3. Lacul Techirghiol – resursa balneara
 Se spune ca un batran tatar olog si orb pe numele de Tekir a ajuns odata cu magarul sau ranit, la
malul acestui lac, in care animalul a intrat sa se scalde. S-a chinuit batranul apoi ore in sir sa-l
scoata din noroiul mirositor, dar magarul incapatanat nu voia sa se miste din apa. Mare a fost
insa mirarea si bucuria batranului cand, iesind din lac, si-a dat seama ca ochii sai puteau distinge
din nou lumina, iar picioarele sale, de multa vreme neputincioase, incepusera sa-l asculte. Cat
despre inteleptul sau magarus – ranile de pe spate i se vindecasera, iar corpul sau parca traia o
noua tinerete. Aflandu-se vestea despre aceasta intamplare miraculoasa, oamenii au venit pe
malul lacului, scaldandu-se si ungandu-se cu namol pentru a-si gasi vindecare. Si pentru ca
Tekir si magarusul sau au fost cei care au descoperit miraculoasele beneficii ale lacului, acesta
s-a numit Techirghiol insemnand „Lacul lui Techir”.
 Primele atestari scrise despre utilizarea namolului si a bailor in lacul Techirghiol cu scop
vindecator dateaza din anii 1800, iar in 2019 s-au implinit 120 ani de recunoastere a lacului
Techirghiol in balneologie si a proprietatile sale terapeutice.
4. Sfinxul Dobrogei – stanci cu forme bizare
 Asemeni Sfinxului din Muntii Bucegi, fratele mai mic din Dobrogea este tot o stanca
slefuita de ape si vant, care a luat forma unui barbat ce priveste spre pamant. Roca este
amplasata in zona de nord a Culmii Pricopanului si face parte din Rezervatia
Naturala Muntii Macin.
 Desi zona este foarte arida, trebuie sa stii ca acele roci au sute de milioane de ani in spate,
iar Culmea Pricopanului detine zeci de specii de plante deosebite, care s-au adaptat la
mediu. Ai sa fii surprins, de exemplu, sa vezi ici-colo cate o floare rasarita de nicaieri. Sau
dintr-o stanca.
5. Pestera Casian
6. Cheile Dobrogei
7. Padurea Babadag
8. Muntii Macin
Obiective antropice:
1. Cetatea Enisala - cunoscuta si ca Heracleea;
 Ruinele fortăreței medievale Yeni-Sale (Enisala, Enișala, Eraclea sau Herkleia,
îndepărtându-ne în timp) se află la 2 km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care
domină zona lacurilor Razim și Babadag.
 Cetatea Yeni-Sale are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozitățile masivului
de calcar jurasic pe care este amplasată.
 Cercetările arheologice au fost începute în anul 1939 și au continuat, cu mici întreruperi,
în perioada anilor 1970-1998.
 Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice și mai ales monedele bizantine,
genoveze, tătărăști, moldovene, muntene sau turcești atestă rolul militar, politic,
administrativ și economic pe care l-a îndeplinit cetatea.
2. Cetatea Histria
 Cetatea Histria este o arie protejată de interes național;
 Histria a fost întemeiată de coloniștii greci din Milet în jurul anului 657 î.Hr. (după
istoricul Eusebiu din Cezareea) sau 630 î.Hr. (după Skymnos), ca port la Marea Neagră
și distrusă prin secolul al VII-lea d.Hr. de invaziile avaro-slave.
 În Histria au fost bătute primele monede de pe actualul teritoriu al României. Este vorba
despre monede de argint turnate care au pe avers simbolul orașului, repezentat de un
vultur pe un delfin spre stânga.
3. Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta
 Având o tradiţie instituţională de peste o jumătate de secol, cu o excelentă bază
materială şi o structură pluridisciplinară, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din
Constanţa se constituie un reper important în peisajul cultural şi ştiinţific al
municipiului, cu valoare emblematică pentru oferta estivală a litoralului românesc.
 Cuprinde: Acvariul deschis publicului în anul 1958, Microdelta, Delfinariu, Planetariu şi
o expoziţie permanentă de păsări exotice.
4. Cazinoul
 Simbol al celui mai mare port al României, Cazinoul de pe faleza din Constanţa oraşului
a fost ridicat în 1904-1910 la iniţiativa regelui Carol I.
 Superba clădire a fost inaugurată la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand. A
fost cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României.
 Stil architectural –ART NOUVEAU;
5. Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie – Constanta
6. Muzeul Marinei - Constanta

S-ar putea să vă placă și