Poţi trăi veşnic !

“Şi viaţa veşnică este aceasta:

să Te cunoască pe Tine, singurul
Dumnezeu adevărat, şi pe Isus
Hristos, pe care L-ai trimis Tu.”
(Ioan 17:3)
Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

Cuprins

Creaţi pentru a trăi veşnic ..................................................................... 3

Legea morală - Cele Zece Porunci ......................................................... 4

Ultimul mesaj de avertizare a lumii ................... ..................................... 6

Mesajul primului înger ............................................................................. 6

Mesajul îngerului al doilea....................................................................... 14

Mesajul îngerului al treilea ...................................................................... 16

Testul final – un test simplu .................................................................... 17

A doua venire a Domnului Iisus .............................................................. 18

Trei motive pentru păzirea Sabatului ...................................................... 18

Din nou la pomul vieţii şi nemuritori ........................................................ 19

2
 Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

CREAŢI PENTRU A TRĂI VEŞNIC

Primii oameni, Adam şi Eva, au fost creaţi de Dumnezeu pentru a trăi veşnic,
ei şi copiii lor, dacă se hrăneau cu fructele din “pomul vieţii" care aveau
puterea de a prelungi viaţa (Geneza 3:22).

Eşec la un test simplu

Ei au fost supuşi la testul ascultării de Dumnezeu: Trebuiau să nu mănânce din
pomul oprit, aflat în mijlocul grădinii Eden. Nu au ascultat de Dumnezeu şi, ca
urmare a păcatului, nu li s-a mai îngăduit accesul la pomul vieţii (Geneza 3:24).

Consecinţele primului păcat

Astfel, ei au pierdut posibilitatea de a trăi veşnic şi de atunci oamenii sunt
muritori şi au înclinaţia de a păcătui. Chiar având o viaţă scurtă, ei au adus
planeta în pragul autodistrugerii. Dumnezeu, din iubire, pentru a proteja fiinţele
necăzute în păcat, a stabilit că “plata păcatului este moartea” (Romani 6:23)
însă, mai înainte de aceasta, face tot ce este posibil pentru recuperarea celor
căzuţi în păcat.

Importanţa ascultării de Dumnezeu

Eva a fost înşelată de Satana, care s-a deghizat într-un şarpe vorbitor (Geneza
3:1-5), dar aceasta nu i-a micşorat vina, întrucât cunoştea porunca lui
Dumnezeu. De aici se desprinde învăţătura că atunci când cunoaştem voia lui
Dumnezeu exprimată prin porunci, nu putem da vina pe cei care ne învaţă să
facem altfel.

Planul lui Dumnezeu pentru restaurarea omului

Dumnezeu îi iubeşte pe oameni şi doreşte să-i readucă la starea de la început,
când au fost creaţi după chipul şi asemănarea Lui. Pentru aceasta, El ne-a
trimis pe Fiul Său, Iisus Hristos, “întipărirea fiinţei Lui” (Evrei 1:3) care S-a
întrupat ca să ne fie model de caracter şi comportament. El a luat asupra Lui
păcatele noastre şi Şi-a dat viaţa ca jertfă, pentru ca noi să putem fi iertaţi şi
aduşi iarăşi la pomul vieţii. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a
dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă
viaţa veşnică.” ( Ioan 3:16 )

Ce trebuie să facă omul

Mântuirea (salvarea) omului este un dar pe care omul nu îl merită şi care nu
are preţ, pentru că a fost obţinută cu un preţ infinit – viaţa singurului Fiu al lui
Dumnezeu – Iisus Hristos.
Pentru a putea fi reabilitat, omul nu poate să se bazeze pe capacităţi şi merite
proprii, ci trebuie să se încreadă în Dumnezeu şi să accepte lucrarea Lui: Să
creadă că El va face ceea ce a făgăduit, să accepte planul Lui, să accepte că
jertfa Domnului Iisus a fost făcută şi pentru el, şi că ea este suficientă pentru
iertarea păcatelor lui. Totodată, trebuie să se împotrivească din răsputeri

3
Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

păcatului şi să accepte lucrarea de transformare a caracterului făcută de către

Dumnezeu, pentru asemănarea noastră cu caracterul Domnului Iisus. Pentru
a nu repeta greşeala primilor noştri părinţi, trebuie să ascultăm de voia lui
Dumnezeu făcută cunoscută oamenilor prin Cuvântul Său – Sfânta Scriptură
(Biblia). “Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu
va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36)

Porunca cea mai mare

Pentru a-i proteja, Dumnezeu a dat oamenilor legi prin care le descoperă ce
este bine şi ce este rău.
Domnul Iisus a spus: " ‘Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima
ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.’ Aceasta este cea dintâi, şi cea mai
mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca
pe tine însuţi.’" (Matei 22:37)

LEGEA MORALĂ - CELE ZECE PORUNCI

Cele două mari porunci au fost detaliate în Cele Zece Porunci care au fost
rostite de Însuşi Dumnezeu şi au fost scrise cu mâna Sa pe două table de
piatră. Esenţa Legii lui Dumnezeu, esenţa Celor Zece Porunci, este iubirea.
Ele sunt o alcătuire divină şi nu omenească.

Tabla întâi – Cum să iubeşti pe Dumnezeu

I
"Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa
robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
II
Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri,
sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.
Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul
tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii
până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până
la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
III
Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa
nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.
IV
Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.
Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău.
Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău:
să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici
roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în
ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de
odihnă şi a sfinţit-o. (Exodul 20:2-11)
4
 Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

Tabla a doua – Cum să-ţi iubeşti aproapele

V
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara
pe care ţi-o dă Domnul.
VI
Să nu ucizi.
VII
Să nu preacurveşti.
VIII
Să nu furi.
IX
Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
X
Să nu pofteşti casa aproapelui tău, să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici
robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care
este al aproapelui tău. (Exodul 20:12-17)

Legea lui Dumnezeu

este expresia caracterului Său
Legea, ca şi Evanghelia, ne arată care este adevăratul caracter al lui
Dumnezeu. Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, a trăit o viaţă de ascultare
desăvârşită faţă de Legea lui Dumnezeu şi, prin aceasta, a stabilit un exemplu
pentru fiecare fiinţă omenească. Trebuie să trăim viaţa pe care a trăit-o El în
această lume, prin puterea Sa şi sub învăţătura Sa. Prin jertfa Domnului Iisus
“Mielul lui Dumnezeu” am fost eliberaţi din “Egipt” - din robia păcatului.

Legea morală nu s-a schimbat

Susţinerea că Hristos, prin moartea Sa, a desfiinţat Legea Tatălui Său este
fără temei. Dacă ar fi fost posibil ca Legea să fie schimbată sau desfiinţată,
atunci Hristos n-ar fi trebuit să mai moară pentru a-l mântui (salva) pe om de
sub condamnarea păcatului. Moartea lui Hristos, departe de a desfiinţa Legea,
dovedeşte că ea este de neschimbat. Iar “Iisus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi
în veci!”(Evrei 13:8)
Apostolul Ioan a văzut în Templul lui Dumnezeu din cer chivotul legământului
(Apocalipsa 11:19) în care se află marele original după care au fost scrise Cele
Zece Porunci. Domnul Iisus a spus: “Câtă vreme nu vor trece cerul şi
pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege...” (Matei 5:18)

Câte din Cele 10 Porunci trebuie respectate?

În Noul Testament, apostolul Iacov spune: “Căci, cine păzeşte toată Legea şi
greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. Căci, Cel ce a zis:
"Să nu preacurveşti", a zis şi: "Să nu ucizi." Acum, dacă nu preacurveşti, dar
ucizi, te faci călcător al Legii.”(Iacov 2:10-11)

5
Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

Dragostea - motivaţia ascultării de Dumnezeu

Creştinul nu ascultă de Dumnezeu din obligaţie, din frică sau din interes. “În
dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan
4:18). Motivaţia cea mai înaltă a ascultării de Tatăl nostru din ceruri este
iubirea şi recunoştinţa pentru tot ce a făcut şi face în fiecare zi pentru noi.
“Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” (Ioan 14:15), spune Domnul Iisus.
“Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui
nu sunt grele.” (1 Ioan 5:3)

Dumnezeu ne ajută să ascultăm de El

Dumnezeu ştie că singuri, prin puterile noastre, nu putem împlini voia Sa, de
aceea a făgăduit ajutor: “Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou;
...Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi
şi să împliniţi legile Mele.” (Ezechiel 36:26-27). “...Voi pune legile Mele în
inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor" (Evrei 10:16). Astfel, porunca Legii va fi
împlinită în noi, cei care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după
îndemnurile Duhului (Romani 8:4). Tot apostolul Pavel ne spune: “Voi însă nu
mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în
adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” (Romani
8:9). Hristos a venit să ne facă părtași de natură divină, prin locuirea lăuntrică a
Duhului Său Sfânt în noi, iar viața Lui declară că omenescul unit cu divinul nu
comite păcat.

ULTIMUL MESAJ DE AVERTIZARE A LUMII

În marea Sa iubire pentru omenire, pentru a putea fi salvată la apropiata venire

a Domnului Hristos în măreţie şi slavă, Dumnezeu a trimis prin trei îngeri un
ultim mesaj de avertizare.

MESAJUL PRIMULUI ÎNGER

“Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie
veşnică pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei
seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.
El zicea cu glas tare: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit
ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi
izvoarele apelor!" (Apocalipsa 14:6 -7)

“Evanghelia veşnică”
“Evanghelie” înseamnă o Veste bună: păcatul avea să fie înlăturat din lume şi
autorul lui urma să fie înfrânt. Încă din veşnicii Dumnezeu a avut un plan
pentru salvarea omului, cunoscând, în preştiinţa Sa, că omul va fi amăgit de
diavol ca să păcătuiască: chiar Fiul Său avea să părăsească curţile cerului, să
vină în trup omenesc şi să trăiască o viaţă desăvârşită în armonie cu Legea lui
Dumnezeu - viaţă pe care noi ar fi trebuit s-o trăim; El avea să ia păcatele
omenirii asupra Sa şi să Se aducă pe Sine jertfă ca “Miel al lui Dumnezeu” –
6
 Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

să-Şi dea viaţa Lui ca să “plătească” pentru păcatele noastre, pentru ca omul
să poată fi iertat şi să trăiască veşnic, fiind privit de Dumnezeu ca şi când nu ar
fi păcătuit niciodată.

"Temeţi-vă de Dumnezeu”
Cei care primesc prin credinţă Evanghelia lui Iisus Hristos, care acceptă
darul vieţii veşnice, sunt chemaţi la o schimbare în viaţă. Prima condiţie este
“temerea” de Dumnezeu, adică o atitudine de respect, veneraţie, evlavie şi
spirit de închinare faţă de Dumnezeu, Tatăl nostru din ceruri.
Expresia teama (frica) de Dumnezeu, sau teama (frica) de Domnul, este ca
un diamant cu mai multe faţete: Fiecare faţetă este un aspect diferit a ceea ce
înseamnă temerea de Dumnezeu. Frumuseţea acestui concept multi-
dimensional poate fi văzută numai prin cercetarea lui în totalitate.

Teama de Dumnezeu – bucurie şi înţelepciune

Temerea de Dumnezeu nu înseamnă a fi speriat de Dumnezeu. Care
părinte îşi doreşte ca fiii şi fiicele lui să fie speriaţi de el? În Psalmul 2:11, Biblia
spune că teama (frica) de Domnul este împletită cu bucuria.
De asemenea, Biblia ne spune că "Începutul înţelepciunii este frica de
Domnul” (Proverbe 9:10). Fără ea nu avem nici măcar începutul înţelepciunii.

Teama de Dumnezeu – o alegere personală

Noi nu ne putem impune, pur şi simplu, să avem teamă de Dumnezeu, ci
trebuie doar să ne-o dorim, să o alegem, iar Dumnezeu a promis că o va sădi
în noi: “Voi încheia cu ei un legământ veşnic, că nu Mă voi mai întoarce de la
ei, ci le voi face bine şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se
depărteze de Mine.” (Ieremia 32:40)
Dacă nu Îi dăm respectul cuvenit, El nu ne răspunde: “Atunci Mă vor
chema, şi nu voi răspunde; Mă vor căuta, şi nu Mă vor găsi. Pentru că au urât
ştiinţa şi n-au ales frica Domnului, pentru că n-au iubit sfaturile Mele şi au
nesocotit toate mustrările Mele. (Proverbe 1:28-30 )

Teama de Dumnezeu poate fi învăţată

Frica de Domnul este ceva ce poate fi învăţat prin părtăşie şi comuniune cu
Dumnezeu: “Veniţi, fiilor, şi ascultaţi-mă, căci vă voi învăţa frica Domnului.”
(Psalmi 34:11)

Mai bine puţin, cu frică de Domnul

Înţeleptul Solomon, care a fost foarte bogat dar şi foarte nesăbuit pentru că,
pentru o vreme, nu a avut teamă de Domnul şi s-a îndepărtat de El, a scris din
propria experienţă de viaţă: “Mai bine puţin, cu frică de Domnul, decât o mare
bogăţie, cu tulburare!”(Proverbe 15:16)

De ce să ne temem de Dumnezeu
Motivul pentru care trebuie să avem acest respect, veneraţie, evlavie şi spirit
de închinare pentru Dumnezeu, este pentru că El este Creatorul nostru, iar noi
7
Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

suntem creaturile Sale: "Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, şi

toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui. El îngrămădeşte apele mării într-un
morman şi pune adâncurile în cămări. Tot pământul să se teamă de
Domnul!Toţi locuitorii lumii să tremure înaintea Lui!" (Psalmul 33:6-9)
Adevăratul respect faţă de Dumnezeu este inspirat de un sentiment al măreţiei
Lui infinite şi de o conştientizare a prezenţei Lui. "Nici unul nu este ca Tine,
Doamne! Mare eşti Tu, şi mare este Numele Tău prin puterea Ta. Cine să nu
se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ţie se cuvine teama; căci între toţi
înţelepţii neamurilor şi în toate împărăţiile lor, nici unul nu este ca Tine."
(Ieremia 10:6-7)

Un Dumnezeu Atotputernic,
dar aproape de noi
Atunci când ne temem de Dumnezeu, Îl respectăm ca fiind Dumnezeul
Atotputernic, dar în acelaşi timp, noi Îl iubim ca pe Tatăl nostru din cer. El
coboară şi intră în contact cu cei care sunt smeriţi: “Eu locuiesc în locuri înalte
şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile
smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite." (Isaia 57:15)

Temerea de Dumnezeu – alte aspecte

Să te temi de Dumnezeu înseamnă să umbli cu El, să păzeşti poruncile Lui, să
asculţi glasul Lui, să-I slujeşti, şi să te ţii strâns de El. “Voi să mergeţi după
Domnul, Dumnezeul vostru, şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi, de
glasul Lui să ascultaţi. Lui să-I slujiţi şi de El să vă alipiţi.” (Deuteronomul 13:4 )

Numele lui Dumnezeu trebuie respectat

Temerea de Dumnezeu implică, de asemenea, respectul faţă de Numele Său
sfânt. Numele lui Dumnezeu trebuie respectat pentru că “Numele Lui este sfânt
şi înfricoşat” (Psalmi 111:9). Domnul Iisus spune: "Tatăl nostru care eşti în
ceruri! Sfinţească-se Numele Tău.” (Matei 6:9). Numele Său nu trebuie folosit
când nu este necesar. Porunca a III-a din Decalog spune: “Să nu iei în deşert
Numele Domnului Dumnezeului tău” (Exodul 20:7). Atunci când folosim
Numele Său în rugăciune şi conversaţie, trebuie să luăm în considerare
semnificaţia reverenţiosă, minunată, şi atotputernică a Numelui sfânt al lui
Dumnezeu.

Teama de Dumnezeu în închinare

Temerea de Dumnezeu va afecta nu numai modul în care folosim Numele Lui,
ci şi felul în care ne închinăm Lui. Noi trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu în
conformitate cu voia Lui, cu respect, în umilinţă, nu cu un spirit semeţ. Când
avem teamă de Domnul, ne dăm seama că suntem doar oameni. Teama de
Domnul crează în noi umilinţa.

8
 Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

Teama de Dumnezeu înseamnă încredere în El

Temerea de Dumnezeu aduce după sine un spirit de încredere în Dumnezeu;
înseamnă să ai încredere în El. "Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în
Domnul! El este ajutorul şi scutul lor." (Psalmi 115:11)

Teama de Dumnezeu duce la ascultare de El

În Biblie, de cele mai multe ori, expresia "frica de Domnul" sau "temerea de
Dumnezeu" se referă la atitudinea de ascultare cu dragă inimă de Dumnezeu.
Ascultarea este cea mai înaltă formă de temere de Domnul. Ea conduce la o
ascultare iubitoare de poruncile lui Dumnezeu, ne conduce să facem ceea ce
Dumnezeu ne spune că ar trebui să facem.

Teama de Dumnezeu – păzirea poruncilor Lui

În Scriptură temerea de Dumnezeu are legătură în principal cu păzirea
poruncilor Lui, cu Legea sfântă a lui Dumnezeu. "Să păzeşti poruncile
Domnului, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui, şi să te temi de El."
(Deuteronom 8.6). Aceia care se tem de Dumnezeu, păzesc poruncile Lui.
Când Dumnezeu a rostit Cele Zece Porunci, a făcut-o pentru a învăţa
poporul Său să se teamă de El: "Căci vreau să-i fac să audă cuvintele Mele, ca
să înveţe să se teamă de Mine tot timpul cât vor trăi pe pământ şi să înveţe şi
pe copiii lor să le păzească.”... “Muntele era aprins, şi flăcările se ridicau până
în inima cerului. Era întuneric, nori şi negură deasă. Şi Domnul v-a vorbit din
mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-aţi văzut nici un chip,
ci aţi auzit doar un glas. El Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l
păziţi, cele zece porunci; şi le-a scris pe două table de piatră."(Deuteronomul
4:10-13).
Înţeleptul Solomon, către sfârşitul unei vieţi pline de experienţe, spune: “Să
ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte
poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice
faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este
ascuns, fie bine, fie rău." (Eclesiastul 12:13-14)

Făgăduinţe pentru cei ce se tem de El

"O! de ar rămâne ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să
păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor!"
(Deuteronom 5:29)
"Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El şi
îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor, pentru cei ce păzesc legământul Lui, şi
îşi aduc aminte de poruncile Lui ca să le împlinească." (Psalmul 103,17-18)
“Eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu, şi au frică de El.”
(Eclesiastul 8:12)

9
Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

“şi daţi-I slavă”

Dăm slavă lui Dumnezeu trăind în armonie cu legile Lui
Trăind în armonie cu legile lui Dumnezeu, făcând voia Lui, creştinul
promovează onoarea (slava) lui Dumnezeu. Aceasta porneşte din iubirea lui
pentru Dumnezeu şi din dorinţa lui de a plăcea Făcătorului său. “Deci, fie că
mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui
Dumnezeu.”(1 Corinteni 10:31)

Caracterul lui Dumnezeu

Dumnezeu ne arată caracterul Lui, slava Lui interioară, şi spune despre
Sine: "Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet
la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care îşi ţine dragostea până în mii de
neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte
pe cel vinovat drept nevinovat.” (Exodul 34:6) Adică Dumnezeu este şi un
Dumnezeu al dreptăţii. Iar Domnul Iisus se caracterizează El Însuşi spunând:
“Eu sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11:29).
Caracterul lui Dumnezeu se vede în frumuseţea creaţiei Sale şi în lucrarea
Sa de răscumpărare şi salvare a omului căzut în păcat, jertfindu-Se pentru ca
el să poată trăi veşnic.

Dăm slavă lui Dumnezeu reflectând caracterul Lui

Reflectând caracterul lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi, aşa cum a făcut
Domnul Iisus, creştinul este o mărturie vie înaintea lumii despre adevăratul
caracter al lui Dumnezeu şi, astfel, Îi dă lui Dumnezeu cinste, onoare, slavă.
Domnul Iisus ne-a arătat cum este Dumnezeu, care este caracterul Lui: “Cine
M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” (Ioan 14:9) Citind Evangheliile vedem
acţiunile Domnului Iisus şi felul cum a dezvăluit caracterul Lui. El este Lumina
lumii (Ioan 8:12) şi cheamă pe creştini să fie şi ei lumina lumii, primind-o de la
El şi reflectând-o: “Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor,
ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este
în ceruri.”(Matei 5:14,16)

Caracter asemenea cu al Domnului Iisus

Privind la frumuseţea caracterului Domnului Iisus în Cuvântul Său (Biblia),
având comuniune cu El prin rugăciune, suntem schimbaţi în mod progresiv “în
acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”(2 Corinteni 3:18)
şi în viaţă se va vedea roada Duhului Său Sfânt: “dragostea, bucuria, pacea,
îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea,
înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-23). Prin acest caracter transformat în mod
minunat , după asemănarea lui Dumnezeu, Tatăl va fi onorat, slăvit: “Dacă
aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel
ucenicii Mei. ( Ioan 15:8 )

“a venit ceasul judecăţii Lui”

Motivul pentru care trebuie să ne temem de Dumnezeu, să-I dăm slavă şi să
ne închinăm Lui, este pentru că a venit ceasul judecăţii Lui. (Apocalipsa 14:7).
10
 Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

Când are loc Judecata de cercetare

Prima fază a Judecăţii lui Dumnezeu (faza de cercetare) are loc în timpul
vestirii Evangheliei veşnice la toate popoarele lumii, înainte de revenirea
vizibilă în măreţie şi slavă a Domnului Hristos (Apocalipsa 14:14). "Căci Fiul
omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti
fiecăruia după faptele lui." (Matei 16:27). Domnul Iisus spune : “Iată, Eu vin
curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui."
(Apocalipsa 22:12). Deci, când vine, El aduce răsplata, iar aceasta este
stabilită prin Judecata de cercetare, înainte de a veni.
Judecata de cercetare a început la 22 oct 1844, la împlinirea celei mai lungi
profeţii a Bibliei, de 2300 de ani, făcută prin profetul Daniel: "Până vor trece
două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi, sfântul locaş va fi curăţit!" (Daniel
8:14). În limbaj profetic, o zi este un an. Curăţirea sfântului locaş este un
termen preluat de la ceremonia din Ziua Ispăşirii din Vechiul Testament, care
simboliza judecata finală, când avea să se facă ştergerea păcatelor
mărturisite.

Unde are loc Judecata de cercetare

Judecata de cercetare are loc în ceruri, acolo unde locuieşte Tatăl nostru.
Profetul Daniel a văzut în viziune această scenă: “Mă uitam la aceste lucruri,
până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a
şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână
curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roatele Lui ca un
foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi
slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi
s-au deschis cărţile.” (Daniel 7:9-10)

Judecata se face după cărţile din ceruri

În cărţile din ceruri sunt scrise toate faptele, cuvintele şi lucrurile noastre
secrete. Domnul Hristos a spus: "Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da
socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele
tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit." (Matei 12:36-37)
“Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va
face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (Eclesiastul 12:14)
Cărţile din ceruri conţin o biografie completă a fiecăruia dintre noi, fiecare
faptă, cuvânt, motiv, gând, emoţie, chiar şi fiecare ocazie de a face bine, de
care nu am profitat. Ele conţin o transcriere exactă a vieţii şi caracterului
nostru.
Cartea Vieţii
Cartea vieţii conţine numele celor care L-au primit pe Iisus Hristos ca Mântuitor
şi Domn. Apostolul Pavel, vorbind despre unii dintre colaboratorii lui care îl
ajutau în lucrare, spune: "Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în
ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie,
cu Clement şi cu ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în
cartea vieţii." (Filipeni 4.3)
11
Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

Domnul Iisus a promis că cei biruitori în lupta creştină cu păcatul vor avea
numele scris în cartea vieţii: "Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe.
Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui
înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui."

Toţi vom fi judecaţi

Apostolul Pavel spune că fiecare va fi judecat: “Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm
înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească
răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”( 2
Corinteni 5:10 )
La judecata de cercetare, vii sau morţi, nu ne prezentăm personal, ci prin
înregistrarea aflată în cărţile din cer.

Judecata se face după Cuvântul Domnului Hristos

Domnul Hristos a spus: “Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele
Mele, are cine-l osândi: Cuvântul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în
ziua de apoi.” (Ioan 12:48 )
Legea lui Dumnezeu este marea regulă a dreptăţii după care trebuie să fie
“măsurată” întreaga omenire. "Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au
să fie judecaţi de o lege a slobozeniei". (Iacov 2:12)
“Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul
legământului Său, în Templu Său.”(Apocalipsa 11:19). Iar în chivotul
legământului se află află marele original după care au fost scrise Cele Zece
Porunci.

Nu este nici un om fără păcat

Nu există nimeni care nu a păcătuit niciodată. “După cum este scris: ‘Nu este
nici un om neprihănit, nici unul măcar... Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de
slava lui Dumnezeu.’ ” (Romani 3:10, 23). Păcatele noastre sunt scrise în
cărţile din cer, şi când este comparată cu Legea lui Dumnezeu, viaţa noastră
apare plină de păcat; iar “păcatul este fărădelege.” (1 Ioan 3:4)

Cum să nu fii condamnat

Fiindcă “plata păcatului este moartea” veşnică (Romani 6:23), noi ar trebui să
fim condamnaţi, dar Domnul Iisus a venit în această lume şi a trăit viaţa
perfectă pe care ar fi trebuit să o trăim noi, a murit moartea de care ar fi trebuit
să murim noi – despărţiţi de Dumnezeu. Iar atunci când regretăm că am
păcătuit, când mărturisim faţă de Dumnezeu păcatele, când renunţăm la păcat
şi când ne încredem în Domnul Iisus îngropând păcatele noastre în apa
botezului, Biblia spune că Dumnezeu ia viaţa şi moartea Domnului Iisus şi o
pune în dreptul nostru. Deşi păcatele noastre sunt scrise în cărţile din ceruri,
atunci Domnul Iisus scrie în dreptul lor “iertat prin sângele Mielului”. “Căci ştiţi
că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul
deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele
scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” (1 Petru 1:18)

12
 Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

Domnul Iisus, Judecătorul şi Apărătorul nostru

“Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Iisus Hristos, Cel
neprihănit.” “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne
ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 2:1, 1:9).
Domnul Iisus este Judecătorul nostru, dar şi Apărătorul (Avocatul) nostru la
procesul de Judecată, scriind şi păstrând astfel în cartea vieţii numele noastre,
alături de ale celorlalţi mântuiţi (salvaţi) pentru a ne da ca răsplată viaţa
veşnică la revenirea Sa în măreţie şi slavă.

Închinaţi-vă Creatorului
Primul înger continuă: „şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea
şi izvoarele apelor!" (Apocalipsa 14:6 -7)

Iisus Hristos – Creator

Creatorul, care este menţionat în mesajul primului înger, nu a fost nimeni altul
decât Iisus Hristos Însuşi. “Totuşi pentru noi nu este decât un singur
Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un
singur domn: Iisus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.”( 1
Corinteni 8:6)
“Toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut
fără El.”( Ioan 1:3)
“Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus
moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.” (Evrei 1:1-2)

Motivaţia pentru închinare

Noi trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu pentru faptul că El este Creatorul, iar
noi suntem creaţia Sa. "Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm
genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!” (Psalmul 95:6)

Domnul Hristos a creat lumea noastră

în primele 6 zile ale săptămânii şi în a 7-a S-a odihnit
Prima săptămână din istoria lumii este a lui Dumnezeu, înainte de a fi a
omului: “Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce
este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul
ziua de odihnă şi a sfinţit-o.”( Exodul 20:11)
Zilele creaţiei sunt zile obişnuite, nu ere de mii de ani, pentru că “Toate
zilele pe care le-a trăit Adam au fost de 930 de ani.” (Geneza 5:5), inclusiv ziua
a şasea în care a fost creat şi a şaptea în care s-a odihnit împreună cu
Dumnezeu.

Ziua a 7-a, sfinţită şi binecuvântată

de Dumnezeu pentru veşnicie
Sfinţirea şi binecuvântarea zilei a 7-a s-a făcut prin odihna lui Dumnezeu în
acestă zi: “Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în
ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o

13
Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

făcuse.”(Geneza 2:2) Aşa cum prima săptămână este a lui Dumnezeu, tot aşa
ziua a 7-a este “ziua Sa cea sfântă” (Isaia 58:13).
Binecuvântarea zilei a 7-a este pentru veşnicie: „Căci ce binecuvintezi Tu,
Doamne, este binecuvântat pentru veşnicie!" (1 Cronici 17:27)

Ziua a Şaptea este Sâmbăta (Sabatul)

Domnul Iisus a înviat duminică (numită în Biblie “prima zi a săptămânii”) şi ea
urmează după Sâmbătă (Sabat), ziua a 7-a: “La sfârşitul zilei Sabatului, când
începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina şi
cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.”(Matei 28:1), “şi a văzut că piatra
fusese luată de pe mormânt.” (Ioan 20:1)

Sabatul a fost făcut pentru om

În limba ebraică Adam însemnă “om”. Încă de la creaţie, când nu exista încă
vreo naţiune, Sabatul a fost făcut pentru om zi de odihnă, după cum spune
Domnul Iisus: “Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; aşa că
Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului." (Marcu 2:27-28)
Mai târziu, în Porunca a IV-a din Decalog, Dumnezeu a reamintit-o: “Adu-ţi
aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci
lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului,
Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea...”(Exodul 20:8-10)

Domnul Iisus S-a odihnit în mormânt

în ziua de Sabat
Domnul Iisus a păzit Sabatul după ce a murit pe cruce: S-a odihnit în mormânt
Sâmbăta şi trupul Său nu a văzut putrezirea, întocmai ca mana care, culeasă
de vineri, nu se altera în ziua de Sabat (Exodul 16:23-24). El a spus: “Eu sunt
Pâinea vie, care s-a coborât din cer.”(Ioan 6:51). După lucrarea de
răscumpărare a rasei umane, atârnând pe cruce, El a strigat “S-a sfârşit!” (Ioan
19:30) şi apoi S-a odihnit, aşa cum S-a odihnit în ziua a 7-a după lucrarea de
creaţie, când “au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor” (Geneza
2:1-2)
Semnul închinării la Creator
Dumnezeu aşteaptă ca poporul Său să I se închine, iar semnul închinării la
Creator este Sabatul Lui cel sfânt – memorialul creaţiei.

MESAJUL ÎNGERULUI AL DOILEA

“Şi un al doilea înger a venit, zicând: A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea
mare, care a adăpat toate neamurile din vinul furiei desfrânării sale.”
(Apocalipsa 14:8)

Motivul căderii Babilonului

Babilonul cade pentru că în loc să accepte mesajul primului înger – adevărul
lui Dumnezeu – el dă naţiunilor “vinul” ei – învăţăturile ei eronate.
14
 Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

Biserica de la început – ca o fecioară curată

La început, biserica creştină a fost curată, aflată într-o relaţie corectă de
legământ cu Iisus Hristos, un legământ ca cel de logodnă. Apostolul Pavel
spune creştinilor: “V-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui
Hristos ca pe o fecioară curată.”(2 Corinteni 11:2). Aşadar, relaţia Domnului
Hristos cu biserica Sa este ca cea de căsătorie: implică fidelitate şi este pentru
totdeauna.
Biserica cea adevărată, fidelă Domnului Hristos, este simbolizată printr-o
femeie castă, învăluită în soare (Apocalipsa 12:1).

Schimbarea Legii şi lepădarea de credinţă

Apostolul Pavel îi avertizează pe creştini că înainte de venirea Domnului
Iisus va avea loc în biserică lepădarea de credinţă şi descoperirea omului
fărădelegii. Acesta avea să vină din interiorul bisericii şi să se aşeze în biserică
asumându-şi prerogative dumnezeieşti (2Tesaloniceni 2:3-4)
Prin profetul Daniel, Dumnezeu ne-a avertizat că avea să vină o putere
numită “cornul cel mic” care “va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt,
va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremurile şi
legea.” (Daniel 7:25 )

Identitatea Babilonului
În Biblie, lepădarea de credinţă, acceptarea în biserică a unor elemente din
păgânism sau apelarea de către biserică la ajutorul puterilor politice, sunt
considerate ca “adulter” spiritual sau “desfrânare”, o trădare a legăturii sfinte
cu Dumnezeu.
Biserica decăzută este simbolizată printr-o femeie desfrânată, îmbrăcată în
culori ţipătoare (roşu aprins), împodobită vulgar cu aur şi pietre scumpe. Ea
desfrânează (cooperează) cu împăraţii pământului, pe care vrea să-i
impresioneze astfel. Pe fruntea ei este scris numele “Babilonul cel mare,
mama desfrânatelor”. Ea este îmbătată de sângele sfinţilor şi ţine în mână o
cupă de aur plină de necurăţiile desfrânării ei. (Apocalipsa 17:4-6)
Privind în istorie, este uşor de identificat acea biserică care în Evul Mediu a
trimis la moarte milioane de creştini nevinovaţi care au refuzat să accepte
“vinul Babilonului” - învăţăturile ei false, contrare Bibliei, Cuvântului lui
Dumnezeu.

Vinul Babilonului
Îngerul a doilea anunţă că Babilonul, cetatea cea mare, a dat să bea tuturor
naţiunilor din vinul desfrânării ei. (Apocalipsa 14:8). Babilonul pretinde că
respectă Legea Celor 10 Porunci, în timp ce sfidează porunca a II-a care
interzice închinarea la Dumnezeu prin intermediul statuilor şi icoanelor. La fel,
pretinde că prin autoritatea ei a transferat sfinţenia zilei a 7-a de la Sâmbătă la
duminică. Naţiunile “îmbătate” astfel nu mai realizează deosebirea dintre
poruncile lui Dumnezeu şi poruncile oamenilor, dintre adevăr şi falsitate.

15
Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

Căderea deplină a Babilonului

Căderea deplină a Babilonului va avea loc atunci când păcatele ei vor
ajunge până în cer (Apocalipsa 18:5), când păzirea sabatului fals, duminica, va
fi impusă prin lege civilă şi astfel, va fi suprimată libertatea de alegere şi
libertatea de conştiinţă.
Anunţarea căderii Babilonului este însoţită de invitaţia de a ieşi: “Ieşiţi din
mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu
urgiile ei!” (Apocalipsa 18:4)

MESAJUL ÎNGERULUI AL TREILEA

“Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină
cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea
şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui;
şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea, n-
au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul
numelui ei!
Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui
Iisus.” (Apocalipsa 14:9-12)

“Aici este răbdarea sfinţilor”

Din finalul mesajului îngerului al treilea reiese că “semnul fiarei” nu va fi
primit de sfinţii care “păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.”
Aşadar, “semnul fiarei” trebuie să fie o poruncă (lege) din partea fiarei,
care contraface una dintre poruncile lui Dumnezeu. Sfinţii, care cunosc
adevăratele porunci ale lui Dumnezeu nu se vor lăsa amăgiţi, nu vor
recunoaşte autoritatea fiarei şi nu vor respecta porunca ei. Astfel, ei nu vor
primi “semnul” pe mână sau pe frunte, adică nici nu vor fi de acord (nu vor “da”
mâna) şi nici nu vor accepta cu mintea (fruntea este un simbol al intelectului).
Păzind poruncile şi credinţa Domnului Iisus, sfinţii nu se vor închina fiarei şi
“icoanei ei” şi nu vor accepta autoritatea lor. Întocmai ca Domnul Iisus, ei vor
spune: “Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti."
(Matei 4:10)

“Semnul ei pe frunte sau pe mână”

Biblia se explică pe ea însăşi. Apostolul Ioan, la sfârşitul secolului întâi,
când a primit această viziune, a înţeles despre ce este vorba, deşi nu auzise
de cip-uri şi paşapoarte biometrice. În Biblie Dumnezeu a spus că poruncile
Sale trebuie păstrate în inimă şi întipărite în mintea copiilor, că trebuie să fie ca
un semn de aducere aminte pe mână sau pe frunte. (Exod 13:9, Deuteronom
6:6-8). Adică trebuie avute în minte şi aplicate în practică.
Când vine din partea fiarei, „semnul” pe mână sau pe frunte este o poruncă
(act legislativ) din partea ei, care contraface „semnul” lui Dumnezeu.

16
 Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

Semnul lui Dumnezeu

În Biblie, Dumnezeu spune că are un semn special prin care El recunoaşte pe
cei care aparţin poporului Său – Sabatul zilei a 7-a: “Sfinţiţi Sabatele Mele, căci
ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul
vostru!" (Ezechiel 20:20, Exodul 31:13)

Semnul fiarei
În concluzie, sfinţii vii nu primesc semnul fiarei pentru că păzesc poruncile
lui Dumnezeu (Apocalipsa 14:12). Ei păzesc astfel şi porunca a IV-a cu privire
la ziua de odihnă, Sâmbăta) şi, prin urmare, primesc semnul lui Dumnezeu,
Sabatul Său cel sfânt.
Iar primul înger cheamă la închinare înaintea Creatorului, folosind termeni
din porunca a IV-a (Exodul 20:8-11), în timp ce fiara dă o poruncă, semn prin
care vrea să i se recunoască autoritatea, numit “semnul fiarei”.
Privind actualitatea, este simplu de văzut care este ziua de odihnă
acceptată în general, fără poruncă din partea lui Dumnezeu. Biserica Catolică
afirmă (în catehismul Geiermann, pag. 50, 1946, SUA) că transferul
solemnităţii de la Sâmbătă la duminică s-a făcut de către ea.
În prezent nimeni nu a primit semnul fiarei pentru că nu s-a emis încă un
act legislativ prin care ziua de odihnă obligatorie să fie duminica şi Sâmbăta să
fie interzisă.
Pentru cei care din neştiinţă păzesc duminica ca fiind ziua a 7-a, Biblia
spune: “Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte
acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.” (Faptele Apostolilor
17:30)

Închinarea la fiară şi icoana ei

Închinarea la fiară este o formă de recunoaştere a autorităţii ei, chiar dacă
nu implică plecăciune. Atunci când păzim ziua de duminică în locul Sâmbetei,
recunoaştem fiara ca având autoritate mai presus de Dumnezeu, pentru că a
schimbat Legea Lui. În Evul Mediu, biserica catolică s-a folosit de puterea
statului pentru a impune cu forţa învăţăturile ei false.
Profeţia biblică (Apocalipsa 13:11-18) spune că la timpul sfârşitului cea mai
puternică ţară a lumii va folosi această metodă (unirea dintre biserică şi stat)
pentru a impune semnul fiarei. Astfel, ea va proceda întocmai ca fiara din Evul
Mediu, va fi o imagine (icoană) a fiarei.

TESTUL FINAL – UN TEST SIMPLU

Istoria omenirii a început cu un test simplu (pomul oprit) şi se termină cu un
test la fel de simplu: Sâmbăta sau duminica - Semnul lui Dumnezeu sau
semnul fiarei. Acest test are loc în trei paşi, iar trecerea testului presupune
conformarea la toate cele trei mesaje îngereşti.
Desconsiderarea primului sau a celui de-al doilea mesaj va duce la eşec în
pasul trei al testului – primirea semnului fiarei şi pierderea vieţii veşnice. Este o
problemă de viaţă şi de moarte.
17
Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

A DOUA VENIRE A DOMNULUI IISUS

Imediat după terminarea mesajului îngerului al treilea, Biblia prezintă revenirea
Domnului Iisus în măreţie şi slavă. Atunci, omenirea va fi împărţită în două
categorii: cei drepţi (ascultători) şi cei nelegiuiţi, şi fiecare îşi va primi răsplata
(Apocalipsa 14:14-20).

Învierea celor drepţi

Revenirea Domnului Iisus este apogeul glorios al istoriei poporului lui
Dumnezeu. Cu emoţie şi adorare, ei izbucnesc: „Iată, Acesta este Dumnezeul
nostru, în care aveam încredere că ne va mântui!" (Isaia 25:9). Atunci va avea
loc învierea celor drepţi din toate veacurile. Pe măsură ce Domnul Iisus Se
apropie, El cheamă pe cei drepţi adormiţi din morminte şi trimite pe îngerii Săi
„să adune pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor pînă la
cealaltă" (Matei 24:31). De jur împrejurul lumii, drepţii cei morţi aud vocea Sa şi
ies din mormintele lor. Apoi, drepţii cei vii sunt schimbaţi „într-o clipă, într-o
clipeală din ochi" (1 Corinteni 15:52). Slăviţi şi dânduli-se nemurirea, ei sunt
ridicaţi împreună cu drepţii înviaţi pentru a întâlni pe Domnul lor în văzduh şi
pentru a rămâne pentru totdeauna cu El (1 Tesaloniceni 4:16-17).

Cei înviaţi au corpuri noi şi nemuritoare

La înviere vor ieşi afară nu corpurile acelea bolnave, bătrâne şi mutilate care
au coborât în mormânt, ci corpuri noi, nemuritoare, desăvârşite, care nu mai
sunt deloc marcate de păcatul ce a cauzat descompunerea lor. Drepţii înviaţi,
trăiesc experienţa desăvârşirii lucrării de refacere, reflectând imaginea
desăvârşită a lui Dumnezeu în minte, suflet şi trup (1 Corinteni 15: 42-54)

Trupuri reale, slăvite, ca al Domnului Iisus

Domnul Hristos care a înviat din mormânt a fost acelaşi Iisus care a trăit
aici în trup. El avea un corp slăvit, dar era totuşi un corp real. Era atât de real,
încît ceilalţi nu vedeau nicio deosebire (Luca 24:13-27; Ioan 20:14-18).
Cum va arăta corpul înviat? Asemenea Domnului Hristos, drepţii înviaţi vor
avea corpuri reale. Şi după cum Domnul Hristos S-a ridicat din morţi ca o fiinţă
slăvită, tot aşa se vor ridica şi cei drepţi. Apostolul Pavel a spus că Domnul
Hristos „va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului
slavei Sale" (Filipeni 3:21).

Vom avea aceeaşi identitate

Acelaşi chip va ieşi afară, dar fără boală şi niciun fel de defect. Omul va trăi din
nou, având aceeaşi identitate, aceleaşi trăsături individuale, aşa încât prietenii
se vor recunoaşte unii pe alţii.

TREI MOTIVE PENTRU PĂZIREA SABATULUI

Aşadar, există trei motive pentru păzirea Sabatului:
1) Pentru că Domnul Iisus a creat lumea în şase zile, Şi-a sfârşit lucrarea
(Geneza 2:1-2) şi S-a odihnit în ziua a şaptea.
18
 Poţi trăi veşnic!
__________________________________________________________________________________________________________________________________

2) Pentru că Domnul Iisus a răscumpărat lumea prin jertfa de pe cruce, şi în

ziua a şasea, în “Vinerea Mare” a spus pe cruce: "S-a sfârşit!" (Ioan 19:30), şi
S-a odihnit în mormânt în Sabat.
3) Pentru că Sabatul arată spre viitor, când, după ce va face ceruri noi şi un
pământ nou, El va spune: "S-a sfârşit!" (Apocalipsa 21:6), şi se va odihni cu
poporul Său în Împărăţia ce va veni.

Sabatul – ziua de comemorare a noii creaţii

Atunci, Sabatul va fi semnul închinării la Creatorul cerurilor noi şi al
pământului nou.
“Căci după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor
dăinui înaintea Mea zice Domnul, aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele
vostru. În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se
închine înaintea Mea, zice Domnul.”( Isaia 66:22-23)
În fiecare Sabat poporul lui Dumnezeu se va aduna în cetatea sfântă, Noul
Ierusalim (Apocalipsa 21:10), capitala universală a lui Dumnezeu, stabilită pe
noul Pământ, pentru a comemora noua creaţie.

DIN NOU LA POMUL VIEŢII ŞI NEMURITORI

În fiecare lună ei vor merge să mănânce din pomul vieţii, care dă rod în fiecare
lună, rodind 12 feluri de rod (Apocalipsa 22:2), îşi vor reînnoi forţa vitală şi vor
avea astfel nemurirea. Este acelaşi pom al vieţii din care au mâncat Adam şi
Eva la începutul lumii, dar la care nu au mai avut acces din cauza neascultării
de Dumnezeu.

_________________________________________
Mai multe informaţii biblice: www.solascriptura.ro

19