Suport Curs 1 - CERCETARE in NURSING - Competenta 1 PDF

SUPORT
CURS
Școala Postliceală Sanitară Iași

România, Iaşi,
str. Nicolae Bălcescu, nr. 19
Modulul 44
Tel.: 0232.219.516
web: www.scoalasanitara-iasi.ro
CERCETARE ÎN NURSING
Suport curs realizat după curriculum aprobat prin OMEdCT nr.
2713/29.11.2007
Domeniul: Sănătate şi Asistenţă Pedagogică
Nivelul: 3 Avansat
Valoare Credite: 1.0
Calificare Profesională: Asistent Medical Generalist
Profesor: Ruxandra Ofelia RADU
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Modulul 44:
CERCETARE ÎN NURSING Page | 1
COMPETENŢA 1 – DESCRIE PRINCIPALELE DOMENII ALE CERCETĂRII ÎN NURSING
CURS 1 Promovarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor p. 3
Noţiuni de bază despre cercetare p. 3
Demersul ştiinţific p. 3
Conceptul de sănătate p. 4
Definiții ale promovării
prinsănătății
comunicare p. 5
Tipuri de comunicare pentru sănătate p. 6
Prevenirea îmbolnăvirilor p. 6
Aspecte generale privind asistența medicală preventivă p. 9
Metoda screening-ului p. 10
Cauzele principale de morbiditate pe grupe de vârstă p. 10
Cauzele principale de deces pe grupe de vârstă p. 11
Consiliere cu privire la menținerea stării de sănătate p. 12
Persoane cu risc crescut de îmboln ăvire p. 12
Grupele principale de boli cronice ce necesită prevenție p. 14
Grupele principale de boli acute ce necesită prevenție p. 19
Probleme de nutriție p. 20
CURS 2 Înţelegerea sau acceptarea tratamentului prescris p. 23

Definirea tratamentului p. 23
Relația
Aderențaterapeutică în actul
la tratament medical
și complianță p.
p. 23
30
Statutul și rolul bolnavului p. 31
Refuzul tratamentului p. 32
Eșecul aderenței terapeutice p. 33
Memorarea informațiilor oferite de medic în procesul terapeutic p. 33
CURS 3 PROCESUL DE ÎNGRIJIRE p. 35

Procesul de îngrijire la pacienţii cu anorexie p. 35
Ce înseamnă percepție dismorfică? p. 36
Cauzele anorexiei p. 36
Simptomele anorexiei p. 36
Mecanismul fiziopatogenetic p. 37
Factorii de risc p. 37
Consultul de specialitate p. 38
Medici specialiști recomandați p. 38
Investigații p. 38
Diagnostic precoce p. 39
Tratament p. 39
Profilaxia p. 41
Obezitate p. 42
Clasificare p. 42
Diagnostic p. 42
Cauze p. 43
Prognoză p. 43
Tratament p. 44
Prevenire p. 44
Alcoolul – a treia problemă de sănătate publică p. 45

Cauzele creșterii consumului de alcool p. 45
Acțiunea alcoolului p. 46
Cauze p. 46
Fazele alcoolismului p. 46
Consecințe p. 46 Page | 2
Sevraj p. 46
Stresul p. 48
Consecințe medicale p. 48
Stadii clinice p. 49
Caracteristici p. 49
Efecte psihic
Stresul p. 50
p. 49
Tratament p. 51
Consumul de droguri p. 52
Dependența p. 52
Motive ce duc la consumul de droguri p. 52
Semne și simptome p. 52
Sevrajul p. 53
Clasificarea drogurilor p. 53
Tratament p. 54
CURS 4 Grupele de populație cu risc de îmbolnăvire p. 55

Identificarea factorulor de risc și a substratului cauzal
Factori de risc proprii executantului p. 55
Factori de risc proprii sarcinii de muncă p. 56
Factori de risc proprii mijloacelor de producție p. 57
de muncă
Factori de risc proprii mediului social de muncă p. 62
p. 64
COMPETENȚA 1 – DESCRIE PRINCIPALELE DOMENII

ALE CERCETĂRII ÎN NURSING
CURS 1 – PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI Page | 3
PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR
NOȚIUNI DE BAZĂ DESPRE CERCETARE
După Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, termenul cercetare se traduce drept un studiu
amănunţit, efectuat în mod sistematic, cu scopul de a cunoaşte ceva; investigaţie .
Există și o lege care se referă în mod strict la a ctivitatea de cercetare-dezvoltare, și anume
Legea nr. 324/2003, privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, ce cuprinde cercetarea
fundamentală , cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică şi inovarea.
Depinzând de punctul de vedere din care este privită, cercetarea poate fi descrisă ca:
- o căutare a cunoaşterii şi în alegerea lucrurilor,
- o experienţă interesantă şi, câteodată, utilă,
- un proces de calificare,
- o carieră, un stil de viaţă,
- un proces esenţial pentru asigurarea succesului comercial,
- un mod de îmbunătăţire a calităţii vieţii ,
- un impuls de satisfacere a ego-ului,
- justificarea alocării de fonduri pentru un departament şi justificarea funcţionării sale 1.
Cercetarea ştiinţifică ar putea fi definită ca un proces de lărgire a cunoştinţelor realizat printr-
o atentă şi obiectivă observare, investigare şi experim entare, având ca ţintă descoperirea sau
interpretarea unor noi informaţii.
DEMERSUL ŞTIINŢIFIC
Constă din ansamblul operaţiilor care permit omului să cunoască (să înţeleagă, să -şi explice)
lumea materială şi legile ei (fără a recurge la transcendent). Acesta este posibil graţie modului de
funcţionare al creierului uman şi organelor de simţ.
În faza actuală de dezvoltare a ştiinţelor exacte, cunoaşterea extrasenzorială este respinsă, fiind
considerată nefundamentată – teoretic şi experimental. În consecinţă, demersul ştiinţific face apel
exclusiv la datele senzoriale. Captarea informaţiilor de către receptori reprezintă operaţia iniţială
(senzaţia). Ea este imediat urmată de recunoaştere (percepţia, identificarea). Decizia de recunoaşte
re (sau de nerecunoaştere) se face pe baza unor indici (de recunoaștere) extrași din stocurile de mesaje
păstrate şi clasificate în memoria cerebrală.
Principiile cunoaşterii şi cunoştinţelor ştiinţifice reprezintă consistenţa logică, obiectivitatea

şi repetabilitatea.
Principiul cercetării ştiinţifice fundamentale este noul şi corectul într -un domeniu ştiinţific
constituit istoric şi recunoscut ca atare de o comunitate ştiinţifică; noul şi corectul se definesc în
raport cu metodele, conceptele şi normele proprii domeniului.
În ansamblul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, cercetarea ştiinţifică fundamentală
ocupă poziţia centrală. Ea oferă noi metode şi concepte cercetării aplicate şi dezvoltării tehnologice şi
stabileşte noi direcţii de cercetare. Cercetarea ştiinţifică aplicată şi dezvoltarea tehnologică au ca
element necesar cercetarea ştiinţifică fundamentală.
1
Tony Greenfield, Research Methods, Publisher Hodder Arnold, 2002.
În disciplinele medicale datele obţinute prin cercetare ştiinţifică pot fi utilizate pentru:
- a elucida anumite aspecte din etiologia unei anumite boli,
- a identifica persoanele predispuse unui anumit risc de îmbolnăvire,
- a determina nevoile unui anumit grup populaţional,
- a stimula interesul public într-o anumită problemă de sănătate publică,
- a evalua eficienţa unui program de sănătate în curs de desfăşurare,
- a evalua acurateţea ştiinţifică a unui articol sau comunicări. Page | 4
PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR

(alimentația, fumatul, sedentarismul, planificarea examinărilor periodice etc.)
CONCEPTUL DE SĂNĂTAT
Așa cum este el definit E
de către Organizația Mondială a Sănătății, se refera la „ o bună stare
fizică, psihică și socială”, lărgind astfel sfera noțiunii din domeniul biologic î n cel social.
Sănătatea exprimă capacitatea adaptativă a individului la mediul natural și social. Munca, ca și
modalitate specific umană de adaptare la mediu, este și cel mai elocvent criteriu de apreciere a stării
de sănătate, condiționând atât starea biologică, cât și cea de integrare socială.
Exista o relatie birecționala între starea de sănătate și capacitatea de muncă, individul sănătos
prezentând o adaptare la muncă și o productivitate optimă, iar pe de altă parte munca reprezintă sursa
bunăstării sociale și de asemenea influențează starea fizică.
Prevenirea îmbolnăvirilor profesionale și promovarea sănătății angajatilor reprezintă scopul
principal al medicinii muncii, ceea ce în final se traduce și în productivitate și beneficii economice.
Promovarea sănătății este definită ca fiind știința și arta de a ajuta oamenii sa ajungă la o stare
optimă de sănătate prin creșterea conștientizării, adoptarea de schimbari benefice în stilul de viață și în
mediul de viață.
Un exemplu simplu și elocvent în ceea ce privește bolile profesionale: una din bolile legate
de profesie determinate de expunerea la zgomotul profesional peste limitele legale admise este
hipertensiunea arteriala; dar aceasta boala poate trece neobservata în fazele initiale și fără un program
de screening la grupele de angajati expusi la zgomot, hipertensiunea arteriala evolueaza și poate
conduce la pierderea capacitatii de munca (invaliditate).
Printr-o atitudine activă se pot depista precoce anumite boli și se pot lua măsuri de
contracarare a evoluției și complicațiilor acestora.
Legislaţia în vigoare privind prevenirea îmbolnăvirii şi promovarea sănătaţii presupune
cunoaşterea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 107/24.10.2003 , pentru modificarea și
completarea Legii nr. 346/2002, privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale
(Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 747 din 26/10/2003), dar şi Legea nr. 307/28.06.2004
privind exercitarea profesiei de asistent medical și a profesiei de moașă, precum și organizarea ș i
funcționarea Ordinului Asistenților Medicali și Moaselor din România.
Este dificilă definirea stării de sănătate, dar este îndeobşte agreat că a fi sănătos este mult mai
mult decât „a nu fi bolnav”. Starea de sănătate include, de asemenea, şi “starea de bine ” şi abilitatea
persoanei de a-şi atinge potenţialul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte promovarea sănătăţii
ca: procesul care permite unei persoane să îşi controleze şi să îşi îmbunătăţească starea de sănătate.
Sănătatea de
pot fi controlaţi estecătre
influenţată
individ),dedar
maiși mulţi factori,
de factori precum
asupra stiluloamenii
cărora de viaţăauşipuţin
comportamentul (ce
control precum
veniturile, condiţiile de locuit, reţelele de transport sau calitatea aerului.
Promovarea sănătăţii ia în considerare şi nevoia de a crea mediul favorabil unor alegeri
benefice pentru sănătate. De asemenea, recunoaşte şi nevoia de a furniza informaţii potrivite şi la timp
pentru a ajuta oamenii să facă „alegeri sănătoase”.
Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în întregime. Starea de sănătate completă
este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a fericirii.
Complexitatea stării de sănătate este dată de dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care le
presupune:
I. Dimensiunile sănătăţii:
 biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică);
 psihologică (cognitivă, emoţională, comportamentală);
 socio-profesională (roluri, relaţii, aspiraţii);
 spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene) Page | 5
II. Componentele sănătăţii:

 absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii
 rezistenţă fizică şi fiziologică
 atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii)
 asumarea controlului propriei vieţii
 acceptarea de sine
 relaţionare socială pozitivă
 stare subiectivă de bine
III. Grade ale sănătăţii:

 sănătate optimă
 sănătate
 sănătate aparentă
 sănătate precară
 sănătate foarte precară
Promovarea sănătăţii este diferită de promovarea unor produse sau serv icii comerciale.
„Sănătatea” nu este palpabilă la fel cum este un produs comercial şi beneficiile în a urma îndemnul
unui mesaj de sănătate nu sunt, în multe cazuri, obţinute imediat. În cazul produselor şi serviciilor
comerciale beneficiile
fel. O campanie implicăvinfurnizarea pă ce publicului
imediat ducoordonată consumator
de informaţii sau ioseserie
cere de
să evenimente
acţioneze întrşi-un anumit
activităţi.
Scopul unei campanii de informare publică poate fi oricare dintre următoarele, sau o combinaţie a lor:
o să schimbe credinţe şi atitudini;
o să furnizeze noi informaţii;
o să încurajeze adoptarea unor practici noi sau o schimbare a stilului de viaţă.
Ideal este să comunici un mesaj simplu. Este dificil să schimbi atitudini sau să încurajezi
oamenii să adopte comportamente noi mai ales dacă asta implică un efort de renunţare la
comportamente curente care produc satisfacţii şi bucurie.
Este important, de asemenea de ţinut minte că un mesaj nu poate fi transmis către populaţia
generală. Asta pentru că nici măcar un mesaj simplu nu poate fi transmis eficient şi înţeles de către un
public atât de divers ca vârste, nevoi şi interese ca populaţia generală. Un element cheie al
succesului unei campanii de informare publică este definirea, cât se poate de res trâns, a celor care se
doreşte să răspundă la respectiva campanie.
DEFINIŢII ALE PROMOVĂRII SĂNĂTĂŢII PRIN COMUNICARE

• Definiţia 1. Procesul de promovare a sănătăţii prin diseminarea de mesaje prin intermediul
mass media, canalelor interpersonale sau a evenimentelor.
Poate include activităţi diverse precum interacţiunea clinician-pacient, cursuri, grupuri de
suport, transmiterea de materiale prin poştă, linii telefonice tip hotline, campanii mass media
sau evenimente. Eforturile pot fi direcţionate către indivizi, reţele, grupuri, organizţatii,
comunităţi sau chiar catre naţiuni. (Health Communication Unit, Centre for Health Promotion,
University of Toronto).
• Definiţia 2. „Locul unde practicile bune de promovarea a sănătăţii se întâlnesc cu practicile

bune de comunicare” (Irv Rootman and Larry Hershfield, “Health Communication Research:
Broadening the Scope,” în Health Communication, 6(1), 69-72)
• Definiţia 3. Campaniile cuprinzătoare de promovare a sănătăţii sunt:
o încercări cu scop clar de a informa, persuada sau motiva o schimbare de comportament;
o în mod ideal orientate către individ, reţele, organizaţii sau societate; Page | 6
o ţintind o audienţă largă şi bine definită (deci nu reprezintă doar persuasiune de la om la om);
o duc la beneficii necomerciale pentru individ ş i/sau societate;
o se desfăşoară pe o perioadă dată de timp de la câteva săptămâni la mai mulţi ani;
o sunt cele mai eficiente atunci când includ o combinaţie de activităţi media,
interpersonale şi evenimente;
o
implică dezvoltarea unui set structurat de activităţi de comunicare care să includă
minimum producerea şi distribuirea de mesaje. (Everett M. Rogers, and J. Douglas
Storey, “Communication Campaigns,” în Charles R. Berger and Steven H. Chaffee
(eds.) Handbook of Communication Science, Sage: Newbury Park, CA, 1988)
TIPURI DE COMUNICARE PENTRU SĂNĂTATE

1. Comunicare persuasivă sau comportamentală. Aceasta include eforturile de a persuada o
audienţă să adopte o idee sau o practică. Include tehnicile de marketing social.
2. Comunicare a riscului. Se referă la ajutarea indivizilor să înţeleagă natura şi seriozitatea unor
riscuri, astfel încât să ia decizii informate despre cum să trateze acele riscuri. Ideal,
comunicarea riscului este „un proces interactiv de schimb de informaţii între indivizi, grupuri
şi instituţii ” (Canada National Research Council, 1989).
3. Advocacy prin media. Este folosirea strategică a media pentru a promova o iniţiativă de
politică publică (US Department of Health and Human Services, 1989).
4. Educaţia prin divertisment – edutainment. Implică folosirea producţiilor de divertisment
precum
persuasiveshow - urile
şi lecţii TV,probleme
despre radio, benzile desenate, teatrul etc pentru a transmite mesaje
de sănătate.
5. Comunicarea interactivă pentru sănătate. Este definită ca şi interacţiunea unui individ –
consumator, pacient, cadru medical – prin intermediul unei tehnologii sau a unui mijloc
electronic pentru a accesa sau transmite informaţie de sănătate sau pentru a primi sfaturi şi
sprijin într-o problemă de sănătate.
6. Comunicarea participatorie. Aceasta presupune implicarea populaţiei ţintă în planificarea şi
implementarea unei campanii de comunicare
PREVENIRE ÎMBOLNĂVIRILOR
Promovarea sănătatii și prevenirea bolilor necesita investire de timp, energiesi resurse, în
speranta determinarii unei imbunatatiri a sănătatii, care sa merite aceasta investitie. Din pacate, exista
o informare limitata asupra eficacitatii promovarii sănătatii și eforturilor pentru prevenirea bolilor.
Interventiile care determina o reducere relativa specifica a consecintelor negative are un efect
absolut mai mare la populatiile cu risc crescut. De exemplu, aceeasi reducere relativa a valorii
colesterolului seric are un effect benefic absolut mai mare la persoanele cu un nivel seric mai mare al
colesterolului sau la cei cu alti factori de risc asociati. În general, interventiile pentru modificarea
factorilor de risc au un efect mai mic odata cu scaderea actiunii acestora.
Atat pacienții, cat și societatea asteapta ca medicul sa aiba un rol de conducere în promovarea
sănătatii și prevenirea bolilor. Pacienții asteapta și doresc ca medicii lor sa le faca recomandari prind
actitatea fizica,dieta și asupra altor probleme ale stilului de ata, iar medicii uita de multe ori aceste
probleme. Daca medicii nu se implica, pacienții cauta sfatul în alta parte, existand riscul sa ii
influenteze surse eronate. Cand medicii se implica activ în promovarea sănătatii, pacienții raspund
frecvent și își modifica adecvat comportamentul.
De exemplu, incurajarea de catre medic de a intensifica actitatea fizica, în special daca se
asociaza cu sugestii clare, va determina probabil modificari ale comportamentului, de aceea timpul
consumat de catre medic pare a fi eficient. Sfatuirea de catre medic a unui pacient de a scadea în
greutate sau de a intrerupefumatul este incununata cu succes la o mica parte din cazuri, însă este un
prim pas excelent prind promovarea sănătatii și prevenirea bolilor.
Interventiile directe ale medicului asupra dietei reduc de obicei nivelul colesterolului seric cu
aproximativ 8%. Tratamentul medicamentos poate fi mai eficient, însă este mai scump. De exemplu,
tratamentul cu lovastatin la barbati, pentru prevenirea primara a bolilor coronariene, costa peste
50.000 dolari pe an de ata salvata, exceptand persoanele cu risc foarte mare. Page | 7
Strategiile de tratament pentruhipertensiunea arteriala sunt mai eficiente; costul aproximativ al
screenin-gului și tratamentului hipertensiunii arteriale, luand în calcul ratele medii de complianta de
medicatie și tratarea cu un antagonist beta-adrenergic variaza de la aproximativ 15.000 dolari pe an de
viata salvata la un pacient cutensiune arteriala diastolica de 105 mmHg sau mai mare pana la
aproximativ
95 25.000-30.000
și 104 mmHg. de dolari
Costurile vor fi maipentru o persoana
mari prin utilizareacuunor
tensiune arteriala mai
medicamente diastolica
scumpe,cuprinsa intre
desi costul
este justificat daca o reducere a efectelor adverse detemina o imbunatatire a calitatii eticii.
Imunizarea, inclusiv vaccinarea antipneumococica și anti-gripala la varstnici și la pacienții cu
risc crescut, este o metoda eficienta de a reduce numarul de imbolnari și cheltuielile pentru ele.
Vaccinarile asigura protectia adultilor și copiilor fata de diferite boli. în plus, reduc și
transmiterea bolii la alte persoane. Imunizarile au determinat o scadere importanta a frecventei
epidemiilor. Imunizarea costa mai putin decat tratamentul bolii fata de care se realizeaza protectia, are
foarte putine efecte adverse grave și adesea este necesara la intrarea în scoala sau gradinita.
Programul standard de imunizare al copilului include vaccinuri pentru:
- difterie, tetanus şi pertusis (DTP)
- poliomielita (vaccin polio inactivat sau VPI)
- rujeola, oreion (vaccin urlian),
- rubeola ( ROR/RUR)
- varicela
- hepatita B (Hep B)
-- hepatita A (Hep
Haemophilus A)
influenzae tip b (Hib)
- vaccinul antipneumococic (PCV) pentru copiii mai mici de 5 ani
- gripa.
Vaccinul antigripal nu este indicat copiilor mai mici de 6 luni. Acesta este recomandat pentru:
- toti copiii cu varsta cuprinsa intre 6 -23 luni
- copiii în varsta de 24 luni sau mai mari cu diferite afecțiuni (ca siastmul, boala cardiaca sau
cronică sau cu sistem imun deficitar)
- contactii apropiati, incluzand contactii de la domiciliu și în afără casei, supraveghetorii
copiilor mai mici de 23 luni și a copiilor mai mari de 24 luni care prezinta un risc crescut
pentru complicatii postgripale.
Vaccinarile incep de la naștere și au un orar stabilit pana ce copilul implineste 18 luni,

rapelurile (noile doze) vaccinale sunt administrate intre 4 și 6 ani. Cateva vaccinari sunt necesare dupa
varsta de 6 ani – mai ales cele care s-au administrat anual (vaccinul antigripal) sau în mod regulat
pana la maturitate (vaccinul antitetanic). Toate vaccinarile trebuie sa fie administrate la timp conform
programului standard de vaccinari. Vaccinarile suplimentare pot fi necesare în cazul calatoriilor în
diferite parti ale lumii.
ASPECTE GENERALE PRI

VIND ASISTENȚA MEDICALĂ PREVENTIVĂ
1. Stabilirea unei legaturi intre pacient și medic( cunoasterea reciproca).
2. Evaluarea initiala care include:
- o anamneză riguroasă (deoarece în medicina de familie ea asigura 80% din
diagnostic) care să cuprindă: date personale (vârsta, condiții de viață și de muncă,
locuința, starea civilă actuală, modul de alimentație, status socio-economic)
- motivele prezentăr ii Page | 8
- antecedente fiziologice personale (date legate de instalarea menstruatiei,
menopauzei, numarul de nașteri, de avorturi, cum a decurs sarcina, nașterea, lauzia
și alăptarea, iar dacă pacientul este copil, ne interesează date legate naștere,
alimentație, diversificarea alimentației, vaccinare etc.)
antecedent e heredocolater ale legate mai ales de rudele de gradul întâi
-- antecedente patologice personale: boli avute din copil ărie și până la data
prezentarii, intervenții chirurgicale , contacte cu pacienți care au avut sau au: TBC,
lues, HIV pozitivi; consumul de alcool, cafea, tutun, droguri, sau alte medicamente
și substante, precizând orarul administrării și cantitatea.
- i stori cul prezentar i i actuale
- examinarea fizică (incluzând examenul fizic obiectiv pe aparate și sisteme)
- Ex amene de l abor ator de r uti na și specifice.
3. Evaluarea ulterioară va permite stabilirea unui diagnostic de suspiciune care la nevoie va
fi confirmat prin efectuarea testelor screening și de laborator daca este cazul în vederea
luarii unei decizii terapeutice.
4. Imunizarile necesare și anumite intervenții necesare pentru a avea certitudinea celor
afirmate.
5. Identificarea factorilor de risc și informarea pacientului.
6. Asigurarea unei continuitati a ingrijirii medicale și recomandarea catre alti speciliști dacă
este cazul.
Desi, preventia poate fi primara, secundara și tertiara, medicina de familie se ocupa mai ales de
cea primara și de cea secundara. Deci, serviciile preventive primare și secundare privesc mai ales
indivizii asimptomatici.
Preventia tertiara urmareste prevenirea complicatiilor ce pot apare la un individ deja bolnav;
în cadrul preventiei tertiare, medicul de familie urmareste pacientul prin intermediul controalelor
medicale periodice, urmareste evolutia bolii, controleaza respectarea tratamentului, urmareste
cresterea calitatii vietii pacientului acordind sprijin psihic pacientului și familiei acestuia.
În concluzie:
Preventia primara urmareste preintimpinarea aparitiei bolii prin masuri aplicate mediului și
individului: de exemplu:
- grija pentru calitatea apei potabile, pentru evacuarea gunoiului, pentru poluarea aerului,
pentru locuinte corespunzatoare .
- consilierea cu privire la incetarea fumatului, cresterea activitatii fizice, dieta adecvata,
consumului de alcool și droguri, folosirea centurilor de siguranta.
- Instituirea imunizarilor.
Preventia secundaraconsta de fapt în identificarea și tratarea personelor asimptomatice,(
utilizind metode clinice și paraclinice inclusiv metoda screeningului), care prezinta factori de risc
sau boala în stadiul preclinic și care deci nu a necesitat prezentarea la medic. De exemplu:
- Consultul sugarilor în vederea depistarii luxatiei congenitale de sold, anemiei feriprive, a
rahitismului( ca exemplu de metode clinice)
- Investigatii efectuate în vederea depistarii TBC, examinarile medicale periodice din cadrul
intreprinderilor și din cadrul serviciului militar facute în vederea depistarii bolilor de inima,
de plamini, diabet zaharat (prin metode paraclinice)
- Mamografia și testul Papanicolau pentru depistarea precoce a neoplasmului de san și a
celui cervical( ca exemplu de test screening).
METODA SCREENINGULUI
Folosita frecvent în cadrul preventiei secundare necesita anumite precizari:
- Screeningul reprezinta examinarea initiala a unui individ care nu este inca sub ingrijiri
medicale, cu scopul de a depista activ o boala.
- Scopul: acest test separa indivizii aparent sănătosi în doua grupuri: cu risc crescut sau
scazut de a dezvolta o anumita boala pentru care testul a fost utilizat.
- Tipurile de boli care pot fi investigate cu aceasta metoda: Page | 9
o boli acute transmisibile (de exemplu rubeola)
o boli cronice transmisibile (de exemplu tuberculoza)
o boli acute netransmisibile (de exemplu intoxicatii)
o boli cronice netransmisibile (de exemplu glaucomul)
- Criterii
o
pentrusupusa
populatia ca un test screening
testului sa fie
ar trebui sa eficient:
se incadreze în grupa cu risc crescut pentru boala
pentru care se efectueaza testul.
o boala pentru care se efectueaza screeningul trebuie sa reprezinte un real interes pentru
indivizii care sunt supusi testului.
o boala care se urmareste a fi descoperita mai timpuriu este necesar sa aiba mijloace de
tratament sau control mai eficiente, decit boala în stadiul simptomatic.
o indivizii pentru care testul screening a fost gasit pozitiv vor fi asigurati ca, li se va
continua evaluarea.
- Caracteristicile testului screening:
o testul trebuie sa fie sensibil și specific( sa depisteze indivizii suspecti, și sa-i
diferentieze pe acestia de cei bolnavi).
o testul trebuie sa fie aplicabil și acceptat de un mare numar de indivizi.
o testul trebuie sa fie simplu: astfel incit sa ajunga la finalitate usor și repede.
o testul trebuie sa fie inofensiv pentru indivizii testati.
o testul trebuie sa fie putin costisitor.
Și în sfarsit preventia terțiară încearcă să impiedice agravarea factorilor care au dus la
imbolnavire (practic intervine în prevenirea aparitiei complicatiilor).
CAUZELE PRINCIPALE DE MORBIDITATE PE GRUPE DE VÂRSTĂ

1. Nou născut și sugar:
- prematuritatea
- dismaturitatea
- anomalii congenitale și traumatisme la naștere
- asfixia la naștere
- infecțiile de tract respirator
- boala diareică
- alte infecții
- accidente
2. Prescolar și scolar:
- infecțiile acute de tract respirator inclusiv astmul bronsic
- mai
tulburnou exist
ări emo ă un și
ționale interes pentru asa numitele:
de comportament, cauze noi de morbiditate, cum ar fi:
deficit școlar.
3. Vârsta 13-18 ani:
- afecțiuni ORL și de tract respirator superior
- infecții virale, bacteriene și parazitare
- abuzul sexual
- afecțiuni ale tractului digestiv
- afecțiuni ale tractului urinar
- accidente mai ales cu interesare osteo-articulară și a țesuturilor moi.
- afecțiuni ORL și de tract respirator superior
- infecții virale, bacteriene și parazitare
- afecțiuni ale tractului urinar
- accidente
5. Virsta 40-64 ani:
- boli cardiovasculare Page | 10
- osteoporoza
- artrita
- afecțiuni degenerative la nivelul aparatului osteoarticular
- afecțiuni ORL și oftalmologice
6. Virsta
- HTA peste 65 ani:
- osteoporoza
- artrita
- boli cardiace
- incontinența urinară
- afecțiuni ORL și oftalmologice
- accidente la nivelul aparatului osteoarticular și a țesuturilor moi
CAUZELE PRINCIPALE DE DECES PE GRUPE DE VÂRSTĂ

1. Nou născut și sugar:
- majoritatea cauzelor de mortalitate neonatală sunt determinate de anomalii de dezvoltare
intrauterină, anomalii congenitale și accidente la naștere.
- infecții de tract respirator inferior: bronșită, pneumonie
- boala diareică
- alte infecții
- anomalii congenitale
- moartea subită
- accidente
- părinți dezavantajati socioeconomic
2. Prescolari și scolari:
- SIDA
- accidente
- anomalii congenitale
- cauze oncologice
- infecții respiratorii
- gastroenterite
- accidente
3. Virsta 13-18 ani:
- accidente rutiere
- sinucideri
- omucideri (crima)
- leucemie
- accidente rutiere
- boli cardiovasculare
- omucideri
- SIDA
- boala vasculara cerebrala
- cancer de sân și col uterin
- cancer de sin
- cancer pulmonar
- cancer colorectal
- cancer ovarian
- BPOC Page | 11
- boala vasculara cerebrala
6. Vârsta peste 65 ani:
- boli vasculare cerebrale
- infecții respiratorii
BPOC
- cancer colorectal
- cancer de sin
- cancer pulmonar
- accidente
CONSILIEREA CU PRIVIRE LA MENȚINEREA STĂRII DE SĂNĂTATE

In cursul evaluarilor periodice pacienții trebuie consiliati cu privire la aspectul preventiv al
bolilor în functie de vârsta lor și de prezenta anumitor factori de risc.
Obezitatea, abuzul de alcool și fumatul au întodeauna impact major și pe termen lung asupra
sănătatii, de aceea pacienții trebuie consiliati cu privire la evitarea acestor situatii și stoparea anumitor
practici. Conduita cu aspect pozitiv ca de exemplu exercitiul fizic regulat, nutritia adecvata și
mentinerea unei greutati corporale corespunzatoare trebuie incurajata.
Cunoasterea problemelor legate de alimentatie, activitate fizica și igiena psiho-socială, va ajuta
pacienții să se orienteze catre obiceiuri sănătoase care vor conduce la prevenirea unui numar esential
de boli și în final daca nu la o durata mai lunga de viata atunci sigur la un nivel de trai sănătos.
În medicina de familie se incepe cu consilierea omului sănătos pentru a realiza ceea ce
preventia primara ne cere dar, în acelasi timp trebuie consiliate și persoanele cu risc crescut pentru
anumite boli astfel incit sa se previna sau sa se intirzie aparitia bolilor respective.
S-a constatat că cele mai eficiente metode pentru a sc ădea gravitatea și incidența cauzelor de
boală sunt cele care actioneaza prin modularea comportamentelor individuale care prezinta factori de
risc pentru sănătate.
Voi prezenta mai jos pacienții cu factori de risc pentru aparitia anumitor boli și testele de
screening minime ce se pot face pentru aprecierea status-ului acestor pacienți. Desigur ca selectarea
acestor teste în cadrul asistentei primare se face de catre medicul de familie în functie de virsta,
sexul, particularitatile individuale ale cazului respectiv și nu în ultimul rind de costul testului, medicul
fiind responsabil de ceea ce indica a fi facut. Nu trebuie uitat în acest context faptul ca în cadrul
activitatii preventive primare un rol major ii revine și pacientului care trebuie sa-si pastreze starea de
sănătate prin modificarea comportamentului individual.
PERSOANE
1. Persoane cuCU RISC
diabet CRESCUT
zaharat: se fac DE
testeÎMBOLNĂVIRE
pentru determinarea bacteriuriei , eventual
proteinuriei și glicozurie i.
2. Persoane cu istoric familial de diabet zaharat (rude de gradul intii sau doi), cu obezitate, cu
istoric de diabet zaharat gestational: la 3 sau la 5 ani testul glu cozei a jeun .
3. Persoane cu istoric personal de boala inflamatorie intestinala sau polipoza colonica și cele
cu istoric familial de polipoza familiala, cancer colorectal sau cancere cu alte localizari
sunt supuse colonoscopiei.
4. Sugarii, copii, adolescentii și persoanele care traiesc în zone cu apă insuficient fluorinată
sunt tratati cu supl im ent de fl uor .
5. Femeile de vârsta fertila expuse la agenti teratogeni, cele care doresc sarcina peste vârsta
de 35 ani precum și cele cu istoric familial de boala genetica sau alte anomalii genetice
sunt supuse unei consil ier i genetice.
6. Paciente tinere care au menoragii sau indivizii provenind din America Latina, Caraibe,
Asia, bazinul mediteranean sau Africa, tuturor li se va face hemoglobinemia și
electr ofor eza hemogl obin ei.
7. Personalului din sistemul sanitar ce lucreaza cu produse din singe, indivizii care primesc ca Page | 12
tratament constant transfuzii, contactii permanenti ai unei persoane cu Ag Hbs +,
persoanele cu parteneri sexuali multipli în ultimile 6 luni și persoanelor care folosesc
droguri intravenos li se va administra vaccin ul anti-hep atita B.
8. Pacienții cu boli respiratorii, cardiace, renale cronice, copii, batrinii și cei imunosupresati
vor primi vaccinar
9. Persoanelor ea anti
cu diabet gri pala.
zaharat, fumatori, cu nivel crescut de colesterol, cu istoric familial de
boala coronariana la vârsta < de 50 ani sau cu nivel de cholesterol > de 240 mg/dl li se va
determina col ester olemia, li pidemi a, tri gli cer i demi a.
10. Testul H I V va fi efectuat urmatoarelor persoane: care au primit transfuzii în perioada
1975-1989 sau care au facut tratament injectabil neutilizind seringa de unica folosinta, care
solicita tratament pentru boli cu transmitere sexuala, care au avut contact sexual cu
partener HIV+, care au folosit sau folosesc droguri intravenos, care traiesc sau care au
venit din zone cu prevalenta crescuta precum și la prostituate.
11. Mamografia se face la paciente mai mari de 35 ani cu istoric familial de neoplasm de san
diagnosticat în premenopauza la o ruda de gradul I.
12. Vaccinul antipneumococic se face urmatoarelor persoane: cu boli cronice cardiace,
pulmonare, renale, splenectomizati, imunosupresati, bolnavi cu limfom Hodgkin, mielom
multiplu, cu diabet zaharat la alcoolici și cirotici.
13. Vaccinul anti r ubeolic se face la femei de vârsta reproducatoare fără evidenta a imunității.
14. Vaccinul M M R se face la toate femeile la care imunitatea nu poate fi dovedita.
15. Bol i le cu tr ansmi ter e sexual a : se testeaza pacienții cu recidive frecvente sau cei cu
parteneri sexuali multipli.
16. Dozar ea TSH se efectueaza la pacienți cu istoric familial de boala tiroidiana sau la pacienți
cu boli autoimune.
17. I DR la tube rculi n ă se face de rutina la copii, la pacienți cu simptomatologie clinica, la cei
care traiesc cu persoane cunoscute a avea TBC, la cei care provin din zone cu prevalenta
crescuta, la persoanele HIV+, la cei ce traiesc în conditii de promiscuitate, alcoolici și
persoane care folosesc droguri intravenos și personalul sanitar care lucreaza în institutii cu
risc crescut.
18. Imuniz ările facute în perioada de adolescent, adult, batrin:
- începând cu vârsta de 18 ani se face la fiecare 10 ani vaccin DT(antidiftero-tetanic).
- cei născuti dupa 1956 vor fi vaccinati contra parotiditei epidemice de regula făcându-se
trivaccinul MMR (antirujeola- parotidita epidemica- rubeola).
- femeile de vârsta fertila se vaccineaza contra rubeolei.
- vaccinarea antihepatitică B se face la pacienții cu risc crescut.
- vaccinarea antigripală se face la pacienții cu risc crescut, iar de la vârsta de 55 ani se
face anual.
- vaccinarea antipneumococica și antihaemophilus influenzae tip B se face la pacienții cu
risc crescut.
Alte masuri luate de catre medicul de familie pentru persoanele care prezinta factori de risc vor
fi expuse mai jos pe grupe de virsta.
Ceea ce este și mai important este consilierea în probleme de nutritie, de activitate fizica și mai
ales în ceea ce priveste comportamentul sănătos al indivizilor asimptomatici, fără probleme medicale
actuale și care realizeaza preventia primara.
GRUPELE PRINCIPALE DE BOLI CRONICEECNECESITĂ PREVENȚIE

Bolile cronice care necesita preventie sunt acele boli care determina cea mai mare rata
a mortalitatii, și sunt reprezentate de:
1. Boala cardiovasculară - reprezinta cauza cea mai frecventa de mortalitate.
2. Cancerul- reprezinta a doua cauza.
3. Alte cauze care sunt reprezentate de:
 boala cerebrovasculara Page | 13
 boala pulmonara cronica obstructiva
 diabetul zaharat și obezitatea
 suicidul
 ciroza


crimarenale
boli
 alte cauze
Boala cardiovasculară
Boala arteriala coronariana(Coronary heart disease-CHD) este cauza principala de moarte în
S.U.A. în jur de 4,6 milioane de americani au CHD. Exista tendinta actuala de aparitie a mortii prin
CHD la indivizi sub 65 de ani .Populatia alba este mult mai afectata decit cea neagra.
În ceea ce priveste tratamentul CHD un rol esential pe l ângă medicatie îl are controlul
factorilor de risc sau a cauzei care produce CHD. Ereditatea, sexul, și îmbătrânirea explică
aproximativ 50% din cazurile de moarte prin CHD. Ceilalți factori de risc modificabili prin
schimbarea stilului de viata sau prin tratament medicamentos justifica restul de moarte prin CHD.
FACTORII DE RISC AI CHD
- Sexul: barbatii apartinind rasei albe sunt mult mai afectatidecit femeile de aceeasi rasa.
Barbatii albi sufera mai curind de infarct miocardic și moarte subita pe cind femeile albe de
angina pectorala.
- Vârsta: la barbat cu varsta mai mare de 45 ani riscul de aparitie a CHD creste.
La femeie cu varsta mai mare de 55 ani riscul de aparitie a CHD creste.
- Fumatul de țigări este cauza majora și bine cunoscuta a unor boli ce pot fi prevenite, de
aceea pacienții trebuie incurajati sa renunte la acest prost obicei. Fumatul plaseaza
individul în grupa pacienților cu risc de a dezvolta și ulterior a muri prin CHD. Fumatul
omoara aproape tot atit de multi indivizi prin boli cardiovasculare cit prin cancer
bronhopulmonar. Eficacitatea programelor de stopare a fumatului variaza, și s-a constatat
ca 95% dintre fumatori reusesc acesta performanta prin vointa proprie. Pentru a ajuta
pacientul se pot folosi: plasture transdermic cu nicotina sau guma de mestecat cu nicotina.
- Valoarea crescuta a colesterolului sanguin și a LDL(low-density lipoprotein) precum și
HDL(high- density lipoprotein)< 35 mg/dl sunt strins legate de frecventa aparitiei CHD cel
putin la maturitate. Se poate spune ca riscul de aparitie a CHD creste cu 1% pentru fiecare
1 mg% crestere a colesterolului.
- HTA (TA>140/90 gasita o data pe saptamina la aceasta valoare și cel putin doua saptamini
la rind) este un factor important care contribuie la cresterea riscului de a dezvolta CHD. în
S.U.A. exista maiacestei
75 ani; incidenta mult de 40 milioane
afecțiuni crestepersoane
cu vârstahipertensive
și depinde cu vârstanegrii
de rasa: cuprinsa
au unintre
risc18-
de
doua ori mai mare de a deveni hipertensivi decit albii; HTA conduce mai frecvent la negrii
la insuficienta cardiaca congestiva decit la rasa alba. HTA este mai frecvent legata de
virsta. Aproximativ 50% din populatia geriatrica este hipertensiva; dupa vârsta de 50 ani
incidenta HTA creste la femei.
- Sedentarismul este una din cauzele responsabile de moarte prin CHD.
- Obezitatea, în special în rindul indivizilor sedentari pare a fi o cauza minora a aparitiei
CHD.
- Consumul de contraceptive orale în special în rindul femeilor mai mari de 35 ani,
fumatoare, este incriminat(desi legatura nu este foarte puternica) în cresterea riscului de
aparitie a CHD.
- Absenta terapiei substitutive cu estrogeni la menopauza constituie un factor de risc
minor.
- Instalarea prematura a menopauzei (fiziologic sau chirurgical) în absenta terapiei
substitutive cu estrogeni. Page | 14
- Diabetul zaharat.
- Istoricul familial de CHD la vârsta tinara este un bine cunoscut factor de risc.( de
exemplu: infarct miocardic sau moarte subita inainte de 55 ani la o ruda de gradul intii de
sex masculin, sau inainte de 65 ani la o ruda de gradul intii de sex feminin).
Preventia primara a CHD include:

- Screening pentru HTA: se recomanda masurarea TA anual, și la persoanele cu
TA>140/90(dar nu mai mare de 160/95-100) se instituie schimbarea stilului de viata+
reevaluare la doua luni. Atunci cind modificare stilului de viata nu este suficienta pentru
scaderea valorilor tensionale sau cind TA>160/100 se instituie terapia medicamentoasa+
controlul TA și reevaluare la fiecare 3-6 luni. Cind valorile tensionale nu scad satisfacator,
cind apar simptome aditionale( de afectare a unui organ terminal:insuficienta renala sau
insuficienta cardiaca congestiva), sau se suspecteaza HTA secundara, sau cind TA are
valori de 180/120 mm Hg se recomanda consult de specialitate(medic boli
interne).Medicul de familie este cel care recomanda schimbarea stilului de viata.
- Consider necesar a expune mai jos examenele paraclinice care trebuie facute unui pacient
hipertensiv pentru a exclude din start HTA secundara (aceasta constituind preventie
secundara):
o hemograma
o examen sumar de urina
o
o
creatinina și ionograma
colesterol total, serica
HDL, trigliceride
o EKG( se face și la persoanele normotensive în anumite circumstante și este considerata
în acest caz ca metoda screening: la barbati peste 40 de ani care au mai mult de doi
factori de risc, la cei ce urmeaza sa inceapa un program de exercitii viguros, sau cei a
caror meserie trebuie sa ofere siguranta publica ca de exemplu pilotii).
- Controlul nivelului de colesterol în singe. Medicul de familie ar trebui sa- și sfatuiasca toti
pacienții , urmarirea consumului de grasimi din dieta precum și reducerea consumului de
lapte integral, unt, oua, și a grasimilor animale care au ca efect scaderea nivelului de
colesterol din singe și deci o protectie eficienta impotriva aparitiei CHD și a aterosclerozei.
o determinarea colesterolului sanguin este foarte importanta mai ales la maturitate și în
special daca exista evidenta de CHD. Tinind cont de variatiile valorilor de colesterol
obtinute, pentru ovaloare relativ reala trebuie respectate anumite reguli pe care
pacientul trebuie sa le cunoasca de la medicul sau, și anume:
 Evitarea cofeinei (aceasta interfera cu valorile lipoproteinelor și deci trebuie
evitata cu 12 ore inainte de recoltarea singelui).

Evitarea exercitiilor fizice sustinute cu 12 ore inainte de recoltare.
 Recoltarea dupa 12 ore de post alimentar
 Mentinerea fumatului în limitele obisnuite ale pacientului.
 Consum moderat de apa.
 Determinarea la un laborator acreditat.
- Prevenirea fumatului sau stoparea lui este imperios necesara constituind al treilea factor de
risc al bolii cardiovasculare.
- Controlul diabetului zaharat și al obezitatii. Diabetul zaharat constituie al patrulea factor
favorizant al bolii cardiovasculare. în mod obisnuit nu exista o preventie primara; în
schimb o preventie secundara este posibila în cadrul grupelor cu risc crescut, prin
determinarea glicemiei a jeun iar cind aceasta este normala se poate face testul oral de
toleranta la glucoză (75g) urmatoarelor persoane:
o Cu istoric familial de diabet mai ales diabet zaharat noninsulinodependent.
o La gravide cu glicemii la limita superioara a normalului
o La pacienți cu vârsta mai mare de 40 ani
o La pacienți care au disfunctii vasculare
o La pacienți cu tesut adipos în exces sau cu obezitate Page | 15
o La pacienți cu infecții recurente cutanate, genitale sau ale tractului urinar și în special
candidoze.
o Pacienți cu semne și simptome clasice de diabet( poliurie, polidipsie, polifagie și
scadere ponderala)
o
o Paciente etnice
Grupuri cu istoric obstetrical
cu risc crescut:deamericani
macrosomie
nativi, femei negre, afro-americani, hispano-
americani, indieni Pima.
- Obezitatea este considerata o boala cronica la fel ca diabetul zaharat și HTA, și de aceea
este greu de tratat și are un mare risc de a recidiva, chiar dupa ce s-au obtinut scaderi
ponderale de mare succes. Marea majoritate a obezilor prezinta o obezitate primara prin
exces de aport caloric care depaseste necesitatile metabolismului bazal în conditii normale.
Rarele cazuri de obezitate secundara trebuie tratate în colaborare cu unul sau mai multi
specialisti. Medicul de familie se intilneste cel mai frecvent cu obezitati primare.
Obezitatea primara implica ca și cauze atit factori ereditari cit și factori de mediu.
Tratamentul obezitatii primare este greu de efectuat pe termen scurt. Indiferent de cauza
obezitatii, medicul de familie trebuie sa faca preventie primara persoanelor predispuse și
atunci cind obezitatea exista va propune: restrictie calorica, exercitiul fizic regulat și
sustinut și modificarea comportamentului alimentar(foarte important la indivizii cu
tulburari afective). Toate acesta masuri sunt interdependente. Tratamentul farmacologic și
chirurgical este abordat de catre specialist eventual în colaborare cu medicul de familie. în
ciuda tuturor
pacientul eforturilor
și citeodata pacienților
și medicul; regulile
trebuie de frustrare
retinut impuse
ca indiferent de tratament
de gradul exaspereaza
pierderii ponderale
pacientul trebuie incurajat caci pierderi ponderale chiar minime au efect benefic în
scaderea morbiditatii.
- Estrogenoterapia la femeile aflate în postmenopauza: terapia de substitutie hormonala
protejeaza impotriva bolilor cardiovasculare: CHD și AVC( accident vascular cerebral-
stroke); estrogenii reduc cu 50% riscul de AVC și IM(infarct miocardic).
Mecanismul prin care estrogenii actioneaza este:
o reducerea nivelului sanguin de LDL și cresterea nivelului de HDL, avind ca rezultat
final scaderea colesterolului total.
o au efecte evidente asupra vaselor sanguine prevenind ateroscleroza: estrogenii au efect
antioxidant, minimalizind oxidare LDL ce reprezinta mobilul formarii placii de aterom
la nivelul vaslor.
o au efect vasodilatator prin actiune directa la nivelul celulelor endoteliale vasculare.
o scad coagulabilitate sanguina, efect ce este evident numai la doze mici de estrogeni(
0,625mg estrogeni conjugati); efectul este contrar la doze mari, cade exemplu cele care
se gasesc în contraceptivele orale.
Boala cerebrovasculară
Factorii de risc sunt reprezentati de:
- vârsta avansată este cel mai important factor de risc.
- HTA cu valori mari implica riscul de accident vascular cerebral. Se stie ca HTA este una
dintre cauzele majore ale aterosclerozei mai ales cind se combina cu hiperlipidemia, și ca
este cel mai important factor de risc modificabil astfel incit scaderea valorilor tensionale la
limite normale are un rol benefic de preventie a AVC.
- Fumatul de țigări.
- CHD, fibrilatia atriala, și diabetul zaharat sunt toti, factori independenti demonstrati în
cresterea riscului de AVC.
- Consumul de contraceptive orale, și în mod special mai ales de catre femeile care
fumeaza se asociaza cu risc crescut de AVC.
Preventia AVC:
- Preventia primara:
o modificarea comportamentului: cu privire la dieta, exercitiul fizic, și renuntarea Page | 16
la fumat.
o consumul de aspirina s-ar spune ca protejeaza, însă nu a fost demonstrat.
- Preventia secundara:
o include screeningul pentru HTA care deja a fost prezentat, și care trbuie facut regulat la
barbati și femei
persoanele cu risccucrescut
vârstasacuprinsa intre 16-64
se faca screening de ani.
pentru Uniicarotidiene
stenoze medici recomanda ca la
prin examene
noninvazive( de exemplu Doppler pe carotide) sau pur și simplu auscultarea carotidelor
pentru depistarea de sufluri de stenoza.
Cancerul
Reprezinta a doua mare cauza de mortalitate dupa bolile cardiovasculare. Aproximativ 50%
din cancere apar la persoane peste 65 de ani și sunt reprezentate de: cancerul de plamini, de sin, de
colon și rect, de col uterin, și de prostata. Dintr factorii de risc cei mai importanti pentru dezvoltarea
cancerului, indiferent de localizarea acestuia este vârsta avansata. Aceasta se datoraza acumularii în
timp a mutatiilor genetice critice, care culmineaza cu transformarea neoplazica.
Cele mai frecvente localizari vor fi analizate mai jos:
Plamin: Factorii de risc:

- Fumatul reprezinta factorul de risc major, și este probabil cel mai cunoscut exemplu de
expunere la un agent mutagen asociat cu aparitia cancerului pulmonar.
- Expunerea profesionala la azbest, radon, nichel, crom, sau alti agenti industriali mai ales
cind aceasta se asociaza cu fumatul. Cresterea riscului depinde și de durata sau tipul de
expunere.
- Poluarea aerului în zonele urbane a fost propus ca factor de risc, însă nu afost demonstrat
cu certitudine din cauza dificultatilor de masurare a poluarii.
- Iradierea: expunerea la radiatii a fost considerata agent mutagen exterior care creste riscul
aparitiei cancerului, însă aceasta expunere trebuie sa fie semnificativa pentru a fi luata în
discutie. Expunerea secundara în urma investigatiilor radiodiagnostice nu este asociata cu
un risc crescut de cancer.
- Istoricul familial: cele mai recente studii demonstreaza o scazuta asociere intre acest factor
de risc pe linie paterna și dezvoltarea cancerului.
Preventia primara și screening:
- Screeningul pentru cancerul preclinic( asimptomatic) include efectuarea citologiei
pulmonare sau radioscopie pulmonara( ori una ori alta, pentru ca acestea sunt costisitoare
chiar daca se efectueaza la persoanele cu risc crescut, și în plus efectuarea lor nu micsoraza
rata de mortalitate prin acest tip de cancer ci numai ajuta a-l detecta în stadii incipiente).
Cancerul de san: Factorii de risc:

- Graviditatea: Femeile care ramin gravide pentru prima oara dupa vârsta de 30 de ani au
risc crescut pentru dezvoltarea acestui tip de cancer comparativ cu femeile care ramin
gravide sub vârsta de 30 de ani. Aceasta este valabil numai în cazul în care sarcina este
dusa la termen și femeia naște; sarcinile terminate cu avort nu asigura protectie.
- Istoricul familial: de cancer de san, indiferent de natura sa creste riscul global de aparitie a
cancerului de san. Totusi, riscul nu creste semnificativ la femeile ale caror mame sau surori
au avut cancer de san dupa menopauza.
- Dieta: bogata în grasimi și proteine animale. Aceste date sunt inca controversate, nefiind
evident daca o dieta bogata în grasimi reprezinta un factor de risc specific. Este cert însă
ca, ingestia crescuta de grasimi și proteine animale influenteaza endocrinologic pacienta în
sensul unei promovari a cresterii, dezvoltare sexuala, menarha la vârsta mica și cresterea
perioadei reproducatoare a femeii care cu cit este mai lunga cu atit riscul de a dezvolta
cancer este mai mare. Consumul de alcool poate creste riscul de cancer însă nu exista
dovezi concludente. Page | 17
- Deficienta de vitamina C din dieta este corelata cu un risc crescut de neoplazie în general.
- Lactatia: nu influenteaza incidenta cancerului de san, dar femeile nulipare și femeile care
nu au alaptat decit putin sau deloc au un risc mai mare de a dezvolta cancer de san
comparativ cu femeile multipare.
- Administrareaacestora.
administrarii de contraceptive orale nu creste riscul de cancer indiferent de durata
- Tratamentul estrogenic postmenopauzal: utilizarea prelungita a estrogenilor pentru
ameliorarea simptomelor legate de menopauza mai mult de 10 ani sau folosirea dozelor
mari, zilnice, și pe cale orala(1,25mg estradiol sau mai mult) creste riscul de dezvoltare a
cancerului de san. Pentru a contracara acest efect se recomanda utilizarea dozelor relativ
mici (0,625mg), bisaptaminal, în produse percutanate și în combinatie cu progesteron ciclic
12-14 zile pe luna.
- Radiatiile: expunerea la radiatiile ionizante mai ales în adolescenta creste riscul dezvoltarii
cancerului, aceasta depinzind de doza.
- Alte cauze: dezvoltarea cancerului de san este de asemeni asociata cu: statusul
socioeconomic ridicat, varsta peste 40 de ani, și instalarea timpurie a menarhei.
Preventie primara și screening:
- Preventia implica controlul factorilor de risc mai sus mentionati.
- Mamografia care poate ajuta la diferentierea unei forme benigne de o forma maligna,
inainte de a deveni palpabila și care poate fi potential curabila. Totusi 10-20% din cancere
nu se vizualizeaza
poate dovedi afi deprin
un mamografie, astfel incit devine
real folos. Mamografia necesaralaautopalparea
se efectueaza lunara
2-3 ani pentru care cu
femeile se
vârsta intre 40-50 de ani, anual pentru femeile cu vârsta peste 50 de ani, și mai frecvent
daca este nevoie la femeile care se incadreaza în grupa cu risc crescut.
- Examinarea fizica prin palpare efectuata de femeie lunar, de regula postmenstrual.
Cancerul de col uterin: acest tip de cancer este considerat o afecțiune pentru care exista intr-
adevar posibilitatea unei preventii eficiente, deoarece acesta prezinta un stadiu preinvaziv de lunga
durata și care poate fi tratat precum și datorita existentei screeningului pentru citologia cervicala.
Factorii de risc:
- Activitatea sexuala: partenerii sexuali multipli și existenta actuala sau trecuta a bolilor cu
transmitere sexuala, ca: herpesul, sifilisul, gonoreea creste riscul pentru neoplazia
cervicala. Nu este inca clar daca acesti factori actioneaza separat sau prin acelasi mecnism
fiziopatologic.
- Contraceptivele orale: exista numai o asociere redusa intre utilizarea OC și cancerul
cervical. Ceea ce s-a demonstrat prin studii este, ca marea majoritate a femeilor care au
utilizat OC si-au inceput activitatea sexuala la o vârsta mai tinara, și au mai multi parteneri
sexuali. Folosirea alternativa de metode de contraceptie de tip bariera reduce riscul de
cancer cervical.
- vârsta primului contact sexual: Femeile care si-au inceput viata sexuala la o vârsta mai
tinara de 20 de ani au un risc de doua până la trei ori mai mare de a dezvolta cancer
cervical decit cele cu debut mai tardiv al vietii sexuale, chiar daca nu au mai avut și alti
parteneri sexuali dupa aceea; acest fapt pare legat de expunerea timpurie la papilomavirus
uman.
- Deficienta de acid folic și vitamina A și C au fost asociate cu dezvoltarea displaziei
cervicale.
- Fumatul: asocierea intre fumatul tigaretelor și dezvoltarea cancerului cervical este
cunoscuta de mult timp, și este cert ca agentii mutageni din fumul de tigara se concentreaza
selectiv în mucusul cervical. Aceasta asociere este și mai puternica la grupele de vârsta
tinara( 20-29 de ani).
- Factori etnici și rasiali: negrii și hispanicii au un risc crescut de a dezvolta acest cancer.
- Factori socioeconomici: s-a demonstrat ca acest tip de localizare este în legatura cu igiena
sexuala la barbat, și ca femeile casatorite cu barbati carora li s-a practicat circumcizie din Page | 18
motive religioase sau alte motive(de exemplu femeile evreice) dezvolta foarte rar sau deloc
neoplasm cervical.
- Menarha și menopauza: vârsta de instalare a acestora și caracterul menstrelor nu par a fi
un risc. Intervalul intre menarha și primul contact sexual constituie un indicator mai bun al
riscului decit vârsta la primul contact( cu cit intervalul este mai mic cu atit mai mare este
riscul).
Preventie primara și screening:
- Preventia consta în masuri de educatie sanitara la adolescenti și mai ales în grupurile cu
risc crescut și inlaturarea pe cit posibil a acestor factori de risc.
- Screeningul se efectueaza la persoanele cu risc crescut, și este reprezentat de testul
Papanicolau (de citologie cervicala) care identifica modificari displazice cervicale. Se
recomanda efectuarea testului cind o femeie devine sexual activa, apoi la fiecare 1-3 ani
sub vârsta de 35 de ani și în sfirsit la fiecare 5 ani dupa aceasta virsta. Este de la sine
inteles ca la persoanele cu risc crescut testul se poate face oricind. Femeile cu risc crescut
sunt reprezentate de:
 Cele cu vârsta cuprinsa între 25-60 de ani
 Statut socioeconomic defavorizat
 Detinute și prostituate
 Trecut sau prezent de boli cu transmitere sexuala
 Contact sexual la vârsta tinara


Cu
Cu avorturi
istoric deîndisplazie
antecedente
scuamoasa cervicala
 Cele cu mame necasatorite
GRUPELE PRINCIPALE DE BOLI ACUTE CARE NECESITA PREVENTIE

Difteria, tetanosul și tusea convulsiva se previn prin administrarea de rutina a vaccinului DTP
incepind din a doua luna de viata. DTP se face la copii până la vârsta de 7 ani. La copii mai mari de 7
ani și la persoanele adulte se face vaccinul anti-difteric-tetanic( DT).
- Difteria este o boala rara datorita faptului ca imunizarea este obligatorie. Cazurile care
apar, sunt datorate lipsei sau a unei inadecvate imunizari. Imunizarea nu elimina prezenta
bacilului Corynebacterium diphtheriae din nazofaringe și de pe piele. Analiza serica
demonstreaza ca multi adulti nu sunt protejati impotriva difteriei. Difteria poate sa nu
induca imunitate deoarece anumite particule care determina boala sunt nontoxicogene.
Imunizarea activa trebuie efectuata imediat dupa in sănătosire.
- Tetanosul: Sporii de Clostridium tetani sunt ubicuitari.
PROBLEME DE NUTRIȚIE
Pacienții trebuie informati în ceea ce priveste dieta ideala, adecvata virstei și necesitatilor
metabolice la modul general și atunci cind exista o afectiune metabolica sau o boala care presupune
respectarea unei anumite diete ei trebuie indrumati catre un nutritionist.
Regimul alimentar este foarte important pentru sănătate; există o tendință actuală mai ales în
țara noastra a unui consum bogat în grasimi, colesterol și zahar, și a unei ingestii relativ scazute de
fructe și vegetale proaspete consum care se asociaza mai devreme sau mai tirziu cu aparitia uneia din Page | 19
urmatoarele boli: ateroscleroza, boli cardiovasculare, cancer, diabet zaharat, obezitate care reprezinta
cauzele actuale de morbiditate și mortalitate.
Tendinta actuala este de a consuma de preferinta cereale integrale, vegetale, fructe, pește și
carne de pasăre (continutul în fibre al dietei protejeaza mai ales impotriva cancerului de colon, fiind
recomandat
integrala, ca dieta verzi
vegetalele medieșisagalbene,
continaanumite
20-30 glegume,
de fibrecitricele
pe zi; alimentele care contin fibre sunt: piinea
și cerealele).
Scăderea consumului de carne de porc, miel și vaca, ouă și alimente cu continut crescut de
colesterol precum și inlocuirea partiala a grasimilor saturate cu grasimi polinesaturate( aportul total de
grasimi (consumul de grasimi trebuie redus, și sa reprezinte cel mult 30% din calorii; aportul de acizi
grasi saturati sa fie mai mic de 10% din calorii iar aportul de colesterol sa fie mai mic de 300 mg/zi).
Evitarea obezitatii.( o metoda sensibila și uzuala de detectare a obezitatii, implica calcularea
indicelui masei corporale - BMI care se obtine prin raportarea greutatii corporale la în ălțimea
individului (kg/m2); riscurile sănătatii asociate cu obezitatea cresc progresiv cind BMI depaseste 30.;
intre 25-30 avem o supraponderabilitate).( BMI normal= 22).
Aportul total de calorii trebuie sa fie de aproximativ 40-50 de calorii/kgcorp/zi- aceasta fiind
valabil pentru un individ normoponderal și care desfasoara o activitate zilnica moderata.
Aportul total de grasimi trebuie sa reprezinte aproximativ 30% din totalul caloriilor:
- aportul de acizi grasi saturati trebuie sa furnizeze mai putin de 10% din calorii (gr ăsimea
saturată este solida la temperatura camerei și este reprezentată mai ales de grăsimile
animale).
- aportul de colesterol trbuie sa fie mai mic de 300 mg/zi.
- creșterea aportului de acizi grasi polinesaturati (acidul linoleic, linolenic și arahidonic)
acestia avind proprietatea de a scadea colesterolul sanguine (acestia sunt reprezentati de
grasimile vegetale, se numesc uleiuri și sunt lichide la temperatura camerei). Cele mai
valoroase uleiuri sunt cele de masline, de porumb, de floarea soarelui toate presate la rece.
- aportul de proteine trebuie mentinut la mai putin de 1,6 g/kg de greutate corporala.
Proteinele consumate trebuie sa provina mai ales din peste, icre, fasole, nuci, alune(
proaspete și fara adaus de ulei și sare) și carne slaba mai ales de pui ;
Se recomanda reducerea la minimum a consumului de alimente conservate prin sarare,
saramurare sau afumare(acestea din urma contin adesea substante carcinogene).
Scaderea consumului de zahar mai ales de dulciuri concentrate și monozaharide; se prefera sa
se consume polizaharide ca de exemplu amidonul care este continut în fasole, cereale(orez, griu,
porumb), cartofi, mazare.S-a considerat ca alimentele bogate în amidon ingrasa însă ceea ce este
periculos nu este amidonul ci adaosul în exces de smintina, sare, ulei, unt, margarina deci a grasimilor.
Cantitatea de glucide trebuie sa fie de aproximativ 50% din totalul caloriilor zilnice. Deci principala
recomandare este de a nu consuma glucide simple ci numai glucide complexe. Alimentele cu un
continut glucidic mai mare de 50% trebuie evitate. Se recomanda în special alimente cu un continut de
glucide 10-50%( piine neagra, cartofi, orez, paste fainoase, fructe proaspete și sucuri de fructe) și care
implicit au un continut crescut de fibre.
Aportul zilnic de sare trebuie sa fie mai mic sau cel mult egal cu 6 g.(rolul consumului excesiv
de sodiu în aparitia HTA este stiut. La toti indivizii se recomanda consum moderat de sare; unii
pacienți hipertensivi nu raspund suficient la dieta hiposodata altii raspund foarte bine acestia fiind mai
ales reprezentati de virstnici, cei cu antecedente familiale de HTA și pletoricii ei necesitind ajustarea
tratamentului hipotensor).
Consumarea de bauturi alcoolice cu moderatie sau deloc. (Moderat inseamna: 2 pahare cu bere
sau 2 pahare cu vin la masa și în nici un caz dimineata la prima ora).
Aportul suplimentar de vitamine și minerale nu trebuie sa depaseasca aportul zilnic
recomandat:
- K (potasiul) este macroelementul major intracelular, iar carenta produce: slabiciune
musculara, hipotonie musculara( contribuie la buna desfasurare a activitatii musculare și
nervoase). Se gaseste mai ales în fructe și legume dar și în alimentele de srcine animala.
Se pierde în cadrul unui tratament intempestiv cu diuretice, diaree, în perioadele de post cu
deficit proteic major; se inlocuiesc pierderile cel mai bine cu suc de fructe. Page | 20
- Na și Cl (sodiul și clorul): macroelemente implicate în mentinerea echilibrului
hidroelectrolitic și acidobazic. Na are și el un important rol în mentinerea normala a
activitatii musculare și nervoase. Carenta acestor elemente este foarte rara.Clorura de
sodiu(sarea de bucatarie) se poate usor adauga alimentelor cind exista pierderi: caldura
excesiva
Clorul insotitala de
participa transpiratie
formarea abundenta,
acidului clorhidricutilizare
din suculirationala
gastric. a diureticelor, varsaturi.
- Mg (magneziul) este un alt macroelement care intervine în metabolismul calciului fiind
parte componenta a tesutului osos și avind și rol de cofactor enzimatic.
- P (fosforul) macroelement prezent în os și necesar în cele mai multe procese metabolice
din organism.
- Ca (calciul) reprezinta macroelementul cu cea mai mare pondere în structura organismului
fiind prezent în os și deci necesar pentru dezvoltarea osoasa normala; de asemeni este
necesar în cadrul unei activitati normale musculare și nervoase intervenind și în coagularea
sanguina.
Aceste sase minerale se numesc macrominerale și sunt esentiale pentru o nutritie
corespunzatoare fiind necesare intr-o cantitate de 100mg/zi.
Exista și microminerale care sunt necesare intr-o cantitate de sub 100 mg/zi fiind reprezentate
de crom, cobalt, cupru, iod, mangan, molibden, seleniu, zinc, fluor, fier. De regula deficienta acestor
minerale este rara și simptomele deficientei nu sunt bine definite (sint nespecifice): de exemplu:
anemie, probleme dermatologice, neurologice și sunt greu de distins de la vitamina la vitamina sau
intre minerale
deficienta sau sunteste
de minerale confundate cu alte
foarte rara dezordini
și chiar metabolice.
de vitamine. Aceleîndeficiente
cele mai care
multeautari
fostindustrializate
cel mai bine
intelese trebuie prevenite astfel:
- Deficienta de fier: carenta de fier determina anemie feripriva. Rezervele de fier ale
organismului se constituie în ultimile luni de sarcina astfel incit pina la virsta de 4 luni nu
este nevoie sa se suplimenteze cu fier dieta sugarilor cu exceptia prematurilor care se nasc
cu rezerve insuficiente de fier. Diversificarea alimentatiei dupa virsta de 4 luni asigura
necesarul de fier de 0,5-1mg/zi. Preventia anemiei feriprive se face printr-o alimentatie
echilibrata cu alimente care contin fier: carne, ficat, galbenus de ou, legume verzi, fructe și
prin fier suplimentar în perioadele de necesitati crescute: sarcina(mai ales sarcini
repetate), pubertate , pierderi menstruale abundente, indivizi cu statut socioeconomic
defavorizat care dezvolta anemie din cauza saraciei sau ignorantei. Necesarul zilnic de fier
este de 15-20mg.
- Deficienta de iod: iodul se gaseste în sarea de bucatarie iodata. Dieta inadecvata determina
aparitia gusei endemice, iar deficienta cronica determina hipotiroidismul iar la copii
cretinismul.
- Deficienta de calciu sau ingestia inadecvata cauzeaza la copil rahitismul și la adulti poate
contribui la instalarea osteoporozei. De asemeni poate determina o mineralizare defectuasa
a dintilor și fenomene de spasmofilie și tetanie. Profilaxia rahitismului este obligatorie și
presupune evitarea nasterilor premature și administrarea de vitamina D și calciu femeii
gravide în ultimile luni de sarcina. Profilaxia postnatala se face prin administrarea
vitaminei D de la virsta de 2 saptamini și prin promovarea alimentatiei la sin obligatoriu
cel putin trei luni. Calciul de obicei nu se administreaza de rutina, deoarece consumul unei
cantitati suficiente de lapte asigura necesitatile zilnice ale sugarului, el fiind necesar în
anumite circumstante: prematuritate, malnutritie, aport de lapte mai putin de 500ml/zi,
dupa imobilizare în gips. Daca însă s-a luat decizia de a se administra calciu acesta se va da
sub forma de lactat sau gluconat de calciu 40mg/kgcorp/zi pentru sugarul alimentat natural
și 140 mg/kgcorp/zi pentru sugarul alimentat artificial și evitarea excesului de fainoase.
- Deficienta de magneziu se asociaza frecvent cu cea de calciu, femeile fiind afectate cu
predominanta. Ca tratament preventiv este o alimentatie bogata in: cereale integrale, fasole,
alune, frunze verzi, germeni de griu. Administrarea de magneziu este foarte utila în
profilaxia bolii coronariene, la pacienții alcoolici, la pacienți cu spasmofilie sau tetanie
tinind cont ca la acestia deficitul este aproape constant. Se administreaza 400-500mg Mg Page | 21
ionic/zi, concomitent cu vitamina B6 care faciliteaza trecerea intracelulara a magneziului(
deoarece cele mai multe deficite sunt intracelulare în prezenta unei magneziemii normale);
în deficitele mixte de calciu și magneziu se administreaza concomitent 200mg calciu
ionic/zi.
Aportul- deVitamina
vitamine:A (retinol): RDA (recommended daily allowances- doza zilnica) este de
800-1000 micrograme retinol. Sursele principale sunt reprezentate de: legumele cu
frunze verzi și legume galbene și portocalii precum și în ficat, pestele și untura de
peste, untul. Deficienta de vitamina necesita suplimentarea zilnica, însă o
alimentatie echilibrata asigura deplin necesitatile zilnice. Este esentiala pentru
vedere (deficitul producind hemeralopie), în reglarea structurii și functiei
membranelor celulare, în procesul de crestere al oaselor și dintilor, precum și în
functionarea normala a gonadelor.
- Vitamina D (colecalciferol): RDA este de 5 micrograme( 200 UI) pe zi. Este
sintetizata în piele sub influenta razelor ultraviolete. Are rol în absorbtia calciului și
în metabolismul osos. Deficienta acestei vitamine determina rahitismul la copii, și
la adulti osteomalacia. Preventia este obligatorie incepind din saptamina a doua de
viata cu 400 UI/zi oral.
- Vitamina E (tocoferol): RDA este de 8 micrograme/zi. Se gaseste în vegetale,
seminte și simburi, în cereale și în uleiurile lor. Deficienta este foarte rara. Este un
antioxidant
peroxizii carecare protejeazadin
se formeaza grasimile polinesaturatecontribuind
acizii polinesaturati, și indeparteaza
de oxidare,astfel la protectia
membranelor celulare; deficienta producind hemoliza eritrocitelor data de lipsa de
protectie impotriva peroxizilor și cretinurie prin afectare musculara. Este data ca
adjuvant în diverse boli, însă cu certitudine nu se stie cit este de eficienta.
- Vitamina K: RDA este de 65 micrograme/zi. Are rol în coagularea singelui. Se
gaseste în vegetalele verzi și este sintetizata de bacteriile intestinale. Deficienta este
extrem de rara și duce la hemoragie mai ales la nou nascuti inainte de maturizarea
tractului digestiv( care au tub digestiv steril).
- Vitamina B1 (tiamina): RDA este de 1,1-1,5mg/zi. Are rol de cofactor enzimatic în
metabolismul glucozei și al acizilor grasi. Se gaseste în carnea de porc, organe, oua,
vegetale verzi, cereale integrale, nuci. Dieta inadecvata duce la dezordini în
metabolismul carbohidratilor și afectarea activitatii unor enzime în eritrocite și
leucocite, iar clinic apar manifestari neurologice( tulburari de somn, depresie,
ameteala, dureri de cap, oboseala cronica), și la nivelul aparatului cardiovascular(
Beriberi). Alcoolismul cronic asociat cu dieta inadecvata determina sindromul
Wernicke- Korsakoff, astfel incit Vitamina B1 se administreaza de rutina la
alcoolicii cronici, pentru a preveni acest sindrom.
- Vitamina B2 (riboflavina): RDA este de 1,3-1,7mg/zi. Este precursoare a unor
coenzime implicate în procesele de oxidoreducere, iar dieta inadecvata( ea se
gaseste in: lapte, vegetalele verzi, nuci, alune, carne slaba) determina leziuni ale
mucoaselor, ale pielii(dermatita seboreica), la nivelul gurii( cheilita, stomatita
angulara, glosita) și leziuni corneene.
- Vitamina B6 (piridoxina): RDA este de 1,6-2mg/zi. Are rol de cofactor pentru
multe enzime din metabolismul glucozei, și în sinteza proteinelor. Se gaseste in:
ficat, peste, nuci, cereale integrale, seminte de floarea soarelui, soia, germeni de
griu. Dieta inadecvata determina manifestari clinice: leziuni la nivelul pielii și
mucoaselor, anemie sideroblastica, disfunctii neuronale pina la convulsii și
modificari de personalitate. Suplimentarea în scop preventiv este necesara în
anemii, la alcoolici, și în tratamentul cu izoniazida la pacienții cu tuberculoza
pentru consolidarea imunitatii.
- Vitamina B12 (cobalamina): RDA este de 2 micrograme/zi(necesitatile sunt
crescute pe perioada gestatiei). Se gaseste: ficat, rinichi, lapte, deci numai în Page | 22
produse de srcine animala. Are rol de cofactor enzimatic,in hematopoeza, în
metabolismul acidului folic, și în mentinerea integritatii tecii de mielina. Deficienta
de vitamina este foarte rara. Suplimentarea cu scop preventiv de vitamina B12 este
necesara numai la persoane strict vegetariene, la cei cu afectiuni ale stomacului și
ileonului( lasindrom
hepatice, de malabsorbtie,
hipertiroidieni aclorhidrie,
și la alcoolicii cronici.gastrectomie),
Deficienta de lavitamina
cei cu B12
boli
determina anemie megaloblastica, megaloblastoza în maduva osoasa, neuropatie
periferica prin alterarea formarii tecii de mielina( parestezii, ataxie, incetinirea
proceselor cognitive, depresie, confuzie și uneori psihoza), leziuni ale suprafetelor
mucoase, glosita și eliminarea de acid metilmalonic în urina.
- Acidul folic (folatul): RDA este de 180-200 micrograme /zi( necesitatile sunt
crescute pe perioada graviditatii și lactatei, la cei cu sindroame de malabsorbtie, la
alcoolicii cronici). Sursele de acid folic include pe cele secretate de bacteriile
intestinale, precum și cele din: ficat, drojdie de bere, vegetale verzi. Intervine ca
coenzima în metabolismul aminoacizilor și în sinteza AND-ului. Deficienta include
anemie megaloblastica, megaloblastoza în maduva osoasa, și tulburari
gastrointestinale.
- Niacina (acidul nicotinic și nicotinamida): RDA este de 15-19 mg/zi. Sursele sunt
reprezentate de: acidul nicotinic deriva din metabolismul triptofanului (10%), restul
provine din alimente: drojdie de bere, ficat, legume și carne. Niacina are rol de
cofactor
pelagra. enzimatic în numeroase reactii de oxidoreducere. Deficienta produce
- Acidul pantotenic: RDA este de 5-10 mg/zi. Este larg raspindit în alimente. Este
un precursor în sinteza CoA.
- Biotina: este secretata de bacterii intestinale intr-o cantitate suficienta astfel incit
chiar în lipsa ingestiei deficienta nu este cunoscuta decit rar. Are rol de coenzima în
reactii de carboxilare. Deficienta determina dermatita seboreica, anorexie, greata, și
dureri musculare, fiind determinata precum am spus nu numai de o dieta inadecvata
dar mai ales de factori favorizanti: tratament antibiotic care distruge flora
microbiana producatoare de biotina și ingestia de avidina care se gaseste în albusul
crud și care impiedica absorbtia biotinei.
- Vitamina C (acidul ascorbic): RDA este de 60mg/zi. Sursele de vitamina sunt
reprezentate de: citrice, capsuni, pepene galben, coacaze negre, precum și marea
majoritate a legumelor crude sau minimum preparate. Pe masura ce legumele se
deshidrateaza ele pierd vitamina. De asemenea se recomanda ca legumele
conservate prin refrigerare, inainte de a fi folosite pentru gatit sa nu se lase sa se
dezghete. Vitamina C este un cofactor în sinteza colagenului, este necesara în
sinteza norepinefrinei și epinefrinei, are efect antioxidant protejind celulele
impotriva actiunii nocive a radicalilor liberi, și nu în ultimul rind favorizeaza
absorbtia fierului. Deficienta produce scorbutul: cu afectarea pielii și intirziere în
vindecarea ranilor, impiedica mineralizarea osoasa și dureri la nivelul articulatiilor,
fragilitate vasculara pina la diateza hemoragica, anemie. Exista o serie de situatii
cind necesarul de vitamina este crescut însă este de retinut ca în orice situatie
megadozele sunt nocive: stresul, fumatul, consumul de aspirina, alcoolul, și cei ce
se drogheaza. Foarte important: persoanele care au deficienta de glucozo-6-fosfat-
dehidrogenaza și cei cu talasemie nu vor primi doze mari de vitamina C.

CURS 2 – Page | 23
ÎNȚELEGEREA SAU ACCEPTAREA

TRATAMENTULUI PRESCRIS
(ÎN FUNCȚIE DE OBICEIURI, MOTIVAȚIA PACIENTULUI, VÂRSTA, SEX, NIVEL EDUCAȚIONAL ETC.)
DEFINIREA TRATAMENTULUI
În timp ce stiinta ofera remedii noi iar medicii fac eforturi de a trata tot mai rafinat diferite
tulburari, prea multi pacienți pentru care sunt preconizate aceste intervenții se pare ca nu reusesc sa
beneficieze de aceste eforturi, și nu din cauza lipsei de eficacitate a tratamentului.
Este un paradox aparent - desi avem tratamente eficace, raspunsul terapeutic în tulburarile
psihiatrice nu se ridica intotdeauna la nivelul acestei eficacitati. În Grecia antica, Hipocrate a observat
că pacienții își pot împiedica propria vindecare prin sustragerea de la tratamentele prescrise și,
probabil pentru prima oara în istoria medicinei, atragea atentia asupra noncompliantei. Dupa 21 de
secole, problema persista. Noua din zece pacienti nu iau corect medicamentele prescrise sau nu le
iau deloc. Pentru ca remisiunea și recuperarea sa devina o realitate trebuie evitate recaderile ori
cronicizarile, iar unul dintre factorii importanti în procesul terapeutic este reprezentat de complianta.
O definitie formala a compliantei la tratament este - gradul în care utilizarea de catre o persoana a
medicamentelor coincide
persoane corespunde cu indicatia
cu sfatul medical).medicului (mai general - masura în care comportamentul unei
RELAȚIA TERAPEUTICĂ ÎN ACTUL MEDICAL

Actul medical constă într-o activitate complexă care are ca fundament central conservarea
stării de sănătate a unui individ, grup sau colectivitate, care solicită direct sau indirect instituirea unor
intervenţii sau măsuri reparatorii a prejudiciului fizic, psihic sau social. După caz, solicitarea
acestui serviciu de sănătate poate fi efectuată direct de către o persoană sau indirect de aparţinători,
când fie beneficiarul potenţial al intervenţiei nu are capacitatea fizică sau psihică să o realizeze (copil,
adult în stări critice sau cu risc vital).
Activitate medicală poate fi analizată din mai multe puncte de vedere:
1. Loca ţie şi dotar e
Activitatea de asistenţă medicală are locaţii diferite de desfăsurare, după serviciile
carefuncţionează în România:
 Serviciul de salvare care oferă primul ajutor în locaţii extrainstituţionale ladomiciliul
pacienţilor, la locul de muncă, în orice altă locaţie în care starea de sănătate nu permite
adresarea directă. În aceste condiţii caracteristicile mediului pot fi adesea improprii actului
medical (căi de acces, condiţii meteo, iluminare, aerisire,aglomeraţii umane etc), care sunt
surse suplimentare de stres profesional, ceea cenecesită o pregătire profesională cu înaltă
calificare şi ocapacităţi psihologice de organizare, evaluare şi decizie. Adaptarea
practicianului la condiţiilene favorabile se datoreşte faptului că nu pot fi controlate sau
modificate configuraţiile locaţiilor, ci doar reduse sursele care pot periclita calitateavieţii
solicitanţilor. În aceste condiţii locaţia în care se desfăşoară actul medical are cu totul alte
caracteristici decât cel standardizat dininstituţiile medicale, care conferă adecvare, utilitate,
accesibilitate familiaritate, adresabilitate, atribute care stau la bazaorganizării locaţiilor din
instituţiile medicale.Dotarea cu tehnică medicală de specialitate pentru efectuarea acestur
tipuri de intervenţie presupune existenţa utilităţilor minimal necesare pentru eficacitatea
intervenţiei de conservare afuncţiilor vitale şi deplasarea spre cea mai apropiată instituţie
medicală care în termen scurtşieficient să poată asigura desfăşurătorul intervenţiei.
 Serviciul de urgenţă este prima instanţă din cadrul serviciilor medicale instituţionalizate
care au program de funcţionare continuu şi care fie preiau caziustica din serviciide salvare,
fie oferă consultanţă primară şi după caz chiar intervenţie terapeutică cazurilor ce după
evaluare necesită intervenţie rapidă pentru minimalizarea daunei fizice sau suferinţei Page | 24
psihice, care prin amplitudinea ei trebuie să beneficieze de ajutor specializat imediat sau
reorientare spre servicii de specialitate. Locaţiile serviciilor de urgenţă au de regulă un
amplasament care să confere accesibilitate şi siguranţă celor care li se adresează. Specificul
fiecărui serviciu de urgenţă sau gradul lui de generalitate va atrage după sine o locaţie
adecvată
pentru precum şi linii tehnice
stabilizareafuncţiilor de urgenşă
vitale sau cude
intervenţii toate ordin. de evaluare şi intervenţie
primreperele
Toate celelalte locaţii în care se acordă asistenţă medicală primară sauspecializată tind să aibă
o arondare a spaţiilor care să satisfacă principalele obiective:
- evidenţa, selecţia şi orientarea cazuisticii;-aşteptarea succesiunii în vederea evaluării;
- evaluarea medicală (consult) şi explorări parţiale;
- examinări şi evaluări cu grade de complexitate progresivă;
- tratamente şi intervenţii medicale de complexitate progresivă;
- după caz, internarea (linie hotelieră cu spaţiu de odihnă, igienă, alimentaţie, eliminare,
relaxare etc.).
Simpla enumerare a obiectivelor medicale aspaţiilor şi utilităţilor necesare realizării lor aduc la
lumină două componente importante ale impactuluilocaţiei asupra solicitantului deservicii desănătate:
- noutatea spaţiilor locaţiei cu impact asupra orientării, către zonele descrise mai
sus cu privire la căi de acces, orientarea spaţială, accesibilitatea etc. Accesul dificil, lipsa
reperelor,repere contradictorii, igiena spaţiilor, umanizarea spaţiilor, aspectul fizic al
bolnavilor internaţi, a personalului, solicitudinea personalului medical etc. Constituie un
prim contact perspectivalocativă a bolii şi aspectele enumerate formează reprezentări
fragmentare cu un tip de impactemoţional pozitiv/vegativ care se supraadaugă stării de
sănătate fizică şi psihică a bolnavului;Experienţa contactului cu serviciile medicale se face
în primă instanţă cu locaţia şi dotarealocaţiei, care comunică bolnavului sau aparţinătorilor
siguranţă, încredere, optimism sau contrariile acestora. Pentru multe persoane
caracteristicile nefavorabile ale locaţiei umbresc sauchiar anihilează eficacitatea
personalului medical care-l deservesc. Managementul instituţional sereferă atât la aspectul
formal (locaţie, tip de intituţie) cât şi la cel informal (competenţe profesionale acţionale).
- noutatea explorărilor funcţionale (sau diversitatea şi dificultatea) face parte din
elementele unui nou scenariu comportamental. Pentru ca subiectul să poată participa cu
succes (activ, cooperant, relaxat) la acest scenariu are nevoie de informaţii generale despre
procedură (utilitate, adecvare, limite) sau după caz simptome probabile cu grad general de
descriere. Cunoaşterea parţială a explorării creşte colaborarea şi scade anxietatea de
explorare prin metodetemhnice, multe din ele cu caracter invaziv (direct sau indirect).
Orice explorare funcţionlă sau altă evaluare de specialitate medicală este privită cu variaţii
de către actorii relaţiei medicale,fiecare cu un nivel de expectanţă diferit faţă de pacientul
supus evaluării. În cercetări de psihologie medicală s-au obţinut diferenţe semnificative cu
privire la anxietatea preoperatorieîntre pacienţii care au fost informaţi minimal
despre locaţia operatorie şi cei fără informaţii.Demitizarea actului de evaluare medicală
nu reduce prestigiul celui care-l execută ci dincontra creşte respectul şi colaborarea cu
personalul medical. Dreptul de informare al pacientuluireprezintă un drept dar şi o condiţie
a unei relaţii confortabile între principalii actori ai actuluimedical.
- cabinetul medical (propriu sau al unui grup) sau fiecare locaţie separată este primainstanţă
în care se realizează contactul cu principalul actor al actului medical, medicul.
Amplasamentul în cardrul instituţiei, aspectul uşii, inscripţia numelui (profesiei şi
funcţiei), programul de lucru, mărimea cabinetului, mobilierul (formă, mărime, culoare),
cărţi, tablouri, diplome, dosare, hârtii, ordinea, curăţenia, cromatica spaţiului, distanţa faţă
de scaunul clientuluisunt elemente ambientale care comunică pacientului informaţii şi
emoţii cu referire poziţia şirolul actorului medic şi al său, în relaţie terapeutică. O altă
componentă externă a rolului esteechiepamentul specific, halat (deregulă alb), ecuson şi/
sau monogramă şi anexe specifice(bonetă, mască, halat şi şorţ chirurgical, mănuşi
chirurgicale), instrumentar (stetoscop), care sunt prescrise rolului şi fac parte din
elementele ataşate rolului de medic. Page | 25
2. Actori principa li şi se cundar i în relaţia terapeutică

Principalii actori ai relaţiei terapeutice sunt medicul şi pacientul. Cei doi actori conferărelaţiei
terapeutice caracter complex şi dinamic generat de:


Dimensiunile
Statutul psihologice
şi rolul fiecăruia individuale de „actorilor”;
(aşteptarea ale rol, aptitudinea de rol şi comportamentulîn rol)
care are la bază aspecte sociale şi culturale ale actului medical;
 Modificarea rolurilor pe parcursul relaţiei terapeutice. Aspectele enumerate mai sus
influienţiază atât comportamentul medicului cât şi al pacientului.
Relaţia terapeutică este expresia interacţiunilor dintre cei doi actori sau dintre constelaţii de
actori, care are la bază acţiuni complementare, astfel:
2.1. Medicul (terapeutul) oferă îngrijire specializată şi este vectorul principal deservicii de
sănătate. Are o apartenenţă la un grup profesional conturat social, are uncomportament
normat prin formare profesională şi prin legislaţia domeniului medical. În relaţia
terapeutică are o poziţie de ascendenţă faţă de pacient generată de controlul pe care-l deţine
prin informaţie şi abilităţi asupra bolii şi bolnavului; Statutul social al medicului se
defineşte prin poziţia de element cheie în domeniul sanitar, recunoscut în interiorul
sistemului de acte normative speciale, dar şi în exteriorul sistemului (colectivitate). Dacă
recunoaşterea în sistem este marcată de aspecte formale (cod, acte deorganizare, acte
juridice etc.), recunoaşterea în afara sistemului nu mai are o mormare oficială ciinclude şi
pe cea informală (eficienţă, aptitudini relaţionale etc). Locul important pecare-l deţine
medicul în societate provine din valoarea ataşată vieţii, sănătăţii şi mortii, din punctul de
vedereal percepţiei beneficiarilor de sănătate. Dacă beneficiarii nu ar valoriza la înalt grad
viaţa,determinantele cultural-sociale ar diminua statutul medicului, ceea ce dezvălui
caracterul profundcultural al statutului în funcţie de determinante ale colect ivităţilor
umane. Statutul medicului este asociat cu valori ca: putere, cunoaştere, devotament,
eroism, putere de sacrificiu. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de W. James
(1988), în SUA,care plasează medicul pe locul I din primele 10 profesii. În România, anul
1993; într-o cercetarerealizată pe un eşantion de elevi de liceu din clasa a XII-a, profesia de
medic ocupă poziţia III, după profesor universitar şi judecător. Datele prezentate mai sus
evidenţiază percepţiamodificărilorsociale ale statutului social, care nu are la bază
doar competenţe şi eficienţă , ci şiaspecte legate de modificările privind recunoaşterea
socială prin prisma compensării salariale,care este un indicator ce nu poate fi ignorat.
Activitatea medicală nu mai poate avea strict uncaracter de apostolat, pentru că se
desfăşoară într-o societate care are impone medicului ca pentrucompetenţă să parcurgă o
pregătire laborioasă şi costisitoare (informaţii, specializări, congrese). G. Saxon (1960)
identifică câteva elemente care concură la definirea statutului medicului:
o Duritatea studiilor şi frustrările conexe;
o Responsabilităţile crescute faţă de viaţa, ceea ce induce tensiuni morale (uneori
extreme);
o âStres profesional suplimentar datorat unor surse specifice ca: programul de lucru,
aversiune legată de aspecte maladive ale corpului, organelor, produselor corpului.Rolul
medicului constă în: evaluare şi diagnoză; stabilire, explicarea şi aplicarea curei,
maximalizarea funcţionării pacientului şi minimalizarea durerii şi suferinţei. Cele patru
coordonate ale rolului au la bază determinantele sociale descrise de T. Parson şi G.
Field, pe baza cercetărilor de psihologie socială, astfel:
1. Competenţă tehnică, care este prioritară în eficienţa actului medical, mai ales
însocietatea contemporană în care accentul se deplaseaază de pe semiologia
subiectivă şi exploratorie, pe ivaluarea tehnicizată a diferitelor
disfuncţionalităţi. Ceea ce reclamă însă societăţile ajunse la un înalt grad de
industrializare a actului medical este tocmai diminuarealaturii umane a relaţiei
terapeutice, adică a cea componentă subiectivă care are frecvent o pondere
ridicată în eficienţa actului medical. Competenţa tehnică se obţine prin studii, Page | 26
examene, concursuri, titluri. Acestea pot conferi bolnavului garanţia
competenţei tehnice, dar nu şi a celei practice. Bolnavul porneşte în relaţia sa de
la competenţa tehnică a medicului dublată de sursesubiective suplimentare de
informare cu privire la eficienţa practică (competenţe dobândite social) ca şi
confirmări sociale
2. Universalismul venite
este este din
un partea beneficiarilor
principiu al acţiunii (reputaţie
terapeuticeacţională).
prin care medicul
nu poaterefuza ajutorul pe criterii de apartenenţă la sex, orientare sexuală, rasă,
religie, etnie, etc. Raportulmedic-pacient este reglementat de reguli formale şi
nu de criterii personale, care pot avea caracter discriminativ în acordarea
serviciilor de îngrijire. Refuzul declaar al de a acorda jutor medical
estesancţionat prin codul medical şi este pus în act de Colegiul de disciplină sau
după caz, poate fiacţionat în instanţă. Uneori refuzul nu poate fi definit în
termani clari, iar medicul poate prin tipulde relaţie, acţiune le sau
comportamentele sale să lase loc interpretării de a fi refuzat un pacient. Analiza
comportamentală a celor doi actori poate a duce la lumină un comportament
mascat alrefuzului.
3. Specificitatea funcţională este o caracteristică care decurge din caracterul
specializatîntr-un domeniu strict al activităţii medicului şi anume boala
pacientului. Medicul acţioneazădoar asupra bolii acestuia, nu şi asupra altor
aspecte ale bolnavului ca profesie, afaceri, viaţă privată, chiar dacă în relaţia
terapeutică
medico-legaleexistă informaţii
eliberate. care decurg
Implicarea în din datele
viaţa anamnestice
privată saudin actele
a pacientului poate
determinadistorsiuni ale actului medical, care prejudiciază atât actul cutativ în
sine, cât şi statutul şi poziţiamedicului în sistemul profesional sau în sistemul
social al pacientului.
4. Neutralitatea afectivă este o componentă derivată din specificitatea funcţională
care se referă la comportamentul obiectiv şi nonemoţional manifest al
medicului faţă de pacient. Psihologia omului bolnav cere căldură, empatie, care
sunt expresii emoţional-comunicaţionalepozitive, ca expresie a acceptării,
înţelegerii şi compasiunii specialistului faţă de omul care seafşă nu doar în
suferinţă fizică ci şi psihică legată de consecinţele secundare ale bolii (durere,
teamă, frică, disperare, doliu, anxietate). Accesul nelimitat al medicului la
intimitatea corporală şi psihică a bolnavului este o sursă de control al medicului
asupra pacientului, care se află în situaţie de vulnerabilitate datorită pirderii
temporare sau definitive a echilibrului homeostatic şi aautonomiei funcţionale,
ceea ce crează premisele unor tulburări de relaţionate între cei doi actori, care
translatează relaţia pe alte roluri ca: prieten, frate, părinte etc, roluri nespecifice
actuluiterapeutic. Neutralitatea afectivă se referă la controlul situaţiei de către m
edic, chiar dacăatitudinile şi comportamentele acestuia pot în diferite momente
ale actului terapeutic să capeteespectul rolurilor descrise mai sus, Medicul
glisează pe roluri dar nu se identifică cu ele, ceea ce permite bolnavului să-şi
modifice şi el poziţia în procesul terapeutic de la dependenţă laautonomie
funcţională şi socială.
5. Orientarea spre colectivitate este o cerinţă a profesiei de medic care se
desprinde din raportul de direcţii privind mobilul profitului. Deşi profesia de
medic se înscrie în grupa profesiilor liberale, mobilul profitului material este
secundr, mobilul principal fiind bunăstarea psiho-somatică a pacientului. În
medicină şi psihologie direcţia bunăstării este îndreptată spre persoană şi
colectivitate, în timp ce în alte afaceri direcţia bunăstării este orientată
preponderentspre sine. Aceste considerente decurg din modul în care se
poziţionează medicul fată de pacientulsău, prin baza convepţiilor sale despre
profesie, lume şi valoarea pe care o atribuie vieţii şi bolii. Principiul este de
dorit şi se manifestă diferit de la medic la medic pe baza reglementărilor Page | 27
oficiale, dar mai ales prin reglementări care provin din concepţia personală
despre mobilul profitului.
6. Dimensiunea morală (conduită admisă şi practicată într-o societate) a actului
medicaldecurge din capacitatea medico-legală de a legitima starea de boală cu
consecinţele
bolnavul directe
face (familie, grupşi profesional,
parteasupraindividului indirecte asupra
alte grupurilor
grupuri din care
sociale).
Dimensiunea morală a actului medical se referă la totalitateacomportamentelor
medicului faţă de pacient şi aparţinători în diferite momente ale activităţii şi
sereferă la trei momente principale:
• evaluarea bolnavului, colectarea infor maţiilor, stabilirea diagnosticului
şiinstituireatratamentului asu terapiei, realizate prin mijloace specifice ca:
anamneză, explorări funcţionale,diagnostic, prognostic, indicaţie, tratament,
terapie, profilaxie etc. Confidenţialitatea rezultatealor etapelor precizate mai
sus este o cerinţă a actului medical caresuportă delimitări cuprivireladirecţia şi
conţinutul aspectelor care pot aveacaracterconfidenţial.Acest aspect decurge
din criteriile morale standardizateși instituţionalizatesau de cele acceptate de o
practică socialăneoficializată,dar admisă prin consensul amjorităţii. La nivel
individual creşterea drepturilor pacienţilor la informareşi acces la informaţiile
referitoare la starea de sănătate, scade aparent puterea medicului în faţa
pacientului, care astfel este şi antrenat încreşterea responsabilităţiipersonale în
menţinerea stării de sănătate. Rezerva şi prudenţa în informarea bolnavului
saufamiliei este un proces terapeutic care aducemodificări în relaţia lor
terapeutică,în sensulvariaţieiasertivităţii;
• legitimareastăriide bolnav care decurge din stabilirea diagnorticului şi
instituirea unui tratamentşi care se materializeză prin acte cu caracter medico-
legal: reţetă medicală, recomandarecătre alte servicii,fişă de evaluare, protocol
medico-chirurgical, certificat medicaletc. Legitimarea stării de bolnav este o
dimensiune morală pentru că din aceste proceduri sau acte decurg atitudini ale
pacienţilor şi aparţinătorilorfaţă rolul de bolnavşi modificări comportamentale
care sunt ataşate comportamentului tipic sau atipic de bolnav. Moralitatea
legitimorii sociale sereferă mai ales la efectele secundare alelegitimării în
cazuri opuse bolnavului real, ca tulburare de personalitate de tipul ipohondriei,
în care boala are un caracterpronunţat imaginar, dar care prin conversie poate
genera o simptomatologie cu ele mente similarecelor organice. Diagnosticul
diferenţial va reduce incidenţa legalizării sau substituirii unei boli cualtaşi
instituirea unei conduite terapeutice adecvate;
• legitimarea stării de bolnav este privită şi prin prisma beneficiilor sociale
ale bolii carecapătă un caracter oficial, exprimat ă prin: întreruperea parţială
activităţii (concedii medicale) acordate pentru îngrijirea sănătăţii, reducerea
activităţii sau schimbarea locului de muncă, dacăconsecutiv unei boli s-a
produs o incapacitate de muncă temporară sau definitivă, acordarea
unor facilităţi sociale cu carcter compensator pentru starea de invaliditate
temporază sau definitivă,întreruperea activităţii prin pensionarea pe caz de
boală, obţinerea unor drepturi financiare din partea asiguratorilor, dacă
persoana are asigurare de sănătate şi profesională în sistem privat.În
România, Reglementarea instituţională a poziţiei sociale a ofertantului de
sevicii desănătate este precizată prin acte normative care să asigure unitatea
nomenclatorului de funcţii şiarmonizarea lui în vederea integrării europene.
2.2. Pacientul (bolnavul) cere îngrijire de sănătate şi este persoana cu care medicul ca
ofertant îşi exercită rolul medical. În relaţia terapeutică pacientul are un comportament de
rolgenerat de valori despre sănătate şi boală, credinţe despre actul medical, reprezentări şi
atitudini faţă de act în ansamblul său sau faţă doar de un segment al acestuia (ex: acceptă Page | 28
evaluarea şidiagnosticul, dar rejectează tratamentul sau secvenţe din acesta). Faţă de
medic, al cărui statut şirol au un caracter de continuitate, pacientul care se află în situaţia
de îmbolnăvire capătă un statut şi un rol ataşat caracterizat prin discontinuitate.
Discontinuitatea are la bază modificări temporarea ale statutului anterior generat de limitări
funcţionale
ataşat roluluifizice, psihicebolnavă.
de persoană şi sociale care stăla baza unui nou repertoriu comportamental
3. Eficienţa relaţiei m edical e

Relaţia terapeutică dintre medic şi pacient are de regulă două tendinţe principale:
• Complementară şi conflictuală. Aceste tendinţe au la bază tranzacţii şi ajustări ale
rolurilor dintre actori realizate unilateral sau bilateral care pot avea caracter constant
sau variabil după identitatea actorilor şi a situaţiilor de boală. Pentru relaţia de ti p
complementar Szasz şi Hollender (1956) au identificat trei tipuri derelaţii, în analiza
cărora se poate desprinde modelul analizei tranzacţionale propusă de E. Berne.
Fundamentul acestei analize constă în a analiza şi identifica ce stadiu al Egoului este
utilizat defiecare actor, medic şi pacient, în stări de boală în care cererea şi oferta de
ajutor este diferită, înmomente diferite ale bolii. Principalele tipuri de relaţii sunt:
o Activitate (maximă pentru medic) – pasivitate (maximă pentru pacient), care are
la bază un model funcţional de tipul „părinte-copil mic”, care este regăsit
adesea înrăniri grave, anestezie, comă. Pasivitatea pacientului este generată de
prejudiciisevere ale stării de integritate fizică sau ale modificărilor de
conștienţă. Acest model funcţional are caracter autoritar determinat de
caracteriul imperios al intervenţiei medicale şi riscul vital ridicat;
o Conducere (medic) –cooperare (pacient) este un model funcţional derivat din
„părinte-copil” în „părinte-adolescent” care se întâlneşte în majoritatea
afecţiunilor curente pentru care se prezintă un pacient la medic. Principiul
centralal acestei relaţii constă în faptul că medicul elaborează şi conduce
deciziile pe carele propune pacientului, care poate respecta parţial sau integral
recomandările, dupăgradul de adecvare şi recunoaştere a valorilor celor două
roluri. Acest tip de relaţiecreşte autonomia şi decizia pacientului şi permite
responsabilizarea lui progresivă pentru sănătatea sa. Rata interacţiunilor este
mai redusă şi are un caracter puternicdemocrat, care poate fi utilizată cu succes
terapeutic dacă ambii actori înţeleg şirespectă protocolul relaţiei. Medicul pe
toată perioada poate beneficia de rolulnormativ (de control) şi după caz să
utilizeze modelul autoritar dacă condiţiile desănătate ale pacientului impun
• Cooperaremodificarea
mutualăatitudinilor;
este o formă mai puţin frecventă care poate fi consideratăexpresia
unei relaţii de tip”adult-adult”, în care cei doi actori au contacte rare ca în bolile cu
caracter cronic, de lungă durată, în care cooperarea presupusă dă uncaracter permisiv
relaţiei terapeutice în afara spitalizării. Astfel, medicul are o acţiune de conducere de la
distanţă prin stabilirea conduitei terapeutice deîntreţinere şi supraveghere la etape de
timp mai mari, ceea ce creşte gradul de acceptarea şi responsabilizare a pacientului şi
de acceptare mutuală a planului de susţinere şi modificări al stilului de viaţă. Carcterul
permisiv al relaţieiterapeutice poate deveni şi factor de risc pentru pacienţii care sunt
slab autonomisau care ua funcţionat un timp destul de lund pe modelul autoritar şi care
laschimbări bruşte ale stilului de cooperare m edicală nu sunt suficient de flexibili în a
se adapta la noi relaţii cu boala lor. Participarea activă şi autoasumată a pacientului este
expresia acceptării bolii ca stare şi îndeplinirii conştiente a strategiilor pentru
menţinerea autonomiei funcţionale în toate planurile. Relaţia cu potenţial conflictual
sau conflictuală are la bază convingerile diferite aleactorilor relaţiei terapeutice despre
boală care pot fi sistematizate în cinci dimensiuni:
1. identitate: recunoaşterea semnelor, simptomelor, denumirii bolii;
2. cauzalitate: factori posibili care au declanşat boala şi stadiul (acut/cronic); Page | 29
3. evoluţie: percepţia duratei bolii;
4. consecinţe: percepţia efectelor bolii în plan fizic, psihologic (emoţional), social şi
economic;
5. curabilitate: percepţia gradului în care boala poate fi vindecată şi controlată.
Perspectivele diferite asupra bolii sunt generate de influenţe sociale şi culturale, care au un
caracter tranzitoriu de la o cultură la alta, dar şi grade conţinuturi diferite generate de cultură
profesională a medicului şi de gradul de cultură profană a pacientului.Situaţia cu potenţial conflictual
este generată şi de factori ce ţin de tipul de comportamental actorilor în cadrul relaţiei terapeutice,
astfel că se impune evaluarea tipului de comportamente ale actorilor pentru eficientizarea
relaţiei în sensul cooperării şi reducerii conflictualităţii potenţiale sau manifeste. În literatura medicală
sunt citate situaţii particulare în care bolnavul nu solicită ajutor şitotuşi necesită intervenţie terapeutică
tocmai pentrucă nu au discernământul bolii sau prezintă risc vital pentru sine sau colectivitate:
intoxicaţii etilice cu violenţă,psihotici suicidari sauheteroagresivi, toxicomani în sevraj, violenţi
domestici etc. Conflictualitatea este generată deabsenţa evaluării riscului de către pacienţi şi refuzul de
a colabora în cadrul relaţiei terapeuticedeterminată de gradul dimunuat de d iscernământ şi de
agresivitatea manifestată (Baron, 1991). Un alt factor frecvent citat ca sursă a unei relaţii
disfuncţionale a actului terapeutic estecarcterul imatur al ueni categorii de pacienţi care în boală
dezvoltă comportamente de regresie infantilă, care tind să utilizeze boala ca beneficiu secundar, mai
ales în plan emoţional dar şi social, ceea ce-i face să dezvolte un comportament dependent de boală,
cu impact conflictogen
menţinerea lor în statutulcumedicul
de bolnav permanent. curan ţi,terapeutică
sau mediciiRelaţia prin excesul investigaţii
dintredeprincipalii actori, medic şi
solicitate şi
pacient, are la bază boal ca entitatedescriptibilă car se cere a fi înlocuită cu starea de sănătate
anterioară. Se constată deci că cei doi actori vin în relaţia terapeutică cu aspectul obiectiv şi cel
subiectiv al bolii suferinţa. În cadrulrelaţiilor terapeutice suferinţa este de regulă indezirabilă şi trebuie
îndepărtată prin mijloace specifice şi înlocuită cu starea de bine şi confort. Or, în cadrul activităţii
medicale este posibilă dezvoltarea unei stări particulare denumită iatrogenie.
Iatrogenia este o stare psihică reactivă a pacientului determinată de atitudini gresite ale
medicilor şi personalului sanitatar, care prin atitudini, acţiuni, sugestii sau orice act voluntar sau
involuntar pot induce reactiv suferinţă subiectului. Termenul este de srcine greacă şi este format din
particula iatros (medic) şi gennan (a naşte, a produce) care a dat în limba r omână iatrogenie, asociat
echivalenţei negative e efectelor relaţiei celor doi actori ai actului terapeutic. Iatrogenia poate fi
prezentă în toate domeniile medicale şi are la bază două categorii de factori: ce provindinspre medic şi
personalul sanitar şi factori care provin dinspre pacient.Cea mai largă categorie de factori iatogeni
sunt generaţi de medic sau personalul sanitar şi constau în:
•
tulburări de contact
comportamentale şi comunicare
sau ignorarea ei); cu pacientul (slabă cunoaştere a tipologiei
• ermetismul limbajului de specialitate (explorator, diagnostic) cu caracter intenţional sau
accidental faţă de pacient;
• slabe capacităţi empatice, comprehensive;
• manifestarea dubiilor profesionale (esploratorii, diagnostice, terapeutice);
• explorări funcţionale excesive;
• medicaţii excesive: pacientul este el însuşi sursă sau teren de receptare şi interpretare a
actelor sau atitudinilor medicale care conduc la dezvoltarea iatrogeniilor prin:
• grad redus sau excesiv de ridicat al informării despre boală;

• frica de investigaţii medicale, complexitatea şi incisivitatea lor;
• particularităţi psihologice (sugestibilitate, neuroticism, anxietate);
• gradul de experimentare a boliilor (istoria personală) şi reprezentarea bolii
• diagnosticul cunoscut al unei boli (ex. boala cardiovasculară). Page | 30
Interferenţa factorilor enumeraţi mai sus cu efect negativ asupra pacientului (sau aviitorului
pacient) stau la baza apariţiei şi manifestării reacţiilor sau bolilor iatrogene, afecţiuni care au un
mecanism psihosomatic. Efectul psihotraumatizant al atitudinilor iatrogenesupraadăugat suferinţei
primare face ca procesul terapeutic să fie de lungă durată, cu tendinţă decronicizare şi de dezvoltare a
maladiilor de srcine psihosomatică rezistente la tratamentul clasicmedical pentru că aparţin
domeniului tulburărilor de personalitate sau chiar a dezvoltărilor psihiatrice. Efectul psiho-
traumatizant este confirmat prin dezvoltarea iatrosomatopatiei, caredesemnează o tulburare
psihosomatică a subiecţilor care au fost „agresaţi” de prescriri incorecte de tratamente, efectuarea unor
experimente nefondate sau recurgerea la unele intervenţiichirurgicale sau exploratorii incorecte dau
inadecvate. De regulă sunt citate tipuri de iatrogenii despital, de explorare, chirurgicale,
medicamentoase etc. Potenţialul iatrogen al relaţiei terapeutice se dezvoltă prin nerespectarea
principiilor deontologice de bază ale actului medical, enunţate de de H. Ey (medic psihiatru care a
formulat principiul organodinamismului, punte între concepţia organogenetică şi cea psihogenetică
a bolilor): a şti, a alege, a trata, arespecta.
ADERENŢA LA TRATAMENT ŞI COMPLIANŢA

Aderenţa la tratamentul propus de medic şi la recomandările privitoare la modificareastilului
de viaţă al pacientului este produsă de concordanţa dintre recomandările medicului şicomportamentul
pacientului. Recuperarea pacientului în boală este o componetă importantă în procesul de recuperare.
Cercetările demonstrează că non-aderenţa la tratament este uncomportament frecvent al pacienţilor
care nu prezintă o simptomatologie de alarmă exprimată prin durere sau reducere semnificativă a
mobilităţii şi autonomiei funcţionale.
Complianţa este măsura eficienţei relaţiei dintre medic şi pacient, exprimată prin gradulde
conformare a pacientului faţă de indicaţiile terapeutice privitoare la medicaţia prescrisă şimodificarea
stilului de viaţă. Termenul este preluat domeniul tehnic şi este definit ca mărime care indică gradul de
elasticitate al unui sistem mecanic (Dex, 1975). În accepţiunea medicalătermenul de complianţă
constă în modificarea cogniţiilor, emoţiilor şi comportamentelor unei persoane la acţiunea unui agent
medical autorizt, în sensul şi direcţia dorită de acesta. În mod certcomplianţa terapeutică nu are un
caracter stric tehnic, pentru că fiecare din actorii relaţiei suntorganisme vii care manifestă grade
diferite de elasticizare comportamentală pe baza unur factori interni ai fiecărie structuri şi a relaţiilor
dintre ele. Complianţa este o caracteristicăcomportamentală a pacientului ca expresie a relaţiei celor
doi actori în care participă în ponderesemnificativă reprezentările cognitive ale pacientului despre
boala sa precum şi semnificaţiileatribuite bolii (Lipowski, 1987, apud Băban, 2002): experienţă umană
normală, inamic, pedeapsă,eşec, eliberare, strategie, pierdere iremediabilă, valoare de dezvoltare.
Variaţiile complianţei unui pacient sunt determinate de factori variaţi ca sursă de producere şi
iar numeric au fost depistaţi peste 250 de factori care se pot grupa în:
•
factori ce ţin de pacient. Vârstă (copil, adult, vârstnic), capacităţi intelectuale (defecte de
memorie, grad de informare şi educare), comorbiditate psihiatrică asociată bolii de bază
(tulburări de personalitate, tulburări afective), reactivitate psihică la boala (anxietate,
depresie, pesimism, furie, apatie), convingeri cu privirela sănătate şi boală (controlabilitate
internă/esternă), caracteristici sociale (statut economic şi financiar, climat social în familie
disarmonic, izolare socială, singurătate etc.);
• factori generaţi de boală: caracterul acut vs. cronic, prezenţa vs. absenţa durerii,
simptomatologie sonoră vs. caracterul asimptomatic, imobilitatea secundară vs.activismul
conservat;
• factori ceţin de medic: aspecte tehnice ale actului medical (examinare superficială, grabă,
atitudini rutinare înprescripţii, neglijarea aspectelor psihosociale ale bolii şi bolnavului),
capacităţistructurale ale persoanei în actulmedical (sugestieşi persuasiune,capacităţirelaţionale,
optimism vs. pesimism),cogniţii despre boală (încredere în tratament, idei preconcepute, rata
succes şi eşec anterior), limite asumate vs.absenţa limitelor, prestigiul în comunitateaştiinţifică
etc. Pe baza factorilorprezentaţi mai sus se organizează tipuri de relaţii şi grade diferite ale Page | 31
complianţeipacientului la tratament care poate lua două direcţiide dezvoltate:
o hipocomlianţă (până la non-compliaţă), care constă în reducerea adeziunii
pacientului la prescripţiile medicului, situaţie în care pacientul reduce sau ignoră
total prescripţiile medicale, care este puţin predictibilă pentru însănătoşire;
o hipercomplianţă (până la dependenţă) care constă în exces de adeziune a
pacientului
grad redus dela prescripţiile medicale pea fondul
asumare şi autonomie unei relaţii
pacientului. de dependenţă
Literatura excesivă şi
medicală evidenţiază
rata ridicată a comlianţei în bolile acute şi mai redusă încele cronice cum este
în cazul hipertensiunii arteriale sau diabetului, unde aderenţa la tratament poate să
scadă până la 30% din cazuri. După caz, în rândul medicilor se constată o
supraestimarea a cooperării şi adeziunii pacientului în telaţia terapeutică, iar
convingerea că respectarea recomandărilor medicale este în interesul pacientului
poate sta la baza unei atitudini de blamare acelor care au atitudini hipocompliante
sau non-compliante. Blamarea pacientului este de nedorit pentru că nu construieşte
punţi de legătură şi este mai eficace identificarea factorilor care pot produce non-
complianţa care analizaţi şi modificaţi să vină în sprijinul relaţiei terapeutice.
Relaţia terapeutică suferă astăzi modificări care sunt în legătură cu sporirea
participării pacientului la actul medical, odată cu dezvoltarea reprezentărilor
acestuia despre boli. Desacralizarea progresivă a informaţiilor profesionale ale
medicului şi creşterea i nformaţiilor ştiinţifice ale pacientului pun relaţia terapeutică
într-o nouă poziţie în care relaţia cooperativă areo dezvoltare extensivă prin:
1. pacienţii au reprezentări mai bogate despre boală şi sănătate prin intermediul
mass-mediei, dar nu în egală măsură şi competenţe. Astfel, o categorie de
pacienţi vor dezvolts uncomportament inadecvat prin autotratament cu srcine
în cultura profană şi cea profesional medicală, iar alţii vor fi cei care vor deveni
mai exigenţi dar şi mai cooperativi în programul de îngrijire medicală;
2. creşterea responsabilităţii prsoanei cu privire la propriasănătate se va mnifesta
printendinţă de a cere informaţii despre boală în aspecte privind denumire, cauze,
tratamente, manevre intervenţii propuse de medic, dar şi acţiuni de negociere a
alternativelor terapeutice, ceea ce se înscrie în drepturilepacienţilor la informare
despre conţinutul actelor medicale, riscuri asumate în procesul terapeutic;
3. modificarea competenţelor pacienţilor şi ale medicului în bolile terminale în
raport deopinia pacientului şi discutarea legiferării eutanasiei, ca formă finală
conştientă şi legaşă deîntrerupere a cursului vieţii în circumstanţe pe care le
stabileşte pacientul şi medicul său sub unstric control medico-legal;
4. modificarea rolului medicului din ofertant de servicii medicale în boală în
promovator al culturii
culturii modelului de sănătate,
proactiv de sănătate creşre rolulmodelului
ceea şicereducerea individului în asumarea
pasiv clasic al
bolnavului.
STATUTUL ȘI ROLUL BOLNAVULUI

Are caracter variabil de la un model cultural la altul, generat de valorile pe care societatea le
ataşează bolii şi persoanei care o experimentează. Istoriografiaatitudinilor medicale a fost marcată de
variaţii ale valorilor ataşate bolii. La baza etapelor socialeale bolii au stat în primul rând atitudinea
grupurilor umane faţă de diferenţele dintre oameni cureferire la integritate fizică şi psihică, starea de
bine funcţional şi de integrare socială prinexercitarea unui repertoriu adecvat de roluluri cu eficienţă
ridicată şi costuri rezonabile. Istoriaumanităţii a fost marcată de următoarele etape:
1. Etapa de abandon şi exterminare a avut la bază o atitudine specifică în primul rând
regnuluianimal, care abandonează sau extermină membrii diferiţi de majoritatea comunităţii,
ce prezintă caracteristici nedorite de grupul social (slabi, răniţi, bătrâni). Aceste atitudini s-au
manifestat şi la oameni, în societăţile primitive, cu scopul supravieţuirii părţii valide a
comunităţii aptă pentru activităţile specifice epocii. Abandonul şi exterminarea (suprimare
fizică) a fost o atitudine care a dominat şi s-a regăsit chiar la greci, romani, eschimoşi, naziştişi
în ziua de azi la comunităţi primitive din Australia şi Africa Centrală. Spre sfârşitul epocii Page | 32
primitive exterminarea avea un caracter ritual şi comunitatea se considera purificată şi
eliberată de actul sacrificiului.
2. Etapa de ridiculizare este marcatăde transgresarea atitudinii faţă de persoanele diferite
(bolnave) de la agresiunea fizică (abandon sau suprimare) la ridiculizarea (râs, batjocură).
Conţinuturileprefeudale
societăţilor ridiculizării sunt alexpresia
şi feudale căror scopagresiunii psihologice
a fost asigurarea şi a fost
supravieţuirii celorspecifică
diferiţi.
Dezvoltarea mijloacelor de producţie, acumularea de bunuri materiale şi valori au permis
întreţinereafizicăa persoanelor bolnave, cu disabilităţi sau bătrîne. Această etapă este mai
tolerantă din punct de vedere fizic decât etapa de abandonşi exterminare, permite menţinerea în
viaţă, dar descarcă agresiunea efortului de suportare a poverii sociale prin ostilitatepsihologică.
3. Etapa instituţionalizăriibolii şi bolnavuluis-a realizat prin segregarea acestora din câmpul
social şi s-a materializat prin aziluri semicarceraleşi instituţii rezidenţiale ( leprozerii, aziluri
pentru bolnavi psihici, aziluri pentru bătâni, leagăne pentru copii abandonaţi). Aceste măsuri
administrative a avut ca scop principal valorizarea autonomiei personale şi a productivităţii sociale
a persoanelor apte de muncă şi segregarea acelor care aveaudificultăţi de adaptare sau
de performanţă. Debutul acestei etape seaflă în perioada capitalismului timpuriu şi care s-a
dezvoltat până în prezent având labază dezvoltareaforţelor şi relaţiilor de producţie generatoare de
profit, distribuit parţial prin acte caritabile saumăsuri instituţionale ale statului către categorii
defavorizate.Această atitudine a fostconsideratătotuşi o măsură socială sanogenă pentru a permite
o mai bună îngrijire şi ocrotire, pe deoparte precumşi dezvoltarea bazei de cercetare pentru
stabilirea
4. Etapa etiologiei bolilorşi eficacitatea
dezinstituţionalizării parţiale aunor
boliimijloace terapeutice. serviciilor de sănătate din
prin externalizarea
spaţiul clinic în servicii de sănătate complementare, cu niveluri de responsabilitate graduală
este caracterizată prin atitudini de toleranţă fizică şi psihică faţă de bolnav. Caracteristica
principală a acestei etape constă în creşterea rolului bolnavului în procesul de însănătoşire şi
reducerea costurilor umane şi materiale din partea sistemului medical. Modificarea raporturilor
de forţe dintre principalii actori ai relaţiei terapeutice, medic şi persoană bolnavă, atrage după
sine modificări în conţinuturile rolurilor şi ai relaţiei terapeutice.
REFUZUL TRATAMENTULUI
Nu exista inca o definitie general acceptata în ceea ce priveste capacitatea pacientului de a
urma un tratament indicat. Metodele de monitorizare electronica au aratat ca peste 30% dintre pacienți
omit multe dintre dozele prescrise, indiferent de boala, prognostic sau simptome.
O serie de studii arata ca peste 70% din toate medicamentele prescrise nu sunt de fapt
consumate, ca 40-50% dintre tratamente nu reusesc sa produca rezultatul dorit sau determina
complicatii din cauza utilizarii inadecvate și ca exista o complianta mai slaba la antidepresive fata de
tratamentele somatice. Experienta cu pacienți suferind de DZ (diabet zaharat), insuficienta renala,
TBC și HTA arata ca aderenta la tratament e în jurul a 40-60% iar nivelul compliantei – complianta
inseamna - adeziune a bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorării stării sale de sănătate),
nu este legat direct de severitatea afecțiunii.
Cel putin 50% dintre pacienți pleaca din cabinetul medical și nu își amintesc ce li s-a spus și ce
trebuie sa faca. Intre pacienții cu boli cronice, 80% aplica incorect cel putin un aspect al programului
de autoingrijire recomandat. Complianta este un comportament al pacientului care joaca un rol
fundamental în succesul sau esecul final al oricarui tratament deoarece este o conditie necesara
(desigur nu și suficienta) pentru succesul terapeutic.
Refuzul total de a lua medicamentul, subdozarea substantiala a unui medicament eficace,
dozarea intermitenta (erori ale intervalelor dintre doze) sau intreruperea prematura și nu în ultimul
rand supradozarea - duc la eficienta clinica redusa (sau chiar absenta) și riscuri substantiale ale
tratamentului. Complianta e legata mai ales de perceptia de catre pacient a starii lui de boala, de
atitudinea pacientului fata de tratament și de constiinta bolii, de costurile medicamentelor, efectele
secundare ale tratamentului și tratamentul inadecvat a simptomelor de boala. Complianta cu
tratamentul de lunga durata este mai greu de obtinut decat pentru cel de scurta durata. Page | 33
EŞECUL ADERENŢEI TERAPEUTICE

Poate fi determinat de doua mari categorii de factori neinten
- ționali (uitarea, neintelegerea
regimului, bariere de limbaj, dementa, alte boli cu afectare cognitiva, schimbari de program,
imposibilitatea obtinerii practice
are nevoie de medicamente, și inten
frica ademedicamentelor)
efecte secundare, ționali (se
perceperea medicamentelor și crede
simte mai bineca lipsiteca
denu mai
eficacitate,
regim considerat prea complicat, frica de dependenta). Deseori în literatura de specialitate exista ideea ca
aderenta ar fi doar o problema de comportament a pacientului. Pacientul trebuie incurajat sa comunice
orice efecte secundare apar. Prin comunicare pacientul ia parte activa la propria sănătate și bunastare.
Orice motive ar exista pentru a nu lua medicamentele, fie pretul sau neincrederea în necesitatea unui
tratament medicamentos, pacientul trebuie incurajat sa comunice aceste lucruri.
Daca pacientul este de dorit sa comunice, datoria medicului este intelegerea. Rolul unui doctor
intr-o echipa este de a intelege nu numai boala pacientului ci și cea mai buna maniera / agent care sa
amelioreze boala. Deseori pacienților le e jena sa intrebe. Exista mai multe situatii în care este
necesara ameliorarea compliantei. Efectele secundare intolerabile trebuie sa determine alegerea altor
medicamente cu profil mai favorabil al efectelor secundare.
Uneori ameliorarea clinica duce la opinia pacientului ca medicamentele nu mai sunt necesare
și în acest caz trebuie utilizata psihoeducatia pacientului. Perceperea lipsei de eficacitate imediata se
corecteaza daca pacientul e informat ca poate exista o latenta de raspuns de saptamani sau luni pana la
obtinerea efectului deplin. Daca pacientul uita sa își ia medicamentul - reducerea frecventei prizelor
creste adesea complianta. Credintele pacientului au un efect deosebit asupra aderentei terapeutice.
Oamenii care cred în eficacitatea medicamentelor vor fi mai aderenti decat cei sceptici în aceasta
privinta (prin gradul de percepere a beneficiilor). Daca pacientul intelege scopul tratamentului și
motivul precis al administrarii medicamentelor, se obtine un grad superior de aderenta.
Un studiu controlat nu a observat însă diferente semnificative intre pacienții cu tulburari
somatice și cei cu tulburari psihiatrice.
Suferinta emotionala neatribuibila vreunei afecțiuni psihiatrice poate scadea aderenta. Pentru
unii pacienți, numarul pilulelor și regimul de administrare reprezinta un memento dureros asupra
conditiei lor și acesti pacienți pot sa incerce evitarea acestui memento prin suspendarea pur și simplu a
medicatiei. Alte efecte ale suferintei emotionale pot fi: reducerea motivatiei, greutate în memorarea
sarcinilor și dificultati de concentrare.
Insatisfactia pacienților își avea srcinea în diferite aspecte, printre care unele afective
(perceperea lipsei sustinerii emotionale și a intelegerii), aspecte comportamentale sau legate de
competenta ale medicului (modul de prescriere, lipsa explicatiilor adecvate, diagnosticul etc.).
Complianta e puternic legata de capacitatea de intelegere a pacientului nu numai a naturii bolii
dar și a regimului de tratament și a proceselor implicate în acest tratament.
MEMORAREA INFORMAŢIILOR OFERITE DE MEDIC ÎN
PROCESUL TERAPEUTIC
Chiar daca pacienții raporteaza un nivel ridicat de satisfactie fata de consultatie și o buna
intelegere a conditiei lor, daca nu retin sfaturile, aceasta afecteaza desigur complianta. S-a observat ca
dupa consultul medical, aproximativ o treime dintre pacienți nu își amintesc numele medicamentului
prescris, frecventa dozelor sau durata tratamentului.
Ley (1989) a gasit ca urmatorii factori psihologici cresc memorizarea informatiei: scaderea
anxietatii, cresterea cunostintelor medicale, nivel intelectual mai inalt, importanta și frecventa
afirmatiilor medicului referitoare la medicamente, efectul de "primacy" (in care retinem în principal
primul lucru care ni se spune). Daca pacientul are rude care nu sustin ideea de farmacoterapie, aceasta
poate insemna o opozitie deschisa, ori un sabotaj al procesului terapeutic prin reamintirea continua a
necesitatii de a-si lua tratamentul ceea ce stimuleaza comportamentul opozitional al pacientului.
Uneori apelarea la medicamente și impingerea pacientului sa le ia sunt motivate de rezistenta familiei
de a accepta vreo responsabilitate ca ar contribui la stresu din viata pacientului care ar putea alimenta
tulburarea psihica. Pacientul simte ca a lua medicamentul e echivalent cu a admite ca problema e doar Page | 34
a lui și ceilalti nu își vor schimba comportamentul. Se recomanda de aceea în cazul unor pacienți non-
aderenti și o sedinta terapeutica impreuna cu familia pentru a explora atitudinea generala a familiei
fata de pacient și particulara fata de tratamentul medicamentos. Starea de sănătate și efectele
secundare. Reprezinta factori majori ai aderentei terapeutice.
Treisman (2001)arata ca cei cu boli cronice care nu mai percep simptome sau simt o
ameliorare își pot suspenda administrarea medicamentelor deoarece cred ca nu mai au nevoie de ele.
De asemenea cei care simt o agravare sau efecte secundare pot deveni la un moment dat mai putin
aderenti. Stilul de viata. Anumite comportamente pot influenta capacitatea de a mentine un tratament,
unul dintre cele mai evidente fiind consumul de alcool sau de substante psihoactive.
Chesney (1997) și Eldred (1997) considera ca ar fi vorba mai curand de stilul de viata haotic
al acestor pacienți decat de utilizarea drogului în sine. Alte probleme pot fi determinate de o viata
activa, incarcata, perceperea administrarii medicamentelor ca factor de perturbare al activitatilor sau
momentelor placute precum concediul, o calatorie, etc. dar și influenta asupra compliantei pe care o
aduc modificarile rutinelor din timpul activitatilor amintite.

CURS 3 – Page | 35
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE (NURSING)

(PENTRU PACIENȚII CU ANOREXIE, CONSUM DE DROGURI, ALTERAREA STIMEI DE SINE ETC.)
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE LA PACIENŢII CU ANOREXIE

Anorexia este o tulburare a conduitei alimentare caracterizată printr-un refuz mai mult sau mai
putin sistematic de a se hrăni, intervenind ca mod de răspuns la anumite conflicte psihice.
Anorexia este o boală care își face simțită prezența mai ales în randul adolescenților și al
femeilor triste și singure. Definită sub forma unor tulburări de alimentație din punctul de vedere al
medicinei generale, sau a unor tulburări dismorfice din punctul de vedere al unui psiholog, această
boală necesită o mare voință din partea bolnavului dornic să se vindece.
Anorexia implică întotdeauna refuzul individului de a menț ine o greutate corporală rezonabilă.
Sunt descrise două subtipuri de anorexie: anorexia în care aportul alimentar este restrictionat și
anorexia caracterizata prin episoade recurente de alimentare necontrolata și evacuarea conținutului
intestinal prin purgative.
Sistemele afectate de anorexie sunt:
- cardiovascular,
- endocrin/metabolic,
-- gastrointestinal,
nervos
- reproducator.
Vârsta predominantă la care se manifesta anorexia este adolescența.
Anorexia debuteaza insidios. Printre primele semne de anorexie se numara: amenoreea,
pacientul neaga existenta problemei și se considera supraponderal chiar în prezenta starii de emaciere,
preocuparea excesiva pentru dimensiunile corpului și controlul greutatii. Se poate observa un ritual al
alimentarii, pregatirea alimentelor în mod elaborat. Pot aparea fracturi cauzate de efortul fizic
prelungit, pierderea interesului sexual, izolare sociala, tegumente deshidratate, cu fisuri și rarirea
parului la nivelul scalpului. Se opreste cresterea, scade sensibilitatea la durere, apare hipotensiunea și
bradicardia, pacientul poate avea stari de hipotermie și intoleranta la frig. Sunt frecvente edemele
periferice, de tip casectic, alterarea cognitiva și constipatia.
Ingrijirea adecvata a pacienților suferinzi de anorexie implica spitalizare daca greutatea este
sub 75% din valoarea normala corespunzatoare varstei și inaltimii, daca exista hipotensiune ortostatica
marcata, bradicardie cu mai putin de 40 de batai pe minut, temperatura centrala sub 37 0 C sau daca
pacientul are tendinta la suicid. Scopul initial este restabilirea greutatii corpului.
Conditii asociate cu anorexia: depresie majora sau distimie, fobie sociala, tulburare obsesiv-
compulsiva, abuzuri de substante, personalitate evitanta.
Anorexicii de obicei necesita continuarea tratamentului pentru luni sau ani și efectuarea de
controale repetate la medic pentru o evaluare psihiatrica și pentru verificarea greutatii. Suplimentar
acesti pacienți trebuie sa invete sa-si cunoasca boala, sa evite recurenta simptomele și sa gaseasca
diferite modalitati de a controla stresul.
Anorexia este o boala de termen lung (cronică). Aproximativ 40% se vindeca, 30 % își
imbunatesc starea de sănătate și 30 % vor avea probleme legate de anorexie de-a lungul intregii vieti.
Persoanele anorexice tinere care incep tratamenutul precoce au o evolutie buna de obicei. Aproximativ
jumătate din cei cu anorexie vor dezvolta comportamente de culpabilitate - dezvinovățire
asociate bulimiei nervoase. Pacienții care prezinta și alte afecțiuni psihice asociate anorexiei, ca de
exemplu depresia sau tulburarea obsesiv compulsiva, de obicei necesita un tratament mai indelungat
decat persoanele care sufera doar de anorexie.
CE ÎNSEAMNĂ PERCEPȚIE DISMORFICĂ?

Dismorfic înseamnă că te vezi altfel decât ești. Morfos înseamnă formă și dis înseamnă în
neregulă, complicat, dificil, altfel decât e normal . În general, tulburarile dismorfice presupun o
Page | 36
preocupare excesivă pentru propriile aparențe, consumarea unui timp excesiv pentru acest lucru, un
continuu distres psihologic și o înrăutățire a relațiilor sociale, ocupationale sau alte arii de functionare.
Acea persoana se vede altfel decat o vad ceilalti și sufera un stres uneori insuportabil, dat de faptul ca
nu se poate accepta asa cum se percepe.
Anorexicele,
deformat decat în realitate. în cazulîșiîn percep
de exemplu, foarte diferit
care o anorexica propriul
este pusa sa secorp, ca fiind
deseneze mai gras,
pe o coala mai
de hartie,
de obicei imaginea schitata arata cu totul altfel fata de cum arata respectiva persoana în realitate.
CAUZELE ANOREXIEI
Nu sunt pe deplin intelese. Se poate dezvolta printr-o combinatie de factori declansatori:
biologici, psihologici și sociali.
Chiar daca nu s-a demonstrat, persoanele cu anorexie prezinta un nivel crescut de serotonina,
un neurotransmitator, care poate duce la aparitia unor manifestari comportamentele anorexice ca și
retragerea sociala și reducerea apetitului alimentar. Nu este clar daca cel mai mare nivel al serotoninei
este prezent inainte sau dupa debutul infometarii.
Studii recente au demonstrat ca prezinta un risc crescut de a dezvolta anorexie persoanele care
au în familie un membru cu aceasta af ecțiune (parinte, sora sau fratele). Totusi, implicatia genetica
reprezinta doar o mica pondere a cauzei. Alti factori includ cateva trasaturi de personalitate precum și
presiunile sociale și culturale. Evenimentele stresante din viata ca și mutatul, divortul, decesul unei
persoane dragi, pot declansa anorexia.
SIMPTOMELE ANOREXIEI
Simptomele frecvente și actiunile corelate cu anorexia includ:
- frica intensa de a castiga în greutate
- restrictia consumului de alimente sau al unor anumite tipuri de alimente care contin orice
fel de grasime
- greutate mai mica decat 85% din greutatea standard corespunzatoare inaltimii, (la un copil
sau adolescent, pierderea sau necastigarea în greutate în timpul perioadei de crestere
reprezinta un motiv de ingrijorare)
- aprecierea propriului corp cași supraponderal,în ciuda faptului ca pacientul are o greutate sub
limita standard (aceasta tulburare poarta denumirea de imagine distorsionata a corpului)
- un program de exercitii istovitor
- ascunderea alimentelor și eviarea abordarii subiectelor legate detulburarile de
alimentatie sau pierdere în greutate
- unele persoane anorexice își provoaca voma sau utilizeaza laxative sau diuretice pentru a
- pierde în greutate.
distrugerea smaltului dentar este cel mai frecvent simptom care se dezvolta ca urmare a
episoadelor repetate de voma.
Semnele obisnuite ale malnutritiei cuprind:
- greutate mica a corpului
- constipatia si golirea incetinita a stomacului
- par fragil, piele uscata și unghii friabile
- sani micsorati
- oprirea menstruatiei sau perioade lungi de amenoree
- senzatia de frig, cu o temperatura a corpului mai scazuta decat în mod normal
- presiune sanguina scazuta
- bradicardie, mai putin decat 60 de batai pe minut
- diminuarea sensibilitatii nociceptive (perceptiei durerii)
- colorarea violacee a pielii de la nivelul extremitatilor (bratelor și picioarelor) datorita
circulatiei ineficiente
- edeme la nivelul mainilor și picioarelor
- piele de culoare galben-portocalie, în special la nivelul palmelor și mainilor.
Page | 37
Persoanele cu anorexie adesea dezvolta adevarate ritualuri asociate cu alimentarea care pot include:
- alegerea de modalitati speciale de a manca alimentele, de a acumula alimentele, de a
colecta recipientele și de a prepara mancaruri elaborate pentru alte persoane fără a manca
din preparatele gatite
- petrecerea unei perioade lungi de timp pentru a taia și rearanja mancarea pe platouri pentru
- a creeapersoane
aceste impresia pot
ca s-a mancat
ascunde deja
mancarea sau sa se scape de ea pe ascuns în timpul mesei.
MECANISM FIZIOPATOGENETIC
Anorexia adesea debuteaza cu inceperea unei diete normale în scopul de a pierde cateva
kilograme dar aceasta dieta este depasita cand persoana devine obsedata de dieta și își limiteaza
aportul de alimente mai mult decat este sănătos. Cu timpul, persoana își restrictioneaza cantitatea și
tipurile de alimente. Restrictia de alimente nu se limiteaza de obicei numai la dieta ci și la nevoia de a
controla ceva în viata; aceste persoane gasind un sens al puterii cand își controleaza setea și foamea.
Anorexicii devin retrasi social și își perd interesul pentru lumea din exterior.
Pe masura ce boala avanseaza, apar manifestari comportamentale irationale, ca si:
- impunerea de reguli alimentare – de exemplu, eliminarea produselor de consum zilnic
sau carnea, deoarece acestea contin multe calorii
- creearea de ritualuri alimentare – mestecarea alimentelor de cateva ori
- dezvoltarea unei aversiuni fata de mancare – teama de a castiga în greutate daca alimentul
se consuma în intregime
- pierderea senzatiei de foame
- efectuarea de exercitii în mod excesiv, pana în momentul producerii de leziuni
- administrarea de laxative sau diureticesau provocarea vomei datorita fricii de
a castiga în greutate
- infometarea si malnutritia asociate anorexiei în mod obisnuit cauzeaza complicatii ca și
osteoporoza sau aritmiile cardiace.
Deseori, alte afecțiuni psihice debuteaza impreuna cu anorexia, ca de exemplu depresia,
ingreunand tratamentul. Tratamentul precoce al anorexiei ofera cel mai bun prognostic de recuperare.
Cu cat o persoana prezinta un comportament alimentar mai irational, cu atat este mai dificil de a-i
implementa o perspectiva sănătoasa a nutritiei. Din moment ce exista o negare puternica a problemei
și deseori este observata disimularea alimentarii, partenerul de obicei este prima persoana care
apeleaza la tratament de specialitate pentru persoana anorexica. Persoana care sufera de anorexie este
de obicei examinata de medic pentru alte simpome corelate cu anorexia.
Acestea pot include:
- fatigabilitatea și apatia (lipsa de energie)
- dureri abdominale și cateodata constipatie
- amenoree
- episoade frecvente de voma (chiar daca persoana nu recunoaste ca și le provoaca)
- simptome ale depresiei
- dureri articulare (cauzate de exercitii efectuate excesiv sau dezechilibrul hidroelectrolitic).
FACTORI DE RISC
O persoana cu risc pentru dezvoltarea anorexiei prezinta:
- istoric de tulburari alimentare în randul rudelor de gradul I ca și mama, sora și în mod
special în cazul gemenilor
- diferite trasaturi de personalitate, ca de exemplu perfectionismulși parerea proasta despre sine
- diferite presiuni culturale și sociale, în mod particular conflictele în familie
- antecedent de abuz sexual sau fizic (chiar daca nu toate victimele abuzurilor dezvolta
tulburari de alimentare).
Parintele poate avea motive de ingrijorare daca:
- copilul își exprima preocuparea legata de greutate la o varsta frageda
- o adolescenta care este supraponderala primeste complimente pe masura ce incepe sa
piarda în greutate.
Page | 38
CONSULTUL DE SPECIALITATE
Se recomanda consultul medical de specialitate daca o persoana draga:
- prezinta semne de anorexie ca de exemplu pierderea rapida în greutate, refuzul de a se
alimenta, canalizarea atentiei pe mentinerea greutatii, provocarea de varsaturi sau abuzul
de laxative saudietei
și continuarea diuretice. Perceptia
în ciuda distorsionata
atingerii unei greutatia mult
imaginii
sub proprii ca fiind supraponderal
limita normala
- pierderea mare în greutate și continuarea pierderii în greutate
- instalarea amenoreei
- program de exercitii intensive care determina aparitia de leziuni și cu toate acestea
persoana anorexica nu sisteaza efectuarea exercitiilor
- frica intensa fata chiar și de un castig mic în greutate, aceasta interferand cu consumarea
de preparate alimentare sănătoase
- a fost diagnosticata cu anorexie și prezinta ameteli, tulburari de somn sau simptome ale
depresiei sau anxietatii
- sa se apeleze la un tratament de specialitate daca o persoana este tratata de anorexie și
prezinta un ritm cardiac neregulat sau palpitatii, lipotimii (lesinuri) sau dureri severe în
orice portiune a corpului, ca de exemplu la nivelul articulatiilor.
MEDICI SPECIALIȘTI RECOMANDAȚI

Urmatorii medici pot diagnostica sau trata tulburarile de alimentare:
- medicul generalist
- psihiatrul
- psihologul
- dietiticianul.
Spitalizarea sau internarea pentru tratamentul unei tulburari de alimentatie este uneori necesara
pentru a controla anorexia. în aceasta situatie o echipa de cadre medicale specializate vor acorda
ingrijri pana ce pacientul se reface suficient pentru a fi ingrijit la domiciliu.
INVESTIGAȚII
Nu exista teste specifice pentru diagnosticul anorexiei. O anamneza detailata, un examen
obiectiv complet, intrebari specifice de screening pot ajuta în identificarea tulburarilor de alimentare.
Stabilirea statusului mental poate fi necesar pentru diagnosticul anorexiei sau al altor afecțiuni
asociate, ca de exemplu depresia.
Indicele de masa corporala trebuie stabilit pentru a determina daca o persoana prezinta o
greutate mai mica decat greutatea standard. în general este considerata prezenta anorexia daca IMC
(indicele de masa corporala) este egal sau mai mic de 17.5 la adulti.
Analizele sanguine ar trebui efectuate de asemenea pentru a stabili gradul de nutritie. Se
recomanda realizarea de radiografii pentru a determina daca exista o reducere a masei osoase cauzata
de osteoporoza, care deseori apare ca și rezultat al anorexiei.
Alte teste pot fi efectuate daca afectarea cardiaca sau
renaladatorata malnutritiei este suspectata.
Diagnosticul anorexiei poate fi dificil, în special daca persoana care prezinta afecțiunea
incearca sa ascunda problema. Este de preferat ca o persoana apropiata sa insoteasca pacientul
anorexic la medic, fiind astfel disponibila sa raspunda la intrebarile legate de comportamentul
alimentar al persoanei în cauza. Negarea problemei și disimularea alimentarii sunt cele mai frecvente
caracteristici ale anorexiei.
DIAGNOSTIC PRECOCE
Depistarea și tratamentul precoce al anorexiei sunt importante pntru recuperarea și prevenirea
evolutiei progresive a bolii spre o forma mai grava. Cu cat are o durata mai mare anorexia, cu atat este
mai dificil de a corecta comportamentul alimentar inadecvat.
Deoarece majoritatea cazurilor de anorexie debuteaza în adolescenta, membrii familiei ar
trebui sa fie primii care sa recunoasca simptomele afecțiunii. Chiar daca adolescentul poate refuza
tratamentul de specialitate, este important pentru familie consultul unui medic daca apar motive de Page | 39
ingrijorare în momentul în care copilul prezinta cateva simptome de anorexie. Cu cat tratamentul este
instituit mai precoce, cu atat este mai probabila recuperarea completa dupa aceasta afecțiune cronica.
Din nefericire, nu exista screening de rutina pentru tulburarile de alimentare. Persoanele cu
anorexie, de obicei nu cer ajutor specializat. Cel mai des, o persoana apropiata suspecteaza ca exista o
fi evidenteșidoar
problema apeleaza și incurajeaza
dupa ce pacientul
anorexia a fost sa pentru
prezenta ceara ingrijiri
o lunga de specialitate.
perioada Totusi, simptomele pot
de timp.
TRATAMENT INIȚIAL
Toate persoanele care sufera de anorexie necesita tratament. Obiectivele tratamentului sunt de a
restabili o greutate normala și un comportament alimentar adecvat și de a trataafecțiunile somaticeși psihice
asociate cu malnutritia, ca de exemplu osteoporozasau depresia.Corectarea perceptiilor, atitudinilor și
comportamentelor anormale corelate cu tulburarile de alimentare reprezinta o parte a tratamentului extins.
Ideal, tratamentul este furnizat de catre o echipa care cuprinde psihiatrul, medicul de familie și
nutritionistul. în functie de gravitatea bolii, tratamentul de initiere cuprinde în mod obisnuit:
- restabilirea greutatii normale. Dobandirea unei greutati normale deseori atenueaza sau
elimina tulburarile de alimentare, ca de exemplu strangerea de alimente sau
comportamentul obsesiv compulsiv (tulburare anxioasa caracterizata prin repetarea
gandurilor și imaginilor în mintea pacientului cu comportamente repetitive ulterioare)
- acordarea de consiliere profesionala, pentru a ajuta persoana anorexica sa realizeze ca
are o problema și sa-si imbunatateasca perceptia imaginii corpului, sa se concentreze pe
afectarea relatiilor, de obicei prin terapie individuala sau de familie
- acordarea de sfaturi de catre nutritionist , pentru a ajuta în stabilirea unor principii
alimentare sănătoase și pentru o mai buna intelegere a conceptului de alimentatie echilibrata
- tratamentul altor afecțiuni care frecvent apar asociate cu anorexia ca de exemplu
depresia sau afecțiunile cardiace. Prezenta și a altor afecțiuni concomitent cu anorexia
complica tratamentul putand extinde durata și intensitatea tratamentului aplicat.
In cazul formelor grave sau amenintatoare de deces, tratamentul de initiere în spital cuprinde:
- tratarea infometarii. Aceasta implica tratarea afecțiunilor medicale determinate de
anorexie, ca deshidratarea, dezechilibrul hidroelectrolitic sau afecțiunile cardiace. Uneori,
fluidele și alimentele sunt administrate printr-un tub plasat în stomac prin nas (sonda
nazogastrica) sau parenteral (inravenos)
- refacerea statusului nutritional – obiectivul tratamentului este de a castiga în greutate cu
grija și treptat, cunoscand cand este prezenta senzatia de foame sau satietate și invatand
cum sa se alimenteze sănătos
- ingrijirea afectiva și dezvoltarea increderii în medic reprezinta o parte importanta a
recuperariiinvatarea

care poate
deinclude:
noi comportamente alimentare
 invatarea controlului afectiv
 dezvoltarea increderii în persoanele care acorda ajutor.
TRATAMENT ÎN CAZUL AGRAVĂRII BOLII

Unele persoane cu anorexie nervoasa pot necesita spitalizare sau internare pentru a li se acorda
ingrijiri specializate de urgenta pana în momentul în care pacientul se recupereaza suficient ca sa
urmeze un tratament ambulator. în general se recomanda ca persoanele a caror greutate este cu 20%
mai mica decat greutatea standard corespunzatoare inaltimii sa fie tratate în spital. Nu este neobisnuit
pentru o persoana care a pierdut în greutate mai mult decat 30 % din greutatea standard sa necesite 2-6
luni de tratament de specialitate în spital. Persoanele cu o greutate mai mica de 85% din greutatea
standard își recupereaza greu greutatea daca nu sunt inclusi intr-un program foarte bine structurat
pentru persoanele cu tulburari de alimentare.
O greutate mult sub limita normalului poate cauzadeshidratare, infometare și dezechilibru
electrolitic, toate acestea putand duce la deces.
Acoperirea asigurarilor pentru tratamentul în spital al tulburarilor de alimentatie variaza.
Tratamentul anorexiei va fi mai dificil cu cat o persoana a prezentat afecțiunea și nu a fost capabila sa- Page | 40
si remedieze relatiile în cadrul familiei sau prezinta o tulburare de personalitate (ca de exemplu
personalitatea obsesiv-compulsiva), abuzeaza de laxative sau diuretice sau își provoaca varsaturi.
TRATAMENT AMBULATORIU
Continuarea
Obiectivele unei bune
tratamentului ingrijiri
individual vorla fidomiciliu ajutacatre
stabilite de medicul de pacienți
în recuperarea familie,lorpsihiatru
anorexici.
și
nutritionist. Cateva dintre obiective cuprind:
- invatarea de comportamente alimentare noi
- propriul control emotional
- dezvoltarea increderii în persoanele care incearca sa le acorde ajutor
- membrii familiei vor trebui de asemenea sa sustina obiectivele psihice și somatice pentru a
facilita vindecarea. Informarea despre boala va fi folositoare pentru membrii familei la fel
de mult ca și pentru persoanele care prezinta afecțiunea
- acordarea de sprijin persoanei apropiate care sufera de anorexie nervoasa
- suport oferit de catre familie persoanei anorexice.
TRATAMENT MEDICAMENTOS
Antidepresivele (ca și fluoxetine) pot fi folosite daca persoanele cu anorexie sufera și de
depresie sau alta tulburare de anxietate, ca și tulburarea obsesiv - compulsiva. Unele studii indica
faptul ca inhibitorul selectiv al serotoninei fluoxetine (de exemplu, Prozac) poate reduce incidenta
recidivelor anorexiei. Persoanele cu anorexie care utilizeaza și alte medicamente pentru alte afecțiuni
necesita o monitorizare stricta și sa fie examinate în mod periodic de catre medic. Aceste persoane
necesita verificarea ritmului cardiac, temperaturii și presiunii sanguine. Trebuie efectuate acestor
persoane și teste sanguine pentru a evalua cantitatea de medicament din sange, deoarece malnutritia și
greutatea foarte mica pot modifica eficienta medicamentelor.
Este foarte importanta avizarea pacienților, familiei și persoanelor care ofera ingrijiri medicale sa
supravegheze indeaproape adultii și copiii care utilizeaza antidepresive din cauza posibilitatii de suicid. Acest
lucru este în mod special important la inceputul tratamentului sau cand sunt modificate dozele. Pacienții
trebuie de asemenea supravegheati pentru a observa daca se accentueaza anxietatea, atacurile de panica,
și mania. Este foarte important de supravegheat
agitatia, iritabilitatea, insomnia, impulsivitatea, ostilitatea
aceste comportamente în randul copiilor care sunt mai putin capabili sa-si controleze impulsivitatea la fel de
mult ca și adultii și cateodata prezinta risc mai mare de a fi expusi impulsurilor suicidale. Nu se recomanda
oprirea administrarii de antidepresive, ci doar simpla monitorizare a persoanelor care utilizeaza acest tip de
medicamenteși daca apar motive de ingrijorare sa se apeleze la medic.
TRATAMENT
Nu exista tratamentCHIRURGICAL
chirurgical pentru anorexie.
ALTE TRATAMENT
Consilierea profesionala reprezinta o parte importanta a programului de recuperare a
persoanelor anorexice. Consilierea individuala este frecvent necesara pana la un an și poate dura pana
la 5-6 ani pentru a asigura o indreptare completa a trasaturilor psihologice ale afecțiunii. Consilierea
nu este inceputa în mod normal decat dupa ce persoana a depasit criza nutritioanala chiar daca
pacientul este lipsit temporar de motivatie sau intelegere.
Tipuri de consiliere care sunt eficiente în tratamentul anorexiei cuprind:
- consilierea psihologica. Terapia cognitiv-comportamentala poate fi folosita în tratamentul
anorexiei. Acest tip de terapia invata pacienții cum sa-si schimbe atitudinea și
comportamentele fata de alimentatie. Chiar daca s-a demonstrat eficienta în tratamentul
altor tulburari alimentare (ca de exemplu bulimia nervoasa), cercetarile continua pentru a
confirma eficienta acestei terapii și în tratarea anorexiei. în mod obisnuit tratamentul
cognitiv-comportamental consta în 20 de sedinte de terapie de-a lungul a catorva luni, cu Page | 41
toate ca în cazul anorexiei, necesitatea tratamentului poate continua pentru cativa ani, mai
repede decat pentru cateva zile;
- terapia de grup – programul de tratament impreuna cu alte persoane poate fi foarte
folositoare. Persoanele cu aceste afecțiuni își pot impartasi succesele și esecurile, sa se
incurajeze,
sedintele desa își acorde
terapie sfaturisuplimentar
individuala utile. Totusi, este important
intalnirilor de grup;pentru pacient sa continue
- terapia de familie – cateodata membrii familiei interfera în necunostinta de cauza cu
programul de recuperare a anorexiei. Prin terapia de familie se educa intreaga familie
despre anorexie și acest lucru fiind foarte eficient în tratarea acestei afecțiuni. Initial, se
poate ajuta persoana sa recupereze în greutate. Pe de alta parte, terapia de familie se
concentreaza și se confrunta cu alte probleme familiale;
- sfatul nutritionistului – este foarte important pentru persoanele anorexice sa primeasca
sfatul nutrionistului. Un dietitician ajuta în alcatuirea unei diete. Dietiticianul incearca sa
schimbe focalizarea pacientului de pe numararea caloriilor alimentelor pe consumarea
mancarii preferate intr-un mediu relaxant și placut. Persoanele care prezinta aceasta
afecțiune trebuie sa castige în greutate saptamanal pana ce ajung la greutatea standard
corespunzatoare inaltimii. Dupa aceea se recomanda mentinerea greutatii. Pentru a facilita
castigul în greutate suplimentele nutritionalelichide ca și Ensure și Sustacal pot fi folosite;
- terapia suplimentara – un studiu recent sugereaza ca zincul poate fi adaugat pentru a
recupera în greutate în cazul persoanelor care sunt tratate în spital. Totusi, sunt necesare
mai multe cercetari pentru a confirma orice beneficiu.
PROFILAXIA
Nu exista nici o metoda pentru a preveni anorexia. Tratamentul precoce poate reprezenta cea
mai buna modalitate de a preveni progresia bolii. Cunoscand simptomele de debut și apelarea imediata
la un tratament de specialitate poate ajuta în prevenirea complicatiilor anorexiei nervoase. Cercetarile
recente indica medicamentul fluoxetine (ca de exemplu Prozac) care este util în reducerea recidivelor
acestei boli. Apelarea la un diagnostic și tratament precoce poate juca un rol important în prevenirea
progresiei bolii spre o forma mai grava.
Chiar daca nu exista metode de a preveni anorexia, exista multe metode prin care adultii pot
ajuta copiii și adolescentii sa-si dezvolte o parere corespunzatoare despre ei insasi și sa invete sa
abordeze alimentatia și exercitiile cu o atitudine pozitiva. Realizand aceasta se poate preveni în randul
copiilor și adolescentilor dezvolarea anorexiei.
OBEZITATEA
Obezitate este o stare patologică - din grupul bolilor de nutriție - sau fiziologică cu potențial
patologic, care se referă la persoanele suprapoderale, (greutatea corporală raportată la înălțime).
Domeniul medical care se ocupă de obezitate se numește „bariatrie”.
În secolul 21 se vorbeşte tot mai des despre obezitate ca despre o epidemie a civilizaţiei
moderne. Statisticile internaţionale indică, pentru prima dată, că obezitatea face mai multe victime Page | 42
decât fumatul. Obezitatea reprezintă o problemă cu care copiii se confruntă din ce în ce m ai des. În
ultima vreme, pe lângă eforturile educaţionale ale părinţilor de a -i învăţa pe aceştia cum să mănânce
sănătos şi să facă mişcare în mod regulat, copiii au început să fie trataţi de obezitate ca şi adulţii.
Aceste tratamente includ medicamente ce controlează greutatea, dar şi chirurgia de tip bypass gastric.
Ca şi adulţilor, nici copiilor nu le este deloc uşor sau comod să scadă în greutate şi astfel mare
parte din copiii obezi
Obezitatea se transformă
este una dintreîncele
adulţimai
obezi.
grave probleme de sănătate cu care se confruntă
umanitatea, în unele dintre ţări ea fiind chiar a doua cauză a mortalităţii. Conform studiilor recente, în
România rata obezitaţii este de 25%, iar 50% dintre români sunt supraponderali.
Obezitatea este o boala cronică ce are la bază numeroşi factori, ea însăşi reprezentând un factor
de risc major pentru sănătate, producând boli de inimă, creşterea presiunii sângelui, diabetul şi
cancerul. Obezitatea reprezintă a doua cauză de mortalitate după consumul de tutun.
Un element important al strategiei de prevenţie a guvernului britanic îl constituie reducerea
deceselor prin îmbunătăţirea dietei şi nutriţiei. În Anglia s -a introdus un nou program: “5 a day target=
5 pieces of vegetables or fruits”.
CLASIFICAREA
Obezitatea poate fi:
- simplă - prin ingerare calorică excesivă și o activitate normală sau slab deteriorată
(obezitatea „sumo”);
- morbidă - limitează activitatea normală, respirația, circulația sangvină și impune pacientului
perioade îndelungate de odihnă în urma unor exerciții ușoare (sindromul Pickwick);
- hipotalamică.
DIAGNOSTIC
Există diferite criterii diferite de apreciere și determinare a obezității:
Indexul Broca
Acesta este un raport dintre înălțimea persoanei exprimată în centimetri minus 100 de
centimetri și greutatea în kilograme. în a doua jumătate a secolului XX se considera indicele ideal
- pentru bărbați - 0,9 și
- pentru femei - 0,8
Indexul Corp-Greutate (engleză Body-M ass I ndex, BM I )
Se calculează după formula de mai jos, ținându-se cont de vârstă m= greutate în kg; l=
înălțime în metri .
BMI
subponderal 4-17.9
normal 18–24.9
predispoziție 25–29.9
obezitate de gradul I 30–34.9
obezitate de gradul II 35–39.9
obezitate de gradul III > 40
Această metodă fiind controversată, considerându-se că trebuie ținut cont și de locul geografic.
Raportul talie/șold (engleză Waist-H ip-Ratio, WH R ). Ignoră înălțimea și greutatea corporală,
azi este luat în considerare dar numai corelat cu alți indici.
Perimetrul abdominal. Această metodă exprimă raportul perimetrului abdominal față de
înălțime, ignorând greutatea corporală.
Diagnosticul diferențial
În diagnosticarea obezității trebuesc eliminate: Page | 43
- Graviditatea.
- S/P (status post) tratament cu corticoizi.
- Boli de excreție (insuficiență renală).
- Boli cardio-limfo-vasculare (ascita).
-- Boli parazitare
Boli endocrine.(Elefantiasis - bilharzia/schistosomiasis, chisturi hidatice).
- Sindromul Cushing.
- Creșteri tisulare mari, maligne sau benigne, etc.
- Sindromul Pickwick - o formă de obezitate care este asociată și cu o anumită stare de
retardare intelectuală.
CAUZELE PRINCIPALE ALE OBEZITĂȚII

întreține și se auto-augmentează, perpetuând și agravând cauzele:
Obezitatea este o stare care se auto-
- Defectele de educație: părinții supraponderali vor crește copii supraponderali.
- Starea bulimică se auto-augmentează prin creșterea permanentă a masei țesutului adipos.
- Foamea de alimente carbohidrate, dulciuri, grăsimi, duce la o dependență psihologică de
respectivele alimente.
Cauzele principale ale obezității pot fi:
- Dietă neechilibrată, bogată în carbohidrate (dulciuri și grăsimi), în disproporție cu
necesitățile energetice ale organismului:
o
ca urmare a unei educații defectuoase,
o a sistării bruște a unei activități fizice intensive și prelungite în timp,
o în sportul japonez sumo, unde supraponderea avantajează sportivii, care se îngrașă în
mod intenționat.
- Lipsa de mișcare, de efort fizic comparativ - în timp - cu potențialul energetic al hranei.
- Tulburări de nutriție, ca rezultat al unor psihopatologii (depresiune psihică, tulburări de
comportament) ca de exemplu, patima sau mania de a mânca (bulimia.
- Disfuncții hormonale (hipotiroidism, sindrom adiposo-genital, etc.).
- Factori genetici (ereditari - s-a descoperit genul de obezitate la șobolani).
- Tulburări metabolice (sindromul metabolic, care este adesea un rezultat și nu o cauză a
obezității).
PROGNOZĂ
Obezitatea nu este o patologie, ci o stare cu un înalt potențial patologic. Persoanele obeze
prezintă o predispoziție la o serie de patologii:
o
o
boli cardiovasculare - hipertensiune, ischemie cardiacă, ateroame;
hernii;
o varice;
o osteoartrite - ale sistemului ortostatic și locomotor, ale articulațiilor, ale coloanei vertebrale
suprasolicitate;
o endocrine - diabet tip II (non-insulin-dependent);
o litiază urinară;
o frecvente complicații postoperatorii.
Efecte indirecte: Consumul excesiv decarne și grăsimi determină creșterea incidențeicancerului
intestinal. Obezitatea mai opate determina sterilitate, impotență sexuală. Una din urmările frecvente a
obezității pot să fie tulburările de personalitate persoana obeză simțindu-se marginalizată în societate.
TRATAMENT
O slăbire drastică stresează organismul, handicapează și provoacă metabolismul și are șanse
minime de reușită în timp. Deoarece factorul psihologic este dominant, tratamentul obezului - și nu a
obezității! - trebuie ales și coordonat, împreună cu pacientul, de un grup de trei specialiști - medic
curant, psiholog și nutriționist - care vor lua în considerație:
1) Determinarea corectă a cauzelor. Un tratament fixat pe alterarea echilibrului caloric
și care ocultează cauzele este sortit eșecului. Page | 44
2) Reeducarea pacientului spre o nutriție corectă și o activitate consumatoare de
energie (mișcare, sport)
3) Diete hipocalorice.
4) Intervenții invazive - care dau rezultate imediate, spectaculare dar cu periclitate
înaltă:
- Chirurgie dentară - fixarea mandibulei de maxilă prin ligaturi la nivelul dinților
care permit alimentarea exclusiv cu l ichide și semilichide.
- Chirurgie gastro-intestinală - limitarea capacității gastrice prin inelare sau
ligaturi la nivelul stomacului și/sau scurtări intestinale (jejun).
- Reducerea chirurgicală a depozitelor adipoase („absorbirea de grăsime").
Dietele hipocalorice preluate de pacient din literatură, fără controlul, pregătirea și
asistența specialiștilor, cu toate eforturile depuse, duc la rezultate nedorite, dezamăgiri, evoluții
„în acordeon”, un lanț descurajant de scăderi și creșteri alternative în greutate.
În anul 1973 profesorul dr. Ezra Zohar, directorul Institutului de Fiziologie al Centrului
Medical Tel-Hashomer al facultății de medicină a Universității Tel-Aviv a publicat o carte - best seller
în care descria o serie de femei și bărbați sănătoși, cu grade diferite de obezitate, care au pierdut în
șase luni de tratament intensiv circa 1/3 (în medie) din greutatea inițială. Zece ani mai târziu el publica
rezultatele unui control de urmărire (engleză follow-up) a grupei respective: toții au revenit sau au
depășit greutatea inițială, cu excepția a trei cazuri, dintre care doi (cam 5%) s -au menținut - cu
permanente sacrificii - la greutăți normale și un decedat din cauze independente de subiect.
PREVENIRE
 Obișnuirea cu o alimentație echilibrată și sănătoasă completată cu activarea organismului
(sport) începând cu primul an de viață. Consumul de dulciuri și de alcool sunt obiceiuri
proaste și nu necesități ale organismului . Este interzis să educăm copiii că bomboana,
ciocolata, prăjitura sunt o compensație, un premiu de bună purtare sau de cumpărare a
simpatiei unui copil - cu timpul, el va continua să se auto compenseze cu dulciuri și/sau cu
paharul față de succesele sau insuccesele vieții.
 Educația spre o nutriție corectă, sănătoasă, completată cu o activitate fizică moderată la
toate vârstele.
 Depistarea din timp și tratarea cauzelor tratabile ale obezității (hipotiroidismul etc.)
ALCOOLUL – A TREIA PROBLEMĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Alcoolul este substanţa de abuz cea mai larg disponibilă şi cea mai acceptabilă din punct de
vedere cultural. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în Europa alcoolul ocupă locul
trei în ierarhia celor mai importanţi factori de risc pentru decesele premature şi îmbolnăviri evitabile
(după fumat şi hipertensiune arterială). Un ghid OMS din 1986 privind dependenţa de droguri şi
alcool, clasifica alcoolul în categoria droguri sedative, alături de hipnotice şi tranchilizante.
Page | 45
Problemele legate de alcool apar la aproximativ 30% din băutori.
Cel mai bine "merge" alcoolul. Este stupefiantul nr. 1 în Germania şi are o istorie
multimilenară. Denumirea de "alcool" provine din limba arabă şi înseamnă "cel mai nobil". Efectele
sale nu sunt însă tocmai nobile: 2,5 milioane de dependenţi în Republica Federală Germania, 40.000
de morţi anual, din care aproape 1.500 decedaţi în traficul rutier. Băuturile alcoolice sunt considerate
"mijloace ce oferă
Alcoolul plăcere".
este un factor de risc mai important decât nivelul crescut al colesterolului şi obezitate,
de trei ori important decât diabetul şi de cinci ori mai important decât astmul. Una din 10 îmbolnăviri
şi decese premature din Europa este cauzată de alcool.
Se estimează că produsele pe bază de alcool sunt răspunzătoare pentru aproximativ 9% din
totalul de boli. Consumul de alcool duce la accidente şi violenţă şi este responsabil pentru reducerea
speranţei de viaţă. Consumul de alcool a crescut în ultimul timp ca volum şi frecventă, iar vârsta
debutului pentru băut a scăzut.
Deşi în ultimii ani -sau îmbunătăţit semnificativ informaţiile referitoare la consumul de alcool şi
efectele asupra sănătăţii publice, totuşi mai sunt multe de aflat în acest domeniu. În multe ţări din Europa,
decidenţii politici se plâng de lipsa informaţiilor despre consumul real de alcoo l, despre obiceiurile
consumului de alcool în funcţie de sex, vârstă şi alte caracteristici populaţionale relevante, ca şi de efectele
negative ale consumului, în diversele sale forme. Deşi media consumului de alcool, ca şi incidenţa cirozei,
continuă să fie indicatori importanţi pentru situaţia actuală a consumului de alcool, acestea nu sunt
suficiente pentru a estima realitatea şi a elabora politici sociale adaptate realităţii. De aceea este nevoie de
un program de acţiune pentru prevenirea şi reducereaonsumului
c abuziv de alcool.
CAUZELE CREŞTERII CONSUMULUI DE ALCOOL

- creşterea producţiei şi diversitatea băuturilor alcoolice
- disponibilitatea şi accesibilitatea largă
- percepţia culturală de ingredient festiv a alcoolului;
- creşterea nivelului de trai, a venitului pe cap de locuitor;
- promovarea sa drept scop recreaţional, detensionant, de creştere a bunei-dispoziţii, de
“liant social”, pentru umplerea timpului liber sau din “plictiseală”, lipsa de ocupaţie,
pasivitate;
- modelele (părinţi, profesori, staruri de muzică sau cinema, sportivi etc.) ce oferă această
imagine/atitudine;
- tradiţia consumului (bere în Danemarca, vin în Romania).
Studiile efectuate de OMS arată că obiceiul consumului de alcool începe din adolescentă şi la
debutul vârstei adulte, dar consecinţele patologice nu apar decât după mai mulţi ani. Adolescenţii sunt
rareori consumatori cronici de alcool; mai degrabă au tendinţa de a ceda ocazional tentaţiei unui
consumÎnexcesiv
numerodease
alcool.
ţări, Dependenţa
consumul dedealcool
alcoolde
se instalează
către tineridupă
estemai 30 ani. drept o consolidare a
considerat
imaginii masculine de virilitate şi maturitate.
Pentru a îmbunătăţii calitatea vieţii, este necesară reducerea efectelor negative ale consumului
de alcool, acţiune care trebuie privită ca o importantă problemă de sănătate publică.
Ca şi în cazul altor politici publice, acţiunile pentru prevenirea şi reducerea consumului de
alcool trebuiesc fondate pe informaţii reale.
ACŢIUNEA ALCOOLULUI
Alcoolul acţionează predominant pe sistemul nervos al omului, mai ales pe centrii ce
coordonează funcţiile cerebrale complexe cum ar fi conştienţa şi emoţiile, şi mai puţin pe funcţiile
inferioare, vegetative. Cât de tare este şi cât de mult ţine acest efect, depinde de concentraţi a de alcool
din organism, ce se determină din sânge (alcoolemia) şi se măsoară în grame de alcool la litrul de
sânge. Cele mai multe decese survenite în urma unei intoxicaţii etanolice au evidenţiat o alcoolemie
cuprinsă între 1,8 şi 6,7 grame/l. Concentraţiile letale sunt cuprinse între 5,0 şi 8,0 g/l; 90% dintre Page | 46
persoanele ce prezintă aceste valori decedează.smittel)
Mahmureala
Consecinţele unei nopţi lungi de petrecere sunt cu siguranţă cunoscute de toată lumea: o
mahmureală puternică. Aceasta se caracterizează prin senzaţia de presiune la nivelul creierului, cefalee
intensă,
efortului nervozitate
fizic, precumşişiiritabilitate
transpiraţiacrescută,
profuză şisensibilitate la stimuli
o stare generală externi,
de epuizare, ca oboseală precoce
după o răceală în cazul
zdravănă.
FAZELE ALCOOLISMULUI
1. Faza prealcoolică: obiceiul de a se relaxa cu băutura, cu tendinţa de a creşte cantitatea
ingerată;
2. Faza prodromală: consumul, în secret, de alcool, gândire orientetată mereu spre consum,
apariţia sentimentelor de vinovăţie, "rupturi ale filmului";
3. Consumul prin constrângere: pierderea controlului! Deraierea totală în relaţiile sociale,
accese de furie, gelozie, milă faţă de propria persoană, preocupare pentru asigurarea unor
cantităţi suficiente, băutul de dimineaţă;
4. Faza cronică: decăderea personalităţii, tulburări cognitive. Individul bea împreună cu
persoane din medii sociale inferioare. Pierderea toleranţei la alcool, tremurături, stări de
anxietate, stări de colaps
CONSECINŢE fizice/biologice
- gastrită, ulcer gastric, tulburări de absorbţie a vitaminei B12
- ficat de stază (ficat gras), ciroză hepatică cu varice esofagiene
- impotenţă, polineuropatie (afectarea tuturor nervilor periferici)
- leziuni cerebrale toxice (modificări de caracter, scăderea performanţelor intelectuale)
SEVREAJUL și ÎNTRERUPEREA CONSUMULUI DE ALCOOL

Nu este niciodata usoara, cu precadere daca este vorba despre cantitati mari și perioade lungi
de timp. Astfel, tinand cont de faptul ca organismul necesita administrarea acestei bauturi pentru a
functiona în parametrii normali, primele saptamani ale perioadei de sevraj sunt decisive pentru
recuperarea pacientului. Dependenta de alcool se manifesta dupa consumul unei cantitati tot mai mari
de alcool pentru o perioada indelungata de timp. în asemenea cazuri organismul necesita doza zilnica
de alcool pentru ca functiile sale sa poata fi desfasurate în conditii normale. în caz contrar persoana în
cauza poate experimenta stari de irascibilitate, depresii, nervozitate, tremuratul mainilor sau dureri de
cap, toate acestea fiind specifice perioadei de sevraj.
Fenomene de sevraj
Hipertensiunea arterială, transpiraţia profuză, tremurături, dureri la nivelul întregului corp (la
nivelul trunchiului), anxietate, predelir, tulburări de somn.
Un sindrom acut de sevraj reprezintă întotdeuana o indicaţie pentru internarea în spital. Aici,
se urmează un tratament cu medicamente psihotrope anxiolitice, hipotensoare şi perfuzii pentru
corectarea pierderii de lichide.
Simptomele perioadei de sevraj

Simptomele perioadei de sevraj pot fi moderate sau severe în functie de durata dependentei de
alcool, precum și de gradul de afectare al sistemului imunitar și a altor functii ale organismului.
2. Simptome moderate ale perioadei de sevraj includ:
o stare de nervozitate și agitatie;
o anxietate; irascibilitate;
o stare de oboseala;
o episoade de depresie;
o transpiratie abundenta și cresterea ritmului cardiac;
o stare de greata și varsaturi; Page | 47
o tremuratul mainilor;
o miscari rapide ale globilor oculari; insomnii;
o scaderea poftei de mancare;
o confuzie și incapacitate de concentrare;
o
paloare la nivelul fetei și al pielii.

3. Simptomele severe ale perioadei de sevraj includ:
o delirium tremens, caracterizat de prezenta halucinatiilor, cosmarurilor și a starii de
confuzie;
o agresivitate, convulsii și agitatie;
o febra mare;
o pierderi de memorie, cu precadere în ceea ce priveste perioadele în care pacientul a
consumat alcool.
Durata perioadei de sevraj

Durata perioadei de sevraj este acea perioada de timp în care simptomatologia specifica
sevrajului afecteaza organismul pacientului, în momentul în care acesta a inceput programul de
reabilitare. în mod normal, sevrajul se manifesta timp de 2-3 zile de la consumul ultimului pahar cu
bauturi alcoolice. în cazul persoanelor cu forme blande ale dependentei de alcool, durata perioadei de
sevraj poate fi chiar mai mica. Cazurile severe de alcoolism necesita admiterea intr-un centru
specializat astfel
fiecare pacient incatsapacientul
trebuie fie tratatsa
cu poata fi tinut
blandete sub observatie
și compasiune, medicala.
precum și sa fieAstfel, în sa
incurajat aceste centre
participe la
sedinte de terapie, individuala sau de grup. în acelasi timp, suportul familiei și al persoanelor apropiate
joaca un rol extrem de important în procesul de recuperare al pacientului. Desi perioada medie a
sevrajului a fost stabilita (confrom datelor oferite de pacienți) pentru 2-3 zile, durata acesteia variaza
în functie de severitatea dependentei, precum și de particularitatile fiecarui organism.
În anii ’90, în ţările europen e, în baza a trei acorduri s-au stabilit acţiunile menite să reducă şi
să prevină consumul de alcool. Aceste acorduri sunt: „Sănătate pentru toţi” (Health for All), „Politica
Europeană în privinţa alcoolului” (European Alcohol Action Plan), „Acordul Europe an referitor la
alcool” (European Charter on Alcohol). În 2001 a fost adoptată de ţările membre ale UE, Declaraţia:
tinerii şi alcoolul. (Declaration on young people and alcohol).
Ele subliniază faptul că problemele cauzate de consumul de alcool, la nivel internaţional,
reprezintă o problemă de sănătate publică. De asemenea stabilesc principalele strategii de combatere a
efectelor negative produse de consumul de alcool.
Acordul „Sănătate pentru toţi” (Health for All)

Acest acord a fost iniţiat în 1979 de către OMS. La baza acestui acord era o politică globală de
sănătate care intenţiona să producă schimbări substanţiale în sănătate în deceniile trecute.
În 1998, acest acord a fost întărit de o nouă declaraţie a OMS, cu o nouă politică de sănătate:
„Sănătate pentru toţi în secolul 21”. Acestă declaraţie identifică 21 de obiective pentru secolul 21;
obiectivul 12 al acestei declaraţii se ref eră la reducerea efectelor nocive ale alcoolului, drogurilor
şi tutunului: „Până în anul 2015, trebuie reduse semnificativ, în toate statele membre ale UE, efectele
negative ale consumului de substanţe adictive cum ar fi tutunul, alcoolul şi alte droguri psihoactive”.
(sesiunea din septembrie1998 a WHO - comitetul regional pentru Europa).
STRESUL
Stres, sau stress, reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma
agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare,
tensiune, mobbing.
Pornind de la conceptul de stres, menționăm că termenul aparține lui Hans Hugo Bruno
Selye care consideră că stresul se leagă de sindromul de adaptare reacția la stress pe care individul îl Page | 48
realizează în urma agresiunilor mediului. Hans Selye definește stresul ca ansamblu de reacții al
organismului uman față de acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici și psihici)
constând în modificări morfo-funcționale, cel mai adesea endocrine. În cazul în care agentul stresor
are o acțiune de durată vorbim de sindromul general de adaptare care presupune o evoluție stadială.
Stresul a fost denumit "boala secolului XX". În 1998, OMS a realizat un raport prin care arată
că stresul
Acest profesional
raport şi celcădin
concluziona viaţaprofesional
stresul personală sunt factorii
măreşte determinanţi
riscul ai unei
îmbolnăvirilor. sănătăţi
Acesta nu şubrede.
depinde
numai de caracteristicile psihologice ale individului, ci şi de mediul în care munceşte.
Un studiu celebru "Whitehall Study" (citat în Burrow, 2000), care pe parcursul a 15 ani a
urmărit starea sănătăţii a peste 10000 de englezi, a confirmat faptul că starea sănătăţii se află în
legătură cu poziţia noastră în cadrul societăţii. Cei din executiv sunt mai puţin afectaţi decât cei din
managementul de mijloc, iar aceştia suferă mai puţin decât simpli muncitori.
Cu cât pătrundem mai jos în ierarhie cu atât creşte numărul problemelor de sănătate. Studiul a
măsurat efectele caracteristice ale muncii: puterea de decizie (control), cerinţele slujbei şi sprijinul
social de la locul de muncă şi a descoperit că munca inegală duce la rezultate inegale asupra sănătăţii.
Aceasta este independentă de ceilalţi factori de risc.
CONSECINŢELE MEDICALE
Când ne simţim ameninţaţi sau când ne confruntăm cu anumite cerinţe externe sau stresori,
corpul, automat, dă un răspuns fizic şi biochimic. Adrenalina şi alţi hormoni, colesterolul şi acizii
graşi sunt lansaşi în sange, inima bate mai repede, transpirăm mai mult, muşchii se tensionează şi
respirăm accelerat şi superficial. Stresul întins pe o perioadă mai lungă afectează sănătatea. Stresul
cronic duce la o acumulare în artere a colesterolului şi grăsimilor, ceea ce reprezintă un risc crescut
pentru boli cardiovasculare. Incapacitatea de a ne manifesta frustrarea şi furia, neputinţa de a schimba
situaţia stresantă sau de a o părăsi este un indicator al apariţiei problemelor cardiace.
Stresul cronic este cel care dăuneaza cel mai mult sănătăţii, fiind tipic pentru locurile de muncă
în care angajaţii nu au control asupra diferitelor situaţii, au cerinţe copleşitoare şi nu întreved nici un
semn de uşurare. Efectele asupra stării fizice includ: tensiune mare, transpiraţie, dificultăţi de
respiraţie, tensiune musculară şi tulburări gastrointestinale. Stresul conduce la boli coronariene, dureri
de spate, migrene, dureri de abdominale şi o varietate de probleme psihice. Este dificil de precizat în
ce masura stresul influenţează sănătatea, dar foarte multe îmbolnăvir i sunt legate de stres.
Îmbolnăvirile din cauza stresului reprezintă o povară pentru oameni şi organizaţii, costurile fiind mai
evidente la nivelul indivizilor decât la nivelul organizaţiilor.
Stresul profesional acţionează şi asupra sistemului imunitar.heldon S Cohen de Universitatea
Carnegie Mellon USA (citat în Burrow, 2000) a arătat că angajaţii care suferă de stres cronic sunt de la trei
până la cinci ori mai predispuşi la infecţii virale respiratorii decât ceilalţi. Acelaşi studiu a descoperit că cei
care se Principalele
confruntă doar cu un singur
probleme eveniment
de sănătate stresant pecaparcursul
identificate unui anînnumare
fiind datorate sunt vulnerabili.
măsura stresului
profesional sunt următoarele: astmul, psoriasis, ulcer gastro-duodenal, tulburări digestive şi sindromul
colonului iritabil, probleme sexuale, depresii, consum de alcool, de droguri sau abuz de medicamente.
STADII CLINICE
Primul stadiul este cel al reacțiilor de alarmă și are două subetape:
 faza de șoc, când pot apărea hipertensiune și hipotermie.
 faza de contrașoc, când organismul individului realizează o contracarare a simptomelor din
faza de șoc și are la bază răspunsuri de tip endocrin. Acest stadiu este caracteristic
perioadei copilăriei când rezistența biologică este foarte scăzută.
Stadiul al doilea este cel de rezistență specifică (revenire), când după primul contact cu Page | 49
agentul stresor organismul se adaptează, comportamentul individului fiind aparent normal, persistând
modificări specifice stadiului anterior, în special de la faza de contrașoc. În plan ontogenetic, acest
stadiu corespunde maturității, când individul are o rezistență bună, fiind posibilă adaptarea la aproape
orice tip de stres din mediu.
Stadiul
adaptative ale al treilea este cel
organismului. de epuizare
Adaptarea (aparține
nu se bătrânețidin
mai menține i) când
cauzascad aproape
scăderii toate resursele
reacțiilor de tip
vegetativ. Apar vădit consecințele negative ale acțiunii îndelungate a acestor mecanisme
neurovegetative.
CARACTERISTICILE STRESULUI
Orice tip de stres apare pe fondul adaptării permanente a organismului la mediu când se poate
produce un dezechilibru marcant între solicitările mediului și posibilitățile de răspuns reale ale
individului. Adaptarea presupune păstrarea integrității organismului care este în permanență
amenințată de agenții stresori de toate tipurile. În plus adaptarea presupune realizarea unui echilibru
dinamic cu mediul. Stresul apare în momentul când acest echilibru al adaptării se perturbă. Această
perturbare es te reversibilă. Stresul reprezintă, după Landy, un dezechilibru intens perceput subiectiv
de către individ între cerințele organismului și ale mediului și posibilitățile de răspuns individuale.
În funcție de natura agentului stresor, stresul poate fi psihic, fizic, chimic și biologic. În funcție de
numărul persoanelor afectate, stresul poate fi individual sau colectiv.
EFECTELE
Pe termen lung expunerea prelungită la stres generează o serie de probleme serioase de
sănătate cum ar fi: diabetul zaharat, boli cardiovasculare, incidenţa crescută pentru cancerul mamar la
femei; slăbirea sistemului imunitar.
Putem identifica câteva dintre costurile unei organizaţii legate de consecinţele stresului profesional:
asigurările de sănătate, pierderea unor zile de lucru şi accidentele. Atunci când nivelul stresului este foarte
mare şi numărul accidentelor este mare. Aceasta se întâmplă din două motive: condiţiile de muncă care
cauzează stres pot cauza şi accidente şi cel -de
al doilea motiv este acela că atunci când muncim prea mult,
când sunte presaţi de timp sau terorizaţi de şefi suntem mai vulnerabili la accidente.
Se produc mai multe accidente atunci când angajaţii lucrează în condiţii periculoase, când ei
folosesc echipamente sofisticate, când manipulează obiecte grele, când rămân pentru mai mult timp
într-o poziţie statică sau neconfortabilă, când au sarcini plictisitoare sau care se repetă la nesfârşit şi
când trebuie să fie permanent vigilenţi.
Cercetările (Hellriegel, 1992) au relevat faptul că atunci când angajaţi i se tem de pierderea
slujbei, ei au mai multe accidente, se îmbolnăvesc mai des. Statistic, aproape 3 -4% din accidentele
industriale
Se sunt cauzatecăde fiecare
estimează incapacitatea de acare
angajat face suferă
faţă problemelor
de vreo emoţionale provocate
boală cauzată de stres.
de stres absentează
aproximativ 16 zile lucrătoare pe an. Angajatorul va trebui sa găsească deci un echilibru între stresul
indus salariaţilor şi performanţele organizaţiei.
Conform Federaţiei Mondiale de Sănătate Mentală, "faţa întunecată a economiei globale" a
determinat o criză în sănătatea mentală. Depresiile şi bolile cardiovasculare au devenit o problemă de
sănătate majoră. Amândouă sunt generate de stresul profesional. Atunci când ne aflăm în situaţii
stresante şi nu putem nici lupta, nici fugi, o reacţie comună este să ne reprimăm sentimentele şi să
continuăm. Astfel, stresul produce efecte comportamentale, biochimice şi psihologice.
Efectele asupra psihicului duc la probleme de concentrare, încredere şi motivaţie, o ri ne fac sa
ne simţim frustraţi, neajutoraţi sau furioşi. Ca urmare furia, anxietatea, depresia, stima de sine scăzută,
intelectul slăbit, problemele de concentrare şi de luare a deciziilor, nervozitatea, iritabilitatea,
insatisfacţia în munca sunt câteva din efectele pe care stresul le răsfrânge asupra stării emoţionale a
oamenilor. Aceste efecte duc la o deteriorare a sănătăţii psihice. În cazuri extreme, stresul profesional
îi determină pe unii angajaţi sa se sinucidă, mai ales atunci când aceştia sunt terorizaţi.
Efectele asupra comportamentului includ: performanţa în scădere, absenteism, creşterea Page | 50
numărului accidentelor, creşterea abuzului de alcool sau medicamente, impulsivitate, creşte numărul
abandonurilor şi de asemenea apar dificultăţi în comunicare.
Stresul are impact şi asupra vieţii personale şi sociale. Cu cât suntem mai stresaţi la serviciu, cu
atât impactul este mai mare în viaţa personală şi personale şi perturbă implicarea în viaţa culturală şi
socială.AEste
vicios. greu să
fi afectat demenţii
stresulun echilibru nu
profesional între munca
este şi familie
o slăbiciune pentru căpentru
personală stresul
căprofesional
oamenii au creează
toleranţeun cerc
diferite faţă de situaţiile stresante. Nivelul de stres pe care cineva îl poate tolera înainte de apariţia
stresului reprezintă pragul stresului. Unii oameni la cea mai mică schimbare sau urgenţă reacţionează
imediat. Alţii sunt calmi, stăpâni pe sine, pe situaţie deoarece au încredere în capacitatea lor de
adaptare. Ei simt un stres foarte mic, acesta devenind mai mare dacă stresul este major sau prelungit.
STRESUL PSIHIC
Paul Frasse definește stresul psihic ca totalitatea conflictelor personale sau sociale ale
individului care nu-și găsesc soluția pe moment. Mihai Golu definește stresul psihic ca stare de
tensiune, încordare sau disconfort, determinată de agenți afectogeni cu semnificație negativă, stare de
frustrare (reprimare) a unor trebuințe, dorințe sau aspirații.
Stresul psihic are un dublu caracter: primar și secundar. Caracterul primar vorbește despre
stres ca rezultat al unei agresiuni recepționată direct în plan psihic. Caracterul secundar vorbește
despre stres ca reacție de conștientizare în plan psihic a unui stres fizic, căruia individul îi acordă o
semnificație de realipula.
Caracteristicile stresului psihic

Agenții stresori psihici sunt: stimulii verbali (inclusiv cei care aparțin limbajului interior) care
sunt vehiculați pe căi nervoase la cortex. Aceștia se diferențiază total de celelalte categorii de agenți
stresori din cauza semnificației lor, pentru individ ei având caracter potențial de a produce stres psihic.
Acest caracter potențial este validat de semnificația cu care îl investește individul.
Unul și același agent stresor psihic, în afară de faptul că nu produce stres psihic la toți indivizii,
nu produce stres psihic de fiecare dată la același individ. Acest lucru este condiționat de dispozițiile de
moment ale individului și de semnificația pe care o acordă în acel moment individul.
Apariția și amploarea stresului psihic depind mult de caracterele genetice ale individului
(caractere cognitive, voliționale, motivaționale și afective).
Vulnerabilitatea psihică la stres este constituțională sau dobândită. Vulnerabilitatea psihică este
o trăsătură proprie doar anumitor persoane și se manifestă prin reacționare ușoară, prin stare de stres
psihic, la o gamă largă de agenți stresori.
Situații generatoare de stres psihic:

existența
pentru a leunor
facecircumstanțe
față. neobișnuite pentru individ care îl surprind pe acesta nepregătit
 semnificația unui eveniment.
 angajarea individului într-o acțiune sau relație exagerată.
 particularitățile contextului social.
 lipsa condițiilor interne.
 modul subiectiv de a percepe solicitările mediului.
 subsolicitare / suprasolicitare.
 situațiile conflictuale existente în familie, profesie sau la nivel intelectual.
 criza de timp.
 izolarea.
 apariția unui obstacol fizic sau psihic în calea unui scop care duce la frustrare.
 situații perturbatoare cauzate de agenți fizici (zgomote, vibrații, fluctuații de temperatură).
Există două forme speciale de stres (Selye): distress și eustress. Distress -ul implică toate
tipurile de stres enumerate (stresul obișnuit). Eustress -ul este starea de stres specială care este validată
prin anumite reacții endocrine specifice. Se diferențiază de distress prin: Page | 51
 natura agenților stresori (eustress – stimuli plăcuți ai ambianței, trăirile plăcute ale
individului).
 consecințele acțiunii agenților stresori care de cele mai multe ori sunt plăcute.
 în plus față de distress, eustress-ul are implică și stres fizic.
Agenții
(generează stresstresori ai stresului
psihic doar în anumitepsihic au următoarele
condiții), caracter de caracteristici: caracter potențial
amenințare permanentă stresant
pentru individ și
caracter negativ al consecințelor agenților stresori. Există două categorii de agenți stresori: unii care
acționează pe calea celui de-al doilea sistem de semnalizare (agenții psihogeni) și stimulii senzoriali
externi, care devin agenți stresori psihici veritabili atunci când bombardează repetat scoarța cerebrală
și când au intensitate peste medie.
Parametrii de acțiune ai unui agent stresor: intensitate, durată, repetabilitate, noutate și
bruschețe. Asupra individului acționează constelații de agenți stresanți. Clasificarea agenților stresori:
 în funcție de numărul lor, ei sunt: unici și multiplii.
 în funcție de asociere, ei sunt: conglomerați și configurați.
 în funcție de dominanța acțiunii, ei sunt: principali și secundari.
 în funcție de numărul indivizilor afectați, ei sunt: agenți stresori cu semnificație strict
individuală, colectivă și generală.
 în funcție de natura lor, ei sunt: fizici (sonori, luminoși etc), chimici, biologici, psihologici.
TRATAMENT
Tratamentul este uneori limitat la decoperirea simptomului fizic particular implicat, de
exemplu, hipertensiunea poate fi controlata medicamentos. Terapiile ce implica meditația, yoga și alte
metode de relaxare pot ajuta o persoana sa descopere sursa stresului sau sa invete sa-i faca fata mai
eficient. Combinatiile de exercitii fizice și terapie psihica sunt uneori recomandate, dar tot mai des
permanentele schimbari în stilul de viata sau în stilul de lucru, sau a schimbarilor temporare, cum ar fi
vacantele, pot fi folositoare în alinarea stresului.
CONSUMUL DE DROGURI
Astazi în toata lumea sunt în jurul 190 milioane utilizatori de drogurilor.Utilizarea drogurilor
sporeste în rândul tinerilor din lume. Majoritatea utilizatorilor au vârsta sub 30 de ani. În 1999,
numarul tarilor care raporteaza utilizarea drogurilor prin injectare a fost de 136, numarul fiind de 80 în
1992. Dintre acestea, 93 de tari de asemenea identifica HIV printre injectatorii de droguri.
Cannabis este cel mai utilizat drog în toate partile lumii. Costul economic total al abuzului de Page | 52
droguri în Statele Unite se estimeaza aproximativ la 70 miliarde dolari anual.
Abuzul de cocaina printre somerii din Columbia este de 10 ori mai mare decât printre
persoanele angajate. Industria drogurilor clandestina se estimeaza la 400 miliarde dolari pe an.
Abuzul de droguri inseamna orice utilizare excesiva, continua ori sporadica, incompatibila sau
în relatie cu practica medicala, a unui drog. Consumul poate fi exceptional, în scopul de a încerca
odata
ajungesau
la de mai multeepisodic,
dependenta; într-ofără
ori un drog, a continua determinata;
circumstanta însa; ocazional, sub forma
sistematic, intermitenta, fără
caracterizându-se prina
dependenta.
DEPENDENŢA
Dependenta se defineste ca fiind starea fizica sau psihica ce rezulta din interactiunea unui
organism cu o substanta, caracterizata prin modificari de comportament și alte reactii, însotite
întotdeauna de nevoia de a lua substanta în mod continuu sau periodic, pentru a-i resimti efectele
psihice și pentru a evita suferintele.
MOTIVE CARE DUC LA CONSUMUL DE DROGURI

 Curiozitatea – Nu înseamna ca devenii dependent doar pentru ca ai încercat, dar nu continua –
utilizarea sistematica duce la dependenta, iar în cazul drogurilor puternice, prima doza poate fi
fatala (heroina, cocaina, LSD, Extasy, amfetamine, fenciclidina)
 Teribilismul – Consumul de droguri poate fi vazut ca excitant și provocatori. Unii sunt tentati
sa înfrunte riscurile implicate, departe de a fi împiedicati de vorbe precum “pericol”. Poti sa
iesi în evidenta și în mod pozitiv, fără sa consumi droguri! Cauta alternative!
 Presiunea grupului – Este important sa stii sa spui "NU" asta dovedeste ca ai o personalitate
puternica. Încearca sa fii tu însuti, chiar daca cei din jurul tau au alta opinie .
 Probleme (în familie, scoala, prieteni) – Unii tineri pot folosi droguri pentru a acoperi
problemele existente (divortul părinților, abuz sau neglijenta din partea părinților sau a scolii).
Trebuie înteles sa folosirea drogurilor rezolva doar aparent și temporar problema, ea
continuând sa existe și sa se agraveze.
SEMNELE ŞI SIMPTOMELE CONSUMULUI DE DROGURI

Semne fizice:
- pierderea/creşterea poftei de mîncare, o inexplicabilă scăderea sau creşterea în greutate,
orice schimbare a obiceiurile alimentare.
- schimarea ritmului mersului, o încetinire sau o înţepenire a mersului, o slabă coordonare a
mmişcărilor
-- insomnie,
ochii roşii trezirea la ore neobişnuite,
şi înlăcrimaţi, o lene
pupile mai mari sauneobişnuită
mai mici decît de obicei, blank stare
- palme umede şi reci, mîini tremurătoare
- faţă roşie sau palidă
- miros de substanţe la expiraţie, din corp sau de pe haine
- foarte activ, excesiv de vorbăreţ
- secreţii nazale ca la răceală, extremităţi reci
- urme de înţepături pe antebraţe sau picioare
- mereu mucos, greţuri şi vome frecvente, sau transpiraţii excesive
- tremurături ale mîinilor, picioarelor sau capului
- puls neregulat
Semne comportamentale:
- schimbare în atitudine, comportament sau personalitate fără o cauză aparentă
- schimbarea prietenilor sau evitarea celor vechi, nu vrea să vorbească despre prietenii cei
noi sau aceştia sunt cunoscuţi ca şi consumatori de droguri.
- schimbare în activităţi, hoby-uri sau interese
- scăderea performanţelor şcolare, sau la muncă, întîtzieri la şcoală, absentări nemotivate sau
abandon şcolar Page | 53
- schimbarea comportamentului acasă, pierderea interesului pentru familie şi activităţile de
familie
- dificultăţi de concentrare, distrat, uituc
- o lipsă de motivaţie în general, pierderea energiei, a stimei de sine, o atitudine de nepăsare
frecvent
- stări hipersensibil,
de iritabilitate sauîţi pierde repede cumpătul, sau are resentimente puternice
mînie
- stare de prostraţie sau dezorientare
- comportament excesiv de secretos
- accidente de maşină
- necinste cronică
- o nevoie inexplicabilă de bani, fură bani sau obiecte pentru a fi vîndute
- paranoia
- scimbări ale obiceiurilor de toaletă
Deşi este greu de crezut, pe langa toate drogurile care sunt și ilegale,tot în aceasta categorie (a
drogurilor) putem include și tutunul, Coca-Cola, ceaiul și cafeaua. Diferenta dintre ele este ca aceatea
sunt legale și nu produc dependenta care sa duca la stari ca atunci cand am fi consumat droguri
precum heroina, cocaina etc.
Nicotina din tutun este un drog consumat pe scara larga în societate.Fumatul frunzelor este din
punct de vedere fizic foarte nociv,Fumatul poate provoca unele forme de cancer,cum ar fii cel de la
plamani și gat și poate de asemenea unele boli la nivelul inimii și vaselor sangvine.
Consumatorii
constienti de riscurile de tutunsepot
la care deveniisedependenti
expun,nu pot lasa dedin punct de vedere psihologic,chiar daca sunt
fumat.
SEVRAJUL
Acest termen se refera la simptomele fizice și psihice care apar atunci când un individ este
privat de un drog de care el a devenit dependent.
Terminologie:
- Abuz de droguri - Expresia desemneaza auto-administrarea repetata de droguri, în scopuri
medicale.
- Euforia - Este senzatia de buna dispozitie obtinuta artificial, euforia este o stare în care
individul nu simte nici o anxietate și scapa de influentele exterioare.
- Halucinatiile - Sunt perceptii provocate de halucinogene, care nu corespund realitatii
obiective. Individul care are halucinatii "vede imagini" și "aude sunete" care nu exista în
realitate.
CLASIFICAREA DROGURILOR
Dupa efectul produs asupra sistemului nervos central:
- Produse depresoare (opiul, morfina, heroina, barbituricele, benzodiazepinele, hipnoticele,
tranchilizantele, metaqualona etc.)
- Produse stimulente (cocaina, crack-ul, khat-ul, amfetaminele, anorexigenele, etc.)
- Produse perturbatoare sau halucinogene (cannabis-ul, LSD-ul, fencyclidina, mescalina,
psilocybina etc.).
După srcinea produsului :
- Produse naturale
- Produse de semi-sinteza
- Produse de sinteza
Dupa regimul juridic al substantelor:
- Substante a caror fabricare/administrare sunt supuse controlului (morfina, barbiturice etc.)
- Substante total interzise (LSD, heroina, crack)
Dupa dependenta generata:
- Droguri care creeaza dependenta fizica
- Droguri care creeaza dependenta psihica
- Droguri care creeaza dependenta mixta Page | 54
După efectele provocate organismului:
 Droguri care inhiba centrii nervosi:
- cannabis
- opiacee : - opiu
- morfina
derivatii de morfina
- heroina, metadona, petidina
- codeina
- barbiturice
- tranchilizante
 Droguri care stimuleaza centrii nervosi: - cocaina, amfetamine, crack-ul
 Droguri halucinogene: - LSD
- ecstasy
- phenciclidina
- peyote
- psilocybina și psilocyna
 Inhalanții: - solventi organici
- lacuri, vopsele („Aurolac”)
- gaz
- adezivi
- benzine usoare
TRATAMENT
Prima etapa a tratamentului – etapa terapiei de dezintoxicare și de fortifiere generala –
include prescrierea de substante medicamentoase în doze terapeutice, cum ar fi: tranchilizante,
neuroleptice, preparate detoxifiante, vitamine, medicatie simptomatica (analgetice s.a.). Daca este
cazul, se poate efectua piroterapie, hemosorbtie. în fazele ulterioare se prescrie fizioterapie.
Actiunea medicamentoasa este insotita de psihoterapie rationala (explicativa). Etapa terapiei
medicamentoase trebuie sa fie realizata în conditii spitalicesti (mai rar în ambulatoriu) de specialisti
psihiatri-narcologi.
Etapa actiunii orientate asupra personalitatii narcomanului este alcatuita din: psihoterapia
tulburarilor de granita: anxietatea, depresia, irascibilitatea, tensiunea interioara, insomnia s.a.;
insotirea psihoterapeutica a remisiunii; psihoterapia de familie; analiza circumstantelor care pot
provoca recaderea și cautarea în comun a cailor de invingere a acesteia; scoaterea la lumina a
trasaturilor pozitive ale personalitatii celui ce sufera de narcomanie și sprijinirea pe ele în cursul
procesului
potrivite cu recuperator; diagnosticarea
tipul psihologic psihologica
de personalitate și elaborarea unui complex de recomandari
al suferindului.
Una dintre cele mai importante sarcini ale psihoterapiei ortodoxe este ajutarea omului
(pacientului) sa constientizeze mecanismele psihologice patimase ale bolii ori situatiei conflictuale;
formarea la cei ce sufera de narcomanie a unei atitudini care priveste narcomania ca pe o boala ce tine
de pacat; examinarea problemelor privitoare la sensul vietii, la conceptele de „pacat“ și „patima“,
convorbiri despre virtutile crestinesti; pregatirea duhovnicesc-psihologica pentru Taina Spovedaniei;
conlucrarea la imbisericirea bolnavului.

Page | 55
CURS 4 –
GRUPELE DE POPULAŢIE CU RISC DE ÎMBOLNĂVIRE
(DATORITĂ STILULUI DE VIAŢĂ, CONDIŢIILOR DE MEDIU, OBIŞNUINŢELOR FAMILIALE ETC.)
Indiferent că se aplică sau nu un management ştiinţific al securităţii şi sănătăţii în muncă, două

operaţii sunt strict necesare în activitatea preventivă: identificarea şi evaluarea riscurilor. Importanţa
lor este relevată şi de faptul că sunt statuate ca obligatorii prin Normele generale de protecţie a muncii,
iar răspunderea realizării lor este atribuită atât conducerii firmei, cât şi personalului din cadrul
compartimentelor de protecţie a muncii.
IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC ŞI A SUBSTRATULUI CAUZAL

Identificarea factorilor de risc şi a substratului lor cauzal este o acţiune complexă, care necesită
îmbinarea mai multor procedee, adaptate de fiecare dată condiţiilor respectivei firme.
În principiu, se procedează astfel:
- se analizează vizual, prin studiu de caz, simulare etc., pentru fiecare loc de muncă, pe rând,
toate elementele sistemului de muncă aferent şi se stabilesc, pe această bază, ce deficienţe,
abateri, caracteristici ş.a. ar putea conduce la accidente sau îmbolnăviri profesionale;
- se efectuează determinări cu ajutorul metodelor şi mijloacelor specifice, în cazul factorilor
comensurabili sub aspectul nivelului sau concentraţiei sau pentru care se pot realiza analize
ale naturii elementelor componente;
- se analizează starea de morbiditate sau diversele simptome care ar putea indica prezenţa
unei afecţiuni datorate condiţiilor de muncă;
- se identifică elementele depistate în listele prestabilite de factori de risc şi factori de
substrat cauzal.
Ordinea de executare a acestor operaţii nu este predeterminată, dar trebuie parcurse toate
pentru a se obţine un rezultat corect.
În continuare vom încerca să prezentăm fiecare grupă de factori de risc, cu modalităţile
concrete de manifestare şi efectele acţiunii lor asupra executantului, iar acolo unde s -a impus s-au dat
explicaţii suplimentare pentru factorii de substrat cauzal, ca suport pentru analizele pe care le au de
efectuat proiectanţii sistemului de MSSM.
Factorii de risc proprii executantului

Studiile şi analizele efectuate privind fenomenul de accidentare şi îmbolnăvire profesională au
relevat incidenţa
cu excepţia unormajoră a factorilor
cazuri reduse deca risc proprii
număr executantului.
(calamităţi În raport
naturale), cu factori
factorii i de risc –obiectivi,
subiectivi proprii
executantului – se situează şi la srcinea acestora, deoarece omul este elaboratorul şi totodată cel care
verifică şi poate interveni asupra celorlalte elemente ale sistemului de muncă: mijloacele de producţie,
mediul şi sarcina de muncă.
Indiferent de repartiţia sarcinilor între om şi maşină, activitatea de muncă pe care o desfăşoară
executantul cuprinde patru secvenţe principale:
- recepţionarea şi constituirea informaţiei;
- elaborarea şi adoptarea deciziilor;
- execuţia;
- autoreglarea.
Ponderea acestor secvenţe în structura diferitelor posturi de muncă sau a unuia şi aceluiaşi
post, în perioade de timp diferite, poate varia , dar prezenţa tuturor este obligatorie. Modul cum
executantul realizează aceste secvenţe defineşte comportamentul său de muncă – totalitatea faptelor,
actelor, reacţiilor (motorii, verbale, afective) prin care o persoană răspunde solicitărilor sarcinii de
muncă. Din punctul de vedere al securităţii muncii distingem un comportament normal, care nu
conduce la periclitarea sănătăţii sau integrităţii anatomo -funcţionale a executantului şi un
comportament inadecvat, care poate favoriza sau declanşa un accident sau o îmbolnăvire profesională. Page | 56
Comportamentul normal presupune două componente:
- evitarea riscurilor prin respectarea prescripţiilor tehnice şi a reglemen-tărilor privind
securitatea şi sănătatea în muncă referitoare la modul în care trebuie îndeplinită sarcina;
- neutralizarea situaţiilor de risc create, ceea ce implică sesizarea rapidă a acestora (chiar
anticiparea
ei prompte şilor), a elementelor critice, prelucrarea rapidă a informaţiilor, decizia şi execuţia
rapide.
Comportamentul inadecvat sub aspectul securităţii şi sănătăţii în muncă se manifestă prin conduite
nesigure sau necorespunzătoare situaţiilor obişnuite sau neobişnuite de muncă. Altfel spus, el reprezintă
abaterea executantului de la modul ideal de îndeplinire a celor patru secvenţe ale activităţii prin care se
realizează sarcina de muncă, abatere care poate consta într -o omisiune sau o acţiune greşită.
În consecinţă, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii executantului
se pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de bază ale activităţii de muncă:
- erori de recepţie, prelucrare şi interpretare a informaţiei;
- erori de decizie;
- erori de execuţie;
- erori de autoreglaj.
Deosebit de importantă pentru stabilirea măsurilor de prevenire este cunoaşterea substratului

cauzal al comportamentului inadecvat din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. La
modul general, comportamentul în muncă reprezintă concretizarea capacităţii de muncă a individului
şi reflectă relaţia
capacitatea sa de adintre nivelul exigenţelor adresate executantului (sub forma sarcinii de muncă) şi
le răspunde.
Factorii de risc proprii sarcinii de muncă

Sarcina de muncă se încadrează printre noţiunile cu ajutorul cărora se defineşte orice activitate
de muncă: funcţii, sarcini, activitate, operaţii, procese, comportament, cerinţe etc. Dintre acestea,
funcţiile care constituie unităţi majore ale muncii, pot cuprinde una sau mai multe sarcini şi sunt foarte
variate, corespunzător scopului proceselor de muncă.
Funcţia implică responsabilitatea în raport cu scopurile sistemului, are o anumită frecvenţă în
ciclul de muncă, include sarcini şi operaţii care cer cunoştinţe, deprinderi specifice, realizează unul
sau mai multe scopuri prin folosirea unor metode, procedee, strategii şi, chiar în cadrul unor cerinţe de
viteză, precizie, cantitate, calitate etc.
Un executant poate îndeplini o funcţie singur sau împreună cu maşina. Aceeaşi funcţie poate fi
îndeplinită de executanţi aflaţi în posturi diferite, pe linii diferite sau în cadrul aceleiaşi instalaţii.
Sarcina este eprezentată de un grup de acţiuni legate temporar şi realizate cu aceleaşi elemente
informaţionale şi mijloace de muncă; este o unitate subordonată funcţiei, are o anumită frecvenţă, un
scop (subordonat scopului funcţiei), necesită anumite cunoştinţe şi deprinderi şi trebuie să se
încadreze unor cerinţe restrictive: viteză, precizie etc. Operaţia este cea mai mică unitate a muncii şi
este subordonată sarcinii; se poate caracteriza în raport cu:
- conţinutul – obiecte, reguli, procedee, obiective;
- structura – modul de organizare a elementelor componente;
- cerinţe impuse – ansamblul condiţiilor care trebuiesc respectate de operator pentru a
atinge obiectivele muncii (parametrii acţiunii: viteză, precizie, adecvare la reguli).
Metoda de muncă reflectă modul în care se realizează sarcina şi operaţiile în condiţiile
tehnologice concrete şi de înzestrare tehnică cuprinde, în general, ordinea de succesiune eficace a
elementelor operaţiei, alcătuirea raţională a mânuirilor şi mişcărilor în condiţii tehnico -organizatorice
precizate. În raport cu aceste noţiuni definitorii ale activităţii de muncă, se desprind factorii de
accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii sarcinii de muncă, conţinut sau structură
necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu scopul sistemului de muncă sau cu cerinţele
impuse de situaţiile de risc, respectiv: Page | 57
- operaţii, reguli, procedee greşite;
- absenţa unor operaţii;
- metode de muncă necorespunzătoare (succesiune greşită a operaţiilor, mânuirilor,
mişcărilor);
- cerinţe sub/supradimensionate
posibilităţilor acestuia. impuse executantului, respectiv necorespunzătoare
Prima categorie de factori are la bază o insuficientă cunoaştere a tehnologiilor şi metodelor

prin care se poate ajunge la realizarea scopului procesului de muncă. Modul în care pot conduce la
accidentare şi/sau îmbolnăviri profesionale este evident, deoarece determină eroarea la nivelul
executantului. A doua grupă de factori provine din neluarea în considerare a variabilei umane,
respectiv din stabilirea neraţională a parametrilor acţiunilor umane. În consecinţă, dificultatea şi
complexitatea sarcinii fie se situează sub posibilităţile executantului, fie le depăşeşte, provocând sub
sau suprasolicitarea organismului său. În ambele situaţii are loc scăderea capacităţii de muncă,
datorată oboselii , într-un interval mai mic decât cel normal, cu efecte uşor de bănuit.
Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie

După natura acţiunii lor, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii
mijloacelor de producţie se pot împărţi în trei categorii: de natură fizică, chimică şi biologică.
Factori de risc de natură fizică - în această categorie sunt incluşi factorii de natură
mecanică şi cei de natură termică.
Factorii de natură mecanică sunt reprezentaţi de:

Mişcările periculoase. Statisticile arată că cele mai multe accidente de muncă având cauze
de natură obiectivă se datorează organelor în mişcare ale maşinilor. În funcţie de rolul lor
în cadrul procesului de muncă, mişcările maşinilor, ale mecanismelor, organelor de maşini,
pieselor etc. pot fi:
o funcţionale:
 normale în intervalul de timp de funcţionare, fără restricţii în legătură cu
declanşarea, întreruperea, dozarea vitezei;
 cu pericolul autodeclanşării contraindicate (autopornire prin auto -aprindere,
contact electric etc., prin acţionarea involuntară sau din greşeală);
 cu pericolul întreruperii imprevizibile;
 cu momente de pericol în cazul în care nu pot fi sau nu sunt controlate în
sensul declanşării, întreruperii sau dozării vitezei;
o nefuncţionale:
 devieri de la traiectoriile normale;
 recul;
 balans;
 şocuri la pornire sau oprire;
 desprinderea şi proiectarea de corpuri, particule; ruperea unui element de
legătură, desprinderea, desfacerea unei legături.
Toate aceste categorii de mişcări constituie surse potenţiale de accidentare, putând produce
vătămări sub formă de striviri, tăieturi, contuzii, străpungeri etc. Prin urmare, riscurile
mecanice sunt reprezentate, în general, de purtătorii de energie cinetică ai unui echipament
tehnic, respectiv de elementele aflate în mişcare ale acestuia, numite elemente periculoase.
Accidentarea se produce prin contactul executantului cu un element periculos. Spaţiul
situat în interiorul sau împrejurul unui echipament tehnic în care prezenţa oricărei persoane
o expune pe aceasta riscului de accidentare mecanică este numit zonă de risc mecanic sau
zonă de pericol mecanic. Zonele de pericol mecanic pot avea configuraţiile cele mai
diverse. Mişcările (elementelor mobile) desfăşurate în zonele de pericol mecanic au fost Page | 58
denumite mişcări periculoase. Ele se manifestă în cazul mişcării de rotaţie ale unui singur
element, ale mai multor elemente, al mişcărilor de translaţie şi al celor combinate. Dintre
parametrii care pot determina caracterul periculos menţionăm:
- valorile ridicate ale turaţiilor sau vitezelor de translaţie ale elementelor în mişcare;
masele mari
- valorile ale elementelor
momentelor aflate în mişcare;
de torsiune;
- valorile forţelor de acţionare ale elementelor în mişcare;
- amplitudinea mişcărilor;
- forma şi rugozitatea suprafeţelor elementelor aflate în mişcare;
- modul de fixare a pieselor aflate în rotaţie;
- distanţa între partea rotitoare şi partea fixă;
- distanţa minimă dintre partea mobilă şi partea fixă;
- jocul componentelor;
- dimensiunile deschiderilor etc.
Caracteristicile enumerate, precum şi altele asemănătoare, trebuie considerate, analizate şi
apreciate, de la caz la caz, pentru fiecare element mobil al echipamentului tehnic, precum
şi pentru zonele de pericol mecanic.
Suprafeţele sau contururile periculoas e. Prin natura şi forma lor acestea pot fi înţepătoare,
tăioase, alunecoase, abrazive, adezive. Prin contactul dintre executant şi diversele părţi ale
mijloacelor de producţie sau obiectelor muncii care prezintă asemenea caracteristici se pot
produce vătămări cauzate de alunecare şi cădere (fracturi , luxaţii), tăiere, înţepare etc.
Uti laj el e sub pr esi une sau vi d . Acestea pot genera în cazul supra-presiunii explozii, iar în
cazul lucrului în vid implozii. Principalele utilaje şi instalaţii care lucrează sub presiune
sunt compresoarele, autoclavele şi recipientele butelie de gaze comprimate. Pericolul de
explozie, în cazul recipientelor butelie sub presiune , este deosebit de mare la temperaturi
ridicate ( în cazul amplasării acestora în apropierea unor surse de căldură ). De asemenea,
dacă în recipientele sub presiune se depozitează substanţe puternic corosive , există riscul
producerii unor neetanşeităţi care pot conduce la explozii. Principalele cauze potenţiale ale
accidentelor la utilajele sub presiune sunt:
- dimensionarea necorespunzătoare a utilajelor, în raport cu condiţiile de lucru;
- umplerea necorespunzătoare a autoclavelor şi recipientelor butelie ( lipsa unui spaţiu de
siguranţă suficient de mare, necesar în cazul dilatării conţinutului, ca urmare a unor
creşteri necontrolate ale temperaturii);
- lipsa aparatelor de măsură şi control ale presiunii şi temperaturii (manometre,
termometre);
- lipsa dispozitivelor de siguranţă (discuri de explozie, supape de siguranţă, membrane de
siguranţă, capace de protecţie etc.);
- manevrarea necorespunzătoare a recipientelor, lovirea unuia de celălalt sau de obiecte
tari, răsturnarea, supunerea lor la trepidaţii;
- păstrarea buteliilor la soar , în apropierea surselor de căldură sau în locuri cu substanţe
corosive;
- depozitarea în aceeaşi incăpere a recipientelor butelie care conţin substanţe
incompatibile (oxigen şi hidrogen, oxigen şi amoniac, amoniac şi clor, clor şi hidrogen,
clor şi oxigen etc.);
- deschiderea bruscă a ventilului buteliilor şi recipientelor;
- introducerea gazelor comprimate în recipiente butelie, în vase de sticlă sau alte
recipiente care funcţionează la presiuni mai reduse;
- defecţiuni ale reductoarelor de presiune ;
- ungerea ventilelor şi a manometrelor de la recipientele care conţin oxigen cu uleiuri sau
grăsimi.
Instalaţiile, utilajele şi aparatura care lucrează sub vid pot, de asemenea, să constituie surse
generatoare de factori de risc de accidentare. Riscurile de implozie apar cel mai frecvent în Page | 59
următoarele cazuri:
- defecte ale materialului (tensiuni remanente sau ne regularităţi struc-turale);
- neetanşeităţi ale instalaţiilor, în special când se lucrează cu produse care, în contact cu
aerul, formează amestecuri explozive;
lipsa unor bruscă
- reducerea paravane de protecţie
a presiunii sau coşuri de protecţie în caz de implozie;
în instalaţie;
- vibraţia puternică a recipientelor sub presiune redusă;
- variaţii bruşte de temperatură şi presiune în instalaţii;
- încălzirea cu flacără a aparatelor de distilare în vid.
Atât în cazul exploziilor cât şi al imploziilor, vătămările pro duse constau, în general, în
mutilări parţiale sau totale ale victimei.
Vibraţiile excesive ale sculelor, utilajelor, instalaţiilor, clădirilor etc. Un sistem material
scos din poziţia de echilibru , prin aplicarea sau suprimarea unei forţe, începe să se mişte.
Dacă mişcarea sistemului faţă de starea de referinţă este alternativă, aceasta se numeşte
vibraţie sau oscilaţie. Vibraţiile întâlnite în tehnică sunt variate şi pot fi clasificate astfel:
• După forţele care acţionează în timpul mişcării sistemului material:
- vibraţii neamortizate – forţa rezistentă este nulă ;
- vibraţii amortizate – forţa rezistentă este negativă ;
- vibraţii autoîntreţinute – forţa rezistentă este pozitivă ;
- vibraţii libere – forţa perturbatoare este nulă ;
- vibraţii forţate – forţa perturbatoare este diferită de zero.
• După numărul gradelor de libertate ale sistemului: vibraţii cu un grad de libertate, cu
două sau mai multe grade de libertate.
• După felul mişcării: vibraţii de translaţie, de rotaţie, de torsiune.
• După evoluţia în timp: vibraţii periodice, aperiodice şi aleatorii.
Factorii de risc de natură termică. În numeroase ramuri industriale există locuri

de muncă unde, prin natura sarcinii de muncă, executantul poate intra în contact cu obiecte sau
suprafeţe cu temperaturi excesive : ridicate sau coborâte.
Factorii de risc de natură electrică . Majoritatea instalaţiilor, utila

-jelor şi maşinilor
sunt acţionate electric. Curentul electric poate constitui factor de risc de accidentare în muncă în două situaţii:
- realizarea contactului dintre organismul uman şi părţile componente ale mijloacelor de
- muncă aflate
creşterea sub tensiune
bruscă – factor
a energiei de risc
termice directdatorită
radiate (final); rezistenţei conductorului – factor
indirect (intermediar).
Prima situaţie apare în cazul:
- atingerilor directe, respectiv prin contactul cu elemente conductive ale instalaţiei electrice
care se află normal sub tensiune, este scoasă de sub tensiune, dar a rămas încărcată cu
sarcini electrice datorită capacităţii, prin omiterea descărcării acestora după deconectare; a
fost scoasă de sub tensiune, dar se află sub o tensiune indusă pe cale electromagnetică de
alte instalaţii, prin omiterea legării la pământ a elementelor deconectate;
- atingerilor indirecte, produse prin contactul cu un element conductiv care în mod normal
nu este sub tensiune, dar care a intrat accidental sub tensiune (deteriorarea izolaţiei,
contacte electrice cu alte elemente aflate sub tensiune etc.), prin el trecând “curenţi de
defect” (curenţi care circulă pe alte căi decât cele destinate trecerii curentului electric);
- tensiunii de pas, respectiv la atingerea simultană a două puncte de pe sol (considerate la o
distanţă de 0,8 m) aflate la potenţiale diferite ca urmare a scurgerii prin pământ a unui
curent electric; tensiunile de pas pot să apară în apropierea unui conductor căzut la pământ,
a unei linii aflate sub tensiune sau în apropierea unei prize de pământ de exploatare sau de
protecţie prin care trece un curent electric. Page | 60
A doua situaţie se produce atunci când rezistenţa conductorului nu este corespunzătoare intensităţii
curentului care-l parcurge, fie din construcţie, fie din cauza unei variaţii întâmplătoare a intensităţii
curentului (curenţi suplimentari induşi) sau creşterii rezistenţei datorate degradării conductoru
lui.
În toate cazurile are loc o creştere a radiaţiei calorice, suficient de mare pentru a provoca aprinderea
îmbrăcămintei
prezente exterioare
în cantitate a conductorului.
mare substanţe inflamabileÎnsaufuncţie de celelalte
explozive) se produccondiţii de/ sau
incendii şi muncă (maiCurentul
explozii. ales dacă sunt
electric, în calitate de factor de accidentaremuncă,
în poate provoca două tipuri de leziuni:
- electrotraumatismul, care constă în arsuri şi metalizări ale pielii datorate căldurii dezvoltate
de arcul electric format la punctele de contact sau la trecerea curentului electric;
- electrocutarea, respectiv trecerea curentului electric prin organism.
Factorii de risc de natură chimică. În funcţie de proprietăţile chimice datorită

cărora diverse substanţe utilizate în procesul de muncă devin surse generatoare de accidente şi
îmbolnăviri profesionale, distingem în principal substanţele toxice, caustice, inflamabile, explozive,
cancerigene.
Substanţele toxice . Acestea sunt cele care, pătrunzând în organism, au o acţiune dăunătoare,
perturbând funcţiile acestuia şi provocând intoxicaţii acute sau cronice. Intoxicaţia acută are loc atunci
când substanţa toxică pătrunde în organism în cantitate mare şi într -un interval scurt de timp ,
generând tulburări intense şi imediate; în situaţia contrară – cantităţi mici în interval mare de timp –
apare intoxicaţia cronică.
Substanţele toxice pot pătrunde în organism pe cale respiratorie (inhalare), prin piele (cutanat)
sau prin tubul digestiv (ingerare).
Pătrunderea toxicelor pe cale respiratorie este cazul cel mai frecvent în industrie (circa 90 %
din intoxicaţii) şi are consecinţele cele mai grave, deoarece absorbirea acestora la nivel celular şi
molecular se face mai rapid. Ca stare de agregare fizică, asemenea substanţe se regăsesc sub formă de
gaze, vapori, fum, ceaţă, aerosoli sau praf.
Pătrunderea toxicelor prin piele are loc, în special, în cazul substanţelor toxice lichide
(benzină, toluen, xilen, derivaţi halogenaţi ai metanului şi benzenului etc.). Ingerarea substanţelor
toxice este mai rar întâlnită , fiind posibilă numai din neglijenţă. Riscul specific de accidentare şi
îmbolnăvire profesională în cazul mijloacelor de producţie este de pătrundere a toxicelor prin piele.
Acţiunea toxicelor asupra organismului poate fi locală, numai asupra anumitor organe (de
exemplu, benzenul acţionează asupra sistemului nervos central) sau generală, când afectează toate
ţesuturile şi organele (de exemplu, acidul cianhidric sau hidrogenul sulfurat). Nu se poate face însă o
delimitare precisă după criteriul tipului de acţiune, deoarece majoritatea substanţelor toxice au, în
acelaşi timp, şi o acţiune generală şi una locală asupra organismului. Acţiunea toxică a substanţelor
din aceeaşi
creşte o datăclasă variază în
cu numărul defuncţie de carbon
atomi de compoziţia lor chimică.
din moleculă. DacăDeînexemplu,
moleculatoxicitatea hidrocarburilor
unei substanţe toxice se
înlocuieşte hidrogenul cu oxigen, sulf sau gruparea hidroxil (OH), toxicitatea creşte brusc; acelaşi
efect îl are introducerea grupei “amino” sau “nitro” într-un nucleu aromatic.
De asemenea, toxicitatea creşte o dată cu gradul de nesaturare: etanul este mai puţin toxic
decât etilena, iar aceasta, la rândul ei, este mai puţin toxică decât acetilena; oxidu l de carbon este
toxic, în timp ce bioxidul de carbon nu prezintă o astfel de caracteristică etc.
Substanţele caustice. Acestea sunt substanţe care, în contact cu organis-mul, provoacă arsuri.
Arsurile chimice constituie accidente şi se caracterizează prin leziuni organice de intensitate diferită,
în funcţie de natură, concentraţia şi durata contactului cu substanţa caustică.
Substanţele inflamabile. Inflamarea este o ardere de scurtă durată a amestecului de vapori ai
unui lichid combustibil cu oxigenul din aer şi se produce în urma creşterii locale a temperaturii
datorită unei surse externe de căldură. Noţiunea de inflamare este legată, deci, numai de lichidele
combustibile, spre deosebire de aprindere, care este comună tuturor substanţelor combustibile,
indiferent de starea de agregare.
Caracteristic fenomenului de inflamare este faptul că arderea se produce şi încetează brusc,
deoarece căldura degajată nu este suficientă pentru încălzirea întregii cantităţi de lichid care să asigure Page | 61
în continuare formarea vaporilor.
Punctul de inflamabilitate (Pi) este reprezentat de temperatura minimă la care vaporii unei
substanţe formează cu aerul un amestec inflamabil. În funcţie de punctul de inflamabilitate, lichidele
pot fi grupate în următoarele categorii:
- lichide inflamabile:
acetonă, alcool metilicPietc.);
< 28 ºC (benzen, eter etilic, sulfură de carbon, acetat de butil,
- lichide uşor inflamabile : 28 ºC ≤ Pi ≤ 45 ºC (petrol lampant, gazolină, terebentină, benzină
nafta, brom-pentan, ciclohexilamină etc.);
- lichide combustibile: Pi > 45 ºC (fenol, anilină, păcură, motorină, uleiuri, acizi graşi etc.).
Pe lângă pericolul de incendiu datorat substanţelor inflamabile, în industrie se pot produce
incendii ca urmare a autoaprinderilor produse de acumulări de căldură prov enite din procese chimice
sau biochimice care au loc în însăşi masa substanţelor. Fenomenul de autoaprindere se manifestă atât
la substanţele inflamabile, cât şi la cele combustibile.
Autoaprinderea de natură chimică are la bază fenomenul de oxidare şi se poate produce în
cazul substanţelor care au o capacitate intensă de combinare cu oxigenul din aer. Pentru ca în timpul
reacţiei chimice de oxidare să se atingă temperatura de auto -aprindere, este necesar ca substanţa
combustibilă să aibă o suprafaţă mare de contact, iar mediul ambiant să prezinte o temperatură
ridicată. Autoaprinderea de natură biochimică se datorează acumulării de căldură în interiorul masei
de substanţă, ca urmare a activităţii biologice a microorganismelor. În desfăşurarea acestui proces se
deosebesc următoarele faze:
-- faza
faza biologică sau
începutului deînceputul de fermentaţie
carbonizare , când temperatura
, când temperatura creşte
se situează în până la5555
intervalul ºC;ºC ;
-100
- faza de înnegrire a produşilor mai puţin stabili, când temperatura ajunge la 140-150 ºC;
- faza de carbonizare, când se ajunge la temperatura de autoaprindere a substanţei date.
Substanţe explozive . Exploziile de natură chimică sunt rezultatul unei reacţii chimice foarte
rapide, când într-un timp foarte scurt rezultă produşi noi, cu degajare de căldură.
Explozia, în sensul cel mai restrâns al cuvântului, este un fenomen chimic (un proces de
transformare chimică a materiei) care se desfăşoară rapid, însoţit de o degajare tot atât de rapidă a
unor cantităţi apreciabile de căldură şi gaze sau vapori puternic încălziţi, care produc un lucru mecanic
de deplasare sau distrugere. Substanţele explozive se descompun sub acţiunea temperaturii, cu
formare de cantităţi mari de gaze. Numeroase substanţe, în contact cu aerul, formează amestecuri
explozive. Amestecurile explozive sunt caracterizate de limite de explozie – superioare şi inferioare –
care reprezintă cantitatea maximă, respectiv minimă, de substanţă, exprimată în procente, care
formează cu aerul un amestec exploziv.
Substanţele cancerigene sunt cele care generează tumori maligne, caracterizate printr -o
înmulţire excesivă a ţesuturilor unor organe. În numeroase legislaţii naţionale se interzice complet
utilizarea industrială a unor astfel de substanţe, al căror efect este sigur cancerigen.
Factori de risc de natură biologică. În mod deosebit în industria farmaceutică, în

laboratoarele de analize medicale, ca şi în cercetarea medicală obiectul muncii îl constituie culturi sau
preparate cu microorganisme generatoare de maladii infecţioase: bacterii, virusuri, spirochete,
ciuperci, protozoare.
De asemenea, există procese de muncă unde se lucrează cu plante periculoase (de exemplu,
ciuperci otrăvitoare), precum şi cu animale periculoase (şerpi veninoşi etc.), care pot provoca
accidente şi/sau intoxicaţii acute profesionale, decese, răniri, înţepături etc.
Factorii de risc proprii mediului de muncă

Mediul de muncă este cea de a patra componentă a sistemului de muncă şi include, pe de o
parte, mediul fizic ambiant (condiţiile de microclimat, iluminat, zgomot, vibraţii, radiaţii, noxe
chimice, presiunea mediului, factori biologici etc.), iar pe de altă parte, mediul social (relaţiile,
atitudinile, interacţiunile, modurile de comportament etc.). Influenţa condiţiilor de me diu asupra
celorlalte elemente poate să fie considerabilă; mai ales asupra executantului pot produce atât efecte Page | 62
fiziologice, cât şi psihologice, sub formă de vătămări sau stări patologice.
Factorii de risc proprii mediului fizic de muncă se clasifică astfel:

Factori de risc de natură fizică. Această primă grupă de factori include mai multe subgrupe.
- Microclimatul locului de muncă cuprinde:

temperatura excesivă a aerului (ridicată / scăzută);
 umiditatea necorespunzătoare a aerului (ridicată / scăzută);
 viteza mare a curenţilor de aer.
Factorii de microclimat acţionează asupra mijloacelor de producţie, caz în care îndeplinesc rolul de
factori de risc indirecţi şi asupra executantului ca factori direcţi. În calitate de factori indirecţi, influenţa lor
se concretizează în ansamblul transformărilor termochimice care se produc la nivelul mijloacelor de
producţie, transformări care perturbă funcţionarea normală a acestora şi pot genera accidente sau boli
profesionale. Influenţa asupra executantului se traduce într-o serie de transformări fiziologice.
Temperatura mediului ambiant determină fenomenul de termoreglare a organismului, care
are drept rol menţinerea stării de echilibru termic al acestuia.
Umiditatea relativă a aerului poate afecta direct organismul uman. Scăderea acesteia sub 30%
produce uscarea mucoaselor oculare şi respiratorii. Munca în aer uscat sporeşte riscul de îmbolnăvire,
din cauza scăderii capacităţii de apărare a organismului faţă de flora microbiană din aer. Creşterea
umidităţii relative peste 70% devine dăunătoare prin împiedicarea eliminării normale a transpiraţiei,
perturbând procesul de termoreglare. Viteza curenţilor de aer are o influenţă deosebită asupra stării de
confort
iar termic; anumitor
la depăşirea la aceeaşilimite
temperatură,
perturbăîntermoreglarea.
funcţie de viteza lor, curenţ ii de aer pot provoca disconfort,
Presiunea excesivă a aerului (ridicată / scăzută), precum şi supra -presiunea în adâncimea
apelor. În condiţii normale, presiunea atmosferică exercitată asupra organismului uman este
echilibrată de contrapresiunea din interior (a plasmei sanguine, a ţesuturilor, cavităţilor organismului
etc.) şi de ea depind schimburile de gaze dintre organism şi atmosferă. La creşterea sau scăderea
presiunii atmosferice, proporţia gazelor din aer nu se modifică, în schimb variază numărul moleculelor
pe unitatea de volum (creşte la presiuni ridicate şi scade la presiuni reduse). Aceste modificări au
consecinţe asupra solubilităţii gazelor în ţesuturile organismului, generând tulburări s pecifice.
Zgomotul excesiv: ultrasunetele. Din punct de vedere al perceperii lor de către organul
auditiv, oscilaţiile acustice se clasifică în: infrasunete, cu frecvenţa sub 20 Hz, sunete, cu frecvenţe
între 20 şi 20.000 Hz şi ultrasunete, cu frecvenţa pe ste 20.000 Hz. În mediul industrial, infrasunetele,
sunetele şi ultrasunetele se supra-pun atât în ceea ce priveşte componenţa spectrului oscilaţiilor
generate de maşini şi utilaje, cât şi în privinţa acţiunii lor asupra organismului executanţilor. Numai î n
mod excepţional se întâlnesc exclusiv oscilaţii cu frecvenţa sub 20 Hz sau peste 500 Hz, frecvenţă
care reprezintă limita superioară de percepere a analizorului acustic. Zgomotul este definit, cel mai
des, ca un sunet nedorit. Sunetul este senzaţia auditivă provocată de vibraţia acustică (deci în
domeniul audibil) a particulelor unui mediu elastic în jurul unei poziţii de echilibru. El apare ca
urmare a vibraţiilor unui corp, aşa încât sursele sonore pot fi grupate în raport cu natura forţelor care
produc aceste vibraţii, surse producătoare de zgomot prin acţiune aerodinamică, în această grupă fiind
cuprinse curgerile laminare de fluid prin orificii sau curgerile turbulente, surse producătoare de
zgomot prin acţiune electromagnetică, surse producătoare de zgomot prin acţiune termică.
Iluminatul necorespunzător. Cercetările experimentale au demonstrat că 80% din solicitarea
nervoasă umană se poate atribui excitaţiilor optice. Cantitatea cea mai mare de informaţii primite de
către om în procesul muncii o formează semnalele luminoase recepţionate de analizorul optic. Întrucât
purtătorul de mesaj în transmiterea şi recepţionarea semnalelor optice îl constituie semnalele
luminoase, calitatea transmisiei şi recepţiei informaţiilor este condiţionată de calitatea iluminatului.
Radiaţiile neionizante care interesează în mod deosebit din punctul de vedere al securităţii şi
sănătăţii în muncă sunt: undele radiometrice de înaltă frecvenţă, microundele, radiaţiile infraroşii,
ultraviolete şi laser. Radiaţiile de înaltă frecvenţă reprezintă partea din spectrul radiaţiilor
electromagnetice care corespunde undelor radio de la câţiva kilometri la 50 cm.
Microundele au lungimi de undă cuprinse între 0,04 cm şi 50 cm. Orice obiect care se găseşte Page | 63
în câmpul electromagnetic care s e formează în jurul instalaţiilor de înaltă frecvenţă absoarbe o parte
din energia acestuia. Energia absorbită de organismul uman depinde de caracteristicile câmpului
electromagnetic (intensitate, frecvenţă), de durata de expunere, de distanţa faţă de surs a de energie, de
microclimat (temperatura, umiditatea şi viteza aerului) şi de particularităţile organismului (regiunea
iradiată, rezistenţa
organismului este cuelectrică).
atât mai Acţiunea undelor
puternică cu de înaltă şifrecvenţă
cât intensitatea frecvenţaşi acestora
a microundelor
sunt mai asupra
mari ,
respectiv cu cât lungimea de undă este mai mică. Durata de expunere are o importanţă deosebită
deoarece efectul microundelor este cumulativ.
Radiaţiile infraroşii sunt radiaţii electromagnetice cu lungimi de undă cuprinse între 0,76 şi
425 µ. Ele sunt emise de obiectele calde, motiv pentru care se mai numesc şi radiaţii termice sau
calorice. În funcţie de acţiunea lor biologică, radiaţiile infraroşii pot fi împărţite în două categorii:
radiaţii de undă scurtă (0,76 – 1,4 µ), care pătrund adânc în organism și radiaţii de undă lungă (1,4 –
25 µ), care sunt absorbite de straturile superficiale ale epidermei. Radiaţiile infraroşii cu lungimea de
undă peste 25 µ sunt nepericuloase pentru organism, având o intensitate mică şi fiind practic absorbite
de aer. Acţiunea biologică a radiaţiilor infraroşii se manifestă prin efecte locale asupra epidermei şi
mucoaselor expuse, precum şi prin efecte generale asupra întregului organism. Radiaţiile ultraviolete –
acţiunea cea mai puternică asupra organismului o prezintă radiaţiile cu lungimi de undă scurte (2000 –
2800 Å). Radiaţiile cu lungimi de undă între 2800 şi 3150 Å influenţează tegumentele, iar peste 3150
Å acţiunea biologică este foarte slabă. În cazul unor expuneri masive, radiaţiile ultraviolete pot să
producă arsuri la nivelul pielii şi mucoaselor mergând până la gradul II, iar la doze foarte mari de
ultraviolete
ultraviolete are loc o degenerescenţă
conduce la apariţia unoraleziuni
ţesuturilor.
acuteLaalenivelul ochilor, expunerea
conjunctivelor excesivă
sau corneei, la radiaţii
cunoscute sub
denumirea de electro-sau fotooftalmie.
Radiaţiiile laser – laserul (“Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation”) este o
sursă de lumină coerentă , ale cărei unde sunt în acord de fază între ele. Lungimea de undă a razelor
este în general cuprinsă între 0,30 µ şi 0,60 µ în regiunea spectrului de unde electromagnetice,
cuprinzând dome-niul vizibil (0,4 - 0,75 µ), ultraviolet (sub 0,4 µ) şi infraroşu (pe ste 0,75 µ).
Concentraţia de energie şi focalizarea excepţională a razelor laser constituie pericolul principal pe care
acesta îl prezintă pentru organismele vii, în general şi pentru om, în special. Radiaţiile ionizante sunt
radiaţii corpusculare sau necorpusculare care au proprietatea de a crea, prin interactiunea lor directă
sau indirectă cu materia, atomi sau molecule încărcate electric (ioni).
Potenţialul electrostatic. Fenomenul de încărcare a corpurilor cu sarcini electrice este explicat
în prezent prin două teorii. Teoria energetică a încărcării arată că transferul electronilor de la un corp
la altul se poate efectua la simplul contact al celor două corpuri. Dacă aceste corpuri, în contact, sunt
separate brusc, electronii ( sarcinile electrice care au migrat) nu mai au timp suficient pentru a reveni
pe corpul iniţial şi astfel nu se mai realizează compensarea, straturile superficiale rămânând neegale.
Unul dintre corpuri va avea exces de electroni (deci este încărcat negativ), iar celălalt rămâne în
deficit de electroni (deci încărcat pozitiv). Teoria bazată pe stratul dublu electric , a lui Helmholtz,
implică existenţa la suprafaţa corpurilor a unui potenţial electric diferit de cel din interior, rezultând un
câmp electric cu potenţial de suprafaţă.
Calamităţile naturale. Acestea formează ultima categorie în grupa factorilor de risc de natură
fizică. Sub această denumire sunt cuprinse: trăsnetul, inundaţiile, vântul puternic, grindina, viscolul,
alunecările, surpările şi prăbuşirile de teren sau copaci, avalanşele, seismul etc. Toate pot acţiona în
calitate de cauze directe ale unor accidente, în majoritatea situaţiilor mortale.
Factori de risc de natură chimică. În categoria factorilor de muncă de natură

chimică proprii mediului de muncă sunt incluse:
- gazele, vaporii, aerosolii toxici;
- gazele, vaporii, aerosolii caustici;
- pulberile în suspensie în aer, gazele sau vaporii inflamabili;
- pulberile în suspensie în aer, gazele sau vaporii explozivi; Page | 64
- pulberile pneumoconiogene.
Acţiunea primelor patru grupe asupra organismului uman poate fi regăsită la prezentarea făcută
la categoria factorilor de risc de natură chimică proprii mijloacelor de producţie.
Pulberile pneumoconiogene. Atmosfera de la locurile de muncă are întotdeauna un conţinut
de pulberi, dintre care cele mai periculoase sunt cele invizibile, cu diametrul mai mic de 5 microni. S-
aPulberile
constatatgeneratoare
că o parte dintre ele pot provocasunt
de pneumoconioze transformări pulmonare,
numeroase, generic pneumoconioze
numiteminerală,
atât de natură cât şi vegetală:.
pulberi cu conţinut de bioxid de siliciu, azbest, silicaţi naturali, cărbune, unele metale (beriliu,
aluminiu, cărburile metalelor dure), fibrele de lână, de bumbac etc.
Factori de risc de natură biologică. În cazul în care în pr ocesul de muncă se

utilizează microorganisme, acestea pot să ajungă în suspensie în aer, provocând afecţiuni pulmonare:
infecţii, alergii etc., generate de bacterii, virusuri, richeţii, spirochete, ciuperci, protozoare.
Caracterul special al mediului. În ultima categorie de factori de risc proprii mediului fizic de
muncă se încadrează caracterul special al acestuia în anumite procese de muncă: subteran, acvatic,
subacvatic, mlăştinos, aerian, cosmic. Reprezentând un mediu care nu este propriu existenţei omu lui,
va produce suprasolicitarea psihică a executantului , tradusă prin oboseală excesivă, manifestări
depresive etc., mergând până la psihoze de claustrofobie , fotofobie ş.a.
Factorii de risc proprii mediului social de muncă reprezintă o altă

componentă
activitatea se acreează
mediului de muncă.
legături, Între şiexecutant
dependenţe şi colectivitatea
interferenţe care variază înînfuncţie
cadruldecăreia îşiintegrării
nivelul desfăşoarăîn
colectiv şi care exercită o influenţă determinantă asupra comportamentului său. Concepţiile şi
obiceiurile din cadrul unei colectivităţi , precum şi modul cum apreciază grupul respectiv riscul,
determină într-o măsură foarte mare comportamentul sub aspectul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Relaţiile care se stabilesc între membrii implicaţi în realizarea unui proces de producţie, atât pe
orizontală cât şi pe verticală, alcătuiesc “mediul social” sau “ambianţa socială” de muncă. Factorii de
risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii mediului social de muncă sunt de natura
relaţiilor interumane. Climatul social neadecvat sub raportul securităţii şi sănătăţii în muncă este
caracterizat de: relaţii primare şi competenţe necorespunzătoare nivelurilor de responsabilitate,
structură comunicaţională defectuoasă , neconcordanţe între relaţiile formale şi informale etc.
Relaţiile primare necorespunzătoare se manifestă prin perturbări şi întreruperi de relaţii între
membrii colectivităţii, formal asimilate, ceea ce are drept consecinţă faptul că echipa de muncă, în
calitate de formaţie socială, nu mai funcţionează în conformitate cu scopul său.
Dintre motivele perturbărilor de acest gen putem enumera:
- adaptarea insuficientă a unei persoane;
- lipsa de asimilare într-un grup de muncă;
- izolarea noului venit;
- dezacordul dintre structurile de grup;
- tensiuni între categoriile de vârstă;
- relaţii insuficient consolidate între membrii colectivităţii.
Relaţiile cu colegii de muncă (relaţii pe orizontală) sunt mai semnificative şi mai importante în
ceea ce priveşte producerea accidentelor decât relaţiile cu superiorii (relaţii pe verticală), deoarece
contactul social este de durată mai mare în primul caz. Deficienţele din sistemul de comunicare
conduc la perturbarea activităţii, la disfuncţii cu repercusiuni directe în planul securităţii muncii. Lipsa
de satisfacţie în muncă constituie o importantă cauză de accidentare.

Suport Curs 1 - CERCETARE in NURSING - Competenta 1 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs 1 - CERCETARE in NURSING - Competenta 1 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SUPORT

Școala Postliceală Sanitară Iași

CURS 2 Înţelegerea sau acceptarea tratamentului prescris p. 23

CURS 3 PROCESUL DE ÎNGRIJIRE p. 35

Alcoolul – a treia problemă de sănătate publică p. 45

CURS 4 Grupele de populație cu risc de îmbolnăvire p. 55

COMPETENȚA 1 – DESCRIE PRINCIPALELE DOMENII

CURS 1 – PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI Page | 3

Principiile cunoaşterii şi cunoştinţelor ştiinţifice reprezintă consistenţa logică, obiectivitatea

PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR

II. Componentele sănătăţii:

III. Grade ale sănătăţii:

DEFINIŢII ALE PROMOVĂRII SĂNĂTĂŢII PRIN COMUNICARE

• Definiţia 2. „Locul unde practicile bune de promovarea a sănătăţii se întâlnesc cu practicile

TIPURI DE COMUNICARE PENTRU SĂNĂTATE

Vaccinarile incep de la naștere și au un orar stabilit pana ce copilul implineste 18 luni,

ASPECTE GENERALE PRI

CAUZELE PRINCIPALE DE MORBIDITATE PE GRUPE DE VÂRSTĂ

CAUZELE PRINCIPALE DE DECES PE GRUPE DE VÂRSTĂ

CONSILIEREA CU PRIVIRE LA MENȚINEREA STĂRII DE SĂNĂTATE

GRUPELE PRINCIPALE DE BOLI CRONICEECNECESITĂ PREVENȚIE

Preventia primara a CHD include:

Plamin: Factorii de risc:

Cancerul de san: Factorii de risc:

GRUPELE PRINCIPALE DE BOLI ACUTE CARE NECESITA PREVENTIE

COMPETENȚA 1 – DESCRIE PRINCIPALELE DOMENII

ÎNȚELEGEREA SAU ACCEPTAREA

RELAȚIA TERAPEUTICĂ ÎN ACTUL MEDICAL

2. Actori principa li şi se cundar i în relaţia terapeutică

3. Eficienţa relaţiei m edical e

• grad redus sau excesiv de ridicat al informării despre boală;

ADERENŢA LA TRATAMENT ŞI COMPLIANŢA

STATUTUL ȘI ROLUL BOLNAVULUI

EŞECUL ADERENŢEI TERAPEUTICE

COMPETENȚA 1 – DESCRIE PRINCIPALELE DOMENII

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE (NURSING)

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE LA PACIENŢII CU ANOREXIE

CE ÎNSEAMNĂ PERCEPȚIE DISMORFICĂ?

MEDICI SPECIALIȘTI RECOMANDAȚI

TRATAMENT ÎN CAZUL AGRAVĂRII BOLII

CAUZELE PRINCIPALE ALE OBEZITĂȚII

ALCOOLUL – A TREIA PROBLEMĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

CAUZELE CREŞTERII CONSUMULUI DE ALCOOL

SEVREAJUL și ÎNTRERUPEREA CONSUMULUI DE ALCOOL

Simptomele perioadei de sevraj

paloare la nivelul fetei și al pielii.

Durata perioadei de sevraj

Acordul „Sănătate pentru toţi” (Health for All)

Caracteristicile stresului psihic

MOTIVE CARE DUC LA CONSUMUL DE DROGURI

SEMNELE ŞI SIMPTOMELE CONSUMULUI DE DROGURI

COMPETENȚA 1 – DESCRIE PRINCIPALELE DOMENII

Indiferent că se aplică sau nu un management ştiinţific al securităţii şi sănătăţii în muncă, două

IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC ŞI A SUBSTRATULUI CAUZAL

Factorii de risc proprii executantului

Deosebit de importantă pentru stabilirea măsurilor de prevenire este cunoaşterea substratului

Factorii de risc proprii sarcinii de muncă

Prima categorie de factori are la bază o insuficientă cunoaştere a tehnologiilor şi metodelor

Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie

Factorii de natură mecanică sunt reprezentaţi de:

Factorii de risc de natură termică. În numeroase ramuri industriale există locuri

Factorii de risc de natură electrică . Majoritatea instalaţiilor, utila

Factorii de risc de natură chimică. În funcţie de proprietăţile chimice datorită