PREDICATUL

Predicatul este partea __________ de __________ care arată:

- __________________________________________ Maria merge la şcoală.
- __________________________________________ Maria este fiica mea.
- __________________________________________ Maria este frumoasă.
- __________________________________________ Maria este elevă.
- __________________________________________ Maria a obţinut locul I la concurs.

 Subiectul impune predicatului persoana şi numărul!

S P
Nu putem spune spre exemplu: Maria(Ea) merg la şcoală.

p. a III-a sg p. a IIIa pl.

 Predicatul impune subiectului cazul nominativ!

Nu putem spune spre exemplu:
S P S P S P S P
Ai ei merge la şcoală./ Ei merge la şcoală./ Pe ea (pe Maria) merge la şcoală./ Tu, merge la
şcoală!

G D Ac V

 În cazul verbelor la diateza pasivă care alcătuiesc predicate, verbul conjugat se acordă cu
subiectul şi în gen, verbul auxiliar “a fi” fiind acela care se acordă în persoană şi număr cu
subiectul.

S P C.ag
Cartea este citit ă de premiant. cartea – p. a III-a, nr. sg este – p. a III-a, nr. sg
cartea – nr. sg, gen f. citită – nr. sg, gen f.
PREDICATUL VERBAL

Predicatul este exprimat în cele mai multe cazuri printr-un verb. Înainte de a vedea prin ce alte
părţi de vorbire se mai poate exprima, trebuie să menţionăm că în analiza unui predicat verbele
auxiliare (a fi, a vrea, a avea) nu se analizează niciodată singure, ci întotdeauna cu se iau împreună
cu forma verbală a verbului al cărui mod sau timp îl formează.

 Predicatul verbal răspunde la întrebarea CE FACE SUBIECTUL?

Exprimarea predicatului verbal

1
 1. VERBE PREDICATIVE

A. LA TOATE MODURILE PERSONALE

 Indicativ
P.V
 prezent: Eu mănânc un măr.
P.V
 imprefect: Eu mâncam un măr.
P.V
 perfect compus: Eu am mâncat un măr.
P.V
 mai-mult-ca-perfect: Eu mâncasem un măr.
P.V
 perfect simplu: Eu mâncai un măr.
P.V
 viitor: Eu voi mânca un măr.
P.V
 viitor anterior: Eu voi fi mâncat un măr.

 Conjunctiv
P.V
- prezent: Să mănânc un măr, nu-mi mai am altă dorinţă.
P.V
- perfect: Să fi mâncat un măr, nu-mi mai era poftă.

 Condiţional-optativ
P.V
 prezent: Aş mânca un măr.
P.V
 perfect: Aş fi mâncat un măr.

 Imperativ
P.V P.V
Mănâncă un măr! Nu mânca mere!

B. LA TOATE DIATEZELE
 Activă
P.V
Nică duce mâncare la lingurari.

 Reflexivă
P.V
El se duce la concert.

2
  Pasivă
P.V
A fost dus la doctor de mama sa.

! Verbul “a fi” este şi verb auxiliar şi verb copulativ.

Atunci când este auxiliar şi ajută la formarea diatezei pasive a verbelor acesta are împreună cu
verbul conjugat funcţia sintactică de predicat verbal!
Uşa este deschisă brusc.
Atunci când este copulativ formează împreună cu numele predicativ predicatul nominal.
Uşa este deschisă.

Pentru a stabili dacă verbul “a fi” este integrat predicatului verbal sau celui nominal verificăm dacă
acesta se află la diateza pasivă sau nu. Această verificare se face în felul următor:

- se introduce un complement de agent

S P.V C.ag
Uşa este deschisă brusc de către Mihai.
- se trece enunţul / verbul la diateza activă
S P.V C.d
Mihai deschide uşa brusc.

Astfel complementul de agent devine subiect, iar subiectul devine complement direct.
Caracterul verbului este tranzitiv (acceptă un complement direct) şi verbul alcătuieşte aşadar un
predicat verbal (şi la diateza pasivă şi la diateza activă). În aceste exemple “deschisă” are înţelesul de
“dată la o parte”, “descuiată”.
Dacă luăm exemplul “Uşa este deschisă”, “deschisă” având înţelesul de “neînchisă” sau
“neîncuiată”, atunci construcţia “este deschisă” are funcţia sintactică de predicat nominal, acesta fiind
format din verbul copulativ “a fi” la modul indicativ, timpul prezent + numele predicativ exprimat prin
adjectivul “deschisă”.

2. LOCUŢIUNI VERBALE
(grupuri stabile de cuvinte cu valoarea unui verb care prezintă o unitate semantică şi în a căror
structură apare un verb)
P.V
Îi pare bine de necazul altuia.
3. ADVERBE SAU LOCUŢIUNI PREDICATIVE
- Desigur, fireşte, negreşit, poate, pesemne, probabil, bineînţeles, într-adevăr, aproape, gata
- Fără doar şi poate, fără îndoială, fără tăgadă, de bună seamă, cât pe ce, gata-gata, mai-mai

!!! Pentru a forma predicate verbale aceste adverbe şi locuţiuni trebuie să fie:
3
 a) urmate de conjuncţii subordonatoare (că/ să)
P.V
Fără îndoială că nu-i adevărat
P.V
Aproape să nu-l recunosc .

b) izolate între virgule, în construcţii incidente

P.V
Vom trăi, poate, mai bine.

 Atunci când nu sunt urmate de conjuncţii subordonatoare sau când nu sunt izolate între virgule,
aceste adverbe şi locuţiuni sunt nepredicative, sunt deci adverbe de mod, cu funcţia de
complement circumstanţial de mod.
C.c.m
Vine negreşit.

4. INTERJECŢII PREDICATIVE
Acestea pot arăta:
- zgomote din natură sau provenite de la animale: mrr, ţup, bâldâbâc
- un îndemn: hai, na, nani, stop, hopa, aho, pst!, ţâst
- dirijarea mersului: aho, cea, hăis, câţ, ho, pis
- adresarea, atrăgându-se atenţia asupra unui lucru: ia, iaca, iată, poftim

P.V
Piatra bâldâbâc în apă.