RECOLTAREA, PRELUCRAREA, USCAREA ŞI PĂSTRAREA PLANTELOR

MEDICINALE
Calitatea plantelor medicinale depinde de timpul când se recoltează, modul de recoltare şi
transport, corectitudinea uscării şi a păstrării până la folosire. Recoltarea plantelor trebuie să se facă din
zone nepoluate, de pe şesuri, dealuri şi munţi, departe de sursele de poluare, de la oraşe şi sate. Acestor
condiţii li se alătură şi nivelul de cunoştinţe a celui care realizează recoltarea. El trebuie să ştie cu maximă
precizie ce organ al plantei medicinale conţine cele mai multe principii active. Într-o plantă, în funcţie de
specie, un organ poate avea o acumulare mare de principii active, alt organ să aibă un conţinut mai mic, iar
altul poate chiar să lipsească. Cantitatea de principii active dintr-un organ nu este aceeaşi în tot timpul
vegetaţiei. Acestea se găsesc într-o concentraţie maximă numai într-o anumită perioadă a anului şi care
trebuie să fie şi momentul recoltării. Organul de plantă sau planta în sine recoltate la timpul potrivit asigură
un produs vegetal cu proprietăţi farmacodinamice de calitate superioară.

RECOLTAREA MUGURILOR FOLIARI

Mugurii, ca organe vegetative, se formează toamna. Recoltarea lor se face primăvara timpuriu,
înainte de germinare, când planta îşi intensifică activitatea fiziologică de uscare a sevei brute în coroană.
Aceştia sunt folosiţi proaspeţi sau se usucă. Se recoltează pe timp însorit.

RECOLTAREA MUGURILOR FLORALI

Mugurii florali se recoltează în stadiul de boboci, înainte de deschiderea lor, pe timp însorit, după
ora 10. Un exemplu îl reprezintă cenuşerul (Ailanthus altissima). Aceştia sunt folosiţi proaspeţi pentru
tincturi, macerate glicero-hidro-alcoolice sau se usucă dându-li-se diferite destinaţii de folosire. Transportul
lor se face în coşuri fără a fi presaţi.

RECOLTAREA FLORILOR
Florile se recoltează la deschiderea lor, pe timp însorit, cu excepţia celor cu uleiuri volatile, care se
recoltează pe timp noros. Produsul floricol cel mai reuşit este cel în care florile se recoltează imediat după
deschiderea bobocului. Nu se recoltează florile aflate în declin, la sfârşitul existenţei lor, adică atunci când
ele s-au trecut. Florile recoltate se transportă în coşuri, fără a fi presate.

RECOLTAREA AMENŢILOR
Amentul este o inflorescenţă formată din numeroase flori mici care nu posedă caliciu şi corolă. Ele
sunt dispuse sub formă de spic. Florile care compun inflorescenţele sunt unisexuate, fie numai cu stamine
(flori staminifere, de sex bărbătesc), fie formate numai din pistil (flori pistilifere, de sex feminin). Florile
bărbăteşti posedă o cantitate semnificativă de polen. Polenizarea este anemofilă (făcută de vânt). Se
recoltează pe timp frumos. Se folosesc proaspeţi sau uscaţi.

RECOLTAREA FRUNZELOR
Frunzele se recoltează când au ajuns la maturitate. Momentul recoltărilor diferă. Plantele erbacee
trebuie lăsate să înflorească şi apoi li se recoltează o parte din frunze. De la arbori şi arbuşti frunzele se
recoltează imediat după completa lor dezvoltare, în lunile iunie, iulie, rar la începutul lunii august. Frunzele
care nu conţin uleiuri volatile se recoltează pe vreme însorită, după ora 10. Frunzele care conţin uleiuri
volatile, se recoltează pe timp noros. Transportul lor se face în coşuri fără a fi presate.

RECOLTARE PLANTELOR FĂRĂ RĂDĂCINĂ (HERBA)

Plantele medicinale erbacee, spontane şi cultivate, se recoltează cel mai frecvent când acestea sunt
înflorite. Se urmăreşte ca ele să conţină cât mai multe flori. Pentru a nu fi smulsă din pământ, planta se taie
cu un cuţit. Transportul se face în coşuri sau cutii de carton fără a fi presate.

RECOLTAREA ORGANELOR SUBTERANE ALE PLANTEI

Rădăcinile, rizomii, bulbii, tuberculii se recoltează primăvara de timpuriu sau toamna târziu. În
cursul verii lângă fiecare plantă căreia urmează să i se recolteze părţile subterane se va înfige alături un mic
jalon care va indica locul unde se află. Această operaţiune impune siguranţa că se va recolta specia dorită.
Fără această măsură pot apărea confuzii, din cauza absenţei părţilor aeriene a frunzelor sau mai ales a
florilor, care sunt elemente esenţiale în recunoaşterea speciei de plantă care prezintă interes fitoterapeutic.
Trebuie avut în vedere că rădăcinile plantelor anuale şi bienale să se recolteze la sfârşitul perioadei de
vegetaţie, iar cele ale plantelor multianuale, perene, înainte de lignificare. Rădăcinile tinere proaspete sunt
folosite în gemoterapie. În acest sens se recoltează rădăcini tinere de sorbestrea (Sanguisorba officinalis),
mesteacăn pufos (Betula pubescens); stejar (Quercus robur), porumb (Zea mays), secară (Secale
cereale), viţă de vie (Vitis vinifera)

RECOLTAREA FRUCTELOR
Timpul când trebuie recoltate fructele diferă în funcţie de specie. Fructele cărnoase se recoltează la
maturitatea fiziologică. Cele uscate se recoltează înainte de deschiderea lor, urmărindu-se ca seminţele să
fie pe deplin dezvoltate,

RECOLTAREA SEMINŢELOR
Se face la completa lor maturitate. Fructele care le conţin,
dacă sunt dehiscente, recoltarea lor se face înainte de deschiderea lor spontană. Un aspect în acest sens îl
prezintă seminţele de mac, de muştar, de in etc. Seminţele altor specii de plante cu fructe uscate
indehiscente, se recoltează la termen, când au ajuns la completa dezvoltare şi maturizare. Obţinerea
seminţelor de la ele se realizează prin diferite procedee corespunzătoare.

RECOLTAREA SCOARŢEI
Scoarţa de la arbori sau de la arbuşti se recoltează primăvara, în momentul urcării sevei. În scopuri
terapeutice se foloseşte scoarţa tulpinilor şi ramurilor tinere de arbori, dar şi scoarţa rădăcinilor. Epoca de
recoltare este primăvara, până la apariţia frunzelor. Motivul de recoltare ales îl reprezintă desprinderea
uşoară a scoarţei de partea lemnoasă, dar şi prezenţa în ea a unei cantităţi suficiente de principii active.

RECOLTAREA PĂRŢILOR LEMNOASE

Ramurile şi tulpinile se recoltează după apariţia primelor flori. Lemnul, la plantele tinere se
recoltează imediat după ascensiunea sevei.

RECOLTAREA MUGURILOR
Mugurii, ca organe vegetative se formează toamna. Ei reprezintă principalul rezervor de meristem
primar, format din celule cu o rapidă capacitate de multiplicare. Toate genele plantei se regăsesc în celulele
meristematice, astfel o singură celulă de aici poate recrea planta în întregime cu mare fidelitate. Mugurii se
recoltează primăvara timpuriu, înainte de germinare, când planta îşi intensifică activitatea fiziologică de
circulaţie a sevelor, brută şi elaborată, în corpul ei. Aceştia sunt folosiţi proaspeţi sau uscaţi. În gemoterapie
sunt folosiţi muguri proaspeţi, imediat după ce au fost recoltaţi. Din mediul natural se recoltează mugurii de
la următoarele specii de plante: alun (Corylus avellana), anin alb (Alnus incana), anin negru (Alnus
glutinosa), arborele Iudei (Cercis siliquastrum), brad (Abies alba), carpen (Carpinus betulus), coacăz
negru (Ribes nigrum), castan comestibil (Castanea vesca), castan sălbatic (Aesculus hippocastanum),
dârmoz (Viburnum lanata), dud negru (Morus nigra), fag (Fagus sylvatica), frasin (Fraxinus excelsior),
gorun (Quercus petrea) jneapăn (Pinus mugo), jugastru (Acer campestre), lămâi (Citrus limon), liliac
(Syringa vulgaris), mesteacăn (Betula verrucosa), mesteacăn pufos (Betula pubescens), migdal (Prunus
amygdalus), nuc (Juglans regia), platan (Platanus orientalis), plop negru (Populus nigra), porumbar
(Prunus spinosa), sânger (Cornus sanguinea), scoruş (Sorbus domestica), smochin (Ficus carica), stejar
(Quercus robur), tei argintiu (Tilica tomentosa), ulm (Ulmus campestris), viţa de vie (Vitis vinifera).

RECOLTAREA MLĂDIŢELOR
Mlădiţele sunt ramuri tinere sau foarte tinere. Acestea se recoltează de la plantele unde nu este
posibilă recoltarea mugurilor. Se folosesc în gemoterapie imediat după recoltarea lor, adică proaspete.
Plantele de la care se fac astfel de recoltări sunt: afinul (Vaccinum myrtillus), arborele mamut (Sequoia
gigantea), cătina roşie (Tamarix ramosissima), caprifoiul (Lonicera nigra), cenuşarul (Ailanthus
altissima), cimişirul (Buxus sempervirens), iarba neagră (Caluna vulgaris), ienupărul (Juniperus
communis), laurul (Ilex aquifolium), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), măceşul (Rosa canina),
măslinul (Olea europaea), merişorul de munte (Vaccinum vitis-idaea), murul de pădure (Rubus
fruticasus), păducelul alburiu (Crataegus oxyacantha), rozmarinul (Rosmarinus officinalis), vâscul
(Viscum album) şi zmeurul (Rubus idaens).
 RECOLTAREA SEVEI
Seva unor arbori reprezintă un remediu important pentru sănătatea oamenilor. La mesteacăn
(Betula pendula), seva se recoltează la începutul lunii martie, în perioada de lună în creştere, iar la salcie
(Salix alba), în momentul înfloririi sau când planta are flori. Pentru recoltarea sevei se fac orificii în
tulpină, adânci de 2-5cm la cca 1m înălţime de la pământ. Orificiile se înclină uşor în sus şi se fac pe partea
de sud a copacului. În ele se introduce un tubuleţ care trebuie să iasă în exterior cca 8cm. Sub tub se
ancorează un recipient de sticlă. În cursul unei zile se poate recolta 1 litru. După obţinerea sevei, orificiile
din trunchiul copacului se astupă cu dopuri de lemn. Lăsarea deschisă a orificiilor determină epuizarea
copacului. S-a constatat că producţia de sevă este cu atât mai mare cu cât iarna a fost mai geroasă. Arborii
de vârstă medie crescuţi la altitudine dau o cantitate mai mare de sevă. Seva se conservă timp îndelungat în
flacoane sigilate. Înainte de sigilare, i se adaugă puţin ulei de măsline sau de floarea-soarelui pentru a o
proteja de contactul cu aerul. Un procedeu modern constă în conservarea sevei prin sterilizare la
temperaturi joase. Diluţia (1:10) în soluţie glicero-hidro-alcoolică permite o bună conservare până la
folosire.

PRELUCRAREA
După recoltare, organele plantelor sau plantele erbacee sunt selecţionate, se înlătură impurităţile şi
părţile brunificate. Unele organe cum sunt rădăcinile, bulbii, tuberculii se spală într-un curent de apă, fără a
fi lăsate să stea în ea. După spălare se pun la zvântat.

USCAREA
Uscarea este o operaţiune importantă. De ea depinde calitatea materialului vegetal ce va fi utilizat
în tratarea oamenilor şi animalelor. Conţinutul de apă existent în organele plantei diferă: organele
subterane(rădăcini, bulbi, rizomi etc) au 75-85% apă; frunzele au 60-90% apă; florile au 90% apă;
seminţele au 5-10% apă etc. Uscarea plantelor se face pe cale naturală şi pe cale artificială.
Uscarea pe cale naturală, se face la umbră sau la soare. La soare se usucă rădăcinile, fructele,
seminţele, scoarţa. La umbră se usucă părţile aeriene ale plantei, frunzele, florile, inflorescenţele. Cele mai
bune locuri de uscare sunt podurile caselor acoperite cu tablă, magaziile şi şoproanele acoperite cu tablă sau
ţiglă, toate cu o bună aerisire. Frunzele şi florile puse la uscat nu se întorc, planta întreagă sau alte organe
ale ei se întorc zilnic sau la două zile. Stratul de uscare trebuie să fie subţire. Florile şi frunzele se consideră
uscate când foşnesc la atingere. Părţile subterane puse la uscat, se consideră uscate când se rup cu zgomot.
Uscarea plantelor sau a organelor de plante mirositoare se usucă separat în alte încăperi, faţă de plantele
nemirositoare. Plantele toxice să nu se usuce alături de plantele netoxice.
Uscarea pe cale artificială, se face în încăperi speciale unde temperatura este dirijată şi
supravegheată.
Produsul vegetal uscat, indiferent care este el, se consideră de calitate când îşi păstrează culoarea
şi mirosul natural, fără a fi amestecat cu corpuri străine.

CONSERVAREA
Plantele şi organele de plante uscate se păstrează în pungi de hârtie duble, pergaminate, în cutii de
carton sau de lemn. Acestea se etichetează cu numele speciei, locul şi data recoltării. Se depozitează în
încăperi curate şi uscate. Păstrarea frunzelor, florilor, inflorescenţelor se face 1-3 ani. Rădăcinile, tulpinile,
scoarţele se pot păstra 4-5 ani. Expirarea termenelor presupune reînnoirea lor.
Gemoderivatele şi tincturile-mamă sunt păstrate în recipiente de sticlă de culoare brună. Acestea se
depozitează în camere ferite de lumină. Ele pot fi utilizate timp de 5 ani de la data preparării.