Şcoala Gimnazială Nr.
153
Sector 6, București
PLAN MANAGERIAL AL COMISIEI DE MONITORIZARE A FRECVENȚEI ELEVILOR, DISCIPLINĂ ȘI A CELOR CU
RISC DE ABSENTEISM ȘI ABANDON ȘCOLAR
AN ŞCOLAR 2017-2018
Comisia de monitorizare a absențelor a fost concepută prin raportare la următoarele documente:
Legea Învăţământului nr. 1/2011 cu modificările ulterioare;
Statutul personalului didactic nr. 128/1997 cu modificările ulterioare;
Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar, aprobat prin OMEC nr. 5079/2016;
Legea nr. 87/2006 pentru aprobarea OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii, actualizată în 2017;
Propunerile cadrelor didactice, parinților și elevilor.
Comisia va colabora cu directorul Şcolii Gimnaziale Nr 153, București, cu diriginţii/învăţătorii, elevii şi părinţii
elevilor.
Rolul Comisiei este de a verifica respectarea de către diriginţi şi învăţători a ROFUIP privind motivarea
absenţelor,precum şi de a combate absenteismul şi de a preveni abandonul şcolar.
Comisia are următoarea componență:
Președinte: Pețenchia Elena Sorina
Responsabil: prof. Mocanu Diana
Membri: prof. Miron Petronela, responsabil Comisie violență
[Link] Magdalena , coord educativ
prof. Cojocaru Luiza Maria
Grigore Carmen, consilier școlar
ARGUMENT
Absenteismul şcolar este un fenomen ce echivalează cu o demisie – demisia din activitatea şcolară – prefigurând
abandonul scolar. Abandonul poate fi asociat şi cu violenţa, furtul, consumul de substanţe etc. Absenţele de la ore sunt un
semnal de alarmă sau un strigăt inconstient de ajutor al unui copil/adolescent care se simte singur. Absenteismul este o
conduită determinată de :
insatisfacţiile legate de activitatea şcolară – care conduc la scăderea stimei de sine sau la pierderea locului în
grupul-clasa din care elevul face parte ,
de indiferenţa părinţilor faţă de preocupările şi anturajul copilului/adolescentului, dar şi a comunităţii,
nepăsătoare la prezenţa elevilor în locuri publice la un moment din zi, când cei mai mulți elevi sunt la şcoală.
În acest an şcolar, se acordă o importanţă foarte mare încercării de a reduce absenteismul, această activitate fiind şi
unul dintre pilonii avuți în vedere de Ministerul Educaţiei pentru anul şcolar în curs.
SCOPUL COMISIEI
Analizarea cauzelor absenteismului şcolar şi reducerea, pe cât posibil, a acestui fenomen
Dezvoltarea atitudinilor si comportamentelor adecvate cerintelor școlare in cazul elevilor cu risc de
abandon scolar
Dezvoltarea interesului pentru educație si evitarea abandonului scolar
Monitorizarea frecvenței elevilor, deoarece constituie o componentă fundamentală a unui proces de
predare-învăţare-evaluare eficient
OBIECTIVELE GENERALE ALE COMISIEI
Identificarea elevilor cu absenteism şcolar
Identificarea cauzelor care determină absenteismul şcolar
Dezvoltarea la elevi a conştiinţei de sine şi a atitudinilor pozitive faţă de sine şi faţă de şcoală
Monitorizarea respectării procedurilor de motivare a absenţelor de către învăţători/diriginţi
Realizarea unui proces de evaluare a elevilor eficient şi conform cu programele şcolare şi cu legislaţia în
vigoare
Identificarea unor strategii de reducere a greșelilor de completare a cataloagelor
GRAFICUL ACTIVITĂŢILOR COMISIEI DE MONITORIZARE A FRECVENȚEI ELEVILOR, DISCIPLINĂ
ȘI A CELOR CU RISC DE ABSENTEISM ȘI ABANDON ȘCOLAR
Nr. Activitate Resurse Colaboratori Termen
Crt.
1 Planificarea activităţilor Comisiei de Responsabil 01-29 septembrie
monitorizare a frecvenței comisie 2017
Distribuirea sarcinilor în cadrul
Comisiei
2 Monitorizarea lunară a numărului de Membrii comisiei Învăţători Lunar
absenţe pe clase Diriginţi
3 Monitorizarea lunară a scutirilor medicale Membrii comisiei Cabinetul medical Lunar
școlar
4 Identificarea elevilor cu absenteism şcolar Membrii comisiei Invăţători Permanent
Diriginţi
5 Colaborarea cu învăţătorii/diriginţii în Membrii comisiei Invăţători Permanent
informarea părinţilor elevilor cu absenteism Diriginţi
şcolar Părinţi
6 Monitorizarea completării cataloagelor şi a Membrii comisiei Învăţători Semestrial
încheierii situaţiei şcolare a elevilor cu Diriginţi
număr crescut de absențe
7 Monitorizarea respectării procedurilor Membrii comisiei Învăţători Permanent
privind motivarea absenţelor Diriginţi
Cabinet medical
şcolar
8 Colaborarea cu părinţii pentru optimizarea Membrii comisiei Invăţători Permanent
procesului instructiv-educativ Diriginţi
Părinţi
9 Evaluarea impactului controalelor asupra Responsabil Consilierul Semestrial
frecvenței elevilor comisie educativ
10 Monitorizarea realizării unui grafic privind Responsabil Cadrele didactice Semestrial
elevii cu risc de abandon școlar și a comisie Consilierul școlar
soluțiilor avute în vedere
11 Realizarea raportului de activitate Responsabil Membrii comisiei Semestrial şi anual
(semestrial şi anual) comisie
Responsabil Comisie,
Prof. Diana Mocanu