Sunteți pe pagina 1din 4

Chiar trebuie să învăţ continuu?

Cel mai de preţ aspect al învăţării

e acela că nimeni nu poate să ţi-o ia.

B.B.King

V-aţi întrebat vreodată de ce trebuie să învăţăm continuu? Poate că de la un anumit


nivel al cunoaşterii nici nu ne-am putea opri, chiar dacă am dori. Învăţatul, la fel ca şi
respiratul sau mâncatul, poate deveni la un moment dat un reflex necondiţionat. De
când suntem mici, cu paşi mărunţi, ne obişnuim creierul cu hrană intelectuală, astfel
învăţatul devine o stereotipie, iar informaţia, o nevoie biologică, potenţată de o
curiozitate naturală încă de la primul „de ce?”.
Unul dintre secretele lumii este că mereu există ceva nou de învăţat şi, pe măsură ce
ştim mai multe, realizăm cât de multe nu ştim de fapt. Aşa cum Albert Einstein
afirma: „Odată ce te opreşti din învăţat, începi să mori”, probabil că şi noi, medici sau
viitori medici, dacă am înceta să învăţăm, am muri pe plan profesional, ne-am înceta
evoluţia şi ne-am complace într-o lâncezire asemănătoare cu o comă indusă probabil
de propria ignoranţă. Cu siguranţă, mereu vor exista aptitudini noi de dobândit, tehnici
noi, descoperiri care aşteaptă doar să fie scoase la suprafaţă. Cei mai inteligenţi oa-
meni nu se opresc niciodată din citit, setea de cunoaştere este pe bună dreptate aditivă.
Se spune că avem această dorinţă de a învăţa codificată genetic; atunci, ne-am putea
întreba de ce ne sunt necesari profesorii, dacă am putea învăţa singuri? Desigur, există
mai multe răspunsuri la această întrebare: poate pentru că trebuie ca cineva să ne
înveţe să învăţăm, poate că, dacă nu ar fi ei, dorinţa de noutate s-ar stinge la un
moment dat. Poate că avem nevoie de modele în viaţă, modele în care să credem şi să
ne dorim să fim măcar la fel de buni. Poate că pentru a deveni buni medici avem
nevoie de rădăcini puternice pe care să se sprijine apoi toată cariera care va urma.
Uneori învăţatul poate fi dificil şi frustrarea intervine atunci când nu putem reţine
anumite informaţii; mai ales când saturaţia şi oboseala survin, uneori pare imposibil.
Chiar dacă e greu, nimic nu este mai minunat decât momentul în care reuşeşti să
înţelegi o procedură sau o tehnică nouă. Diverse studii arată că ambiţia fiecărui
individ variază direct proporţional cu nivelul de serotonină din corp. Astfel, cu cât ne
stabilim scopuri mai mari şi mai dificile, cu atât mai fericiţi suntem. Spargerea pro-
priei rutine poate face ca timpul să pară că trece mai greu, pe când repetiţiile pun
organismul pe modul autopilot, oamenii fiind mai puţin atenţi la ceea ce se întâmplă
în jur, ceea ce face ca timpul să pară că trece extrem de rapid. Învăţarea unor lucruri
noi duce la formarea unor conexiuni între neuroni şi la înlocuirea neuronilor pierduţi
în timp.
Învăţăm, ca viitori medici, care sunt modalităţile în care am putea să îngrijim pacienţii
cât mai bine, cum am putea să valorificăm cunoştinţele acumulate pentru a le folosi în
domeniul pentru care ne pregătim. Fiecare examen presupune învăţarea temeinică a
unor cunoştinţe şi deprinderi noi. Dar oare suntem capabili să şi folosim aceste noi
acumulări în viitoarea profesie, sau le vom da uitării a doua zi după examen? Ideal ar
fi ca la sfârşitul fiecărei zile petrecute în spitale sau policlinici să ne întrebăm ce
lucruri noi am învăţat azi şi abia atunci să considerăm ziua ca un câştig pentru
formarea noastră ca medici. O zi în care nu ai învăţat nimic poţi să o consideri o zi
moartă şi anostă. Învăţatul trebuie făcut din plăcere şi din dorinţa interioară de a fi mai
bun. Dacă înveţi doar pentru examene sau de frica unui profesor, cu siguranţă se va
aşterne praful peste aceste cunoştinţe. Învăţatul temeinic, făcut pentru propria persoa-
nă, este cel care accesează memoria de lungă durată. Informaţiile sunt stocate la
nivelul creierului şi se produc conexiuni cu alţi neuroni, lucru denumit „plasticitate
neuronală”; creierul continuă să se încarce cu alte informaţii, care vor putea fi
accesate oricând şi utilizate la nevoie. Cu cât neuronii sunt mai solicitaţi, cu atât ei
devin mai capabili să absoarbă informaţii.
Există două aspecte ale procesului de învăţare: să ştii ce să înveţi şi cum să înveţi.
Într-adevăr, informaţiile sunt foarte multe în jurul nostru şi uneori este dificil să
selectezi ce anume îţi va folosi şi ce este inutil. Memoria nu poate stoca o cantitate in-
finită de informaţii şi atunci intervine selecţia, moment în care avem nevoie, la
început cel puţin, de un profesor care să ne îndrume spre găsirea informaţiilor
esenţiale, să ne înveţe să selectăm lucrurile cu adevărat utile. Cu timpul căpătăm şi noi
această deprindere şi vom putea decide ce anume ne este de folos în drumul pe care îl
vom urma. În medicină există două feluri de cunoaştere: o cunoaştere teoretică,
referitoare la acumularea de cât mai multe informaţii şi noutăţi din domeniu, dar care
nu este, din păcate, suficientă. Pentru a deveni un medic bun, ai nevoie şi de
cunoaşterea practică, să înveţi cum să abordezi pacienţii şi să te poţi descurca în
diverse situaţii complexe. Baza cunoaşterii practice se realizează sub îndrumarea unui
profesor, dar, cu siguranţă, ea trebuie să se dezvolte mereu ca urmare a experienţei
proprii şi a diverselor situaţii în care te vei afla. Pe de altă parte, cunoaşterea practică
se bazează pe cunoştinţele teoretice pe care le-ai acumulat şi le-ai stocat în creier şi pe
care acum poţi să le accesezi. Doar aşa îţi poţi desăvârşi pregătirea ca tânăr medic şi
să devii ceea ce ai visat.
Am stat si m-am gandit ce, de la cine si cum invat eu in fiecare zi:

– gasesc in RSS si pe net zeci de articole despre Social Media pe care le citesc, le
salvez, imi notez chestiile importante si folosesc apoi ce am aflat

– ma vad cu oameni care imi povestesc despre ce si cum fac ei si invat de la ei

– am parte de intamplari haioase sau nu pe strada etc si invat despre prietenie, egoism,
golanie, momente speciale etc

– cainii din fata blocului meu ma invata zilnic ce inseamna sa imi apar teritoriul si sa
fiu prietenoasa cu cine merita

– fiecare discutie cu prietenii mei ma ajuta sa invat despre viata si relatiile interumane
Si mai sunt multe alte exemple pe care le pot da. Si totusi, dupa cum v-am mai spus
deja, mereu mai avem ceva de invatat. Si imi permit sa fac aici o lista cu lucruri
esentiale pe care trebuie sa le invatam:

– sa traim, nu doar sa existam

– sa fim buni, nu doar de sarbatori

– sa facem cadouri, nu doar la ocazii speciale

– sa ne iubim si respectam pe noi, pentru a cere de la altii asta

– sa iertam, sa nu judecam si sa mai lasam de la noi, fara a ne lasa calcati in picioare

– sa nu renuntam niciodata sa visam dar fara a uita ce inseamna realismul

– sa facem diferenta intre iubire si dependenta sau obsesie

– sa fim echilibrati si sa gandim atat emotional cat si rational

– sa ne asumam ceea ce facem, fara a cauta mereu alti vinovati

– sa nu mai cautam perfectiunea si sa acceptam ca suntem oameni

– sa ne traim fiecare zi ca si cum ar fi ultima

– sa fim sinceri cu noi si abia apoi cu ceilalti

– sa tinem aproape prietenii adevarati

– sa nu facem altora ce nu ne-ar placea sa ni se faca noua

– sa zambim cu tot sufletul

Unele lucruri sunt atat de usor de facut si uneori totusi atat de greu. Poate pentru ca
ne place sa ne complicam viata prea mult si uitam sa ne uitam langa noi si sa
vedem cat de frumoasa poate sa fie. Va doresc sa invatati zilnic si sa zambiti mult!

Învățarea este unul dintre aspectele definitorii ale ființei umane. Învățarea
înseamnă schimbare. Învățarea schimbă stuctura fizică a creierului și determină
organizări și reorganizări ale acestuia. Învățarea se întâmplă mereu, conștient și
inconștient. O experiență de învățare reală, ne schimbă profund...
Un studiu referitor la eficiența trainingului organizațional, studiu condus de Cross
în 2002, arată că doar 10-20% din cunoștințele și abilitățile deprinse în cadrul
trainingurilor sunt transferate în practică, la locul de muncă. Organizațiile investesc
bugete în învățarea formală, în condițiile în care se pare că învățarea informală
(learning by doing) este responsabilă de aproape 80% din ceea ce știu angajații
(Aries de Geus), iar aceasta se întâmplă ad-hoc, fără design și fără strategie. Una
dintre dificultățile programelor de training este faptul că atunci când facem design
de training ne focusăm preponderent pe conținutul ce îl vom livra și uităm să ne
gândim la cum anume învață participanții.
Întrebarea care apare este ce anume ne motivează să învățăm real, de
profunzime, să preluăm informații, concepte, idei, teorii și să le aplicăm în
practică, iar pentru a găsi răspunsuri am schimbat rolul de trainer cu cel de
participant la training. După câteva traininguri la sală, câteva online și o serie de
prezentări TED, am ajuns la concluzia că, pe termen lung, nu ne motivează nimic
din exterior să intrăm în procese reale de învățare! Învățarea înseamnă conținut
nou, ambiguitate, anxietate. Învățarea doare. Creierul uman este un mare
hedonic. Îi place zona de confort, să trăiască pe pilot automat, preferă lucrurile
cunoscute chiar dacă nu îi sunt favorabile, celor necunoscute. Se pare că la nivelul
creierului zonele care se activează atunci când contemplăm ceva ce nu vrem să
facem sau ne e groază/ teamă să începem, sunt aceleași zone asociate cu durerea
fizică. Vestea bună este că, după ce începem să facem acel lucru (de exemplu să
învățăm), neuro-disconfortul scade destul de repede.
Singurul lucru care ne motivează să învățăm este asumarea acestui
proces. Învățarea este până la urmă un proces de asumare responsabilă.
Motivația pentru învățare este personală, intrinsecă.
Cu aceste idei în minte, provocarea noastră ca și companie de training este imensă.
Tocmai de aceea, pentru a ne face bine munca, unul dintre scopurile noastre este să
ajungem la fiecare om din sala de training și să îl atragem spre învățare, să-l
incităm, să îl ajutăm să găsească acel „ceva” pentru el în procesul de învățare.
Andragogia, știința învățării la adult, dezvoltată de Knowles în 1984 descrie 4
principii care pot fi de folos în stimularea motivației intrinseci la adultul care
învață