Argumente PRO şi CONTRA

Principalul argument în favoarea pedepsei cu moartea, care reiese şi din editorialul lui
Cristian Tudor Popescu, este că ar avea un efect preventiv, adică un puternic impact psihologic
asupra oamenilor care ar vrea să comită actele sancţionate cu moartea.

"Din perspectiva oportunităţii, studiile efectuate în Statele Unite ale Americii (unde 34 de state
încă legiferează pepeapsa capitală) tind să conchidă mai curând în sensul lipsei oricăror dovezi
ştiinţifice privind efectul preventiv al pedepsei capitale. De asemenea, există statistici în
sensul că statele în care pedeapsa cu moartea nu este legiferată au rate de criminalitate mai mici
decât statele în care pedeapsa cu moartea este legiferată", explică avocatul Ovidiu Buduşan.

Acelaşi este şi punctul de vedere al Amnesty International. "Există argumentul <nu faceţi asta,
pentru că veţi muri>. Toate cercetările arată că nu există un astfel de efect. Multe crime au loc în
stări în care nici nu te gândeşti la consecinţe şi, dacă există un calcul, acela este dacă vei fi sau
nu prins, nu care vor fi consecinţele", a explicat pentru gândul Jan Wetzel, consilier pe probleme
de pedeapsa cu moartea la Secretariatul General al Amnesty International.

Dimpotrivă, consideră Buduşan, "s-a argumentat că efectul pedepsei cu moartea poate fi

contrar scopului preventiv urmărit, prin aceea că poate conduce la o exacerbare a
comportamentului infracţional violent, întrucât pedeapsa se poate aplica oricum o singură dată,
indiferent de numărul faptelor comise care ar putea să o atragă".

Criticile care sunt aduse cel mai des pedepsei capitale sunt ireversibilitatea ei şi lipsa unei
certitudini că acuzatul are parte de un proces corect, nediscriminatoriu. "Noi credem că sentinţa
capitală e greşită în sine, nu contează cum te joci cu <maşinăria> aceasta", afirmă Jan Wetzel.
"Posibilitatea să omori un om nevinovat nu dispare niciodată, iar probelemele sistemului
pedepsei cu moartea nu vor putea fi rezolvate niciodată", mai spune acesta pentru gândul.

"Un studiu efectuat în anul 2000 într-un sistem juridic considerat peformant cum este cel
american, luând în considerare o perioadă de 23 de ani, a indicat o rată de eroare în cazuri
capitale de 68%, aşadar, în 7 din 10 cazuri", a explicat Ovidiu Buduşan, care a subliniat
imposibilitatea ca aceste erori judiciare să fie rezolvate.

De cealaltă parte, antiaboliţioniştii susţin că numai prin punerea în practică a pedepsei cu

moartea se poate cauza infractorului unui rău egal precum cel produs. În alte cazuri, se invocă
religia şi identitatea culturală pentru a aplica pedeapsa cu moartea, însă aici statele nu fac decât
să interpreteze scrierile sfinte în felul lor. În Iran, de exemplu, legea islamică a permis, până luna
trecută, folosirea sentinţei capitale şi în cazul minorilor.

În Europa, în fostul bloc comunist, ultima ţară care a renunţat lapedeapsa cu moartea a fost
Polonia, în 1999, iar Malta este cel din urmă stat european care a abolit sentinţa capitală, în anul
2000, aceasta fiind una dintre condiţiile pentru a putea adera la Uniunea Europeană. Ultima
execuţie care a avut loc în Europa a fost efectuată în martie 2010, în Belarus. De atunci,
nimeni nu a mai primit pedeapsa cu moartea.

Pedeapsa capitală se foloseşte în 34 din cele 50 de state americane. De altfel, cea mai recentă
execuţie a avut loc săptămâna trecută, în Texas. Ultimul stat american care a abolit sentinţa
capitală a fost Illinois, în martie 2011, şi se crede că următorul va fi California, unde există deja o
petiţie în acest sens şi o puternică susţinere din partea populaţiei.

În fapt, un sondaj Gallup din 2010 a arătat că doar 61% dintre americani mai susţin această
pedeapsă, cel mai scăzut procent din 1972 (în 1994, de exemplu, 80% dintre americani erau pro-
pedeapsa cu moartea). "Trendul în Statele Unite şi la nivel mondial este unul aboliţionist, pentru
că tot mai multe state înţeleg că este imposibil să aplici pedeapsa cu moartea nediscriminatoriu",
a mai declarat pentru gândul Jan Wetzel.

Studiul de caz american oferă un alt argument contra pedepsei cu moartea, cel financiar.
"Estefoarte costistor un astfel de proces în SUA, pentru că un caz durează în medie 13
ani (până la epuizarea tuturor căilor de apel, n.red.), iar asta costă. Securitatea, fiind maximă în
cazul condamnaţilor la moarte, este şi ea foarte scumpă", potrivit consilierului Amnesty
International, care a declarat că studiile pe care le-a citit el au indicat toate că este de 2-3 ori mai
costisitor pentru statul american să condamne un deţinut la moarte decât la închisoare pe viaţă.

Totodată, pentru că procesul de atacare în instanţă a unei condamnări la moarte este atât de
lung, condamnaţii ajung de multe ori la capătul puterii şi îşi pierd voinţa de a mai lupta pentru
viaţa lor, chiar dacă susţin că au fost pedepsiţi pe nedrept. "Există ceea noi numim <voluntarii>,
adică oamenii care ajung să ceară să fie executaţi, pentru a scăpa de toată bătaia de cap", a
declarat reprezentantul Amnesty International.

Situaţia este extrem de complexă, deoarece problematica pedepsei capitale nu poate fi analizată
doar din perspectivă teoretică deoarece, dincolo de controversele ideologice, practica aceasta
are implicaţii sociale directe şi imediate. Spre exemplu, poate că cel mai puternic argument este
cel al situaţiilor excepţionale (război, revolte sociale), atunci când ordinea socială a scăpat de sub
control, pedepsele aspre (printre care şi pedeapsa capitală) având menirea de a restabili ordinea.

De asemeni, cei care susţin menţinerea pedepsei capitale în cadrul unei societăţi afirmă că
pedeapsa are un efect inhibator (precum amenzile pentru şoferii vitezomani), preîntâmpinând
comiterea infracţiunilor. Numai că rezultatele diverselor studii făcute în acest sens sunt
contradictorii şi neconvingătoare. Poate părea surprinzător, dar statisticile brute, neprelucrate,
indică faptul că rata crimelor în statele care nu aplică pedeapsa cu moartea a rămas constant mai
scăzută decât în statele care aplică pedeapsa capitală. Spre exemplu, în SUA, 15 state şi
Districtul Columbia au abolit pedeapsa cu moartea, iar opt state care încă au pedeapsa capitala
în Codul Penal nu au mai recurs la o execuţie în mai bine de zece ani. În schimb, un alt exemplu
este Japonia unde se păstrează pedeapsa capitală din raţiuni psihologice. Japonezii consideră că
omenilor buni li se întâmplă lucruri bune iar celor răi, lucruri rele. Anularea pedepsei capitale ar
crea confuzie, deoarece nu mai pot vedea ce rău li s-ar mai putea întâmpla unor criminali
devreme ce ar fi anulată pedeapsa capitală. Din acest motiv, 81% dintre japonezi sunt de acord
cu un astfel de procedeu.

Există voci care susţin că pedeapsa capitală ar trebui folosită doar în cazul recidiviştilor – dar şi
aici argumentele privitoare la o judecată incorectă pot fi folosite. Cine garantează că actuala
acuzare sau cele anterioare au fost administrate corespunzător şi nu s-au comis erori şi astfel să
se ajungă a declara recidivist cineva care nu este? Pe de altă parte, cât de moral este ca
autorităţile să lase „posibilitatea” de a recidiva? Prin lipsa de implicare nu ar fi şi statul oarecum
responsabil în mod implicit pentru celelalte victime?

Un puternic argument adus în favoarea abolirii pedepsei cu moartea este faptul că tocmai prin
faptul că se menţine „în legalitate” acest fapt deschide poarta multor abuzuri. Nu este un secret
că pedeapsa cu moartea este aplicată cu precădere în ţările sărace şi în dictaturi. Cu toate că
oficial se consideră că e folosită ca un mijloc de descurajare a infracţionalităţii, în realitate,
pedeapsa cu moartea este un instrument de opresiune politică.

Meciul argumentelor continuă, luând în atenţie chiar şi aspectele financiare: de ce societatea să

plătească pentru întemniţarea pe viaţă a infractorilor când e mult mai „ieftin” ca cel vinovat să fie
executat? Numai că susţinătorii suspendării pedepsei capitale atrag atenţia asupra unui fapt de
necontestat: nu e chiar atât de ieftin să duci pe cineva la moarte. Este drept că execuţia în sine
nu este chiar atât de scumpă dar nu trebuie să uităm de toate cheltuielile anexe. Asta pentru că
în cazul unei condamnări la moarte procesul este mult mai lung şi mult mai costisitor, ceea ce
face ca trimiterea cuiva la moarte să nu fie chiar atât de „ieftină”. Ambele poziţii recurg la o
anume logică dar fără a surprinde şi un aspect esenţial: cât de moral este un astfel de
raţionament? Valoarea vieţii unei fiinţe umane (fie ea şi a unui criminal) poate fi evaluată în bani?

Se poate observa că argumente pot fi aduse atât pentru cât şi contra. Atât susţinătorii pedepsei
capitale cât şi aboliţioniştii pot să argumenteze poziţiile lor. Numai că la o singură întrebare nu se
poate răspunde: cât de moral este să iei viaţa cuiva (fie acesta şi un criminal)?