Modulul I

ELECTRICITATEA

Înainte de a începe orice activitate, este obligatoriu să avem în vedere si sa

cunoastem câteva elemente esentiale privind Normele de Tehnica Securitatii (Protectiei)
Muncii si Prevenirea Situatiilor de Urgenta.
În domeniul electric, in mod evident, accidentele sau situatiile de urgenta specifice
care pot surveni apar ca urmare a interactiunii dinte operator si curentul electric
Tipuri de forme ale curentului electric în aplicații civile și industriale:
 Curent continuu;
 Curent alternativ monofazat;
 Curent alternativ trifazat;
 Curent de impuls;
În continuare vom incerca sa parcurgem cateva elemente semnificative legate de
normele de tehnica securitatii muncii specifice muncii de electrician, mai ales cele legate
de riscul de electrocutare.

I.1. Electrocutarea

Prin electrocutare se intelege trecerea unui curent electric prin corpul omenesc. Tensiunea
la care este supus omul la atingerea unui obiect intrat accindental sub tensiune este
numita tensiune de atingere. Electrocutarea are loc atunci cand omul atinge concomitent
doua elemente bune conducatoare de electricitate, intre care exista o diferenta de
potential. Accidentele electrice se produc prin actiunea violenta si vatamarea de catre
curentul electric asupra omului.
Accidentele electrice se clasifica in:
 Socuri electrice;
 Accidente provocate de trecerea curentului electric prin organism.
Gravitatea accidentului e dependenta de intensitatea curentului care strabate organismul,
influentata la randul ei de rezistenta a corpului. Rezistenta corpului la curentul electric
depinde de starea stratului superficial al pielii. Prin urmare gravitatea electrocutarii este
determinata de:
 intensitatea curentului ce trece prin corpul accidentatului (intre 0,010-0,050 V in
cazul curentului alternativ);
 traseul urmat de curent prin corpul accidentatului (cand curentul stabate organele
vitale electrocutarea este deosebit de periculoasa);
 durata actiunii curentului ce trece prin inima iar accidentatul ramane sub actiunea
acestuia (in acest caz accidentatul este mortal);
 umezeala mediului si temperatura (cand acestea sunt ridicate produc transpiratia
pielii care devine buna conducatoare de elecricitate);
 marimea suprafetei de contact intre corpul accidentatului si elementele aflate sub
tensiune.
Efectele trecerii curentului electric prin corpul omenesc se pot grupa in: electrosocuri si
electrotraumatisme.
 Cand valoarea intensitatii curentului electic este mai mica de 1 mA, nu se simte
efectul socului electric. La valori de 10 mA se produc comotii nervoase in membre:
contractiile muschilor fac ca desprinderea omului de obiectul aflat sub tensiune sa se faca
greu. Peste valori de 10 mA se produc fibrilatia inimii si oprirea respiratiei.
Electrotraumatismele se datoreaza efectului termic al curentului electic si pot provoca
orbirea, metalizarea pielii, arsuri.
Electrocutarile sunt provocate prin atingere directa sau atingere indirecta.
Atingerea directa consta in atingerea elementelor metalice neizolate sau cu izolatia
defecta, ale unei instalatii aflate in mod normal sub tensiune.
Astfel de situatii apar la: atingerea a doua elemente din care cel putin unul este sub
tensiune si nu este izolat; desfasurarea cu mana neizolata a soclului unui bec; atingerea
unor conductoare scoase de sub tensiune; atingerea unui conductor sau a unei borne intr-o
instalatie in care dupa intrerupere a ramas inchis un contact; atingerea unui obiect inalt
intrat sub tensiunedatorita apropierii de un conductor.
Atingerea indirecta a unor elemente metalice ale instalatiilor se poate produce prin:
atingerea concomitenta a unui obiect intrat accidental sub tensiune,
atingerea concomitenta a unui utilaj defect neracordat la o instalatie de protectie si a unui
obiect in contact cu pamantul chiar daca omul este izolat fata de pamant,
atingerea concomitenta a doua utilaje;
Pentru a realiza protectia la electrocutarea prin atingere directa instalatiile si
echipamentele electrice se construiesc astfel incat elementele aflate in mod normal sub
tensiune sa nu poata fi atinse. Pentru aceasta se foloseste inchiderea in carcase,
conductoarele de legatura se izoleaza, se amplaseaza liniile electrice la inaltimi mari
unele nu pot fi atinse intamplator, echipamentele aflate sub tensiune in locuri deschise se
izoleaza, cu imprejmuiri protectoare, in locuri foarte periculoase se folosesc tensiuni
reduse de lucru (24V).Pentru evitarea accidentelor prin atingere directa,se mai
practica:folosirea unor tensiuni cat mai reduse (valori standardizate), egalizarea
potentialelor, izolarea fata de pamant,utilizarea unor pardoseli din materiale
electroizolante.
Protectia impotriva electocutarii prin atingere indirecta se poate realiza prin legarea
la nul, legarea la pamant, separarea de protectie, izolarea suplimentara de protectie,
legarea intre ele a tuturor obiectelor metalice ce pot fii atinse concomitent in zona de
manipulare, deconectarea automata.
La alegerea masurilor pentru protectia impotriva electrocutarii se tine seama de
periculozitatea mediului de munca. Exista trei categorii de medii de munca:

 MEDII DE MUNCA CU PERICULOZITATE MINIMA - pardoseala

izolatoare,umiditate maxima 70 %, fara elemente conductoare in contact electric
cu pamantul,variatii de temperatura intre 15 de grade C si 30 de grade C;
 MEDII DE MUNCA PERICULOASE - umiditate intre 75 % - 97%, variatii de
temperatura intre 30 de grade C si 35 grade C, pulbere conducatoare, obiecte
conducatoare in legatura cu pamantul;
 MEDII DE MUNCA CU PERICULOZITATE MAXIMA - umiditate peste 97%,
mediu coroziv, temperatura peste 35%.

Pericolul de electocutare depinde si de tipul echipamentului electric utilizat:

1) Echipament fix - pentru alimentarea corpului de iluminat;
2) Echipament mobil - se utilizeaza in diferite locuri in functie de necesitatile procesului
de productie. Acest echipament este periculos deoarece in timpul deplasarilor se produc
defecte ale izolatiei conductoarelor datorita solicitarilor mecanice. Din aceasta categorie
fac parte:convertizoare,transformatoare de sudura;
3)Echipament portabil - este cel mai periculos datorita contactului direct cu omul. In
aceasta categorie se incadreaza uneltele de mana si lampile electrice portabile.

Limitarea curentului de electrocutare se realizeaza prin adoptarea unor metode care sa

duca la scaderea tensiunii de atingere sub valorile admisibile. Aceste metode sunt in
functie de echipamentul folosit si locul de utilizare.
Durata trecerii curentului electric prin organismul uman se poate micsora prin
urmatoarele elemente:
 protectia prin legare la pamant: se utilizeaza in cazul retelelor trifazate cu neutral
izolat fata de pamant. Legarea la pamant se realizeaza printr-o priza,montata in
apropierea constructiei si un conductor metallic intre priza de pamant si partea
metalica care ar putea ajunge in mod accidental sub tensiune, protectia prin legare
la nulul de protectie: se aplica retelelor de joasa tensiune cu neutrul legat la
pamant si consta in legarea carcaselor metalice ale echipamentelor electrice ce
urmeaza a fi protejate la conducatorul de nul;
 protectia prin folosirea tensiunii reduse: oferta maximum de siguranta impotriva
tensiunilor de atingere periculoase. Daca tensiunea de utilizare a receptorului este
sub valoarea admisibile,pericolul electrocutarii nu exista.
Curentul electric conduce la vatamarea organelor interne sau la moarte. In
momentul electocutarii, curentul electric strabatand corpul omenesc actioneaza asupra
centrilor nervosi si a muschilor inimii putand conduce, in cazuri grave, la oprirea
miscarilor respiratorii, oprirea inimii provocand moartea.
Organismul uman este diferit de la individ la individ. Rezistenţa pe care acesta o
opune depinde de mai mulţi factori, inclusiv de constituţia fizică a fiecăruia. Pe de altă
parte, independent de valoarea curentului din sursa de electricitate cu care ia contact
persoana, contează cât de solid este contactul dintre om şi sursă, dacă suntem uscaţi pe
mâini ori nu (umiditatea scăzând rezistenţa) etc. Cu toate acestea au fost stabilite de-a
lungul timpului valori care indică efectele curentului electric asupra organismului:
EFECT ASUPRA CORPULUI CURENT CONTINUU C.A (60 Hz) C.A. (10 kHz)
Senzaţie uşoară de gâdilare Bărbaţi - 1,0 mA Femei - 0,6 mA 0,4 mA 0,3 mA 7 mA 5 mA
Apariţia durerii; se poate menţine
Bărbaţi - 62 mA Femei - 41 mA 9 mA 6 mA 55 mA 37 mA
controlul voluntar al muşchilor
Apariţia durerii, victima nu poate
Bărbaţi - 76 mA Femei - 51 mA 16 mA 10,5 mA 75 mA 50 mA
lăsa firul din mână
Durere severă, apar dificultăţi de
Bărbaţi - 90 mA Femei - 60 mA 23 mA 15 mA 94 mA 63 mA
respiraţie
Posibilitatea apariţiei fibrilaţiei Bărbaţi - 500 mA Femei - 500
100 mA 100 mA
inimii după 3 secunde mA
I.2. Măsuri de protecția muncii la utilizarea instalațiilor și echipamentelor electrice
 Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, este necesară eliminarea
posibilităţii de trecere a unui curent periculos prin corpul omului.
Măsurile, amenajările şi mijloacele de protecţie trebuie să fie cunoscute de către
tot personalul muncitor din toate domeniile de activitate.
Principalele măsuri de prevenire a electrocutării la locurile de munca sunt :
 Asigurarea inaccesibilităţii elementelor care fac parte din circuitele electrice şi
care se realizează prin :
- amplasarea conductelor electrice, chiar izolate, precum şi a unor echipamente
electrice, la o înălţime inaccesibilă pentru om. Astfel, normele prevăd ca înălţimea
minimă la care se pozează orice fel de conductor electric să fie de 4 m, la
traversarea părţilor carosabile de 6 m, iar acolo unde se manipulează materiale sau
piese cu un gabarit mai mare această înălţime să depăşească cu 2-2,5 m gabaritele
respective ;
- izolarea electrică a conductoarelor ;
- folosirea carcaselor de protecţie legate la pământ ;
- îngrădirea cu plase metalice sau cu tăblii perforate, respectându-se distanţa
impusă până la elementele sub tensiune.
La utilizarea uneltelor şi lămpilor portative alimentate electric, sunt obligatorii :
- verificarea atentă a uneltei, a izolaţiei şi a fixării sculei înainte de începerea
lucrului ;
- evitarea răsucirii sau a încolăcirii cablului de alimentare în timpul lucrului şi a
deplasării muncitorului, pentru menţinerea bunei stări a izolaţiei ;
- menajarea cablului de legătură în timpul mutării uneltei dintr-un loc de muncă în
altul, pentru a nu fi solicitat prin întindere sau răsucire ; unealta nu va fi purtată
ţinându-se de acest cablu ;
- evitarea trecerii cablului de alimentare peste drumurile de acces şi în locurile de
depozitare a materialelor (dacă acest lucru nu poate fi evitat, cablul va fi protejat
prin îngropare, acoperire cu scânduri sau suspendare) ;
- interzicerea reparării sau remedierii defectelor în timpul funcţionării motorului
sau lăsarea fără supraveghere a uneltei conectate la reţeaua electrică ;
 Folosirea mijloacelor individuale de protecţie şi mijloacelor de avertizare.
Mijloacele de protecţie individuală se întrebuinţează de către electricieni pentru
prevenirea electrocutării prin atingere directă şi pot fi împărţite în două categorii :
principale şi auxiliare.
- Mijloacele principale de protecţie constau din : tije electroizolante, cleşti izolanţi
şi scule cu mânere izolante. Izolaţia acestor mijloace suportă tensiunea de regim a
instalaţiei în condiţii sigure ; cu ajutorul lor este permisă atingerea parţilor
conducătoare de curent aflate sub tensiune.
- Mijloacele auxiliare de protecţie constau din : echipament de protecţie (mănuşi,
cizme, galoşi electroizolanţi), covoraşe de cauciuc, platforme şi grătare cu
picioruşe electroizolante din porţelan etc. Aceste mijloace nu pot realiza însa
singure securitatea împotriva electrocutărilor. Întotdeauna este necesară folosirea
simultană cel puţin a unui mijloc principal şi a unuia auxiliar.
- Mijloacele de avertizare constau din plăci avertizoare, indicatoare de securitate
(stabilite prin standarde şi care conţin indicaţii de atenţionare), îngrădiri provizorii
prevăzute şi cu plăcuţe etc. Acestea nu izolează, ci folosesc numai pentru
 avertizarea muncitorilor sau a persoanelor care se apropie de punctele de lucru
periculoase.

 Deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni de atingere periculoase

sau a unor scurgeri de curent periculoase.
Se aplică mai ales la instalaţiile electrice care funcţionează cu punctul neutru al
sursei de
alimentare izolat faza de pământ. Întrerupătorul automat cu protecţie la curenţi de
defect este destinat prevenirii electrocutării prin atingere indirectă.
Menţionând faptul ca un curent de defect de 300-500 A poate deveni, în anumite
condiţii, un factor provocator de incendii, aparatul prezentat asigură protecţia şi
împotriva acestui pericol.
Întrerupătorul este prevăzut cu carcase izolante, şi este echipat cu declanşatoare
termice, electromagnetice şi releu de protecţie la curenţi de defect.
 Izolarea suplimentară de protecţie constă în executarea unei izolări suplimentare
faţă de izolarea obişnuită de lucru, dar care nu trebuie să reducă calităţile
mecanice şi electrice impuse izolării de lucru.
Izolarea suplimentară de protecţie se poate realiza prin :
- aplicarea unei izolări suplimentare între izolaţia obişnuită de lucru şi elementele
bune conducătoare de electricitate ale utilajului ;
- aplicarea unei izolaţii exterioare pe carcasa utilajului electric ;
- izolarea amplasamentului muncitorului faţă de pământ.

I.3. Măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor

În timpul exploatării maşinilor electrice, pe lângă pericolul electrocutării curentul

electric poate provoca incendii, datorită încălzirii aparatajului electric în timpul
funcţionării, în timpul scurtcircuitului sau suprasarcinilor. Arsurile electrice produse prin
deranjamentele părţii electrice pot provoca arsuri personalului sau pot determina
aprinderea prafului aglomerat sau a amestecului gazelor din atmosfera încăperii.
Pentru prevenirea pericolului de aprindere din cauza scânteilor şi a supraîncălzirii,
trebuie luate următoarele măsuri:
- La regimul de funcţionare în plină sarcină, părţile motorului electric nu trebuie
să se încălzească până la o temperatură periculoasă (lagărele nu trebuie să depăşească
temperatura de 80ºC).
- Părţile din clădiri şi părţile din utilaje care sunt expuse acţiunii arcului electric
trebuie să fie neinflamabile.
- Siguranţele, întrerupătoarele şi alte aparate asemănătoare, care în timpul
exploatării pot provoca întreruperea curentului electric, trebuie acoperite cu carcase.
- Părţile reostatelor şi ale celorlalte aparate care se încălzesc în timpul funcţionării
trebuie montate pe socluri izolate termic.
- Utilajul care lucrează în medii de praf sau gaze trebuie să fie acţionat cu motoare
electrice antiexplozive, iar instalaţiile şi aparatajul să fie în execuţie antiexplozivă.
- Pentru a se putea interveni cu eficacitate în caz de incendiu, se recomandă ca
lângă maşinile-unelte (sau în secţii) să fie amplasate extinctoare cu CO2. Folosirea apei
este interzisă la stingerea incendiilor în instalaţiile electrice, deoarece prezintă pericol de
electrocutare şi determină şi extinderea defecţiunii.

II. Curent, tensiune, rezistenta, circuite electrice

Definitia 1. Deplasarea ordonata a sarcinilor electrice se numeste curent (electric).

Definitia 2. Intensitatea curentului electric este variatia sarcinii in unitate de timp.
Curentul electric se deplaseaza de la „+” spre „–”.
Curentul electric poate fi:
 Continuu (c.c.), daca nu variaza in timp
 Alternativ (c.a) daca variaza sinusoidal in timp
 Variabil, daca are o variatie oarecare
Pentru a se deplasa, sarcinile trebuie sa primeasca energie de la o sursa. Energia poate fi data
de un generator chimic sau fotochimic (baterie, acumulator, pila fotovoltaica), de un
generator electromagnetic (de cele mai multe ori este vorba de „priza”, unde energia este
alternativa). Puterea generatorului (viteza de transformare a energiei), este data de
intensitatea curentului inmultita cu lucrul mecanic efectuat de generator pentru unitatea de
sarcina.
Definitia 3. Diferenta de potential dintre doua puncte este egala cu raportul dintre variatia
energiei electrice a unei particule incarcate care se deplaseaza intre aceste puncte si sarcina
acestei particule.
Observatie: fiecare baterie sau acumulator are o anumita energie inmagazinata; dupa
disiparea acesteia, bateria este „descarcata”. Marimile care permit determinarea acestei
energii sunt: tensiunea bateriei (numita tensiune electromotoare, t.e.m., notata cu E) masurata
in V si „capacitatea” acesteia masurata in Ah sau mAh (de fapt aceasta este sarcina electrica
din generator).

II.1. Variatia tensiunii de-a lungul unui circuit simplu

Un circuit simplu contine o sursa cu t.e.m. E si rezistenta interna r, un consumator cu
rezistenta R si fire de legatura cu rezistenta neglijabila, toate parcurse de acelasi curent:

Pentru a masura tensiunile intre diverse puncte ale circuitului si intensitatea curentului se
folosesc un voltmetru si un ampermetru, notate cu
Voltmetrul trebuie montat intotdeauna in paralel intre punctele de masura, iar ampermetrul in
serie, ca de ex. in figura urmatoare:

Se presupune ca printr-un voltmetru ideal nu trece curent, iar la bornele unui

ampermetru ideal diferenta de potential este nula.
Legea lui Ohm pentru un circuit simplu este:
Bilantul puterilor intr-un circuit simplu:
1 puterea debitata de sursa:
2 puterea disipata pe rezistorul exterior:
3 puterea disipata pe rezistorul interior:
Gruparea rezistentelor
Grupare in serie: rezistente parcurse de acelasi curent, montate una dupa cealalta. Este
suficient sa ne ocupam de doua rezistoare, ca in figura:

Vrem sa inlocuim cele doua rezistoare cu unul singur echivalent, notat RS.

sau, in general,

Grupare in paralel: rezistente cu aceasi tensiune la borne, parcurse de curenti diferiti:

Deoarece sarcina se conserva, intensitatea totala I este suma intensitatilor partiale:

rezistenta echivalenta a gruparii in paralel. Se obtine imediat:

sau, in general
Legile lui Kirchhoff
Legea 1. Intensitatea totala a curentilor care intra intr-un nod este egala cu intensitatea
totala a curentilor care ies din acel nod.

Legea 2. Suma t.e.m. pe un ochi de circuit este egala cu suma caderilor de tensiune pe
rezistentele din acel ochi.
1 Se alege arbitrar un sens de parcurgere a ochiului, ca in figura
2 Se considera cu + t.e.m. parcurse in acest sens de la borna „minus” spre borna „plus”
3 Se aleg arbitrar sensurile curentilor prin laturile ochiului
4 Caderile de tensiune care au acelasi sens cu sensul de parcurgere al ochiului intra in
relatie cu semnul +.

5
6 Daca din calcule unii curenti rezulta negativi, inseamna ca au sensurile inverse celor
alese initial.

II.2. Curentul alternativ monofazat

Curentul alternativ este un curent electric a cărui direcție se schimbă periodic, spre deosebire de
curentul continuu, al cărui sens este unidirecțional. Forma de undă uzuală a curentului alternativ
este sinusoidală, asa cum se observa si mai jos:

Tensiunea maxima Um este egala cu cca. 325 V (pe alternanta pozitiva, respectiv -325 V pe cea
negativa).
Perioada T este de 1/20s, adica 0,05 s (50 ms). De 50 de ori pe secunda, tensiunea ajunge la o
anumita valoare, oricare ar fi ea, pozitiva sau negativa.
Deoarece valoarea curentului electric este variabilă în timp, în practică se foloseşte o valoare
echivalentă numită valoare efectivă (sau eficace) I ef notată adesea numai cu I. Valoarea
efectivă a intensităţii curentului alternativ este egală cu intensitatea unui curent electric
continuu care produce acelaşi efect termic Q la trecerea prin acelaşi rezistor. Relaţiile dintre
valorile maxime şi cele efective sunt date de următoarele expresii de calcul:
Im
I pentru curent, care depinde de parametrii circuitului luat in calcul;
2
Um 325
U    230V pentru tensiune.
2 1,41
Curentul alternativ apare ca urmare a generării unei tensiuni electrice alternative în cadrul unui
circuit electric prin inducție electromagnetică. Forma alternativă (sinusoidală) a
tensiunii/curentului este modul uzual de producere, transport și distribuție a energiei electrice.
Curentul alternativ este foarte utilizat, atât în industrie, cât şi în consumul casnic, prin faptul
că prezintă o serie de avantaje, faţă de curentul continuu: poate fi generat simplu, in cantitati
mari şi cu costuri relativ reduse, se poate transporta la distanţe mari uşor şi cu pierderi mici,
se poate transforma la nivelul de tensiune dorit.
II.3. Curentul alternativ trifazat
In circuitele trifazate se suprapun trei tensiuni alternative normale, intarziate cu 2/3 de
perioada una fata de alta.

Cel mai mult s-a răspândit în practică sistemul trifazat, care prezintă numeroase
avantaje
în tehnica curenţilor tari:
– o transmisie de energie mai economică;
– posibilitatea de a dispune la utilizare de două tensiuni pentru consumatorii
monofazaţi;
– posibilitatea de a produce câmpuri magnetice învârtitoare, care permit realizarea unor
motoare simple şi robuste (motoare asincrone);
– utilizarea mai bună a materialelor în construcţia generatoarelor şi transformatoarelor.

Toate aceste avantaje au făcut ca în tehnica actuală producerea, transmisia şi distribuţia

energiei electromagnetice (electrice) să se facă aproape exclusiv sub formă de curent
alternativ trifazat.
În aplicaţii de puteri mai mici se întâlnesc adesea şi sisteme bifazate, în special la
comanda servomotoarelor de curent alternativ, în acţionări electrice şi în automatizări.
Circuitele electrice ale căror mărimi electrice (curenţi, tensiuni, tensiuni electromotoare
etc.) formează în funcţionarea normală sisteme de mărimi trifazate se numesc circuite
trifazate.
Circuitul trifazat este format din elemente de circuit trifazate, care la rândul lor
sunt formate din mai multe elemente de fază, numite şi simplu "faze" (ale porţiunii
de circuit, ageneratorului, a receptorului, a liniei etc.).
De regulă, elementul de circuit trifazat este format din trei elemente de fază.
Elementul de fază are două borne de acces formând o poartă, dar este mai general decât
elementul dipolar, întrucât admite şi existenţa unor cuplaje magnetice cu exteriorul.
Borna de început a elementului de fază se marchează cu literele A, B, C sau U, V, W
(ultimele marcaje se vor folosi mai rar în acest curs, pentru a nu produce confuzie cu
notaţiile pentru tensiuni), iar borna de sfârşit se marchează cu literele X, Y, Z. Deci
bornele unui element de fază se marchează cu perechea A–X, sau B–Y, C–Z, U–X, V–
Y, W–Z. Pot fi folosite pentru marcare şi litere mici. Se mai folosesc cifrele 1, 2, 3.
Mărimile corespunzătoare unui element de fază (sau unei "faze") se numesc mărimi
de fază (curent, tensiune la borne, tensiune electromotoare de fază).
După modul cum sunt grupate şi după modul cum sunt tratate bornele lor de acces, se
disting două tipuri fundamentale de elemente de circuit trifazate:
– elemente trifazate terminale,
– elemente trifazate de conexiune.
Elementul trifazat terminal (care descrie surse şi receptoare) este format din 3 elemente
de fază, ale căror borne sunt grupate în 3 sau 4 borne de acces ale elementului trifazat.
Se
disting următoarele conexiuni de bază:
– conexiunea în stea (fig. a), la care începuturile elementelor de fază sunt borne de
acces ale elementului trifazat (marcate cu literele A, B, C sau U, V, W), iar bornele lor de
ieşire (marcate cu X, Y, Z) sunt reunite într-un punct comun, numit punct neutru
(numit şi punct nul, întrucât adesea se leagă la pământ); opţional, punctul neutru poate
fi conectat la o a patra bornă de acces, numită bornă neutră, marcată cu litera N;
conexiunea în stea cu neutru izolat are 3 borne de acces, iar cea cu neutru
accesibil – are 4 borne de acces.

– conexiunea în triunghi (fig.b), la care începuturile elementelor de fază sunt borne

de acces ale elementului trifazat (marcate cu literele A, B, C sau U, V, W), iar bornele lor
de ieşire (marcate cu X, Y, Z) sunt conectate la borna de început a elementului de fază
următor sau anterior (dar cu aceeaşi regulă la toate elementele de fază). Conexiunea în
triunghi are 3 borne de acces.

La conexiunea în triunghi se formează un circuit închis (circuitul triunghiului). Pentru ca

la elementele terminale sursă (active) conectate în triunghi să nu apară un curent de
circulaţie pe acest circuit închis, trebuie ca t.e.m. de fază să îndeplinească condiţia de a
avea suma nulă.
Elementul trifazat de conexiune (folosit ca linie trifazată) este format din 3 elemente de
fază, numite şi elemente (sau conductoare) de linie sau "faze", şi opţional un al 4-
lea element, numit element (sau conductor) neutru sau de întoarcere (fig. 31.2-2).
Uneori ca element (conductor) neutru se foloseşte pământul. Toate elementele au
bornele de acces negrupate (6, respectiv 8 borne de acces).
Bornele elementelor de conexiune sunt notate cu literele R, S, T şi O (ultima pentru
elementul neutru), sau cu cifrele 1, 2, 3 şi 0 (ultima pentru elementul neutru).
Conform uzanţei, elementele de conexiune vor fi numite în continuare linii.

Elementele terminale sunt conectate între ele prin linii cu 3 conductoare de fază. Atunci
când se conectează între ele două elemente terminale cu bornă neutră, linia trebuie să
aibă şi cel de al 4-lea conductor, neutru.
În figura de mai jos s-a reprezentat un circuit trifazat, format din două elemente
terminale cu conexiune în stea (un generator, în stânga, şi un receptor, în dreapta),
conectate între ele printr-o linie trifazată cu 3 sau 4 conductoare. Conductorul neutru a
fost reprezentat cu linie întreruptă. Toate bornele elementelor au fost marcate conform
regulilor expuse anterior.
În figura urmatoare s-a reprezentat un circuit trifazat cu două elemente terminale
conectate în triunghi si o linie cu 3 conductoare. Bornele elementelor au fost marcate
conform regulilor expuse anterior.

Schemele de conexiune ale surselor şi receptoarelor sunt independente unele de altele; în

cazul liniei cu 4 conductoare cel puţin unul dintre elementele terminale trebuie să fie
conectat în stea şi să aibă neutrul accesibil. Atunci când numai elementul receptor
(pasiv) este conectat în stea cu neutru accesibil, se spune că s-a realizat un punct
neutru artificial.
Curenţii conductoarelor ("fazelor") liniei IR, IS, IT se numesc curenţi de linie (sau,
conform unei terminologii folosite în electroenergetică, curenţi "pe fază"), şi generic vor
fi notaţi cu Il. Curentul conductorului neutru se notează cu IN sau IO şi pentru el se
adoptă, de regulă, un sens de referinţă opus celui al curenţilor de linie. Tensiunile dintre
conductoarele ("fazele") liniei URS, UST, UTR se numesc tensiuni de linie (sau tensiuni
"între faze") şi vor fi notate generic cu Ul sau U. Tensiunile între conductoarele de linie
şi conductorul neutru VR,VS, VT se numesc tensiuni de fază (întrucât coincid cu
tensiunile de fază ale conexiunii în stea care le produce), respectiv tensiuni "pe fază"; ele
se notează generic cu V.
Elementelor de fază ale elementelor trifazate terminale le corespund curenţii de fază
IA, IB, IC (aici terminologia improprie, dar încetăţenită, este deficientă), tensiunile de
fază VA, VB, VC şi tensiunile electromotoare de fază EA, EB, EC, notate generic
If, Vf (sau simplu V) şi Ef.
Un element trifazat este echilibrat dacă este format din elemente de fază identice; o
definiţie mai generală va fi dată mai departe. Uneori în locul atributului "echilibrat" se
foloseşte "simetric", făcând referire la o simetrie constructivă; acestă uzanţă poate
conduce la confuzii.

III. Masurarea marimilor electrice in instalatiile de joasa tensiune

Aparatele de măsurat electrice sunt mijloace de măsurare care permit determinarea

cantitativă a mărimii fizice de măsurat prin transformarea acesteia într-o mărime
perceptibilă, prin intermediul unui semnal electric.
Funcţionarea aparatelor de măsurat electrice se bazează pe utilizarea fenomenelor fizice
legate de trecerea curentului electric sau de formarea câmpului electromagnetic, care
produce, după legi cunoscute, efecte măsurabile sub formă de forţe sau de cupluri
mecanice sau anumite stări ale elementelor electronice sau magnetice. Sub acţiunea
acestora, folosind energia câmpului magnetic sau a celui electric, sau energia curentului
electric, se obţine o mărime perceptibilă, care este deplasarea unui sistem mecanic mobil
sau un semnal numeric.
Aparatele de măsurat electrice sunt de construcţie foarte diferite, diversitatea provenind
din:
- metodele de măsurare foarte diverse;
- principiile de funcţionare;
- precizia de măsurare;
- natura mărimii măsurate;
- după utilizare.
Clasificarea aparatelor de măsurare se prezintă mai jos:
aparate -furnizează valoarea mărimii măsurate
indicatoare direct sub forma unei indicaţii
vizuale pe un dispozitiv de citire
Metode de
măsurare
aparate - determină mărimea de măsurat
comparatoare prin comparare directă cu una
sau mai multe măsuri

aparate - semnalul electric acţionează

analogice dispozitivul de măsurat în mod
continuu , valoarea mărimii de
măsurat fiind indicată sub forma
Principiul de unei deplasări unghiulare sau liniare
funcţionare a echipamentului (indicatorului) mobil
în faţa unei scări gradate

aparate - semnalul electric este discretizat,

numerice acţionând discontinuu (la anumite
Aparate de intervale de timp) dispozitivul de
măsurat măsurat; valoarea mărimii de măsurat
electrice este afişată numeric

clasă de precizie 0,1

0,2
Precizia de 0,5
măsurare 1,0
1,5; 2,5; 5

ampermetre
Natura voltmetre
mărimii wattmetre
măsurate varmetre

aparate de laborator (clasele 0,1 - 0,5)

Utilizare aparate tehnice (clasele 1 - 5)
aparate de tablou (clasele 0,5 - 5)
Caracteristica statică a aparatelor de măsurat poate fi liniară sau neliniară şi aceasta
dependent de elementele constructive ale acestora.
Practic, caracteristicile statice ale tuturor elementelor sunt mai mult sau mai puţin
neliniare.

X Traductor Y a
Dispozitivul de
Mărimea de (convertor) Mărimea electrică măsurat Mărimea
măsurat intermediară perceptibilă

Schema principială de funcţionare a unui aparat electric

Fiecărei valori a mărimii de măsurat X, în numite condiţii exterioare, trebuie să-i

corespundă o singură valoare a mărimii perceptibile bine determinată α. În caz contrar,
indicaţiile aparatului sunt greşite. Pentru aceasta este necesar ca mărimea perceptibilă să
depindă numi de mărimea de măsurat, ca ambele funcţii de transfer să fie uniforme, ca
variaţia parametrilor elementelor constructive ale aparatului produsă de variaţia diferiţilor
factori externi (temperatură, umiditate sau presiunea mediului înconjurător, câmpuri
magnetice şi electrice exterioare, frecvenţa mărimilor de măsurat etc.), să ducă la variaţii
ale indicaţiilor aparatului pe cât posibil mai mici.
În această secțiune dorim să eliminăm confuzia între senzori, traductoare și transmittere,
foarte larg răspândită în zona achiziției de semnal de la procesele industriale (de exemplu:
temperatură, presiune, debit, etc).
Din punct de vedere al achiziției de semnal, un senzor este un dispozitiv care primește un
stimul și răspunde cu un semnal de tip electric, pe când un traductor este un “convertor de
energie”. In practică, termenii se confundă uneori, lucru care poate duce la neînțelegeri.

III.1. Aparate digitale si analogice

Rezultatul unei măsurări se exprimă totdeauna printr-un număr finit de cifre

semnificative. Deci rezultatul măsurătorii variază discret, spre deosebire de valoarea
măsurandului, care de cele mai multe ori variază continuu. Astfel procesul de măsurare
cuprinde în mod obligatoriu etapa de discretizare.
Această operaţie poate fi efectuată de operatorul uman sau de aparatul de măsurat. În
primul caz, aparatul de măsurat furnizează informaţia de măsurare sub forma unei mărimi
fizice variabile continue, a cărei valoare este uşor sesizabilă de operatorul uman, este
vorba de aparatele analogice, iar în al doilea caz aparatul furnizează informaţie de
măsurare direct sub forma unui număr care este citit de operatorul uman. Acest aparat de
măsurat se numeşte aparat digital (sau aparat numeric).
Aparatul de măsurat analogic are în structura sa numai elemente analogice caracterizate
prin variaţia continuă a mărimilor de intrare şi de ieşire. El poate fi privit ca un
instrument de simplă transformare a măsurandului într-o altă mărime fizică, a cărui
valoare este sesizabilă de om.
Aparatul de măsurat digital are în structura sa şi elemente caracterizate prin
variaţie discontinuă (discretă) a mărimilor. Măsurandul, după convertirea într-o mărime
fizică convenabilă este cuantificat, adică este dirijat în trepte de o anumită fineţe.
Numărul treptelor dă valoarea măsurandului. Această operaţie este denumită conversie
analog-digitală.
 y y

0 x 0 x
Funcţia de transfer a unui aparat: a) analogic, b) digital.

III.2. Măsurarea curenţilor şi tensiunilor cu ampermetre şi voltmetre.

În circuitele de curent continuu şi de curent alternativ din instalatiile electrice,

curenţii care depăşesc valorile de 10-6 A se măsoară cu ampermetrul, iar tensiunile mai
mari de 10-4V cu voltmetre.
Ampermetrele se leagă în circuitele de măsurare, iar voltmetrele în paralel.
Dependent d mărimea curenţilor şi respectiv tensiunii, se folosesc şunturi sau rezistenţe
adiţionale.
Curenţii şi tensiunile foarte mari se măsoară prin intermediul transformatoarelor
de măsurat.

RA A
A
RV RV V
~ R ~ R ~ V R ~ Ra R

Schemele de legare a ampermetrelor şi voltmetrelor.

Prin conectarea lor în circuitele de măsurare, ampermetrele şi voltmetrele, datorită

consumului propriu de putere, modifică regimul de lucru al circuitelor şi ca urmare
valoarea mărimii de măsurat, introducând o eroare sistematică de metodă. Între valoarea
mărimii de măsurat şi cea adevărată, existentă înainte de conectarea aparatelor de
măsurat, există o diferenţă determinată de faptul că rezistenţa ampermetrelor nu este
egală cu zero, iar rezistenţa voltmetrelor nu este infinită. Această diferenţă este cu atât
mai mare cu cât consumul de putere al aparatelor de măsurat este mai mare comparativ
cu puterea circuitului în care se face măsurarea.
 A
k l
TC ~ R
K L
~ R
X
A Tt
a x
V
Schemele de măsurare ale tensiunii şi curentului cu ajutorul transformatoarelor de măsură

Pentru ca influenţa consumului aparatelor de măsurat şi, ca urmare, eroarea

sistematică de metodă să fie cât mai mică, rezistenţa ampermetrelor trebuie să fie cât mai
mică iar rezistenţa voltmetrelor cât mai mare în comparaţie cu rezistenţa circuitului de
măsurare.
Pentru a susţine afirmaţiile de mai sus se consideră un ampermetru şi respectiv un
voltmetru în curent continuu şi corespunzător se va scrie eroarea sistematică efectuată prin
introducerea instrumentului de măsurare în circuitul de alimentare a receptorului.
Măsurarea curentului Măsurarea tensiunii
I

~ E, r R
E,r ~ U R

E E
E U R
I Rr r
Rr 1
R R
A
I’
A
E,r ~ rV V U R
~ E,r R
E R  rV E
E U'   
R  rV R  rV r
I' 
R  r  ra r 1  R  rV 
R  rV R  rV
I  I' I'
I  1 r
I I 1
U  U' U' R
Rr 1 U  1 1
I 1 1 U U r R  rV
R  r  ra r 1 
1 a R rV
Rr
r R  rV
Dacă ra  R  r , a  0 iar  I  0 Dacă rV  R ,  1 iar  U  0
Rr rV
Referitor la tipurile de aparate de măsurare folosite se pot menţiona următoarele:
- curenţii şi tensiunile continue se măsoară cu aparate magnetoelectrice şi
electrodinamice; cele magnetoelectrice sunt cele mai precise;
- curenţii şi tensiunile alternative de valoare mică se măsoară cu aparate
magnetoelectrice cu redresor (Fig 5.4.) sau cu termocuplu (fig. 5.5);
 m A m A

R1
C u p ru C
M a n g a n in ă R 1
L M a n g a n in ă
R C u p ru R 1

a) b)

R 1
R m A
m A

M a n g a n in ă R 1
L
C R C u p ru
c) d)
Aparate magnetoelectrice cu redresor: a) ampermetre pentru curenţi mici; b) ampermetre
pentru curenţi mari; c) voltmetru pentru tensiuni mici d) voltmetre pentru tensiuni mari.

m A m A m A
m A

a) b) c) d)
Aparate magnetoelectrice cu termocuple a), b) cu contact, c), d) fără contact.

- ampermetrele şi voltmetrele feromagnetice sunt cele mai utilizate aparate de

măsurare, datorită simplităţii şi siguranţei în funcţionare; ele se fabrică în general
ca aparate de tablou de clasă 1,5-2,5, precum şi ca aparate portative şi de
laborator, clasă 0,2-0,5-1;
- ampermetrele şi voltmetrele electrodinamice şi ferodinamice sunt aparate de mare
precizie, construindu-se de obicei ca aparate de laborator de clasă 0,2 şi 0,1.
aceste aparate sunt folosite atât în curent continuu cât şi în curent alternativ,
indicaţiile lor fiind identice; cele ferodinamice sunt mai puţin precise, având
clasele de precizie cuprinse între 1 şi 2,5, dar sunt mai robuste. Pentru
ampermetre, funcţie de mărimea curentului se practică diferite scheme de
conexiuni ale bobinelor (fig 5.6). De remarcat că indiferent de modul de legare al
bobinelor (fixă sau mobilă), indicaţiile ampermetrului sunt proporţionale cu
pătratul curentului de măsurat. Voltmetrele electrodinamice se construiesc cu mai
multe domenii de măsură.
 r1 r1 I2
I R1
I I1
r2 R2
r2
C
a) b)
I2 I2
r'1 r'' 1 R1 2I r'1 r''1 R1
I
I1 r2
r2 R2 R2

C C
c) d)
Schemele de conexiuni ale bobinelor ampermetrelor electrodinamice: a) legarea în serie a
bobinelor, b) legarea în paralel a bobinelor, c) bobina mobilă legată în paralel cu un şunt
legat în serie cu bobina fixă, d) fără contact.

Pentru masurarea puterilor active se folosesc aparate dedicate, denumite wattmetre,

respectiv pentru masurarea rezistentei, aparate denumite ohmetre.