HANU ANCUTEI

MIHAIL SADOVEANU

Hanu Ancutei ,tiparit in intregime in 1982 , dar inceput cu 7 ani mai inainte ,prin publicarea povestirii Iapa lui
Voda , trebuie luat si citit in intregime,daca voim sa intelegem arta prozatorului.
Tehnica povestirii in povestire , sau a povestirii in rama , formula narativa foarte veche , dar in acelasi timp
foarte noua(fiindca o gasim aplicata in diferite moduri), are avantajul de a putea transforma pe povestitorii insisi
in personaje ale naratiunii de cadru.Ea are totodata si un caracter profund popular.Cunoscand adanc vechile carti
populare ,atent mai ales la arta de povestitor a unui Neculce sau Creanga , Sadoveanu atinge in aceasta opera a
sa culme a rafinamentului artei cuvantului romanesc.
Hanul insusi devine personaj in povestirea de cadru.hanu ancutei nu e un han ca toate celelalte.Asezat la
rascruce de drumuri , si de veacuri , Hanu Ancutei este o cetate care adaposteste pe povestitori si pe ascultatori ,
cu totii iubitori de vin din Tara de Jos , baut din oala de lut rosu.Teatral si solemn , pentru ca din modul cum e
notata oralitatea vorbirii putem deduce tonul si gesturile personajului comisul Ionita , razasul cel fudul de la
Darmanesti , spunea:”Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han ,-era cetate.Avea niste
ziduri groase de ici pana colo.Si niste porti ferecate cum n-am mai vazut in zilele mele.In cuprinsul lui se puteau
oplosi oameni , vite si carute si nici habar nu aveau din partea hotilor...”De aceeasi parere era si Mos Leonte
Zodierul:”Asa ziduri ca de cetate , asa zabrele , asa pivnita ,-asa vin ,-in alt loc nu se poate.Nici asa dulceata ,
asa voie buna s-asemenea ochi negri ;eu parca tot sub ei as sta pana ce mi-a veni vremea sa ma duc la limanul
cel fara de vifor...”
Lirismul sadovenian , invaluitor , transpune adunarea de la han , ca si intamplarile povestite acolo , intr-un
timp nedeterminat.Hanul reprezinta , in mic , Moldova dintotdeauna , Moldova oamenilor simpli cu obiceiuri
arhaice , cu intamplari care se perinda dupa anume date calendaristice , cu practici savarsite ritualic.Diferitele
Ancute care se succed , ca stapane la han , sunt parca una si aceeasi , in ochii generatiilor de bautori si
povestasi.Insasi curgerea melodica a propozitiilor , pe care scriitorul rapsod le pune in gura povestitorilor , da
impresia de continuitate in valuri fara sfarsit..Iata un pasaj in care punerea verbelor la imperfect sugereaza
aceasta imagine poetica:”Taberele d cara nu se mai istoveau.Lautarii cantau fara oprire.cand cadeau unii ,
doborati de truda si de vin , se ridicau altii de prin cotloanele hanului.”
Povestire care ni se pare ca da, in modul cel mai adecvat , sensul intregului ciclu este Negustor lipscan.
Moldova celor adunati la Hanu Ancutei este o lume statornica , fericita intrucat se poate infrupta din darurile
pe care pamantul acestei tari le ofera cu imbelsugare , refractara , mai ales , orice innoiri ale lumii civilizate care
i-ar putea strica linistea.Inventiile tehnice sunt privite cu suspiciun:”Cine stie ce ticalosenie nemteasca a mai
fi”,mormaieste cu indaratnicie si cu glas gros ciobanul de pe Rarau , auzind ca stapan Damian Cristisor
calatorise cu trenul.Ca cititor in zodii , mos Leonte admite ceasornicele , dar in ruptul capului nu e de acord cu
palariile la cucoane:”De ceasornice nu ma mir...dar femeile cu palarii , drept sa-ti spun , mie nu-mi plac.”
Cat priveste alimentatia , moldovenii cei vechi nu intelegeau cum nemtii beau bere amara , mananca carne
fiarta si cum se pot lipsi de sarmale , de bors , de crap la protap ori de miel fript talhareste.De la concluzia
capitanului Isac:”Apoi atuncea , urma capitanul Isac , daca nu au toate acestea , nici nu imi pasa!sa ramaie cu
trenul lor , si noi cu tara Moldovei”, nu s-ar putea spune insa ca tara Moldovei e numaiindecat o tara a fericirii ,
pentru ca , dupa cum reiese din povestirea lui Constandin Motoc , ciobanul de pe Rarau , boierii asupresc
crancen pe tarani si oamenii , ajutati de haiduci, precum Vasile cel Mare , trebuie sa-si faca singuri judet , un
judet al sarmanilor , dupa pravile nescrise dar drepte.
Luate fiecare in parte , cele 9 istorisiri nu spun mare lucru , sau spun prea putin din punctul de vedere al
prozatorului.Pentru ca nu atat ce se spune in Hanu Ancutei este esteticeste superior , cat mai ales modul cum se
spune , felul de a povesti al fiecarui personaj in parte ramanand profund definitoriu.
Numai pentru ca veni vorba , comisul Ionita povesteste intamplarea cu iapa lui Voda.Alminteri el care “sta
stalp”la han , desi declara ca pleaca de indata , aratand spre calul deja inseuat , avea de povestit ceva
infricosetor.Sirul povestirilor insa , care decurg in chip natural una dintr-alta , cu o savanta punere in scena , il
impiedica sa plece , pana cade si el , o data cu ceilalti , doborat de somn si bautura.
Povestitorul genericului care e unul din oameni ce stau mai la o parte , pe protapurile carelor din umbra
hanului , ni-l prezinta pe calugarul Gherman de la Durau mai mult ca pe un haiduc paduratic.In aparenta tacut ,
afundat in barba lui stufoasa si “Indeletnicindu-se” cu oala calugarul dintr-o data a “slobozit cuvant”:

1
“Atunci cu mare dragoste si placere s-a ridicat din coltul lui calugarulcel care venise de la munte si ,
cumpanindu-si oala in dreptulbarbii , a slobozit cuvant.Pana in acea clipa tacuse si se indeletnicise cu oala si
nici nu-l vedeam de barba.”
Vorbirea lui e presarata cu cuvinte din scripturi.La schitul Durau-spune el-“ma invoiesccu fratii mei intru
pustietate , iesind cateodata cu toporul si cu cutitul impotriva dihaniilor , caci noi arma de foc si sabie nu se
cade sa purtam:suntem slujitori cu duhul”.Lucrurile mirenesti insa nu-i sunt cu totul straine , judecand dupa
felul cum se adreseaza Ancutei:”-Iti multumesc , lele Ancuta ,pentru vin si pentru cautatura ochilor.Poti sa
umpli oala , ca sa nu te trudesti a veni a doua oara.”
Ca multe alte personaje tipic este mos Leonte Zodierul.Se vede cat de colo ca mos Leonte arde de nerabdare
sa spuna o istorie.Politicos insa , invita pe comisul Ionita a nu-si uita cuvantul in legatura cu intamplarea cea
grozava.Dar mos Leonte are o adevarata mancarime de limba , tine sa vorbeasca numaidecat si atunci recurge la
un siretlic ce nu da niciodata gres in captarea auditorului.Se minuneaza ipocrit si teatral de povestirea
calugarului si declara pe un ton potolit ca nu si-a mai simtit “inima ca potarnichea in cangile soimului”, ca
acum , decat o data in viata sa , anume atunci cand a vazut balaurul.Se intelege , adunarea , inclusiv comisul
Ionita , ii cere , in cor , sa spuna povestea cu balaurul care inghite pe boierul Nastasa Balomir , hapsanul , caruia
ultima si tanara lui sotie ii venise in sfarsit de hac , cu ajutorul solomonarului.
Ciobanul de pe Rarau reprezinta , in adunarea idilica de la Hanu Ancutei , pe cei multi si oropsiti , oamenii
pamantului.Portretul , foarte adecvat , este executat in trasaturi aspre , puternice , desprins parca din fabuloasa
Dacie preistorica:”S-a ridicat din tohoarca lui , de la protap , un om matahalos , si s-a aratat in lumina focului
pasind leganat.Numai dupa cum aducea picioarele , rar , cosind cu ele parca , s-ar fi putut cunoaste ca-i
cioban.Se vedea asta insa si dupa gluga , dupa caciula dintr-un berbece , dupa chimirul lat si lustruit si mai ales
dupa camasa scortoasa de spalaturi in zer , purta toiag nalt pe care il tinea sus.Si ochii mititei , abia –i vedeam
de sub strasina fruntii si a sprancenelor.Avea plete unse cu unt , iar barba-i era rasa cu custura de coasa.”
Ciobanul atribuie povestea sa , Judet al sarmanilor , unui prieten al sau.Insa si el , ca si calugarul Gherman ,
are o taina...De fapt povestea lui e autobiografica si asta se vede din modul spunerii , ton si
gesticulatie:”Povestind , ciobanul se atatase si acum isi scurta capul si bratele in rumeneala focului.Glasul ii
iesise di cumpana obisnuita.Vorbea prea tare , insa ca si cum ar fi fost singur.”
Fantana dintre plopi si Cealata Ancuta sunt doua povestiri romantice de dragoste , una privitoare la
intamplarea din tinerete a capitanului Isac cu o tanara tiganca , cea de-a doua referitoare la rapirea unei fete de
boier de catre feciorul de razasi Tudorita Catana.Ambele intamplari au loc in jurul hanului Ancutei.Orb sarac si
Istorisirea Zahariei Fantanarul prilejuiesc aducerea in scena a 3 personaje foarte pitoresti:Orbul e un ”calic
batran” , un “ticalos” si un “nemernic”(continutul semantic al cuvintelor e cel vechi).In tinerete facuse parte
dintr-o banda de cersatori si hoti , condusi de un oarecare Ierofei , care a murit , acesta din urma , “la o petrecere
si la o batalie int-o noapte”.Ratacind multa vreme prin partile Chiului , orbul se intorcea acum la locul nasterii
sale , sub poalele muntilor Moldovei.”Nemernicul” este insa un Homer autohton.Stie o multime de istorii , pe
care le spune acompaniindu-se la cimpoi.Le spune si le canta in schimbul unui hartan de carne fripta si al unei
ulcele de vin acru , cerand cu demnitate , adulmecand alimentele dar si caracterele oamenilor cu urechile si
nasul.Datina cere sa inceapa cu cantecul Mioarei-indiferent de starea de spirit a adunarii-chemand “viers de
mahnire din departarea anilor de demult”.Melodia Mioritei cuprinde pe toti:”Ciobanul cel prost de la Rarau ,
cum si monahul care ducea la Sfantu Haralambie plangeau pe locurile lor fara nici o rusine.”
Orbul povesteste apoi intamplarea cu fuga lui Duca-voda in mazilie , spre tara leseasca , tiptil, in mare graba
si umilinta.Oprindu-se la o casa si cerandu-i unei femei o oala cu lapte , e intampinat cu blesteme , cum scrie si
in cronica lui Neculce:
“- N-avem lapte , n-avem vaci , mamuca;n-avem , ca ni le-a mancat Duca-voda , manca-l-ar temnita pamantului
si viermii iadului cei neadormiti.”Iata sursa exacta a lui Sadoveanu:coparatia de texte ramane exceptional de
interesanta asupra modului de documentare a scriitorului.Pornind de la o viziune popular-folclorica , marele
prozator impinge istorisirea lui Neculce-indeajuns de realista , macar prin comparatie-spre mit si legenda.
Lita Salomia , care aduse de mana pe orb , e o baba cu gura punga si privirea ascutita , cam rea.Se face a se
mira de succesul cantaretului.Nu bea vin pentru ca sufera de vatamatura , dar nu se da indarat de la rachiu si
placinte moi , pe care le molfaie intr-un dinte.Zaharia Fantanarul , “cu capu-i buhos si barba-i incalcita”, este o
personificare a tacerii pietrificate.Bea si tace cu indaratnicie.Face fantani dar iubeste mai mult vinul decat
apa.Istorisirea lui-o alta poveste de dragoste intre o fata de boier si feciorul unui mazal, intamplata pe vremea
lui voda Calimah-e spusa de fapt de Lita Salomia.Naratiunea cu cei doi tineri fugiti si adapostiti in coliba lui

2
Zaharia din padure, se costituie dintr-un dialog.Baba Salomia povesteste si abia din cand in cand scoate , cu
clestele, cate o vorba din gura lui Zaharia:”Asta-i”...”Atata-i”.
Asadar , “indiferente de sine”-cum spune G.Calinescu-cele 9 povestiri de la Hanu Ancutei se leaga dintr-un
tot unitar , arta prozatorului fiind aceea de a crea personaje-povestitori si o atmosfera specifica.
Dupe cum affirm mai sus , mestesugul nu consta neaparat in ce se spune cat mai ales in modul cum se
spune.Acest cum il formeaza miscarea si comportamentul povestitorilor , care se succed in chipul cel mai
natural la cuvant , dar il formeaza , mai ales , vorbirea lor.Dupa cum s-a observat is dupa cum insusi scriitorul a
marturisit-o adesea , arta lui Sadoveanu se aseaza in linia traditiei lui Neculce is Creanga , mai ales pin
parfumul vechi si moldovenesc al cuvantului.Aceasta se poate observa din fiecare sir si din fiecare intorsatura
de fraza.
Astfel , oprindu-ne mai amanuntit la ultima povestire , Istorisirea lui Zaharia Fantanarul , vom observa
atragerea in sfera artei a cuvintelor si expresiilor populare. Orbul cel sarac stie istorisiri si se bucura de simpatia
auditorului.Dar Lita Salomia nu mai avea astampar , rupandu-si degetele si muscandu-si buzele , contrariata de
atentia care se da unui “ticalos”si isi da cu parerea , in doi peri:”-Iaca astfel traiesc unii fara grija macar ca-s
niste nevolnici.Umbla dusi de mana de altii , ca ei singuri nu-s vrednici sa calce doi pasi ; si pe unde ajung spun
niste minciuni , de sta lumea si se uita la dansii cu gura cascata.”
Lita salomia , baba cea ascutita la limba , se caracterizeaza singura pin modul cum vorbeste , fara cea mai
mica interventie din partea povestitorului.Ca mai batrana in adunare ea se exprima pin pluralul demnitatii , Dar
se umple de naduf cand vede ca orbul le intorcea si le sucea ca sa se plece o lume catre dansul.
Impresia de oralitate si de miscare scenica a personajului se realizeaza , simultan ,
din cuvinte auzite in vorbirea regionala curenta :”asta,s-am(in loc de si-am)nimica,”Dar mai ales din expresii
verbale:”le intorcea ,le sucea , sa se plece…catre, m-am umplut de naduf” si din constructii eliptice:”toate ale
lui, o lume(substantivul neatriculat ) auzind,vazand(lipsa complementului drept)”.Fiind bolnava de vatamatura ,
baba se apara de (respinge)ulcica cu vin pe care i-o intindea razasul. Ceremonioasa , aproape ritualica ,scena se
poate juca perfect de catre o actrita care poate ghici mima si pantonima, fara indicatii regizorale , numai din
inflexiunile limbii.

3
4
 Tipuri de texte

După scopul comunicării textele pot fi: descriptive, narative, informative și argumentative (fiecare tip de
text conține într-o măsură mai mică sau mai mare o anumită cantitate de informații), iar după stilul în care sunt
redactate pot fi: beletristice, științifice, juridic administrative, publicistice, eseistice și epistolare.
Textul descriptiv poate fi un text literar de tip tablou sau portret, caracterizat prin subiectivitate și printr-
o expresivitate sporită , sau de tip nonliterar, descriind un anumit aspect al realității într-un limbaj obiectiv,
impersonal și prin acumularea unei sume de detalii.
Textul narativ este de obicei un text literar epic în care emițătorul își transmite indirect sentimentele prin
intermediul acțiunii și personajelor; și unele texte nonliterare pot avea caracter narativ, în special cele din
domeniul publicistic.
Textul informativ este prin excelență un text nonliterar care într-un limbaj concis oferă informații despre
un anumit aspect al realității. Dintr-un asemenea text lipsesc și mărcile afectivității și ale expresivității.
Textul argumentativ este un text personalizat deoarece exprimă punctul de vedere al emițătorului.
Pornește de la o ipoteză pe care o dezvoltă cu argumente finalizând-o cu o concluzie. Limbajul este elevat și
ideile sunt legate prin conectori.
Textul beletristic este textul luat dintr-o operă literară, are caracter particular fiind rezultatul imaginației
unui singur scriitor, este singurul care folosește cuvinte din toate compartimentele lexicului, folosește valori
denotative și conotative și predomină funcția expresivă a limbajului.
Textul științific are caracter general pentru că exprimă adevăruri universal valabile, preferă
neologismele, este concis impersonal, lipsit de expresivitate, folosește numai cuvinte cu sens propriu, iar
elementul verbal poate fi completat de anumite simboluri, cifre, numere.
Textul juridic administrativ: în acest stil sunt redactate compunerile cu destinație oficială precum
cererea, procesul verbal, CV-ul și articolele de legi; caracter obiectiv, impersonal, termeni cu sens propriu,
numai funcție informativă, utilizează clișee lingvistice și de regula are o anumită așezare în pagină.
Textul publicistic: prin caracterul de regulă impersonal se aseamănă cu științificul și prin prezența rara a
unor elemente expresive cu beletristicul; utilizeaza clișee lingvistice; are atât funcție informativă cât și funție
conativă (persuasivă); cunoaște specificități de limbaj în funcție de tema articolului sau de tipul publicației.
Textul eseistic este în majoritatea cazurilor un text argumentativ, aici încadrându-se textele de critică
literară. Apar neologisme, limbaj elevat (academic), posibile trimiteri la alte domenii artistice.
Textul epistolar este reprezentat prin scrisori, cu un limbaj colocvial cu termeni uzuali și cu caracteristici
precum localitatea, data, formula de început și formula de încheiere.

Stiluri

5
 Stilul direct (vorbirea directa): - Este o modalitate prin care se reproduce fara modificari replica unui
personaj, respectandu-se intonatia specifica. Marcile specifice stilului direct mut: - Linia de dialog sau
ghilimelele pentru diferentierea secventei dalogate; - Semnul exclamarii; - Semnul intrebarii; - Punctele de
suspensie. Prezenta verbului dicendii , care leaga replica personajului de naratiune.
Stilul indirect(vorbirea indirecta): - Este o modalitate prin care se pastreaza doar continutul vorbirii
personajului nu si forma (trecerea la vorbirea directa) Verbele si pronumele la persoana I si a II-a sunt trecute la
persoana a III-a
Stilul indirect liber: -Este o formula mixta intre vorbirea directa si vorbirea indirecta (gandurile
personajului sunt redate de catre narator) Caracteristicile acestui stil sunt: Lipsa verbului de declaratie si de
relatie se ambiguizeaza vocea personajului si a naratorului.

6
 Pedagogie- Procesul de învăţământ ca relaţie predare-
învăţare-evaluare
Procesul instructiv-educativ presupune o corelativitate funcţională între predare-învăţare –evaluare:
Literatura de specialitate prezintă numeroase definiţii ale predării dintre care prezentăm câteva:
Predarea reprezintă acţiunea cadrului didactic de transmitere a cunoştinţelor la nivelul unui model de
comunicare unidirecţional, aflat în concordanţă cu anumite cerinţe metodologice care condiţionează
învăţarea, în general, învăţarea şcolară în special.
Conform Dicţionarului de pedagogie, EDP, 1979, p. 350: predarea – termen corespunzător activităţii de
„a învăţa pe altul”, denumită de engl. teach, de fr. enseigner, de germ. lehren; fiindcă în limba română, a
învăţa se referă atât la subiectul educaţiei, cât şi la obiectul educaţiei, activitate desfăşurată de profesor în
cadrul lecţiei, spre a determina la elevi activitatea de învăţare, ambele activităţi fiind în interacţiune în
sistemul pe care îl constituie procesul de învăţământ.
În opinia autorului Ioan Cerghit, predarea este un ansamblu complex de acţiuni şi comportamente
didactice specifice, destinate producerii învăţării.
Prezentăm mai jos şi opinia profesorului Romiţă Iucu cu privire la activitatea de predare conform lucrării
Instruirea şcolară:
Predarea este o schimbare provocată a ceea ce este în ceea ce trebuie să fie – finalitate a actului de
învăţare, prin angajarea elevilor într-o nouă experienţă de învăţare. Calitatea activităţii de predare este dată de
potenţialul ei cognitiv, afectiv şi psihomotor transformator. În modelele didactice tradiţionale predarea se
rezuma la o simplă prezentare a materiei, în timp ce didactica modernă priveşte predarea ca pe un complex de
funcţii şi acţiuni multiple şi variate.
Predarea este o activitate dominantă a profesorului şi o variabilă cauzală de care depinde, în mare
măsură, starea de pregătire a elevilor. Abordările moderne s-au axat pe o reprezentare duală a predării:
una deductivă, care beneficiază de unele suporturi ale teoriilor învăţării de tip behaviorist, cognitiv şi umanist;
alta inductivă, dezvoltată prin aportul paradigmatic al etnometodologiei, axată pe observarea faptelor de predare, a
situaţiilor şi a metodelor de comportament comune cadrelor didactice.
Printre cele mai interesante accepţii date predării se numără şi cea managerială, conform căreia predarea
ar reprezenta un ansamblu de operaţiuni şi acţiuni sistematice de planificare, organizare, îndrumare, control,
evaluare şi decizie a procesului de instruire. Principalele accepţii ale predării sunt următoarele: predarea ca
transmitere, predarea ca ofertă de experienţe, predarea ca formă de dirijare a învăţării, predarea ca gestiune a
învăţării şi predarea ca ansamblu de comportamente didactice specifice.
Predarea ca transmitere
În practica instrucţiei tradiţionale, activitatea de predare este văzută ca transmitere de cunoştinţe şi
tehnici de acţiune. A preda înseamnă a da, a oferi, a transmite în mod sistematic cunoştinţe specifice unei
discipline; a prezenta materia, a informa, a mijloci un transfer de informaţii; a comunica o serie de cunoştinţe,
de rezultate, de cercetări ştiinţifice; a expune o lecţie ect.

7
 Predarea ca ofertă de experienţe
În această perspectivă, predarea se defineşte ca ofertă a unei progresii de experienţe cognitive, acţionale
şi afective determinate şi dirijate în mod intenţionat spre valori (axiologic). Prin trăirea conştientă şi
implicată a acestor experienţe, elevul îşi dezvoltă propriile experienţe în virtutea cărora se aproprie de
adevăr, pătrunde în miezul lucrurilor, surprinde esenţa şi semnificaţia umană şi socială a acestora. Esenţial
este ca elevii să extragă tot ce se poate extrage din aceste experienţe.
Predarea ca formă de dirijare a învăţării
A preda, cu sensul de a dirija, se referă astfel la ceea ce face profesorul pentru a-i motiva, a-i încuraja
şi a-i inspira pe elevi să atingă obiectivele de studiat.
Predarea s-ar construi astfel atât dintr-un ansamblu de proceduri de prezentare a materiei, cât şi dintr-un
complex de prescripţii (indicaţii, aprecieri, orientări, încurajări etc.), utilizate pentru ghidarea eforturilor elevilor
în învăţarea conţinuturilor date. Mai exact, este vorba despre dirijarea proceselor de recuperare cognitivă:
centrarea atenţiei, receptarea codurilor (decodarea codurilor), redarea informaţiei, stimularea asociaţiilor dintre
informaţiile stocate la nivelul memoriei operante (de scurtă durată) şi cele din memoria permanentă (de lungă
durată) etc.
Criticile sunt îndreptate nu împotriva dirijării în sine, ci împotriva excesului de dirijare(dirijismului
exagerat), care defavorizează efortul personal, munca proprie, iniţiativa şi activitatea şi privează elevul de
efortul de anticipare şi de constituire a unei strategii (ipoteze) atunci când de află în faţa sarcinii de a rezolva o
problemă.
Ultima raţiune a dirijării rămâne aceea de a îndruma în mod discret elevii spre studiul auto-dirijat
Predarea ca management al învăţării
Din perspectiva managementului învăţării, predarea se defineşte ca o intervenţie pedagogică
multifuncţională şi deliberat orientată în direcţia promovării şi obţinerii modificărilor de comportament
aşteptate sau dorite în mod explicit. Calitatea predării se apreciază, prin urmare, în funcţie de virtuţile
transformatoare de care este în stare.
Astfel, a preda înseamnă:
-a prevedea ( a planifica, a proiecta, a programa) producerea schimbărilor dorite;
-a orienta într-o direcţie precisă aceste schimbări, a le da un sens, adică a preciza obiectivele învăţării;
-a stabili natura respectivelor schimbări, ceea ce echivalează cu a determina conţinutul acestora, a selecta, a
reelabora, a organiza materia;
-a prezenta materia nouă, în diferite moduri;
-a dirija producerea schimbărilor, a îndruma evoluţia acestora în direcţia prestabilită;
-a stimula angajarea activă a elevilor în actul învăţării;
-a organiza condiţiile care vor furniza apariţia schimbărilor presupuse;
-a oferi momente de feedback în vederea întăririi şi eventual a corectării şi ameliorării schimbărilor în curs de
producere;
-a asigura condiţiile necesare reţinerii şi transferurilor (aplicării) noilor achiziţii;
-a controla (a evalua) efectele dau schimbările produse;
-a evalua eficacitatea acţiunilor întreprinse, inclusiv rezonanţa lor formativă şi educativă;
-a investiga condiţiile psihosociale şi pedagogice de natură să promoveze noi soluţii viitoarelor probleme
specifice predării etc.
După cum se poate deduce, predarea are o mulţime de funcţii care nu se limitează la ceea ce se întâmplă în
clasa de elevi, ci se extind la ceea ce se petrece înainte şi după ceea ce se realizează aici. Tocmai această
multitudine de funcţii conferă predării semnificaţia unei activităţi de gestionare a învăţării, de management al
schimbărilor numite învăţare.
Predarea ca instanţă de decizie
Predarea este privită ca o instanţă decizională prin care se optează, în funcţie de criterii precis definite şi perioade
alternative de timp, pentru diverse strategii sau modele de învăţare.
Toate detaliile didactice prezentate anterior se regăsesc într-o sinteză a următoarelor comportamente de predare
ale cadrului didactic:
-comportamente:

8
de organizare
de impunere
de dezvoltare
de
personaliz
are
de interpretare
de feedback
de
concretizar
e
de control
de exprimare a
afectivităţi
i.

9
Toate aceste comportamente se manifestă atât în formă verbală, cât şi în formă
nonverbală, fapt care permite conturarea unor teorii ale predării şi a unor condiţii ale
predării.
(Romiţă Iucu, Instruirea şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2001, pp.85-88.)
În concluzie, predarea este o activitatea fundamentală a procesului de învăţământ
care prezintă câteva caracteristici:
-este organizată şi condusă de către profesor
-implică interrelaţionarea celor doi poli ai educaţiei - profesorul şi elevul sau clasa
de elevi
-presupune strategii de declanşare a învăţării la elevi
- motivează, coordonează, susţine activitatea de învăţare a elevilor
-gestionează resursele pe care le are la dispoziţie în vederea atingerii finalităţilor
stabilite
-interacţionează cu învăţarea şi evaluarea etc.

Din analiza concluziilor desprinse din diverse investigaţii ştiinţifice, rezultă că în

cadrul predării profesorul:
 le comunică elevilor anumite informaţii potrivit programelor şcolare;
 dirijează învăţarea elevilor pentru asimilarea acestor informaţii ca şi pentru formarea
unor capacităţi şi competenţe, în conformitate cu anumite obiective pedagogice (în
acest context, profesorul orientează elevii, îi ajută, îi evaluează şi îi încurajează);
 formulează concluzii şi generalizări în legătură cu subiectele predate;
 favorizează participarea elevilor la activitatea instructiv-educativă şi le impune
anumite standarde de performanţă;
 stimulează creativitatea individuală şi de grup etc.
În afară de toate acestea, predarea se referă nu numai la ceea ce face profesorul
în timpul lecţiilor, ci şi la activitatea de pregătire a acestora şi ulterior la evaluarea şi
antrenarea lecţiilor odată ţinute, precum şi a altor tipuri de activităţi didactice.
Predarea include aşadar şi acţiuni legate de planificare şi proiectare, de reelaborare sau
pedagogizare a conţinuturilor, de confecţionare a materialelor didactice necesare, de
asigurare a mijloacelor de învăţământ indispensabile unei învăţări eficace etc. (I. Jinga,
Manual de pedagogie, Editura All, Bucureşti)

10
11
 Metodica

1) Activitati de invatare pe domenii experientiale.

Domeniul ştiinţe

 Cunoașterea mediului
 Matematică
Domeniul limbă şi comunicare

 Dezvoltarea vorbirii și a limbajului

 Limba română
Domeniul om şi societate

 Educație
 Activități practice
Domeniul estetic şi creativ

 Activități plastice (desen, pictură, modelaj)

 Muzică
Domeniul psihomotric

 Educație fizică

Temele anuale de studiu prevăzute în curriculumul pentru Învățământul preșcolar

sunt:

 Cine sunt/suntem ?
 Când/cum și de ce se întâmplă ?
 Cine și cum planifică/organizează o activitate ?
 Cum este/a fost și va fi aici pe pământ ?
 Cu ce și cum exprimăm ceea ce simtim ?
 Ce și cum vreau să fiu ?

3. CERINTE IN ORGANIZAREA SPATIULUI EDUCATIONAL

12
 In organizarea spatiului educational in invatamantul prescolar se va tine seama de
urmatoarele cerinte :
· Impartirea salii de grupa in zone, in functie de diferitele tipuri de activitati
· Existenta a cel putin doua zone delimitate in sala de grupa : Biblioteca si Coltul
papusii
· Stabilirea locului si a materialelor necesare pentru realizarea centrului tematic
· Realizarea unui centru (a unei zone) pentru Stiinta ar putea rezolva problema
centrului tematic. In fond, stiinta este tot ce ne inconjoara!
· Asezarea materialelor la vedere, in rafturi plasate la nivelul copilului ·
Asigurarea accesului liber al copilului la aceste materiale
· Alegerea materialelor in functie de varsta si interesele copiilor din grupa ·
Sortarea periodica a materialelor
· Introducerea treptata a materialelor noi Cum se poate face impartirea salii de
grupa in zone :
1. zona libera si linistita, marcata printr-un covor, unde sa se poata desfasura
intalnirile de grup, activitatile de miscare si jocul liber (accesorii utile : calendar, stativ cu
planse mari de carton sau hartie pentru mesaje, scaunul povestitorului, tabla etc.)
2. zona a bibliotecii (*) cu un aranjament atractiv si confortabil (accesorii utile :
rafturi pentru carti, imagini, papusi, stativ pentru agatarea lucrarilor colective, aparatura
audio, calculator sau masina de scris etc.) Coltul Biblioteca
3. zona a creativitatii fara covor si, eventual, cu o masa acoperita cu un material
plastic (accesorii utile : cutii sau rafturi pentru depozitarea ustensilelor si materialelor
specifice, deseuri de materiale, ziare vechi, dar bine conservate)
4. zona cu mese si scaune (*) pentru servirea mesei si pentru activitatile
desfasurate cu grupuri mici de copii
5. zona pentru activitatile de scriere (accesorii utile : masa si scaune precum si o
gama larga de ustensile si suporturi pentru scris)
6. zona pentru joc atribuita jocului liber, constructiilor sau sociodramei. Unele
zone sunt definite prin continut : cabinetul doctorului, casa etc. (accesorii utile : truse de
joc, costumatii, mobilier si ustensile adaptate diferitelor contexte si roluri asumate de
copii in jocul lor); Coltul Papusii
7. zona pentru depozitarea materialelor si jucariilor care nu sunt de folosinta
curenta (de obicei incuiata)
8. zona pentru expunerea lucrarilor copiilor
9. zona pentru constructii cu cuburi sau alte materiale de constructie, plasata intr-
un loc indepartat de o zona linistita. Materialele vor fi dispuse in cutii sau rafturi pe
categorii – Coltul Constructii Nota: In lipsa spatiului,se poate recurge la organizarea
ariilor / zonelor / centrelor in afara spatiului clasei, respectiv pe holuri, unde pot fi
folosite de copiii de la doua sau chiar trei grupe. De asemenea, se mai practica si
organizarea si utilizarea in comun a ariilor / zonelor / centrelor de catre doua grupe –
fiecare grupa isi organizeaza cel putin o arie / zona, diferita de ale celeilalte si, atunci
cand copiii isi desfasoara activitatile pe grupuri mici, usile de la clase se deschid si ei au
libertatea de a-si alege aria la care vor lucra, in functie de interesul manifestat. Centrul
tematic este locul unde expunem materiale legate de tema proiectului in asa fel incat
copiii sa le poata privi si manui, sa se poata juca cu ele, sa vorbeasca si sa citeasca, sa li
se citeasca despre ele, sa poata adauga altele noi, produse sau procurate de ei. Acesta

13
poate fi un dulapior, un raft, o cutie de carton, unde vom expune titlul temei si materialele
legate de acesta.
Procurarea materialelor necesare pentru acest centru tematic se va face in urma
studierii cu atentie a temei de catre educatoare. Materialele vor fi aduse, de regula, de
catre copii pentru a fi aratate si pentru a discuta despre ele, pentru a le studia. Adesea,
educatoarea va apela la biblioteca publica sau biblioteca scolii, la un muzeu, la persoane
fizice sau la institutii ale comunitatii pentru procurarea unor materiale interesante,
stimulative, in acord cu tema proiectului. Exista multe metode prin care copiii pot invata
ori exersa concepte sau deprinderi. Printre ele se numara si folosirea imaginilor si a altor
mijloace vizuale care sprijina si inlesnesc contactul copilului cu realitatea. De aceea, tot
ce se constituie in mediu educational activ in sala de grupa (imagistic vorbind) trebuie
trecut printr-un filtru sever al specialistului, in acest caz educatoarea. In concluzie,
educatoarea va acorda o atentie deosebita : · modului in care decoreaza sala de grupa,
urmarind ca fiecare obiect, fiecare imagine sa transmita ceva copilului sau sa-l puna in
situatia de a cerceta, de a face predictii in legatura cu o tema de interes. O aglomerare de
materiale, fara nici un mesaj legat de interesul de moment al copilului, va crea disconfort
si agitatie in sufletul lui si o situatie conflictuala in clasa, intre copii sau chiar intre copii
si educatoare; · dotarii bibliotecii si a altor zone din clasa cu materiale adecvate varstei si
obiectivelor propuse. Cartile, ziarele, revistele, jocurile cu imagini si imaginile pe care
copiii le vor gasi aici ii vor ajuta sa descopere diferentele de detaliu dintre anumite
obiecte si sa selecteze caracteristicile acestora. Acest lucru le va stimula comunicarea
orala si le va deschide calea spre diferentierile pe care le vor face mai tarziu intre litere si
cuvinte; · caracteristicilor estetice si metodice ale mijloacelor vizuale expuse sau
prezentate copiilor. Acestea vor avea o dimensiune adecvata momentului si obiectivului
propus; culorile, forma si realizarea artistica se vor armoniza, oferind copilului incantarea
pe care o provoaca orice lucru despre care se poate spune ca este frumos. Frumosul
modeleaza sufletul si mintea copilului, ii da liniste interioara de care are nevoie pentru a
evolua; · regulile de folosire a materialelor puse la dispozitia copiilor in zonele sau
colturile clasei, indeosebi a cartilor, jocurilor, imaginilor pe care acestia le manuiesc mai
des. Respectul pentru carte, pentru munca altora este o forma a respectului de sine.
Introducerea treptata a materialelor noi!  Alegerea materialelor in functie de varsta si
interesele copiilor din clasǎ;  Sortarea periodica a materialelor;  Marcarea
anotimpurilor, a diverselor evenimente in pavoazarea sǎlii de clasǎ;  Crearea unui „Colt
viu” de care copii se ingrijesc; 54  Crearea unui spatiu personal al fiecǎrui elev , spatiu
in care el isi poate expune lucrǎrile, poate comunica evenimente din viata familiei etc. 
Crearea zonei in care sunt expuse lucrǎri realizate la educatie plasticǎ, educatie
tehnologicǎ etc.
IMPORTANT!
· Alegerea unei mascote, a unei devize etc;
· Alcǎtuirea si adoptarea unui regulament al clasei (5-6 reguli !), comunicate de
Soare, Nori, baloane, petalele unor flori etc.
· Realizarea „Copacului faptelor bune”;
· Crearea unei zone pentru autoevaluare si a „locului de onoare” in care sunt
afisate rezultatele la diferite concursuri;
· Fiecare membru al colectivului are o responsabilitate;

14
 · Realizarea unui album al clasei in care sunt surprinse momente din viata
colectivului, activitǎti desfǎsurate etc. Succesul activitatii la catedra este legat in mod cert
de amenajarea spatiului educational. Acesta reprezintǎ forma, lumina, culoarea, modul de
obtinere a unei atmosfere placute si calde, de aducerea intre zidurile scolii a lumii in care
copilul traieste, toate avand ca rezultat dezvoltarea fizica si intelectuala armonioasa a
copiilor nostri .

15