Ioan de Hunedoara (latină Ioannes Corvinus,

maghiară Hunyadi János, sârbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján

Huňadi, germană Johann Hunyadi) cunoscut și ca Iancu de
Hunedoara (alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin, n.
ca. 1407 - d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului între
1438-1441, voievod al Transilvaniei între 1441-1446,
guvernator și regent al Ungariei între 1446-1453 și căpitan
general al regatului între 1453-1456, mare comandant militar,
tatăl regelui Matia Corvin.

Politica internă:

are la bază bunele relaţii cu nobilimea mică şi mijlocie şi cu

orăşenii, care îvor furniza importante contingente militare. Cu
cea mai mare parte a marii nobilimi relaţiile sunt destul de
reci, fără să devină însă ostile. Este interesat de administrarea
ocnelor de sare, a minelor şi a vămilor, de unde obţine bani pentru întărirea armatei. Strânge,
de asemenea, relaţiile cu populaţia românească din voievodat, pe care o atrage în lupta
împotriva turcilor.

Politica externă:

a celui ce este considerat unul dintre marii comandanţi ai luptei antiotomane va fi axată pe
stoparea expansiunii acestora spre centrul Europei, sau chiar pe alungarea lor dincolo de
Bosfor. Mai întâi, Iancu îşi pregăteşte armata în care sporeşte efectivele cavaleriei şi dotarea
cu arme de foc. Oştenii săi erau mercenari, mici nobili, cneji români, dar uneori foloseşte şi
ţărani liberi. Ca naţionalitate erau români, maghiari, poloni, sârbi, albanezi, oameni din
aproape tot sud-estul şi centrul european. Pentru a-şi realiza planurile, voievodul
transilvănean va încerca să folosească forţele unite ale Ungariei, Poloniei, şi ale celor trei ţări
româneşti şi să-i răscoale pe bulgarii şi sârbii sud-dunăreni. Lupta sa împotriva turcilor are
două etape: cea ofensivă şi cea defensivă.
Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan
cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și
Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea,
domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.

Politica externa

Relatiile cu Ungaria

După urmărirea lui Petru Aron, care se refugiase în Polonia, Ștefan cade la înțelegere cu
regele Cazimir, restituindu-i-se cetatea Hotinului, ceea ce atrage dușmănia regelui Ungariei,
Matei Corvin. Într-o luptă decisivă la Baia (1467), pe valea Moldovei, oastea ungurească este
înfrântă, regele fiind rănit de trei săgeți și o lovitură de lance. Ștefan năvăli în Ardeal pe
urmele armatei ungurești în retragere și își asigură liniștea la granița apuseană a țării.

Relatiile cu Tara Romaneasca

Prevăzând că va avea în curând de luptat cu turcii, Ștefan voia să aibă în Țara Românească
un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos. În anul 1470 Ștefan începu
ostilitățile, prădând Ialomița și arzând orașul Brăilei (la 27 februarie, în "marțea brânzei"),
dar îndată turcii au răspuns, trimițând pe tătari în Moldova. Ștefan se îndreptă atunci
împotriva noului dușman și-l învinse în dumbrava de la Lipnic, pe Nistru. După alte ciocniri
cu Radu cel Frumos, acesta fugi la turci (în noiembrie 1473, Ștefan cucerește cetatea
Dâmboviței de la București), iar Ștefan puse în scaunul Țării Românești pe aliatul său, Laiotă
Basarab. Însa după 2 ani Laiotă Basarab îl trădează.

Conflictul cu Imperiul Otoman

Mahomed al II-lea nu a vrut să lase nepedepsit amestecul lui Ștefan cel Mare în treburile
domniei Țării Românești. De aceea în iarna anului 1474 trimise în Moldovape beylerbeyi
Hadâm Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a
supune pe domn și a-i nimici oastea. Ștefan își organizează tabăra în fața Vasluiului în locul
numit Podul Înalt și în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul
pe neașteptate. Marea oștire a turcilor se clătină și se destrămă într-o învălmășeală cumplită.
Locul mlăștinos, ceața, necunoașterea terenului, mări tulburarea turcilor, care se risipiră.
După alungarea lor, Ștefan trimise o scrisoare în limba latină către toți principii creștini din
Europa, vestindu-le marea izbândă și cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în
afară de felicitări din partea Papei și a Republicii Venețiene, ajutor nu veni de nicăieri. Turcii
se pregăteau din nou să pornească asupra Moldovei. Mahomed II luă comanda oștirii
turcești, îndreptându-se spre Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele
tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, turcii covârșiră puterile moldovenilor în
seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetățile Suceava, Neamțul și Hotinul, dar nu
le putu cuceri. Aflând că Ștefan pregătește o nouă oaste, că ungurii și polonezii se apropie de
granițele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuținează, că se ivesc boli în
rândul oștenilor, Mahomed al II-lea se hotărî să se retragă. El părăsi Moldovahărțuit de cetele
lui Ștefan, fără ca izbânda lui să fi însemnat supunerea țării și a domnului ei.

Politica interna

- refacerea domeniului domnesc ruinat de predecesorii săi a echilibrat raportul de forţă

economică între Ştefan şi marii posesori de pământ

- stimulează creşterea avuţiei micii boierimi şi ţărănimii prin danii şi favorizarea

cumpărărilor

- restructurarea principalelor instituţii ale statului, în special sfatul domnesc: sporeşte

numărul dregătorilor curţii

- dintre aceştia pârcălabii, comandanţii cetăţilor cărora li se încredinţează şi conducerea

administrativ-judecătorească a ţinuturilor. Ei ocupau locul imediat următor marelui vornic.

Armata avea o poziţie privilegiată:

- în "oastea cea mică" creşte rolul gărzii domneşti şi a formaţiunilor ce depindeau direct de
domn

- din rândul micii boierimi a recrutat cavaleria

- ţărănimea liberă a furnizat grosul armatei de pedestraşi din rândul căreia a ridicat la rangul
de viteji (călăreţi) pe cei mai destoinici

- militarii de profesie erau români sau de alte etnii

- în1465 la asediul Chiliei artileria s-a constituit ca armată distinctă

- cetăţile aveau rol de apărare şi de concentrare şi instruire a trupelor

- Chilia Nouă, Suceava, Sorocâ, Orhei, Cetatea Albă, Crăciuna, Neamţ, Roman au fost
întărite pentru a riposta armelor de foc.

preocupat de dezvoltarea comerţului a stimulat atât negustorii autohtoni sau pe cei din
Braşov (1458) şi Liov (1460) sau pe cei din Ungaria (1475), dăruiţi cu acte de privilegii