Istoria descoperirii

HIV reprezintă prescurtarea în limba engleză a Human Immunodeficiency Virus

(Virusul Imunodeficienței Umane). De fapt, acest termen denumește două virusuri
înrudite, din categoria retrovirusurilor, HIV-1 și HIV-2, care cauzează la om
sindromul imunodeficienței dobândite (SIDA). Aparținând retrovirusurilor, nu
poate fi îndepărtat complet din organism pentru că acest tip de virusuri are
capacitatea de a-și înscrie codul în codul genetic al celulei gazdă. O infectare cu
HIV duce după o perioadă lungă de incubare, de ani, chiar zeci de ani, la
declanșarea bolii SIDA.

SIDA (sindromul imunodeficienței dobândite) este cauzat de virusul

imunodeficienței umane (HIV), un retrovirus din familia lentivirusurilor, familie
rămasă necunoscută până în anul 1983. În acel an, cercetătoarea franceză Barré-
Sinoussi și colaboratori ai acesteia izolează de la pacienții cu adenopatie (creșterea
în dimensiuni a ganglionilor limfatici din zonele axilare, inghinale, cervicale), un
virus pe care îl denumesc "virus asociat limfadenopatiei" (LAV -
Lymphadenopathy Associated Virus). Tot în acel an, în S.U.A., Gallo și
colaboratori ai săi izolează un virus pe care îl denumesc HTLV-III (Human T-cell
Lymphotropic Virus type III). LAV și HTLV se dovedesc în final ca fiind același
tip de virus, virus care primește numele de HIV. Începând de la acea dată s-a
răspândit în jurul lumii, infectând milioanede persoane. Rezultatul infectării cu
HIV este distrugerea sistemului imunitar, iar din această cauză toate persoanele
infectate sunt predispuse la infecții ocazionale și complicații neoplazice.
Retrovirusurile sunt incapabile să se reproducă în afara celulelor cu ADN. Luc
Montagnier și colaboratorii săi descoperă în Africa de Vest un al doilea virus
generator de SIDA, pe care îl denumesc LAV-II. Din aceeași zonă, se izolează de
către cercetătorii americani un virus HTLV-IV, care se dovedește a fi identic cu
LAV-II. Acum virusul LAV-II/HTLV-IV este cunoscut ca HIV-2. Alte cercetări
virusologice efectuate pe specii de maimuțe africane scot în evidență la
Cercopithecus aethiops (maimuța verde apucătoare sălbatică) existența unui virus
1
producător de imunodeficiență, apropiat structural de HIV; virusul este botezat
STLV-III (Simian T Lymphotropic Virus type III), pentru ca apoi să fie numit SIV
(Simian Immunodeficieny Virus) și subclasificat în mai multe tipuri.[1]

Iniţial boala ce astăzi este numită SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite) a

fost considerată o boală specifică homosexualilor, întrucât în majoritatea cazurilor
raportate în primul an afectaţi erau homosexuali ori bisexuali. Prin urmare boala a
fost denumită Gay Related Immunodeficiency. În curând s-a observat că boala
afectează si heterosexualii şi că infecţia nu se transmite doar pe cale sexuală, ci şi
de la mamă la făt; astfel s-a putut trage concluzia că în fapt este vorba de infecţia
cu un virus necunoscut în descoperirea căruia s-a pornit imediat. În 1982 boala a
fost redenumită, devenind Immune Deficiency Syndrome, Sindromul
Imunodeficienţei Dobândite.

Virusul ce provoacă slăbirea critică a sistemului imunitar poartă denumirea de HIV

(Human Immunodeficiency Virus), Virusul Imunodeficienţei Umane. Acesta este
un retrovirus (adică este un virus ce poartă informaţia genetică în acidul
ribonucleic, ARN) din subclasa lentivirus, a viruşilor ce provoacă boli cu
dezvoltare lentă. Informaţia genetică este sub forma unui singur lanţ ARN care
trebuie convertită în ADN cu ajutorul unei enzime - transcriptaza inversă - înainte
de a fi încorporată în genomul celulei gazdă. HIV are un diametru între 90 şi 130
nm şi este singurul lentivirus găsit vreodată şi capabil să infecteze omul.

2
Căile de transmitere

Virusul HIV (HIV) se transmite prin sânge, spermă, secreții genitale, lichid
cefalorahidian (LCR) și lapte matern. Porțile de intrare cele mai frecvente sunt
rănile proaspete, sângerânde din mucoasă (oculară, bucală, vaginală, anală) sau
rănile nevindecate sau insuficient protejate de pe oricare parte a pielii corpului.
Căile de transmitere cele mai frecvente sunt cele vaginale sau anale datorate
nefolosirii prezervativelor și practica sexuală orală. La toxicomani folosirea în
comun a acelor de seringă poate fi, de asemenea, un mod de transmitere prin
consumul de droguri pe cale intravenoasă. Grupul homosexualilor este considerat
ca fiind un grup de risc, din cauza contactului sexual anal. Gradul de risc depinde
direct de concentrația de virusuri din secreția vaginală, spermă sau sânge.

Transfuziile de sânge și produsele preparate din sânge pot, de asemenea, prezenta

un risc de infectare cu HIV. Controalele de rutină a donatorilor reduc considerabil
riscul de contaminare dar nu îl pot elimina complet datorită intervalului de
aproximativ 25 de zile în care virusul nu poate fi încă detectat paraclinic o posibilă
infectare a donatorului.

Riscul de transmitere HIV de la mamă la făt( intrauterin sau la naștere) este de 10-
30%. În cazul mamelor infectate se poate reduce acest risc la 2% prin administrare
de medicamente antiretrovirale, naștere prin operație cezariană și evitarea alăptării.

O modalitate de transmitere, din păcate des întâlnită prin anii 80 din secolul trecut,
este cea parenterală, prin folosirea de seringi contaminate în cazul toxicomanilor
dependenți de droguri injectabile. Eliminarea folosirii în comun a seringilor a redus
considerabil acest risc în țările în care toxicomania este o problemă des întâlnită.
Un grup de risc reprezintă și personalul sanitar care poate veni în contact cu
3
secrețiile și sângele pacientului infectat, riscul direct reprezentând înțepături,
tăieturi sau contactul direct pe pielea lezată, neprotejată corespunzător.

Cercetările ultimilor ani au arătat că se poate exclude transmiterea prin secreția

oculară (lacrimi), bucală și prin transpirație, deoarece concentrația de HIV nu este
destul de mare pentru a cauza infectarea, la fel ca transmiterea pe calea aerului prin
aerul expirat, o cale des întâlnită la alte afecțiuni virale (v. Lista bolilor infecțioase
mai frecvente).

Infectarea printr-un contact accidental cu HIV poate fi prevenit cu succes prin

profilaxia postexpunere care durează 28 de zile și se poate începe 2 ore după
contact. Prima doză medicamentoasă trebuie administrată în primele 24 de ore în
cazul înțepăturilor sau 72 de ore în cazul contactului cu mucoase genitale.

4
Riscul de infectare poate fi apreciat, din considerente etice medicale, doar prin
statistici retroactive sau în baza unor studii de laborator. Se știe că riscul este direct
dependent de următorii factori:

 concentrația de viruși din produsul contaminat

 contagiozitatea (virulența) virusului
 transferul de celule infectate
 starea generală a sistemului imun a celui expus

Valoarea statistică depinde și de calea de transmitere, riscul prin contact sexual

repetat cu o persoană infectată fiind mai mic decât cel care îi urmează unei
înțepături. Mai mare chiar este riscul de transmitere de la mama netratată la făt (cu
cca. 40%) iar cel de contaminare prin transfuzii este chiar de 95%. De asemenea
sunt cazuri în care o singură expunere a dus la infectare și sunt cazuri în care
această infectare nu a avut loc chiar la expuneri repetate.

Statistica de mai jos a fost efectuată cu ajutorul studiilor epidemilogice și studiilor

la care au participat cupluri afectate. Riscul individual poate fi însă de câteva ori
mai mare.

O altă afecțiune venerică mărește riscul de contaminare de 5-10 ori, o concentrație

mare de viruși de 10-30 de ori. Cei nou infectați au o concentrație mai mare de
viruși în sânge pentru că corpul nu are în această perioadă anticorpi specifici care
reduc concentrația virusului din sânge. Contactul sexual în
timpul menstrei femeii este mai riscant pentru partener, bărbații circumciși au un
risc mai scăzut.

Se poate aprecia astfel că riscul unei contaminări nu depinde de numărul de

expuneri. Printr-o medicație adecvată se scade probabil numărul de viruși din
sânge și secreții.

Statistica de mai jos se bazează pe studii clinice efectuate în fazele subclinice, de

latență a persoanelor infectate, circa 3 luni după infectare și înaintea izbucniri boli.

5
 Contactul sexual neprotejat cu un partener seropozitiv, comportă un risc de
0,05-0,15 % la femei și 0,03-5,6% (un studiu) la bărbați.
 Infectarea prin practici sexuale orale: la bărbat (fellatio - penisul este luat în
gură) riscul este mai mic dar nu poate fi exclus; la femei (cunnilingus - lingerea
vulvei) și prin anilingus (stimularea anusului prin lingere, practică întâlnită în
pornografie și la coprofili- o variantă a fetișismului) este considerat ca fiind
extrem de redus.
 În timpul contactului sexual anal se produc deseori mici ragade (zgârieturi) pe
mucoasa anală. Pentru această practică riscul este de 0,82% la partenerul pasiv
și 0,3% la parteneul activ (studiu efectuat la parteneri homosexuali).
 Alte practici sexuale, fără contact direct cu secreții sau sânge infectat au un risc
extrem de scăzut de infectare.
 Infecția prin înțepăturile de ac depinde de situație. Riscul general este de 0,3%
și crește în leziuni adânci (de 16 ori), urme vizibile de sânge pe ac sau acul a
fost anterior într-o arteră sau venă (de 5 ori), concentrația crescută de viruși în
sânge (de 6 ori). Riscul în cazul canulelor este mai ridicat decât la ace compacte
(ac de seringă-canulă , ac de cusut-compact).
 Riscul de contaminare prin folosirea în comun a acelor de seringă (practică
întâlnită la toxicomani dependenți de heroină) scade o dată cu trecerea timpului
dintre utilizările aceleiași seringi, ac de seringă, dar viruși din interiorul canulei
pot rămâne mult timp virulenți, uneori chiar zile întregi. Fierberea acelor poate
distruge virușii dacă se respectă timpul de sterilizare însă nu se poate efectua la
acele uzuale din cauza amboului (capătului care se atașează seringii) care este
din plastic. O dezinfecție prin alcool sau substanțe dezinfectante nu este
suficientă, pentru că nu se poate pleca de la presupunerea că substanța
dezinfectantă a ajuns și în lumenul (canula) acului.

În unele cazuri există posibilitatea profilaxiei postexpunere. Aceasta cuprinde

măsuri generale: spălarea penisului după contact, stoarcerea locului înțepat și
spălarea cu dezinfectante și măsuri specifice de administrare de medicamente

6
antiretrovirale. În cazul existenței unei suspiciuni trebuie consultat imediat medicul
pentru a evaluat riscul de contaminare și pentru a începe profilaxia antiretrovirală.
Această profilaxie constă în principal din medicația antiretrovirală administrată
pacientului HIV-pozitiv.

Situaţia HIV / SIDA în lume

(anul 2005)

 Africa – 26,3 milioane oameni

 Asia – 8,2 milioane oameni

 America – 3,3 milioane oameni

 Europa – 2,3 milioane oameni

 Australia – 200.000 oameni

TOTAL: 40,3 milioane oameni

7
Cum nu se transmite HIV:

 Urină, fecale, secreţii nazale, salivă, lacrimi, tuse, strănut

 Strângeri de mână
 Folosirea în comun a jucăriilor, rechizitelor, tacâmuri, veselă, WC
 În bazinele de înot, în cursul relaţiilor de serviciu, prin convieţuirea în
familie

8
Căile de protejare

Prevenirea este metoda cea mai eficientă de oprire a răspândirii virusului HIV.
Acesta presupune folosirea prezervativelor, seringilor și acelor de seringă sterile, a
sângelui transfuzat sau prelucrat de la donatori de sânge anterior testați. Nu trebuie
neglijat nici riscul schimbului permanent al partenerilor sexuali, a consumului de
droguri, prevenirea transmiterii aici făcându-se cel mai eficient prin renunțarea la
asemenea practici sau consumului de droguri injectabile. În cazul unei expuneri
accidentale se recomandă trecerea imediată la profilaxia postexpunere.

Nu există încă un vaccin HIV.

Toate cercetările pentru găsirea unui ser de vaccin au eșuat până acum din cauza
ratei mari de mutație a virusului. Anticorpii dezvoltați pentru virusul HIV de care
se pot îmbolnăvi maimuțele au fost eficienți în condiții de laborator, dar în natură
s-a constat foarte rapid o mutație virală, vaccinul pierzându-și astfel eficiența.

Inainte de a avea relatii sexuale trebuie sa va ganditi de doua ori, fiindca nu exista
nici un semn exterior al seropozitivitatii. Nu se poate spune despre nimeni ca este
curat si sanatos dupa cum arata. De aceea hotararea de a avea o relatia sexuala este
un gest caruia trebuie sa-i evaluati dinainte consecintele. Este important sa aveti
timp sa va cunoasteti partenerul, sa va intrebati reciproc despre posibilitatea unei
infectii anterioare sau asupra comportamentului actual, comportament care ar putea
fi o sursa de infectare. Toata aceasta perioada de cunoastere reciproca poate fi
trecuta cu bine fie prin amanarea relatiei sexuale si abtinerea de la a avea alte
raporturi sexuale, fie prin folosirea prezervativului. Prima varianta poate fi
preferata de cei care nu agreeza prezervativul, avand totodata posibilitatea
aprofundarii sentimentelor si a cunoasterii partenerului. A doua varianta - folosirea
prezervativului - ofera protectie fata de o sarcina nedorita si fata de bolile cu
transmitere sexuala inclusiv infectia cu virusul imunodeficientei umane (HIV).

9
Prezervativul este cel mai ieftin, cel mai putin nociv, cel mai la indemana si cel
mai sigur anticonceptional si protector anti-HIV, cu conditia sa fie folosit corect.

Se recomanda folosirea prezervativului in toate relatiile sexuale atat in cazul in

care nu stii despre partener daca s-a expus sau nu riscului de infectare cat si in
cazul in care numarul parenerilor este mai mare de unul ... S-ar putea ca folosirea
prezervativului sa nu fie usoara chiar de la inceput. Dar este indispensabil sa
acceptati ideea si mai ales sa vreti sa-l folositi.

Reducerea numarului de parteneri sexuali reduce probabilitatea de expunere la

infectare.

Fidelitatea fata de un partener poate fi o metoda de prevenire a infectarii cu virusul

imunodeficientei umane (HIV), cu conditia ca fidelitatea sa fie reciproca si
partenerul sa nu fi avut comportamente cu risc (relatii sexuale cu mai multi
parteneri, folosirea de droguri injectabile, transfuzie sanguina inainte de 1990).
Daca partenerul este infidel sau infectat se impune folosirea prezervativului.

Abstinenta temporara, fidelitatea reciproca, responsabilitatea si folosirea

prezervativelor sunt alegerile cele mai nimerite pentru sanatatea si mai ales pentru
viata ta.

Cu totii putem participa la lupta anti-SIDA, prin evitarea unui comportament

riscant, pentru a nu spori numarul seropozitivilor, prin atitudinea pe care o
manifestam fata de cei seropozitivi din jurul nostru, pentru a-i feri de marginalizare
si izolare, pentru a le ameliora suferinta morala si fizica, prin raspandirea
informatiilor asupra unui comportament responsabil, sanatos atat in cazul unor
relatii sexuale dar si in afara acestora, pentru constientizarea pericolului ce il
reprezinta infectia cu virusul imunodeficientei umane (HIV).

Cu totii suntem responsabili de propria viata si de viata celor pe care ii iubim

10