Istoria măsurării timpului se referă la evoluția dispozitivelor de

măsurat timpul: clepsidre, ceasuri, cronometre. Încă din perioada celor mai vechi
civilizații, omul a fost preocupat de măsurarea timpului și aceasta pentru a-și putea
organiza viața socială, religioasă, economică. La început, ca referință i-au servit
fenomene ciclice ca anotimpurile, ciclul lunar, deplasarea aparentă a planetelor.
Orient
Egiptenii măsurau timpul cu ajutorul umbrei lăsate de obeliscuri, lucru atestat încă
din 3000 î.Hr.[2] Umbrele stâlpilor și coloanelor indicau nu numai momentul zilei,
ci și anotimpurile.[3]
În China antică, utilizarea ceasurilor solare este atestată pentru prima dată în 2679
î.Hr. În perioada dinastiei Shang, clepsidrele apar și aici, probabil aduse
din Mesopotamia. În timpul dinastiei Han, în jurul anului 200 î.Hr., ceasurile cu
apă cunosc o inovație: apa nu mai vine din exterior și sunt introduse noi ornamente
și indicatoare.
Deși erau destul de precise, ceasurile solare deveneau inutile noaptea sau în zilele
noroase. Egiptenii au mai dezvoltat sisteme de măsurare a timpului bazate pe
mecanisme cu apă sau urmărirea mișcării stelelor. Astfel, pe o inscripție funerară,
datată prin secolul al XVI-lea î.Hr., este descris un ceas cu apă realizat de Amenhet
pentru faraonul Amenhotep I.
O altă metodă atestată prin 600 î.Hr. consta în utilizarea firului cu plumb. Acesta
era orientat după Steaua polară și astfel se obținea o precizie mai mare în
măsurarea timpului.[3]
Civilizația greco-romană[modificare | modificare sursă]

Ceasul cu apă construit de Ctesibius prin secolul al III-lea î.Hr.

Grecii încep calendarul determinat de Jocurile Olimpice pe 8 iulie 776 î.Hr.
În Grecia antică, ceasurile cu apă (clepsidrele) erau utilizate încă din 500 î.Hr.,
lucru atestat de Platon, căruia i se atribuie confecționarea unui astfel de ceas
deșteptător, realizat cam prin 380 î.Hr..[4] Niște bile de plumb care pluteau într-un
vas cilindric, după golirea uniormă a acestuia în timpul nopții, cădeau pe un platou
de cupru, iar zgomotul rezultat trezea dimineața discipolii Academiei platonice. Un
alt deșteptător mai evoluat avea mecanismul acționat de curgerea apei care în final
producea intrarea sub presiune a aerului într-un fluier. Tot în această
perioadă, Aristotel utilizează astrolabul pentru măsurarea timpului.
Grecii au îmbunătățit performanța clepsidrelor și ceasurilor cu mecanism.[5] Cu
timpul, utilizarea acestora se extinde în lumea greacă și apoi în
cea romană deoarece aveau avantajul că puteau fi utilizate și în interior și nu
depindeau de lumina solară.[6] Astfel, vasele din care apa curgea nu mai aveau
formă cilindrică, ci conică și aceasta pentru a compensa variația presiunii apei care
era maximă când recipientul era plin. Printre marii inventatori și constructori ai
epocii amintim: Ctesibius, Heron din Alexandria, Arhimede, Anaximandru.

Evul mediu

China
În China se construiesc ceasuri bazate pe viteza de ardere. De niste bețigașe din
lemn etalonate erau legate, cu fire de mătase, biluțe metalice. Rând pe rând, firele
ardeau, lăsând sa cadă, la intervale regulate de timp, micile sfere de metal într-un
recipient.
Shen Kuo descrie un ceas cu apă care conținea dispozitive compensatoare care
uniformizau scurgerea apei. Yi Xing realizează în 725 unul dintre primele orologii
din lume. Mecanismul prezenta și deplasarea aparentă a Soarelui și a Lunii.
În 807, Harun al-Rashid îi dăruiește lui Carol cel Mare un ceas acționat cu nisip, cu
mecanism și figuri în mișcare. În 1181, Al-Jazari construiește o serie de ceasuri
acționate hidraulic, la care dovedește o măiestrie artistică și tehnică deosebită.
În 1168, la poarta de est a cetății Damasc apare un celebru ceas acționat cu apă.
În 507 d.Hr., la cererea lui Theodoric cel Mare, Boethius construiește un ceas solar
și unul acvatic, ce vor fi dăruite regelui burgund Gundobad.
Metoda bețișoarelor combustibile, utilizată în Orient, este aplicată și de Alfred cel
Mare. O serie de lumânări gradate marcau prin ardere trecerea timpului, astfel că
regele englez stabilea momentele pentru rugăciuni.
În jurul anului 994, Gerbert d'Aurillac realizează la Magdeburg un ceas solar
prevăzut și cu diverse indicații astronomice.
În 1237, Villard de Honnecourt inventează regulatorul cu bară,[9] care avea să
mențină constantă viteza roților dințate ale mecanismelor ceasurilor.
Primul orologiu mecanic din Europa este atestat în 1283,[10] fiind amplasat în
turnul mănăstirii din Dunstable.
Cel mai vechi turn cu ceas din Anglia este cel de la catedrala din Exeter, fiind pus
în funcțiune în 1284. Către sfârșitul secolului al XIII-lea, tot mai multe ceasuri sunt
amplasate în turnurile diverselor construcții din Anglia, cum ar fi: Palatul
Westminster, Catedrala Saint Paul, Canterbury ș.a.
Renașterea

Orologiul din Turnul Alb din Hradec Králové, Cehia

În jurul lui 1300, în Florența este realizat primul ceas public cu mecanism.
Începând cu secolul al XIV-lea, se construiesc tot mai multe ceasuri cu roți
dințate și balansier, acționate de greutăți. Sunt amplasate orologii la turnurile
bisericilor și catedralelor
din: Erfurt, Augsburg, Milano, Norwich, Londra, Wroclaw, Wurzburg, Magdeburg
.
Epoca modernă
Primele ceasuri automatice sunt realizate de Adrien Philippe în 1863. O variantă
mai puțin eficace a acestora fusese realizată încă din 1870 de către Abraham-Louis
Breguet.[12] O contribuiție deosebită în acest domeniu o aduce și John Harwood în
1923, care după anumite surse, este chiar inventatorul acestui tip de ceas.[13]
La început, ceasurile cu arc nu aveau precizie. Când arcul era încordat la
maximum, viteza de rotație a mecanismului era mare, ca apoi să scadă treptat. În
perioada 1674-75, Christian Huygens introduce o inovație care avea să înlăture
acest inconvenient: balansierul cu arc. Acesta oscila asemeni unui pendul, astfel că
energia acumulată în arcul principal al ceasului era eliberată treptat.
În 1721, George Graham îmbunătățește precizia ceasurilor cu pendul utilizând un
aliaj care să compenseze efectul dilatării. De asemenea și ceasul cu resort realizat
de acesta avea o precizie de 0,2 sec/zi. Sigmund Riefler, în 1889, îmbunătățește
regulatorul de bătăi și ridică precizia la o sutime de secundă pe zi.[14]
Ceasul electronic

Ceas electronic de mână cu afișaj analogic

Dezvoltarea electronicii a condus la realizarea unor oscilatori foarte stabili cum
sunt cei având la bază cristalul de cuarț și astfel au aparut ceasurile electronice.
Primul ceas cu cuarț este realizat în 1927 de către Warren Marrison și J.W. Horton.
Ceasul atomic
Următoarea etapă în evoluția ceasului o constituie apariția și dezvoltarea ceasurilor
atomice. Acestea au o precizie net superioară, ajungând de ordinul secundelor în
câteva sute de ani.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetări al Republicii Moldova

I.P. Centrul de Excelență din Republica Moldova

Referat la Istoria si Evolutia tehnicii

Tema: Evolutia ceasului

Elaborat: Stati Vladimir

SACGV 18.09.1
Verificat: Kazac N.

Chișinău 2019