Accidentul nuclear de la Cernobîl

Accidentul nuclear de la Cernobîl

            Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în Centrala Atomoelectrică

Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a
centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala electrică se afla
la 51°23′23″N, 30°5′58″E, în apropiere de orașul părăsit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este
considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații
radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice
ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate,
fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive cad în
Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.

            Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie

nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului sovietic să devină mai
puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus – au fost
supuse decontaminării continue și substanțiale. E dificil de estimat un număr precis al victimelor
produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat
numărarea victimelor. Listele erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis
doctorilor citarea „radiație” din certificatele de deces.O eventuală tentativă de decelare a
contribuției radiației emise din cauza accidentului la mortalitatea prin cancer în populația fostei
Uniuni Sovietice e complicată de faptul că nu se cunoaște cu precizie nici măcar incidența
naturală a multor tipuri de cancer, arhivistica medicală în U.R.S.S. fiind, în mod vădit, extrem de
primitivă, atât înainte cât și după accident. Pernicioasei și proverbialei secretomanii a regimului
sovietic i se adaugă deci, pentru a complica și mai mult o eventuală tentativă de estimare cu o
precizie satisfăcătoare a numărului de victime afectate, în timp, de cancer, ca urmare a
radioactivității emise cu ocazia accidentului, o serie de alți factori precum imposibilitatea
determinării precise a dozei încasată de diversele segmente demografice afectate (deplasarea
norului radioactiv n-a fost monitorizată și anunțată populației deasupra căreia acesta se afla la
fiecare moment, drept pentru care oamenii nu s-au putut proteja, ramânând în case, pentru a
diminua contaminarea și doza încasată), realitatea geopolitică fluidă (migrație internă și
emigrație a populației potențial afectată) produsă de dezintegrarea statului sovietic, complicația
adusă de o creștere a incidenței cancerului în populația fostei Uniuni Sovietice din alte motive
decât radioactivitatea produsă de accident, ca urmare a degradării condițiilor sociale și de viață
ale populației după dezintegrarea federației: după dezintegrarea statului sovietic, pe fondul
sărăcirii populației și ca urmare a liberalizării comerțului și publicității la articole gen alcool și
tutun, incidența maladiilor sociale gen alocoolismul și a comportamentelor de risc precum
fumatul a crescut, fapt care a condus în mod natural și la creșterea incidenței bolilor provocate de
acestea, printre care se află și cancerele (oral, gastric și hepatic, când e vorba de alcoolism,
pulmonar și altele, când e vorba despre fumat). La populația care a intervenit inițial pentru
limitarea consecințelor dezastrului (așa-numiții „lichidatori”), stresul provocat de teama de
îmbolnăvire de cancer a indus uneori comportamente de risc care au condus la deces înainte ca
un cancer, provocat sau nu de iraderea în timpul intervenției, să apară (cazul tânărului de 26 de
ani Andrei Tarmosian, mort de ciroză, după 24 de ani de la accidentul de la Cernobîl, la vârsta de
50 de ani, ca urmare a consumului excesiv de alcool, este citat de anumiți autori).

            Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru
Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de decese
directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de
persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme
de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

            Deși în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone restrânse vor rămâne închise,
majoritata teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare și activitate economică.

Centrala atomoelectrică

            CAE Cernobîl (51°23′14″N, 30°06′41″E) se află în apropiere de orașul Pripiat, Ucraina,

la 18 km nord-vest de orașul Cernobîl, la 16 km – sud de frontiera ucraino-belarusă și
aproximativ 110 km nord de Kiev. Centrala a fost compusă din patru reactoare de tip RBMK-
1000, fiecare capabil de producere a 1 GW de putere electrică. Construirea centralei a început în
anii ’70 ai secolului XX, cu reactoarele nr.1 (care a fost închis în anul 1977), și nr. 2 în 1978, #3
în 1981 și nr.4 în 1983. Două alte reactoare – nr. 5 și nr. 6 – erau în timpul construcției când a
avut loc accidentul.

Accidentul

            Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul nr. 4 a suferit o explozie catastrofală
a cazanelor sub presiune de abur din componența acestuia, care a declanșat un incendiu, o serie
de explozii adiționale și fluidizare nucleară. Accidentul poate fi gândit ca o versiune extremă a
accidentului SL-1 în Statele Unite din 1961, unde centrul reactorului a fost distrus (omorând trei
oameni), radioactivitatea răspândindu-se direct în interiorul clădirii unde se afla SL-1. În timpul
accidentului de la Cernobîl însă, aceasta a fost dusă prin vânt spre frontierele internaționale.

            Accidentul de la Cernobîl a degajat între cinci și zece ori mai mult material radioactiv
decât cel de la Fukushima (Japonia), de mai multe ori cantitatea de radiații emise de bombele de
la Hiroșima și Nagasaki, dar mai puțin de 1 % decât au aruncat în atmosferă testele nucleare de
suprafață ale armelor nucleare, până la interzicerea efectuării acestora în atmosferă.