Bilet 1

1) Curburile coloanei vertebrale

Datorită poziţiei verticale a corpului CV formează curburi în plan sagital şi frontal. Ele conferă
coloanei o mare elasticitate, favorizează menţinerea echilibrului şi atenuează şocurile pe verticală. 
Curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea înainte şi se numesc lordoze, fie cu
convexitatea înapoi şi se numesc cifoze. La CV aceste curburi sunt în număr de patru: lordozele
cervicală şi lombară, cifozele toracală şi sacrală.
Curburile în plan frontal orientate cu convexitatea fie la stânga sau dreapta, se numesc scolioze şi
sunt mai puţin pronunţate ca cele în plan sagital. În mod obişnuit întâlnim: a) curbura cervicală – cu
convexitatea la stânga; b) curbura toracală – cu convexitatea la dreapta; c) curbura lombară – cu
convexitatea la stânga. Curbura toracală este primară, fiind determinată de tracţiunea muşchilor mai
dezvoltaţi la membrul superior drept; celelalte curburi sunt compensatorii, având scopul de a
restabili echilibrul corporal. La “stângaci” curburile frontale sunt orientate în sens invers.
2) Componentele scapulei și claviculei, palpabile pe viu
Explorarea manuală. Clavicula este uşor accesibilă palpării. La explorare se remarcă forma osului,
se pot explora corpul claviculei, extremitatea sternală şi cea acromială.
Explorare manuală. Pot fi explorate următoarele repere ale omoplatului: - faţa posterioară oferă la
palpare spina scapulei şi acromionul; - la persoanele slabe cu uşurinţă poate fi explorată marginea
medială; - unghiul inferior; - procesul coracoidian este palpabil în porţiunea superioară a şanţului
deltoido-pectoral sau fosa subclaviculară.
3) Oasele membrului pelvin
Centura pelviană (cingulum pelvicum) este formată din cele două oase coxale, care leagă membrul
inferior liber cu coloana vertebrală, constituind împreună cu osul sacrum şi vertebrele coccigiene
bazinul osos. Scheletul membrului inferior liber este format din trei segmente: - scheletul coapsei
alcătuit din osul femur; la nivelul articulaţiei genunchiului se adaugă rotula situată anterior; -
scheletul gambei format din două oase lungi – tibia şi fibula; - scheletul piciorului constituit din 26
de oase dispuse în trei grupe: tarsul (7 oase), metatarsul (5 oase) şi oasele degetelor (14 falange).
4) Bolțile piciorului
Bolta piciorului este rezultatul articulării speciale a oaselor tarsului şi metatarsului, structurată
boltit, concav atât în sens antero-posterior, cât şi în sens transvers, menţinută prin prezenţa unor
ligamente şi tendoane puternice. Bolta longitudinală are un stâlp medial format de: astragal,
navicular, cuneiforme şi primele trei oase metatarsiene şi un stâlp lateral format de: calcaneu,
cuboid şi ultimele două oase metatarsiene cu curbura mai puţin accentuată.
Deosebim cinci arcuri ale bolţii longitudinale, care încep din acelaşi punct – de la tuberozitatea
calcaneului –şi se orientează anterior de-a lungul oaselor metatarsiene. Cel mai lung şi mai înalt este
arcul II, iar cel mai scurt şi mai jos – arcul V. Bolta transversală corespunde unei linii oblice care
trece prin cele trei oase cuneiforme şi osul cuboid, sau linia ce trece prin punctele superioare ale
celor cinci arcuri ale bolţii longitudinale. Arcul longitudinal medial este mai înalt, nu întră în
contact cu suprafaţa de sprijin a plantei şi este numit arc de amortizare. Arcul longitudinal lateral
este mai puţin boltit şi atinge suprafaţa de sprijin, fiind numit arc de suport. Bolta piciorului este
susţinută datorită formei, aşezării şi tipurilor de unire dintre oase, de ligamente, tendoane şi de
muşchi. Cea longitudinală este menţinută de ligamentele plantar lung, calcaneonavicular plantar,
aponeuroza plantară. Sensul transversal al bolţii este asigurat de modul de articulare a celor trei
cuneiforme, de ligamentele transversale plantare (metatarsian transversal profund, metatarsian
interosos), apoi de tendoanele muşchilor fibular lung, tibial anterior şi posterior, care se prind toate
pe marginea medială a piciorului; tendonul muşchiului fibular lung ajunge la baza primului
metatarsian şi la primul cuneiform, după ce a străbătut de-a curmezişul talpa pe sub bolta piciorului.
Bolta piciorului asigură funcţia de amortizare în statică şi dinamică, reduce efectele izbiturilor din
timpul mersului, alergărilor, la fel preîntâmpină compresiunea ţesuturilor moi în timpul mişcării,
contribuind la crearea condiţiilor favorabile în circulaţia sangvină. Bolta contribuie de asemenea la
adaptarea piciorului la mers şi alergat pe teren accidentat.
5) Articulațiile coastelor cu vertebrele
Articulaţiile costovertebrale (articulationes costovertebrales) asigură legătura extremităţilor
vertebrale ale coastelor cu coloana vertebrală, având rol important în biomecanica respiratorie. Ele
sunt alcătuite din două articulaţii: articulaţia capului coastei cu corpurile vertebrale şi alta între
tuberculul costal şi apofiza transversală. Ultima lipseşte la perechile XI şi XII de coaste.
Articulaţiile capului coastei (articulationes capitis costae) sunt diartroze plane combinate între faţa
articulară a capului coastelor şi feţele costale de pe corpul a două vertebre alăturate. Ele au o
capsulă articulară şi ligamente. Capul primei şi ultimelor două coaste se articulează cu o singură
vertebră. Creasta capului costal pătrunde în spaţiul dintre vertebre şi este legată de discul
intervertebral prin ligamentul capului coastei (lig. capitis costae). În exterior capsula este întărită de
ligamentul radiat al capului costal (lig. capitis costae radiatum), ale cărui fibre pleacă de pe capul
coastei şi radiază spre feţele laterale ale corpurilor vertebrale şi pe discul intervertebral.
Articulaţiile costotransversale (articulationes costotransversaria) sunt diartroze dintre faţa
articulară a tuberculilor costali ai primelor 10 perechi de coaste şi faţa costală de pe apofizele
transversale ale primelor 10 vertebre toracale. Capsula articulară este întărită de ligamente
capsulare, cum sunt ligamentul costo-transversal (lig. Costotransversarium).
Articulaţiile costovertebrale sunt uniaxiale, combinate. Axul de rotaţie trece prin centrele
articulaţiilor în jurul căreia se realizează ascensiunea şi discensiunea coastelor. Articulaţiile
sternocostale (articulationes sternocostalis) se formează la unirea cartilajelor coastelor II – VII cu
incizurile costale ale sternului . Cartilajul primei coaste concreşte cu sternul formând o sincondroză.
Capsula articulară, formată de pericondrul care se continuă cu periostul sternului, este întărită de
ligamentele sterno-costale radiate (ligg. sternocostalia radiata). Anterior aceste ligamente concresc
cu periostul sternului, formând membrana sternului (membrana sterni). În articulaţia coastei a II-a
este ligamentul sternocostal intraarticular (lig. sternocostale intraarticulare).
Cartilajele coastelor false VIII – X nu se unesc nemijlocit cu sternul, dar, concrescând între ele şi
cu cartilajul coastei a VII, formează arcul costal (arcus costalis). Uneori între cartilajele coastelor se
formează articulaţii intercondrale, articulationes intercondrales. Extremităţile anterioare ale
coastelor sunt unite între ele prin membrana intercostală externă (membrana intercostalis externa),
iar extremităţile posterioare prin membrana intercostală internă (membrana intercostalis interna).
6) Fețele articulare ale articulației radiocarpiene
Articulaţia radiocarpiană (articulatio radiocarpea) se numeşte radiocarpiană deoarece din cele
două oase ale antebraţului numai radiusul se articulează direct cu carpul, ulna fiind separată de
carp prin discul articular al articulaţiei radioulnare distale. Este o diartroză compusă, elipsoidală,
formată de faţa articulară carpiană a radiusului, discul articular şi de feţele articulare superioare
ale scafoidului, semilunarului şi tricvetrului . Acesta din urmă se va articula cu discul articular.
Cele trei oase, fiind unite între ele prin ligamente interosoase, formează condilul carpian acoperit de
cartilaj hialin.Capsula articulară se inseră la periferia suprafeţelor articulare şi este întărită de mai
multe ligamente: ligamentul colateral radial al carpului (lig. collaterale carpi radiale), care porneşte
de la apofiza stiloidă a radiusului spre scafoid; ligamentul colateral ulnar al carpului (lig. collaterale
carpi ulnare) ce se inseră proximal pe vârful stiloidei ulnare, iar distal se vor fixa pe tricvetru şi
pisiform; ligamentul radiocarpian palmar (lig. radiocarpeum palmare), care începe de la marginea
anterioară a feţei articulare a radiusului şi se fixează pe oasele rândului proximal al carpului:
ligamentul radiocarpian dorsal (lig. radiocarpeum dorsale), ce porneşte de pe marginea posterioară a
suprafeţei articulare a radiusului şi se termină pe faţa dorsală a primului rând de oase carpiene.
7) Mușchii profunzi ai spatelui
Muşchii profunzi ai spatelui sunt situaţi în cele două jgheaburi ale spinării delimitate de apofizele
spinoase, transverse şi unghiurile costale. Aceşti muşchi se grupează în două tracturi longitudinale:
unul medial, adăpostit de şanţul vertebral, cuprins între apofizele spinoase şi cele transverse ale
vertebrelor, şi celălalt lateral, situat mai superficial în şanţul costal, delimitat de apofizele
transversale şi unghiurile costale. În regiunea posterioară a gâtului şi capului, superficial de cele
două tracturi musculare, este dispus tractul spino-transvers reprezentat prin muşchiul splenius al
capului şi gâtului. Muşchiul splenius al capului şi gâtului, m. splenius capitis et cervicis, situat sub
muşchiul trapez, romboid şi dinţat posterior, superior are originea pe ligamentul nucal, pe apofizele
spinoase ale vertebrei cervicale VII şi ale primelor şase vertebre toracale, de unde fibrele musculare
se îndreaptă spre lateral şi spleniul capului, se inseră pe linia nucală superioară şi apofiza
mastoidiană, iar spleniul gâtului pe apofizele transverse ale vertebrelor cervicale II – III. Acţiune.
Prin contracţia lor bilaterală, are loc extinderea capului şi a gâtului, iar la contracţia unilaterală
înclină capul de aceeaşi parte.
8) Mușchii, care efectuează extensia antebrațului
Fac parte din grupa posterioară de mușchi a antebrațului, dispuși în 2 planuri: superficial și profund.
Muşchiul extensor al degetelor, m. extensor digitorum, are originea pe epicondilul lateral şi pe
fascia antebraţului, se divide în patru tendoane ce trec pe sub retinaculul extensorilor şi se inseră pe
faţa dorsală a degetelor II – V. Acţiune. Extensia degetelor II – V şi a mâinii în articulaţia
radiocarpiană.
Muşchiul extensor al degetului mic, m. extensor digiti minimi, are originea pe epicondilul lateral
şi inserţia se face pe baza falangelor medie şi distală ale degetului mic. Acţiune. Este extensor al
degetului mic şi al mâinii.
Muşchiul extensor ulnar al carpului, m. extensor carpi ulnaris, are originea pe epicondilul lateral
al humerusului, fascia antebraţului şi capsula articulaţiei cotului, iar inserţia pe baza osului
metacarpian V. Acţiune. Este extensor şi adductor al mâinii.
Muşchiul abductor lung al policelui, m. abductor pollicis longus, îşi are originea pe faţa dorsală a
radiusului, membrana interosoasă şi de pe ulnă, se inseră pe baza metacarpianului I. Acţiune.
Abduce policele şi mâna.
Muşchiul extensor scurt al policelui, m. extensor pollicis brevis, are aceeaşi origine şi acelaşi
traiect ca şi muşchiul abductor lung, inserându-se însă pe baza falangei proximale a policelui.
Acţiune. Efectuează extensia falangei proximale şi abduce policele.
Muşchiul extensor lung al policelui, m. extensor pollicis longus, cu originea pe faţa posterioară a
ulnei şi membrana interosoasă a antebraţului, intersectă oblic tendoanele extensorilor radiali şi se
inseră pe baza falangei distale a policelui. Acţiune. Extensia policelui; policele fiind în abducţie,
contribuie la mişcarea de adducţie.
Muşchiul extensor al indecilui, m. extensor indicis, are originea pe faţa posterioară a ulnei, de pe
treimea ei distală şi membrana interosoasă, coboară împreună cu muşchiul extensor al degetelor şi
se inseră pe falanga proximală a indicelui. Acţiune. Extensia indicelui şi a mâinii.
9) Mușchii posteriori ai gambei
Fiind în număr de opt, sunt situaţi în două planuri: superficial şi profund. Planul superficial
cuprinde un singur muşchi – tricepsul sural, m. triceps surae, ce reprezintă o masă musculară
voluminoasă care determină proeminenţa posterioară a gambei. Se compune din muşchii
gastrocnemian şi solear, situaţi superficial, şi muşchiul plantar situat profund.
Muşchiul gastrocnemian, m. gastrocnemius, este biarticular format la origine din două capete:
medial, caput mediale, şi lateral, caput laterale, cu inserţie pe epicondilii femurului. Cele două
capete fuzionează în partea inferioară într-un singur corp muscular pentru a se insera printr-un
tendon comun cu solearul, numit tendonul lui Achille. Acţiune. În totalitate, tricepsul este extensor
(flexor plantar), adductor şi rotator medial (supinator) al piciorului.
Muşchiul plantar, m. plantaris, este un muşchi rudimentar, poate lipsi, cu un venter muscular
fusiform, scurt şi un tendon lung, situat între gastrocnemian şi solear. Are originea pe condilul
lateral al femurului. Acţiune. Are o acţiune auxiliară tricepsului, iar când ia punct fix pe calcaneu
este tensor al capsulei articulaţiei genunchiului.
Muşchiul popliteu, m. popliteus, este situat profund pe faţa posterioară a articulaţiei genunchiului,
având originea pe condilul lateral al femurului şi capsula articulară, au inserţie pe buza superioară a
liniei solearului. Acţiune. Flectează gamba pe coapsă şi îi imprimă o mişcare de rotaţie medială
(pronaţie).
Muşchiul flexor lung al degetelor, m. flexor digitorum longus, inserţia proximală are loc pe faţa
posterioară a tibiei, treimea mijlocie de la fascia gambei, se inseră pe baza falangelor distale ale
degetelor II – V. Acţiune. Este un flexor al degetelor; flectează piciorul şi îl roteşte în exterior, fiind
totodată susţinător al bolţii piciorului.
Muşchiul flexor lung al halucelui, m. flexor hallucis longus, are originea pe două treimi inferioare
ale fibulei şi septul intermuscular posterior, se inseră pe falanga distală a halucelui. Acţiune.
Flectează halucele, participă la flexia, supinaţia şi adducţia piciorului; menţine bolta plantară.
Muşchiul tibial posterior, m. tibialis posterior, are originea pe membrana interosoasă şi două
treimi superioare ale tibiei şi fibulei. Printrun tendon se înseră pe tuberozitatea osului navicular,
trimiţând expansiuni fibroase spre faţa plantară a piciorului, spre cele trei cuneiforme, cuboid şi
extremitatea posterioară a metatarsienilor 2, 3, 4. Acţiune. Este cel mai puternic supinator şi
adductor al piciorului, în acelaşi timp şi cel mai slab flexor plantar. Împreună cu tendonul
muşchiului fibular lung, alcătuieşte un susţinător al bolţii piciorului.
10) Fosa poplitee
Fosa poplitee, fosa poplitea, de formă romboidă, se află posterior de articulaţia genunchiului.
Unghiul superior este delimitat lateral de bicepsul femural, iar medial de muşchiul semimembranos.
Unghiul inferior se află între capetele muşchiului gastrocnemian; planşeul fosei este prezentat de
planul popliteu al femurului şi capsula articulaţiei genunchiului. Posterior fosa poplitee este
acoperită de fascia proprie. Această fosă conţine ţesut adipos, ganglioni limfatici. De la unghiul
superior spre cel inferior trec vase sangvine şi nervi.