IV.2.3.

TIPURI DE LECŢII
„În procesul de învăţământ , lecţia este considerată forma de bază pentru
dobândirea , fixarea , sistematizarea şi recapitularea cunoştinţelor , precum şi
formarea şi dezvoltarea principiilor şi deprinderilor la elevi "1.
Termenul lecţie provine din latinescul lectio , derivat din legere , care însemna
lectură cu glas tare a unui manuscris important.
Odată cu scurgerea timpului , lecţia-lectură a devenit lecţie-expunere , lecţie-
intuiţie , lecţie-aplicaţie , lecţie-experiment, lecţie-elaborare etc.
În ultimul timp , lecţia tinde să fie privită mai puţin rigid , fiind considerată ca
o unitate didactică ( unitate de instruire ) funcţională , axată pe un conţinut, pe
acţiune şi timp , tinzând în mod deliberat către un anumit scop ( obiectiv ) , în
condiţii bine determinate şi cu ajutorul unor mijloace adecvate .
Deci , lecţia „ nu există decât în funcţie de anumite obiective specifice , de un
anumit conţinut logic structurat ( derivat din programa unei discipline ) şi de
o anumită procesualitate controlată de profesor , strict delimitată în timp şi
realizată într-o ambianţă psihosocială determinată-clasa de elevi- precum şi
într-un context fizic - sala de clasă, cabinetul, sala specializată etc "2.
Elementele prezentate se constituie deci ca părţi integrate organic într-un
microsistem didactic -lecţia- care poate fi privită dintr-o perspectivă
tridimensională :
"•funcţională (scop, obiective) ;
• structurală ( resurse umane şi materiale , conţinut, metode , mijloace , forme
de grupare a elevilor, timp, spaţiu) ;
• operaţională ( mod de realizare practică-strategii , metode , procedee şi
operaţii, faze şi evenimente , evaluare şi ameliorare ) sau din perspectiva
determinării fluxurilor de intrare-ieşire, situaţie în care componentele lecţiei
sunt dispuse în variabile «de intrare » şi variabile «de ieşire » relaţionale
printr-un proces intern ca succesiune de faze şi evenimente didactice "3 .
"Lecţia este forma organizatorică principală în care se desfăşoară activitatea
de predare-învăţare , variantele structural-funcţionale ale acesteia fiind
impuse de obiectivele instruirii , conţinuturile( cognitive, afectiv-voliţionale,
psihomotrice, trăsăturile de personalitate şi caracter ) prin intermediul
cărora se vor atinge obiectivele, resursele materiale şi umane disponibile "4 .
O lecţie modernă presupune respectarea unor condiţii:
•trăirea deplină a experienţei de învăţare de către elev ;
•angajarea autentică în învăţare ;
•participarea activă a elevului la desfăşurarea întregului proces de învăţare .
O lecţie modernă , activ-participantă , se distinge prin caracterul ei solicitant ,
generat de introducerea unei motivaţii superioare suficiente şi de utilizarea
unor metode active de genul : dialogului , discuţiilor în grup , învăţării prin
descoperire , problematizării . Stilul de lucru cu elevii va fi cel de conlucrare ,
de colaborare activă între toţi subiecţii.
''Lecţia este-aşadar- o secvenţă de instruire , iar a instrui înseamnă a
planifica, a proiecta , a organiza , a dirija şi a controla , funcţii ce asigură
exercitarea rolului conducător ce revine cadrului didactic în procesul de
învăţământ. Lecţia sintetizează în
sine întregul ansamblu de funcţii de conducere ştiinţifică a acestui proces . În
consecinţă, se pune întrebarea : «Ce trebuie întreprins pentru reuşita unei
lecţii? »"5 .
Sunt trei serii de operaţii ce trebuie întotdeauna avute în vedere :
• o categorie, de natură intelectuală, orientativă, de proiectare
pedagogică
propriu-zisă (design instrucţional) ;
•alta, de ordin practic, executivă, de realizare efectivă a lecţiei şi
• -în fine, una atitudinală, de evaluare a eficienţei lecţiei odată ţinută, cu
deschideri spre viitoare perfecţionări.
Lecţiile se grupează în mai multe categorii , numite tradiţional tipuri. Tipul de
lecţie desemenează un mod de concepere şi de realizare a lecţiei, o categorie a
lecţiei ce prezintă o unitate structurală cu valoare orientativă .
"După sarcina didactică principală (scopul derulării procesului didactic),
tipurile de lecţii sunt :
•lecţia de comunicare (dobândire a cunoştinţelor) ;
•lecţia de formare a priceperilor şi deprinderilor;
•lecţia de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor şi deprinderilor formate
;
•lecţia de recapitulare;
•lecţia de evaluare (verificare şi apreciere) a performanţelor şcolare;
•lecţia mixtă"6.
Fiecare tip de lecţie are o structură proprie , dar nu fixă, rigidă , ci una
flexibilă, deschisă , care permite adaptări şi diversificări în funcţie de
variabilele ce definesc contextul intern şi extern al instruirii ( specificul
disciplinei de studiu , particularităţile clasei de elevi , strategia metodologică şi
mijloacele de învăţământ utilizate în procesul instruirii, locul lecţiei în
sistemul activităţilor didactice etc. ) .
În funcţie de activităţile didactice desfăşurate ( formative , cumulative ,
evaluative) , o lecţie va realiza următoarele evenimente instrucţionale :
1. moment organizatoric;
2.captarea atenţiei;
3.enunţarea titlului lecţiei şi a obiectivelor urmărite ;
4.reactualizarea cunoştinţelor anterioare, care constituie baza experienţială
pentru asimilarea noilor cunoştinţe ;
5.prezentarea conţinutului lecţiei;
6.dirijarea învăţării;
7.obţinerea performanţelor;
8.asigurarea feed-back-ului;
9.evaluarea performanţei;
10.asigurarea retenţiei ( a reţinerii sau a fixării) ;
11.asigurarea transferului prin comunicarea temei pentru acasă.
Lecţia de comunicare/însuşire de noi cunoştinţe are un obiectiv didactic
fundamental: însuşirea de cunoştinţe . La clasele mari , lecţia de comunicare
poate avea chiar o structură monostadială.
"Lecţia de dobândire de noi cunoştinţe se poate prezenta sub diverse forme
sau variante:
•lecţia mixtă sau combinată ( care cuprinde toate evenimentele didactice
menţionate mai sus ) ;
•lecţia pe baza studiului individual , folosind manualul sau alte surse de
informare;
•lecţia de elaborare a cunoştinţelor prin problematizare şi descoperire ;
•lecţia pe baza muncii în grup;
•lecţia pe baza instruirii programate ;
•lecţia pe baza tehnicilor audiovizuale ;
•lecţia de prelegere;
•lecţia introductivă"7.
Captarea atenţiei este de multe ori neglijată sau rezolvată formal . După
momentul organizatoric , profesorul va găsi o formulă ingenioasă care să
stârnească motivaţia , ţinându-le tuturor elevilor trează atenţia până la
atingerea obiectivelor urmărite . În general, formula trebuie să aibă un caracter
de surpriză , să fie suficient de accesibilă, dar din care să nu lipească
problemele .
Enunţarea titlului lecţiei noi şi a obiectivelor urmărite este necesară pentru ca
elevii să fie conştienţi de ceea ce se urmăreşte în lecţie .
Formula cea mai simplă este de a introduce direct obiectivele stabilite anterior
în eunuţuri accesibile elevilor.
Reactualizarea cunoştinţelor însuşite anterior are ca efect creşterea gradului
de accesibilitate şi de temeinicie a învăţării acestora . Pe fundamentul vechilor
cunoştinţe ale elevilor se continuă construirea noilor date ştiinţifice prin
extinderea şi aprofundarea cunoştinţelor.
Prezentarea conţinutului lecţiei şi dirijarea învăţării ocupă cel mai mult din
timpul afectat activităţii didactice . Profesorul îşi imaginează anticipat modul
în care va interveni în fiecare secvenţă , stabilind situaţiile favorabile pentru a
realiza sarcinile de învăţare , conform obiectivelor .
Obţinerea performanţei este momentul în care elevii sunt puşi în situaţia de a
lucra singuri . Corespunde "activităţii independente'" şi "învăţării prin
descoperire" .
Asigurarea feed-back-ului realizează informarea elevilor asupra modului în
care îşi îndeplinesc sarcinile de învăţare .
Evaluarea performanţei se face în raport cu obiectivele operaţionale ale
activităţii. în funcţie de rezultatele obţinute de elevi se va profila mai limpede
în ce fel va putea fi intensificată retenţia celor învăţate şi asigurat transferul
lor la domenii mai complexe de activitate.
Asigurarea retenţiei şi a transferului
Esenţializarea şi sistematizarea cunoştinţelor predate , corelarea lor cu
domenii , cunoştinţe , deprinderi studiate anterior , dar şi cu altele ce urmează
a fi studiate , permit întărirea retenţiei ,fixarea cunoştinţelor. Prin tema pentru
acasă se va urmări, pe lângă asigurarea retenţiei, şi exersarea capacităţii de
transfer , anticipând obiectivele activităţii ulterioare.
Lecţia de formare de priceperi şi deprinderi se bazează pe exerciţii , pe
munca individuală a elevului.
„ Structura orientativă a acestui tip de lecţie :
•moment organizatoric;
•precizarea temei şi a obiectivelor activităţii;
•actualizarea sau însuşirea unor cunoştinţe necesare desfăşurării activităţii ;
•demonstraţia sau execuţia model, realizată de profesor;
•antrenarea elevilor în realizarea activităţii cu ajutorul profesorului;
•realizarea independentă a lucrării, exerciţiului etc. de către fiecare elev ;
•aprecierea performanţelor elevilor şi precizări privind modul de continuare a
activităţii desfăşurate"8 .
Lecţia de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor se realizează prin
recapitulare . Condiţia de bază a eficientizării acestui tip de lecţie o constituie
redimensionarea conţinuturilor în jurul unor idei cu valoare cognitivă maximă
,astfel încât elevii să fie capabili de conexiuni şi de aplicaţii.
"Structura orientativă a acestui tip de lecţie :
•precizarea conţinutului , obiectivelor si a unui plan de recapitulare ; este de
dorit ca această etapă să se realizeze în doi timpi: înaintea desfăşurării
propriu-zise a orei, apoi la începutul orei sau orelor de recapitulare;
•recapitularea conţinutului pe baza planului stabilit: această etapă e destinată
clarificării şi eliminării confuziilor constatate de profesor, stabilirii unor
conexiuni prin lărgirea contextului cunoaşterii şi diversificarea perspectivelor
de abordare a conţinutului parcurs şi realizării unor scheme sau sinteze care
să pună în relaţie tot ceea ce reprezintă esenţialul la nivelul conţinutului
analizat;
•realizarea de către elevi a unor lucrări pe baza cunoştinţelor recapitulate ; în
cazul lecţiilor de consolidare de deprinderi , această etapă ocupă ponderea
cea mai mare în structura lecţiei şi se concretizează , în funcţie de specificul
disciplinei, prin : rezolvare de exerciţii şi probleme , analize gramaticale ,
analize literare , realizarea unor lucrări cu caracter etnic etc. ;
•aprecierea activităţii elevilor;
•precizarea şi explicarea temei "9 .
În funcţie de întinderea conţinutului supus recapitulării, lecţia poate fi:
•lecţie de repetare curentă ( se realizează după câteva lecţii de comunicare ) ;
•lecţie de recapitulare pe baza unui plan ( se realizează la sfârşitul unor
capitole sau teme mari ) ;
•lecţie de sinteză ( la sfârşitul unui semestru sau an şcolar ) ;
În funcţie de metodele sau mijloacele didactice utilizate , lecţia poate avea
variantele:
•lecţia pe bază de exerciţii aplicative ;
•lecţia cu ajutorul unor programe recapitulative computerizate ;
•lecţia pe bază de fişe etc.
"Temele repetării se aleg în funcţie de anul de studiu sau de lipsurile elevilor .
Accentul trebuie pus pe problemele şi elementele esenţiale , nu pe toate
cunoştinţele însuşite anterior "10 .
Lecţia de verificare şi evaluare a cunoştinţelor urmează , de obicei, după lecţia
de recapitulare şi urmăreşte constatarea nivelului de pregătire a elevilor, cu
consecinţe ce decurg din această constatare pentru activitatea viitoare a
profesorului cu elevii . Principala sarcină a acestui tip de lecţie o constituie
"verificarea şi aprecierea cunoştinţelor elevilor prin prisma obiectivelor
operaţionale fixate anterior"11 .
Structura acestui tip de lecţie ar fi :
•precizarea conţinutului ce urmează a fi verificat;
•verificarea conţinutului (în cazul unei verificări orale , această etapă poate
constitui un bun prilej pentru sistematizarea cunoştinţelor, corectarea unor
confuzii etc);
•aprecierea rezultatelor (dacă în cazul verificării orale aceasta se face la sfârşitul
orei, în cazul verificării scrise , aprecierea se va face la următoarea întâlnire a
profesorului cu elevii ) ;
•precizări privind modalităţile de corectare a greşelilor şi sugestii în legătură cu
valorificarea conţinuturilor actualizate în activitatea viitoare .
"Eficienţa acestui tip de lecţie depinde în mare măsură de calitatea realizării
momentului apreciativ; lecţia de verificare constituie un bun prilej de constatare a
nivelului de pregătire a elevilor (şi, pe această bază, de realizare a unei notări
obiective) dar şi unul de optimizare a activităţii viitoare, plecând de la ceea ce se
constată "12.
În funcţie de metoda sau modul de realizare a evaluării , lecţia de verificare şi
apreciere poate fi :
•lecţie de evaluare orală;
•lecţie de evaluare prin lucrări scrise ;
•lecţie de evaluare cu ajutorul programelor computerizate .
"În general, puţine lecţii de limba sau de literatura română sunt de un anume tip
pur . Când se urmăreşte realizarea mai multor sarcini didactice , se efectuează o
lecţie mixtă, care cuprinde elemente combinate din câte două sau chiar trei
tipuri"13 .
În concluzie , lecţia rămâne modalitatea principală de organizare a activităţii
didactice , prin intermediul căreia se validează concomitent informarea şi formarea
, instruirea şi educarea . Astăzi este înţeleasă ca un dialog profesor-elev ,
subordonat obiectivelor stabilite . "Lecţia modernă este un program didactic, un
sistem de procedee de lucru şi acţiuni comune profesor-elev , pentru atingerea
obiectivelor şi activizarea elevilor"14.