ROMÂNIA

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE

ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE „NICOLAE BĂLCESCU” SIBIU

Grupul uman și echipa de lucru în

contextul organizațional militar
Sibiu 12.06.2017

Grupa 11 A
Leadership Militar Întocmit de:
Sd. Frt. RADU Octavian
 Cuprins

1.CONSIDERAȚII GENERALE
2.RELAȚIILE INTERPERSONALE ÎN GRUPUL MILITAR
3.STRUCTURI ȘI MEDIUL
4.BIBLIOGRAFIE
1.Consideraţii generale despre grup

Omul nu poate trăi izolat de ceilalţi. De la începuturile umanităţii şi până

lasocietatea post industrială, mediul social în care individul s-a afirmat l-a
constituitgrupul. pentru oameni, nevoia de a comunica cu ceilalţi, de a intra în relaţii cu
ei,este la fel de importantă ca şi satisfacerea nevoilor fiziologice sau a nevoilor
desecuritate şi protecţie.Grupul a constituit cadrul de afirmare şi de securitate, a exprimat
nevoiaomului de a se asocia, de a se socializa. Pe de altă parte, grupul oferă
individuluisatisfacţii sociale şi ajutor contra frustraţiilor profesionale. Datorită acestor
,,avantaje” omul nu concepe existenţa în afara grupurilor. Necesităţile
umane:supravieţuirea, conservarea şi adaptarea se realizează la un nivel mai înalt
prinintermediul grupului. Grupul creează la indivizi sentimentul solidarităţii, care
seexprimă prin sprijinul mutual pe care îl aşteaptă membrii de la grup, atunci când sesimt
ameninţaţi.Tannenbaumn arată faptul că oameni au tendinţe să se grupeze în
faţaprimejdiilor, este o reacţie pur psihologică pentru că de multe ori afilierea nu
aduceindividului nici un avantaj, în afară de confort psihologic.Viaţa în organizaţii are
aceeaşi logică. Când am
spus că organizaţia este: ,,oinvenţie socială destinată realizării unor scopuri comune prin
efort de grup” (G.Johns, 1996), am spus, indirect, că organizaţia este un grup de muncă
specificdatorită sintagmei ,,efort de grup”.Un grup devine o organizaţie în măsura în care
oamenii doresc să contribuiela realizarea unui scop comun. recunoaşterea necesităţii
efortului comun,deosebeşte organizaţia de grupurile de prieteni, de cele de vecinătate sau
de cele derudenie.În toate organizaţiile, oamenii ajung la un moment dat să lucreze în
grupurisau echipe – comitete, echipe de proiect etc.Activitatea de echipă poate spori
satisfacţia şi motivaţia în muncă, în specialpentru cei care preţuiesc interacţiunile sociale.
Obţinerea unor
avantaje cât maimari din activitatea de echipă face parte, în mod esenţial, din rolul
managerului, iar performanţa echipei reflectă performanţa acestuia.După cum am arătat
grupurile sunt o componentă firească şi inevitabilă avieţii profesionale. Managerii le
creează pentru a le asigura îndeplinirea unor sarcini. Ei formează astfel, echipe de
intervenţie, echipe de proiect, formaţiuni depatrulare, consilii, comitete. O bună parte din
activitatea managerială se petreceinteracţionând cu oameni care fac parte din grupuri, fie
în calitate de membru, fieîn calitate de conducător.
2.Relațiile interpersonale în grupul militar

Mediul militar, prin insusi felul in care este construit si actioneaza asupra membrilor
ce-l compun ,determina o serie de particularitati, mai mult sau mai putin cunoscute si implicit
constientizate chiar de catre membrii organizatiei militare.
Din experienta si observarea membrilor organizatiilor de acest tip s-a constatat
existenta unor atitudini si comportamente ce in situatii normale, individul in mediul sau
natural, nu apar; armata insasi prin existenta sa este o 'multime artificiala' (FREUD, Sigmund,
,,Psihologia colectiva si analiza eului”, Bucuresti )  mentinuta in stare functionala printr-o
serie de reguli, norme si legi, ce-i reglementeaza activitatea. 

RELATIILE INTERPERSONALE – desemneaza orice legatura intre persoane sub forma

perceptiei, intelegerii, evaluarii, preferarii unei persoane de catre o alta persoana .
Principalele categorii de relatii interpersonale pe care le intalnim in cadrul subunitatii
sunt: cognitive (militarii se vad, se aud, se observa, se studiaza, elaboreaza imagini, impresii
sau convingeri unii despre altii, se cunosc mai mult sau mai putin adecvat intre
ei); comunicationale (comunica unii cu altii, fac schimb de cunostinte si informatii); afectiv-
apreciative (se apreciaza, se prefera sau se resping, se simpatizeaza sau se antipatizeaza unii
pe altii); de influenta, autoritate si prestigiu (capata unii fata de altii anumite ascendente,
dependente).

 Relatiile cognitive vizeaza colectarea de informatii despre parteneri, interpretarea si

valorizarea lor cat mai corecta, in vederea cunoasterii reciproce.

Daca la inceput, acest proces de intercunoastere se desfasoara mai lent deoarece tinerii
nou integrati in organizatia militara provin din medii sociale diferite, au varste diferite sau
chiar au fost socializati diferit pana la momentul respectiv – liceu/scoala militar(a) sau
liceu/scoala civil(a), odata cu trecerea timpului petrecut impreuna acestia reusesc sa se
cunoasca si sa se aprecieze pana la cele mai intime laturi ale personalitatii lor. Primele date pe
care tinerii militari le obtin sau cauta sa le obtina de la noii colegi sunt, bineinteles, cele
generale: de varsta, studiile parcurse, si mediul social din care provin – implicit ei
percepandu-se si valorizandu-se in functie de acest gen de informatie pe care le au unii despre
ceilalti. Odata ce parcurg aceleasi etape de instruire, traiesc aceleasi experiente, se supun
acelorasi reguli, norme, ei isi descopera reciproc capacitatile, dorintele, aspiratiile, 'mofturile',
modul de a gandi, de a privi viata, lumea si incep sa se aprecieze in functie de preocupari,
atitudini in diferite momente. Cei care nu se conformeaza unui anumit mod de a actiona a
unor reguli impuse de cei mai autoritari dintre membrii sau de majoritatea membrilor grupului
sunt inlaturati sau priviti cu suspiciune. 
            Aspectele cognitive, pentru grupul militar primar, vizeaza, in special, calitatile
profesional-militare si primordialelegate de modul de rezolvare a sarcinilor si obiectivelor
procesului instruirii pentru lupta, de satisfacerea normelor  si cerintelor impuse de viata
specifica grupului militar de tip „subunitate”. Urmarind rezolvarea acelorasi tipuri de
probleme si sarcini, activitatea desfasurata in comun in subunitate stimuleaza procesele
de intercunoastere dintre militari,ceea ce asigura conditii optime pentru autocunoastere,
proces cu largi implicatii (pozitive) in imbunatatirea relatiilor interpersonaledin cadrul
subunitatii. Intrucat, cu cat sistemul de imagini al acestora este mai adecvat, cu atat
probabilitatea  functionarii firesti, normale a grupului militar de tip „subunitate” este mai
mare. In caz contrar, relatiile dintre militari se deregleaza (sau se deterioreaza), apar
transferuri nedorite, imagini false, care conduc la intrarea in actiune a unor iluzii perceptive,
cum ar fi: indulgenta exagerata, inertia perceptiei, atribuirea sau proiectia, stereotipia etc.

 Relatiile comunicationale – reprezinta cadrul si mecanismul mediator al tuturor

relatiilor interpersonale care se stabilesc intre militari, in cadrul grupului primar,
deoarece prin intermediul informatiilor acestia afla ce au de facut, cand, cum, in ce
situatie si cu ce modalitati. Relatiile comunicationale vizeaza mai ales, aspectul
informal in sensul ca acestea cuprind indeosebi raporturile dintre subordonati,
raporturi dominate de stari afectiv–emotionale si de prestigiu personal.

S-ar putea spune ca fara acest tip de relatii microgrupul militar nu ar putea exista in
unitatea sa, in sensul ca nu toti membrii sai sunt pusi sa se adapteze diverselor situatii aparute,
sa depaseasca obstacolele, sa desfasoare diferite activitati. Avandu-i intotdeauna pe ceilalti
poti acoperi lipsa unor informatii pe care din diferite motive nu le detii, poti face fata unor
situatii neprevazute.
Totodata acest tip de relatii prin intermediul zvonului, 'barfei' reprezinta
mijlocul cel mai rapid si eficient de eliminare a nesigurantei, curiozitatii si anxietatii unora
dintre membrii cauzate de lipsa de informatii sau de informatiile trunchiate, care de multe ori
exista, datorita strictetii filtrelor comunicarii impuse de sefii de diferite niveluri la baza
existand un alt principiu consacrat in armata, acela conform caruia 'subordonatul nu trebuie sa
stie intotdeauna totul'.

Relatiile interpersonale, viata de grup ar fi de neimaginat in absenta comunicarii. In

mediile organizationale intalnim doua tipuri ale comunicarii, si anume comunicarea formala si
comunicarea informala. Primul tip, in functie de orientarea sau directia comunicarii, se
subdivide in comunicarea verticala (ascendenta si descendenta) si comunicarea orizontala. Cel
de-al doilea tip se subdivide si el in mai multe forme in functie de numarul membrilor si de
modul de repartitie si circulatie a informatiilor.Operatiile de comunicare cuprind indeobste nu
numai ordine si dispozitii care trebuie executate fara a le comenta, ci si conceptii, opinii,
sugestii, ipoteze de lucru, variante de actiune care preced, de regula, adoptarea unei hotarari
precum si modalitati de analiza a muncii si de apreciere a efortului depus de militari, activitati
in cadrul carora „arta comunicarii”, manuirea cuvantului pot fi mobilizatoare, determinand
cautari si optiuni noi sau, dimpotriva, duritatea, blocajele si barierele in comunicare, falsa
autoritate pot inabusi „in fasa” initiative profitabile pentru perfectionarea actiunilor ce
urmeaza a fi intreprinse.

 Relatiile afectiv – apreciative – sunt influentate in mare masura de modul in care

intre militari se realizeaza relatii de comunicare si de cunoastere reciproca, prin
intermediul carora acestia isi formeaza unul fata de celalalt un punct de vedere,
atitudini de apreciere (pozitive sau negative), sentimente de atractie, de respingere, de
indiferenta. (de aceea, in cadrul structurii informale, acest tip de relatii este considerat
dominant, relatii de multe ori identificate cu relatiile interpersonale).Viabilitatea unei
subunitati, coeziunea acesteia depind, in ultima instanta, de intensitatea relatiilor
afectiv-apreciative manifestate in cadrul acesteia.

Cand analizam relatiile afectiv-apreciative din cadrul subunitatii avem in atentie doua

unghiuri de vedere; a) primul se refera la atitudinea militarului fata de ceilalti militari din
subunitate, la sentimentele de apreciere pozitiva sau negativa, de atractie, de respingere sau
indiferenta pe care le nutreste si le exprima fata de acestia; b)cel de-al doilea vizeaza modul
in care militarii, subunitatea in ansamblu, raspund prin aceleasi atitudini de apreciere pozitiva
sau negativa, de atractie, de respingere sau de indiferenta fata de fiecare militar in parte. In
primul caz este vorba de ceea ce se intelege prin expansiune sociala (afectiv-apreciativa), iar
in al doilea de integrare sociala( afectiv-apreciativa,psihosociala) sau statusul psihosocial in
cadrul grupului. Ambele au, dupa cum vom constata in continuare, o importanta deosebita
pentru dinamica grupului militar.

 Relatiile de influenta, prestigiu si autoritate – sunt cele care pun in evidenta masura
in care unii dintre membrii dobandesc, prin cunostinte, rezultate, dar mai ales prin
calitatile de personalitate, o anume superioritate, ascendenta in raport cu ceilalti si
exercita o influenta crescanda asupra lor.

Relatiile de influenta, prestigiu, autoritate apar ca o consecinta a relatiilor

interpersonale din cadrul subunitatii. Militarii din subunitate care obtin rezultate maxime in
procesul instruirii si desfasurarii actiunilor de lupta, se remarca in activitatile educative si
sportive, denota capacitati intelectuale deosebite, se detaseaza prin cunostintele generale si de
specialitate, prin calitati caracteriale si de personalitate deosebite, dobandesc o anumita
ascendenta in raport cu ceilalti si exercita o influenta crescanda asupra lor.Puterea de influenta
a militarilor in cadrul subunitatii tinde sa fie proportionala cu valoarea personalitatii acestora,
reflectata in constiinta grupului si exprimata in opinia acestuia. In momentul in care militarul
este perceput de catre grup sub raportul unor calitati deosebite, a unor constante de conduita,
incepe procesul de recunoastere a ascendentului sau intr-o anumita directie, intr-un anumit
domeniu.Aceasta inseamna, de fapt,autoritate exercitata si perceputa.
In grupul militar se intalnesc o multitudine de tipuri de lideri informali care am putea
spune ca dau tonul tuturor activitatilor,in afara responsabilitatilor oficiale. Felul lor de a fi ii
atrage pe majoritatea membrilor poate si datorita unei dorinte ascunse de a fi ca ei. Pot exista
insa si membri cu atitudini critice fata de astfel de lideri fie datorita subaprecierii acestora,
neconcordantei dintre aspiratiile ce-i caracterizeaza pe cei doi sau datorita invidiei fata de
imagine pe care o au acestia in fata colectivului si chiar a comandantilor.

 Relatiile de subordonare – acest tip de relatii se stabileste intre comandanti si

subordonati presupunand executarea tuturor ordinelor in mod prompt si neconditionat,
respectarea normelor militare. Potrivit atributiilor functionale, comandantii dau ordine
subordonatilor, ii controleaza, ii recompenseaza pe cei merituosi si ii pedepsesc pe cei
ce se abat de la regulile vietii militare. Asadar, tinerii abia sositi in
mediul militar vor trebui sa se conformeze legilor ce guverneaza mediul militar, multi
dintre ei obisnuiti cu libertatea de a alege, de a face doar ceea ce vor fara a fi
constransi, accepta mai greu rigorile militare emitand sub impulsul frustrarii judecati
de valoare uneori invalide la adresa unor ordine pe care le primesc si pe care le
considera ca nu au 'nici o logica'. In consecinta un rol important in relatiile interumane
il au comandantii, imaginea pe care acestia reusesc sa si-o formeze in fata
subordonatilor atat ca militar cat si ca om, competenta cu care el gestioneaza
comunicarea.

3.Structuri

Sistemul militar este avid de eficienta, atat in timp de pace, cat de razboi. Pornind de la
ideea ca in organismul militar nu patrund decat oameni ' normali' din toate punctele de vedere, se
presupune ca si rezultatele obtinute de acestia trebuie sa fie pe masura. In acest caz cum se explica si
existenta unor altfel de atitudini, ce-i drept izolate. Raspunsurile trebuie cautate in conditiile specifice
de munca din armata, mult mai solicitante atat sub raport fizic si psihic decat in viata civila, la care se
mai adauga nu o data stilul de munca uneori neadecvat scopurilor sau sarcinilor organizatiilor la un
moment dat, stil centrat excesiv pe sarcina si nu pe om, desi in perioada instruirii, mai mult decat in
lupta, individul cu problemele lui trebuie sa stea in centrul atentiei. Slaba preocupare pentru
individualizarea solicitarilor, pentru dozarea eforturilor impuse executantilor face ca unii sa intampine
greutati ce li se par insurmontabile, mai ales daca factorii de conducere vadesc o exigenta in dezacord
cu posibilitatile de moment ale anumitor militari. 
Tendinta de etichetare usuratica a oamenilor, de atribuire pripita a
unor deficiente asociate in mintea noastra cu anumite trasaturi negative de personalitate induce
subordonatilor comportamente ce se caracterizeaza printr-o usoara teama si un usor sentiment de
anxietate. 
Subordonatii care au acumulat o experienta frustranta, adesea inca din anii copilariei si adolescentei,
se vad din nou confruntati cu neputinta de a se ridica la nivelul cerut, fie din cauze subiective, fie
obiective. 
Desigur, ambele laturi constituie obiect al muncii de formare prin intermediul educatiei. Cum
metodele si procedeele educative sunt mult mai subtile, cerand o rabdare aparte, sefii rigizi, ei insisi
victime ale rigiditatii altora, ale unor practici educative gresite ('Las’ ca asa ne faceau si noua!'),
adancesc raul cu constiinta ca isi fac datoria. Un alt aspect important cu implicatii deosebite ale
sentimentului de inferioritate, pentru grupurile militare, este cel al lipsei de incredere in posibilitatile
proprii, nu atat ca persoana particulara, cat ca membru al colectivitatii nationale. Adesea ne este dat sa
auzim lamentari de felul: 'Noi nici intr-o suta'; 'Te pui cu nemtii?'; 'Suntem inapoiati, domnule!'; 'Sa
intram in Europa' etc. Asemenea stari sunt extrem de nocive si pentru fiecare individ in parte, cat
si grup. Ele pleaca indeosebi de la unele realitati economice si politice, inchistarii a 45 de ani de
comunism si a propagandei agresive pe toate mijloacele mass-media a unor state ce urmaresc
impunerea anumitor valori, neconforme de cele mai multe ori cu psihologia poporului roman. Privita
insa cu atentie, atitudinea mentionata este nu doar daunatoare, ci si nejustificata. Istoria mai veche,
civila, sau deopotriva cea militara, atesta cu certitudine ca oamenii acestui pamant nu sunt cu nimic
mai prejos decat cei ce se afla pe alte meleaguri. In suficient de multe cazuri am dovedit ca stam
alaturi de oricine, de la sport ori creatie tehnica, pana la cea artistica de mare valoare.

Conform teoriei relatiilor umane, omul nu mai este conceput doar ca o unealta pasiva care
poate fi manevrata si manipulata in fel si chip, ci ca o fiinta sociala, activa si interesata de realizarea
scopurilor organizatiei, dar si ale sale. Prin motivatiile sale, prin conflictele lui de interese si, mai ales,
prin relatiile pe care le intretine cu semenii, omul exercita o importanta influenta asupra organizatiei,
asa incat, din perspectiva teoriei mai sus numita, organizatia devine un instrument in mana oamenilor.
Omul este componentul unui grup de munca, el intretine relatii cu ceilalti membri, de aceea, cand
reactioneaza, el o face ca membru al grupului in care este incadrat. La randul lui, grupul de munca are
o viata proprie, el dispune de norme comportamentale izvorate tocmai din interactiunea membrilor sai,
din scopurile lor colective. De asemenea, grupul dispune de structuri neoficiale, informale, care
influenteaza si orienteaza conduita in munca a oamenilor si randamentul muncii lor. Indivizii
reactioneaza la situatii si imprejurari nu asa cum sunt ele in realitate, ci asa cum sunt percepute, iar
perceptiile lor sunt influentate de starile afective traite, de normele de grup, de fortele si climatele de
grup. Indivizii ating obiectivele organizatiei atunci cand sunt acceptati, satisfacuti si integrati in grupul
din care fac parte.

                  In viata unui grup se deruleaza nu numai procese, fenomene si comportamente

intentionate, constiente, rationale, care pot fi usor prevazute si controlate, ci si nenumarate procese si
comportamente neintentionate, inconstiente, irationale, care nu pot fi anticipate si, mai ales, care scapa
de sub control. Rationalul este dublat si subminat permanent de irational, produs de interactiunea
umana. Spre deosebire de teoriile clasice care pun accent pe rolul proiectelor rationale construite in
vederea obtinerii unei eficiente maxime, teoria relatiilor umane deplaseaza accentul spre relatiile
interumane, psihologice, spre intentiile ascunse si nemarturisite, dar la fel de reale si puternice cum
sunt cele declarate si marturisite.

                    Scopul ultim al teoriei relatiilor umane este acela de a normaliza, standardiza sau
schimba relatiile interumane pentru a aduce satisfactie si productivitate, fara a ,,atinge” insa sistemul
de putere, natura sarcinii de lucru, conditiile de munca si sistemul de salarizare. Relatia interumana
prin ea insasi apare ca un factor ce compenseaza monotonia sarcinilor de munca, oboseala sau
insuficienta salarizarii. Teoria relatiilor umane demonstreaza ca ipoteza ,,gloatei” potrivit careia
individul isi urmareste propriul interes meschin este falsa. Oamenii au nevoi sociale, de stima si statut,
de participare la relatiile informale, de apartenenta si identitate psihosociala. Pusi intr-o situatie
competitiva cu altii si, mai ales, cu normele constangatoare ale organizatiei, oamenii rezista,
construiesc grupuri si norme care intaresc aceasta rezistenta. Crearea conditiilor cooperarii spontane
dintre oameni ar putea fi calea prin care contracararea in industrie a distrugerii valorilor traditionale
ale societatii ar putea deveni posibila. Conflictele, concurenta, discordia ar putea fi diminuate si evitate
prin asigurarea de catre manageri a bazelor de afiliere ale indivizilor si ale grupurilor.

                   Teoriile moderne interpreteaza organizatia ca un intreg, ca un tot unitar in interiorul

caruia actioneaza in stransa dependenta o multitudine de factori si fenomene. Ideea care predomina in
aceste teorii este cea a organizatiei ca sistem inchegat, dinamic si evolutiv. Printre componentele
esentiale ale unei organizatii s-ar putea enumera:

1.      indivizii, interpretati ca indivizi in sine, cu personalitatea lor;

2.      organizarea formala;

3.      organizarea informala;

4.      sistemul de statute si roluri;

5.      cadrul fizic, ergonomic.

Aceste parti nu sunt independente unele de altele, ci intr-o foarte stransa legatura, fapt
care da nastere la un moment dat la o anumita configuratie, la un ,,sistem organizational”.
Interactiunea este favorizata, la randul ei, de o serie de procese cum ar fi cel al comunicarii, cel al
echilibrarii mecanismelor sistemului, cel al deciziei. Toate aceste interactiuni si mecanisme
functionale conduc spre realizarea scopurilor specifice fiecarui tip de organizatie.

                        Teoriile moderne aduc urmatoarele idei noi cu privire la organizatii:

 Caracterul mobil al interactiunii elementelor componente face ca modificarea sau dereglarea

unui singur element al sistemului sa duca la modificarea sau derglarea intregului sistem.

 Sistemul are o serie de nevoi, de cerinte a caror satisfacere duce la buna lui functionare, in
timp ce nesatisfacerea lor duce la esec, cerinte si nevoi pe care le-am putea numi
,,existentiale” si care se satisfac prin propriile mecanisme structurale si functionale ale
organizatiei.

 Buna functionare a tuturor acestor mecanisme va asigura eficienta organizatiei.

                        Accentul cade nu atat pe scop, cat pe functionarea normala a elementelor componente
prin intermediul careia se va realiza scopul, pe asa-zisele mecanisme de autoreglare prin intermediul
carora isi asigura existenta.

                        Structura subunitatii (de tip grupa, pluton, companie/baterie) este generata de

interrelatiile existente intre membrii sai. O parte deosebit de importanta a relatiilor reciproce dintre
militari are un specific aparte, adica aceste relatii sunt strict reglementate de regulamente, deci
legiferate, oficializate, constituind structura formala. Altele sunt informale, neoficializate, relatii
interpersonale nascute spontan in cadrul si in afara subunitatii, raporturi dependente in mare masura
de factori psihologici. Acestea alcatuiesc cea de-a doua structura fundamentala a grupului militar de
tip „subunitate”, asa numita structura informala.

a) Structura formala este rezultatul interdependentei dintre membrii colectivului ostasesc (subunitatii),

ca urmare a investirii lor oficiale cu diferite roluri in sfera relatiilor ierarhice, exprimate de functiile si
gradele militare detinute. Aceasta structura cuprinde inca de la inceput pe toti membrii grupului, fara
exceptie. Ceea ce este specific grupului militar fata de alte tipuri de grupuri, din punct de vedere al
relatiilor formale, este faptul ca forma principala(dar nu si singura) pe care o imbraca comunicarea in
relatiile de serviciu o reprezinta ordinul. De aici decurg cateva consecinte: ordinul presupune
subordonarea neconditionata a celui care-l primeste fata de cel care-l da; ordinul este insotit de
restrictia ca nu poate fi comentat nici pe loc, dar nici ulterior. Iata de ce relatiile dintre militari se
desfasoara in forme prevazute expres de regulamente militare,incepand cu anumite formule obligatorii
de politete si terminand cu manifestari complexe, cum ar fi, de pilda, depunerea Juramantului militar.

Structura formala a unui grup militar este redata printr-o organigrama, expresie grafica ce urmareste
linia ierarhica - de la comandant pana la cea mai mica functie din subunitate. In completarea ei,
regulamentele si dispozitiunile precizeaza atributiile functionale, relatiile obligatorii dintre militari,
drepturile si indatoririle acestora in cadrul subunitatii.

Functionarea perfecta a relatiilor formale reprezinta o conditie fundamentala a insasi existentei

grupului militar.

b) Ca urmare a structurii lor psihosociale complexe, militarii care compun grupul militar de tip
„subunitate” se raporteaza unii la altii nu numai in virtutea locului ocupat in ierarhia gradelor sau
functiilor detinute la un moment dat, dar si pe orizontala, in cadrul relatiilor dintre militari.

Mai ales relatiile dintre militarii aflati pe acelasi palier al structurii ierarhice (egali in grad si functie),
dar si relatiile cu superiorii (sefii) sunt inevitabil puternic colorate (marcate) afectiv. Asadar, intre
militari, in virtutea conditiei lor umane, se stabileste un tip distinct de relatii ca urmare a perceptiei
directe a celor din jur, dincolo (sau mai bine zis concomitent) de(cu) relatiile oficializate, formale. Este
intru totul valabila si pentru grupul militar remarca psihologului Pantelimon Golu, aceea ca: „in
procesul interactiunii interpersonale, oamenii se percep, comunica, actioneaza si reactioneaza unii in
raport cu altii, se cunosc si, drept urmare, se apropie, se asociaza, se indragesc, se ajuta, se
imprietenesc sau, dimpotriva, se suspecteaza, devin gelosi, se resping, se urasc”.
4.Bibliografie

1. http://www.creeaza.com/didactica/comunicare-si-relatii-publice/Relatiile-
interpersonale-in-gr532.php
2. https://www.scribd.com/document/52319888/GRUPURILE-MILITARE
3. Onea, Angelica, Diversitate culturală şi comportament organizaţional în
www.markmedia.ro.