CAPITOLUL IV

MĂSURI DE PROMOVARE A PATRIMONIULUI

IMPORTANȚA PROMOVĂRII PATRIMONIULUI
CULTURAL
Promovarea este unul dintre cuvintele foarte intens utilizate în context economic, fiind chiar
considerat secretul succesului în afaceri.

În sens restrâns, prin promovare se înţelege efortul făcut de o organizaţie pentru a-şi prezenta oferta
întro lumină favorabilă astfel încât să vândă cât mai mult şi mai repede. Această abordare este însă
simplistă şi nu reliefează adevărata putere a promovării, aceea de a crea şi impune o anumită imagine cu
privire la un produs / serviciu / eveniment / idee / organizaţie, de a schimba opinii şi atitudini în rândul
unor categorii foarte diverse de public, de a determina audienţa să acţioneze într-o anumită direcţie.
Datorită acestei puteri, tehnicile de promovare nu se aplică numai în domeniul economic, unde s-au
născut şi s-au consacrat, ci şi în domenii nelucrative, cum ar fi social, cultural sau chiar politic. In ultima
vreme activitatea de promovare îşi face tot mai mult simţită prezenţa şi în sfera patrimoniului cultural.

Până nu de mult promovarea în acest domeniu se limita de fapt la publicitatea făcută celor mai
valoroase componente ale patrimoniului cultural.

e
Campaniil de publicitate vizau însă facerea lor cunoscută mai mult ca destinaţie turistică.

Patrimoniul cultural naţional a fost mai mult un pretext / mijloc de promovarea a

ţării sau a unei regiuni ca destinaţie turistică. De asemenea, patrimoniul cultural a fost făcut cunoscut şi
utilizat de diferiţi agenţi de turism pentru a-şi promova propria ofertă şi imagine.

Pentru ca politica de promovare a unei organizaţii culturale să fie eficientă, trebuie ca ea să fie
proiectată şi urmărită cu consecvenţă. Un prim pas în procesul de proiectare este definirea unor
obiective corespunzătoare. Acestea trebuie să fie realiste. De asemenea, ele trebuie formulate în aşa fel
încât să poate fi ulterior evaluate şi comparate cu rezultatele obţinute. Obiectivele generale urmărite
prin intermediul campaniilor de promovare se pot grupa astfel: a. comunicarea cu publicul: urmăreşte
transmiterea de mesaje, informarea publicului cu privire la ofertă şi diverse programe sau acţiuni
întreprinse de organizaţie, prezentarea noilor produse / servicii oferite, combaterea zvonurilor
nefavorabile, obţinerea unor informaţii / opinii de la diferite categorii ale audienţei b. dezvoltarea
imaginii organizaţiei: se are în vedere crearea, impunerea şi dezvoltarea imaginii de marcă a organizaţiei
şi ofertei sale c. promovarea ofertei: în principal se urmăreşte creşterea încrederii publicului în
organizaţie şi oferta sa, stârnirea interesului şi a dorinţei de a beneficia de respectivele servicii şi
programe, stimularea vizitării organizaţiei etc. d. educarea publicului: campaniile de promovare
urmăresc influenţarea modului de gândire şi comportament al publicului Obiectivele urmărite prin
activitatea de promovare de organizaţiile care administrează patrimoniul cultural naţional trebuie să
ducă la îndeplinirea misiunii respectivelor muzee, dar să slujască şi necesităţile lor de moment.

Din acest considerent, obiectivele promoţionale trebuie structurate în funcţie de orizontul de timp pe
care îl vizează, iar cele pe termen scurt trebuie subordonate obiectivelor pe termen mediu, care la
rândul lor sunt subordonate celor pe termen lung.

Obiectivele pe termen lung trebuie să fie o preocupare permanentă, să fie vizate

direct sau indirect de orice campanie de promovare a muzeului. Printre cele care figurează pe lista
oricărui muzeu se numără: dezvoltarea imaginii; creşterea prestigiului; dezvoltarea unor relaţii de
colaborare cu diverse alte organizaţii similare sau de cercetare, cu asociaţii de specialitate; atragerea
vizitatorilor către toate produsele şi serviciilor de patrimoniu oferite. Aceste obiective pot fi urmărite
atât prin campanii de promovare speciale, care se derulează în general pe perioade mai îndelungate, cât
şi prin alte campanii, de mică amploare care urmăresc atingerea şi a altor obiective mai punctuale, pe
termen mediu sau scurt.

Aceste obiective sunt de importanţă strategică pentru ca muzeul să îşi dezvolte activitatea în mod
continuu, să deruleze activitatea astfel încât să îşi îndeplinească misiunea educativ-culturală şi de
cercetare în mod optim şi pe scară largă. Din această cauză este indicat ca, la proiectarea şi realizarea
campaniilor de promovare având ca miză aceste obiective, să se apeleze la organizaţii specializate,
respectiv la agenţii de publicitate. Obiectivele pe termen mediu urmărite prin diverse campanii de
promovare privesc menţinerea şi întărirea imaginii, precum şi susţinerea activităţii prin informarea şi
comunicarea cu publicul, sau prin promovarea unor caracteristici şi valori de durată legate de activitatea
organizaţiei şi obiectul său de cercetare. Exemple de obiective pe termen mediu care pot fi urmărite de
un muzeu sunt: impunerea unui anumit slogan promoţional sau o anumită imagine care să stimuleze
venirea vizitatorilor pe termen mediu; susţinerea unor evenimente de amploare organizate de instituţia
culturală; promovarea unor expoziţii itinerante; atragerea unor noi segmente de public; promovarea
publicaţiilor şi a serviciilor complementare oferite de organizaţie. Aceste campanii de promovare se
derulează, de asemenea, pe o perioadă mai lungă de timp.

La planificarea campaniilor trebuie să se ţină cont de posibilele evoluţii din mediu, astfel încât
promovarea realizată să fie suficient de flexibilă pentru a se adapta eventualelor schimbări. Obiectivele
pe termen scurt sunt cele mai frecvent urmărite de către muzeele din România. Acest lucru se datorează
în principal lipsei fondurilor necesare pentru realizarea unor campanii mai ample şi de durată, dar şi unei
anumite mentalităţi care pare să fie (încă) destul de răspândită. Datorită acesteia, campaniile de
promovare se limitează de multe ori la informarea cu privire la anumite acţiuni de scurtă durată ale
organizaţiilor respective. În numeroase situaţii, conducerea muzeelor consideră că organizaţiile pe care
le conduc sunt suficient de bine cunoscute ca organizaţii serioase, care promovează cercetarea şi
cultura, deci ele nu ar avea nevoie de promovare din acest punct de vedere, cel puţin în ceea ce priveşte
promovarea pe termen mai lung. De asemenea, unii directori, din ce în ce mai puţini, consideră că
derularea unor acţiuni menite să atragă publicul sunt prea comerciale, nedemne chiar pentru o instituţie
culturală respectabilă. Realizarea unor campanii de promovare pe scurtă durată sunt extrem de
importante şi trebuie derulate cu frecvenţă destul de mare nu numai datorită rolului lor informaţional
(aceasta este o primă condiţie pentru a atrage vizitatorii). Simultan se pot atinge o multitudine de alte
obiective, precum: creşterea numărului de vizitatori în viitorul apropiat, eventual numai pentru o
anumită expoziţie: atragerea de participanţi pentru un anumit program; stimularea solicitării serviciilor
de ghidaj; educarea publicului; creşterea traficului pe site-ul web al muzeului; creşterea vânzărilor la
magazinul muzeului; sau combaterea unor zvonuri negative. Avantajele campaniilor de promovare
scurte, care urmăresc atingerea imediată a unor obiective sunt numeroase. Cele mai importante sunt
costurile scăzute, operativitate, impact variat foarte rapid, posibilitatea alegerii mai bune a publicului-
ţintă, posibilitatea evaluării imediate a efectelor campaniilor respective. Ca tipologie campaniile de
promovare, în special cele pe termen scurt, pot fi variate. Eficienţa lor este determinată de modul de
combinare a diferitelor tehnici aflate la dispoziţia muzeului, de mixul de promovare ales. 215 Politica de
promovare a fost mult timp neglijată de conducerea organizaţiilor care administrează patrimoniul
cultural naţional. În cazul multor muzee din România această activitate aproape că nu există. În general
aceste organizaţii se limitează la realizarea de mici ghiduri ale instituţiei, a unor afişe şi cataloage de
expoziţie, precum şi eventuale pliante care se distribuie aproape exclusiv în cadrul muzeului.
Promovarea în domeniul culturii, implicit în cazul unui produs muzeal, este / trebuie să fie mult mai
complexă, ea având menirea de a atinge obiective multiple: informare, stimularea interesului,
extinderea segmentului vizat, sensibilizarea publicului, atragerea animatorilor şi creatorilor,
determinarea şi influenţarea participării publicului, a comunităţii locale, creşterea încrederii în calitatea
manifestărilor culturale, menţinerea problematicii educaţiei şi a culturii în prim-planul vieţii publice etc.

Activitatea de promovare trebuie să fie o preocupare continuă, pe termen lung a

oricărei organizaţii culturale. Desigur că un muzeu, mai ales unul local, de dimensiuni reduse şi cu
resurse limitate care sunt în primul rând utilizate pentru conservarea patrimoniului şi studierea acestuia,
nu îşi poate permite să desfăşoare în permanenţă campanii de promovarea. Campaniile de promovare
trebuie să varieze ca durată şi intensitate, ele se vor desfăşura numai atunci când efectele proiectate a fi
obţinute justifică eforturile necesare. Promovarea trebuie să fie un proces riguros proiectat. Campaniile
de promovare au în vedere atât interesele pe termen scurt ale muzeului, cât şi cele pe termen lung. În
timpul şi la încheierea fiecărei campanii de promovare este bine ca organizaţia să desfăşoare controlul şi
evaluarea rezultatelor. Observaţiile făcute şi concluziile desprinse vor fi folosite pentru îmbunătăţirea
procesului promoţional şi a campaniilor viitoare. Un concept cheie pentru realizarea unei promovări
complexe şi eficiente este imaginea. Crearea unei imagini adecvate, în conformitate cu dorinţele şi
mentalul publicului-ţintă, poate aduce vizitatori în muzeu. (Kotler & Kotler, 1998: 219-220) Altfel, oricât
de interesant şi bine realizat este produsul muzeal, el rămâne “literă moartă”, este acoperit de praf,
uitare şi dezinteres. Prin diferite tehnici de promovare, coroborate într-o politică coerentă în timp şi
spaţiu, se urmăreşte de fapt crearea mai multor imagini adecvate, favorabile. Este important să se aibă
în vedere mai multe componente ale imaginii, precum: imaginea domeniului abordat de muzeu sau de
un anumit produs muzeal; imaginea muzeului în ansamblu; imaginea patrimoniului deţinut, în contextul
culturii şi civilizaţiei locale; imaginea conducerii muzeului şi a personalului / cercetătorilor acestuia. O
campanie de promovare include mai multe tehnici specifice, care îşi aduc fiecare contribuţia la atingerea
obiectivelor fixate. Unele dintre tehnicile de promovare acţionează prin comunicare personală, altele
comunicare impersonală. Unele dintre ele stimulează direct posibilii clienţi / vizitatori, să beneficieze de
oferta muzeului, altele indirect. Unele acţionează pe termen scurt, altele determină efecte pe termen
lung.
Promovarea patrimoniului cultural reprezintă unul dintre dezideratele și recomandările
convențiilor de la nivel internațional, precum și al documentelor strategice de la nivel european.
Pentru aceasta este nevoie de parteneriate eficiente între instituțiile responsabile, precum și între
sectorul public și cel privat (profit și non-profit), ca formă de asumare comună a importanței sale
pentru identitatea națională și coeziunea socială.

Protecția patrimoniului cultural este o funcție și o responsabilitate a

autorităților și instituțiilor organizate într-un sistem național la nivel național, regional și local.

Realizarea obiectivelor cognitive depinde în mare măsură de promovare a patrimoniului cultural

și dezvoltarea turismului cultural – marketingul său, publicitate permanentă și publicații
comerciale specializate; programe educaționale populare și produse multimedia disponibile
pentru constituirea de cunoștințe și excursii la site-uri turistice – valori culturale

Turismul etnologic este un tip specializat de turism cultural, care este asociat cu componentele
etnografice ale destinației vizitate. Acesta recreează și transferă memoria oamenilor peste
generații, fiind disponibil atât pentru vizitatorii locali, dar și pentru turiștii internaționali.

Resursele de acest tip de turism cultural sunt dovezile etnografice ale vieții, artizanat, abilități, și
credințele care sunt elemente inseparabile ale mediului spațial din care fac parte și sunt
semnificative din punct de vedere etnologic. Acestea sunt reale și mobile, în principal clădiri
arhitecturale și istorice și obiecte de valoare culturală. Majoritatea resurselor turistice antropice
etnografice aparțin patrimoniului cultural intangibil Se compune din tradiții, meșteșuguri,
spectacole, practici sociale, ritualuri și evenimente festive.

Protejarea patrimoniului cultural intangibil vizează protejarea, conservarea și respectul pentru:

 tradițiile și expresiile lingvistice, inclusiv limba ca un purtător al patrimoniului cultural

imaterial;
 artele spectacolului;
 practici sociale, ritualuri și evenimente festive;
 cunoștințe și practici referitoare la natură si Univers;
 cunoștințe și abilităţi asociate cu meșteșugurile tradiționale.

Conservarea și afișarea patrimoniului cultural, istoric și natural local pot fi incluse în strategia
de marketing a întreprinderii și îndreptate spre îmbunătățirea calității vieții în regiune, prin
dezvoltarea și promovarea întreprinderilor mici (hoteluri și restaurante mici), ca economie locală
durabilă.

Modelul activităților de investiții pot fi direcționate către:

 sprijinirea grupurilor existente în prezentarea obiceiurile populare, de exemplu, prin

achiziționarea de costume, instrumente muzicale si echipamente audio-vizuale;
  crearea unui expoziții permanente și itinerante a patrimoniului etnografic, natural și
cultural-istoric local, cu aplicarea clipurilor audio-vizuale.

Patrimoniul cultural și natural este printre factorii strategici de dezvoltare durabilă a

turismului, inclusiv afacerile hoteliere și pentru restaurant, ca parte a produsului turistic. Ei
transforma treptat dintr-un obiect de conservare într-un instrument de dezvoltare. Abordarea
integrată a protecției și valorificarea patrimoniului natural și cultural este o condiție prealabilă
importantă pentru creșterea atractivității regiunilor, atât pentru investiții și pentru dezvoltarea
calității mediului de viață şi cu păstrarea identității regionale.

Ce se poate face?
⇒ exploraţi tradițiile locale, obiceiurile, ritualurile, festivalurile, miturile și legendele, stilul de
viată, meșteșugurile și gastronomia, creaţi și promovaţi programe proprii sau produse turistice
tematice.
⇒ creaţi și oferiţi produse adaptate ca domeniu de aplicare și timp la calendarul de evenimente
locale – târguri, festivaluri, reuniuni, ca de exemplu:
⇒ aranjaţi și oferiţi o vizită la o sărbătoare tradițională locală (nu neapărat într-un sat) –
sărbătorirea a diverşi sfinți, cu mâncăruri rituale și folclor. Este bine să ştiţi calendarul diferitelor
festivaluri locale, târguri, și sărbători tradiționale;
⇒ aranjaţi demonstrații de gătit mâncare / băuturi locale – degustare rețete de casă, vin şi alte
băuturi alcoolice făcute în casă;
⇒ aranjaţi demonstrații de meșteșuguri locale – ceramică, sculptură în lemn, ţesături manuale
etc.
⇒ oferiţi vizitatorilor posibilitatea de a-şi face un mic suvenir;
⇒ aranjaţi demonstrații de folclor local – cântece, dansuri, ritualuri, și legende.

Atracţii naturale. Atracţiile naturale sunt situri naturale rare şi protejate, frumoase şi valoroase
din punct de vedere științific, cultural sau estetic, păstrat în felul şi forma lor cea mai naturală.
Aceste obiecte naturale pot fi atât de natură însufleţită și neînsuflețită. Situl specific declarat
include mediul natural în care se află. În aceste zone sunt interzise activitățile care pot perturba
starea lor naturală sau afecta valoarea lor estetică.

Unul dintre cele mai importante lucruri este colectarea de informații despre resursele disponibile
și interpretarea lor într-un mod care este atractiv pentru turiști. Informații despre diverse peisaje
pot fi obținute de la administratorii de parcuri; informații despre resursele turistice existente,
infrastructură etc. pot fi obținute de la municipalități și organizații ecologice și turistice locale.

Ce se poate face?
Odată ce știi ce deţii, este timpul pentru a trece la asamblarea diferitelor produse turistice.
Serviciile turistice suplimentare care pot fi dezvoltate pe baza resurselor existente într-un anumit
loc, ingeniozitatea și imaginația localnicilor având un rol important. De exemplu, se pot
organiza și oferi:

 o plimbare către atracţiile din apropiere – copaci vechi de secole, cascade, formatiuni
stâncoase etc. – pe jos sau călare;
 plimbări scurte sau mai lungi în cadrul unor peisaje frumoase, ca de exemplu:
CUM POATE FI FINANȚAT PATRIMONIUL
CULTURAL?
Produsul de patrimoniu cultural poate fi finanţat din surse interne sau externe, publice sau
private.
Finanţarea produselor culturale în general ar trebui să fie considerată o datorie etică şi socială
pentru orice persoană fizică sau juridică.
Statul trebuie să stimuleze acest fenomen, atât prin alocarea unor resurse financiare importante
pentru acest sector, cât şi printr-o legislaţie favorizantă, cum ar fi o lege a sponsorizării adecvată.
Sursele interne publice sunt în principal Ministerul Culturii şi Cultelor (prin Administraţia
Fondului Cultural Naţional – www.afcn.ro), precum şi administraţia publică locală. Ele au un rol
important fiind principalii finanţatori, cel puţin până în prezent. Sursele interne private sunt
ONG-uri, diverşi agenţi economici locali sau naţionali, persoane fizice doritoare şi care au
posibilitatea de a dona bani în scopul dezvoltării şi prezentării corespunzătoare a patrimoniului
cultural ş.a. Sursele externe pot fi de asemenea, publice sau private. În prima categorie se
încadrează diferite organisme internaţionale precum PHARE, Uniunea Europeană sau Banca
Mondială. Sursele private externe sunt: organizaţii nonprofit internaţionale, corporaţii
multinaţionale sau persoane private. Se constată implicarea tot mai importantă în susţinerea
activităţilor culturale şi reabilitarea patrimoniului cultural material a firmelor transnaţionale şi a
fundaţiilor. Mai slaba implicare a persoanelor fizice şi juridice româneşti nu este justificată,
credem noi, prin lipsa de interes a acestora ci, în general, prin posibilităţile financiare mai reduse.
O contribuţie la această situaţie are şi existenţa unui spirit civic relativ mai scăzut şi lipsa unor
politici consecvente în această direcţie. În condiţiile în care fondurile publice sunt limitate,
sursele private trebuie să se implice mult mai mult în finanţarea culturii. Din acest punct de
vedere un rol important revine statului, care ar trebui să stimuleze mai mult fenomenul de
sponsorizare a culturii.
Principalele motive pentru care agenţii economici ar sponsoriza cultura sunt: asocierea imaginii
companiei cu diverse ramuri artistice, notorietatea şi publicitatea, scutiri de taxe şi impozite. De
asemenea, mai există şi situaţii în care patronul sau directorul unei societăţi comerciale este
interesat personal în cultură, acest fapt putând determina sponsorizarea unor proiecte sau produse
culturale, deşi avantajele firmei nu sunt atât de mari comparativ cu situaţia în care fondurile
respective s-ar investi sau ar fi utilizate pentru sponsorizarea unui alt gen de proiect sau
activitate. Finanţarea privată se poate materializa în sponsorizări, burse, proiecte de cercetare sau
donaţii. Agenţii economici tind să acorde mai multe sponsorizări, pentru care solicită în schimb
promovare pe anumite pieţe, în timp ce alte instituţii private acordă mai multe burse sau
finanţează proiecte de cercetare. Donaţiile cele mai multe vin din partea unor persoane fizice
care sunt interesate personal de anumite domenii ale culturii sau proiecte din această sferă.
Patrimoniul cultural naţional poate deveni şi trebuie să se constituie într-un obiectiv turistic
important atât datorită particularităţilor şi interesului intrinsec pe care îl prezintă, cât şi datorită
creşterii continue a turismului în scopuri culturale, 19 legat de cunoaşterea trecutului propriu sau
al altor culturi / civilizaţii. În multe situaţii călătoria turistică are ca motivaţie principală
recreerea, însă turiştii pot să profite de sejurul într-o anumite regiune şi pentru a se instrui, a-şi
satisface curiozităţi de ordin cultural (vizitarea unor vestigii istorice, muzee şi situri arheologice,
participarea la diferite festivaluri şi manifestări culturale etc.). Această situaţie face ca
patrimoniul cultural să fie o importantă resursă turistică, existenţa lui ducând la creşterea
potenţialului turistic al unei zone. Motivaţiile turiştilor pentru această formă specifică de turism
sunt multiple: educarea personală sau a familiei; satisfacerea curiozităţii; căutarea ineditului;
trăirea unor experienţe culturale; căutare de stimuli pentru experienţe intelectuale; dorinţa de a
vedea o comunitate asemănătoare sau cea de a avea experienţe cu totul diferite faţă de viaţa de
zi-cu-zi; interacţiune culturală; relaxare. Satisfacerea acestora se face prin apelarea la forme
diverse de turism cultural. Majoritatea dintre acestea au ca resursă patrimoniul cultural naţional,
precum şi programe care integrează şi componente ale patrimoniului material. Pentru a se
constitui însă într-o atracţie majoră, patrimoniul cultural trebuie să fie amenajat corespunzător,
atât din perspectiva dezvoltării durabile (a păstrării sale în bune condiţii, îmbogăţirii şi
transmiterii generaţiilor următoare), cât şi din cea a turistului. Valorificarea patrimoniului
cultural ca resursă turistică, amenajarea sa corespunzătoare implică responsabilitate culturală,
ştiinţifică, morală şi respectarea eticii. Însemnătatea diferitelor elemente componente ale
patrimoniului cultural ar putea creşte printr-o amenajare corespunzătoare. Patrimoniul cultural ca
resursă turistică nu ar aduce beneficii numai agentului de turism sau populaţiei din apropiere,
prin încasările care s-ar realiza sau diferitele amenajări logistice necesare, amenajări care ar
putea fi folosite şi de localnici. De asemenea, beneficiile turiştilor nu s-ar limita numai la o
îmbogăţire culturală şi spirituală. Patrimoniul bine gestionat şi prezentat publicului poate
îndeplini diferite funcţii sociale importante: de educare, de cercetare, îmbogăţire social-culturală
a comunităţii prin aflarea şi facerea cunoscută a istoriei acesteia, păstrarea, recondiţionarea şi
dezvoltarea vestigiilor trecutului. Ideal ar fi ca aceste realizări de natură spirituală să se combine
cu performanţe economice care să ducă, eventual, la autofinanţare.
PRINCIPALELE TEHNICI DE PROMOVARE A
PATRIMONIULUI CULTURAL
Principalele forme pe care le îmbrăca promovarea, în cazul firmelor, sunt

- publicitate: formă de prezentare comercială nepersonală a organizaţiei şi ofertei sale, cu acţiune pe

termen lung şi impact în special la nivelul imaginii, a caracteristicilor organizaţiei şi ofertei sale, precum
şi la nivelul încrederii publicului în instituţie / produsele prezentate;

- relaţii publice: set de tehnici, interpersonale de multe ori, care au menirea principală de a dezvolta pe
termen lung imaginea organizaţiei prin schimbarea eventualei atitudini neîncrezătoare a publicului şi
dezvoltarea unui comportament favorabil organizaţiei şi mai bunei colaborări cu diferite componente
ale mediului;

- promovarea vânzărilor: o serie de metode care duc la sporirea vânzărilor / numărului de vizitatori pe
termen scurt prin generarea de avantaje materiale imediate pentru clienţi; - dezvoltarea brandului:
dezvoltarea şi utilizarea unui semn distinctiv care reprezintă organizaţia / oferta şi căruia i se asociază o
serie de simboluri şi caracteristici de calitate menite să ducă la recunoaşterea rapidă şi creşterea
încrederii în companie / produsul oferit;

- manifestări promoţionale: utilizarea unei game largi de tehnici promoţionale în cadrul unor
evenimente de tip expoziţional care au scopul principal de a prezenta organizaţia, dar contribuie şi la
stimularea directă a activităţii;

- forţe de vânzare: utilizarea unor agenţi care să prezinte şi să vândă produsele / serviciile organizaţiei
fără intermediari, menţinând în permanenţă legătura cu clienţii şi mediul; - sponsorizare: susţinerea şi
asocierea organizaţiei cu diverse evenimente sau persoane în scopul dezvoltării şi îmbunătăţirii imaginii
organizaţiei; - marketing direct: tehnică de promovare prin care organizaţia se adresează nemijlocit unui
număr mare de persoane în scopul de a le determina să desfăşoare o anumită acţiune sau numai pentru
a le informa cu privire la schimbări şi activităţi prezente sau viitoare organizate de instituţie.

- sponsorizare: susţinerea şi asocierea organizaţiei cu diverse evenimente sau persoane în scopul

dezvoltării şi îmbunătăţirii imaginii organizaţiei;

- marketing direct: tehnică de promovare prin care organizaţia se adresează nemijlocit unui număr mare
de persoane în scopul de a le determina să desfăşoare o anumită acţiune sau numai pentru a le informa
cu privire la schimbări şi activităţi prezente sau viitoare organizate de instituţie.