Medicina in epoca contemporana se bazeaza pe dovezile obtinute cu ajutorul progresului stiintific

,lucru ce a dus la pierderea valorilor mai ales in ceea ce priveste actul medical in sine,astfel echilibru
dintre valori si dovezi , in prezent,a devenit si va ramane un ideal greu de atins.Cu toate acestea la
provocarile ce ne-au fost puse in fata de catre stiinta -provocari ce depasesc nu doar cadrul moral dar si
cel social si juridic ,raspunsul a fost aparitia BIOETICII.
Bioetica ,un domeniu multidisciplinar ce include medicina,etica,teologia si justitia si face posibila
interactiunea complexa dintre viata umana ,stiinta si tehnologie .Acest fapt este si devine valabil doar
cu ajutorul unor principii bine determinate ce ne asigura o integritate in ceea ce priveste procesul prin
care are loc aceasta interactiune,asadar problema generala se rezuma la o intrebare simpla:Care sunt
aceste principii definitorii a biotecii?
In anii ’70 in domeniul Bioeticii apărea o nouă tendință numită “principism” care propunea
orientarea spre alte principii decât cele ale eticilor tradiționale. “Principiismul “ a fost susținut de
filosofii americani Tom Beauchamp și James Childress. Ei considerau că principiile după care se judecă
faptele morale trebuie să fie întemeiate pe “moralitatea comuna”(institutie socială care înclude
moralitatea profesională, adică standardele de conduită care sunt recunoscute de cei care activează într-
o profesie cu seriozitate în privința responsabilității lor). Conform procedurii de decizie “principiism” ,
faptele trebuie să fie judecate după urmatoarele principii :

Principiul autonomiei aceasta e o regulă pentru respectarea capacităţii persoanelor autonome de a

lua decizii - persoanele trebuie să aibă libertatea de a face propriile alegeri şi a-şi dezvolta propriile
planuri de viaţă (fără controlul altora şi în cunoştinţă de cauză). In practica medicala acesta este
principiul de baza in ceea ce priveste consintamintul informat,astfel in deciziile de ingrijire a sanatatii
respectul autonomiei implica pacientul ca o persoana autonoma,insa foarte important e sa cunoastem
care este esenta unei persoane autonome si cand putem numi o persoana autonoma? Asadar o persoana
autonoma e cea care actioneaza in mod intentionat ,cu intelegere ,fara influente si control impotriva
unui act liber si voluntar.
In ceea ce priveste actul medical sunt cateva linii directoare ce contribuie la o buna desfasurare a
actului ,toate fiind dictate de etica ce trebuie neconditionat sa fie prezenta in acest proces din partea din
partea cadrului medical pentru ca pacientul sa poata obtine statutul de persoana autonoma :

1. Indrumarea pacientilor in a face alegeri ;

2.Intelegerea situatiilor in mod adecvat;
3.controlul emotional si al temerilor care interfereaza cu capacitatea pacientului de a lua decizii;
4.crearea unor conditii necesare pentru a lua decizii autonome;
5.permite pacientului sa ia propria decizie;

Aplicabilitatea acestui princiu este una destul de esentiala ,formand premisele unui caz clinic ,spre
exemplu un pacient cu pancreatita acuta are ca indicatie in tratarea afectiunii interventia chirurgicala
sau tratamentul medicamentos ,astfel pacientul se afla in situatia de alege intre aceste doua mijloace de
rezolvare a probleme ,procesul de luare a decizie fiind indrumat in totalitate de liniile directoare a
principiului autonomiei ,asadar medicul prezinta pacietului optiunile de tratament si explica riscurile la
care urmeaza a fi expus pacientul de asemenea un lucru esential este ca medicul sa se asigure ca
pacientul a inteles riscurile iar in cele din urma lucru cel mai important este ca pacientul sa fie deacord
cu toate procedurile inainte de operatie astfel nu va avea de suferit nici el si nici cadrul medical dupa
finalizarea tratamentului .
Principiul autonomie a permis dezvoltarea celui de-al doilea si anume principiul binefacerii care
reflecta obligatia morala pentru bunastarea individului in vederea respectarii autonomiei.Acest pricipiul
reprezinta fundamentul ingrijiri sanatatii,deoarece doar prin esenta acestui principiu se suprima
suferinta pacientului singurul obiectiv esential fiind cel de a ajuta .In acest context in practica medicala
principiul binefacerii rezulta din obligatia profesionala ,datoria medicului de a:

1.genera un benefiu pacientului;

2.lua masuri pozitive pentru a preveni si pentru a elimina un rau pacientului;
3.imbunatati situatia altora ;
4.evalua si a echilibra beneficiile posibile impotriva riscurilor posibile;
5.proteja si apara drepturile altora;
6.salva persoanele aflate in pericol;
7.ajuta persoanele cu dizabilitati;

In ceea ce priveste aplicabilitatea acestui principiu ,un exemplu destul de elogvent este vaccinarea ,care
dispune de un obiectiv extins de la individual (pacient) la colectiv (populatia) ,beneficiu acestei
proceduri fiind:(1) asigurarea unei stari bune de sanatate unui pacient si (2) prevenirea unei boli ceea ce
reprezinta obiectivul principal al medicinei .
Pe langa faptul ca aceste doua beneficii se completeaza ,exista unele situatii cum ar fi o urgenta
medicala ,in care principiu binefacerii castiga in fata autonomiei ,in acest caz apare principiu necesitatii
care justifica prioritatea binefacerii in detrimentul respectarii autonomiei ,astfel se formeaza niste
argumente bine determinate si anume decizia autonoma este compromisa deoarece pacientul intr-o
situatia de urgenta cu grave complicatii nu este in stare sa ia o decizie ,apoi intervine spiritul binevoitor
al cadrului medical si paternalismul justificat pentru ca astfel medicul ofera pacientului sau un mediu
protector si ii ofera ajutorul medical de urgenta fara a tine cont de unele formalitati,astfel paradoxal are
loc o interventie medicala fara acordul pacientului insa doar in interesul acestuia.
Inca un principiu ce asigura bunastarea pacientului este cel al NON-DAUNARII,acesta se bazeaza pe
faptul de a nu crea niciun prejudiciu in mod intentionat prin acte comisive sau omisive ,in asemenea
caz este inevitabila nevoia de competente profesioniste la cel mai inalt nivel pentru a reduce la maxim
orice greseala sau necunoastere.Aplicatiile clinice a acestui principiu vin sa definitizeze importanta
acestuia ,asadar personalul medical nu trebuie sa faca ceva care ar dauna intentionat pacientului ,nu
trebuie sa ofere tratamente ineficiente fara niciun beneficiu , iar in cazul riscurilor oportune ,actiunea
mereu trebuie sa fie echilibrata de un beneficiu proportional.Practica medicala si de data aceasta aduce
in prim plan acest principiu prin exemple simple la prima vedere dar de o necesitate
remarcabila,acestea fiind: 1.oprirea administrari unui medicament care este dovedid a fi daunator ;
2.refuzul de a furniza un tratament a carui eficienta nu este pe deplin dovedita;
3.oprirea administrarii unui sedativ care ar putea crea confuzie.
Ultimul principiu dar destul de esential ,este cel care conduce si ofera discernamant actiunilor bazate
pe celelate principii este cel al dreptatii (echitatii).Pornind de la definitia ei ,dreptarea reprezinta ceea
ce se cuvine,ceea ce se merita ,ceea ce este corect astfel a devenit o valoare in context social ,politic
,cultural .Aplicabilitatea acestui principiu ofera drepturi in ceea ce priveste asigurarea sanatatii
rezultand formarea unui nou termen -dreptatea distributiva ce include :

1.distribuirea resurselor pentru egalizarea rezultatelor de sanatate;

2.asigurarea de sanse egale de a fi sanatos pentru toate grupurile de populatie ,inclusiv grupurilor
sociale defavorizate
3.echitate in sanatate “sanatate pentru toti “
4.acces egal la serviciile de sanatate ;
5.dreptul de a beneficia de ingrijirea sanatatii in functie de nevoi ;
In final ,pot adauga faptul ca medicina in contextul tehnologiile si in secolul vitezei are o nevoie
primordiala de aceste principii ,deoarece sunt niste repere cheie in ceea ce priveste dezvoltarea
medicinii din punct al educatiei cadrului medical si nu in ultimul rand al pacientilor .