Plumb

de George Bacovia

Poezia Plumb deschide volumul cu acelasi titlu, aparut in 1916. Pozitia ei privilegiata in cadrul
acestei carti a debutului bacovian ii releva importanta de text progmatic, cheie de interpretare
a unui univers liric monocord, singular in intreaga literatura romana.

Tematica acestei poezii este complexa, fiind vorba , in primul rand, despre conditia poetului
intr-o lume ostila, lipsita de traire, iar din aceasta perspectiva textul devine o arta poetica a
intregii creatii lirice a lui G. Bacovia. Referirea la poezie si la conditia poetului se realizeaza
prin epitetele prezente in prima strofa “flori de plumb”, “coroanele de plumb” ce amintesc de
o anumita tehnica, de un anumit mestesug ce are ca scop crearea frumosului. Ceea ce
reuseste poetul este, insa, o imagine incremenita, cenusie a lumii ce este filtrata prin sufletul
sau. O alta tema o reprezinta iubirea, care in incremenirea sufleteasca nu mai ofera
posibilitatea inaltarii. Aceasta tema este reliefata in a doua strofa prin metaforele “amorul
meu de plumb”, “Si-i atarnau aripele de plumb” ce fac referire la imposibilitatea
transcendentei prin iubire, ce devine o cadere in neant.

Titlul esentializeaza textul si este format din substantivul nearticulat monosilabic “Plumb”,
care denumeste cel mai greu si cel mai dens metal. Astfel, titlul prefigureaza tema poeziei,
incremenirea, si sugereaza identitatea atributelor acestui metal cu cele ale universului in care
traieste: apasare, opacitate, raceala, maleabilitate. Substantivul este reluat in text de sase
ori, devenind astfel laitmotivul poeziei, simbolul ei central.

Din punct de vedere al structurii poetice si al al esentei lirice, acest text se incadreaza,
ca intreaga opera bacoviana, in estetica simbolista, cumuland majoritatea trasaturilor acestui
current literar. Astfel, chiar din titlu se evidentiaza una dintre trasaturile definitorii ale
simbolismului, respectiv utilizarea corespondentelor intre starea sufleteasca si materie,
plumbul caracterizand atat atat macrocosmosul cat si microcosmosul. La nivelul stilistic, se
remarca prezenta simbolului central, plumb, asociat metaforelor: “flori de plumb” , “aripile de
plumb” . O alta trasatura a simbolismului o constituie prezenta unor motive specifice acestui
curent literar, precum sicriele, cavoul, florile, coroanele, aripa. Prin acestea se contureaza un
univers al incremenirii, monoton, alienat, care scoate la suprafata angoasele, apasarea,
inchiderea eului liric. Muzicalitatea interioara a versurilor este data de utilizarea aliteratiei, “Si
flori de plumb si funerar vestmant”, dar si de utilizarea repetitiei, strofele fiind structurate in
jurul structurii “de plumb”, care apare in pozitii simetrice in ambele strofe, la sfarsitul primului
si ultimului vers si la mijlocul celui de al doilea. Sinestezia este, alaturi de prezenta
simbolurilor si de utilizarea corespondentelor, o alta trasatura a simbolismului. Astfel, in text
sunt prezente imagini artistice complexe. Versul ‘scartaiau coroanele de plumb’ construieste
o imagine artistica vizuala, tactila si auditiva a atmosferei funerare in care traieste eul liric.

Organizarea strofica a poeziei are la baza organizarea compozitionala, prima strofa

descriind un univers exterior, natura, iar a doua strofa, un univers interior, iubirea. Cele doua
strofe, deci si cele doua planuri sunt simetrice, ca intr-o oglinda, ambele fiind definite prin
elemente de recurenta , “flori de plumb” , “stam singur”, “dormea(u)”. Realitatea exterioara,
reprezentata prin simbolurile cavoului , sicrielor, vantului sugereaza ostilitatea, artificialitatea
si straniul care preseaza si striveste, solutia supravietuirii fiind inchiderea , izolarea.
Imaginarul poetic este impresionant, fiind realizat prin imagini vizuale,”sicriele de plumb”,
sinestezice,”si scartaiau coroanele de plumb”, dar, mai ales, tactile, eul liric simtindu-se
invadat de acest univers restrictiv prin toti porii. Strofa a doua realizeaza transferul in plan
interior, prin prezenta iubirii ca sentiment ce si-a pierdut identitatea, idealitatea si a devenit
inerta, mineralizata, imagine artistica in realizarea careia este utilizata sinestezia, construita
cu ajutorul metaforei “dormea intors amorul meu de plumb”. De altfel, structura poetica “de
plumb”, are in aceasta strofa valoare metaforica, fata de prima strofa, unde se manifesta ca
epitet, definind elemente ale unei realitati materiale. Asfel, metafora “de plumb” contureaza
o imagine artistica vizuala si tactila a sufletului eului liric, a tuturor sentimentelor, strivite de
apsarea, si alienarea iubirii, incapabila sa raspunda la chemarile acestuia. Insasi inaltarea prin
iubire este imposibila, zborul devenind o cadere, un zbor in jos, in neantul pietrificat, sugerat
de metafora “aripele de plumb”.

Secventele poetice se contureaza in jurul verbelor la imperfect

“dormea”, ”stam”, ”dormeau”, verbe statice prin care se realizeaza proiectarea in absolut a
imobilitatii si a sufocarii. Acest durativ este amplificat de verbele la persoana I, perfect compus
si conjunctiv prezent “am inceput”, “sa strig”, prin care se sugereaza angoasa eului liric si
tipatul sau interior pe care nici el nu este capabil sa-l auda.

Muzicalitatea este sumbra, monotona, ritmata prin rezonanta inchisa a structurii “de plumb”,
dar si cu ajutorul elementelor de prozodie, ritmul iambic, rima imperecheata si masura de 10
silabe, care dau textului o tonalitate de mars funebru. Textul se pietrifca el insusi, intr-o
cadenta funerara.

In concluzie, poezia Plumb este o transfigurare a viziunii poetului asupra unei lumi invazive,
pietrificate. Starile vagi si emotiile fluide capata coloratura tragica a viziunii expresioniste.