Constitutiile Romaniei

Constitutia este legea fundamentala a unui stat, in care sunt prevazute principiile
de baza ale conducerii statului, atributiile institutiilor fundamentale ale statului si
drepturile, libertatile si obligatiile cetatenilor.

Primele constitutii romanesti au fost Regulamentele Organice (1831 – Tara

Romaneasca; 1832 – Moldova). Ele au fost inlocuite in 1853 de Conventia de la Paris,
urmata, in 1864, de Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris, constitutia anterioara a
lui Al. I. Cuza. Prima constitutie moderna a Romaniei a fost constitutia liberala din 1866.
In 1923 a fost adoptata prima constitutie democratica. In 1948. Instaurarea oficiala a
regimului comunist s-a facut prin adoptarea unei constitutii prin care Romania devedean
republica si care a deschis calea catre un regim totalitar. Romania a revenit la
democratie in 1989, fapt consfintit prin constitutia din 1991.

Constitutia liberala din 1866

Contextul elaborarii constitutiei este abdicarea lui Al. I. Cuza si aducerea la

putere a unui print strain, asa cum fusese prevazut in rezolutiile ad-hoc. In 1866 este
adus in romania ca domn si confirmat de votul poporului Carol I, print din familia nobiliara
germana Hohenzollern-Sigmaringen.

Principalele cauze ale elaborarii constitutiei au fost : dorinta oamenilor politici

romani de a organiza un stat cu adevarat modern si dorinta lor si a regelui de crea o
imagine favorabila Romaniei pe plan international. Astfel, Adunarea Legislativa a adoptat
o constitutie liberala, dupa modelul celei belgiene sin 1831.

Principiile de baza ale constitutiei din 1866 au fost : separarea puterilor in stat
(legislativa, executiva, judecatoreasca), suveranitatea nationala (puterile statului emana
de la natiune), guvernare reprezentativa (parlamentul este ales prin vot, conducerea
statului reprezinta intreaga natiune), monarhie ereditara si constitutionala (Romania este
condusa de mostenitori din casa Hohenzollern-Sigmaringen, crescuti in religia ortodoxa).

Puterile statului :

Puterea legislativa era detinuta de Parlament si rege. Parlamentul era alcatuit

din Adunarea Deputatilor si Senat. Membrii celor doua camere erau alesi prin vot
cenzitar ; in Senat insa erau si unii membrii de drept (generali, fosti ministri, oameni de
cultura din A.R. . Atributiile Parlamentului erau urmatoarele : elaborarea proiectelor de
legi, votarea legilor, adoptarea bugetului tarii. Functia de rege putea fi detinuta de
descendenti pe linie masculina ai lui Carol I. Daca nu existau descendenti directi, atunci
succesiunea revenea fratelui cel mai in varsta al regelui sau mostenitorilor lui. Atributiile
legislative ale regelui era : sanctionarea si promulgarea legilor, dreptul de veto absolut
asupra legilor, propunerea de proiecte si legi spre votul Parlamentului.

Puterea executiva era detinuta de Guvern si rege. Atributiile Guvernului erau de

a pune in aplicare legile si de a elabora proiecte de legi. Ministrii erau raspunzatori pentru
faptele lor in fata Parlamentului. Atributiile executive ale regelui erau urmatoarele :
numea si revoca ministrii, numea si confirma in functii publice, putea dizolva Parlamentul,
conducea armata, batea moneda, acorda gratiere. Cea mai importanta atributie a regelui
era cea de a dizolva Parlamentul, dar regii Romaniei pana la Carol II nu au exercitat-o.
Constitutia pre4vedea ca in caz de dizolvare a Parlamentului trebuiau organizate alegeri
parlamentare in cel mai scurt timp. Putea fi dizolvat o singura data intr-un an.
 Puterea judecatoreasca se exercita prin Curti de Judecata si Tribunale. Cea
mai inalta instanta era Curtea de Justitie si Casatie.

Drepturile si libertatile cetatenesti erau : libertatea persoanei, libertatea

intrunirilor, l. de asociere, constiintei, presei; inviolabilitatea domiciliului, a proprietatii si
corespondentei, dreptul la educatie. Sistemul electoral era bazat pe votul cenzitar,
poopulatia fiind impartita in 4 colegii electorale, dupa avere.

CONSECINTE: Constitutia din 1866 a adus privilegiul Romaniei de a deveni un stat

modern, guvernat dupa principiile fundamentale ale liberalismului, cu o viata politica
stabila, al carei garant este regele, cu rol in pastrarea echilibrului intre fortele politice si
institutiile statului. Aceasta lege fundamentala este si un manifest al independentei de
facto a Romaniei. Numele statului, Romania, folosit inca din timpul lui Cuza, este
oficializat, fiind inscris pentru prima data intr-o constitutie, in formula Principatele-Unite-
Romane constituie un singur Stat indivizibil sub denumire de Romania.

Constitutia democratica din 1923

Contextul elaborarii Constitutiei din 1923 a fost Mare Unire din 1918, de aceea
legea fundamentala mai este denumita si Constitutia unificarii. Avand in vedere ca Unirea
din 1918 a adus in granitele Romaniei teritorii noi, cu numeroase minoritati nationale si
religioase, Constitutia trebuia sa se adapteze noii realitatii. Trebuiau consemnate votul
universal (1918) si exproprierea in caz de utilitate publica (1921 - reforma agrara).

Constitutia din 1923 reproduce cea mai mare parte a textului celei din 1866, din
138 de articole fiind preluate 76 identice). Cele mai importante schimbari aduse in noua
constitutie fara de cea din 1866 erau :

 Art. 1 specifica faptul ca Romania era stat national, unitar si indivizibil

 Proprietatea nu este un drept absolut, ca in 1866 ; in caz de utilitate publica se pot
realiza expropieri. Bogatiile subsolului, caile de comunicatie, apele si atmosfera sunt
proprietatea statului.
 Votul este universal, spre deosebire de votul cenzitar din 1866
 Se mentioneaza egalitatea de drepturi fara deosebire de clasa sociala si fara
deosebire de origine etnica, limba si religie. Constitutia din 1866 prevedea doar
egalitatea fara deosebire de clasa sociala.
 Tuturor cultelor li se garanta libertatea de expresite, dar se mentiona ca Biserica
ortodoxa este biserica domninanta in stat, iar cea Greco-catolica este privilegiata in
raport cu celelalte culte.

CONSECINTE: Adoptarea Constitutiei din 1923 a avut ca si consecinte asigurarea unui

mediu propice pentru functionarea regimului democratic in Romania, care se adapteaza
relatiilor politice, economice si sociale de dupa Marea Unire.

Constitutia democratica din 1991

In contextul revenirii Romaniei la pluripartidism, in 1989, constitutia comunista

trebuia inlocuita pentru a mentiona noua stare de fapt, dar si pentru a garanta
respectarea drepturilor cetatenesti si pentru a permite dezvoltarea regimului politic
democratic.

Principiile de baza ale acestei legi fundamentale erau separatia puterilor in stat,
suveranitate nationala, egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii, pluripartidism. Forma de
guvernare a statului este republica, iar Romania este considerata stat de drept,
democratic si social (ceea ce subliniaza ca in Romania sunt garantate, prin institutiile
statului, respectarea legii si accesul liber la justitie, se respecta principiile democratice si
statul respecta personalitatea umana si intervine in protejarea sa).

Puterile statului :

Puterea legislativa este detinuta de Parlament, alcatuit din Camera Debutatilor

si Senat. Este ales pe 4 ani si are ca principale atributii adoptarea legilor si a bugetului.

Puterea executiva este reprezentata de Guvern si Presedinte. Guvernul

urmareste punerea in aplicare a legilor si raspunde politic in fata Parlamentului.
Presedintele este ales prin vot odata la 4 ani, maxim 2 mandate. Atributii : desemneaza
prim-ministru, promulga legi, este comandant suprem al armatei, confera decoratii,
acorda gratiere, incheie tratate internationale, emite decrete.

Puterea judecatoreasca este reprezentata de institutiile judecatoresti (Curtea

Suprema de Justitie).

Sunt specificare drepturile si libertatile obisnuite intr-o constitutie democratica,

dar in Constitutia din 1991 sunt specificate si protectia din partea statului de care se
bucura diaspora, cetatenii straini si apatrizi pe teritorului Romaniei, interzicerea torturii, a
muncii fortate si a pedepsei cu moartea (Avocatul Poporului).

CONSECINTE : Prin aceasta constitutie, Romania redevine stat democratic si stat de

drept. Trecerea statului autoritar comunist la statul de drept a intampinat anumite
dificultati. Intrarea Romaniei in UE in 2007 a fost o recunoastere la nivel european a
faptului ca in tara noastra statul de drept functioneaza.

Constitutia autoritara din 1938

Constitutia intrata in vigoare pe 28 februarie 1938 este expresia dorintei lui Carol
II de a institui un regim de guvernare personala. Noua lege fundamentala, redacatata de
juristul Istrare Mircescu, a fost supusa plebiscitului la 24 februarie 1938, apoi adoptata.

Principiile de baza sunt mentinerea formala a principiului suveranitatii nationale,

se consactra principiul suprematiei regelui, puterea fiind concentrata in mana sa, care
devine capul statului si se suprima separatia puterilor in stat.

Puterea executiva era incredintata regelui, care o exercita prin intermediul

guvernului, numea si revoca ministri care erau responsabili numai fata de rege.

Puterea legislativa se exercita tot de rege. Reprezentanta Nationala era

mentinuta formal, deoarece Parlamentul era controlat. RN avea 2 camere : Adunarea
Deputatilor (alesi de cetateni romani) si Senat (3 categorii de senatori : numiti de rege, de
drept, alesi prin vot). Initiativa parlamentara era limitata numai la legile de interes
obsesc.Regele putea convoca, inchide si dizolva ambele adunari, sa refuze sanctionarea
legilor adoptate, sa incheie tratate fara acordul Parlamentului si sa guverneze prin
decrete-legi. Votul universal este inlocuit cu sistemul colegiilor de profesiuni, sunt
dizolvate partidele politice si este introdusa pedeapsa cu moartea.

Constitutia din 1938 se deosebeste fundamental de cea din 1923, desi multe din
articole si titluri au fost preluate cu modificari. Avea 100 de articole si avea 8 titluri cu
aproape aceleasi denumiri, exceptie Titlul II intitulat „Despre datoriile si drepturile
romanilor” (=/= „Despre drepturile romanilor” – 1923). A fost suspendata pe 4 septembrie
1940 in conditiile prabusirii regimului de autoritate monarhic si a instaurarii regimului
antonescian.
 Completata dinn 1938, infiintarea Consiliului de Coroana ca organism permanent
si a partidului unic Frontul Renasterii Nationale.

Constitutia din 1948

Primul guvern comunist s-a format în 1945, dar, pentru că şeful statului era încă
regele Mihai, comuniştii nu au reuşit să instituie atunci un regim totalitar. La 30
decembrie 1947, regele a fost silit să abdice, România fiind proclamată republică. Noile
condiţii politice, dar mai ales schimbarea formei de guvernare, au făcut necesară
adoptarea altei constituţii, fapt realizat în 1948. Conform acesteia, numele ţării
era Republica Populară Română.

Principiile constituţiei:

Unele prevederi sugerau că noul regim se conduce aparent după principii democratice,

ca de exemplu:

 egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii (fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă,
religie sau grad de cultură);
 garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fundamentale (libertatea conştiinţei, a
presei, a întrunirilor etc.);
 responsabilitatea miniştrilor (miniştrii răspund în faţa justiţiei pentru faptele lor);
 suveranitatea poporului, principiu cuprins în formula puterea de stat emană de la
popor.

Totuşi, unele elemente arată caracterul totalitar al regimului:

 nu se respectă principiul separaţiei puterilor în stat (legislativul are puteri executive,

executivul se implică în  justiţie);
 deşi este menţionată proprietatea particulară, se specifică faptul că la baza
dezvoltării economice a României se află proprietatea de stat (cuprinsă în
formula bunurile comune ale poporului);
 constituţia prevede că economia naţională este planificată de către guvern (nu este o
economie liberă).

Conducerea statului era împărţită între Marea Adunare Naţională şi

Guvern. Marea Adunare Naţională, de fapt noul parlament, este considerată „organul
suprem al puterii de stat”. Ea are atât atribuţii legislative, cât şi executive: votează legile
şi bugetul, se ocupă de problemele de pace şi de război, dar formează şi guvernul şi
stabileşte atribuţiile ministerelor. Marea Adunare Naţională este condusă de Prezidiul
Marii Adunări Naţionale, alcătuit din 19 membri, dintre care unul este preşedinte.
Prezidiul are atribuţii pe care de obicei le deţine un şef de stat cu puteri sporite: emite
decrete, interpretează legi, numeşte în unele funcţii publice, are drept de graţiere,
conferă decoraţii, reprezintă ţara în relaţiile internaţionale, numeşte ambasadorii
etc. Guvernul coordonează şi planifică economia naţională, realizează bugetul şi asigură
ordinea publică şi securitatea statului. La nivel local, conducerea este deţinută de consilii
populare (din 1950, sfaturi populare), alese prin vot universal.

Instituţiile judecătoreşti sunt supuse presiunii politice. Deoarece nu se specifică

inamovibilitatea judecătorilor, se permite amestecul puterii politice în numirea şi
destituirea acestora. La toate instanţele, cu excepţia Curţii Supreme, judecarea are loc
cu asesori populari (un fel de juraţi). Instituţia asesorilor este explicată în legea privind
organizarea instanţelor judecătoreşti. De aici aflăm că asesorii sunt de fapt, subordonaţi
direct puterii politice. În cadrul tribunalelor locale, ei sunt aleşi la propunerea unor
organizaţii ale muncitorilor, ale partidului, ale tineretului, organizaţii culturale etc. În
realitate, absolut toate organizaţiile existente în perioada comunistă erau controlate de
partidul unic, deci şi aceşti asesori erau aleşi, sub îndrumarea organelor de partid.
Asesorii populari pentru tribunalele speciale şi Tribunalul Capitalei, erau aleşi de Sfatul
Popular (pentru consultare, vezi Legea nr. 5 din 19 iunie 1952).

Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti  erau  asemănătoare cu cele prevăzute într-

o constituţie democratică: egalitatea în faţa legii, libertatea conştiinţei, libertatea
religioasă, libertatea persoanei, libertatea presei, libertatea întrunirilor, libertatea de
asociere, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenţei. O noutate este prevederea
conform căreia femeia are drepturi egale cu bărbatul. Totuşi, pentru unele drepturi sunt
introduse limitări, ceea ce poate da loc la interpretări abuzive (de exemplu, orice
asociaţie cu caracter antidemocratic este interzisă), iar dreptul de proprietate nu este
garantat. Mai mult, se specifică faptul că atunci când interesul general o
cere proprietatea privată poate deveni proprietatea statului.

CONSECINTE: Puterea politică are drepturi nelimitate, fapt care se deduce atât din
prevederile legale, dar, mai ales prin aplicarea abuzivă a acestora (ele nu sunt
întotdeauna explicite, ceea ce lasă loc interpretării în sens totalitar). În practică, orice
funcţionar de stat era şi membru al partidului, deci era subordonat şefului partidului.

Articolele despre proprietate deschid drumul măsurilor de naţionalizare. Se

menţionează că apărarea şi dezvoltarea bunurilor comune ale poporului sunt o îndatorire
a fiecărui cetăţean, iar un alt articol defineşte bunurile comune ale poporului ca
proprietate de stat; deci, cetăţenii au datoria constituţională să dea o parte din proprietate
la stat.

Aplicarea acestei constituţii a transformat România în stat totalitar deoarece

drepturile şi libertăţile cetăţeneşti nu au fost deloc respectate. De fapt, adevăratul
conducător era şeful Partidului Muncitoresc Român, Gheorghiu-Dej. Voinţa sa arbitrară,
dar şi a altor oameni politici sau funcţionari publici, era adevărata lege.

Constituţia din 1952* (facultativ)

În 1952, în condiţiile amestecului U.R.S.S. în treburile interne ale statului român,

a fost adoptată o nouă constituţie care nu aducea modificări fundamentale în organizarea
politică, dar încălca foarte grav independenţa statului român. În capitolul introductiv se
specifica ajutorul acordat de U.R.S.S. pentru eliberarea teritoriului românesc de ocupaţia
germană şi faptul că politica externă a României este una de prietenie cu U.R.S.S.
Prevederile obişnuite despre independenţa şi suveranitatea statului lipseau. Astfel,
constituţia consfinţea faptul că România nu avea politică externă proprie. Constituţia din
1952 a fost schimbată în 1965, când România şi-a recăpătat atributele statului
independent.

Constituţia din 1965

În 1965 a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej şi noul şef al Partidului Comunist a fost

ales Nicolae Ceauşescu. El a afirmat deschis independenţa ţării faţă de U.R.S.S. De
asemenea, considera că România făcuse un drum important înspre crearea unei
societăţi egalitare, adică socialiste (avusese loc colectivizarea în 1962). Aceste două
aspecte necesitau modificarea constituţiei. Articolul 1 al constituţiei din 1965
menţionează că numele statului este Republica Socialistă România şi că este un
stat suveran, independent şi unitar, cu un teritoriu inalienabil (adică nu se poate
înstrăina) şi indivizibil. În 1974 se creează funcţia de preşedinte al republicii, fapt ce duce
la modificarea constituţiei pentru a include prerogativele preşedintelui.
 Iată cele mai importante modificări ale constituţiei în raport cu legile fundamentale
anterioare:
 Se introduce principiul partidului unic, specificându-se faptul că forţa politică
conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român, ceea ce arată fără
nicio îndoială caracterul totalitar al regimului;
 Economia României este proclamată ca socialistă, adică economie bazată pe
proprietatea de stat şi cooperatistă asupra mijloacelor de producţie. Acest lucru este
reafirmat prin prevederea conform căreia bogăţiile de orice natură aparţin statului.
Este menţionată şi proprietatea personală, dar ea este limitată la casa de locuit şi
construcţiile gospodăreşti anexe, terenul pe care se află, animalele de producţie şi
inventarul agricol mărunt.
 Se introduc limitări ale libertăţilor cetăţeneşti, întrucât se menţionează faptul
că libertatea cuvântului, presei, întrunirilor, mitingurilor şi demonstraţiilor nu pot fi
folosite în scopuri potrivnice orânduirii socialiste şi intereselor celor ce muncesc. De
asemenea, se menţionează explicit faptul că statul şi partidul sprijină şi ocrotesc
organizaţiile existente, ceea ce înseamnă, de fapt, că orice organizaţie este
controlată de partid.  O noutate pozitivă este însă dată de garantarea proprietăţii
private (dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege), prevedere care
dispăruse din celelalte constituţii comuniste, sau de stabilirea duratei maxime a zilei
de muncă la 8 ore.
 În ceea ce priveşte instituţiile statului, apar modificări importante faţă de constituţiile
anterioare. Marea Adunare Naţională este condusă de un organism numit Consiliul
de Stat, care înlocuieşte Prezidiul Marii Adunări Naţionale. Consiliul de Stat fusese
creat în 1961, printr-o lege care revizuia constituţia din 1952. Din acest organ poate
face parte şi primul ministru, iar din 1974, Consiliul de Stat este prezidat de
preşedintele statului, ceea ce demonstrează o nouă întrepătrundere între puterea
legislativă şi cea executivă. Preşedintele este ales de Marea Adunare Naţională şi
are şi funcţia de comandant suprem al forţelor armate. Cele mai importante atribuţii
ale sale sunt: numeşte şi revocă miniştri şi alţi funcţionari publici, acordă gradele
militare, conferă decoraţiile şi titlurile de onoare, acordă graţierea, acordă cetăţenia
română, încheie tratate internaţionale, emite decrete prezidenţiale şi decizii etc.

CONSECINTE: Prin această constituţie se conferă statului român un clar caracter

totalitar comunist, deoarece se afirmă rolul politic conducător al partidului comunist şi se
specifică faptul că economia este bazată pe proprietatea de stat. Se afirmă statutul
internaţional al României de stat independent şi suveran, ceea ce lipsea constituţiei din
1952.

- Revizuirea din 1974 îi conferă şefului statului puteri dictatoriale.