ULTIMUL PĂSTOR DIN CLANUL ŞUFANĂ

Băieţii

Am fost în Poiana Sibiului,în judeţul Sibiu şi am discutat cu oamenii de acolo,

despre ciobănie şi asprimea neîntreruptă a vremurilor. I-am întâlnit acolo şi pe
Neluţu şi Ghiţă, feciorii lui Ion Şufană, cioban vechi în Delta Dunării. Băieţii ne- au
purtat prin sat şi ne- au povestit despre viaţa aspră a ciobanilor. Părintele lor este
printre ultimii ciobani mărgineni în Delta Dunării. Mai este şi familia vecină, Lal. Cam
ei ar fi ultimii mocani. Băieţii nu puteau, încă, să- mi raspundă cu certitudine la
întrebarea privind legătura dintre viitorul lor şi ciobănie. Priveau în lături sau pe de-
asupra mea atunci când, politicos, mi- au răspuns.

În deltă l- am căutat pe tatăl lor. Nu era la oi, la Pardina, pe braţul Chilia, ci era
la Tulcea, la bancă. Avea nişte mici probleme cu un cont în care urma să-i intre
subvenţia. S- au mai schimbat lucrurile în ciobănit, oamenii nu mai urmăresc luceferii
pe cer şi nu- i prea mai zic din fluier. Au combine muzicale, acum, şi curent electric
de la generatorator.

Tatăl

Mă numesc Şufană Ion şi am 50 de ani. Împreună cu soţia mea, Maria,

am doi copii,Neluţu, de 19 ani şi Ghiţă, de 14 ani.
Vin cu oile în Delta Dunării din 1969, când, copil fiind, îmi însoţeam
părinţii. Ei fuseseră înainte în Insula Mare a Brăilei, şi părinţii lor tot acolo, de
pe la 1916.Tot neamul nostru asta a făcut, cu asta s- a ocupat. Dintr- ai lui
Şufană au fost care au ajuns până în Crimeea cu oile. Au mai fost şi alţii din
Poiana Sibiului care au ajuns prin Crimeea şi trei ştiu că s- au întors. Mai sunt
urmaşi de- ai lor în viaţă. Or fi fost şi care nu s- au întors, dar nu- i ştiu.
Tata au fost 9 fraţi. Bunicul a avut multe oi, dar le- a împărţit între unchii
mei, fraţii lui tata. Toţi au fost plecţi toată viaţa cu oile,dar fiecare generaţie şi- a
avut casa la Poiana Sibiului.Venim, ca şi bătrînii noştri, acasă, de Crăciun până
la Sfântul Ion, puţin de Paşti şi toamna, dacă avem nunţi, mai venim la nunţi.
Copiii vin la stână, în deltă, numai vara în vacanţă, în rest stau acasă, cu
şcoala. Ăla mare ne ajută, ştie ce- i de făcut, iar pe ăla mic – vara asta să- l
învăţăm. Nu ştiu dacă or rămâne la oi. I- am dat la şcoală, că n- am vrut să- mi
zică vreodată că nu i- am lăsat să înveţe . Dacă n- or rămâne ei, poate or rămâne
alţii. Dacă nu…E greu cu oamenii, nu- i mai prea găsim. Nu se pune problema
de bani, dar nu le mai place.