Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
hν
⎛ hν ⎞
3N A k ⎜ ⎟ ⋅ e kT
⎝ kT ⎠
CV = (3.2)
hν
(e kT − 1) 2
La temperaturi mari ( kT >> hν ) se poate dezvolta exponenţiala în serie:
hν hν
−
hν hν
e kT ≈ 1 + , e kT ≈ 1 −
kT kT
Rezultă:
- 108 -
2 2
⎛ hν ⎞ ⎛ hν ⎞
3N A k ⎜ ⎟ 3N A k ⎜ ⎟
CV = ⎝ kT ⎠ = ⎝ kT ⎠ ⇒
hν hν hν ⎛ hν ⎞ ⎛ hν ⎞
− ⎜1 − 1 + ⎟ ⎜1 + − 1⎟
e kT (e kT − 1)(e kT − 1) ⎝ kT ⎠⎝ kT ⎠
C V = 3N A k = 3R (3.3)
Acest rezultat exprimă legea empirică a lui Dulong şi Petit (la temperaturi foarte mari
capacitatea calorică molară la volum constant este independentă de temperatură şi de natura
fizică a cristalului). Totuşi, unele cristale (Si, B) au capacitatea calorică molară la volum
constant mult mai mică decât 3R, la temperatura camerei.
La temperaturi joase ( kT << hν ), putem neglija 1 de la numitorul relaţiei (3.2) şi
obţinem:
hν
2 −
⎛ hν ⎞
C V = 3N A k ⎜ ⎟ ⋅ e kT (3.4)
⎝ kT ⎠
La temperaturi foarte joase discordanţa faţă
de valorile experimentale este mult mai pronunţată.
La izolatoare C V tinde la 0 K după legea C V ∼ T 3 ,
iar metalele şi cele mai multe dintre cristale au o
scădere a mărimii C V după legea C V ∼ T . La
supraconductoare C V tinde exponenţial la zero.
Acest model nu ţine seama de cuplajul dintre
oscilatori, de mişcarea electronilor, de rotaţiile
moleculare, de anarmonicitatea vibraţiilor etc.
1
Energia cinetică a particulei de ordin n este T = mx& 2n , iar energia sa potenţială
2
1 1
datorită forţelor elastice care apar este U = β (x n − x n − 1 ) + β (x n + 1 − x n ) . Funcţia lui
2 2
2 2
Lagrange este:
1 1 1
mx& 2n − β (x n − x n − 1 ) − β (x n + 1 − x n )
2 2
L = T − U =
2 2 2
Ecuaţia lui Lagrange:
d ⎛ ∂L ⎞ ∂L
⎜ ⎟⎟ =
dt ⎜⎝ ∂x& n ⎠ ∂x n
devine:
m&x& n = − β (x n − x n − 1 ) + β (x n + 1 − x n ) ⇒ Fn = − β (x n − x n + 1 ) − β (x n − x n − 1 ) (3.5)
sau:
m&x& n = β (x n + 1 + x n − 1 − 2x n ) (3.6)
Relaţia (3.5) putea fi scrisă direct, întrucât Fn reprezintă forţa elastică rezultantă.
Soluţia ecuaţiei (3.6) este:
i (ωt − kna )
xn = A e (3.7)
unde na reprezintă distanţa particulei de ordin n faţă de particula considerată în origine, iar
k reprezintă modulul vectorului de undă. Astfel vibraţiile termice ale atomilor din reţeaua
cristalină ideală considerată pot fi descrise de o undă plană progresivă, care se propagă în
lungul lanţului de atomi. Impunând soluţiei (3.7) să verifice ecuaţia (3.6) obţinem:
&x& = − ω 2 x , x = e − i ka ⋅ x , x = e i ka ⋅ x ⇒
( )
n n n +1 n n −1 n
− mω = β e i ka + e − i ka − 2
2
⇒ − mω = β (2 cos ka − 2 ) ⇒
2
ka β ka
mω 2 = 2β (1 − cos ka ) = 4β ⋅ sin 2 ⇒ ω= 2 sin (3.8)
2 m 2
Formula (3.8) care leagă pulsaţia ω de numărul de undă k constituie relaţia de
dispersie. Deoarece pulsaţia nu este dependentă de ordinul n al atomului, rezultă că toţi
atomii din lanţul considerat vibrează cu aceeaşi pulsaţie. Valorile pozitive ale lui k
corespund undelor progresive, iar valorile negative ale lui k corespund undelor regresive.
Datorită naturii periodice a relaţiei de dispersie, rezultă că valorile distincte ale lui k sunt
cuprinse în intervalul:
π π
− ≤ k < (3.9)
a a
numit prima zonă Brillouin pentru un lanţ liniar de atomi. Pentru a arăta acest lucru luăm o
valoare a lui k în afara intervalului considerat. Dacă la acest k adăugăm sau scădem un
multiplu întreg de 2π / a atunci vom obţine o valoare k’ care este cuprinsă în intervalul
considerat. Într-adevăr din (3.8) rezultă:
β k ′a β ⎛ 2π ⎞ a β ⎛ ka ⎞ β ka
ω =2 ⋅ sin =2 ⋅ sin ⎜ k ± s ⎟ =2 ⋅ sin ⎜ ± sπ ⎟ = 2 ⋅ sin =ω
k′ m 2 m ⎝ a ⎠2 m ⎝ 2 ⎠ m 2 k
s = 1,2,3, . . .
- 110 -
( )
r r r
r dp d hk dk
F = = = h (3.16)
dt dt dt
Sub acţiunea acestei forţe electronul capătă acceleraţia:
r r r
r dv g 1 d ⎛ dE ⎞ 1 d ⎛ dE ⎞ dk 1 d 2 E dk
a = = ⋅ ⎜ r⎟ = ⋅ r⎜ r⎟ = ⋅ r2 ⋅ (3.17)
dt h dt ⎝ dk ⎠ h dk ⎝ dk ⎠ dt h dk dt
Din relaţiile (3.16) şi (3.17) rezultă:
r h2 r
F = 2 ⋅a (3.18)
d E
r
dk 2
r r
Prin analogie cu legea a doua a lui Newton F = m ∗a , rezultă masa efectivă a
electronului în cristal:
−1
⎛ d 2E ⎞
m ∗ = h 2 ⎜⎜ r 2 ⎟⎟ (3.19)
⎝ dk ⎠
Deosebirea între masa electronului liber şi masa efectivă a electronului din cristal se
datorează interacţiunii dintre electron şi reţea.
Noţiunea de masă efectivă poate fi introdusă într-un mod diferit, prin dezvoltarea în
serie Taylor a energiei E(k) în jurul valorii corespunzătoare echilibrului:
⎛ ∂E ⎞ ⎛ 2 ⎞
E (k ) = E (k 0 ) + ⎜ ⎟ (k − k 0 ) + 1 ⎜⎜ ∂ E2 ⎟⎟ (k − k 0 )2 + . . .
∂k
⎝ ⎠ k = k0 2 ⎝ ∂k ⎠ k = k
0
⎛ ∂E ⎞
Al doilea termen este nul datorită condiţiei de echilibru ⎜ ⎟ = 0. ( k 0
⎝ ∂k ⎠ k = k 0
corespunde minimului funcţiei E(k) . Rezultă:
h2
E (k ) ≈ E (k 0 ) + ∗ (k − k 0 )2 (3.20)
2m
unde:
h2
m∗ = (3.21)
⎛ d2E ⎞
⎜⎜ r 2 ⎟⎟
⎝ dk ⎠ k = k 0
este masa efectivă a electronului.
Masa efectivă a unui electron din banda de conducţie a semiconductorului GaAs este
∗
m = 0,07 m 0 , unde m 0 este masa electronului liber ( m 0 = 9,108 ⋅ 10 − 31 kg ). Raportul
- 112 -
i kxx i k x (x + L x ) i k x Lx
C1 e = C1 e ⇒ e = 1 ⇒ k x L x = 2πn x , n x = 0, 1, 2, . . .
i kyy i k y (y + L y ) i k yL y
C2 e = C2 e ⇒ e = 1 ⇒ k y L y = 2πn y , n y = 0, 1, 2, . . .
i k zz i k z (z + L z ) i k z Lz
C3 e = C3 e ⇒ e
= 1 ⇒ k z L z = 2πn z , n z = 0, 1, 2, . . .
2π 2π 2π
kx = ⋅nx , ky = ⋅ ny , kz = ⋅ nz (3.28)
Lx Ly Lz
Lx Lx
1
∫ Ψ1∗ ⋅ Ψ1 dx = 1 ⇒ C12 ⋅ ∫ dx = 1 ⇒ C12 L x = 1 ⇒ C1 =
0 0 Lx
EF =
h2
2m
( 3π 2 n )
2/3
(3.37)
N
unde n = este concentraţia electronilor (N este numărul total de electrono din cristal, iar
V
V este volumul cristalului).
- 114 -
r r r
Ψ ( r + na ) = C n Ψ ( r ) (3.47)
În cazul unui cristal real atomii de la capete au o influenţă neglijabilă, astfel că pentru
un N destul de mare putem scrie:
r r r
Ψ ( r + Na ) = Ψ (r ) ≡ condiţia de ciclicitate (3.48)
r r (3.47) r
Ψ ( r + Na ) = = C N Ψ(r ) (3.49)
Din aceste două relaţii rezultă:
CN = 1 ⇒ (3.50)
i 2πl i 2πla r r
C = e N = e Na = e i ka = e ⋅a
i k (3.51)
unde:
2πl 2πl
k = = (3.52)
Na L
l = 0 , 1, 2 , . . . , N −1 (3.53) ≡ (3.14)
a ionului cu un electron. Energia potenţială scade foarte repede cu distanţa, din cauza
factorului exponenţial. De aceea, pentru distanţe mari faţă de ion, energia potenţială este
aproximată cu o constantă. Întrucât cele mai importante rezultate nu depind de forma
potenţialului, vom aproxima energia potenţială cu un şir de gropi de potenţial de lăţime c
intercalate de bariere de potenţial de lăţime b şi înălţime V0 .
Modelul Kronig-Penney
( V0 → ∞ , b → 0 , V0 b = finit )
b = 0 ⇒ c = a
⎧ , n (c + b) ≤ x ≤ n (c + b) + c
0
V (x ) = ⎨
⎩V0 , n (c + b) + c ≤ x ≤ n (c + b) + c + b = (n + 1) (c + b)
Fiecărui ion din nodurile reţelei cristaline i se asociază o groapă de potenţial
unidimensională. În acest caz relaţiile (3.40) , (3.48) , (3.55) şi (3.56) devin:
V (x ) = V (x + a ) (3.57)
Ψ (x ) = Ψ (x + Na ) (3.58)
Ψk ( x ) = e i k x ⋅ u k ( x ) (3.59)
u k (x ) = u k (x + a ) (3.60)
Pentru regiunile I şi II ecuaţia Schrödinger este ( 0 < E < V0 ):
d 2 Ψ1 2m
2
+ 2 ⋅ EΨ1 = 0 (regiunea I)
dx h
d Ψ2
2
2m d 2 Ψ2 2m
2
+ 2
(E − V0 )Ψ2 = 0 ⇒ 2
− 2 (V0 − E )Ψ2 = 0 (regiunea II)
dx h dx h
Soluţiile acestor ecuaţii sunt:
Ψ1 = A 1e i α x + B1e − i α x (3.61)
−β x βx
Ψ2 = A 2 e + B2e (3.62)
unde:
2mE
α = (3.63)
h2
2m(V0 − E )
β = (3.64)
h2
Pentru a pune în evidenţă funcţiile de undă de tip Bloch (3.59) vom scrie soluţiile sub
forma:
- 117 -
⎡ i (α − k ) x − i (α + k ) x ⎤ i k x
Ψ1 = ⎢A 1e + B1e ⎥⎦ e = u 1 (x ) e i k x (3.65)
⎣
⎡ i (i β − k ) x − i (i β + k ) x ⎤ i k x
Ψ2 = ⎢A 2 e + B2e ⎥ e = u 2 (x ) e i k x (3.66)
⎣ ⎦
′ ′
Condiţiile la limită Ψ1 (0 ) = Ψ2 (0 ) şi Ψ1 (0 ) = Ψ2 (0 ) sunt echivalente cu
′ ′
u 1 (0 ) = u 2 (0 ) , respectiv u 1 (0) = u 2 (0) . Aceste condiţii de continuitate sunt necesare
deoarece o funcţie este diferenţiabilă dacă este continuă. Impunând aceste condiţii relaţiilor
(3.65) şi (3.66) obţinem:
A 1 + B1 = A 2 + B 2 (3.67)
i (α − k ) A 1 − i (α + k ) B1 = i (i β − k ) A 2 − i (i β + k ) B 2 (3.68)
Conform teoremei lui Bloch, funcţia u este periodică, având aceeaşi perioadă spaţială
ca şi V(x). Astfel:
u 1 (c ) = u 2 (− b ) (3.69)
′ ′
u 1 (c ) = u 2 (− b ) (3.70)
Impunând aceste condiţii relaţiilor (3.65) şi (3.66) obţinem:
i (α − k ) c − i (α + k ) c − i (i β − k ) b i (i β + k ) b
A 1e + B1e = A 2e + B2e (3.71)
i(α − k )c − i(α + k )c − i(iβ − k )b i(iβ + k )b
i(α − k )A 1e − i(α + k )B1e = i(iβ − k )A 2 e − i(iβ + k )B 2 e
(3.72)
Ecuaţiile (3.67) , (3.68) , (3.71) , (3.72) alcătuiesc un sistem liniar şi omogen de patru
ecuaţii cu necunoscutele A 1 , B1 , A 2 , B 2 . Pentru ca sistemul să admită soluţii nebanale,
trebuie ca determinantul coeficienţilor să fie nul. Din această condiţie rezultă:
β2 − α 2
sin αc ⋅ sh β b + cos αc ⋅ ch β b = cos k (c + b ) (3.73)
2αβ
Această ecuaţie impune o relaţie între k, α şi β care permite obţinerea benzilor de
energie (c şi b sunt mărimi constante).
În modelul Kronig-Penney se consideră un caz special al relaţiei (3.73) în care
V0 → ∞ şi b → 0 , astfel încât V0 b să rămână un număr finit. Din relaţia a = b + c , pentru
b → 0 rezultă c → a . Din relaţia (3.64) se constată că β 2 ∼ V0 astfel că β 2 b are o limită
finită pentru β → ∞ şi b → 0 , pe care o notăm cu 2C / a .
2C 2C ⎛1 ⎞
lim β 2 b = lim = ⇒ C = lim ⎜ β 2 ⋅ ab ⎟ > 0 (3.74)
β→∞ b→0 c a β → ∞⎝ 2 ⎠
b→0 b→0
Deoarece:
β2b
lim β b = lim = 0 , (β 2 b = finit)
β→∞ β→∞ β
b→0 b→0
rezultă că:
lim ch (β b ) = 1
β→∞
b→0
- 118 -
Pentru β → ∞ şi b → 0 rezultă β 2 − α 2 → β 2 , αc → αa , c + b = a ,
β2 1 β 2 ab sh (β b ) 1 β 2 ab (3.74) C
lim ⋅ sh (β b ) = lim ⋅ = lim =
β → ∞ 2αβ αa β → ∞ 2 βb αa β → ∞ 2 αa
b→0 b→0 b→0
deoarece
sh (β b )
lim =1
b → 0 βb
În relaţiile de mai sus se consideră mai întâi limita pentru b → 0 şi apoi limita pentru
β → ∞ . În aceste condiţii limită relaţia (3.73) devine:
sin (αa )
C⋅ + cos (αa ) = cos (ka ) (3.75)
αa
Dacă C este foarte mic, atunci putem neglija primul termen din membrul stâng al
relaţiei (3.75). Din (3.75) şi (3.63) rezultă:
⎡ π π⎤ h 2α 2 h 2k 2
cos αa = cos ka ⇒ α = k (pentru k ∈ ⎢− , ⎥ ) ⇒ E = =
⎣ a a⎦ 2m 2m
Am obţinut cazul limită al unui electron liber care poate lua orice energie. Desigur,
2π ⎛ 2π ⎞
pentru α ′ = k + obţinem cos α ′a = cos ⎜ k + ⎟ a = cos (ka ) .
a ⎝ a ⎠
Dacă C este foarte mare, deoarece cos (ka ) din (3.75) este cuprins între − 1 şi 1 ,
sin (αa )
rezultă că trebuie să fie foarte mic. La limită, pentru C → ∞ trebuie ca:
αa
sin (αa )
→ 0 ⇒ α a = nπ , n = ± 1 , ± 2 , . . . (3.76)
αa
Din (3.63) şi (3.76) rezultă:
h 2α 2 n 2π2h 2
E = = , n = 1, 2 , . . . (3.77)
2m 2ma 2
Am obţinut cazul limită al unui electron aflat într-o groapă de potenţial cu pereţii
infiniţi. În acest caz energia electronului poate lua numai anumite valori (determinate de
condiţia (3.76) ).
Valorile lui αa pentru care:
sin (αa )
C⋅ + cos (αa ) ≤ 1 (3.78)
αa
definesc valorile permise pentru energia electronului. Valorile lui αa pentru care valoarea
absolută a membrului stâng al relaţiei (3.75) este mai mare ca 1 (valoarea maximă a
membrului drept) definesc intervalele (benzile) de energie interzise. Se constată că benzile de
energie interzise apar şi pentru valori ale energiei E > V0 .
Pentru a evidenţia alternanţa benzilor de energie permise cu aceea a benzilor de
energie interzise, membrul stâng al relaţiei (3.75) este reprezentat grafic pentru o valoare
oarecare a mărimii C.
Pentru o valoare finită a lui C şi pentru αa = ± nπ rezultă:
sin (αa )
C⋅ + cos (αa ) = cos (± nπ ) , n = 1 , 2 , 3 , . . .
αa
αa = π ⇒ cos π = − 1 , αa = 2π ⇒ cos (2π) = 1 , αa = − π ⇒ cos (− π ) = − 1
- 119 -
Pentru aceste valori apar benzile de energie interzise, care corespund următoarelor
valori ale lui k:
π 2π nπ
k = ± , ± ,..., ± ,...
a a a
Pentru aceste valori ale lui k membrul drept din relaţia (3.75) devine ± 1.
În cazul unei zone de energie permise, energia electronilor este cuantificată, dar
π π
distanţa dintre două nivele de energie vecine este foarte mică. Intervalul − ≤ k < se
a a
numeşte prima zonă Brillouin. A doua zonă Brillouin este definită de valorile lui k date de
2π π π 2π
inegalităţile − ≤ k < − , ≤ k < .
a a a a
2π 2π λ
Pentru k = nπ/a rezultă λ = = ⋅ a ⇒ a = n ⋅ , care se obţine şi din
k nπ 2
π
relaţia lui Bragg ( 2d ⋅ sin θ = nλ ) dacă d = a şi θ = . Rezultă că unda asociată
2
electronului suferă o împrăştiere Bragg când întâlneşte barierele de potenţial distanţate la un
număr întreg de semiunde, astfel că undele reflectate de aceste bariere sunt toate în fază şi
interferă constructiv. Această reflexie internă totală a undelor electronului împiedică trecerea
unui curent electronic prin cristal, explicând apariţia benzilor de energie interzise pentru
k = nπ/a , n = 1 , 2 , 3 , . . . . Cazul undelor electronice progresive neperturbate,
corespunzătoare electronilor liberi, este reprezentat în fugura de mai sus sub forma unei
parabole cu linii întrerupte.
O altă cale de a ajunge la modelul benzilor de energie este şi aceea care pleacă de la
ideea scindării prin rezonanţă a nivelelor de energie. Pentru doi atomi identici aflaţi la distanţă
foarte mare, configuraţia electronilor este identică. Când cei doi atomi sunt foarte apropiaţi
între ei, atunci electronii unuia din atomi interacţionează cu electronii celuilalt, astfel că
nivelele de energie permise de sistemul format din cei doi atomi trebuie să asculte de
principiul lui Pauli (doi electroni nu pot ocupa aceeaşi stare).
- 120 -
3.8. Supraconductivitatea
Supraconductivitatea este proprietatea unor materiale (metale, aliaje metalice) de a-şi
micşora rezistivitatea electrică la cel mult 4 ⋅ 10 − 25 Ω ⋅ m atunci când temperatura scade sub o
anumită valoare numită temperatură critică. Astfel, la temperaturi foarte joase, rezistivitatea
electrică în curent continuu este practic egală cu zero (nu s-a constatat nici o descreştere a
intensităţii curentului indus într-un inel supraconductor timp de doi ani şi jumătate de la
- 121 -
H C = H C0 ⋅ ⎢1 − ⎜⎜ ⎟⎟ ⎥
⎢⎣ ⎝ TC ⎠ ⎥⎦
Pentru metale pure supraconductoare, temperatura critică cea mai scăzută o are
wolframul (0,012 K), iar temperatura critică cea mai mare o are niobiul (9,22 K). Dintre
aliajele intermetalice temperatura critică cea mai înaltă o are Nb3Ge (22,3 K). În anul 1986
fizicienii J. G. Bednorz şi K. A. Müller au descoperit că anumite materiale ceramice au
proprietăţi supraconductoare la temperatura de 35 K (în sisteme Ba-La-Cu-O). Până în 1986
oricine încerca să publice un rezultat în care arăta că a obţinut un material supraconductor la
temperaturi critice mai mari de 23 K era considerat nebun. Nici lucrarea lui Bednorz şi Müller
nu a fost acceptată până când japonezul Tanaka a confirmat rezultatele. În 1987 americanul de
origine chineză M. K. Wu a reuşit să sintetizeze un material ceramic (BaPbBiO3) care are
temperatura critică TC = 90 K (− 183 0C). Este interesant faptul că metalele bune
conducătoare de electricitate (Cu, Au, Ag) la temperatura camerei (în stare normală) nu se
manifestă ca supraconductoare la temperaturile foarte scăzute realizate până în prezent.
Supraconductivitatea este singurul fenomen cuantic care poate fi observat la scară
macroscopică.
Structura reţelei materialelor supraconductoare nu se modifică la trecerea lor din starea
normală în starea supraconductoare. Experimental s-a constatat că temperatura critică este
invers proporţională cu rădăcina pătrată din masa izotopului. Acest efect izotopic evidenţiază
rolul oscilaţiilor reţelei cristaline la formarea stării supraconductoare. Un electron aflat în
apropierea unui ion pozitiv al reţelei cristaline deformează (polarizează) reţeaua datorită
atracţiei coulombiene. Această deformare conduce la o modificare a vibraţiilor reţelei, adică
are loc generarea unor fononi.
r L. Cooper a arătat în anul 1956 că emisia unui fonon de către
un electron cu impulsul hk 1 , urmată de absorbţia acestui fonon de către un alt electron cu
- 122 -
r
impulsul hk 2 conduce la o atracţie efectivă între aceşti doi electroni. La temperaturi foarte
joase această interacţiune depăşeşte repulsia electrostatică dintre electroni, dacă aceşti
electroni schimbă între ei fononi cât mai des. Această interacţiune electron-electron realizată
prin intermediul schimbului virtual de fononi conduce la o stare legată a celor doi electroni,
numită pereche Cooper. Astfel la temperatura critică apare o corelaţie puternică între toţi
electronii de conducţie. Probabilitatea de formare a perechilor Cooper este maximă (energia
perechii este minimă) atunci când impulsurile electronilor ce interacţionează sunt egale şi de
r r r r
semn opus ( hk 1 = − hk 2 ) şi când spinii electronilor sunt antiparaleli ( s1 = − s 2 ), în acord cu
principiul de excluziune al lui Pauli. Într-un metal normal, la 0 K sunt ocupate toate stările
energetice până la limita nivelului Fermi. Într-un metal supraconductor trebuie să admitem
însă că există sub nivelul Fermi şi unele stări energetice libere, deoarece în caz
r contrar
r nu ar fi
posibilă tranziţia electronilor de la starea iniţială (dată de vectorii de undă k 1 şi k 2 ) la starea
r r
finală caracterizată de vectorii k 1′ şi k ′2 . O pereche Cooper cu energia minimă, fiind
r r r r
caracterizată de un impuls total nul ( hk 1 + hk 2 = 0) şi de un spin total nul ( s1 + s 2 = 0 ) se
comportă ca un bozon (numărul de bozoni dintr-o stare nu este fix). Se spune că perechea
Cooper se comportă ca o cvaziparticulă.
În starea normală ( T > TC ) a unui metal, toate nivelele de energie cu
E < E F = h 2 k 2F / 2m sunt ocupate. Presupunem că ar exista doi electroni independenţi (care
nu interacţionează între ei) în afara sferei Fermi de rază hk F . Energia minimă a acestei
r r
perechi de electroni este E min = E F + E F = 2E F . Funcţia de undă Ψ (0 ) (r1 , r2 ) care
caracterizează starea normală a celor doi electroni independenţi se exprimă ca un produs al
funcţiilor proprii unielectronice de forma (3.30):
r r r r
(0 ) r r (0 ) r (0 ) r 1 i k1⋅ r1 1 i k 2 ⋅ r2
Ψ ( r1 , r2 ) = Ψ1 (r1 ) ⋅ Ψ2 ( r2 ) = e ⋅ e (3.79)
Ω Ω
r r r r
Punând k 2 = − k 1 (deoarece hk 1 + hk 2 = 0) rezultă:
r r r r r r r
(0 ) r r 1 i k1⋅ r1 − i k1⋅ r2 1 i k1 (r1 − r2 ) r r r
Ψ ( r1 , r2 ) = ⋅e ⋅e = ⋅e , r = r1 − r ⇒
Ω Ω
r r
(0 ) r r 1 i k1⋅ r
Ψ (r1 , r2 ) = ⋅e (3.80)
Ω
Ecuaţia cu valori proprii pentru acest sistem se exprimă astfel:
r r r r
Ĥ 0 Ψ (0 ) ( r1 , r2 ) = E (0 ) Ψ (0 ) ( r1 , r2 ) (3.81)
unde:
Ĥ 0 = Ĥ 0 1 + Ĥ 0 2
r r
Ĥ 0 1 Ψ1(0 ) (r1 ) = E 1(0 ) Ψ1(0 ) ( r1 )
r r
Ĥ 0 2 Ψ2(0 ) ( r2 ) = E (20 ) Ψ2(0 ) (r2 )
h 2 k 12 h 2 k 22 h 2 k 12
E (0 ) = E 1(0 ) + E (20 ) , E 1(0 ) (k 1 ) = , E (20 ) (k 2 ) = = = E 1(0 ) (k 1 ) ⇒
2m 2m 2m
E (0 ) (k 1 ) = 2 E 1(0 ) (k 1 ) (3.82)
- 123 -
unde coeficienţii a ′ se determină din condiţia ca această funcţie de undă să verifice ecuaţia
k
cu valori proprii:
r r
(
r r
)
r r
ĤΨ ( r1 , r2 ) = Ĥ 0 + Vee Ψ (r1 , r2 ) = EΨ ( r1 , r2 ) (3.85)
r r r r
∑ [
a ′ E − 2 E 1 (k ′) e
k
(0 ) i k]′ ⋅ r = ∑ a ′ Vee e ⋅ r
k
i k ′
(3.86)
k′ > k F k′ > k F
Deoarece:
L x L y Lz r r r
1 − i k ⋅ rr 1 i k ′⋅ r
∫ dx 1 ∫ dy1 ∫ dz1 ⋅ Ω e ⋅
Ω
e = δ
k, k ′
0 0 0
L x L y Lz r r r
1 − i k ⋅ rr 1 i k ′⋅ r
∫ dx 2 ∫ dy 2 ∫ dz 2 ⋅ Ω e ⋅
Ω
e = δ
k, k ′
0 0 0
rezultă:
∫e
(
rr r
i r k′ − k )dv dv = Ω2 δ2 ′
1 2 k, k
- 124 -
[ (0 ) 1
a E − 2 E 1 (k ) = 2 ] ∑ a ′∫e
(
rr r
i r k′ − k ) Vee dx dy dz dx dy dz
k Ω k′ > k F
k 1 1 1 2 2 2
v2 ′
k
1= β ∑
k′ > k F E − 2 E 1(0 ) (k ′)
(3.92)
1
Factorul a fost introdus pentru că din toate stările electronilor alegem numai pe cele
2
ale căror spini sunt antiparaleli. Pentru că domeniul de integrare este îngust, vom lua în locul
lui N (E 1 ) pe N (E F ) , pentru a o scoate în faţa integralei:
E
β v 0 N(E F ) ⎛ 1 ⎞ max d(E − 2 E 1 )
1= ⎜− ⎟ ∫ ⇒ (3.95)
2 ⎝ 2⎠ E E − 2 E1
F
E max
βv 0 N(E F ) βv N(E F ) β v N(E F )
1= − ln (E − 2 E 1 ) =− 0 ln (E − 2 E max ) + 0 ln (E − 2 E F ) =
4 EF 4 4
β v 0 N(E F ) β v N(E F )
=
4
[
ln (E − 2 E max ) + ln (E − 2 E F ) = 0
−1
4
] ln
E − 2 EF
E − 2 E max
=
β v 0 N(E F ) 2 E max − 2 E F + 2 E F − E
= ln , β < 0
4 2 EF − E
β v 0 N(E F ) 2 E max − 2 E F + ∆
1= ln (3.96)
4 ∆
Mărimea:
∆ = 2 EF − E > 0 (3.97)
caracterizează energia de legătură a unei perechi de electroni Cooper. Astfel limita superioară
Fermi a energiei unei perechi Cooper este micşorată cu:
E = 2 EF − ∆ (3.98)
(energia totală a doi electroni pe suprafaţa Fermi este egală cu 2 E F în starea normală a
metalului).
Introducem energia Debye:
E D = E max − E F = hω D = k θ (3.99)
unde ω D este pulsaţia Debye, care reprezintă pulsaţia maximă a unui fonon, iar θ este
temperatura Debye a cristalului. Rezultă că la formarea unei perechi Cooper dintr-un
supraconductor pot participa numai acei electroni de conducţie ale căror nivele de energie se
află într-o bandă îngustă de lăţime E D în vecinătatea suprafeţei Fermi ( E D << E F ). Din
relaţiile (3.96) şi (3.99) rezultă:
4 4
β v 0 N(E F ) 2 ED + ∆ 2 ED + ∆ β v 0 N(E F ) 2 ED β v 0 N(E F )
1= ln ⇒ =e ⇒ =e −1≈
4 ∆ ∆ ∆
4 4
−
β v 0 N(E F ) β v 0 N(E F )
≈ e ⇒ ∆ = 2 ED e (3.100)
- 126 -