UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI PSIHOLOGIE

DEPARTAMENTUL: ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA:

ESEU

COORDONATOR DISCIPLINĂ
STUDENT,

Timişoara, 2019

0
 UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI PSIHOLOGIE
DEPARTAMENTUL: ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA:

Impactul psihologiei în
practica educațională

COORDONATOR DISCIPLINĂ
STUDENT

Timişoara, 2019

1
Cuprins
Introducere...................................................................................................................................2
Considerații generale...................................................................................................................3
Există un impact al psihologiei în educație?................................................................................4
În ce constă impactul psihologiei în practica educațională?........................................................5
Influența psihologilor Piaget și Vîgotski în educație...............................................................5
Școlarizarea elevului. Factorii care influențează progresul școlar...........................................7
Concluzii......................................................................................................................................8
Bibliografie..................................................................................................................................8
Webografie...................................................................................................................................9

2
Introducere
Această temă, pe lângă faptul că are în centrul atenției practica educațională, de care
orice viitor cadru didactic este interesat, vizează o problematică care, prin dezbatere conduce
spre înțelegerea și oferirea unor direcții în procesul de educație. Am ales această temă din
dorința de a clarifica anumite lucruri, precum dacă într-adevăr există un impact al psihologiei
în educație, care este acel impact, dacă se poate realiza educație fără psihologie, în ce constă
psihologia în educație? ...
Considerații generale
Pentru început, în analiza mea, am ajuns la concluzia, că cel mai corect mod de
redactare este acela care începe cu definirea psihologiei și a educației.
În dicționarul explicativ al limbii române, găsim definiții ale psihologiei destul de
complexe: Știință care se ocupă cu studiul psihicului (1), al legității proceselor psihice
(cognitive, afective, voliționale) și al însușirilor psihice ale persoanei (caracter, temperament
etc.).(2). Totalitatea fenomenelor psihice care caracterizează un individ sau o colectivitate;
concepție, mentalitate.(3). Totalitatea proceselor psihice care condiționează o activitate. O altă
definiție a psihologiei care îi atestă statutul de știință, sună astfel: Psihologia este știința care
studiază psihicul uman folosind un ansamblu de metode obiective, cu scopul de a cunoaște
legile lui de funcționare, a optimiza și ameliora existența umană.
Din aceste definiții se desprinde complexitatea psihologiei. Toate obiectivele ei, au în centrul
atenției psihicul uman, și pot fi formulate astfel: identificarea a tot ce se află în lăuntrul nostru,
explicarea acțiunilor noastre pe baza a ceea ce este în noi, stabilirea stării normale și anormale,
prevenirea unei stări anormale etc.. Mai trebuie scos în evidență faptul că psihologia ca știință
autonomă a apărut de curând, în secolul al XIX-lea, până atunci era parte integrată a filosofiei.
Acesta este un aspect important având în vedere că educația, văzută ca proces, a existat, a-m
putea spune din totdeauna, în diferitele ei forme.
Sperând că am reușit să ating aspectele psihologiei, care mă ghidează spre o dezbatere
a problematicii cât mai obiectivă, voi încerca acum o definire a educației. Cugetând adânc la
acest concept, permiteți-mi să îmi expun, pentru început, propria părere, și aceasta deoarece nu
doresc să mă mulțumesc cu o acceptare logică a definiților date de specialiști, ci, mai degrabă,

3
prefer o cunoaștere a educației, chiar dacă nu este suficient de profundă. În dorința de a
înțelege conceptul, am încercat să văd ce aș putea să identific în lăuntrul meu ca fiind educația.
Astfel am ajuns la concluzia că educația este un proces complex care presupune transformarea
profundă a ființei, adică nu îmbrăcarea ființei într-o altă haină, ci o modelarea a ei, ce tinde
spre o renaștere. Astfel omul capătă un alt aspect, care este apropiat de idealul bine stabilit.
Acest proces presupune o schimbare conștientă, o selectare a aspectelor din jur care trebuie
asimilate, fixarea unui ideal bun, o automatizare a unor procese, din dorința de a dobândi
anumite capacități, etc.. Acum, pentru ca opinia mea să aibă valabilitate, o susțin cu relatarea
unor definiții ale specialiștilor: Una dintre ele este cea dată de filosoful Kant și subliniază
acțiunile pe care omul trebuie să le exercite asupra lui: „Educația este activitatea de
disciplinare, cultivare, civilizare și moralizare a omului, iar scopul educației este de a dezvolta
în individ toată perfecțiunea de care este susceptibil.”(Kant, 2015, p. 25)
„Educația constituie acțiunea generațiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a forma
acestora din urmă anumite stări fizice, intelectuale și mentale, necesare vieții sociale și
mediului special pentru care sunt destinate.”(Durkheim, 1980, p. 17) Această definiție
ilustrează educația din perspectiva adaptări la mediu a omului în întregime, vizând toate
laturile lui. O altă definiție a educației, de data aceasta centrată pe valori este aceasta:
„Educația este activitatea conștientă de a-l influența pe om printr-o triplă acțiune: de îngrijire,
de îndrumare și de cultivare, în direcția creării valorilor culturale și a sensibilității individului
față de acestea.”(Bârsănescu, 1932, p. 10)
Definițiile diferă și în funcție de cum este stabilit idealul educației, adică el poate fi
fixat în funcție de criterii individuale, sociale sau culturale.
După ce am conturat oarecum în ce constă psihologia și educația, putem să identificăm
puntea de legătură dintre cele două. Ambele au în centrul atenției latura interioară a omului,
psihologia încercând să identifice și să definească straturile psihicului, iar educația, pe de altă
parte, având ca obiectiv dezvoltarea omului, care nu poate fi separată de potențialul
intelectual. Ținând cont de aceste aspecte, trebuie amintit faptul că există științe comune, care
leagă cele două domenii, spre exemplu eu am găsit cel puțin două: Psihologia educației și
Psihologia învățării.

4
 Psihologia educației abordează „fenomenul educațional din perspectiva psihologiei, cu
metodele acestea și având drept finanțare explicația și interpretarea educației, circumscrierea
ei în anumite teorii și paradigme proprii științei psihologice.”(Dumitru, 2001, p. 25)
Cât despre Psihologia învățării, putem spune că pune accent pe modul în care se
realizează procesul de învățare, discuția axându-se pe interesul cognitiv, capacitatea de
învățare și deprinderile de muncă intelectuală.(Drăgan, 1997, p. 7)

Există un impact al psihologiei în educație?

Desigur că în elaborarea unui astfel de răspuns o mare contribuție o are gândirea critică
proprie, deci voi aborda această problematică într-un mod subiectiv, și aceasta din nevoia de a
clarifica acest aspect încă de la început, pe baza gândirii logice, fără prea mult conținut
științific. Pentru început, plec de la premisa că încă această întrebare: Practica educațională se
poate realiza fără psihologie?, are valabilitatea ei, ridică oarecum probleme, răspunsul
neputând fi dat imediat. Un răspuns pripit la întrebarea punctată ar putea suna astfel: dacă știm
că educația a existat înainte de a apărea psihologia ca știință, atunci e clar că educația se poate
realiza fără psihologie. Desigur evidențiez acest răspuns pentru a ilustra confuzia și eroarea la
care se poate ajunge. Trebuie clarificat încă de la început, că psihologia nu a făcut altceva
decât să identifice ceea ce există deja, și tocmai acest aspect îi completează statutul de știință.
Psihologia a încercat o studiere a realității, cu scopul de a clarifica manifestările ființei umane.
Chiar dacă psihologia nu era identificată și recunoscută ca știință autonomă, asta nu înseamnă
că era neglijată esența omului în practica educațională. În mod evident, acum că am stabilit în
ce constă educația, putem susține că ea nu se poate realiza ignorând fațeta profundă a ceea ce
ea urmărește de fapt. Nu putem să dezvoltăm intelectul sau latura afectivă, fără a avea în
vedere în ce constă aceste laturi. Nu putem să ne stabilim scopuri sau obiective educaționale,
de care nu suntem siguri că le putem atinge, este imperios necesar să fim în cunoștință de
cauză asupra psihicului uman când vrem să lucrăm cu el. Sper că prin argumentele aduse, este
de-ajuns doar din punct de vedere logic să se justifice prezența psihologiei în educație.

În ce constă impactul psihologiei în practica educațională?

Impactul psihologiei în educație este unul puternic și complex. Psihologia poate fi
exploatată foarte mult în practica educațională, spre exemplu prin simple teste de psihologie se

5
poate cunoaște cum un elev poate învăța mai bine, cum se poate organiza clasa, astfel încât
elevii să învețe unii de la alții, cum să procedăm în calitate de educatori, astfel încât să reușim
să stimulăm mai mult copii spre cunoaștere etc.. Susțin utilitatea psihologiei prin relatarea
influenței psihologilor Piaget și Vîgotski în educație și conturarea unui studiu care a fost făcut
pe școlarizarea elevului, privind factorii care influențează progresul elevului în învățare.

Influența psihologilor Piaget și Vîgotski în educație

Scrierile lui Piaget, descoperite de psihologii americani, pe la sfârșitul anilor 50, au
inspirat mii de studii despre gândirea copiilor, extinzându-i munca prin aplicațiile sale, în
domeniul educației și nu numai. Influențele psihologului Piaget în educație, se bazează pe
principiile generate de propria teorie a dezvoltării cognitive. Pentru a înțelege aceste principii,
voi face o scurta prezentare a acestei teorii. Piaget în elaborarea teoriei, a plecat de la
conceptul că inteligența este de fapt un proces. El consideră că noi descoperim lumea prin
operare sau acțiuni exercitate asupra ei, astfel structurile cognitive fiind într-o continuă
schimbare. Structurile mentale sunt reflectate prin acțiunile exercitate asupra elementelor din
mediul înconjurător. Schemele inițiale sunt structuri mentale simple, întâlnite la bebeluși, iar
odată cu dezvoltarea, schemele cresc ca număr și complexitate a organizării. Astfel inteligența
se identifică prin numărul și complexitatea structurilor cognitive. Pentru Piaget, dezvoltarea
reprezintă înglobarea a noi cunoștințe în schemele cognitive existente, reorganizându-le într-
un mod cât mai elaborat, și în felul acesta dând naștere la structuri cognitive noi care
favorizează supraviețuirea, adică adaptarea la mediu. În ghidarea dezvoltării cognitive, un rol
important îl au funcția de organizare și cea de adaptare. Organizarea face trimitere la faptul că
orice cunoștință nou trebuie corelată cu sistemul existent, adică trebuie să forțeze avansarea
gândirii, prin conceperea unor structuri cognitive noi. Iar adaptarea constă în două procese, și
anume asimilarea, adică înțelegerea noilor experiențe în termenii structurilor cognitive
existente, și acomodarea, adică schimbarea structurilor cognitive pentru a integra experiențele
noi. De asemenea, Piaget susține că copii trec prin aceleași etape ale dezvoltării cognitive, în
aceeași ordine, dar desigur fiecare în ritmul său. Există patru etape sau perioade de funcționare
cognitivă a copilului, care diferă din punct de vedere calitativ. Prima este perioada
senzorimotoare, reprezentată de primii doi ani de viață, schemele inițiale fiind simple, copilul
interacționând fizic cu oamenii și obiectele, dobândind cunoștințe limitate. A doua etapă este
cea preoperațională, în care copii definesc lumea la nivel cognitiv prin simboluri, cuvinte sau

6
cifre și este cuprinsă între 2-6 ani. O altă etapă este cea a operațiilor concrete, cuprinsă între 6-
11 ani, în această perioadă copilul reușind să facă operații cu cunoștințele pe care le posedă,
lucru care nu era posibil în perioada precedentă. Iar ultima etapă este cea a operațiilor formale,
extinzându-se de la aproximativ 12 ani până la maturitate și cuprinde toate operațiile abstracte
de nivel înalt. (Harwood, Miller și Vasta ,2010, pp. 57-60)
Principiile pe care se bazează influența piagetiană în educație sunt: accentul se pune pe
învățare prin descoperire, disponibilitatea de a învăța a copilului (adică el trebuie să fie
pregătit cognitiv de o nouă etapă, având capacitatea să înțeleagă noua experiență, care îl va
provoca generând avansarea cognitivă) și profesorul trebuie să fie receptiv la diferențierile
individuale dintre elevi, având în vedere că fiecare trece prin etapele dezvoltării în ritmul său.
Astfel sala de clasă trebuie să fie un mediu care stimulează interesul copiilor de a învăța activ,
ei se angajează singuri în activitatea pe care doresc să o facă, evaluare făcută de profesor fiind
una diferențiată. (Harwood, Miller și Vasta,2010, pp. 322-323)
Spre deosebire de Piaget, care vede activitatea de învățare ca fiind una activă, Vîgotski
susține că învățarea pentru a fi progresivă trebuie să fie asistată, adică copilul trebuie să învețe
prin colaborarea cu profesorul sau cu ceilalți elevi. Vîgotski consideră că în învățarea de la
egali (adică învățare între copii cu același nivel de dezvoltare cognitivă) trebuie să se pună
accent pe atingerea unui obiectiv comun de învățare, iar Piaget susține că activitatea în grup
trebuie să se axeze pe rezolvarea conflictului generat de păreri diferite. S-a constatat prin
cercetări că învățarea în echipă duce la înțelegerea mai profundă și durabilă a unui concept.
(Harwood, Miller și Vasta, 2010, pp. 324-325)
Sunt multe teorii care vizează dezvoltarea cognitivă a copilului și de care se țin cont în
practica educațională, acestea sunt doar niște exemple care deschid noi direcții în educație. Ele
favorizează atingerea obiectivelor în educație, contribuind la îndepărtarea barierelor pe care
elevul le întâmpină în procesul de învățare și oferind soluții și modalități prin care putem
aborda probleme de natură educațională și nu numai.

Școlarizarea elevului. Factorii care influențează progresul școlar

„Majoritatea oamenilor consideră școala în primul rând un cadru menit să dezvolte aptitudinile
cognitive și fundamentale cunoașterii la copiii mici. De fapt, școala are o varietate de funcții.
Ea oferă ocazia de a afla informații, da a dobândi și a dezvolta aptitudini noi, de a participa la
activități și interacțiuni sociale, de a practica diferite sporturi și a participa la jocuri, precum și

7
de a dezvolta prietenii. Așadar, școala este un loc care poate influența dezvoltarea cognitivă,
socioemoțională și fizică.” (Harwood, Miller și Vasta, 2010, p. 406)
Este un lucru evident faptul că școala are rol important în dezvoltarea unui copil.
Având în vedere acest aspect, psihologii au realizat o serie de studii prin care urmăreau
observarea aspectelor care trebuie adaptate astfel încât să favorizeze cât mai mult creșterea
progresul educațional al unui elev. În urma unui studiu realizat pe copiii Statelor Unite ale
Americii și cei ai Chinei și Japoniei, s-au tras anumite concluzii legate de factorii care
influențează progresul școlar. S-a constatat că elevii asiatici au note mai mari la evaluările
școlare datorită factorilor culturali, a mediului familiar și a organizării programului unui copil,
care include mai multă activitate școlară. Pentru a ajunge la asemenea concluzii atât copiii au
fost evaluați cât și mamele au fost intervievate. Astfel în urma acestor etape s-a constatat că
mamele asiatice considerau sârguința stând la baza succesului, în timp ce mamele din S.U.A.
erau mulțumite de munca și progresul copiilor, acceptând ideea că copiii lor pot mai mult de
atât, dar fără să se axeze pe materializarea potențialului lor. S-a mai constatat faptul că 96%
din mamele asiatice sunt implicate în a ajuta copiii la teme și doar 63% din mamele copiilor
din S.U.A. îi ajută pe aceștia la teme. (Harwood, Miller și Vasta, 2010, pp. 406-418)
Prin acest studiu se susține încă odată, preocuparea psihologiei de a genera progres în
practica educațională. Prin cercetări se caută o supraveghere a cum decurge evoluția educației
în timp, pentru a-i veni în ajutor, ea căutând ca prin practica educațională să se ajungă la un
rezultat în conformitate cu natura ființei umane.

Concluzii
Impactul psihologiei asupra educației presupune o acționare în practica educațională în
conformitate cu teoriile psihologiei, ținând cont și de studiile făcute. Datorită teoriilor
elaborate de psihologi, precum Piaget și Vîgotski, practica educațională a cunoscut inovația și
evoluția. Psihologia copilului are o mare contribuție în practica educațională, cadrul didactic,
datorită ei, acționând în cunoștință de cauză, reușind astfel să-și atingă obiectivele propuse.
Prin studiile și cercetările făcute, psihologia își pune pronunțat amprenta în educație, de la
modul în care se predă la o clasă, structurarea disciplinelor pe vârste, până la depășirea
problemelor care încetinesc sau împiedică procesul de învățare.

8
 Altfel spus psihologia are un impact puternic în practica educațională, prin faptul că ea
este legea care ține stabil acest univers al educației.

Bibliografie
Drăgan, I. (1997). Psihologia învățării, Timișoara: Editura Excelsior

Dumitru, I., Al. (2001). Psihologia educației, Timișoara: Editura Mirton

Kant, I. (2015). Despre pedagogie, Cluj: Editura Paideia

Durkheim, E. (1980). Educație și psihologiei, București: Editura Didactica și

Pedagogica

Bârsănescu, Ș. (1932). Pedagogie, Craiova: Editura Scrisului Românesc

Harwood, R., Miller, S., A., Vasta, R.(2010). Psihologia copilului, Iași: Editura
Polirom

Webografie
https://dexonline.ro/ accesat în data: 03.01.2019
Ce este psihologia?. disponibil la: https://www.descopera.org/ce-este-psihologia/, accesat
la data de: 03.01.2019
Istoria psihologiei. disponibil la: https://biblioteca.regielive.ro/referate/psihologie/istoria-
psihologiei-27551.html accesat la data de: 03.01.2019