SUBIECTUL 1

-CONTABILITATEA NAȚIONALĂ

Contabilitatea nationala reprezinta principalul sistem de evidenta si analiza macroeconomica

utilizat in statistica internationala de majoritatea tarilor cu economie de piata. Aceasta descrie cifric
activitatea economica, fluxurile matematice si financiare care au loc in economie intre diferiti agenti
economici. Metodologia contabilitatii nationale este cuprinsa in sistemul conturilor nationale.
Sistemul conturilor nationale constituie un ansamblu coerent de concepte, tehnici si metode
folosite pentru masurarea activitatii economice a unei tari intr-un interval de timp, de obicei un an.
Sistemul este alcatuit din trei elemente de baza: agentii economici, operatiunile economice si conturile
propriu-zise.

Economistul francez Gilbert Abraham Frois grupeaza agentii economici in sapte sectoare
institutionalizate, si anume :
 societati nefinanciare care produc bunuri si servicii comerciale nefinanciare (SA, SRL, SNC,
etc). Sunt alcatuite din majoritatea societatilor comerciale care au ca obiect de activitate producerea si
comercializarea bunurilor sau prestarea de servicii.
 intreprinderile de asigurari au rolul de a prelua riscurile din economie in schimbul unor prime
de risc, iar daca riscul se produce, atunci aceste intreprinderi despagubesc persoanele asigurate.
 institutiile financiare si de credit sunt reprezentate, in general, de banci, care au, printre altele,
rolul de a prelua disponibilitatile banesti temporare din economie si de a le pune la dispozitia agentilor
economici pentru acoperirea nevoilor temporare.
 administratii publice avand o dubla functie : produc servicii necomerciale destinate intregii
colectivitati si efectueaza operatiuni de redistribuire a veniturilor prin impozite, taxe, etc. sunt alcatuite
din : institutii ale administratiei centrale si locale ; institutii de invatamant ; institutii de ocrotire a
sanatatii, etc.
 administratii private:organisme particulare fara scop lucrativ, care furnizeaza servicii
necomerciale sau comerciale, de cele mai multe ori avand caracterul de non-profit. Ex : organizatii
neguvernamentale, partide, sindicate, asociatii constituite in diferite scopuri.
 familiile : constituie, in integritatea lor, cea mai numeroasa categorie de agenti economici. Ele
furnizeaza agentilor economici forta de munca in schimbul salariilor. Cu veniturile obtinute din salarii,
familiile achizitioneaza bunuri de la ceilalti agenti economici. In felul acesta, se desfasoara un flux
permanent, real si monetar intre familii si celelalte cxategorii de agenti economici.
 exteriorul economiei nationale : cuprinde agentii economici din alte tari, in masura in care
efectueaza operatiuni comerciale cu agentii economici din cadrul economiei nationale.

Operatiunile economice cuprind toate actele economice si financiare efectuate de agentii

economici, acestea referindu-se la fluxurile materiale (productie, consum, formarea capitalului) si
financiare (venituri, cheltuieli, finantarea capitalului). Se grupeaza in trei categorii :
 operatiuni asupra bunurilor si serviciilor : presupun crearea si utilizarea bunurilor si
serviciilor (productia, consumul, formarea capitalului) ;
 operatiuni de repartitie, prin care se distribuie si redistribuie veniturile (salarii, impozite,
asigurari, transferuri de capital, alte transferuri) ;
 operatiuni financiare, se refera la creante si datorii, la modalitatea de stingere a lor.
(instrumentele de plata, de plasament, de finantare si de asigurare).

1
 Realitatea economica in cadrul economiei nationale este reprezentata sub forma circuitului
economic, care se descompune intr-un circuit real (flux real sub forma de bunuri si servicii facturate in
unitati fizice) si un circuit monetar (cheltuieli si venituri).
Totalitatea fluxurilor economice din economie formeaza circuitul economic ; acesta se
desfasoara intre firme si menaje. Menajele pun la dispozitia firmelor prin intermediul pietei factorilor,
forta de munca in schimbul careia primesc un venit sub forma de salariu. Firmele, la randul lor, ofera
bunuri si servicii catre piata bunurilor si serviciilor de unde sunt cumparate de catre menaje. In cadrul
acestui circuit se realizeaza venituri si cheltuieli, care se compenseaza reciproc.

Sistemul contabilitatii cuprinde 9 conturi macroeconomice, care functioneaza conform

principiului dublei inregistrari :

 Contul 0. Cont sintetic de bunuri- arata provenienta si utilizarea bunurilor.

 Contul 1. Productia- arata legatura intre productia de bunuri si servicii si consumul intermediar.
Soldul sau este valoarea adaugata bruta si evidentiaza resursele pe care agentii economici le
obtin in activitatea de productie.
 Contul 2. Crearea veniturilor- arata, pentru fiecare sector si pentru intreaga activitate
economica, modul de formare a veniturilor.
 Contul 3. Repartizarea veniturilor- arata distribuirea primara a veniturilor.
 Contul 4. Redistribuirea veniturilor- descrie repartizarea secundara a veniturilor (impozite
directe, CAS).
 Contul 5. Utilizarea veniturilor- arata modul in care fiecare sector isi repartizeaza venitul
disponibil, repartizandu-l pentru consum sau pentru economisire.
 Contul 6. Modificarea patrimoniului- arata modul de utilizare a economiilor, concretizate in
acumulari ce conduc la cresterea patrimoniului.
 Contul 7. Finantarea- arata modificarile intervenite in nivelul si structura creantelot.
 Contul 8. Strainatatea (Restul lumii)- reflecta tranzactiile agentilor economici interni cu
strainatatea, veniturile si platile catre strainatate. Soldul pozitiv al contului exprima capacitatea
de finantare a natiunii, iar cel negativ arata necesarul de finantare.

2
 SUBIECTUL 2
-INDICATORI MACROECONOMICI SINTETICI-

Rezultatele obtinute de agentii economici la nivelul economiei nationale in decurs de un an se

reflecta prin indicatori macroeconomici.
Indicatorii macroeconomici indeplinesc urmatoarele functii :
 au rol de evidenta statistica ;
 constituie punctul de plecare in fundamentarea deciziilor ;
 servesc comparatiilor internationale ;
 constituie un important instrument de analiza.

Se utilizeaza doua sisteme de indicatori macroeconomici :

 sistemul productiei materiale : are la baza teoria muncii productive, conform careia numai
munca depusa in sfera productiei materiale creaza bunuri economice, fiind considerate neproductive
sfera serviciilor publice, a serviciilor de consum, etc. Indicatorii calculati in acest sistem au o sfera de
cuprindere mai redusa decat a celor calculati in S.C.N.
 sistemul conturilor nationale : se bazeaza pe teoria factorilor de productie, potrivit careia
participantii la activitatile economice sunt recompensati in raport cu serviciile aduse (munca prin
salarii, natura prin venit, capitalul prin profit sau dobanda).

Indicatorii calculati in S.C.N. sunt obtinuti utilizand urmatoarele metode :

 metoda de productie, prin care are loc insumarea valorii productiei si serviciilor obtinute de
agentii economici intr-o perioada de timp, din care se scad consumurile intermediare si amortizarea ;
 metoda utilizarii productiei finale are in vedere destinatia productiei pentru consumul final al
menajelor, cheltuieli publice, investitii si exporturi net ;
 metoda costurilor sau valorii adaugate, care insumeaza veniturile factorilor de productie
(salarii, profit, renta, dobanda) impozitele indirecte si, eventual, amortizarea pentru forma bruta a
indicatorilor.

Principalii indicatori macroeconomici :

1. Produsul global brut (PGB) exprima valoarea totala a bunurilor si serviciilor obtinute in economie
intr-o perioada de timp.
2. Produsul intern brut (PIB) se refera la valoarea bunurilor si serviciilor obtinute in economie si
destinate consumului final
PIB= PGB-CI= Cpers+ Cpub+ FBCF+ (E-I)
CI- consumul intermediar ;
Cpers- consumul personal ;
Cpub- consumul public ;
FBCF- formarea bruta de capital fix ;
E- exportul
I- importul
3. Produsul intern net (PIN)= PIB-A (amortizare)
4. Produsul national brut (PNB) reflecta intreaga valoare creata de agentii economici nationali si se
obtine adaugand la PIN veniturile obtinute de agentii economici nationali care isi desfasoara activitatea
in strainatate (VAENS) si scazand veniturile agentilor economici straini realizate in tara (VAESRT) :
PNB= PIB+ VAENS- VAESRT

5. Produsul national net (PNN)= PNB-A: in pretul factorilor, exprima venitul national al societatii
3
 SUBIECTUL 3
-CONCEPTUL SI DELIMITARILE CRESTERII ECONOMICE
SI A DEZVOLTARII ECONOMICE-

In sens larg, cresterea economica semnifica ansamblul modificarilor ce au loc intr-un orizont de
timp si intr-un spatiu in dimensiunile rezultatelor macroeconomice.
In sens restrans, cresterea economica consta in sporirea cantitativa a activitatilor si rezultatelor
acestora pe ansamblul economiei nationale si pe diferitele ei subsisteme, in stransa legatura cu factorii
care contribuie la aceasta sporire.
Dezvoltarea economica este definita de Fr. Perroux ca fiind “ansamblul schimburilor in
structurile socialesi mintale, ce genereaza o relatie de antrenare reciproca intre aparatul de productie si
populatie, punand astfel economia nationala in stare sa creasca cumulatic si durabil produsul sau global
real”.
Dezvoltarea economica scoate in evidenta ansamblul transformarilor cantitative si calitative ce
apar in structurile economico-sociale, precum si in procesul de gandire si in comportamentul economic
al oamenilor.

Asemanari intre cresterea economica si dezvoltarea economica:

 ambele concepte reflecta un proces continuu ce exercita efecte de antrenare in cadrul
economiei, in sensul sporirii rezultatelor obtinute;
 realizarea cresterii si dezvoltarii economice presupune atragerea si utilizarea de resurse
economice care sunt folosite eficient pentru a realiza programul economic;
 finalitatea sociala a celor doua procese este aceeasi, si anume cresterea nivelului de trai si a
calitatii vietii;
 cresterea si dezvoltarea economica sunt rezultatele procesului generel de miscare a economiei,
devenind pe o anumita treapta cauza a acesteia si asigurand trecerea de la un nivel la altul, mai
ridicat.
Deosebirile dintre cresterea economica si dezvoltarea economica sunt acelea de la parte la intreg, in
sensul ca se au in vedere prin cresterea economica indeosebi aspectele cantitative, in timp ce
dezvoltarea are in vedere atat aspectul cantitativ, cat si cel calitativ, ceea ce inseamna ca poate exista
crestere economica fara dezvoltare, reciproca nefiind insa valabila.

Rezultatul cresterii si dezvoltarii economice il constituie progresul economico-social.

Progresul economic consta in sporirea productivitatii fatorilor nationali, cresterea
dimensiunii potentialului economic, concomitent cu modernizarea structurilor economice.
Progresul social exprima evolutia progresiva a societati, ce conduce la imbunatatirea
conditiei umane, ridicarea pe o treapta superioara a modului de viata a oamenilor. Progresul social are
la baza progresul economic.

4
 SUBIECTUL 4
-FACTORII SI TIPURILE CRESTERII ECONOMICE-

Distingem doua categorii de factori:

 factori cu actiune directa asupra cresterii economice: in care se include principalii factori
de productie, munca, natura si capitalul, la care se adauga neofactorul informational tehnologic;
 factori cu actiune mediata, cu rol de catalizator, moderator sau inhibitor al procesului
cresterii economice si cuprind: factori stiintifici, culturali, politici, administrativi, politica economica
generala, care cuprinde, la randul ei, politica acumularii, a investitiilor, financiara, monetara, bugetara
si fiscala, capacitatea de absortie a pietei interne, schimburile internationale, conjunctura economiei
mondiale, etc.
Factorii cresterii economice trebuie analizati, sub aspectul contributiei lor, sub aspect cantitativ,
calitativ si structural. Aspectul cantitativ se refera la volumul global al factorului de productie, aspectul
calitativ vizeaza randamentuk utilizarii acestuia, iar dimensiunea structurala scoate in evidenta
proportiile in care se cobina factorii de productie, interactiunea dintre latura cantitativa si cea calitativa,
care se pot suplini reciproc.
Factorul uman influenteaza procesul cresterii economice prin cantitatea si calitatea fortei de
munca si prin eficienta cu care este utilizata, exprimata sintetic prin productivitatea muncii. Strans
legat de factorul uman este sistemul institutional, factorii psiho-sociali, climatul social si moral existent
in societate.
PNB= f(L,W), adica PNB creat intr-o economie depinde de cantitatea de munca utilizata si de
productivitatea ei.
Capitalul uman sintetizeaza ansamblul cunostiintelor si competentelor profesionale rezultate
din procesul educational si consolidate prin acumularea de experienta la locul de munca. Rezulta ca
subsistemul educational alimenteaza si intretine procesul cresterii economice.
Cultura unui popor are un rol activ in realizarea cresterii si dezvoltarii economice. Aceasta
se refera la bunurile culturale, principii si norme, dar si la cunostinte, sentimente, principii, inteligenta,
inventivitate, etc.
Valorile morale au si ele un rol important: harnicia, spiritul de sacrificiu, cinstea si
corectitudinea, dreptatea, generozitatea, etc.

Factorul material al cresterii economice:

 resursele naturale: cuprind resurse minerale, pamantul, padurile, pasunile disponibile,
potentialul agricol, resursele energetice, potentialul hidroenergetic, geotermic, etc. acestea influenteaza
dimensiunea venitului national atat prin cantitatea lor, cat si prin calitatea utilizarii lor, concretizata in
eficienta economica a valorificarii acestora. O importanta deosebita este relevata de dimensiunea
ecologica a utilizarii lor, care trebuie sa asigure protectia mediului natural.
 Stocul de capital contribuie la realizarea cresterii economice atat prin sporirea dimensiunii
capitalului fix si circulant utilizat, cat si prin eficienta utilizarii lui, venitul national creat aparand, din
acest punct de vedere, in functie de marimea capitalului (K) si productivitatea acestuia (Wk):
V=f(K:Wk). Cresterea dimensiunii capitalului este rezultatul politicii de investitii, care vizeaza si
aspectul calitativ al procesului de productie, prin introducerea progresului tehnic sub forma
mecanizarii, robotizarii, chimizarii si cibernetizarii acestora.

5
 - Progresul tehnic: cantitaiv, acest factor poate fi urmarit prin proportia investitiilor pentru
cercetare- dezvoltare in PNB; calitativ, el se refera la eficienta directa, rezultata prin aplicarea
lui, cat si prin cea indirecta, ca rezultat al efectului propagat
 Inovarea tehnologica reprezinta principala sursa interna de avantaj comparativ pentru un
sistem micro sau macroeconomic, deoarece potentialul ei de a crea progres si eficienta este practic
nelimitat. Progresul tehnic indus prin inovare are efecte multiple asupra economiei: aduce contributia
decisiva la cresterea randamentelor in productie; determina reducrea costurilor si cresterea profitului;
reduce costurile ecologice si sociale; schimba destinatiile de utilizare a diferitelor categorii de resurse
naturale; determina procesul de restructurare a economiei, etc.

Exista doua tipuri fundamentale de crestere economica:

1. Tipul extensiv:
- se realizeaza prin aportul preponderent al sporirii calitatii factorilor atrasi in procesul de productie;
- este specific tarilor care au un nivel de dezvoltare scazut si din aceasta cauza nu pot sa-si valorifice
potentialul economic de care dispun;
- aceasta crestere se bazeaza pe acumulari sustinute, pe un amplu effort investitional care, pe moment,
poate avea consecinte negative in planul consumului populatiei.
2. Tipul intensiv:
- presupune realizarea cvresterii economice prin aportul preponderent al factorilor calitativi pe baza
carora se obtine sporul de rezultate;
- este specific economiilor avansate, cu o structura diversificata, capabile sa genereze si sa absoarba
progres tehnologic si care se afla intr-un echilibru deja consolidat al cererii si ofertei de bunuri si
servicii
3. Calea intermediara:
- contributia factorilor este atat cantitativa, cat si calitativa;
- este specifica tarilor care realizeaza mai tarziu procesul de industrializare, dar la un nivel comparabil
cu cel al tarilor avansate.

Dupa calitatea cresterii economice, exista:

 crestere economica negativa: caracterizata prin scaderea in timp a indicatorului de masurare si
este specifica recesiunii economice;
 crestere economica stationara (crestere zero): presupune o rata de marime nula a indicatorului
de performanta;
 crestere economica echilibrata: se caracterizeaza printr-o marime pozitiva a ratei indicatorului
de masurare si, in plus, rata de crestere pe diferite sectoare ce pastreaza raporturi constante intre ele;
 crestere economica eficienta: ilustrata printr-o rata de crestere pozitiva si grad de utilizare a
factorilor de productie doriti;
 crestere economica optima: caracterizata printr-o rata de crestere pozitiva si un criteriu de
optimizare satisfacut in anumite conditii restrictive.

6
 SUBIECTUL 5
-MODELAREA CRESTERII ECONOMICE-

Modelarea cresterii economice se refera la elaborarea si utilizarea de modele economice-

matematice, fie in scop teoretic de descriere si explicare, fie in scop programatic, de previzionare si
dirijare a procesului cresterii economice.
Modelele de crestere economica reprezinta formalizarea in expresie matematica, prin functii si
parametrii specifici, ai relatiilor dintre factori si rezultatele procesului de crestere economica, punand
in evidenta mecanismele, intensitatea si tendintele acestuia.

Pentru modelele cresterii economice sunt specifice urmatoarele elemente:

 sunt modele macroeconomice, surprinzand spatiul economiei nationale in ansamblu si opereaza
cu indicatori macroeconomici;
 sunt modele de dinamica, reflectand modificarea in timp a diversilor parametrii specifici
cresterii ei;
 rezultatul utilizarii lor se concretizeaza intr-o traiectorie a cresterii economice ce descrie o
succesiune de stari efectiv atinse sau previzibile.
Cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca modelele de crestere economica sunt:
 sa fie izomorfe cu sistemul real pe care il reprezinta, in sensul de a cuprinde in mod adecvat
esenta fenomenului reprezentat;
 sa fie operationale, adica sa faca apel la indicatorii uzuali utilizati in statistica economiei
nationale;
 sa fie calculabile, adica sa existe algoritmi de determinare a variabilelor modelului si a
rezultatului expresiilor ce descriu modelul.

Clasificarea modelelor cresterii:

1. Dupa sfera de cuprindere:
- modele monosectoriale: nu surprind transferul intre sectoarele economiei nationale, considerand
functionarea economiei ca un tot unitar in care factorii de productie se combina in acelasi mod;
- modele multisectoriale: evidentiaza situatia pe ramuri a economiei nationale, legaturile dintre
sectoare, precum si dintre economia nationala in ansamblu si economia mondiala.
2. Dupa orizontul de timp la care se refera:
- modele statice: descriu functionarea economiei pe un orizont ingust de timp, surprinzand corelatiile
dintre factori la un moment dat;
- modele dinamice: descriu functionarea economiei intr-o perioada indelungata, avand, de obicei, un
caracter previzionar, ce incearca sa evidentieze anumite scenarii ale evolutiei economice in viitor,
pentru a putea fundamenta diferite politici economice.
3. Dupa scopul utilizarii:
- modele decizionale;
- modele descriptive utilizate pentru simulare.

Principalele modele de crestere economica sunt:

1. Modelele neoclasice
Principalul model neoclasic de crestere economica este functia de productie Cobb-Douglas,
definita astfel: Y= A·Kα·Lβ
K- volumul capitalului
7
L- volumul fortei de munca; elasticitatea productiei in raport de variatia capitalului; elasticitatea
productiei in raport de variatia fortei de munca
A- factor rezidual (progres tehnic, stoc de cercetare, de invatamant)
Functia de productie Cobb-Douglas a avut si alte formulari, in opinia unor economisti, cum ar
fi:
 functia de productie tip Harrod: Y= A·Kα·Lβ· e αβt; e- influenta progresului tehnic care
inlocuieste munca.
 functia de productie de tip Solow, in care progresul tehnic inlocuieste capitalul: Y= A·Kα·Lβ·e
λαt.
 functia de productie de tip Hicks, in care progresul tehnic economiseste atat capitalul, cat si
munca: Y= A·Kα·Lβ· e λt; λ- rata progresului tehnic.

2. Modelele Keynesiene vizeaza echilibrul economic general prin realizarea unei cresteri
economice echilibrate pe termen scurt, prinind de la relatiile: C+I=C+S; I=S
Modelul Harrod explica cresterea economica in trei ipostaze:
 o rata garantata de crestere a venitului national rezultata din deciziile individuale agregate;
Gw·Cr= s
Gw- rata garantata a venitului national;
Cr- coeficientul necesar al capitalului;
s- rata investitiilor, a acumularilor.
 o rata naturala, determinata de conditiile fundamentale din societate;
Gn·Cr= s
Gn- rata naturala a cresterii economice.
 o rata de facto, care se poate afla in orice relatie de marime cu celelate doua.
G·C= s
G- rata de crestere a venitului national (y/y°)
C- coeficientul capitalului, adica raportul dintre investitii si cresterea venitului (I/y)
s- rata investitiilor, a acumularii (I/y)
ΔY/Y· I/ΔY= I/Y
Pe baza celor trei ecuatii, Harrod a dorit sa explice evolutia ciclului industrial. O situatie stabila
si prospera se poate inregistra atunci cand cele trei rate vor fi egale G=Gw=Gn. In realitate insa, cele
trei rate sunt diferite si in functie de raporturile dintre ele pot exista in economie: stare de boom (daca
G>Gw) sau starea de recesiune (daca G<Gw). Tendinta de recesiune se manifesta in situatia in care
Gw<Gn, deoarece pe perioade lungi de timp limita maxima a G este cea naturala.
In conditiile in rata acumularii (s) este data atunci starea economiei de boom sau de recesiune
depinde de relatia dintre coeficientul capitalului (C) si coeficientul necesar al capitalui (Cr).
Daca G>Gw, atunci implicit C<Cr, adica coeficientul capitalului este mai mic decat cel necesar,
oferta de bunuri investitionale este mai mica decat cererea, ceea ce va impulsiona investitiile,
determinand o stare de boom.
Daca G<Gw, atunci C>Cr, oferta de investitii va fi mai mare decat cererea (stare de recesiune).

3. Modelele structurale

Modelul lui Leontieff- modelul imput-output- balanta legaturilor dintre ramuri

Este o structura matriceala cu dubla intrare. Are 4 cadrane:

 cadranul I: cuprinde consumul intermediar, avand insiruite pe orizontala si verticala ramurile

8
economiei nationale, in celulele formate prin intersectia liniilor si coloanelor respective trecandu-se
cantitati de bunuri si servicii ce fac obiectul transferului din ramura producatoare in cea consumatoare.
 cadranul II: cuprinde utilizarea finala a productiei fiecarei ramuri formata din: consumul final
(C), formarea bruta a capitalului fix (K), cresterea stocurilor (D) si export (E).
 cadranul III: se refera la utilizarea principalilor factori de productie, capitalul (amortizarea) si
forta de munca (salarii), precum si la importurile pentru fiecare ramura.
 cadranul IV: se refera la redistribuirea veniturilor
Semnificatia variabilelor din tabel este urmatoarea:
Xi- valoarea totala a productiei in ramura i;
Xij- valoarea productiei care trece din ramura i in ramura j, in cadrul legaturilor tehnologice;
Ci- consumul final in ramura i;
Ki- investitiile brute de capital in ramura i;
Di- cresterea stocurilor in ramura i;
Ei- valoarea exporturilor facute in ramura i;
Aj- valoarea amortizarii capitalului fix in ramura j;
Sj- salariile din ramura j;
Mj- valoarea importurilor in ramura j.
Formulele de calcul ale principalilor indicatorilor economici pe baza tabelului lui Leontieff
sunt:
 Consumul intermediar in ramura j (CIj):

 Consumul total intermediar (CI):

 Valoarea adaugata bruta in ramura j (VABj):

 Valoarea adaugata bruta totala (VAB):

 Valoarea adaugata neta in ramura j (VANj):

 Valoarea adaugata neta totala (VAN):

 Produsul intern brut pe ramura i:

 Produsul intern brut total:

 Produsul national brut:

4. Modele de crestere economica care abordeaza problemele globale ale omenirii, criza de
materii prime si resurse energetice, problemele mediului inconjurator, cursa inarmarilor, productia
agricola si alimentara, subdezvoltarea, etc.
La cererea Clubului de la Roma, in 1972, profesorul american J.W. Forester finalizeaza
,,Limitele cresterii” in care fundamenteaza o serie de prognoze privind viitorul omenirii, pe baza
analizei a 5 variabile (populatia si dinamica ei; productia agricola mondiala si alimentatia; consumul de
ramura nerecuperabil; investitiile de capital si dezvoltarea industriala; poluarea mediului inconjurator).

9
 SUBIECTUL 6
-PROBLEMELE GLOBALE SI DEZVOLTAREA ECONOMICA-

Problemele globale ale omenirii reprezinta acele probleme care influenteaza toate domeniile
vietii sociale, fara rezolvarea lor nefiind posibila abordarea altora, probleme care, de regula, se
manifesta la nivel mondial, devenind preocupari comune ale omenirii in ansamblul sau si a caror
solutionare nu poate fi asigurata decat la nivel global-planetar.

Problemele globale au aparut si se manifesta cu acuitate in a doua jumatate a sec XX, fiind
legate strans de formarea economiei mondiale, cresterea spectaculoasa a productiei materiale,
amplificarea fara precedent a cunostintelor stiintifice, extinderea procesului de industrializare si
urbanizare, cresterea numerica a populatiei, sporirea consumurilor energetice de materii prime si hrana,
toate acestea intrand in conflict direct cu resursele limitate ale planetei.

Dimensiunea actuala a cresterii economice are doua aspecte distincte si contradictorii. Pe de-o
parte, s-a inregistrat un ritm de crestere fara precedent a productivitatii muncii si, implicit, a productiei,
pe baza progreselor stiintei si tehnicii contemporane, a mecanizarii, automatizarii si electricizarii
proceselor de productie, pe baza perfectionarii mijloacelor de transport si a celor de comunicatie. Pe de
alta parte insa, dimensiunea consumurilor la care s-a ajuns in zilele noastre a determinat ritmuri
ingrijoratoare de epuizare a unor resurse nerecuperabile, gasind tot mai evidente fenomenele de
deteriorare a echilibrului ecologic, de poluare a factorilor de mediu, de diminuare a fondului genetic
vegetal si animal al planetei, cu consecinte imprevizibile asupra viitorului omenirii.

La aceasta, se adauga aberanta cursa a inarmarilor, fenomenul subdezvoltarii, ciza relatiilor

valutar-financiare, toate acestea ilustrand convingator aspectul complex al relatiei dintre dezvoltarea
economica si problemele globale ale omenirii.

Cea de-a 31 sesiune a Adunarii Generale a ONU a avut ca documente de lucru 6 studii privind
problemele globale ale omenirii, si anume:
 Limitele cresterii- grupului Meadows (1972);
 Raportul Mesarovici- Pestel (1974);
 Raportul RIO- al grupului Tinbergen (1976);
 Modelul Latino-American (1976);
 Urmatorii 200 de ani- al grupului Hermann Kahn (1976);
 Viitorul economiei mondiale- Leontieff (1972).

10
 SUBIeCTUL 7
-CRESTEREA ECONOMICA SI MEDIUL INCONJURATOR-

Efectele cresterii economice asupra mediului inconjurator:

 modificarea componentei biochimice a atmosferei prin cresterea concentratiei de CO2 (=>
cresterea temperaturii) si reducerea stratului de ozon (=> slabirea scutului protector al pamantului
impotriva radiatiilor ultraviolete);
 utilizarea energiei nucleare ca o resursa energetica viabila=> consecinte negative prin
devastarea deseurilor radioactive sau prin eventualele accidente nucleare;
 restrangerea suprafetei padurilor si degradarea fondului forestier;
 in agricultura, ritmul formarii de noi straturi fertile in paralel cu ritmul eroziunii solului.

Relatia dintre cresterea economica si mediul natural a fost perceputa in moduri diferite,
sintetizandu-se 3 conceptii distincte:
 conceptia geocentrica: considera drept prioritar in activitatea omului protectia fara rezerve a
pamantului pentru ca ,,natura sa ramana neatinsa in puritatea sa”.
 conceptia biocentrica: vizeaza in mod deosebit protectia organismelor vii, care, de regula, nu
se pot apara singure impotriva agresiunii umane, omul trebuind sa intervina in viata speciilor doar
pentru asigurarea conservarii lor.
 conceptia antropocentrica: se bazeaza pe ideea ca totul trebuie sacrificat pentru satisfacerea
trebuintelor crescande si diversificate ale oamenilor.

Dezvolarea durabila presupune cresterea economica (nu crestere zero sau crestere negativa) in
conformitate cu cerintele echilibrului ecologic (nu cu prezervarea naturii pur si simplu) ci cu intreaga
dezvoltare umana, ceea ce inseamna ca se au in vedere toate aspectele ce tin de progresul in om si
pentru om- cultura, stiinta, civilizatie, egalitate si echitate intre oameni, etnii, natiuni, popoare. (Nita
Dobrota).

Directiile in care trebuie actionat pentru realizarea dezvoltarii durabile sunt urmatoarele:
 redimensionarea cresterii economice, avand in vedere o distributie echitabila a resurselor si
accentuarea laturilor calitative ale productiei;
 eliminarea saraciei in conditiile satisfacerii nevoilor esentiale pentru un loc de munca, hrana,
energie, apa, locuite si sanatate;
 asigurarea cresterii populatiei la un nivel acceptabil prin reducerea cresterii demografice
necontrolate;
 conservarea si sporirea resurselor naturale prin intretinerea diversitatii ecosistemelor,
supravegherea impactului dezvoltarii ecconomice asupra mediului;
 reorientarea tehnicii si tehnologiei si punerea sub control a resurselor acestora;
 descentraalizarea formelor de guvernare prin cresterea gradului de participare la luarea
deciziilor si unificarea deciziilor privind mediul si economia.

11
 SUBIECTUL 8
-RAPORTUL DINTRE DEMOGRAFIE SI CRESTEREA ECONOMICA-

Intre cresterea populatiei si cea a economiei exista multiple conexiuni ce au fost analizate inca
din antichitate. Platon si Aristotel au studiat dimensiunea optima a locuitorilor in cetatile grecesti.
In anul 1945, cunoscutul demograf Frank Notestein schiteaza o teorie a modificarilor
demografice produse in urma progresului economic si social asupra populatiei. Teoria sa, cunoscuta
sub numele de tranzitia demografica, clasifica toate societatile prin apartenenta lor la una din cele trei
etape istorice, astfel:
 etapa I: a caracterizat societatile premoderne, in care atat natalitatea, cat si mortalitatea se
situeaza la niveluri inalte, populatia ramanad stationara sau inregistrand o crestere lenta;
 etapa a II-a: este caracteristica societatii moderne, cand mortalitatea scade pe masura ce se
imbunatatesc conditiile de viata si medicina face progrese insemnate, iar natalitatea ramane la nivel
inalt, ceea ce face ca populatia sa creasca rapid;
 etapa a III-a: continua cu scaderea natalitatii datorita diminuarii dorintei oamenilor de a avea
familii numeroase, natalitatea si mortalitatea aflandu-se in echilibru, dar la un novel mult mai scazut.
Se ajunge astfel la o relativa stabilitate a populatiei.

La inceputul acestui secol, populatia globului numara 1,6 miliarde de locuitori, la mijlocul
secolului ajungand la circa 2,5 miliarde de locuitori, pentru ca in anul 1986, populatia sa depaseasca
cifra de 5 miliarde de locuitori.

In prezent lumea se imparte, din punct de vedere a raportului demografie- dezvoltare

economica, in tari in care cresterea populatiei este lenta, iar veniturile acestora sunt in crestere,
conditiile de viata se imbunatatesc permanent si tari in care cresterea populatiei este rapida, iar
conditiile de viata ale populatiei se inrautatesc permanent, ritmul de crestere a veniturilor fiind inferior
ritmului de crestere a populatiei. Prognozele demografice prevad o stabilitate a populatiei in tari
dezvoltate ca Germania, Anglia, SUA, in vreme ce populatia Nigeriei, de exemplu, va creste de la 100
milioane locuitori la 532, inainte de a se stabiliza. Se prevede ca populatia Kenyei va creste de peste
patru ori la fel ca si cea a Etiopiei inainte de a se stabiliza.
Populatia Indiei se va dubla, ajungand sa intreaca pe cea a Chinei in jurul anului 2010.
Cresterea populatiei ameninta a fi o problema globala a omenirii deoarece nu este insotita de
acelasi ritm de crestere economica.

12
 SUBIECTUL 9
-ECHILIBRUL ECONOMIC-

Echilibrul macroeconomic exprima acea stare catre care tinde piata bunurilor economice,
monetara, a capitalului si a muncii, piata nationala in ansamblul ei, caracterizate prin egalitatea cererii
si a ofertei, sau diferentele dintre ele sa nu depaseasca anumite limite considerate normale,
nesemnificative pentru producerea unor dificultati in economie.

Clasificare:
1. Dupa modul de manifestare in timp:
- echilibru static: este considerat doar o ipoteza, el neexistand in realitate; se manifesta prin schimbari
nesemnificative intre fenomenele si procesele economice, ceea ce ar determina functionarea sistemului
economic in acelasi mod;
- echilibru dinamic: este un rezultat al actiunii factorilor ce determina cresterea economica si mutatiile
dintre cererea si oferta pe diferite piete. Acesta se poate realiza:
 pe termen scurt: se realizeaza in conditiile unor modificari in restrictiile procesului cresterii
economice, presupunand insa alinierea imediata a acestuia la evolutia celui mai deficitar factor de
productie, ceilalti ramanand insuficient utilizati=> cresterea economica este lenta;
 pe termen lung: presupune inlaturarea dezechilibrelor temporare generate de limitele impuse
de actiunea restrictiva a unui factor de productie, utilizand anumite elemente de compensare, ceea ce
determina o crestere economica stabila si accelerata.

2. In raport cu nivelurile de agregare in cadrul economiei nationale:

 echilibru microeconomic: se refera la structurile de baza ale economiei nationale (agentii
economici);
 echilibru mezoeconomic: caracterizeaza anumite ramuri ale economiei nationale sau zone
teritoriale;
 echilibru macroeconomic: realizarea acestuia la nivelul economiei nationale in ansamblu.

3. In functie de modul de expunere a rezultatelor economice si de continutul

proceselor economice:
 echilibru economic material: exprima starea de concordanta relativa intre volumul, structura si
calitatea productiei (oferta globala) si nevoile de consum final si de productie (cererea globala), sub
aspect cantitativ, calitativ si structural;
 echilibrul economic valoric: exprima concordanta relativa intre diferitele structuri valorice ale
rezultatelor economice, intre efectele economice si eforturile depuse. In cadrul acestuia distingem:
 echilibru monetar: presupune concordanta dintre masa monetara si valoarea bunurilor si
resurselor existente in circulatie.
 echilibru bugetar: exprima concordanta dintre veniturile si cheltuielile bugetului.
 echilibru valutar: evidentiaza egalitatea dintre incasarile si platile in valuta.
 echilibrul resurselor de munca: arata concordanta relativa dintre oferta de munca, exprimata
prin cantitatea, structura si calitatea populatiei active disponibile si cererea de forta de munca a
agentilor economici.

Echilibrul ecologic presupune armonizarea relatiilor dintre comunitatea biotica (fiintele vii) si
mediul natural (atmosfera, lumina solara, pamantul, aerul, apa, etc.) care conditioneaza existenta si
progresul societatii.
13
 SUBIECTUL 10
-ECHILIBRUL PE DIVERSE PIETE-

A. Pe piata bunurilor:
Pentru ca economia unei tari sa se afle in stare de echilibru, este necesar ca oferta globala (Y) sa
fie egala cu cererea globala: Y=D (1)
In aceste conditii, cererea excedentara este nula. Cererea excedentara (De) exprima diferenta
dintre cererea de bunuri materiale si servicii ale consumatorilor (D) si oferta, exprimate de productia
curenta (Qc), la care se adauga rezervelor necesare (Rn), adica: De= D· (Qc+Rn)
Conditia de echilobru pe piata unui bun economic este data de relatia: pi . De = 0, cand De≤0,
pi≥0, unde: pi- pretul unui anumit bun economic; De- cererea excedentara pentru bunul economic
respectiv.
Rezulta ca pentru orice bun economic la care se manifesta cererea excedentara negativa la un
pret pozitiv, bunul respectiv este considerat gratuit, producerea lui neprezentand o risipa de resurse.
Generalizarea conditiei de echilibru pe piata bunurilor va deveni: p˙De= 0, in conditiile De≤0, p≥0,
unde: p- vectorul preturilor pe toate pietele; De- vectorul cererii excedentare de bunuri.
Tinand seama de destinatia ofertei globale pentru consum (C) si economii (S), precum si de
componentele cererii globale pentru consum (C) si investitii (I), atunci conditia de echilibru (1) va
deveni: C+S = C+I sau S=I (2).
luandu-se in considerare importul (H), care contribuie la sporirea ofertei si exportul (E), care
mareste cererea, atunci conditia (2) de echilibru pe piata bunurilor va deveni: C+S+H=C+I+E;
S+H=I+E; S-I=E-H

B. Pe piata monetara: este dat de starea de concordanta dintre oferta de moneda (Ym) si
cererea de moneda (Dm): Ym=Dm.
Cererea si oferta de moneda sunt influentate de valoarea bunurilor si serviciilor existente la un
moment dat pe piata (P˙Q) si de viteza de rotatie a banilor (V), atunci echilibrul pe piata monetara este
dat de relatia: M˙V = P˙Q, in care: M˙V- oferta reala de moneda; P˙Q- cererea reala de moneda.

C. Pe piata muncii: echilibrul se realizeaza atunci cand cererea de munca (Dʟ) este egala cu
oferta (Yʟ): Yʟ=Dʟ
Dezechilibrul economic se inregistreaza atunci cand oferta sau cererea devine
preponderenta in raport cu cealalta. Acesta poate fi:
 normal: este suportul progresului economic, social, fiind intalnit in situatia de crestere
economica;
 anormal: este caracteristic perioadelor de criza.
In literatura economica, dezechilibrul se manifesta sub forma:
 starii de presiune: considerata un dezechilibru normal, in sensul ca este caracterizata printr-o
oferta excedentara, fiind vorba despre o piata a cumparatorilor; concurenta este deosebit de puternica
intre ofertanti, selectia pe piata o face cumparatorul, se stimuleaza imbunatatirea calitatii, reducerea
costului si promovarea progresului tehnic, investitiile sunt destinate dezvoltarii produselor noi;
 absortiei: un dezechilibru anormal, caracterizat printr-o penurie de oferta sau exces de cerere;
piata este la discretia vanaztorilor, care fac selectia; investitiile sunt destinate dezvoltarii extensive,
lipseste stimulentul pentru calitata si consumatorul nu-si satisface pe deplin aspiratiile.

14
 SUBIECTUL 11
-CONSUMUL-

Consumul: partea din venit cheltuita pentru cumpararea de bunuri si servicii destinate
satisfacerii trebuintelor personale si colective.

Clasificare:
a) dupa subiectul consumului:
 consum privat (priveste o persoana, familie sau societate);
 consum public (se refera la stat si la institutiile sale).
b) dupa obiectul consumului:
 consum de bunuri materiale (cuprinde bunuri alimentare si nealimentare);
 consum de servicii.
c) dupa durata consumului:
 consumul de bunuri de folosinta curenta;
 consumul de bunuri de folosinta indelungata.
d) in functie de modul de procurare a bunurilor si serviciilor:
 consum de bunuri marfare;
 autoconsum.

Consumul pe locuitor reflecta nivelul mediu al consumului de bunuri materiale si servicii; se

determina prin raportarea consumului total pe grupe de produse si produse principale dintr-o anumita
perioada la munarul mediu al populatiei unei tari.
Marimea consumului de bunuri materiale si servicii determina costul vietii, care depinde de
cantitatea de bunuri si servicii achizitionate si consumate, precum si de nivelul preturilor si tarifelor
practicate pentru aceste bunuri economice.

Bugetul de familie este un sistem de evidenta prin care se inregistreaza sistematic si cronologic,
de regula pe o perioada de un an, veniturile dupa natura lor (din munca, din surse bugetare), iar
cheltuielile de consum dupa destinatia lor (hrana, locuinta, invatamant, transport).

Raportul dintre consum si venit se exprima prin:

 rata consumului c= C/V·100 (C- marimea cheltuielilor pentru consum; V- marimea venitului);
 inclinatia marginala spre consum: arata evolutia dinamica a consumului in raport cu evolutia
veniturilor si se determina ca raport intre sporul cheltuielilor si sporul veniturilor: c'= ΔC/ΔY.

Marimea inclinatiei marginale spre consum este pozitiva dar subunitara, in concordanta cu
continutul legii psihologice fundamentale exprimata de J.M.Keynes, potrivit careia ''de regula si in
medie, o data cu cresterea sau reducerea venitului, oamenii inclina sa-si mareasca sau sa-si diminueze
consumul, dar intr-o proportie mai redusa”.

Corespunzator legii distribuirii cheltuielilor de consum, atingerea satisfactiei maxime de

consum are loc in conditiile in care sunt egale utilitatile finale ale ultimelor bunuri consumate din
fiecare grupa, respectiv din fiecare categorie de cheltuieli destinate consumului=> consumatorului ii
este indiferent pe ce cheltuieste ultima suta de bani de care dispune.

Marimea cheltuielilor de consum depinde de urmatorii factori:

15
 obiectivi: marimea si dinamica salariului si a venitului in general; previziunile privind evolutia
pretului; politica fiscala (impozitele exagerate=> diminuarea consumului); perspectivele politicii
monetare exprimate prin rata dobanzii si rata inflatiei; factorii demografici si structura populatiei.
 subiectivi: dorinta oamenilor de a crea o rezerva baneasca pentru situatii neprevazute; dorinta
de a obtine dobanzi sau de a participa la proiecte de afaceri; instincul oamenilor de ridicare a nivelului
de trai; dorinta de a lasa avere mostenitorilor; spiritul de avaritie; senzatia de independenta si de
autonomie pe care o creaza rezervele banesti; dorinta oamenilor de a se asigura in perspectiva unui
viitor nefavorabil.

16
 SUBIECTUL 12
-ECONOMIILE SI INVESTITIILE-

Economiile= partea din venit care nu este destinata consumului.

E= Y-C sau Y= C+E
Intre evolutia veniturilor (ΔV) si cea a economiilor (ΔE) exista o legatura functionala exprimata
prin inclinatia marginala spre economii. Aceasta reflecta raportul dintre cresterea economiilor si ca a
veniturilo, adica: s=ΔE/ΔY.
Deoarece ΔY=ΔC+ΔE=> inclinatia marginala spre economii este, de asemenea, un numar
pozitiv sau subunitar. Intre inclinatia marginala spre consum si inclinatia marginala spre economii
exista urmatoarea relatie: s+c'=1 sau s=1-c'.
Investitiile= un adaos la capitalul sau patrimoniul personal existent. Efectul tehnico-economic
al investitiilor se reflecta in sporirea stocului de capital fix, a celui de capital circulant, in cresterea
patrimoniului menajelor, indeosebi in sporirea spatiului de locuit si a confortului familial.

In functie de resursele de finantare a lor, investitiile pot fi:

 nete: se finanteaza din venitul disponibil al menajelor si al intreprinderilor;
 brute: sunt finantate suplimentar din amortizari; sunt destinate atat largirii capitalului, cat si
inlocuirii capitalului fix consumat.
Investitiile sunt egale cu economiile. I=E.
Evolutia investitiilor depinde de:
 raportul dintre rata profitului si rata dobanzii;
 randamentul investitiei;
 fluctuatiile profitului la investitiile existente;
 conjunctura economiei mondiale;
 structura generala a economiei nationale;
 politica statului de incurajare a investitiilor.
Raportul dintre cresterea venitului dintr-o perioada pe seama sporirii investitiilor intr-o
perioada anterioara se numeste multiplicatorul investitiilor (este inversul inclinatiei marginale spre
economii). k=ΔY/ΔI sau ΔV= K·ΔI.

Eficienta economica a investitiilor exprima pe plan conceptual calitatea actiunii de a investi,

fiind determinata de raportul care se stabileste intre cantitatea si structura efortului investitional si
nivelul rezultatelor obtinute. La nivelul agentilor economici, fundamentarea eficientei economice a
investitiilor se face pe baza unor indicatori de eficienta, cum ar fi:
 coeficientul de eficienta al investitiei (e): e=P/I. (P- profitul; I- investitiile).
 termenul de recuperare (T): T=I/P.
 investitia specifica (I): Is=I/Q. (Q- capacitatea de productie).
 cheltuielile totale (CT): CT=I+Cppp. n. (Cp- costul anual de productie; n- nr de ani de functionare
pp
eficienta).

17
 SUBIECTUL 13
-ACTIUNILE-

Actiunile sunt ,, titluri financiare emise de o companie sau o societate comerciala pentru
constituirea, marirea sau restructurarea capitalului propriu”. Ele reprezinta o cota parte din capitalul
social al unei societati pe actiuni si confera detinatorului drepturi sociale patrimoniale.
Actiunile obisnuite confera detinatorului urmatoarele drepturi:
 dreptul asupra unei parti din profitul firmei care distribuie anual in urma hotararii generale a
actionarilor (dividend);
 dreptul de preemtiune sau dreptul preferential de subscriere la toate cresterile de capital;
 dreptul la vot in adunarile generale ale actionarilor;
 dreptul de a fi informat in legatura cu activitatea si gestiunea societatii;
 dreptul de a participa la lichidarea societatii in caz de vanzare sau de dizolvare.

Categorii de valori ale actiunilor:

 valoarea nominala (VN): VN=CS/N (CS-capitalul social; N-nr de actiuni);
 valoarea de emisiune (VE): poate fi diferita de VN cu prima de emisiune (PE), care apare in
cazul unor noi emisiuni pe actiuni: VE=VN+PE.
Din punct de vedere economic, prima de emisiune se refera la valoarea nominala pentru a
asigura conditia de egalitate la obtinerea viitoarelor dividende, atat pentru actionarii sau asociatii noi,
cat si pentru cei mai vechi.
 valoarea contabila (intrinseca): Vi= Capital propriu/Numar actiuni;
 valoarea de piata (cursul actiunii): exprima pretul acesteia la bursa. Aceasta reflecta valoarea
reala a firmei la un moment dat si constituie o posibilitate de a recupera investitia prin vanzarea
actiunilor in orice moment la cursul pietei.

Clasificarea actiunilor:
1. dupa posibilitatea de transmitere:
- actiuni la purtator: detinatorul acestora este considerat actionar legitim, beneficiind de toate
drepturile cuvenite actionarilor; instrainarea acestor actiuni se poate face la bursa de valori;
- actiuni nominative: au inscrise pe ele numele actionarului; proprietarii lor sunt inscrisi intr-un rgistru
de actiuni, iar instrainarea lor presupune in mod necesar notificarea in acest registru; pot fi liber-
transferabile sau cu posibilitate limitata de transfer (urmaresc asigurarea unui control strict din partea
societatii asupra titlurilor sale).

2. dupa drepturile pe care le confera detinatorului:

- actiuni obisnuite: confera actionarilor drepturile amintite anterior;
- actiuni privilegiate: asigura anumite avantaje detinatorilor (actiuni privilegiate cu dividend limitat;
actiuni privilegiate cu dividend fix si suplimentar; actiuni cu dividende prioritare fara drept de vot;
actiuni cu drept de vot privilegiat; actiuni pentru personalul intreprinderii).

3. din punct de vedere al naturii aportului adus de actionari:

- actiuni de numerar: varsarea capitalului subscris se face in numerar;
- actiuni de aport: marirea capitalului se face sub forma de aport in natura.

Dividendele reprezinta principala forma de remunerare in actiuni a investitiei.

18
 Tipuri de dividende:
 dividend obisnuit (ordinar): se distribuie actionarilor dupa incheierea exercitiului financiar, in
urma hotararii generale a actionarilor. Marimea acestuia depinde de: marimea profitului brut, gradul de
fiscalitate, nevoia de autofinantare a firmei si de politica de dividend a firmei;
 dividendul fix: se distribuie pentru actiunile prefferentiale in orice conditii;
 dividendele platite in avans: se distribuie actionarilor inainte de incheierea exercitiulu
financiar, urmand ca dupa aprobarea in adunarea generala a bilantului sa se distribuie si eventualele
diferente.

Politici de dividende:
 politica reziduala: firma repartizeaza mai intai profitul pentru constituirea fondurilor proprii,
iar partea care ramane este distribuita actionarilor; dividendele fluctueaza de la un an la altul, in functie
de interesele firmei si de rezultatele obtinute;
 politica ratelor: firma distribuie o rata fixa a dividendului aplicata asupra profitului net; aceasta
rata trebuie sa satisfaca interesele firmei si ale actionarilor;
 politica stabilizata: caracetristica firmelor puternice, care au o anumita stabilitate financiara ce
permite o rata constanta de crestere a dividendelor de la un an la altul.
Evaluarea actiunilor se face pornind de la rezultatele financiare inregistrate de firma in ultimii
ani si perspectivele de viitor ale acesteia. Pentru realizarea evaluarii, se calculeaza o serie de
indicatori:
 dividendul pe actiune: Da=D/Na (D-suma distribuita ca dividende; Na- nr actiunilor);
 randamentul unei actiuni: ƞ=D+Cı-Cₒ/Cₒ·100 (D- dividendul pe actiune distribuit; Cı-cursul
actiunii la momentul tı; Cₒ- cursul actiunii la momentul tₒ);
 rata de distribuire a dividendelor: arata procentul din profitul exercitiului care se distribuie
actionarilor: d= Dividende nete/ Profit net;
 profitul pe actiune: arata imbogatirea teoretica a actionarului pe parcursul unui an: PA= Profit
curent/ Numar actiuni;
 coeficientul de capitalizare bursiera: arata cati ani sunt necesari pentru a putea acoperi
valoarea intreprinderii din profit: PER=V/PA (V- valoarea de piata a actiunii).

19
 SUBIECTUL 14
-OBLIGATIUNILE-

Obligatiunile= titluri financiare (hartii de valoare) emise pentru contractare de imprumuturi pe

termen mijlociu si lung. Sunt considerate titluri cu venit fix deoarece ele fiind un titlu de credit aduc un
venit fix sub forma de dobanda.
Elementele definitorii ale unei obligatiuni sunt:
 valoarea nominala: arata valoarea imprumutului contractat de emitent pe baza unei obligatiuni;
aceasta reprezinta suma de bani pe care emitentul se obliga sa o restituie la scadenta, fiin in acelasi
timp baza pentru calcularea dobanzii;
 rata dobanzii: procentul inscris pe obligatiune si in functie de care emitentul se obliga sa
asigure un venit annual detinatorului obligatiunii ca procent din valoarea nominala;
 durata de viata a unei obligatiuni (durata imprumutului): perioada cuprinsa intre data
emisiunii si data prevazuta pentru rambursarea capitalului imprumutat;
 scadenta obligatiunii: data pana la care capitalul imprumutat trebuie rambursat in intregime,
iar obligatiunile sa fie rascumparate si retrase din circulatie.

Categorii de obligatiuni:
 clasice: in momentul emisiunii se stabileste rata dobanzii si termenul la care/pana la care
debitorul urmeaza sa-si restituie datoria;
 cu dobanda variabila: rata dobanzii se accentueaza in functie de un sistem de referinta; acest
tip de obligatiuni diminueaza riscurile pentru investitori (daca dobanzile cresc) sau pentru emitent
(daca dobanzile scad);
 convertibile in actiuni: permit, la cererea detinatorului si in cazul unei perioade determinate de
timp, schimbarea lor pe un anumit numar de actiuni ale societatii emitente; rata dobanzii este mai
mica;
 indexate: posibilitatea indexarii dobanzii anuale si a sumei de rambursat la scadenta in functie
de evolutia ratei de inflatie;
 cu cupon zero: emitentul nu plateste dobanda pentru acestea, dar pretul lor de emisiune este
sub valoarea nominala, castigul investitorului fiind asigurat de aceasta diferenta;
 ipotecare: garanteaza imprumutul cu activele firmei;
 asigurate: garantate cu titluri detinute asupra tertilor;
 ,,precare”: emise de societati care nu au stabilitatea asigurata, avad un grad important de risc;
asigura creditorilor o dobanda mult mai ridicata.
Rambursarea imprumutului obligatoriu poate fi efectuata:
 la finalul perioadei: presupune restituirea imprumutului in ultima zi a duratei de viata, annual
platindu-se doar dobanda aferenta;
 prin anuitati constante: consta in restituirea in fiecare an a unei sume constante, rata de
rambursat determinandu-se prin raportarea valorii nominale a imprumurului la durata de viata, iar
dobanda anuala se calculeaza prin aplicarea ratei dobanzii la valoarea ramasa de rambursat;
 sub forma cuponului unic: presupune ca dobanda sa fie capitalizata si rambursata la finele
perioadei o data cu suma imprumutata.
Valoarea reala a obligatiunilor, care determina pretul de emisiune al acestora si cursul lor pe
piata (Pe), este influentata de modalitatea de rambursare a imprumutului si se calculeaza astfel:

Vr- valoarea de rambursat; At- anuitatea anuala (dobanda + rata de rambursat); t-durata de viata; i-rata
dobanzii la termen. Paralela intre actiuni si obligatiuni:
20
 SUBIECTUL 15
-STRUCTURA PIETEI FINANCIARE-

Piata financiara= un mecanism complex prin care activele financiare sunt emise si introduse
in circuitul economic; cuprinde piata primara si cea secundara.

Piata primara- acel segment al pietei financiare pe care se tranzactioneaza titluri nou emise (ex.:
la constituirea sau la marirea capitalului social). Operatori, pe aceasta piata, sunt societatile financiare
specializate, denumite banci de investitie sau de plasament, casele de brokeraj sau chiar banci, mai ales
in cazul obligatiunilor. Principala functie a pietei financiare primare este cea de alocare a capitalului,
de finantare a economiei, facilitand intalnirea dintre oferta si cererea de capital.

Piata secundara- acel segment al pietei financiare pe care se vand si se cumpara titluri deja
emise. Vanzatorii sunt detinatorii de titluri pe care le-au cumparat anterior si acum, din diferite motive,
doresc sa le vanda, iar cumparatorii sunt alti investitori. Operatori pe acest tip de piata sunt bursele de
valori sau pietele interdealeri ,,la ghiseu” (OTC- ovet the counter).

Bursa de valori- ,,o institutie care dispune de spatii pentru tranzactii, unde se concentreaza
cererea si oferta de titluri financiare si se realizeaza negocierea, contractarea si executarea contractelor
in mod deschis, in conformitate cu un regulament cunoscut”.
In practica diferitelor tari, modul de organizare si functionare a burselor de valori are aspecte
specifice. In general se intalnesc insa mai multe nivele de organizare a pietei bursiere, caracterizate
prin existenta unor burse de interes national (Bursa de Valori de la New York, Bursa de Valori de la
Tokio, Bursa Internationala de Valori de la Londra), a unor burse de interes local sau piete interdealeri
(OTC). O societate comerciala este cotata, de regula, la o singura busa, pentru a se forma un pret unic.

21
 SUBIECTUL 16
-CEREREA DE MUNCA-

Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata care exista intr-o anumita perioada pe
un spatiu economic. Se exprima prin numarul locurilor de munca oferite pe piata.
Cererea de munca depinde de pretul acesteia, adica de nivelul salariilor. Cresterea salariilor pe
piata muncii determina diminuarea cererii de munca a firmelor si invers.

In acelasi timp, firmele urmaresc obtinerea unui profit maxim prin utlizarea unei anumite
categorii de forta de munca. Profitul maxim al firmei se va inregistra utilizand acea cantitate de forta
de munca pentru care costul marginal al angajarii unui lucrator suplimentar va fi egal cu venitul
marginal obtinut de pe urma muncii lui :

Asupra cererii de munca actioneaza si alti factori, printre care dimensiunea cererii pentru bunul
respctiv- o crestere a acesteia va determina o crestere a pretului produsului, care justifica angajari
suplimentare, evolutia productivitatii, obiective conjuncturale (restructurarea sau reorganizarea
productiei, etc.)

Elasticitatea cererii fortei de munca depinde de urmatorii factori:

 elasticitatea cererii unui anumit bun in functie de pret: scaderea salariilor poate determina
scaderea preturilor, iar daca cererea bunului respectiv este elastica, vor fi solicitate mai multe bunuri pe
piata iar cererea de munca va spori;
 posibilitatea substituirii muncii cu alti factori de productie: reducerea salariului va conduce la
utilizarea unei cantitati mai mari de munca in locul celorlalti factori;
 elasticitatea ofertei factorilor substituiti: daca salariile scad si creste forta de munca utilizata se
va reduce cererea pentru factorii substituiti, ceea ce va determina miscarea pretului acestora si a ofertei
lor in detrimentul fortei de munca;
 ponderea costurilor salariale in costul total: daca salariile au o pondere ridicata in costul total,
cresterea productiei determina o crestere substantiala a cererii de munca;
 durata de timp pe care se analizeaza elasticitate: cu cat perioada de timp este mai indelungata,
cu atat firmele au mai mult timp pentru reorganizarea productiei si pentru a putea face schimbari
importante in diminuarea cererii de munca.

22
 SUBIECTUL 17
-OFERTA DE MUNCA-

Oferta de munca reprezinta potentialul de munca disponibil la un moment dat intr-un spatiu
economic. Este formata din populatia apta de munca, din care se scad femeile casnice, studentii si cei
care nu doresc sa desfasoare o activitate remunerata intrucat nu au resurse pentru existenta sau au alte
preocupari.

Factorii care influenteaza marimea ofertei sunt:

 marimea populatiei totale apte de munca;
 factorii institutionali, cum sunt: varsta legala de munca, legislatia salariala;
 optiunile populatiei intre munca si odihna.
Munca are doua aspecte pentru fiecare individ:
 aspectul de utilitate: consta in obtinerea unui venit sub forma de salariu, care-i permite
asigurarea cerintelor lui si ale familiei;
 aspectul de dezutilitate: realizat prin sacrificarea timpului liber al individului, alaturi de efortul
si eventualele neplaceri ale muncii.
Deoarece dezutilitatea creste pe masura ce creste numarul orelor de munca lucrate, este necesar
sa creasca utilitatea realizata prin munca, deci salariul obtinut pentru fiecare ora suplimentara.

Raportul utilitate-dezutilitate imprima curbei ofertei de munca o evolutie atipca in raport cu

salariul. Pentru inceput, cresterea salariului va determina cresterea ofertei de munca (AB), dupa care,
de la un anumit nivel al salariului muncitorul va prefera sa reduca numarul orelor de munca (BC),
venitul realizat permitandu-i realizarea unui anumit nivel de trai si un anumit echilibru intre utlilitatea
si dezutilitataea muncii.

Curba ofertei de munca poate fi crescatoare la o crestere a salariului, fiecare ora de munca in
plus insemnand un venit suplimentar ce implica si un sacrificiu mai mare din partea oamenilor. In acest
caz, timpul liber se substituie cu timpul de munca si comportamentul respectiv al ofertei se numeste
efect de substitutie.
Curba ofertei poate evolua si in sens contrar evolutiei salariului, in sensul ca acesta poate creste
la o scadere a salariului deoarece oferta de munca va spori, in acest caz lucratorul sacrificandu-si
timpul liber pentru a-si asigura un venit minim. Aceata evolutie a curbei ofertei de munca in raport cu
salariul se numeste efect de venit.
Efectul de venit se inregistreaza pentru salarii mari, cel de substitutie la nivele relativ scazute
ale salariului

Factorii care determina rigiditatea relativa a ofertei de munca:

 formarea resurselor de munca nu este influentata numai de legile pietei, ci si de evolutia
demografica;
 oferta de munca se formeaza intr-un timp indelungat, pentru atingerea de catre populatie a
varstei legale de munca fiind necesara o perioada de timp pentru maturizarea biologica si instruirea
corespunzatoare;
 posesorii fortei de munca au o mobilitate relativ redusa, atat geografica, cat si ocupationala,
datorita inconvenientelor generate;
 oferta si cererea de munca nu sunt omogene, ci se compun din segmente si grupuri
neconcurentiale, care se pot substitui reciproc.

23
 SUBIECTUL 18
-SALARIUL-

Salariul, in sens general, este cunoscut ca fiind pretul fortei de munca. In acelasi timp el este
un venit pe care il incaseaza cel care a depus o munca efectiva pe baza de contract salarial, iar pentru
angajatori, salariul este un cost, parte indispensabila a costului totalal bunului economic produs.

Piata muncii poate fi privita teoretic ca o piata cu concurenta perfecta daca are urmatoarele
carasteristici:
 numarul cumparatorilor (firme care angajeaza forta de munca) si numarul ofertantilor (indivizi)
este suficient de mare pentru a nu putea realiza individual influente asupra salariului;
 munca pe care o poate presta fiecare individ prezinta aceleasi caracteristici, este omogena,
aceasta insemnand ca munca prestata de un individ poate fi executata de oricare altul;
 toate locurile de munca sunt la fel de atractive;
 vanzatorii si cumparatorii sunt perfect informati asupra salariilor la care poate fi angajata forta
de munca;
 salariile se formeaza in mod liber, exclusiv pe baza raportului cerere-oferta;
 exista o mobilitate totala a fortei de munca.
In aceste conditii, salariul se formeaza ca un pret de echilibru la intersectia curbei
descrescatoare a cererii de munca cu cea crescatoare a ofertei de munca:

Salariul de echilibru: acea marime a salariului la care nivelul fortei de munca angajate va fi
maxim, cererea si oferta de munca se echilibreaza, determinand volumul cel mai mare de angajati
posibil. La un salariu inferior salariului de echilibru (Si) oferta de munca scade (L1) iar cererea creste
(L2), determinand o cerere excedentara de munca; deasupra salariului de echilibru se va inregistra o
oferta excedentara de munca.

Teoria salariului ca pret de echilibru justifica teoretic faptul ca salariul poate creste prin
majorarea cererii de munca, daca oferta ramane constanta sau prin diminuarea ofertei, daca cererea
ramane constanta. Conform teoriei marginale, cresterea salariului este determinata de nivelul
productivitatii marginale a factorului munca.

In realitate, piata muncii este o piata cu concurenta imperfecta, functionand ca o piata de

oligopson, marile firme avand posibilitatea controlarii nivelului salariilor sau chiar manopera pe un
anumit teritoriu.

Restrictiile privind oferta de munca vizeaza restrangerea imigratiei, cresterea varstei de

pensionare, etc. Ca urmare a mentinerii acestor restrictii, oferta de munca va scadea de la O1 la O2,
ceea ce va conduce la cresterea salariului de la nivelul salariului de echilibru (Se) la nivelul S2, astfel:

Salariul minim se mentine prin elemente legislative. Aceasta situatie este necesara pentru a
contracara actiunea unor angajatori de a plati un salariu care sa nu fie la limita minimului de existenta.

In cazul in care acesta este situat deasupra nivelului salariului de echilibru, atunci la nivelul
intregii economii pot avea loc urmatoarele consecinte:
 cresterea remunerarii lucratorilor utilizati efectiv;
 scaderea numarului de angajati;
24
  aparitia unui excedent de lucratori, care ar dori sa lucreze la un nivel de salarizare inferior
salariului mediu;
 aparitia muncii ,,la negru”, fara forme legale de angajare.

Unui salariu de echilibru (Se) ii corespunde un grad de ocupare a fortei de munca la nivelul Le,
iar daca salariul minim stabilit prin lege este deasupra salariului de echilibru, atunci cererea de lucratori
va scadea la Lc, in timp ce oferta va creste la nivelul Lo, determinand un surplus de oferta de munca.

Cresterea locurilor de munca poate fi impusa intreprinzatorilor prin intermediul unor acte
normative sau cu ocazia privatizarilor. Ca urmare, va avea loc o crestere a cererii de munca, iar
salariile vor putea creste. Se onserva ca un nivel initial al cererii (C1) ii corespunde un numar de
lucratori (Le) si un salariu (Se) corespunazator punctului de echilibru (E). Cresterea cererii (curba C2)
in conditiile aceleiasi oferte de munca va determina un nou punct de echilibru (E2) si un nivel mai
ridicat al salariului (S2).

25
 SUBIECTUL 19
-SOMAJUL, MASURAREA SI FORME DE CLASIFICARE-

Neutralizarea deplina a unei parti din forta de munca activa inseamna somaj. Acest termen
economic este legat de caractersiticile pietei moderne, constituind o problema abia in sec. XX,
incepand cu marea criza economica din anii '29-'33.
Somajul apare ca un dezechilibru ce se manifesta pe piata muncii intre oferta si cererea ce
munca, intre care nu exista niciodata un echilibru perfect.

Populatia unei tari este structurata din punct de vedere al ocuparii fortei de munca: populatia
totala- populatia activa (populatia ocupata si somerii) si populatia inactiva.
populatia activa= totalul populatiei care are varsta legala de munca si care nu este institutionalizata
(studenti, militari in termen, persoane bolnave, puscariasi, etc).
Ocuparea deplina a populatiei poate fi caracterizata prin raportul: populatia ocupata/populatia
activa=1.
Pentru a fi inclusa in categoria de somaj, o persoana trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
 sa fie apta de munca (face parte din populatia activa);
 nu are un loc de munca;
 este disponibila pentru o munca salariata;
 cauta un loc de munca.

Pentru analiza si caracterizarea nivelului de somaj se utilizeaza urmatorii indicatori:

 nivelul somajului: exprimat in mod absolut prin numarul somerilor, iar relativ ca raport intre
numarul somerilor si populatia ocupata (rata somajului);
 durata somajului: intervalul de timp dintre momentul pierderii locului de munca pana la
reluarea activitatii; somajul devine cronic daca durata acestuia se prelungeste peste un an;
 structura somajului: calculata in functie de diferite criterii (varsta, profesie, sex, etc.).
 intensitatea somajului: desemneaza gradul de pierdere a posibilitatii de a munci. Din acest
punct de vedere, distingem:
 somaj total: pierderea efectiva a locului de munca;
 somaj partial: diminuarea timpului de lucru cu reducerea proportionala a salariului;
 somaj deghizat: caracteristic tarilor slab dezvoltate/cu economie planificata, in care desi
unele persoane desfasoara o activitate, eficienta acesteia este deosebit de redusa.

Dupa cauzele care determina aparitia somajului, avem:

 somaj conjunctural (ciclic): se formeaza ca urmare a reducerii activitatii economice in
perioadele de recesiune economica sau criza;
 somaj structural: datorat schimbarilor care au loc in structura economica, teritoriala, sociala, a
productiei; este generat de macrostabilizarea economica si restructurarea economiei;
 somaj tehnologic: generat de inlocuirea vechilor tehnologii cu altele mai performante sau
reorganizarea si reprofilarea intreprinderilor;
 somaj sezonier, specific unor activitati din agricultura, transporturi, etc.

Somajul voluntar este ,,datorat refuzului sau imposibilitatii pentru purtatorul fortei de munca de
a accepta o retributie corespunzatoare valorii produsului care-i poate fi atribuit, refuz sau imposibilitate
bazate pe anumite prevederi legale, pe uzante sociale, pe intelegeri in vederea negocierii contractelor
26
colective, pe adaptarea lenta la schimbari sau pe simpla incapatanare proprie naturii umane.”
(J.M.Keynes).
Somajul voluntar ne apare ca o consecinta a functionarii pietei fortei de munca. Salariul de
echilibru se formeaza la intersectia curbei descrescatoare a cererii cu cea crescatoare a ofertei de
munca (la acest nivel ocuparea fortei de munca este deplina).

Daca piata muncii este rigida si salariatii pretind un salariu superior celui de echilibru, atunci
cererea de munca va scadea in comparatie cu oferta, determinand somajul voluntar (Lo-Lc).
Somajul tranzitoriu (,,frictional”) apare datorita informatiei incomplete de pe piata fortei de
munca si intereselor divergente ale patronilor si angajatilor.
Somajul la negru apare atunci cand persoana aflata in situatia de somer beneficiaza si de ajutor
de somaj, prestand in acelasi timp o activitate remunerata.
In cazul somajului structural si al celui tehnologic cei aflati in aceasta situatie trebuie sa
inteleaga ca profesia, meseria si calificarea lor nu mai corespunde cererii si, ca atare, trebuie fie sa
accepte salarii inferioare, fie sa se recalifice.

Somajul involuntar consta in existenta unor persoane neocupate, care ar fi dispuse sa lucreze
pentru un salariu determinat in conditiile pietei libere, dar nivelul acestuia este rigid si salariatul nu are
posibilitatea sa lucreze din diferite motive. (ee.: somajul ciclic).
Scaderea cererii de la C1 la C2 in conditiile mentinerii salariului la acelasi nivel va determina
un surplus de lucratori caracteristic intervalului L1-L3.

Diferenta de conjunctura intre cererea si oferta de munca poate proveni si prin sporirea ofertei
datorita cresterii noilor contingente de salariati sau altor fenomene demografice (imigratia). Se observa
cresterea ofertei de la O1 la O2, ceea ce, in conditiile mentinerii unui nivel de salarizare constant si
pentru aceeasi cerere, va determina un surplus de forta de munca pe intervalul L1-L3. Pentru a nu avea
somaj, saalariul ar trebui sa coboare la S2, atunci intersectia cererii cu a ofertei va fi punctul E2,
corespunzator unui grad de ocupare a fortei de munca L2.

27
 SUBIECTUL 20
-IMPLICATIILE SOMAJULUI SI MASURI DE COMBATERE-

Concluzii desprinse din teoria si practica economica cu privire la masurile de combatere a

somajului:
 nu exista retete universale privind combaterea somajului valabile oricand si oriunde ci
dimpotriva, se impun masuri concrete tinand seama de cauzele care l-au generat si formele de
manifestare ale acestuia;
 masurile privind teoria somajului se integreaza organic cu ansamblul masurilor anticriza;
 somajul nu poate fi combatut in mod radical si ideea asigurarii depline a fortei de munca nu
este oportuna;
 desi se datoreaza unor influente complexe ale economicului, psihosocialului si politicului,
somajul este determinat in primul rand de modul de derulare a procesului reproductiei in ansamblu,
fiind legat in primul rand de crsterea economica, de aceea relatiile de combatere a lui vizeaza, in
principiu, relansarea cresterii economice.
Masurile care privesc diminuarea somajului:
 masuri care privesc direct pe someri: masuri de organizare a pregatirii si calificarii somerilor,
facilitati acordate de stat intreprinderilor care creeaza noi locuri de munca si angajeaza someri, trecerea
la noi forme de angajare, etc;
 masuri care privesc populatia ocupata: pregatirea si recalificarea angajatilor, repartitia mai buna
a factorului total de timp de munca prin reducerea duratei saptamanii de lucru, scaderea varstei de
pensionare, prelungirea duratei scolarizarii, extinderea locurilor de munca cu program redus, cresterea
mobilitatii populatiei active, crearea de noi locuri de munca pe baza de investitii, garantarea locurilor
de munca prin negocierile contractului de munca.

28
 SUBIECTUL 21
-BANCILE SI ROLUL LOR IN ECONOMIE-

Bancile au aparut cu mult timp in urma, rolul lor initial fiind acela de a pastra valorile
incredintate de clienti si de a executa plati ordonate de acestia. Inca din secolul XII se semnaleaza si
rolul de a acorda imprumuturi, dar forma reprezentativa de organizare a acestora a fost prefigurata o
data cu infiintarea Bancii din Amsterdam 1609, urmata de cea a Bancii Angliei 1694. Pe teritoriul
Romaniei, se infinteaza in 1857 Banca Nationala a Moldovei (Iasi) si Banca Romaniei (Bucuresti-
1866).
Functiile bancilor pot fi:
 active: acordarea de imprumuturi solicitantilor persoane fizice/juridice care indeplinesc
conditiile de bonitate financiar, adica au capacitatea de a restitui la scadenta sumele imprumutate
impreuna cu dobanzile aferente; pastrarea conturilor deponentilor; facilitarea infiintarii societatilor pe
actiuni si alte operatiuni cu titluri de valoare pe piata financiara prin crearea de instrumente financiare
proprii. Imprumuturile se acorda din capitalurile proprii ale bancilor sau din diferenta dintre depunerile
clientilor si restituirile solicitate de acestia in cadrul unui anumit interval de timp;
 pasive: punerea spre pastrare a economiilor populatiei si agentilor economici; executarea de
plati pe baza ordinelor clientilor; conducerea operatiunilor de casa ale intreprinderilor si institutiilor;
 functii noi cu caracter macroeconomic: coordoneaza platile si incasarile ce se efectueaza in
economia nationala, gestioneaza moneda nationala si supravegheaza relatiile ei cu celelalte moonede;
 functia de intermediere financiara: la nivelul economiei nationale, dirijeaza economiile
agentilor economici si ale populatiei spre domenii de interes national;
 restrictioneaza creditul prin gestionarea riscului, in sensul ca tempereaza entuziasmul unor
imprumutatori care nu prezinta garantii sau ale caror proiecte sunt prea riscante;
 creeaza putere de cumparare aditionala prin transformarea depozitelor si a depunerilor la
vedere, efectuate de agentii economici in credite pe termen lung;
 selectioneaza proiectele de dezvoltare pe care le sustin cu credite; au un rol important in
orientarea economica si restructurarea economiei nationale.
Pentru serviciile prestate, bancile pretind agentilor economici anumite comisioane sau dobanzi.
Acestea constituie veniturile bancilor, iar cheltuielile lor constau in dobanzi acordate clientilor pentru
sumele depuse si cheltuieli administrativ-gospodaresti. Diferenta dintre veniturile si cheltuielile
bancilor constituie profitul bancar brut, iar daca din acesta se scad impozitele se obtine profitul bancar
net.

Banca centrala (de emisiune) are urmatoarele atributii:

 emiterea de moneda sub forma de bancnota sau moneda metalica;
 supravegherea functionarii societatilor bancare si a altor institutii de credit;
 conlucreaza cu Trezoreria pentru realizarea programului guvernului;
 realizeaza politica monetara si valutara a tarii;
 mentine stabilitatea monetara si supravegheaza puterea de cumparare.

Bancile comerciale conlucreaza direct cu agentii economici, oferind servicii acestora, iar din punct
de vedere al modului cum isi procura capitalul, distingem:
 banci de depozit: isi procura mijloacele financiare necesare prin depunerile pe termen scurt ale
cleintilor. Acestea pot fi: banci de depozit propriu-zise (primesc depuneri la vedere si la termen si
acorda credite pe termen scurt) si banci de afaceri (pot acorda imprumuturi pe termen lung,
intermediind totodata emisiuni de actiuni si obligatiuni, acestea dispunand de un capital propriu
29
insemnat);
 banci ipotecare: emit inscrisuri si obligatiuni ipotecare.

Principalele banci comerciale din Romania sunt: BCR, Banca Agricola Bancorex, Banca Romana
de Dezvoltare, Bancpost, Bancoop, Banca Ion Tiriac, Eximbanc.

Alte institutii financiare cu rol similar bancilor:

 Casele de Economii si Consemnatiuni (CEC): colecteaza economiile populatiei prin depuneri
la vedere si la termen in schimbul unei dobanzi si efectueaza operatiuni de creditare in anumite conditii
(ex.: acorda credite pentru locuinte);
 Casele de Ajutor Reciproc: sunt organizate sub forma de adeziune, Calitatea de membru obliga
la plata unei cotizatii lunare si da dreptul la obtinerea unor imprumuturi la care, de regula, dobanda
este sub pretul pietei. Similar acestora functioneaza cooperativele de credit si casele de pensii;
 Societatile de asigurari: garanteaza asiguratului, in schimbul unei prime de asigurare,
despagubirea in cazul producerii unui risc.

30
 SUBIECTUL 22
-CONTINUTUL, MASURAREA SI FORMELE DE MANIFESTARE A INFLATIEI-

Inflatia este un dezechilibru de ansamblu al economiei intre masa monetara si oferta valorica
de bunuri si servicii, dezechilibru care se reflecta in cresterea masei monetare peste nevoile economiei,
ceea ce are ca efect deprecierea monetara si anormala, durabila si cumulativa a preturilor.

Cresterea anormala a preturilor inseamna modificarea lor substantiala intr-un timp scurt fata
de un nivel de referinta.
Cresterea durabila a preturilor presupune mentinerea tendintei in intervalul de timp respectiv,
deci o crestere conjuncturala a preturilor nu este caracteristica pentru definirea inflatiei.
Cresterea generalizata a preturilor presupune sa fie avute in vedere un numar mare de bunuri si
servicii, care, de regula, au o pondere ridicata in consumul curent al populatiei. (cresterea pretului la un
singur produs datorat unei situatii de conjunctura nu inseamna inflatie).
Aspectul cumulativ al cresterii preturilor are in vedere faptul ca o crestere a preturilor intr-o
anumita perioada de timp constituie premiza si punct de plecare pentru noi cresteri ulterioare ale
preturilor, avand deci un efect de antrenare.

Masurarea inflatiei se realizeaza prin ecartul absolut si relativ dintre cererea solvabila (bunurile
de consum ale populatiei, cererea de bunuri investitionale din partea agentilor economici, consumul
public si strainatatea) nominala si oferta reala de marfuri si servicii (bunurile naturale si serviciile
create intr-o perioada de timp in tara si importul).
 indicele general al preturilor si tarifelor de consum: exprima evolutia preturilor unui
ansamblu de bunuri necesare pentru subzistenta unei familii de talie mijlocie din mediul urban, in
concordanta cu nivelul si structura nevoii sociale determinata istoric.
q- cantitatea de bunuri si servicii din fiecare produs consumata
IPC= p- pretul produselor
Ri (rata inflatiei)= IPC-100
 indicele puterii de cumparare a monedei: Ipb= 1/IPC (valoarea inversa a IPC).
Clasificarea inflatiei in functie de valoarea IPC:
 inflatie moderata (,,taratoare”): presupune o crestere a preturilor de 3-5% anual;
 inflatie galopanta/rapida: cresterea preturilor se face intr-o proportie de peste 15% anual;
 hiperinflatie: cresterea preturilor poate atinge valori de 200-300% anual.

Intensitatea inflatiei trebuie judecata in stransa legatura cu dinamica indicatorilor

macroeconomici de crestere economica, iar din acest punct de vedere distingem:
 crestere economica neinflationista: bazata pe o inflatie moderata, in care rata cresterii
economice depaseste rata inflatiei; aceasta situatie a caracterizat tarile cu economie de piata in perioada
postbelica pana in deceniile 6-7, cand rata de crestere economica (4-6%) a fost superioara celei inflatiei
(3%); este o situatie pozitiva a economiei;
 crestere economica inflationista: rata inflatiei devanseaza rata cresterii economice;
 stagflatie: inflatia accentuata si crestere economica zero;
 slumpfatia: caracterizeaza situatia de declin economic (rata economica de crestere negativa) pe
fondul unei inflatii galopante sau chiar hiperinflatii.

31
 SUBIECTUL 23
-CAUZELE SI MECANISMELE INFLATIEI-

1. Cauzele profunde au originea in dezechilibrul dintre cerere si oferta pe piata bunurilor si

serviciilor, manifestat prin dereglari globale, sectoriale sau regionale. Cresterea cererii poate fi
determinatata de:
 reducererea inclinatiei spre economisire;
 excedentul balantei de plati care determina intrari suplimentare de devize;
 cresterea cheltuielilor neproductive (militare) si a celor anticipate cu productie intarziata;
 cresterea salariilor si a cheltuielilor pentru consum;
 cresterea demografica sustinuta.

Cresterea preturilor, in cazul inflatiei prin cerere, este cu atat mai accentuata cu cat rigiditatea
ofertei este mai pronuntata, adica inclinatia ofertei tinde sa se apropie de verticala. Caracteristica
inflatiei este sporirea continua a cererii si a preturilor. In acest caz se considera ca este cazul unei
economii aflate intr-o perioada de expansiune economica.

2. Cauzele nemijlocite sunt cresterea costurilor si a masei monetare din circulatie.

Inflatia prin costuri se produce datorita mecanismului specific de recuperare a cheltuielilor prin
pretul de vanzare.
Cresterea costurilor poate fi determinata de:
 cresterea salariilor intr-un ritm superior cresterii productivitatii muncii;
 politica de amortismente accelerata;
 cresterea preturilor la energie, materii prime si materiale;
 sporirea impozitelor indirecte;
 cresterea preturilor la bunurile importate, inregistrand inflatie importata;
 epuizarea unor resurse naturale, ceea ce obliga la utilizare de inlocuitori cu preturi mai ridicate.

Inflatia prin costuri este asociata deseori cu fenomene negative, cum ar fi somajul masiv si
cresterea economica zero (stagflatie) sau scaderea productiei nationale (slumpflatie).

Cele doua tipuri de inflatie, prin cerere si prin costuri, se pot manifesta simultan, determinand
asa numita spirala inflationista. Fenomenul se explica prin incercarea de crestere a cresterii agregate
ca urmare a politicii guvernamentale in speranta diminuarii somajului, determinat de reducerea
productiei din cauza cresterii costurilor. Simultan cererea agregata va creste (deplasare spre dreapta) si
oferta va scadea (deplasare spre stanga), ceea ce se va reflecta in cresterea preturilor.

Inflatia monetara se bazeaza pe ipoteza echilibrullui dintre masa monetara si volumul valoric
al tranzactiilor comerciale demultiplicat cu viteza de circulatie a banilor. M=P·T/V
Cresterea masei monetare in circulatie poate fi datorata urmatoarelor cauze:
 finantarea deficitului bugetar prin emisiune monetara;
 excedent al balantei de plati care determina intrari masive de devize;
 cresterea nefondata a salariilor;
 dezvoltarea creditului bancar;
 cresterea vitezei de rotatie a banilor.

32
 3. Cauzele social-politice ale inflatiei pot fi diverse: razboaie sau anumite tensiuni sociale
(determina cresterea preturilor), revendicarile sindicatelor bazate pe o politica populista a guvernului
ce vizeaza cresterea salariilor (determina sporirea masei monetare si a cererii agregate, cu efecte asupra
cresterii inflatiei), factorul psihologic (amplifica inflatia la nivelul cresterii cererii de bunuri pentru a
putea fi protejate veniturile si determina revendicari salariale pentru a fi mentinute veniturile reale),
tranzitia la economia de piata ( a determinat inflatie prin mecanisme specifice- liberalizarea preturilor,
restructurarea economiei, refacerea pietelor externe, etc.).

SUBIECTL 24
-CONSECINTELE INFLATIEI SI POLITICI DE COMBATERE-

Consecintele inflatiei sunt negative atat pentu indivizi, pentru agentii economici si pentru
economia nationala in ansamblu.
La nivelul persoanelor fizice, inflatia inseamna diminuarea drastica a veniturilor reale; Sunt
afectate in mod deosebit persoanele cu venituri mici.

Consecinte in randul agentilor economici: se erodeaza puterea de cumparare din cauza

preturilor ridicate, veniturile reale ale lor scad, cresc cheltuielile de exploatare datorita cresterii
preturilor la importurile necesare productiei, se accentueaza tendintele speculative si se devalorizeaza
economiile, scade cursul actiunilor datorita scaderii profiturilor, tendinta de indatorare creste.

Pe ansamblul economiei domneste o stare de incertitudine deoarece firmele intampina greutati

reale in a prevedea corect raportul costuri-incasari.

Michel Didier identifica trei categorii importante de politici antiinflationiste:

 blocajul monedei: presupune evitarea crearii de moneda suplimentara prin restrangerea
creditului, manevrand eficient rata dobanzii, in sensul cresterii acesteia. Acest lucru poate fi realizat in
practica de Banca Nationala prin dobanda de refinantare care, fiind ridicata, obliga si bancile
comerciale sa practice un nivel ridicat al dobanzii. Restrangerea creditului va afecta activitatea de
investitii, provocand cresterea somajului.
 blocajul veniturilor: presupune inghetarea salariilor si a preturilor; este o politica antiliberala,
cu efecte negative pe termen scurt, care poate genera conflicte sociale, dar daca este aplicata rational,
s-a dovedit necesara si eficienta.
 blocajul cheltuielilor publice: presupune restrangerea acestora, ceea ce poate conduce la somaj
in sectorul activitatilor publice, dar masura este necesara in cazul unui buget deficitar generator de
inflatie.

33
 SUBIECTUL 25
-CONTINUTUL SI FORMELE PRINCIPALE ALE INTEGRARII ECONOMICE-

Continutul notiunii economice de integrare internationala variaza de la intelesul simplu, vizand

relatiile comerciale intre economiile nationale independente, la extrema complexa de ,,unificare
completa intre economii anterior distincte”.

Cauzele integrarii economice:

 internationalizarea factorilor de productie, generata de revolutia tehnico-stiintifica
contemporana, care a facut posibil accesul facil, in timp oportun, la oricare dintre factorii de productie;
 multilateralismul practicat in relatiile internationale, bazat pe accentuarea fluxurilor economice
intre state suverane;
 diviziunea internationala a muncii;
 concurenta puternica desfasurata intre societatile transnationale, unele devenite ,,giganti” in
domeniul lor de activitate;
 cauzele de ordin politic care vizeaza mentinerea/dezvoltarea sferelor de influenta si rezolvarea
unor probleme globale (poluarea, criza energetica, internationalizarea conflictelor, etc.);

Factori care favorizeaza integrarea:

 inlaturarea restrictiilor comerciale (tarife vamale, restrictii cantitative, etc.);
 largirea pietei interne;
 inovarea stiintifica si tehnologica.

Forme de integrare:
 zonele de comert liber: reprezinta un spatiu format din doua sau mai multe tari/perimetre
apartinand tarilor respective, in care au fost suprimate taxele vamale dintre ele, dar mentin fiecare fata
de tarile nemembre propriile lor tarife vamale si regiuni comerciale, beneficiind si de alte avantaje.
(ex.: Asociatia Europeana a Liberului Schimb si Zona Australia- Noua Zeelanda).
 uniunea vamala: o forma de integrare prin care tarile membre inlatura barierele comerciale
intre ele si adopta reglementari vamale externe comune fata de toate celelalte tari care nu fac parte din
uniune. Avantaje: liberalizarea circulatiei marfurilor, stimularea concurentei si competitiei intre firme,
diminuarea costurilor de transfer ale marfurilor, intensificarea schimburilor reciproce. Deosebirea
dintre aceasta si zonele de comert liber consta in tarifele vamale adoptate fata de tarile nemembre.
 piata comuna: consta in liberalizarea comertului dar si a liberei circulatii a capitalurilor si a
fortei de munca, la care se adauga o anumita egalizare a preturilor, izvorata din jocul liber al cererii si
ofertei practic pe aceeasi piata.
 uniunea economica: presupune libera circulatie a marfurilor si a factorilor de productie,
precum si o abordare unitara a politicilor economice nationale pe diferite domenii (agricultura,
transporturi, dezvoltare regionala, somaj, protectia mediului). Aceasta forma de integrare va conduce
catre uniunea economica si monetara, care presupune o politica monetara comuna (banca centrala si
moneda unica) si catre integrarea politica si sociala, care presupune crearea unor organisme comune
ce urmeaza sa preia o serie de ompetente nationale la nivel comunitar.
 globalizarea: un fenomen inevitabil, datorat interdependentelor economice, politice si sociale
care se manifesta in prezent. Se materializeaza si prin crearea unor organisme internationale: ex.:
Organizatia Mondiala de Comert- reglementeaza reporturile de schimb in plan mondial si propune un
comportament comercial modelat dupa principiile concurentei.

34
 SUBIECTUL 26
-PRINCIPALELE ETAPE IN REALIZAREA INTEGRARII ECONOMICE DIN
EUROPA OCCIDENTALA-

Prima etapa: formarea CECO, infiintata pe baza Tratatului de la Paris (1951), semnat de:
Franta, R.F. Germania, Italia, Benelux. CECO isi propunea scoaterea din criza a industriei carbonifere
si a celei siderurgice, precum si crearea unei ,,piete comune” pentru aceste industrii, in vederea
eliminarii stocurilor acumulate.
A doua etapa: incepe cu formarea CEE (Comunitatea Economica Europeana), prin semnarea
Tratatului de la Roma (1957) de catre cele 6 tari membre CECO. CEE si-a propus: stabilirea unui tarif
vamal comun si a unei politici comerciale comune fata de tarile terte; libera circulatie a fortei de
munca, serviciilor si capitalului; instituirea unei politici comune in domeniul agriculturii,
transporturilor, energeticii, etc.
Cele 6 state semneaza la Roma (1957) si Tratatul cu privire la crearea Comunitatii Europene a Energiei
Atomice (Euroatom), care isi propunea: coordonarea politicilor statelor membre in domeniul cercetarii
stiintifice si crearea unei piete comune pentru materialele si echipamentele nucleare.
A treia etapa: semnarea Tratatului de fuziune a CECO, CEE si Euroatom (1973), constituindu-
se Comunitatea Europeana, avand organe de conducere si buget comun. In perioada 01.04.1973-
01.01.1977, adera Marea Britanie, Irlanda si Danemarca; incepand cu 01.01.1981-Grecia; incepand cu
01.01.1986- Spania si Portugalia.

Prin Tratatul de la Maastricht, cele 12 tari membre ale Comunitatii Europene vor forma U.E.,
marcand inceputul celei de-a patra etape a integrarii europene.
Structura institutionala:
 Comisia Europeana- organul executiv; rolul- asigurarea respectarii prevederilor legislative si de
a propune legislatia Uniunii. Competentele Comisiei sunt mari in privinta politicii concurentei,
conducerea politicilor comune, administrarea diverselor fonduri si programe.
 Consiliul de Ministrii- organul de decizie; format din reprezentantii guvernelor tarilor membre;
se constituie pe consilii si pe domenii, formate din ministrii de resort. Hotararile Consiliului se adopta
prin vot majoritar, cu exceptia domeniului fiscal si al circulatiei persoanelor, unde este nevoie de votul
unanim.
 Parlamentul European: elaboreaza legislatia UE si controleaza activitatea Comisiei Europene.
Membrii Parlamentului discuta siaproba cererile de aderare.
 Curtea Europeana de Justitie: formata din judecatori numiti de catre statele membre pe termen
de 6 ani; atributii privind rezolvarea disputelor dintre statele membre si supravegheaza aplicarea
legislatiei UE.
 Consiliul European: cel mai inalt for de adoptare a deciziilor pentru UE, la care participa sefii
de stat si de guvern a tarilor membre; se definesc liniile politicii generale ale UE si se traseaza
obiectivele dezvoltarii viitoare.
 Curtea Europeana de Conturi: verifica daca sunt respectate normele si regulamentele bugetare
comunitare; revizuieste conturile Comisiei Europene si publica un raport anual cu privire la modul in
care sunt cheltuiti banii.

Realizarile celor patru decenii de existenta ale UE pot fi sintetizate in 4 directii:

 uniunea vamala: mai intai s-a realizat ,,uniunea tarifara”, care prevedea “dezarmarea tarifaera”
(eliminarea in intregime a taxelor vamale intre tarile membre), apoi elaborarea unui tarif vamal extern
comun.
35
 formarea pietei comune agricole avea ca obiective principale: libera circulatie a produselor
agricole (eliminarea taxelor vamale, sistem de preturi unice, reguli comune de gestiune si concurenta,
reglementari juridice asemanatoare, protectie comuna fata de terti), preferinta comunitara la frontiere
(comercializarea cu prioritate pe piata comunitara a produselor de origine din tarile membre;
promovarea unui sistem de taxe la import; o taxa asupra exporturilor) si solidaritatea financiara (fiecare
tara membra accepta consecintele politicii de sustinere a productiei agricole).
 libera circulatie a factorilor de productie: prevedea posibilitatea migrarii libere a fortei de
munca si a capitalului intre tarile membre.
 realizarea Uniunii Monetare Europene: prin introducerea unei monede unice EURO creaza o
serie de avantaje tarilor membre: facilitati in tranzactiile comerciale, reducerea costurilor, dezvoltarea
pietelor de capital si stimularea investitiilor straine.

36