Émile Benveniste (27 mai 1902 - 3 octombrie 1976) a fost un lingvist și semiotician structural

francez . Este cel mai cunoscut pentru studiul său asupra limbilor indo-europene și reformulării critice a
paradigmei lingvistice instituită de Ferdinand de Saussure .
Benveniste s-a născut în Alep, în Siria Otomană, într-o familie sefardă. Tatăl său l-a trimis la
Marsilia să întreprindă studii rabinice, dar abilitățile sale excepționale au fost remarcate de Sylvain Lévi
care l-a prezentat lui Antoine Meillet .
A studiat inițial la Sorbona, sub îndrumarea lui Meillet, fost student al lui Saussure. Apoi, începe
să predea la École Pratique des Hautes Études și, un deceniu mai târziu, în 1937, devine profesor de
lingvistică la Collège de France. În 1969 are un accident vascular care îl obligă să se retragă din funcția de
profesor. Cu toate acestea, devine primul președinte al Asociației Internaționale pentru Studii Semiotice,
între anii 1969 și 1972. Benveniste a murit la Paris, la 74 de ani.
La începutul carierei sale, munca sa fiind extrem de specializată și de tehnică, a influnțat doar un
mic cerc de savanți. La sfârșitul anilor treizeci, el a stârnit o controversă prin contestarea noțiunii
saussuriene de semn, făcea o distincție binară între forma fonică a oricărui cuvânt (semnificant) și ideea
asociată cu acesta (semnificat). Saussure a susținut că relația dintre cei doi era psihologică și pur arbitrară.
Benveniste a contestat acest model în Nature du signe linguistique.
Publicarea textului său monumental, Probleme de lingvistică generală, va face poziția mai bine
cunoscută publicului larg. Cele două volume ale acestei lucrări au apărut în 1966, respectiv în 1974.
Cartea are nu numai rigoarea științifică, ci și un stil accesibil publicului larg, constând din diferite scrieri
adunate dintr-o perioadă de peste douăzeci și cinci de ani. În Capitolul 5, Comunicarea animalelor și
limbajul uman , Benveniste a respins interpretările lingvistice comportamentale, demonstrând că vorbirea
umană, spre deosebire de așa-numitele limbi ale albinelor și ale altor animale, nu poate fi redusă la un
sistem de răspuns la stimul.
Un concept pivot în opera lui Benveniste este distincția dintre énoncé și énonciation, care a
rezultat din studiul său asupra pronumelor. Énoncé este declarația independent de context, în timp ce
énonciation este actul de a afirma ceva legat de context. În esență, această distincție l-a determinat pe
Benveniste să vadă limbajul în sine ca o „instanță discursivă”, adică fundamental ca discurs. La rândul
său, acest discurs este utilizarea propriu-zisă a limbajului.