Clasificarea legendelor a constituit o preocupare pentru cercetătorii prozei populare din a doua jumătate a secolului nostru.

în 1963, Societatea internaţională de cercetare

a naraţiunilor populare a propus o nouă tipologie bazată pe investigarea colecţiilor existente, desemnînd patru categorii de legende : a) Legende etiologice sau escatologice
; b) Legende istorice sau despre istoria civilizaţiei; c) Legende mitologice (sau despre fiinţe şi forţe supranaturale) ; d) Legende religioase.
Prima categorie, etiologică (escatologică), cuprinde legende explicative despre creator şi facerea lumii, despre lume, geneza lucrurilor, fenomene naturale, formaţii
geologice, munţi, vîrfuri de munţi, dealuri, stînci, coline, peşteri, rîpi, strîmtori, trecători, poieni, lacuri, rîuri, mări, despre natura vegetalelor, animalelor şi insectelor, despre
om, despre popoare. Acest material epic reprezintă o experienţă acumulată şi transmisă oral de-a lungul multor generaţii.
Dintre legendele cosmogonice româneşti, cu paralele şi în alte mitologii, un loc privilegiat îl ocupă mitul scufundării cosmogonice, cu cele două motive constitutive : a)
brusca inerţie mentală a lui Dumnezeu ; b) fraternitatea Dumnezeu (Crist)-Satan (M. Eliade, Satana şi bunul Dumnezeu, în De la Zal- moxis la Genghis-Han, E.S.E., 1980,
p. 87—135).
M. Eliade relevă că mitul scufundării cosmogonice e singura cosmogonie populară din sud-estul european, deosebită fundamental de mitologia iudaic-creş- tină din Biblie.
In legendele cosmogonice româneşti, albina şi ariciul sînt colaboratoare ale lui Dumnezeu. Prin înţelepciunea sa, păcălindu-1 pe arici, albina contribuie la creaţie. Dumnezeu
nu a ştiut şi nici nu a putut să rezolve singur această problemă a creaţiei (vezi T. Papahagi, Mic dicţionar folkloric, Ed. Minerva, 1979 ; Albina, p. 35—37 ; Ariciul, p. 76—
80). In multe legende cosmogonice, ariciul, dotat cu inteligenţă demiurgică, apare in ipostaza de colaborator al lui Dumnezeu la crearea pămîntului.