Sfinții Trei Ierarhi – modele de cultură teologică și păstori de suflete

Nevoia de a-i întâlni pe cei Trei Ierarhi ne încearcă de fiecare dată când se
apropie praznicul lor. Sărbătoarea închinată lor de către Biserică are darul de a-i
aduce pe ei în mijlocul nostru, înţelegându-i ca oameni ai timpului lor, dar şi ai
timpului nostru, pentru că modul lor de face teologie rămâne peste veacuri modelul
cel mai elocvent pentru teologia zilelor noastre.
Este foarte bine cunoscut faptul că la Sfinții Trei Ierarhi teologia lor a fost
normativă pentru constituirea dogmaticii creștine. Astfel, în opera lor vastă sunt
prezente în egală măsură revelația si creația, Treimea ca structură supremă a
comuniunii și iubirii, iconomia divină, eclesiologia, ca și eshatologia. Pentru acest
motiv, teologia modernă nu poate face abstracție de gândirea lor, care rămâne nor-
mativă datorită faptului că a avut un caracter general, incluzând toate aspectele
vieții omului, dar și ale societății.
Cu siguranță, mai mult decât noi, urmașii lor, Sfinții Trei Ierarhi au
experimentat la nivel personal și au reusit să impună un model privind relația
ideală și constructivă între cultură, trăirea Evangheliei și slujirea creștină, atât
pentru credincioșii Bisericii, dar în special pentru preoți. Importanța problemei este
la fel de evidentă astăzi, ca și atunci, pentru că eficiența pastoral-misionară este
condiționată de îmbinarea armonioasă a acestor trei factori inseparabili.
Nu fără motiv - deci - Sfinții Trei Ierarhi au acordat acestei relații o impor-
tanță deosebită, reușind să realizeze un model care a străbătut veacurile și a cărui
perenitate nu va înceta, datorită faptului că își are sorgintea în revelația divină.
Contribuția incontestabila a acestor ierarhi s-a datorat în mare măsură faptului că
personalitatea fiecăruia a cumulat cultura la cel mai înalt nivel, trăirea dogmelor
creștine cu cea mai caldă și autentică intensitate, precum și slujirea lumii, după
modelul Mântuitorului Hristos. Sfinții Trei Ierarhi, ca de altfel majoritatea
Părinților și scriitorilor bisericești, și-au însușit cultura timpului lor pe care au
adaptat-o necesităților dezvoltării teologice. Nu s-a pus niciodată problema
adaptării teologiei la știința timpului, iar când cei "din afară" - cum spune Sfântul
Vasile cel Mare - au pus aceasta problemă, această abordare a născut în mod
constant erezii.
În secolul IV existau încă structurile educației clasice. Creștinii își
încredințau copiii profesorilor, iar retorii deveniți creștini se adaptau unui public
diversificat, adică format și din creștini și din necreștini. Mitologia și idealul
umanist al culturii păgâne începuseră să pună probleme sensibilității creștinilor
care se întrebau deja dacă educația clasică nu este periculoasă. În acest sens,
sfântul Vasile cel Mare atrage atenția creștinilor printr-o frumoasă omilie „Ia
aminte la tine însuți”:
"Ia aminte la tine însuți", adică: nu lua seama nici la cele ale tale, nici la cele din
jurul tău, ci numai la tine însuți. Altceva suntem noi înșine și altceva cele din jurul
nostru. Sufletul și rațiunea suntem noi înșine, întrucât am fost făcuți după chipul
Creatorului. Averile, artele si meseriile sunt cele dimprejurul nostru.
Ce spune deci această poruncă?
Nu lua aminte la trup, nici nu urmări cu orice chip binele trupului: sănătatea,
frumusețea, desfătarea cu plăceri, viața lungă; nu admira averile, slava și puterea;
nu socoti mare lucru pe cele ce sunt în slujba acestei vieți trecătoare, ca nu cumva
prin râvna pentru ea să disprețuiești viața ta cea adevărată, ci ia aminte la tine
însuți, adică de sufletul tău. Pe el împodobește-l, de el poartă de grijă, pentru că
prin luarea-aminte sa fie îndepărtată, toată întinăciunea venită peste el din pricina
răutății, să fie curățit de toată rușinea provenită de pe urma păcatului, să fie
împodobit și să strălucească prin toată frumusețea virtuții.
Cercetează-te pe tine cine ești, cunoaște-ți firea ta! Cunoaște că trupul tău e
muritor, iar sufletul nemuritor! Cunoaște că viața noastră este dublă: una, proprie
trupului, iute trecătoare; alta, înrudită cu sufletul, fără de sfârșit. Nu te alipi de
cele muritoare, ca și cum ar fi veșnice, nici nu disprețui pe cele veșnice, ca și cum
ar fi trecătoare. Nu te uita la trup, fiindcă este trecător, ci poartă grijă de suflet,
de lucrul cel nemuritor. Ia seama cu toată luarea-aminte de tine însuți, ca să știi să
împarți fiecăruia ce-i de folos: trupului, hrană și îmbrăcăminte; sufletului,
dogmele credinței, deprinderea virtuții, îndreptarea patimilor.
Fii treaz, sfătuiește-te, păzește cele prezente, poartă grijă de cele viitoare! Nu
părăsi, din pricina lenei, cele de față și nici nu-ți închipui că ai în mână cele ce nu
sunt și poate nici nu vor fi. Nu înceta deci de a te cerceta pe tine însuți, ca să vezi
dacă viața ta merge după poruncile Domnului; dar nici nu te uita în jur la ceilalți
oameni, ca să vezi dacă ai putea găsi vreo pată la cineva, așa cum a făcut fariseul
acela îngâmfat, care stătea și-și dădea dreptate, iar pe vameș îl defăima, ci
cercetează-te necontenit pe tine însuți să vezi dacă nu cumva ai păcătuit cu
gândul, dacă nu cumva limba a alunecat, luând-o înaintea minții, dacă nu cumva
ai săvârșit cu mâinile ceva nesocotit. Mai mult, luarea- aminte și studierea atentă
a propriei tale persoane te va conduce și la cunoașterea lui Dumnezeu. Dacă iei
aminte la tine însuți, nu mai ai nevoie să descoperi pe Creator în celelalte
creaturi; vei contempla în tine însuți, ca într-un microcosmos, marea înțelepciune
a Creatorului tău. Din sufletul tău necorporal vei cunoaște că și Dumnezeu este
necorporal. Vei crede că Dumnezeu este nevăzut, gândindu-te la sufletul tău; că și
el nu poate fi văzut cu ochii trupului.
Tot așa și Dumnezeu: nu căuta să-L înțelegi cu ajutorul ochilor, ci, îngăduindu-i
minții credința, caută să ai o înțelegere spirituală despre El!
Dacă vrei, după ce ai privit sufletul, privește și alcătuirea trupului și admiră ce
locaș potrivit a creat Dumnezeu sufletului. Dintre toate viețuitoarele numai pe om
l-a creat Dumnezeu cu facultatea de a sta drept, ca să cunoști, din poziția lui, că
viața ta este de origine dumnezeiască”.