Take Ionescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Take Ionescu

Take Ionescu

Date personale

Născut 13/25 octombrie 1858

Ploiești, Țara Românească
Decedat 2 iunie 1922 (63 de ani)
Roma, Italia

Înmormântat Mănăstirea Sinaia

Cauza decesului cauze naturale[*] (febră tifoidă)

Căsătorit cu Elisabeth (Bessie) Richards (1881-

1919)
Adina Olmazu (1919-1922)

Naționalitate Român

Cetățenie România

Religie Ortodox

Ocupație jurnalist
diplomat
avocat
Politician

Președintele Consiliului de Miniștri

În funcție
17 decembrie 1921 – 19 ianuarie 1922

Locțiitor 1884 - 1922

Precedat de Alexandru Averescu

Succedat de Ion I.C. Brătianu

Circumscripția deputat de Ilfov, Craiova

 Ministrul afacerilor externe

În funcție
13 iunie 1920 – 16 decembrie 1921

Precedat de Duiliu Zamfirescu

Succedat de Gheorghe Derussi

Ministrul cultelor și instrucțiunii publice

În funcție
27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895

Precedat de Petru Poni

Succedat de Petru Poni

Ministrul de interne

În funcție
14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1913

Precedat de Constantin C. Arion

Succedat de Vasile G. Morțun

Ministrul finanțelor

În funcție
22 decembrie 1904 – 12 martie 1907

Precedat de Emil Costinescu

Succedat de Emil Costinescu

 Partid politic Partidul Național Liberal
Partidul Conservator
Partidul Conservator-Democrat

Alma mater Universitatea din Paris

Profesie Avocat

Semnătură

Modifică date / text

Take Ionescu (n. 13/25 octombrie 1858, Ploiești, Țara Românească – d. 2 iunie 1922, Roma, Italia) a fost un om politic, avocat și ziarist român, care
a deținut funcția de prim-ministru al României în perioada 1921-1922. De-a lungul vieții a folosit mai multe nume (Dumitru G. Ioan, Dimitrie G. Ioan,
Dimitrie G. Ionescu, Demetru G. Ionescu, etc.), pentru ca odată cu intrarea în viața politică să se oprească la numele pe care avea să-l folosească
până la moarte, Take Ionescu.
Dumitru Ioan (cum a fost trecut în registrul de nașteri) a fost al doilea fiu al familiei de negustori din Ploiești, Gheorghe (Ghiță) și Eufrosina Ioan, care
a mai avut alți trei copii: Constantin, Toma și Victor. Studiază la Liceul Sfântul Sava din București, după absolvirea căruia își continuă studiile
în Franța, unde absolvă Facultatea de Drept a Universității din Paris (1875-1879), la care obține și titlul de Doctor în Drept cu mențiunea „magna cum
laude” (1881), cu teza „De la condition de l'enfant naturel dans la legislation romaine”. Întors în țară a ales să devină avocat, înscriindu-se în baroul de
Ilfov.
În anul 1883 și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Liberal, fiind ales deputat pe listele acestuia în Colegiul III-Ilfov. Părăsește
Partidul Național Liberal în 1885, devenind membru al grupării liberale „Dizidența” alături de Constantin C. Arion, Constantin Dissescu, Alexandru
Djuvara, Nicolae Fleva, frații Lecca etc. În urma eșuării diferitelor încercări de refacere a unității PNL, în 1891 Take Ionescu se alătură Partidului
Conservator. În 1908 fondează Partidul Conservator-Democrat, al cărui președinte a fost până la moarte.
Pe parcursul carierei sale politice, Take Ionescu a ocupat o serie de poziții ministeriale, cum ar fi ministru al instrucțiunii publice și cultelor (1891-
1898), ministru de finanțe (1904-1907), ministru de externe (1912-1914) și în cele din urmă, președinte al Consiliului de Miniștri (1921-1922). S-a făcut
remarcat prin calitățile sale oratorice, căpătându-și în epocă porecla de „Tăchiță Gură de Aur”.
Take Ionescu a activat și în presă, conducând sau colaborând la publicații cum ar fi Românul, Epoca, La Liberté
Roumaine, Dreptatea, Timpul, Constituționalul, Conservatorul, La Roumanie, Acțiunea, Universul și Evenimentul. Între 1883-1898 a
fost corespondentul ziarului Times la București.
Take Ionescu a fost un susținător al intrării României în Primul Război Mondial, de partea Antantei. De activitatea sa ca ministru de externe se leagă
semnarea Păcii de la București din 1913, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Balcanic, precum și punerea bazelor Micii Înțelegeri în 1921. A fost un
sprijinitor activ al luptei pentru unitatea națională a românilor din afara granițelor, militând în același timp pentru respectarea drepturilor minorităților
naționale.
S-a stins din viață la 22 iunie 1922, la Roma, din cauza unei infecții bacteriene a aortei, căpătată în urma consumării unor stridii infestate. Este
înmormântat la Mănăstirea Sinaia.