De menţionat este faptul că prin legea de funcţionare, societăţile de asigurare române sau

străine, autorizate să funcţioneze în România, trebuiau să investească în ţară cel puţin sumele
corespunzând: -rezervelor matematice ale asigurărilor de viaţă sau asigurărilor elementare cu
restituire de prime contractate sau plătibile în ţară; -rezervelor tehnice ale celorlalte asigurări
corespunzând părţii din rezerva neabsorbită de riscul purtat la finele fiecărui an.

1.3.2 Asigurările în condiţiile economiei planificate (perioada 1949-1990)

După naţionalizarea din 1948, activitatea de asigurare în România a fost organizată pe baze
noi. Societăţile de asigurare private au trecut în proprietatea statului cu toate activele şi pasivele lor.
Instituţiile publice de asigurare au fost incorporate şi ele în noile structuri organizatorice ale
economiei naţionale planificate.

În anul 1952 a fost organizată Agenţia Asigurărilor de Stat – ADAS2 - cu capital integral
român, instituţie specializată în operaţiuni de asigurare-reasigurare şi comisariat de avarie. Până în
1952, a funcţionat pe o perioadă de 3 ani "SOVROM-ASIGURARE", societate creată după
naţionalizare cu capital sovietic. ADAS practica două modalităţi de asigurare - prin efectul legii
(obligatorii) şi facultative.

1.3.3 Asigurările în faza de tranziţie la economia de piaţă (după 1990)

În faza de tranziţie la economia de piaţă s-a creat un nou aspect al relaţiilor de asigurare care
s-a bazat pe constituirea, organizarea şi funcţionarea unor noi societăţi comerciale în domeniul
asigurărilor în baza relaţiilor dezvoltate fără participarea Statului. În legătură cu aceasta au fost
adoptate legi şi alte acte normative care redau un nou conţinut acestei activităţi.

Potrivit Legii privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din

domeniul asigurărilor (Legea nr.47/16 iulie 1991)3, activitatea de asigurare în România s-a desfăşurat
prin trei categorii de societăţi şi anume: a) societăţi de asigurare, societăţi de asigurare-reasigurare şi
societăţi de reasigurare. Acestea au în comun faptul că acceptă riscuri în schimbul primelor plătite;
b) societăţi de intermediere sau agenţi de intermediere, care negociazăşi încheie contracte de
asigurare şi reasigurare; c) societăţi care prestează alte servicii privind încheierea şi exercitarea unor
contracte de asigurare¬reasigurare (de comisariat de avarie).

După 1990 respectiv la 31.12.1990 prin Hotărârea de Guvern nr.12794, Administraţia Asigurărilor
de Stat şi-a încetat, activitatea luând fiinţă trei societăţi comerciale pe acţiuni de asigurare care au
preluat activele, respectiv:

- Societatea Asigurarea Românească S.A.

10
 - Societatea Astra S.A.

- Agenţia CAROM S.A.

Dintre aceste trei societăţi Societatea Astra S.A., în calitate de societate de

asigurare¬reasigurare, practică asigurări facultative de persoane, altele decât cele de viaţăşi asigurări
de bunuri şi răspundere civilă, în categoria asigurărilor de bunuri intrând şi "asigurările maritime şi
de transport".

Legea cu privire la asigurări şi reasigurări din nr.136 din 19955, a modificat aceste prevederi
şi a creat o nouă sistemă de asigurări în ţară.

În condiţiile noii economii de piaţă asigurarea este în primul rând o relaţie economicăşi o
operaţiune financiară ce i-a naştere fie direct prin efectul legii sau în temeiul unui contract prin care
asiguratorul se obligă, ca în schimbul unei prime de asigurare, să plătească asiguratului o despăgubire
sau suma asigurată6.
Asigurarea este într-o strânsă legătură cu activitatea de antreprenoriat. Pentru antreprenoriat
sunt caracteristice căutarea unor metode noi şi mai eficiente de folosire a regulilor, elasticitate,
aptitudinea de a merge la risc. În acelaşi timp apar anumite interese de asigurare, condiţionată de
însăşi natura activităţii de antreprenoriat. Aceste interese, întărite în contracte de asigurare, orientează
antreprenorii asupra acceptării noilor forme de dezvoltare, asupra căutării noilor sfere de introducere
a capitalului.

Unii autori consideră asigurarea ca o categorie economică. Asigurarea, drept categorie

economică, reprezintă un sistem de raporturi economice, care includ o totalitate de forme şi metode
de formare a fondurilor, mijloacelor băneşti şi folosirea lor pentru restituirea prejudiciilor în cazul
diferitor evenimente (riscuri) şi de asemenea pentru acordarea de ajutor cetăţenilor în cazul survenirii
unor evenimente din viaţa lor.

Categoria economică a asigurării se caracterizează prin următoarele:

1. existenţa raporturilor de redistribuire;

2. existenţa riscului asigurat şi criteriilor de estimare a lui;

3. formarea unei comunităţi de asigurare din numărul asiguratorilor şi asiguraţilor;

4. îmbinarea intereselor de asigurare şi de grup;

5. răspunderea solidară a tuturor asiguratorilor pentru daună;

6. redistribuirea daunei în spaţiu şi timp;

7. restituirea plăţilor de asigurare;

11
 8. auto-răscumpărarea activităţii de asigurare.

În economia de piaţă asigurarea apare, pe de o parte, ca un mijloc de apărare a bussinesului

şi a bunăstării oamenilor, pe de altă parte, ca o formă de activitate ce permite obţinerea venitului.
Asigurarea este un factor importante de stimulare a activităţii de producere şi de asigurare a unui
mod sănătos de viaţă, creează stimulenţi noi de creştere a productivităţii muncii în conformitate cu
depunerile personale. În literatura de specialitate asigurarea mai înainte se includea des în categoria
economică a finanţelor, şi îi erau atribuite funcţiile şi rolul caracteristic finanţelor. Considerăm că o
astfel de limitare a sferei de activitate a asigurării în plan teoretic crea condiţii pentru neaprecierea
justă a asigurării în practică.

După conţinutul şi apariţia sa, asigurarea are diferenţieri esenţiale faţă de finanţe şi credit.
Astfel, categoria economică, a asigurărilor este un sistem de relaţii economice, care include în primul
rând, formarea unui fond special de mijloace din conţinutul depunerilor personale ale persoanelor
fizice şi juridice, iar în al doilea rând, folosirea lui pentru compensarea pierderilor de bunuri ca
urmare a calamnităţilor naturale şi altor evenimente nefavorabile, şi de asemenea pentru acordarea
de ajutor persoanelor în cazul survenirii diferitor evenimente în viaţa lor.

În lucrarea de faţă vor fi examinate asigurările din domeniul maritim adică cele ale
transportului maritim care se consideră unul din cele mai importante. Savanţii francezi consideră că
tehnica transporturilor beneficiind de câştigurile ştiinţei se va înscrie astfel cu un procent însemnat
în noul tip de civilizaţie .”Veacurile viitoare sunt şi vor fi cu necesitate veacurile transporturilor”.
Transportul naval cunoaşte o dezvoltare fără precedent în secolul nostru datorită avantajelor pe care
le are în raport cu toate celelalte categorii de transport. Progresul tehnic a făcut posibilă apariţia unor
nave de mare capacitate, cum sunt cele de peste 400000 t.d.w., în perspectiva apropiată preconizându-
se apariţia unor nave gigant, cu un tonaj până la 1000000 t.d.w.

Dezvoltarea relaţiilor comerciale internaţionale impune creşterea rapidă a rolului

transporturilor maritime în realizarea schimburilor de mărfuri, acestora revenindu-le primul loc în
ceea ce priveşte volumul transporturilor, exprimat în tone-kilometrii, de aceea nu dispare necesitatea
unei asigurări mai efective mai ales împotriva fraudelor maritime care au devenit mai frecvente în
ultimul timp.

12