CAP.

5
ABUZUL DE POZIȚIE DOMINANTĂ

1. ASPECTE PRIVIND PIAȚA RELEVANTĂ

Concurența nedistorsionată și echitabilă este baza oricărei economii de piață. Rivalitatea

între întreprinderi poate să fie manifestată în aspecte ce țin de preț, calitate, servicii oferite și de
alți factori care sunt apreciați de clienți.
Scopul politicii UE în materie de concurență este de a garanta o concurență reală pe piața
internă, ca o modalitate de asigurare bunăstării consumatorilor și de împărțire echitabilă a
resurselor în cadrul Uniunii. Existența unei concurențe eficiente reprezintă un beneficiu pentru
consumatori prin faptul că ei se bucură de prețuri mai mici, produse de calitate înaltă, gamă
variată de produse și servcii existente pe piață și de inovații.
Intreprinderile ce au o putere de piață semnificativă, dețin forța economică prin care pot
reduce eficiența concurenței pe piață. Asupra acestora nu există presiuni concurențiale care să
prevină reducerea producției și implicit, creșterea prețului de vînzare. Totodată, aceste
intreprinderi se pot folosi de forța lor economică pentru a-și întări poziția pe piață sau există
posibilitatea de s-și extinde influența în mediul politic. Din aceste motive, cadrul legal al politicii
UE în sfera concurenței cuprinde și reglementări ce vizează aspecte referitoare la urmările
negative ce pot proveni din comportamentele unilaterale ale întreprinderilor care dețin o
importantă putere de piață.
Abuzul de poziție dominantă se referă la acele practici de afaceri anticoncurențiale la care
pot recurge acele intreprinderi ce se află în poziție dominantă, pentru a menține ori întări poziția
pe piață. Politica UE în materie de concurență interzice aceste comportamente în măsura în care
aduc prejudicii concurenței eficace între întreprinderi, exploatează consumatorii și înlătură
nevoia întreprinderilor dominante de a concura cu altele cu respectarea mijloacelor apreciate
corecte și legale. Abuzul de poziție dominantă e reglementat în art.102 TFUE, e prevăzut în
tratatele UE și completat cu prevederi obligatorii( precum Regulamentul (CE)nr.1/2003 priv.
Aplicarea normelor de concurență prevăzute în art.101 și 102 TFUE) și facultative adoptate de
legislatorul european.
Normele politicii UE referitoare la abuzul de poziție dominantă sunt aplicabile
întreprinderilor, adică oricărei entități angajată într-o activitate economică, activitate constând în
oferirea unor bunuri sau servicii pe o anumită piață dată, în mod obișnuit contra unei plăți
indiferent de statutul legal și de modul de finanțare al acestora. Această noțiune de abuz de
poziție dominantă se aplică și întreprinderilor publice sau celor care sunt finanțate din venituri
publice.

2. STABILIREA EXISTENȚEI UNEI POZIȚII DOMINANTE PE PIAȚA

RELEVANTĂ. FORME DE MANIFESTARE A ABUZULUI DE POZIȚIE
DOMINANTĂ SI METODE DE IDENTIFICARE A LOR.
 1. Ce e piața relevantă
În literatura romînească1 piața relevantă e definită ca fiind locul unde se confruntă cererea
și oferta. Piaţa relevantă are două elemente de bază:
a) piaţa produsului/lor (serviciilor)
b) piaţa geografică.

a) Piaţa produselor (serviciilor) - este cea care prezintă mărfurile sau serviciile.
Reprezintă piaţa unui produs potrivit împreună cu substitutele lui. Ea include toate acele
produse pe care cumpărătorii le apreciază ca fiind interschimbabile ori substituibile,
datorită preţului, caracteristicilor şi întrebuinţării.
La stabilirea pieţei relevante a produsului este necesar a fi luate în considerare aspecte
(elemente) precum: gradul de substituibilitate; preţurile; elasticitatea cererii pentru
produs, variabilitatea în timp ş.a.

b) Piaţa geografică - este cea care prezintă localizarea producătorilor sau vânzătorului
produsului în cauză. Ea prezintă acel spaţiu geografic unde un produs anume se vinde la
un anumit preţ.

OBSERVAŢIE:
Piaţa relevantă mai este cunoscută şi sub denumiri precum: piaţă de referinţă; piaţă
pertinentă; piaţă în cauză etc.
Folosind noţiunea de piaţă relevantă se pot avea în vedere: piaţa fructelor, piaţa
cerealelor; piaţa automobilelor etc.

Piaţa relevantă poate fi definită ca spaţiul de confruntare a partenerilor tranzacţiilor sau

a furnizorilor cu cumpărătorii, a vânzătorilor cu consumatorii.Practic, piaţa relevantă este locul
unde se realizează efectiv concurenţa comercială.
Delimitarea pieţelor relevante constituie baza aplicării în mod eficient a actelor normative
referitoare la concurenţă. Identificarea pieţelor relevante coincide cu identificarea produselor ce
se pot substitui unele altora şi care, deci se concurează.
Piaţa geografică relevantă este acel spaţiu unde agenţii economici care îşi oferă
serviciile şi produsele şi acţionează în condiţii de concurenţă omogene.
Piaţa geografică relevantă poate fi:
• naţională - când include teritoriul unui stat în totalitatea lui;
• regională - când cuprinde teritorii determinate administrativ sau tradiţional etc. în
teritoriul unui stat naţional ori poate trece peste graniţele naţionale reunind pieţe ale unor
state învecinate.
Menţionam mai sus că produsele pe piaţa relevantă au ca trăsătură specifică asemănarea,
fiind substituibile între ele; dacă nu deţin această caracteristică, atunci produsele (şi
serviciile) aparţin unor pieţe diferite, distincte.

2. Stabilirea existenței unei poziții dominante pe piață

1
O.Căpățînă, op.cit., p.374
 Nu există nici la nivel național, nici la nivel unional o definiție legală dată poziției
dominante pe piață însă, din dispozițiile legii naționale a concurenței( nr.21/1996) am putea
deduce că poziția dominantă pe piață poate fi deținută individual sau colectiv de mai multe
întreprinderi.
Singurele definiții date poziției dominante provin din jurisprudența instanțelor europene.
Conform acesteia, poziţia dominantă ar reprezenta poziția de putere economică de care se
bucură o anumită întreprindere și care o face capabilă să afeteze menținerea concurenței efective
pe piața relevantă, prin aceea că îi permite să se comporte într-o măsură apreciabilă independent
față de concurenții, clienții și consumatorii săi.
Poziția dominantă colectivă o pot deține mai multe întreprinderi între care nu există
legături structurale, dar care au o strategie identică sau similară pe piață, care duce la exploatarea
abuzivă a poziției lor pe piață sau de către întreprinderi între care există legături structurale ( ca
de exemplu în cazul holdingurilor, trusturilor).
Pentru a se determina existența unei poziții dominante în literatura de specialitate au fost
enumerate anumite criterii, pornind de la jurisprudența instanțelor europene. Printre ele se
numără :
1. Cota de piață a întreprinderii – în cazul unei poziţii dominante, conform Legii
21/1996, se depășește 40%( potrivit art.6 alin.(3)).
Conform jurisprudenței CEJ2, deținerea unei cote de piață de peste 50% de o anumită
întreprindere pe o perioadă de timp considerabilă, poate da naștere la o prezumție relativă privind
existența poziției dominante, dacă nu există alți factori care să evidențieze contrariul.
La stabilirea cotei de piață contează de regulă informațiile referitoare la volumul și
valoarea vânzărilor către clienții aflați pe piața relevantă.
2. Existența și caracterul barierelor de intrare sau ieșire proprii pieței – respectiv
bariere tarifare, avantaje economice, rețeaua de distribuție bine stabilită, costuri de producție
reduse, economie de scară,etc.
Barierele în calea concurenței au în vedere elementele ce ajută la reducerea intensității
concurenței ori a numărului de producători prezenți într-o industrie anume, făcând posibilă
apariția unei concentrații economice mai mari. Aceste bariere se împart în :
1) Bariere ce au legătură cu costurile , care sunt:
- Economiile de scară- ce au ca sursă scăderea costului mediu de producție pe
unitate de produs, odată cu creșterea numărului unităţilor fabricate
- Costurile irecuperabile- intrarea pe o piață apare doar atunci când profitul așteptat
excelează orice costuri irecuperabile ( de ex. Cheltuieli cu mijloace de producție specifice,
cheltuieli cu publicitatea, cheltuieli de cercetare și dezvoltare ). Astfel, atunci când o
întreprindere analizează caracterul profitabil al intrării, ia în considerare nivelul prețului post-
intrare, ce trebuie să permită o rată rezonabilă a recuperării investițiilor.
- Costurile de reorientare a consumatorilor- ce se referă la costurile pe care
consumatorii trebuie să le suporte în momentul în care vor să-și achiziționeze de la un alt
producător sau furnizor de servicii. În ipoteza în care aceste costuri sunt foarte ridicate, ele pot
preveni reorienarea consumatorilor.
2
Hot. CEJ din 3 iulie 1991, cauza C-62/86 AKZO ChemieVB c Comisia Comunității Europene
 - Acces privilegiat la materii prime esențiale- o rețea de distribuție foarte dezvoltată
poate reprezenta o barieră în calea concurenței dacă duplicarea ei e practic imposibilă sau extrem
de dificilă ori în cazul în care acest lucru nu e de dorit din motive de politică publică( aceasta e
situația , de ex., în cazul rețelei publice de distribuție a apei).

2) Bariere de natură non-economică, care sunt:

 Drepturile de proprietate intelectuală- ce pot fi percepute ca bariere doar ex
post( după acordarea lor), având în vedere că limitează concurența în favoarea
întreprinderii inovative.
 Reglementările legale- pot fi o barieră la intrare când limitează numărul
întreprinderilor care pot opera pe o piață anume ori dacă stabilesc diferite
standarde tehnice cărora produsele trebuie să le corespundă( de ex referitoare la
sănătatea și securitatea consumatorilor)
 Efectele de rețea- ce există acolo unde aprecierea utilizatorilor pentru un anumit
produs/serviciu integrat într-o rețea crește cu cât sunt mai mulți utilizatori ai
aceleiași rețele.
 Comportamentul de excludere al întreprinderii dominante –care are loc ulterior
intrării pe piață a întreprinderilor rivale, poate fi un factor inhibant pentru ele.
3. Puterea de negociere a cumpărătorilor

3. Elementele ce definesc abuzul de poziție dominantă

CJUE a stabilit3 că abuzul de poziție dominantă e un concept obiectiv ce vizează
comportamentul unei intreprinderi aflate într-o poziție dominantă pe piață, care e de natură să
influențeze structura pieței, unde gradul de concurență este deja scăzut, ca rezultat al prezenței pe
piață a întreprinderii în cauză, și care implică folosirea unor metode concurențiale care ies din
tiparul obișnuit al concurenței dintre producători și furnizori, având ca efect împiedicarea
menținerii gradului de concurență existent pe piață sau creșterea acestuia.
Deci, se poate reține ca fiind un comportament de abuz de poziție dominantă de
fiecare dată când o întreprindere dominantă are ca obiect ori ca efect al acțiunilor ei afectarea
structurii concurenței de pe piață, fapt care va antrena afectarea intereselor consumatorilor finali
prin reducerea varietății de produse existente pe piață, a calității lor și a prețului.
Art.102 TFUE cuprinde o listă a practicilor ce pot fi considerate abuzive, ce nu e însă
limitativă, exploatarea abuzivă a poziției dominante având un caracter extins4. Dintre practicile
cuprinse în listă menționăm :
 practicarea unor condiții de contractare discriminatorii
 refuzul de a aproviziona
 impunerea unor condiții de contractare discriminatorii
 limitarea producției și a piețelor de desfacere ori a dezvoltării tehnice
 tehnica prestațiilor cuplate.
3
În auza Hoffman-La Roche c. Commision of the European Communities, Hot. CEJ din 13 febr.1979, Culegere 1979,
p.461

4
Laura Lazăr, op.cit., p.192
 Legiuitorul român nu definește concret abuzul de poziție dominantă însă, prezintă în art.6
alin.(1) al Legii 21/1996 republicată o listă de practici abuzive, precizând : ” aceste practici
abuzive pot consta în special în:
a) impunerea, direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiții de
tranzacționare inechitabile;
b) limitarea producției, comercializării sau dezvoltării tehnice în dezavantajul consumatorilor;
c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații echivalente,
creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;
d) condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații
suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu
obiectul acestor contracte”.
Aceste exemple de comportament abuziv sunt aproape identice cu cele incluse în lista de
la art.102 TFUE, în plus fiind doar cele referitoare la dumpingul la export și exploatarea stării de
dependență economică.

4. Forme de manifestare ale abuzului de poziție dominantă

1. Impunerea de prețuri excesive

2. Discriminarea prin intermediul prețului- prin pretinderea de către respectiva întreprindere
de prețuri diferite de la consumatori diferiți, pentru aceeași prestație ( în mod explicit- în funcție
de vârstă, localizare, calitate- sau implicit), în scopul maximizării profitului.
3. Recurgerea la prețuri de ruinare sau de dumping – adică folosirea unor prețuri sub costuri
de respectiva intreprindere dominantă, ea suportând pierderi pe termen scurt, cu scopul eliminării
sau disciplinării unui concurent actual ori în vederea prevenirii intrării unui concurent nou.
4. Rabaturile sau acordurile de exclusivitate- când au ca scop excluderea concurenților
întreprinderii. Ele pot cauza discriminări între diferite categorii de consumatori.
5. Tehnica prestațiilor cuplate- ce constă în două practici :
a) Împreunarea a două produse într-unul singur ( bundling)- caz în care produsele integrate
pot fi disponibile pe piață și separat, sau pot să nu fie disponibile separat, componentele
putând să fie achiziționate doar sub forma produsului singular.
6. Legarea a două produse distincte. În cadrul acestei practici, vânzarea unui anumit
bun( cel care leagă) e condiționat de cumpărarea altui bun(legat).
7. Refuzul de a aproviziona un client sau un concurent- când e abuziv, ca de ex., când
intervine ca o sancțiune din partea întreprinderii dominante pentru opțiunea partenerului de a
trata și cu un concurent al ei sau când întreprinderea dominantă aplică condiții discriminatorii la
furnizarea unor servicii sau când refuză să ofere separat anumite produse.
8. Clauza ofertei concurente sau ” clauza engleză”- ce permite uneia dintre părțile
contractante, de regulă cumpărătorului, să se prevaleze față de contractantul său de o ofertă mai
favorabilă, avansată de către un terț concurent pentru o operațiune similară. Vânzătorul e obligat
să opteze între adaptarea condițiilor inițiale de contractare ( preț, cantitate, calitate, termene de
livrare) la oferta concurentă sau să refuze adaptarea actului, caz în care contractul se va suspenda
sau, după caz, se va rezilia. Aceste clauze uneori pot produce efecte anti-concurențiale, funcție de
termenii clauzei și împrejurările fiecărei cauze.

5. Modalități de determinare a efectelor abuzului de poziție dominantă

Acest caracter abuziv va fi analizat pentru fiecare caz concret în parte, ținându-se cont
de elementele de fapt specifice fiecăruia. Ca modalități de determinare a efectelor
anticoncurențiale ale abuzului de poziție dominantă , la nivelul UE nu există criterii uniform
valabile pentru deosebirea manifestărilor firești ale concurenței și cele abuzive. Doctrina însă e
cea care a dezvoltat, de-a lungul timpului, o serie de teste menite să sprijine autoritățile
competente în stabilirea urmărilor anticoncurențiale determinate de o anumită practică unilaterală
de afaceri. Acestea sunt :
1. Testul afectării bunăstării consumatorilor – ce analizează urmările pe care un
comportament economic îl are vis-a-vis de bunăstarea consumatorilor, în scopul sancționării
acelor practici ce nu aduc beneficii clare consumatorilor și de a permite acele practici care, deși
limitează concurența, aduc totuși beneficii majore consumatorilor, depășind prin ele posibilele
efecte negative.
2. Testul sacrificării profiturilor sau lipsa justificării economice a practicii de afaceri- are
la bază faptul că întreprinderile își sacrifică profiturile în 3 situații : când vânzarea în pierdere e
necesară în vederea limitării pagubelor; dorința de a intra pe piețe noi; dorința excluderii de pe
piață a concurenților sau prevenirea intrării de noi concurenți. Scopul testului e de sancționare a
asumării pierderilor bazată pe ultima dorință menționată.
3. Testul concurentului la fel de eficient – ce urmărește dacă, comportamentul de afaceri
duce sau nu la excluderea de pe piață a unor concurenți la fel de eficienți ca întreprinderea
dominantă, adică a unora care au costuri de producție la fel ca aceasta.